Un frig de morgă îmi pătrunde până la oase, în gând.
Mă simt un fluture înţepat în cap într-un insectar.
Lumea priveşte circul absurd.
Galeria aceasta e ca un hangar din care avioanele lipsesc.
Din pielea lor din tablă albă
Sfârtecată în zboruri prin văzduhuri ostile,
Din farfurii folosite
Şi din ziare adunate în saci din plastic de stewardese stilate,
Din capacele sticlelor cu băuturi pentru sufletele pasagerilor, triste,
E clădită o lume artificială, ca-ntr-o poveste:
Fără sânge; doar cu piele şi oase.
Ca într-un basm cu extratereştri
Speriaţi de spaţiul otrăvit întâlnit pe planeta albastră.
În creier mi se imprimă anunţurile mortuare
Din ziarele aruncate a doua zi,
Pe care nimeni nu le mai citeşte.
Nu ne mai gândim la cei decedaţi.
Mi-e frig, mă ustură ochii şi sufletul.
Îmi vine să plâng.
Mă văd gâfâind sub grămezi din deşeuri.
Le-am aruncat înainte şi după fiecare prânz,
În loc de pomană celor flămânzi, celor goi.
Mişunăm prin ele ca şobolanii prin galerii.
Pastile pentru o moarte care se înalţă,
Maree vicleană,
Tot mai aproape de noi.