Orice evreu ieşean, fie că se mai află în România, fie că s-a strămutat aici, în patria veche-nouă, cunoaşte vorba asta: „Orice antisemit cu jidanul lui”! Sau poate că nu numai evreul ieşean, ci şi cel de pretutindeni din România, cunoaşte zicala asta. Personal, am auzit-o la foarte scurtă vreme după ce familia mea s-a aşezat în dulcele târg al Ieşilor, într-o casă situată la o aruncătură de băţ de Târgu’ Cucului, un soi de „poartă” a cartierului evreiesc. Ca orice scânteie de folclor, se transmite din tată-n fiu. De fapt, uneori nici nu este vorba de un singur „jidan”, ci de vreo câţiva, nu prea mulţi, care să fie „de perdea” cu care orice antisemit drapează obscenitatea urii sale ancestrale (de cele mai multe ori), ură pe care nici măcar n-ar şti să o justifice (sau cel mult cu un „aşa am apucat din bătrâni”); ura primitivă, iraţională şi prin aceasta, de-a dreptul animalică!
Uneori însă, morbul acestei patologii a urii loveşte chiar pe vreunul dintre cei… vizaţi de zicala în cauză, şi-atunci perdeaua se acoperă cu pete murdare de noroi, chiar pe partea „încriminaţilor jidani”!
Din cât se pare, primele „pete” au apărut în urmă cu vreo doi ani, odată cu apariţia unei cărţi prin care principalul călău al evreimii din România este dovedit ca un adevărat… salvator al evreilor din ţara noastră natală, pe care i-ar fi „smuls” realmente din angrenajul maşinii infernale a Holocaustului european, anume mareşalul Ion Antonescu! „Istoricul” care şi-a permis această glorificare a mareşalului, făcând-o, ce-i drept cu un diletantism monumental într-ale ştiinţei istoriei, este, după cum se ştie, evreul Teşu Solomovici.
Voi evita să mă opresc prea mult asupra mult-controversate cărţi, scrisă între gloria „eroului” Antonescu. De altfel, personal aş fi evitat să mai prelungesc propaganda pe care autorul cărţii s-a priceput să şi-o facă şi singur la apariţia acesteia. Dar iată că ecourile acestei propagande continuă să se răspândească, tot prin grija autorului cărţii. De astă dată, „istoricul” bănuit se pune în postura personajului din zicala despre care vorbim acum: Solomovici a găsit cu cale să devină… jidanul tartorului antisemitismului şi negaţionismului românesc al Holocaustului, profesorul de… lingvistică de lamentabilă celebritate, Ion Coja!
Pe blogul de pe internet al lui Coja figurează, printre alte infamii şi insanităţi naţionalist-antisemite, şi discuţia despre o recenzie a cărţii profesorului, „Îndreptarea Îndreptarului Ortografic”, recenzie semnată de… evreul Solomovici! După cum reiese din consideraţiile online ale lui Coja, punctul central al recenziei se referă la termenul de Holocaust şi cu precădere la existenţa sau inexistenţa a în România a cestei excrescenţe canceroase a Istoriei. Printr-un perfid „mea culpa”, pentru o eroare sesizată chipurile de autorul recenziei, profesorul Coja pretinde că, de fapt, a analizat termenul pornind de la definiţia dicţionarelor limbii române actuale, de la aceea din Larousse, dar mai ales, de la „specialiştii” (ghilimelele îi aparţin!) de la Memorialului Yad va’Shem. Este vorba de informaţia că „În centrul Holocaustului a stat decizia de a ucide fiecare evreu – bărbaţi, femei, copii”! Continuându-şi demonstraţia cu o argumentaţie… teşistă (scuze pentru barbarism), anume că la Ion Antonescu „această decizie nu a existat, nici măcar în intenţie”!
Până să ajungă la concluzia categorică precum că „nu… a fost! Nu a fost Holocaust! Nici genocid!”, Coja încearcă să ocolească unele erori de demonstraţie atestate în logica clasică (zise sofisme, sau paralogisme), menţionând că „…unii evrei, ştim cu toţii, au avut într-adevăr de suferit pe vremea ‘dictaturii’ mareşalului Ion Antonescu, dar au suferit mai ales pentru că au încălcat legea penală, inclusiv legea marţială”, reluând astfel cinica acuzaţie care ar fi „justificat” pogromurile şi deportările ordonate de mareşal. După care profesorul continuă, la fel de cinic: „Admit că mulţi evrei au suferit, nevinovaţi, pentru faptele, deseori crimele săvârşite de alte persoane, de alţi evrei îndeosebi, dar asemenea întâmplări, mai ales în vreme de război, nu miră pe nimeni”!
Alte „argumente” invocate de Coja, tot pe-atâtea inepţii de-a dreptul halucinante, dacă nu ar cuprinde în sine o încărcătură tragică şi ar figura în alt context, ar constitui o pagină de umor demn de a intra în antologiile genului. Faptul că mulţi evrei (şi nu numai) au murit din cauza condiţiilor inumane ale deportării, este invocată boala care nu ierta pe-atunci cam pe nimeni, tifosul exantemtic, al cărui microb a constituit „arma bacteriologică” a Aliaţilor anglo-saxoni folosită şi asupra trupelor şi populaţiei româneşti şi germane deopotrivă! Urmând o altă argumentaţie delirantă, care ar necesita internarea de urgenţă la vreo secţie închisă de spital psihiatric!
Cu concursul „evreului de serviciu” Solomovici, Coja îşi încheie rândurile pestilenţiale cu invocarea războiului juridic pe care l-ar fi acceptat în „defensivă” cu deputatul Aurel Vainer, care ar fi „îndrăznit” să-l expună rigorilor legii (existente şi nerespectate de altfel), pentru manifestări naţionalist-şovine şi instigatoare!
De ce îmi „maltratez” cititorii cu aceste rânduri? Fiindcă tocmai acest „evreu-slugă-a-antisemiţilor” pe nume Teşu Solomovici încearcă să se impună ca o „personalitate marcantă” a comunităţii israelienilor originari din România, revendicându-şi o recunoaştere care nici pe departe nu i se cuvine, sau, altfel spus, o macabră celebritate, o ruşine a comunităţii foştilor şi actualilor noştri compatrioţi, o afirm pe proprie răspundere şi, parafrazând o formulă juridică franceză, „pe sufletul şi conştiinţa mea”!
D-na Grindea, evocati va rog scena din Faust in care Diavolul arunca monede de aur si toti se reped sa ia din aurul care intre timp s’a transformat intr’o balta cu noroi.
Coja arunca biştarii si Tesu intra adanc de numeroase ori in baltoaca si sa guste din noroiul cica de aur. Am mare desgust pentru scribul Tesu care-si vinde sufletul la licitatie!
Am sa repet comentariul meu facut la articolul Domnului Alexandru Elias, „Tesu Solomovici si Maresalul Antonescu”, publicat in acum.tv la data de 29.1.2012 (v. http://acum.tv/articol/46067/ ):
„Ma intreb si eu ca tot omul: A avut D-l Tesu Solomovici, in familia dansului, macar un mort din cauza dictaturii lui Antonescu? Daca nu, cum isi permite sa-si bata joc de durerea celor care au suferit? Ar avea tupeul sa falsifice istoria daca un unchi de a lui, la varsta de doar 16 ani, ar fi fost omorat in strada, batut in cap cu batele, pana i s-au imprastiat creerii?
Este o vorba: „Nu poti indulci un butoi cu rahat cu o lingura de miere”, asa cum incearca el sa faca cu personalitatea lui Antonescu! Cu cine vrea sa se puna bine D-l Tesu? Sa-i amintesc de un proverb evreesc: A nuchgemachte machshoife iz erger vi a geboyrene ! Adica: o maimutza falsa e mai rea decat una naturala.”
Cā existā mai mulţi indivizi de teapa lui Coja, este de inţeles, dar cā a apārut un tip de genul lui Teṣu Şloimovici este un fapt contra naturii!!
@Rodica Grindea
@Sfartz Pincu
@Charlie
„de ce imi maltratez cititorii cu aceste randuri?”
Adevarata intrebare este de ce acum?
Cartea lui T.S. „O biografie a maresalului Antonescu” a aparut in urma cu 2-3 ani, iar recenzia lui T.S. la cartea lui Coja „Indreptarea Indreptarului Ortografic” a aparut si mai de mult; in treacat fie spus, prefata lui Nae Ionescu la cartea lui Mihail Sebastian „Dupa 2000 de ani” a aparut si mai de mult.
Poate scrieti acum acestea pentru ca in urma cu putin timp T.S. a fost ales in conducerea ASILR (Asociatia scriitorilor israelieni de limba romana) cu toata opozitia dv?
Dar pentru ca se vorbeste de Holocaust si definitia lui, amintesc ca doi eminenti istorici evrei, francezul Gilles Valenstein (cu V nu cu W), profesor la College de France, si anglo-americanul Bernard Lewis, profesor la Universitatea Princetown, nu recunosc genocidul armenilor – cum nu-i recunoscut nici de catre statul Israel – motivand aceasta prin lipsa premeditarii si planificarii lui. Bernard Lewis a fost chiar judecat pentru negationism si condamnat la plata sumei de 1FF (inca nu exista Euro).
In ce priveste „glorificarea” lui Antonescu de catre T.S., este un neadevar. El afirma ca-si datoreaza viata faptului ca a refuzat sa expulzeze evreii din Romania incepand din Oct. 1942. Conferinta „solutiei finale” de la Wannsee a avut loc in Ian. 1942, dar ca a facut aceasta nu din motive umanitare ci din motive tactice (Germania era pe cale de a pierde razboiul si dorea conditii de pace mai putin grele pentru Romania).
In chiar zilele noastre un evreu francez, Eric Zemmour, afirma in cartea de mare succes „Sinuciderea Frantei” ca maresalul Petain a salvat evreii francezi, predandu-i Germaniei naziste numai pe evreii refugiati din alte tari.
T.S. nu este singurul care afirma ca Antonescu a salvat – din motive pragmatice – majoritatea evreilor din Romania. Iata ce scrie Alexandru Florian, directorul institutului Elie Wiesel din Romania: Practic in oct. 1942 guvernul Antonescu renunta la planul de deportare a tuturor evreilor din Romania. Situatia internationala, situatia geopolitica, situatia de pe frontul de est era in schimbare si guvernantii de atunci au considerat ca trebue sa-i pastreze in viata pe evrii care au mai ramas ca moneda de schimb la viitoarele tratative de pace. Filderman, presedintele comunitatilor evreiesti din Romania la acea data declara: „in nicio tara dominata de nazisti n-a supavietuit o asa mare proportie a populatiei evreiesti” (www.observatorulcultular.ro/ in Jurnalul de dimineata 10 Aug. 1946.)
Iacov Geller, prof. la univ. Bar Ilan, in cartea „Rezistenta spirituala a evreilor romani in timpul Holocaustului”, ed. Hasefer, 2004, la pag. 143 scrie: procentul de supravietuire al evreilor din Romania variaza intre 50-60%, unul din cele mai ridicate procente din tarile Europei nazificate.
Concluzia? resentimentele nu inlocuesc argumentele si nici onestitatea.
Vreau si eu sa vorbesc putin despre perioada antonesciana in Romania.
Antonescu a fost un antisemit infocat. In 1941, cand a ordonat „Romani, treceti Prutul”, a avut in vedere si lichidarea evreilor. Cand trupele romano-germane au intrat in Odesa la 16 Octombrie 1941, au fost niste atentate contra trupelor. Ion C. a dat ordin sa se adune evrei intr’o cladire mare si au explodat cladirea omorand mii de evrei. Bineinteles astia erau evrei rusi sau ucrainieni deci nu conteaza la socoteala.
In schimb cand trupele au intrat peste Prut in Basarabia, mii de evrei au fost macelariti de trupele romanesti. Evrei din nordul Moldovei au fost trimesi in lagare in Transnistria, precum si tigani, unde au fost lasati sa moara de boli si de foame. Cititi cartea lui Sonia Palty ex. Follender care au fost deportati din Bucuresti.
La scoala Cultura din Bucuresti au fost adunati evrei si de acolo trimesi in Transnistria. Este acum cazul sa ne tocmim cati erau evrei din Vechiul Regat si cati din Basarabia. Dupa infrangerea armatei germane la Stalingrad, bietul Antonescu a inceput sa capete o frica si i s’a sugerat ca dupa razboi el va fi judecat pentru marinimia lui fata de evrei. Cu toata bunavointa lui de a omori evrei, s’a cam rasgandit, a lasat copii din Transnistria sa se intoarca in Vechiul Regat.
Este adevarat ca in nordul Transilvaniei Ungurii au fost mai temeinici si l-au ajutat pe Eichmann sa trimeata Evrei la Auschwitz. L-am vazut pe Conducatorul la Bucuresti in Iulie 1944 cand la Bucuresti a fost atacat cu bombe incendiare centrul Bucurestului in regiunea Selari-Lipscani. A venit la inspectie sa vada pagubele. Am stat la doi pasi de el. O luna mai tarziu, la 23 August, Antonescu a fost arestat.
Parerea mea este ca Antonescu nu a reusit sa omoare toti evreii pe care ar fi vrut deoarece evenimentele s’au precipitat. Avea visuri mult mai mari!!!
Rodica scrie în articolul de mai sus:
Solomovici însuşi explică în acest comentariu pe ACUM (4 dec. 2011), în cadrul unei polemici pe aceeaşi temă:
Eu înţeleg că istoria cu Antonescu şi deportarea evreilor este următoarea:
Profitând de război, Antonescu a decis să cureţe România de alogeni în general şi de evrei şi ţigani în primul rând, şi a început cu Basarabia, nordul Moldovei şi Bucovina de Nord.
După un an, în toamna lui 1942, după ce a deportat zeci, chiar sute de mii de evrei şi ţigani, Antonescu a abandonat ideea şi a stopat operaţiunea. Motivul pare să fie că a cedat unor presiuni pentru că a început să se îndoiască de victoria germană contra Aliaţilor. Germanii doreau deportarea în Polonia a evreilor din Regat. Însă România nu era ţară ocupată de Germania, ci aliată, de aceea decizia finală rămânea în mâinile autorităţilor româneşti, ai lui Antonescu.
Acestea fiind circumstanţele, a spune că Antonescu i-a salvat pe evreii din Regat prin stoparea din toamna lui 1942 este inexact. Într-adevăr, a salva înseamnă a salva de cineva. De cine i-a fi salvat, zice-se, Antonescu pe evrei? De el însuşi? De germani? Nu, nu de germani, aceştia nu aveau putere de decizie: stăpâni în ţară erau românii cu Antonescu în frunte. Deci nu poate fi vorba de vreo salvare.
Oricum, evreii români nu-i sunt datori lui Antonescu cu vreo recunoştinţă, din contră, n-au de ce să-i uite toate atrocităţile de care este personal răspunzător, chiar vinovat, şi pe care le ordonase anterior.
Revenind la problema Teşu Solomovici: A vorbit undeva Teşu Solomovici de vreo „salvare” de către Ion Antonescu?
În citatul de mai sus nu se vede aşa ceva.
Asta nu înseamnă că lui T. Solomovici nu i se poate reproşa nimic altceva. Poate că imaginea pe care i-o creionează lui Antonescu este prea complezentă, prea înţelegătoare. Eu nu ştiu, n-am citit cartea.
@Neumann:
Citatul dvs. cu privire la cei 50%-60% dintre evreii din România, supraviețuitori ai Holocaustului, lasă loc pt. procentajul de 40% care au fost uciși, în aceeași perioadă.
Vă reamintesc că nu este o doar o cifră, ci ascunde realitatea unor oameni, bărbați, femei, copii și vârstnici, uciși (în mare parte din ordinele lui Antonescu)! Vi se pare prea puțin? Atunci poate adăugați supraviețuitorii cărora le-au murit (ori le-au fost uciși) copiii în brațe, ca și pe cei maturi astăzi, considerați cea de a doua generație a Holocaustului. Poate astfel veți avea o altă imagine a situației.
Nu aș fi scris asta doar pt. că T.S. a fost cooptat în comitetul de conducere al ASILR! Dacă nu mi-a convenit, puteam să-mi dau demisia, ceea ce am și făcut. Dar ceea ce nu știți este că autorul faimoasei cărți a încercat să obțină pt. un general al lui Antonescu, T.C. Orezeanu, distincția de „Drept al popoarelor” la Yad va’ Shem (post mortem, dar la cererea fiului acelui general). Pe fiu (trăitor acum în Elveția), l-a invitat chiar în Israel)! Nu insist ce l-a determinat să facă asta, neavând dovezi și riscând abdicarea de la principiile eticii gazetărești, dar pot asigura că nu este vorba în nici un caz de „amorul pt. adevărul istoric”!
@ Alex. Leibovici:
Da, în carte T.S. vorbește, vă asigur, de o „salvare”! Mai mult, T. relatează la începutul cărții că l-a văzut pe Antonescu la o ceremonie, în orașul său natal, și s-a simțit FASCINAT de personalitatea acestuia!
Cu toata „evidenta” prezentata de Dr. Neumann, continui sa cred ca T.S. e un scrib de rangul 7 care nu merita de discutat ad libitum.
Macelul de la Iasi din anul 1941 in luna Iunie, trenul mortii si altele au fost facute sub domnia lui Antonescu. A propos despre macelul de la Iasi se poate citi in cartea lui Curzio Malaparte Kaputt.
@Rodica Grindea
Gresiti afirmand ca nu stiu despre cazul generalului Orezeanu, macar pentru ca citesc sau rasfoesc atat Jurnalul saptamanii cat si Gazeta romaneasca; cred ca veti fi surprinsa dupa ce veti citi – daca veti citi – pe situl http://www.observatorcultural.ro/A-fost-holocaust-in-Romania, articolul scris de Teodor Wexler nr. 124 -iulie 2002, din care rezulta rolul pozitiv al gen. Orezeanu, care este de fapt referatul sustinut la sesiunea de comunicari „Holocaustul si implicatiile lui in Romania”, organizat de ministerul Culturii si Cultelor in 28 Iunie 2002
Il cunosc pe T.S. (si invers) numai din mail-urile adeseori tensionate, el fiind – bizar – credincios iar eu nu, dar apreciez cel putin unele din scrierile lui.
Holocaustul se poate analiza din p.d.v. istoric sau umanitar, eu m-am referit la primul aspect.
Dl Dr. Neumann,
„Il cunosc pe T.S. (si invers) numai din mail-urile adeseori tensionate, el fiind – bizar – credincios iar eu nu, dar apreciez cel putin unele din scrierile lui”…
Daca eu as fi in locul dv., nu as mentiona faptul ca-l cunosc pe TS si mai ales ca apreciez unele din scrierile lui.
Au fost si inca mai sint multi monstri in lume care au scris unele articole care erau destul de bune. Poate le apreciati si pe ele?
Nu pot sa spun ca TS este un monstru, dar din pacate TS este un opportunist de ultima spete si nimic ce scrie nu este demn de relevat.
Ca doctor, puteti sa-i prescrieti niste medicamnete lui TS, pt ca sufera de o deficienta mentala.
P.S. Ceea ce am scris reprezinta si reflecta opinia mea personala, si in nici un caz nu reprezinta si reflecta opinia revistei ACUM.
@Rodica
> T. relatează la începutul cărții că l-a văzut pe Antonescu la o ceremonie, în orașul său natal, și
> s-a simțit FASCINAT de personalitatea acestuia!
Asta putea să fie cel târziu în 1944, TS avea cel mult 10 ani şi… da, şi eu la 10 ani eram FASCINAT de cocarde, embleme, fireturi şi alte briz-brizuri strălucitoare, şi voiam să mă fac miliţian sau, de ce nu, general, sau chiar mareşal 🙂
> Da, în carte T.S. vorbește, vă asigur, de o „salvare”!
M-ar fi bucurat un citat exact, şi mai bine unul mai „gras”, cu context. Nu poate nimeni să furnizeze aşa ceva? Ce Dumnezeu, se vorbeşte de cartea asta de trei ani, cel puţin oponenţii lui T. Solomovici ar trebui să aibă, dacă nu un întreg dosar 🙂 , cel puţin 2-3 citate clare cum că I. Antonescu i-ar fi smuls pe evreii din Regat din ghearele naziştilor – la propriu.
În punerea la punct a lui TS făcută în ACUM şi din care am citat, el spune „salvat … ÎNTR-UN FEL…”, adică nu chiar în sensul plin al cuvântului. Şi în înterviurile lui TS pe care le-am găsit pe Internet, acolo unde foloseşte cuvântul „salvare”, îl nuanţează. De exemplu:
Adică, înţeleg eu: „pe evreii mei (??) îi omor eu când vreau eu, şi mă opresc din omor când îmi convine mie”, şi i-a convenit în octombrie 1942. Şi anume din motive pur politice (deloc umaniste) despre care se poate presupune că i-au fost sugerate din diferite părţi. Într-adevăr, Blitzkrieg-ul care trebuia să dureze vreo 3 luni, din iunie până cel târziu în toamna târzie (se ştie că armata germană nu se pregătise pentru un război de iarnă), durase până la acea dată deja un an şi trei luni, iar Germania nu avea trupe, armament, logistică pentru un război de mai mulţi ani contra unei coaliţii de armate de primă mână. Ofiţerul superior Antonescu putea înţelege asta şi că n-are rost să se bage în rahat şi mai mult.
Vedem că Antonescu se înţelesese spre vara-toamna lui 1942 cu Germania ca operaţiunea de curăţire etnică a României să fie preluată de germani, deoarece aceştia aveau voinţa, experienţa şi „facilităţile” corespunzătore de nimicire eficientă. România urma să furnizeze mijloacele de transport, numai că între timp Antonescu se răzgândise; acest fapt s-a manifestat prin aceea că trenurile promise n-au mai fost puse la dispoziţie. Capii nazişti au înjurat, au turbat, dar… nu l-au dat jos pe Antonescu şi s-au consolat.
Antonescu n-a avut de luptat cu nemţii pentru evreii aceştia. Există vreo dovadă că Antonescu şi-a asumat mari riscuri prin refuzul acela? Să le văd şi eu!
Deci… care „salvare”??? În cel mai bun caz se poate spune că Antonescu nu i-a salvat, ci i-a cruţat pe evreii din Regat, ca posibilă viitoare monedă de schimb (dar calculul n-a reuşit). Iar cele câteva sute de mii de evrei, etc., deportaţi şi/sau morţi la ordinul lui i-au rămas pe veci pe conştiinţă.
Deci: nu pot să înţeleg de ce criticii lui TS au făcut fixaţie pe „Antonescu îa salvat pe evrei”, care pare să fie, până la proba contrarie, pe care o aştept!, o răstălmăcire a gazetarilor şi a criticilor lui TS.
Mai ales că sunt atâtea altele de criticat în concepţiile lui TS, de exemplu că I. Antonescu ar fi fost un adevărat patriot, că războiul de recucerire a Basarabiei şi Bucovinei de nord a fost un război „just, naţional, drept”, că Antonescu intenţiona ca purificarea etnică să fie efectuată prin emigrare, nu prin nimicire („purificarea” celor cîteva sute de mii din Basarabia şi Bucovina ar sugera contrariul!!) şi probabil multe altele în plus faţă de cele ce apar în interviuri. Dar poate că criticii lui TS împărtăşesc şi ei aceste opinii…
ACUM a publicat mai multe materiale legate de acestă carte; recomand:
Eva Galambos, „Volumul “Mareşalul Ion Antonescu, o biografie”, în dezbaterea Parteneriatului pentru Combaterea Antisemitismului”, decembrie 2011, http://acum.tv/articol/42807/
[Remarc de altfel fraza „Teşu a promis că … în ediţia a III-a va ţine cont de observaţii… nu va mai folosi sintagma “a fost salvat de Antonescu” ci de hotărârea lui Antonescu, termen folosit şi de Radu Ioanid”. De aici mai rezultă, indirect, că Rodica are dreptate, poate: depinzând de ediţie, în carte se vorbeşte într-adevăr de „salvare”. Dar citatul şi contextul tot lipsesc…].
@Sfartz Pincu
> A avut D-l Tesu Solomovici, in familia dansului, macar un mort din cauza dictaturii lui Antonescu? Daca nu,
> cum isi permite sa-si bata joc de durerea celor care au suferit?
Domnule Sfartz, văd că iarăşi folosiţi acest „argument” falacios. În plus, ce vă faceţi dacă Teşu Solomovici a avut de fapt un mort din cauza dictaturii lui Antonescu?! Iată, aici scrie că „Ion Antonescu… a trimis o parte a familiei sale [a lui TS] în Trasnistria”. Dar poate că s-au întors teferi cu toţii…
@Alex.Leibovici – practic unicul redactor la ACUM
Afirmatia ca maresalul Antonescu a salvat cca. 300.000 de evrei este o problema capitala, a salva nu este nici macar o problema semantica, dv.ati intrebat de la cine, ci doar de bun simt: i-a salvat dela frig, foamete, paduchi, tifos exantematic, moarte.
Dar pe cei mai multi comentatori nu-i intereseaza acesta salvare care a fost un fapt real, istoric dovedit (chiar daca motivul este pragmatic si nu umanitar), ci un motiv de a-l compromite si a cere capul lui T.S. Invinuirea noua, cazul gen. Orezeanu, se dezminte prin articolul indicat dnei Grindea dar nimeni nu se grabeste sa ia atitudine.
D-le dr. Neumann, judecați o clipă: nu Antonescu a salvat pe cineva, ci complexul de împrejurări de-atunci i-au forțat mâna lui Antonescu să semneze ordinul de sistare a deportărilor! Inclusiv, așa cum scrie dl. deputat Veiner, „destinul a vrut ca dr. Filderman (președintele Comunității evreiești în epoca respectivă), să fie coleg de clasă în liceu, cu mareșalul, ceea ce i-a permis să-și salveze destui conaționali, desigur nu… gratuit!
De altfel, personal nu vreau capul lui Teșu, nici… nimic, nici sufletul pe care nu-l are, având în locul acestuia un cont bancar, dar în zilele noastre mai sunt încă destui evrei originari din România, la o vărstă foarte înaintată, dar cu mintea lucidă, pt. care scrierile lui Solomovici au fost ca o ultimă lovitură a prigoanei antonesciene.
Pentru o cunoscută scriitoare israeliancă de limbă română, se poate spune că acea carte a fost „lovitura” de grație! După ce repsectiva scriitoare a luat atitudine la apariția cărții, modul în care a insultat-o și calomniat-o Teșu în faimoasa sa revistă „Maximum” i-au adus enormei prejudicii acelei femei, cunoscută chiar ca o „scriitoare a Holocaustului românesc”! Prin asta, vreau doar să pun lucrurile la punct, nu să vă „demolez” părerile!
D-na Grindea! Nu stiu de care scriitoare a Holocaustului romanesc vorbiti, dar sunt convins ca Tesu isi arata dintii cand e incoltit. E vorba despre „parnusa” lui si de ce ii este mai drag: talantii! El este intr’o anumita masura un kappo a posterori!
@Charlie,
prefer să nu dau numele acelei scriitoare, dar vă asigur că după ororile scrise de Teșu, luciditatea d-sale s-a deteriorat considerabil. Este o octogenară, aroape nonagenară.
Personal, vă pot spune câ în viața mea a fost o persoană extrem de semnificativă. În 1983, când am fost acceptată să lucrez la „Revista mea”, acea scriitoare, lucrând încă, m-a intuit ca pe un copil nesigur de sine, având la rându-i un copil în grijă, fără nici un alt sprijin, altfel spus, cam „speriată de avioane” și nesigură de sine. Acea scriitoare mi-a fost ca o mamă, îmi repeta tot timpul că valorez mult, că să îndrăznesc!
De aceea, ororile lui Teșu, minându-i sănătatea, au lovit și în mine! Da, știu, adevărul istoric nu se împiedică de asemenea „sentimentalisme”, cum consideră poate unii, dar cărțile autobiografice ale scriitoarei sunt cutremurătoare și acelea da constituie, cred, documente istorice, mărturii prin viu grai.
D-le Dr. Neumann!
Şi Hitler a salvat un evreu! Dar a omorât alţi 6.000.000. Ar trebui să fie iertat? La fel şi Antonescu: aşa cum bine a punctat Doamna Grindea, „împrejurările” i-au salvat pe evreii români, şi nu a existat nici un semn că „salvarea” a fost un act făcut din compasiune, sau înţelegere, fie ea şi întârziată, a faptului că toţi sunt oameni şi merită protecţie egală.
Dacă nu mă înşel, mama lui Antonescu a intervenit drastic în decizia lui Antonescu, şi dacă mă înşel cu acest argument, atunci „argumentul” Stalingradului a avut un rol decisiv în această decizie. Dar să echilibrezi, să pui în balanţă, pe un platan – decizia de a opri doar o fărădelege, iar în celălalt platan – suferinţa imensă a celor deportaţi, cărora doar înfometarea, frigul, tifosul si dezrădăcinarea le-a distrus viaţa, este un act, hai să-i spunem mai bland, de „superficialitate”, ca să nu folosesc un termen mai corespunzător şi cenzurabil.
Domnule Alex. Leibovici,
argumentul Dvs. că poate Solomovici a avut în familie pe cineva omorât sau care a suferit de pe urma deportării îmi serveşte „apă la moară” – într-un pahar de cristal ! Cu atât mai mare ar fi infamia pervertirii adevărului, făcută de un lingău retribuit cu argintii trădării, ca să ajungă să scoată la tarabă chiar şi suferinţa din propria familie!!
Este deja un act de imoralitate sa pui la indoiala realitaea morţilor din pogromuri şi deportări, şi nu numai a evreilor ci şi a ţiganilor, prin doar-o aluzie la un presupus act de „binefacere” comis de un criminal multiplu. Se poate uita si de ordinul – „împuşcaţi o sută de ai „lor” pentru unul de al „nostru” ????
Doamna Rodica Grindea,
toată compasiunea şi înţelegerea din partea mea pentru suferinţa prietenei Dvs. şi pentru sensibilitatea Dvs. faţă de durerea unui OM apropiat. Cine nu ştie ce este suferinţa nemeritată, şi nedreaptă, mai bine să tacă!!
Discutia de mai sus imi reaminteste de povestea biblica care se referea la distrugerea Sodomei.Hai sa ne tocmim: Daca Antonescu a salvat 10 evrei sau tigani,il consideram erou sau o bestie care a dat ordine ca 10,000 sa fie ucis. Dar 9 da sau nu? Mai lasa romanul, mai da jupanul. Cand se termina tocmeala. Printre cei care au avut influenta asupra lui Mihai a fost Regina-mama Elena care a fost declarata „Drept intre popoare” de catre guvernul in Israel.
@dr.r.neumann
> Afirmatia ca maresalul Antonescu a salvat cca. 300.000 de evrei…
În dorinţa dv. lăudabilă de a-l apăra pe TS de acele din acuzaţii care nu sunt, poate, justificate, îi faceţi pe parcurs şi un deserviciu: mergeţi chiar mai departe decât el. Şi anume îi atribuiţi credinţa că Antonescu este salvatorul evreilor români în sensul cel mai deplin al acestui cuvânt. Or, în comentariul său de pe ACUM din 2011 şi în toate interviurile pe care le-am citit, TS însuşi relativizează, spunând „a salvat… ÎNTR-UN FEL”.
Interpretarea mea a lui „salvat… într-un fel”, adică felul în care s-a efectuat aşa zisa salvare, am prezentat-o aici. Vă rog să recitiţi.
Pe de altă parte, când cineva spune „Antonescu este salvatorul evreilor români” şi atât, ascultătorul se gândeşte la un Făt-Frumos care o salvează pe Ileana-Cosânzeana după ce îl învinge într-o teribilă confruntare pe Balaurul cu 7 capete. Da, „a salva” sugerează a salva de cineva, înfruntând un risc. Ori în cazul evenimentelor din octombrie 1942 nu s-a întâmpat nimic asemănător!!
În cazul evenimentelor din octombrie 1942, situaţia era că Făt-Frumos voia s-o dea pe Ileana-Cosânzeana – pe care o voia nimicită – pe mâna Balaurului cu 7 capete, dar s-a răzgândit pentru că i-a venit ideea că mai bine o ţine ca alibi pentru momentul când i se va cere socoteală pentru omorârea anterioară a fraţilor şi surorilor Ilenei-Cosânzene şi pentru alte fărădelegi. Moment pe care îl simţea apropiindu-se.
Presupunând că situaţia a fost într-adăvăr asta, aţi mai spune că Făt-Frumos a salvat-o pe Ileana-Cosânzeana din ghearele Balaurul cu 7 capete?
Domnul Alex leibovici a dat un exemplu exclent, de „oprtunism”,din partea lui Antonescu, exact in sensul definitiei din DEX !! !-)
@Sfartz Pincu
> argumentul Dvs. că poate Solomovici a avut în familie pe cineva omorât sau care a suferit de
> pe urma deportării îmi serveşte “apă la moară”
Aţi înţeles greşit. Dv. aţi întrebat: „A avut D-l Tesu Solomovici, in familia dansului, macar un mort din cauza dictaturii lui Antonescu?”, cu implicţia că dacă ar fi avut, n-ar mai fi afirmat ceea ce a afirmat.
Dar eu spun că faptul că Solomovici a avut sau nu vreun mort în familie din cauza lui Antonescu nu are nimic de-a face cu adevărul sau falsitatea afirmaţiei acestuia cu privire la aşa zisa „salvare”. Iar faptul că a avut sau nu un mort poate fi întors pe ambele părţi: „n-a avut, de aceea si zice”, „a avut – atunci este cu atât mai mare este infamia” (citez din dv.!!!)
> Este deja un act de imoralitate sa pui la indoiala realitaea morţilor din pogromuri şi deportări
Cine a pus la îndoială realitaea morţilor din pogromuri şi deportări?
@Rodica
> [Teşu] a încercat să obțină pt. un general al lui Antonescu, T.C. Orezeanu, distincţia de „Drept al popoarelor”
Care sunt, aici, faptele? Îi atribuie TS acestuia merite false? Care este, concret, reproşul adus lui TS? Dr. Neumann a pomenit de un „rol pozitiv”, dar nimic concret care să permită cititorului să judece situaţia / reproşul.
Din ce am citit (inclusiv în referinţa dată de dl. Neumann, dar şi în alte părţi, cu afirmaţii întrucâtva diferite), acest Orezeanu, general la căile ferate, împreună cu alţii, au „tergiversat” „timp de 9 luni de zile” perfectarea hârtiilor pentru punerea la dispoziţia nemţilor trenuri pentru transportarea evreilor spre Polonia, spre lagăre de muncă şi/sau exterminare.
Dar au făcut-o oare de capul lor, contra ordinelor superiorilor? Era posibil aşa ceva fără ordinul, măcar verbal, al ierarhiei militare? Sau este doar consecinţa hotărârii lui Antonescu de a stopa programul? Este esenţial de ştiut pentru distincţia „Drept între Popoare” şi pentru a-l condamna sau lăuda pe Tesu pentru demersurile sale.
Mai remarc afirmaţia că Teşu l-a promovat pe Orezeanu pe lângă Yad Vashem pentru motive altele decât adevărul istoric
@Wanda
> Ca doctor, puteti sa-i prescrieti niste medicamnete lui TS, pt ca sufera de o deficienta mentala.
???
@Charlie
> … Daca Antonescu a salvat 10 evrei sau tigani,il consideram erou sau o bestie care a dat
> ordine ca 10,000 sa fie ucis. Dar 9 da sau nu? Mai lasa romanul, mai da jupanul.
Aici nu era vorba de cifre şi tocmeală, ci dacă revirimentul lui Antonescu de la 13 octombrie poate fi numit „salvare” în deplinul înţeles al acestui cuvânt.
> Tesu … ce ii este mai drag: talantii!
Aveţi vreo dovadă că a scris despre „salvare” pentru bani? Asemenea acuzaţii nu se lansează – în public – cu atâta uşurinţă! Nu este nevoie să dăm frâu pasiunilor. Inclusiv asta: „El este intr’o anumita masura un kappo a posterori!”
Dacă un om spune ceva ce ni se pare oribil, prima ipoteză este că o spune din convingere. Orice altceva trebuie demonstrat: că e pentru bani, că „vrea să se pună bine cu cineva”
Am amintit numai afirmaţii cu care nu sunt de acord, şi încă nu pe toate. Pe cele, ale aceloraşi autori, cu care sunt de acord – şi sunt multe! – nu le-am amintit.
Eu cred că ceva mai multă seriozitate se impune. Da, nu toţi suntem istorici, dar dacă nu cunoaştem faptele, atunci nu ne pronunţăm (mai ales negativ) până nu le cunoaştem. Nu ne lăsăm mânaţi de pasiuni şi antipatii.
Recunosc ca am fost un pic prea dur cu T.S. dar cred ca are piele groasa.
Un lucru care n’am inteles niciodata cum Antonescu poate fi considerat erou al Romaniei si ca atare o statuie sa-i fie ridicata. In anul 1940 Romania a cedat Basarabia si Bucovina de Nord URSS-ului precum si nordul Transilvaniei Ungariei totul sub presiunea Germaniei. In 1941 la 22 iunie Romania a fost aliata cu Germania fascista pentru a elibera Basarabia si Bucovina.
Ungaria nu a luat parte in mod masiv la campania contra URSS-ului si a fost obligata sa cedeze Romaniei Nordul Transilvaniei. Dupa ce Basarabia fusese eliberata Romania a continuat campani alaturi de Germania in razboiul „sfant” contra bolsevismului si astfel gasim trupe romanesti prost echipate la Odesa, la cotul Donului ajungand pana la Stalingrad.
Carevasazica soldatii romani au fost „carne de tun” in Rusia in timp ce Ungurii au trimes o divizie sau doua la fel ca si Spania, Olanda si Belgia. Astfel de om cum era Antonescu nu poate fi considerat un erou chiar din punct de vedere pur romanesc adica crestin fara nicio legatura cu uciderea evreilor si a tiganilor. Este deci justificat sa-l consideram criminal de razboi!
Sczuati dar am o intrebare mai brutala : A fost bine sau a fost rau ca evreii din Romania nu au fost trimisi la Auschwitz?
Daca a fost bine ce chichirirez galceava mai este sa ziceti ca totusi, poate ?!
Ar mai fi de zis .. cand cineva este f insistent (de ex Adolf „da-mi evreii sa ii termin”) si tu vrei sa discuti altceva („ba Fiurere mai da naibii niste baterii AT si tancuri!”) una din solutii este sa zici ca el („da sigur! ii voi deporta pe toti!”) si sa faci ca tine („da-i in branza! Nici un tren! Nici un vagon! Pisalogii dracului n-au decat sa urle!!”). Solutie bine cunoscuta de noi si des aplicata (e vina pisalogilor. Ca ori asa ori le dai cu paru-n cap ori trebuie sa le faci pe plac!!!)
Oricum era mai bine daca evreii erau deportati?! Eu zic ca nu ..
@Ghiţă Bizonu’
> Daca a fost bine [ca evreii din Romania nu au fost trimisi la Auschwitz] ce chichirirez galceava mai este sa ziceti ca totusi, poate ?!
Nimeni n-a zis „totuşi, poate” pe tema asta. Gâlceava este pe o cu totul altă temă. Tema aţi fi putut-o identifica şi dv. prin simpla citire a articolului şi a comentariilor.
Încercaţi. Dacă tot nu reuşiţi să înţelegeţi, vă explic.
@ Alex Leibovici
@R.Grindea
@Sfartz Pincu
dl.Leibovici, ati fost cel mai obiectiv dintre cei cativa comentatori, pacat ca v-ati complicat cu definitia cuvantului a salva si cu intrebarea daca Antonescu si-a luat riscuri refuzand (dupa Oct.’42) transferul evreilor in lagarele germane.
A salva = a scoate din primejdie; amintiti-va ce s-a intamplat cu Horthy dupa refuzul predarii evreilor din Budapesta. Victoria Agarici, sora medicala si presedinta Crucii Rosii la Roman a dat apa evreilor din „trenul mortii” si l-a oprit pentru numai 24 de ore. A primit distinctia de Drept al popoarelor, salvand un numar (pe care nu-l cunosc, dar nu 300.000) de evrei. Dece nu i s-ar cuveni deci si gen. Orezeanu care prin diferite manevre nu i-a mai transferat-predat pe evreii din Vechiul Regat.
dna Grindea, scriitoarea la care va referiti a devenit Missis Alz… DUPA „ororile scrise de T.S” nu DIN aceasta cauza (medical nu este dovedita legatura de cauzalitate).
In legatura cu cazul generalului Orezeanu, cunoscut si amintit de Teodor Wexler inca in 2002, probabil ati devenit mai cicumspecta.
Dle Sfartz nu inteleg ce vreti sa spuneti cu „Hitler a salvat 1 evreu si a omorat 6 milioane”. Mai toti au afirmat, chiar si T.S. ca salvarea evreilor din „Vechiul Regat” a fost un act politic si nu umanitar.
In general cred ca este mai intelept sa fim mai circumspecti cu holocaustul, pentruca in Biblia iudaica sta scris: sa prapadesti toate neamurile pe care Domnul ti le da in mana ta,ochii tai sa nu se milostiveasca de ele (Deut.7/160)
@dr.r.neumann
Înainte de a discuta despre „obiectivitatea” mea, despre sensul lui „a salva”, despre generalul Orezeanu, scriitoarea şi alte subiecte interesante, v-aş ruga cu insistenţă să mă ajutaţi să înţeleg următoarea afirmaţie:
@ Dr. Neumann
Hitler a dat un ordin expres SS-ului să nu-l deporteze pe evreul Erick Hess, fostul camarad de arme din WWI. Vezi: http://www.ziare.com/magazin/inedit/hitler-a-salvat-un-evreu-din-ghearele-ss-ului-1177330.
Asta înseamnă că nu mai este criminal ? La fel şi cu Antonescu: pentru câteva luări de poziţie aparent în favoarea evreilor din România, dar în fond derivând din interesele lui pe termen mai lung, i se poate retrage „titlul” de criminal de război, măcar pentru ce a făcut la Odessa, nemaiamintind că şi-a măcelărit propriul popor, ducând la moarte 560.000 de români din armata care nu avea ce cāuta dincolo de Nistru?
Perseverati să justificaţi acţiunile contra evreilor, deci oferiţi o justificare a antisemitismului, cu citate din Biblie, care Biblie tare v-a mai căşunat, din moment ce în orice discuţie veniţi cu citate din această carte, scoase total din context şi aduse „la zi” pentru istoria recentă! Iertaţi-mi expresia cu …prefectura, dar se potriveşte perfect pentru asemenea genuri de argumente.
Este abominabil să justifici pogromurile cu un citat de genul: „Să prăpădeşti toate neamurile…”, citat cu care ne îndemnaţi să o lăsăm mai moale cu Holocaustul.
De unde Va vine această „furie” contra Bibliei?
@ Ghiţă Bizonu’
Aţi fost raţional în intervenţiile Dvs. de până acim, şi deodată „pleosc Marghioalā!”, veniţi cu un argument lipsit de logică elementară!
Cum adică „a fost bine că nu au fost trimişi evreii-la Auschwitz?” Eu am înţeles din afirmaţia Dvs. că:
1. Nu este o fapta penală şi nu trebuie să condamni pe cineva pentru că în loc să te omoare doar te-a bătut până te-a băgat în spital?
2. Nu este un criminal un individ care omoară câţiva oameni şi apoi salvează alţi câţiva oameni? Oricare crimă, fie numai şi o crimă singulară, este o fapta penală nejustificabilă, indiferent de argumente de genul „dar a salvat pe…!”.
Dvs. l-aţi ierta pe un cineva care vine acâş la Dvs., îl omora pe tatăl Dvs. dar nu mai omoară şi restul familiei, deci l-aţi putea consideră un „salvator”??
@ Alex. Leibovici
Din cauza unei boli a intelectualităţii, generalizata, de a „despica firul în patru” ṣi atunci cand nu este nevoie, am ajuns în cazul lui T.S. să-căutăm argumente şi contraargumente, neglijând un fapt real de care m-am lovit direct, în diverse ocazii, în discuţiile cu prietenii mei români şi creştini, de bună credinţă!
Cartea lui Teşu Solomovici a ajuns argumentul principal în combaterea ideii existenţei unui Hoocaust în România. Toţi, absolut toţi, incluzând în acest „toţi” şi pe cei de bună credinţă şi raţionali, dar şi pe cei care nu-şi ascund antisemitismul, de alde prof.Coja si Vadim Tudor, îl folosesc ca argument principal, pe nimeni altul decta pe „unul de-al Vostru” – un evreu, Teşu Solomovici, care îl disculpă pe Antonescu, şi se contesta actele sale criminale şi din punct de vedere calitativ, în sensul că „nu a făcut”, dar şi cantitativ, că nu a dus la moartea a zeci de mii de evrei, ci doar acolo cel mult 1000, care mai erau pe deasupra şi spioni, şi bolşevici !!
Faptele se judeca prin consecinţele lor, şi nu prin intenţii. Poziţia publică a lui Teşu Solomovici a făcut un rău imens dreptăţii şi adevărului.
Domnule Leibovici
„mirarea” mea este veche veche cam de pe vremea incare a fost prezenatat rezumatul Raportului Wiesel.. Rezumat (ascultata la Radio sau TV nu mai stiu) am avut impresia ca se cam deplangea oportunismul, lasitatea, duplictatea, lipsa de caracter a romanilor care dupa 43 … samd . Nu slava domnului ca unii erau coruptibnili (adevarat!), nu har domnlului ca altii erau lenesi (sie rau! mai ales cand erau mahmuri!) ci mai degraba o nota de dispret fata de niste balcanici neevoluati.
De altfle si actiunile din 1941 erau criticate cam in aceiasi cheie. Adica se putea face o treaba mai buina, mai „nemteasca” insa romanilor le lipsea (atunci ca si acum!) constanta in actiune. Lipsa constintei lucrului bine facut… Excesul de infumurare natioanal care afacut sa se refuze consultanta germana…
Oricum ce inteleg este ca unii (evrei?!) par a regreta ca romanii nu au fost ca ungurii sau ca germanicii..
@Ghiţă Bizonu’
Admiteţi deci că, contrar a ceea ce aţi dat a înţelege, nimeni n-a zis aici că „totuşi, poate” ar fi fost mai bine ca evreii din Romania să fi fost trimisi la Auschwitz cu toţii.
Afirmaţi că de fapt vă gândeaţi la impresia care v-a lăsat-o un rezumat al Raportului Wiesel pe care l-aţi auzit la radio (acum 10 ani, fără îndoială).
Iar impresia care v-a lăsat-o rezumatul este că în Raport
– se „deplângea” ineficienţa românească în omorârea evreilor,
– „lipsa constintei lucrului bine facut…”,
– „dispret fata de niste balcanici neevoluati”,
– că se putea face „o treaba mai buna, mai ‘nemteasca'”
Şi că nu rezultă clar dacă „a fost bine sau a fost rau ca evreii din Romania nu au fost trimisi la Auschwitz?”
Ce impresie v-a lăsat dumneavoastră Raportul/rezumatul, este treaba dumneavoastră. Urmează acuma să arătaţi că Raportul / Rezumatul lasă într-adevăr să se înţeleagă aşa ceva – că autorii regretă „ineficienţele” mai degrabă decât faptul însuşi.
Raportul Wiesel există pe internet. Cum nu cred că postul de radio care a transmis rezumatul s-a obosit să facă el singur rezumatul (Raportul are 400 de pagini!!), a folosit vreun Executive summary, sau Introducerea/Concluziile din Raportul însuşi.
Deci aveţi tot ce trebuie ca să aduceţi aici citatele care să sprijine „impresia” dv.
@Sfartz Pincu
> Din cauza unei boli a intelectualităţii, generalizata, de a “despica firul în patru” …
Domnule Sfartz, după cum ştiţi, într-o discuţie civilizată interlocutorii examinează argumentele, iar nu persoana – că „despică firul în patru” şi alte drăgălăşenii. În plus, dacă interlocutorul face asta, trezeşte bănuiala – justificată – că n-are ce să răspundă. La vremea respectivă i-am spus asta de numeroase ori şi d-lui Clej – al cărui discipol văd că aţi devenit…
> un fapt real de care m-am lovit direct, în diverse ocazii, în discuţiile cu prietenii mei români
> şi creştini, de bună credinţă! Cartea lui Teşu Solomovici a ajuns argumentul principal în combaterea
> ideii existenţei unui Hoocaust în România
Faptul că dv. nu ştiţi ce să răspundeţi la asemenea „argumente” este vina dv., nu a lui Teşu. Şi este vina dv. chiar dacă cartea lui Teşu ar fi fost plină numai de minciuni şi concluzii greşite. Dacă nu sunteţi capabil să „explodaţi” eventualele minciuni şi concluzii falacioase ale lui Teşu, nu vă băgaţi în asemenea discuţii.
Tot aşa, dacă nu puteţi identifica sofismele pe care le folosesc interlocutorii dv., mai bine aţi învăţa să le identificaţi – este o deprindere simplă de logică. Dar după dv. logica este folositoare doar când e vorba de butuci 😉
Iată un sfat concret privitor la ce puteţi răspunde la afirmaţia „dacă nimeni altul decât pe ‘unul de-al vostru’, un evreu, Teşu Solomovici, îl disculpă pe Antonescu”, atunci trebuie să fie neapărat adevărat. Concluzia – falsă – se bazează pe ideea – tot falsă – că ceea gândeşte (scrie, spune, crede) un om este determinat de: etnia lui, culoarea pielii, averea, profesiunea, ţara, etc. Această prejudecată trebuie s-o combateţi la „prietenii dv. români şi creştini, de bună credinţă”. Este foarte simplu: daţi câteva contraexemple!
Şi încă un sfat: dacă cineva face o afirmaţie, este de datoria lui s-o dovedească (argumenteze, justifice), nu a dv. să demonstraţi că nu este adevărată. Ia să vedeţi atunci cum începe omul să facă feţe-feţe
> Faptele se judeca prin consecinţele lor, şi nu prin intenţii.
O carte (de istorie) se judecă în funcţie de adevărul sau falsitatea faptelor pe care le expune şi a concluziilor pe care le trage. Că oameni şmecheri o să încerce s-o folosească ca să-i prostească pe cei mai naivi – este şi asta de aşteptat. Atunci mai bine este să fim înarmaţi cu ceva inteligenţă… Nu uitaţi că
O cauză dreaptă nu se teme de adevăr
şi tot ce rezultă de aici
Dle Leibovici
este vorba despre partea citita in mod oficial la prezentarea/asumarea raportului Wiesel. Scrisa cu largul concurs al institultului (sau scrisa de acel institut). Care prezentare (prescuratat ca in cca 90 de minute nu se puteau citi toate paginile!). Si tin minte oaresce note de dispret fata de ciubanii infumurati care au refuzat „consultanta germana” (eficienta adica) sau lipsa de consecventa balcanica ..
Nu contest ca nu au existat acte care erau crime de razboi. Nu contest ca s-au luat masuri vexatorii sau masuri economice si sociale care au „restrans” proprietaile evreilor sau capacitatea lor de a subveni necesitatilor de intretinere …
Insa observ ca totusi au fost 2 mari categorii de persecutati.
Prima din zona care in mai 1941 era sub autoritate sovietica si a fost apoi sub adtie romaneasca .. Aici in aceasta zona au avut loc si cele mai dure masuri antievreiesti mergand pana la omoruri.
A doua zona care in oct 1940 era sub autoritate romaneasca, unde pierdrile de vieti omenesti au fost sa zicem exceptia (A! Nu contest ca pentru cei morti sau care au vazut rude murind nu ar fi fots la fel de dureros.. sau poate mai rau. Si nu contest trenul mortii, nu contest progromul samd. Zic doar ca nu a fost sistematic. Sper ca stiti sa faceti diferenta…)
Si se pot observa si 2 faze : una in care persecutiile au fost „hotarate” si o a doua faza in care persecutiile au inceput sa fie mai „in dorul lelii” .. ajungandu-se ca in 1944 sa fie „repatriati” si evrei din Transnistria.
Acum de acord ca Antonescu nu a fost chiar filosemit .. dimpotriva. Insa de observat ca el facea (si practica) o disctinctie intre evreii „lui” si evreii „straini” . Evreii „lui” au avut parte („meritau”?) de un tratament mai bland…
Acum de acord ca de la un moment dat politica fata de evrei a devenit sa zicem „mai supla” si mai putin mortala chiar si in Transnistria. Insa merita sa se despice firu in patru ?
Mai ales daca contrapunem zisa din anii 90 „Romania a ucis jumatate dintre evreii ei iar Ungria a salvat jumatate dintre evreii ei”. Pana la urma ramane ca jumatate erau morti! Insa daca tinem cont ca evreii aflati sub autoritate ungureasca au fost trimisi la Auschwitz in ultima parte a razboiului adica dupa ce Antonescu a devenit „mai suplu” si ca se fac consideratii despre caracterul interesat al acestei „flexibilizari” politice .. nu credeti ca se lasa impresia unei relative desconsideratii a „neseriozitatii” , „balcanismului” romanesc si se lasa impresia vituperari „lipsei de caracter” a autoritatilor romane?! Contrapusa tocmai „seriozitatii” unguresti care a dovedit „rectitudine” (poa si „morala” te pomenesti?).
@Alex.Leibovici
citatul din Biblie se afla in Deut.7/16 si nu in 7/160 cum am scris din greseala; l-am preferat citatului aflat la 7/2, cosiderandul mai relevant.
Vreti sa intelegeti ce vreau sa spun cu acest citat:
afirmandu-se „unicitatea holocaustului”, se infirma credibilitatea bibliei (din cauza citatelor amintite). Daca credibilitatea bibliei este incontestabila, atunci se infirma unicitatea holocaustului.
@Sfartz Pincu
desi aveti in biblioteca o biblie (a carei traducere nu este recunoscuta de BOR, dar n-are importanta), nu o cititi, preferati http://www.ziare... desi ati afirmat in trecut pe drept cuvant ca este cea mai editata carte, dar nu si citita – adausul imi apartine – poate ati fi gasit acele precepte morale pe care v-am rugat sa le indicati si pe care le considerati ca demne de a fi predate in scoli.
Dle Sfartz, nu respectati adevarul (cum se numeste cel ce nu spune adevarul?) afirmand ca perseverez in a justifica actiunile contra evreilor, deci ofer o justificare antisemitismului cu citate din Biblie scoase total din context; aratati-mi va rog contextul in general si in special contextul care poate justifica „sa prapadesti toate popoarele pe care Dzeu ti le da in mana” sau „sa nu scape cu viata nici o suflare”. Imi pare rau ca va enervez dar trebue sa indic locul citatului: Deut.20/16
@Ghita Bizonu
Mi-e teamă că aţi pierdut firul discuţiei între noi doi.
Aţi vorbit despre anumite impresii pe care vi le-a lăsat ascultarea rezumatului raportului Wiesel, iar eu v-am rugat atunci
… să arătaţi că Raportul / Rezumatul lasă într-adevăr să se înţeleagă aşa ceva – că autorii regretă “ineficienţele” mai degrabă decât faptul însuşi.
Poate n-am fost clar: „a arăta” înseamnă a aduce citate.
Eu v-am sugerat şi unde aţi putea găsi acel Rezumat pe care probabil l-aţi ascultat – consultaţi Introducerea şi Încheierea Raportului. Deşi este problema dv. cum vă documentaţi afirmaţiile, dat fiind că afirmaţiile dv. le-aţi făcut.
Dle Leibovici
repet – auzit nu citit. Nu raportu ci prezentarea aia asumata.
De altfel si unele comnetari de pe aici sunt in acelasi sens … „da de ce nu a mai continuat? „
@dr.r.neumann
Subiectul discuţiei nu era nici „unicitatea holocaustului”, nici vreo contradicţie cu Biblia.
Şi atunci, domnule Neumann, o să fiu direct : sunteţi de părere că evreii n-ar trebui să se mai lamenteze atâta de Holocaust deoarece şi ei au comis genocide?
@Ghita Bizonu’
> repet – auzit nu citit. Nu raportu ci prezentarea aia asumata [rezumată?].
Hotărât lucru – aţi pierdut într-adevăr firul!
Nu vă faceşi griji, am înţeles foarte bine că dv. aţi auzit şi nu aţi citit (de citit a citit crainicul). Puteţi să vă convingeţi recitind chiar comentariul la care răspundeţi (unde scriu „impresii pe care vi le-a lăsat ascultarea rezumatului raportului”), precum şi din toate cele anterioare.
Mai departe. Ascultând acel rezumat al Raportului, aţi avut impresia că în Raport se deplănge mai degrabă ineficienţa românilor în realizarea Holocaustului decât Holocautul însuşi (aveţi aici o listă mai completă a impresiilor cu care aţi rămas).
Dar se ştie că împresiile pot fi şi greşite. Dacă credeţi că impresiile dv. nu erau pure închipuiri, ci reflectă ce s-a citit pe post, atunci am dorit să-mi prezentaţi o justificare – sper că nu vă jignesc prin asta. Ce justificare există şi cum o procuraţi, este treaba dv., căci afirmaţiile dv. le-aţi făcut. Dar deşi nu-i treaba mea, v-am sugerat o cale:
Cum nu cred că postul de radio care a transmis rezumatul s-a obosit să facă el singur rezumatul, înseamnă că a folosit vreun „Executive summary”, sau Introducerea/Concluziile din Raportul însuşi. Puteţi să le căutaţi, să vedeţi dacă găsiţi ceva asemănător cu ce aţi auzit, apoi dacă regăsiţi afirmaţiile care v-au creat acele impresii. Dacă da, atunci le puteţi reproduce aici.
Asta dacă credeţi în continuare că impresiile dv. corespund într-adevăr cu ce s-a spus pe post.
Dacă nu găsiţi rezumatele, etc, vă pot ajuta.
> De altfel si unele comnetari de pe aici sunt in acelasi sens … “da de ce nu a mai continuat?“
Trecem la asta când terminăm cu prima. Ar fi şi mult mai simplu de cofirmat/infirmat, deoarece sunt comentarii scrise şi se găsesc chiar aici.
@Alex Leibovici
Intr-adevar, subiectul discutiei nu a fost unicitatea holocaustului si nici vreo contradictie cu Biblia.
Subiectul adevarat l-a indicat autoarea articolului, dna Grindea: blamarea lui Tesu Solomovici care vrea sa se impuna ca o personalitate marcanta, care se face vinovat de a fi scris o recenzie la cartea Indreptarea indreptarului ortografic (in legatura cu definirea holocaustului), de „O biografie a maresalului Antonescu” si din incercarea de a face din generalul Orezeanu un drept al popoarelor.
Domnul Sfartz Pincas incepe comentariile reproducand propria lui interventie din urma cu 2-3 ani in care il acuza pe T S de falsificarea istoriei; de altfel este condamnat de cei mai multi dintre comentatori mai ales in legatura cu holocaustul si rolul lui Antonescu in salvarea a cca. 300.000 evrei.
Cu buna stiinta, sau din ignoranta, nimeni nu aminteste de uluitoarea interpretare a holocaustului de catre rabinul Ovadia Iosef, laureat al premiului Israel, seful spiritual al unui partid important (cel putin ca numar de deputati) care afirma ca cele 6 milioane de evrei ucisi in holocaust au fost reincarnarea sufletelor a tot atatia pacatosi care trebuiau sa-si ispaseasca greselile; deci holocaustul a fost o pedeapsa divina!
Si acum la intrebarea dv. directa si provocativa, cred ca o discutie despre holocaust trebue sa se refere si la genocidul armenilor, genocidul din Cambodia, genocidul din Rwanda, Sudan, din gulagul sovietic, genocidul descris in Biblie la cucerirea Canaanului de catre evrei si deasemeni despre despagubirile acordate de o singura natiune unei singure natiuni.
Exista si adevaruri care supara.
@ Dr. R. Neumann
Deci conform logicii Dvs., Holocaustul a fost o acţiune justificată, pentru că Evreii antici au făcut un holocaust asupra Caananului!! Asta înseamnă că dacă se vor face niscaiva holocausturi asupra urmaşilor lui Ginghis-Han, adică asupra tuturor neamurilor mongoloide, şi ugro-fine, ar fi acţiuni justificate!!
Care adevăr supără? Că holocaustul în cauza a reprezentat 33 % din populaţia unui neam? Şi-l comparaţi cu celelate holocausturi (vorbind desigur prin cifre), desi este normal ca niciun om civilizat să nu fie de acord cu niciun fel de crime, fie că e vorba de un intreg popor sau un singur individ.
Cu aceiaşi logică, prin inducţie, ar fi justificat şi un genocid al poporului german, sau a turcilor, japonezilor, şi… chiar a întregii omeniri care se trage din specia Cromagnon si care i-a lichidat pe Neanderthali!!
Bine, domnule Neumann, văd că nu doriţi să confirmaţi sau infirmaţi dacă
>> sunteţi de părere că evreii n-ar trebui să se mai lamenteze atâta de Holocaust
>> deoarece şi ei au comis genocide
Nici nu-i nevoie, eu, pentru orice eventualitate, o să comentez această opinie – fără să v-o atribui.
Tocmai văd că dl. Sfartz mi-a luat-o înainte şi a şi comentat-o, aşa că o să fiu scurt.
Epoca modernă a început odată cu naşterea principiul după care responsabilitatea pentru crime este strict individuală. Ea nu se propagă de la pesoană la persoană după niciun fel de criteriu:
– nici în timp, în sensul că generaţiile ulterioare nu sunt responsabile pentru crimele celor anterioare
– nici în interiorul grupurilor, indiferent cum sunt definite: prin rudenie, religie, etnie, etc. (v. şi acest acest articol foarte recent).
Idea responsabilităţii colective, combinată cu atrubuirea unor vini imaginare, este esenţa totalitarismului comunist şi a celui nazist.
Cu referire la subiectul nostru: ideea că evreilor actuali li se poate imputa vreo vină şi deci vreo responsabilitate pentru eventualele masacre perpetrate acum 2.500-3.000 de ani este ideea de bază a mentalităţii tribale. Ea nu trebuie acceptată sub nicio formă. Mai mult, ea trebuie combătută cu toată forţa şi fără concesii, şi nu trebuie privită cu îngăduinţă.
Tot aşa, faptul că „în Biblia iudaică stă scris: să prapadesti toate neamurile pe care Domnul ţi le dă pe mâna ta…” nu implică că evreii actuali trebuie să se abţină („să fie circumspecţi”) de la condamnarea Holocaustului. Aceasta este valabil şi pentru evreii credincioşi. Etica (tribală) din Biblie nu este neapărat etica credinciosului de astăzi : acesta îşi alege doar unele aspecte şi le combină cu etica mai modernă.
Mă opresc aici (deocamdată?).
Dacă doriţi să comentaţi, vă rog s-o faceţi în clar şi la obiect.
Apoi trecem la subiectul Orezeanu şi la alte subiecte pasionante (nu este sarcasm!).
@ Sfartz Pincu
Va invinuesc de lipsa de corectitudine intelectuala: m-ati acuzat de reproducerea unor citate din Biblie scoase din context; v-am rugat sa indicati contextele, pana acum n-ati reactionat. Ati procedat lafel si altadata.
Recidivati scriind: „conform logicii dvs. (adica a mea) holocaustul a fost justificat pentru ca si evreii antici au facut un holocaust asupra Canaanului”. Va rog indicati exact ce am scris.
„Care adevar supara?” Sunt multe adevaruri care va supara dar acum va supara Tesu Solomovici si „pledoaria” mea. In schimb nu va supara afirmatia rabinului Ovadia Iosef (cu adevarat Dzeu sa-l ierte fiindca a murit in urma cu cateva luni) care interpreteaza holocaustul ca o pedeapsa divina (6 mil.de pacatosi intre care 1 mil.copii)!!!
@Alex Leibovici
Am raspuns la intrebarea dvs. dar nu la modul in care ati formulat-o, amintindu-va numeroasele cazuri de genocid recente si chiar mai vechi, precum si unicul caz de despagubire materiala (dar si politica) dar „diplomatic”.
Dar raspunsul dvs. era probabil deja pregatit.
Doresc (mai mult sau mai putin) sa continuam discutia, formuland si eu cateva intrebari pe care sper sa le gasiti clare si la subiect:
-cum apreciati „denazificarea”
-cum apreciati bombardarea Dresdei
-cum apreciati cele 2 bombardamente atomice
-pedeapsa colectiva?
-cand a inceput „epoca moderna”la 1789 sau la 6si 9 Aug.1945?
@dr.r.neumann
Scuzaţi că mă bag în discuţia dv. cu dl. Sfartz.
Eu cred că de îndată ce veţi explica cum trebuie înţeleasă fraza dv.
toate celelalte chestiuni vor dispare : citat biblic scos sau nu din context, Ovadia Iosef, Holocaustul ca pedeapsă pentru Canaan, etc.
Dacă cumva tocmai îmi pregăteaţi răspunsul cu privire la fraza de mai sus, vă cer scuze că vă pun sub presiune : luaţi-vă tot timpul de care aveţi nevoie, ca să putem lichida detaliul şi trece mai departe.
Intrebarea pentru domnul Leibovici ramane in vigoare: de ce urati creatia dramaturgului Edmond Rostand???
Pentru domnul Sfartz: Nu mai astept vreun raspuns de la Dvs. Este evident ca sunteti alaturi de cel care a sters comentariile mele timp de mai multi ani!
De fapt acest comentar a fost destinat discutiei despre vid. Dar oricum…
[Mod.: puneţi-l acolo iar eu îl şterg aici; altfel nu se poate]
D-le Neumann, am senzația că din cauza copacilor dvs. nu mai vedeți pădurea!
Dacă ne referim la toate cele trei religii, fiecare dintre acestea, în scrierile sale sacre, avansează în mai multe rânduri ideea că „dreapta credidnță” pe care o propovăduiește trebuie impusă prin forța armelor. Din câte știu, și în Noul Testament există același îndemn de a impune noua religie cu sabia. Nu cunosc însă datele exacte ca să pot da citatul, poate că vreunul din comentatori sau redactori, de religie creștină, mă va ajuta! Dar știu, la fel ca toată lumea, cum a fost… urmat acest îndemn.
Totuși, cred că în secolul XXI, aceste „impuneri cu armele” au rămas doar apanajul fundamentalismului islamic. Timpurile au evoluat, iar fundamentalismul islamic, în condițiie actuale, amenință să dea lovituri aproape mortale omenirii, dacă nu este stăvilit. Când citesc astăzi știri sau analize despre noul Califat Islamic, îmi vin în minte aproape obsedant niște cuvinte atribuite lui Einstein, când a fost întrebat cum crede că s-ar putea desfășura al treilea război mondial: „Nu știu cum va fi al treilea război mondial, dar aș putea spune cum va fi al patrule: cu arcul și săgeata”!
De aceea, dacă vrem să supraviețuim ca omenire, poate o lăsăm mai încet cu justificarea sau cu negarea marilor genociduri din istorie, cred eu!
@Rodica Grindea
Aratati-mi textele in care am justificat sau negat genocidurile, altminteri afirmatia dv. ramane falsa ca si afirmatia ca toate cele 3 religii monoteiste propovaduiesc impunerea religiilor lor prin forta armelor. Evreii, conform Bibliei, trebuiau sa extermine cele 7 popoare din Canaan, nu sa le converteasca la iudaism. A existat o singura exceptie de convertire fortata: a idumeenilor (locuitorii Ierusalimului) si din care provine Hordus cel mare.
In cele 4 Evanghelii (Noul Testament) deasemeni nu se cere impunerea crestinismului prin violenta. Daca au avut loc unele convertiri impuse si au avut loc, s-a comis o abatere dela dogmele scrise. Islamul cere in mod formal (scris clar in Coran) convertirea sau uciderea necredinciosilor, popoarele cartii (expresia figureaza ca atare in Coran), adica evreii si crestinii, pot sa-si pastreze religia platind insa o taxa de protectie (jizia).
@Alex Leibovici
faceti o confuzie imensa, rabinul Ovadia Iosef n-a afirmat ca holocaustul este o pedeapsa pentru genocidul celor 7 popoare din Canaan: acest genocid a fost poruncit de Dzeu insusi.
Deoarece nu exista „unicitatea holocaustului”, deoarece au avut loc numeroase genociduri (intr-un fel „banalizarea raului”, dupa expresia Hannei Arendt), intr-o discutie „academica” sau macar intre oameni cu carte, ar fi de dorit mai putin egocentrism din partea noastra oricat de greu ne vine.
Substantivul HOLOCAUST este identificat, incepind din anul 1945, numai despre exterminarea evreilor in WW2.
Definitia HOLOCAUST-ului in dictionarul Oxford este: „(the Holocaust) The mass murder of Jews under the German Nazi regime during the period 1941–45.”
Tot dictionarul Oxford mentioneaza in general definitia ca fiind „Destruction or slaughter on a mass scale, especially caused by fire”
Deci, daca ne referim la grupuri mari de oameni care au fost omoriti „en masse”, ca de ex. populatia armeneasca in Turcia, acesta crima se numeste GENOCID.
Evreii, in privinta asta nu sint egocentristi. Toata lumea accepta holocaustul ca „apartinind”, din pacate, poporului evreu.
Despre cuvântul Holocaust / holocaust am scris mai demult un articol, „Genocid, Holocaust, negaţionism: atitudini, legislaţie, jurisdicţii… (II)”, v. aici. L-am recitit şi mi s- părut clar şi concis 🙂
În comentariile mele de aici am folosit convenţiile:
– „Holocaust” (cu majusculă) = genocidul evreilor din timpul celui de-al doilea război mondial
– în cazul altor genocide am specificat concret: „genocidul armenilor”, etc.
– „holocaust” cu literă mică nu cred că am folosit, dar am explicat în articol ce a însemnat în diferite perioade şi în diferite culturi
Alţii folosesc alte convenţii. De aceea oamenii prudenţi specifică de la început ce convenţii folosesc ei, deoarece altfel se pot ivi neînţelegeri inutile: interlocutorii pot crede că au diferenţe de opinie şi când colo e vorba doar de terminologii diferite.
@dr.r.neumann
> faceti o confuzie imensa, rabinul Ovadia Iosef n-a afirmat ca holocaustul este o pedeapsa pentru genocidul
> celor 7 popoare din Canaan
Nici nu cred că am afirmat asta. Şi chiar dacă aş fi afirmat, confuzia ar fi fost nu „imensă”, ci fără importanţă, deoarece nu era subiectul discuţiei între noi doi.
Nu ştiu nici de ce aţi revenit la „unicitatea holocaustului” (sau „Holocaustului”; v. mesajul meu de mai sus), dat fiind aţi admis ieri că nu acesta era subiectul discuţiei între noi doi.
Revenind la tema discuţiei între noi doi. Constat că nu aţi dorit să răspundeţi clar la întrebările mele, deşi dv insistaţi: „Am raspuns la intrebarea dvs. dar nu la modul in care ati formulat-o”. Nu ştiu ce înseamnă această afirmaţie, dar nu este grav, deoarece am scris mai sus că renunţ la această temă.
Urmează deci, cum spusesem, să abordăm problemele restante, la care am promis că revin – dacă vă mai interesează – cum ar fi problema Orezeanu, semnificaţia lui „a salva”, incidentul cu scriitoarea. Văd că între timp aţi propus şi alte subiecte/întrebări – denazificarea, Dresda, Hiroshima, etc.
Vă rog deci să-mi spuneţi cu ce doriţi să începem.
Dacă cumva doriţi să începem cu Orezeanu, vă rog în prealabil să citiţi ce am scris până acuma pe tema asta aici
(la @Rodica) şi să vă spuneţi părerea.
@Rodica
> Din câte ştiu, şi în Noul Testament există același îndemn de a impune noua religie cu sabia. Nu cunosc însă
> datele exacte ca să pot da citatul, poate că vreunul din comentatori sau redactori, de religie creştină, mă va ajuta!
Da, iată, Evanghelia după Matei, Cap. 10, Versetul 34 (Matei 10:34)
10:34 Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
Contextul – întreg Capitolul 10 : https://www.biblegateway.com/passage/?search=Matei%2010&version=NTLR
Această frază nu apare în alte Evanghelii.
În Matei cap. 10 este vorba de instrucţiunile pe care le dă Iisus celor 12 Apostoli când îi trimite să propovăduiască noua credinţă printre evrei.
Interpretări teologice creştine:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/06/20/n-am-venit-sa-aduc-pace-ci-sabie/
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/sabia-care-iisus-hristos-adus-pe-pamant-121781.html
http://www.adevarprezent.com/intrebari/rasp/sabie.php
@ Alex Leibovici
(ieri 19 dec. situl dv. a fost inabordabil, dar precum vedeti problemele tehnice se rezolva mai usor)
Ati scris astfel: toate celelalte chestini vor dispare: citat biblic scos sau nu din context, Ovadia Iosef, Holocaust ca pedeapsa pentru Canaan, etc.
Ce se poate intelege? Daca nu ati avut in vedere acest inteles (holocaustul replica la genocidul din Canaan dupa rabinul Ovadia Iosef), atunci a fost doar o exprimare nepotrivita; nimic grav, Holocaustul ca pedeapsa pentru Canaan creaza la cei mai putin initiati o mare confuzie si multi din cititorii lui ACUM fac parte din aceasta categorie. Nu-i nici o rusine, dar cand se emit opinii intr-o problema se cere o oarecare documentare.
Am revenit la unicitatea holocaustului pentruca face parte din raspunsul la intrebarea dv. daca cred ca evreii trebue sa se lamenteze mai putin, intrebare provocativa, la care cereati un raspuns net, da sau nu, iar eu m-am vrut mai „diplomat” si sensibil. Cred ca stiti: noi toti care am trait in Romania in timpul razboiului si suntem in viata, suntem considerati juridic (comisia Wiesel) supravietuitori ai holocaustului.
In legatura cu problemele „restante”: cazul Orezeanu nu mai este de actualitate, propunerea lui T.S. a fost respinsa (ziarul israelian de limba romana Jurnalul saptamanii 18/dec). Celelalte probleme, prefer, daca ma intrebati, sa le lasam balta.
Problemele nascute din conflictul T.S., adversarii lui si razboiul cu substrat economic dintre cele 2 ziare de limba romana sunt minore in raport cu alegerile anticipate din Israel sau cu terorismul islamic care doar in Antarctica nu are loc.
@dr.r.neumann
Într-adevăr, situl ACUM a fost inaccesibil ieri timp de circa 5 ore, începând cu circa 15:00, fapt pentru care ne cerem scuze 🙁
1. „toate celelalte chestiuni vor dispare : citat biblic scos sau nu din context, Ovadia Iosef, Holocaustul ca pedeapsă pentru Canaan, etc.” este o enumerare a câtorva subiecte (despre care zic că nu vor mai fi actuale dacă…):
– citat biblic scos sau nu din context,
– Ovadia Iosef (pe care l-aţi adus în discuţie),
– Holocaustul ca pedeapsă pentru Canaan
– etc.
Asta nu înseamnă că am zis că rabinul Ovadia Iosef ar fi afirmat că Holocaustul este o pedeapsă pentru genocidul celor 7 popoare din Canaan. Confuzia nu provine dintr-o exprimare greşită din partea mea.
2. La întrebarea mea „sunteţi de părere că evreii ar trebui să se lamenteze mai puţin Holocaust deoarece şi ei au comis genocide” puteaţi răspunde cu da sau nu, nu este loc de „diplomaţie” sau „sensibilitate” – doar era vorba despre ce credeţi dumneavostră! Eu am răspuns la întrebare – direct şi în acelaşi timp cu multă sensibilitate.
3. Faptul că Yad Vashem a respins cerere în legătură cu Orezeanu nu face caducă discuţia, deoarece subiectul nu era dacă Yad Vashem o va respinge sau nu.
4. Cât despre abandonarea tuturor celorlalte subiecte/întrebări pe motivul că „sunt minore in raport cu alegerile anticipate din Israel sau cu terorismul islamic” – observ că le-aţi formulat abia acum două zile când, presupun, nu vi s-au părut minore…
P.S. Unul din aceste subiecte pe care le-aţi formulat, „cum apreciati cele 2 bombardamente atomice?”, l-am abordat pe ACUM într-un articol în două părţi care începe aici: Hiroşima şi iertarea.
@Alex Leibovici,
aveti dreptate, nu-i atribuiti lui Ovadia Iosef afirmatia ca holocaustul este o pedeapsa pentru genocidul din Canaan, ci dv. faceti afirmatia scriind: „sunteti de parere ca evreii ar trebui sa se lamenteze mai putin(de) Holocaust deoarece si ei AU COMIS GENOCIDE”
Eu personal nu am scris ca evreii ar fi comis genocide (la plural cum scrieti dv.), deoarece pentru mine Biblia nu este credibila, nu a existat sclavia din Egipt, nu a existat Moise, nu a existat exilul, din lipsa de dovezi. Mai curand sunt plauzibile teoriile prof. Finkelstein de la univ. Tel-Aviv si a prof. W.Dever dela univ. Arizona.
Nu sunt singurul cititor sau interlocutor al dv., nimic nu va impiedica sa tratati „problemele restante”.
Nu vă supărați, d-le dr. Neumann, dar am impresia că ați dezvoltat o adevărată „artă a digresiunii”.
În fapt, articolul meu se referea la o „coadă de topor”, făcându-i mare trebuință naționalistului-antisemit Ion Coja, dar dv. ați ajuns la… rabinul Ovadia Iosef.
Da, el s-a referit specific la Holocaustul din al doilea război mondial, pretinzând că fiecare dintre cele 6 milioane de victime ar fi venit pe lume pentru a face un „tikun” (o corijare) pentru păcatele strămoșilor, conform unei concepții kabalistice. Și că fiecare dintre victime (printre care numeroși copii, care la sosirea în lagăr, erau trimiși aproape imediat la gazare) a trăit pe Pământ exact timpul care i-a fost menit de D-zeu pentru a face respectiva „corijare” a vreunor păcate.
Pornind de la respectiva concepție kabalistică, este doar una din numeroasele bazaconii debitate de cinstitul rabin, după care, atunci când oameni cu mintea întreagă își manifestau indignarea, săreau nu știu câți ciraci din partidul ultrareligios al evreilor sefarzi „Shas” să facă propria lor… corijare, pretinzând că a fost „scoasă din context” de către răuvoitori!
Am menționat aceasta pentru cititorii noștri neevrei și care nu locuiesc în Israel și deci nu știu cine se afla în fruntea acestui partid religios-politic, fiindcă nu oricine din afara țării noastre știe cum ne „distrăm” noi cu aceste partide religios-politice!
Am scris aceste rânduri, fiindcă mulți dintre cititorii care nu sunt în temă, s-or fi întrebat… ce vreți de la viața lor!
@dr.r.neumann
> aveti dreptate, nu-i atribuiti lui Ovadia Iosef afirmatia ca holocaustul este o pedeapsa pentru genocidul din Canaan …
Mulţumesc.
> … ci dv. faceti afirmatia scriind: “sunteti de parere ca evreii ar trebui sa se lamenteze mai
> putin (de) Holocaust deoarece si ei AU COMIS GENOCIDE”
Nu, eu nu am făcut afirmaţi asta. Eu v-am întrebat dacă dv. asta credeţi. (Dar nu-i nimic, în cele din urmă, după ce o s-o mai repet o dată sau de două ori, îmi veţi răspunde „aveţi dreptate”. Dar e bine şi aşa…)
Şi v-am întrebat dacă asta credeţi, deoarece nu aţi vrut să-mi clarificaţi o afirmaţie pe care aţi făcut-o.
> Nu sunt singurul cititor sau interlocutor al dv., nimic nu va impiedica sa tratati “problemele restante”.
Nu asta era problema, ci faptul că dintr-o dată nu v-au mai interesat întrebările pe care mi le-aţi pus cu nici două zile înainte. Şi motiv pe care l-aţi invocat a fost straniu…
@Alex Leibovici,
contrar evidentei negati ceace ati scris:…si ei AU COMIS GENOCIDE.
eu am reprodus textual din Biblia iudaica Deut.7/16.
Am recunoscut adevarul ca nu-i atribuiti rabinului Ovadia Iosef afirmatia ca evreii au comis genocidul din Canaan; dv. cand veti recunoaste toata fraza pe care ati scris-o?
Am renuntat la dicutarea „problemelor restante” din cauza crimelor comise de terorismul islamic, problema majora si actuala, pe care ACUM refuza s-o dicute.
@R.Grindea
Dv. numiti digresiune ceace este o paralela intre spusele unui mare rabin care JUSTIFICA religios uciderea a 6 mil. de evrei si un ziarist-scriitor care afirma intr-o carte ca Antonescu a salvat totusi 300.000 de evrei, nu din dragoste ci din motive politice.
Cine din acestia 2 este personaj negativ?
@dr.r.neumann
> contrar evidentei negati ceace ati scris:…si ei AU COMIS GENOCIDE
Domnule Neumann, deturnaţii şi răstălmăciţi sensul spuselor mele. Eu pusesem o întrebare:
Dumneavoastră aţi afirmat pe parcurs că nu este adevărat, sau nu este sigur, că evreii ar fi măcelărit populaţii întregi (lucru poruncit şi confirmat de Biblie). Sunt de acord cu dumneavoastră : Biblia nu este sursă de solidă. Scopul întrebării mele nici nu era să afirm că relatările Bibliei sunt certe.
Scopul era să aflu părerea dv. despre ideea însăşi că un genocid mai vechi ar arunca o umbră asupra unor oameni (sau grup) de astăzi şi ar face un genocid asupra acestora (ceva) mai scuzabil. Cred că este o întrebare la care se poate răspunde prin „da” sau „nu”, dar eu nu vă oblig la nimic…
@dr.n.Neumann
Aţi avut amabilitatea să-mi trimiteţi un articol foarte recent al d-lui T. Solomovici în care „expune… parerile / dovezile pe care le detine” în legătură cu meritele gen. Orezeanu de la Căile Ferate în salvarea multor evrei.
T.S. scrie în articol:
Iată cum descrie T.S. aceste trei documente:
Acestea sunt deci documentele care au fost avansate de T.S. către Yad Vashem pentru ca gen. Orezeanu să obţină post-mortem titlul de „Drept între popoare”. Satisfac ele cerinţelor acestei instituţii? Am mers la sursă ca să văd care sunt cerinţele (v. aici):
A person can be considered for the title of „Righteous Among the Nations” when the data on hand based on survivor testimony or other documentation, clearly demonstrates that a non-Jewish person risked his or her life, freedom, and safety, in order to rescue one or several Jews from the threat of death or deportation without exacting monetary compensation or other rewards.
Deci: trebuie să se dovedească că persoana a salvat evrei de la moarte sau deportare riscându-şi viaţa, libertatea şi [sau?] securitatea. Să analizăm cele trei documente în lumina acestor cerinţe.
Primul document. Aici se pune întrebarea dacă „tergiversarea şi refuzul generatului Orezeanu de a participa la Conferinţa morţii de la Berlin” în sept. 1942 (a) este iniţiativa personală a gen. Orezeanu şi (b) dacă, în caz că ar fi fost iniţiativă personală, i-a pus în pericol viaţa, libertatea sau securitatea.
Documentul, aşa cum îl descrie T.S., nu ne confirmă că ar fi vorba de o iniţiativă personală. În oct. 1942, I. Antonescu oficializează în Guvern hotărârea sa de a nu da curs cererilor Germanei. Este deci plauzibil că în septembrie Antonescu să fi luat deja decizia (sau să fi fost încă nehotărât) şi să fi comunicat gen. Orezeanu să temporizeze. Deci documentul nr. 1 nu este concludent. Dar dacă T.S. reuşeşte să dovedească (ulterior?) că gen. Orezeanu a acţionat din proprie iniţiativă, deci încălcând disciplina militară şi guvernamentală, atunci va avea un element important.
Documentul nr. 2. Situaţia era, spune dl. T.S., că nu erau suficiente trenuri pentru a evacua şi evrei, nu numai români, şi atunci gen. Orezeanu îi spune lui Antonescu că va găsi el trenurile suplimentare necesare. Dl. T.S. nu spune data incidentului şi nici nu aflăm ce s-a întâmplat după această ofertă : a avut loc la acea dată acea evacuare a evreilor din Transnistria şi Basarabia?
(În general, nu reuşesc să situez istoric acest eveniment – evacuarea populaţiei din acele teritorii. De ce? Care era scopul?)
Deci şi acest document nu mi se pare concludent, dar poate că dl. nu-l descrie suficient de amănunţit.
Documentul nr. 3. Ne arată că gen Orezeanu intervine, la cererea Comunităţii evreieşti, pentru „curmarea unor nedreptăţi anti-evreieşti”.
Nu pare să fie vorba de salvare de la moarte sau deportare, deci acest document nu pare relevant.
Deci mie mi se pare că dosarul este foarte subţirel, neconcludent şi cel puţin incomplet.
Scrieţi că în decembrie 2014 „propunerea lui T.S. a fost respinsa”. În lumina celor spuse mai sus, lucrul nu mă miră. Ce mă miră este că dl. Teşu Solomovici, având un dosar atât de slab, a avut curajul să se prezinte la Yad Vashem şi, înainte de asta, să trâmbiţeze că gen. Orezeanu ar merita titlul „Drept între popoare” – fără să fi avut în mână dovezi concludente.
@Leibovici
Va semnalez cateva observatii:
1) Printre drepti intre popoare figureaza regina mama Elena si Patriarhul bisericii care, intr-o audienta la maresalul Antonescui, au cerut incetarea deportarii evreilor din Cernauti. Nu cred ca aceste 2 personalitati si-au periclitat viata prin aceasta interventie. Se pare ca adevaratul salvator a fost primarul Traian Popovici care si el a fost numit drept intre popoare.
2) In Observatorul cultural roman apare un articol scris de ing. Teodor Wexler „A fost holocaust in Romania?”, in care se afirma tergiversarea timp de 9 luni de catre CFR aflat sub conducerea gen. Orezeanu a transportului catre Polonia, Lublin a 1000 evrei zilnic din Moldova si Muntenia.
@dr.r.neumann
Scrieţi:
Da, domnule Neumann, ştiu despre regina mamă Elena, dar care este consecinţa acestei excepţii pentru cazul lui Orezeanu? Niciuna !
Într-adevăr, în cazul gen. Orezeanu am explicat că trebuie în orice caz arătat că a omis întâlnirea de la Berlin din proprie iniţativă, ori documentul (nr. 1) al lui T. Solomovici nu ne confirmă aşa ceva.
Teşu Solomovici a enumerat trei documente din dosarul în sprijinul demersului său la Yad Vashem, iar eu pe acelea le-am analizat. Afirmaţia ing. Wexler nu este printre ele. Dacă de fapt a fost în dosar, nu ştiu, dar ar fi fost păcat să nu fi fost, deoarece văd că afirmaţia este confirmată „de mărturisirea scrisă a ing. Vladescu, datată septembrie 1974”. Din păcate nu ştim ce scrie exact în această mărturisie şi nu ştim dacă este coroborată cu alte documente.
Deci există în dosarul perezentat de T.S. vreun document cu adevărat concludent? Se pare că nimeni nu ştie…
Dar ştim că Yad Vashem a respins dosarul. Există oare vreo motivare scrisă din partea Institutului Y.V.? Ar fi foarte interesant de citit… Poate poate chiar domnul Teşu Solomovici să ne lămurească? Eu, în calitate de moderator, promit că-l voi apăra de orice comentarii necivilizate.
@dr.r.neumann
Aţi avut amabilitatea să-mi trimiteţi textul „Scrisorii deschise către Institutul pentru studierea Holocaustului în România” al d-lui T. Solomovici, apărut în revista „Maximum”.
Informaţiile din această „Scrisoare deschisă” confirmă faptul că gen. Orezeanu nu a acţionat din proprie iniţiativă când nu s-a prezentat la o conferinţă de la Berlin din 26 septembrie 1942 unde trebuiau să se discute detaliile deportării evreilor din Regat spre Polonia.
Dl. Teşu Solomovici, referindu-se la un raport al gen. Orezeanu din 5 noiembrie 1942, relatează că:
– după primirea invitaţiei de la germani la conferinţă, gen. Orezeanu, neştiind despre ce este vorba, s-a adresat ministrului de interne;
– nici acesta nu era la curent şi l-a trimis la Radu Lecca, împuternicitul guvernului român pentru chestiunea evreiască
– acesta nu ştia nici el de nimic
– şi atunci gen. Orzeanu a renunţat să plece la Berlin şi a cerut organizatorilor să amâne conferinţa.
Cu alte cuvinte: pentru a putea participa la conferinţa de la Berlin, gen. Orezeanu avea nevoie de o împuternicire ca reprezentant oficial al Guvernuli Român. Pentru a o obţine, s-a adresat instanţelor româneşti competente. Acestea nu i-au dat împuternicirea. Drept pentru care gen Orezeanu a stat frumuşel acasă.
Deci nu poate fi vorba de vreo decizie samavolnică din partea gen. Orezeanu.
Deci lucrurile stau invers : dacă, în aceste condiţii, gen. Orezeanu ar fi participat la conferinţă, s-ar fi pus singur în pericol, şi anume pericolul de a fi deferit Tribunalului Militar Român pentru abuz de autoritate, reprezentare ilegală, nerespectarea regulilor de subordonare, etc., până la înaltă trădare…
Deci, repet: care este meritul personal al gen. Orezeanu? Că, lipsindu-i împuternicirea Guvernului român, nu s-a dus la conferinţă?!
La 2 1/2 săptămâni după conferinţa de la Berlin, pe 13 octombrie, mareşalul Antonescu dezvăluie în Consiliul de Miniştri hotărârea sa de a opri deportarea evreilor.
Dl. T. Solomovici scrie că gen. Orezeanu „îl cunoştea pe Ion Antonescu din copilărie” şi că avea acces liber la Cabinetul Conducătorului statului şi se vedeau adesea”. De aceea este plauzibilă şi ipoteza că gen. Orezeanu era la curent că Antonescu era pe punctul să-şi modifice radical politica (anti)evreiească.
P.S. Este regretabil că dl. T. Solomovici nu doreşte să participe la discuţii.
Regret de asemenea că dl. Neumann nu comentează comentariile mele care-i sunt adresate…
Doamna Grindea acest Târg al Cucului se află în Moldova respectiv Iaşi este locaţia şi dumnevoastră nu aveţi […/Mod.]
Moderator: încetaţi cu insultele, altfel veţi fi blocat permanent/A.L.
@Neluțiu:
Nu știu ce n-am (sau ce am), presupun doar că „n-am habar”, spuse desigur într-o formă insultătoare, pe care Moderatorl a suprimat-o.
Vă asigur însă că între 7 și 37 de ani am locuit în str. Cuza Vodă din Iași, la o aruncătură de băț de piațeta Târgu’Cucului, prima porțiune a cartieruli evreiesc ieșean. Vă mai pot asigura că în Iași, antisemitismul s-a făcut simțit poate mai greu decât în alte orașe ale României. Ceea ce demonstrează, cred, că știu ce vorbesc!
V-aș mai reaminti că orice vorbă din folclor are un sâmbure (mai mare) de adevăr. Dacă vreți să luați în seamă aceste rănduri, bine, dacă nu – nimeni n-o să vă supună, Doamne ferește, cine știe cărui… pogrom individual!
@Alex Leibovici
Inclin sa trag concluzia ca in incercarea sau propunerea lui T.S. de a se numi gen. Orezeanu un drept al popoarelor nu este nimic rau, cu atat mai mult cu cat si ing. Teodor Wexler a vazut in el un personaj bine intentionat. A corespunde anumitor criterii este un proces complicat si nu intotdeauna este unanimitate, ba chiar dimpotriva – cazul lui Rudolf Kastner si al papei Pius XII.
Nu evit niciodata sa raspund la o intrebare sau comentariu, dar sunt situatii in care raspunsul se cunoaste sau este de dorit sa aiba loc cu usile inchise si este practicat chiar si de catre redactori a lui ACUM.
Si dealtfel totul a pornit dela o rafuiala personala in cadrul organizatiei scriitorilor israelieni de limba romana care se face, se desface, se reface si are si un substrat material in concurenta dintre 2 gazete; eu personal le sustin pe amandoua si regret ca rufele murdare de spala acum in public.
@ Dr. Neumann
Tot scandalul din Asociație a pornit de la protestele mai multor scriitori pt. cartea despre Antonescu. Nu știu unde vedeți în respectivul articol vreo „răfuială între gazete concurente”. Modul în care T.S. a „cumpărat” Asociația este o altă problemă, iar dvs. o introduceți în aceste comentarii ca pe o digresiune! Nu cred că mai are rost continuarea discuției pe această temă!
@dr.r.neumann
Am mai scris: ştim că Yad Vashem a respins dosarul. Există oare vreo motivare scrisă din partea Institutului Y.V.? Ar fi foarte interesant de citit, ar lămuri multe. Puteţi s-o procuraţi?
@Alex Leibovici
daca voi afla (citi) ceva nou in cazul Orezeanu o sa va transmit.
Mărturisesc că abia acum am citit comentariile, de fapt în majoritatea lor atacurile împotrivă-mi.
Le multumesc domnilor Alex. Leibovici și R.Neumann in primul rind pentru limbajul lor urban. Nu e aici locul de a raspunde acestor atacuri. Vin din partea unor oameni care n-au citit cartea. Biografia mea despre despre maresalul Ion Antonescu a fost gândită exact dintr-un unghiu care nu permite ideea de elogiu a mareșalului. Nu există în carte nici o pagină elogioasă. Dimpotrivă, scriu cum nu se poate mai limpede că Antonescu a fost un dușman înrâit al evreimii, care ajungând la cârma țării și-a propus să-i elimine pe evrei din România. „Purificarea țării” nu prevedea însă „Soluția Finală” nazistă.
Judecarea mareșalului și condamnarea sa la moarte a fost un act justițiar.
Dacă am scris despre anume gesturi și decizii antonesciene în favoarea evreilor nu am făcut-o pentru a elogia „umanitatea” mareșalului, ci pentru a respecta adevărul istoric. Au existat și asemenea gesturi (școli și universități evreiești; Barașeum; vase cu emigranți evrei care plecau spre Eretz Israel din porturile Constanța, Galați, Brăila; sinagogi deschise pentru credincioșii evrei, etc., etc.
Repet, aceste măsuri nu oglindesc filosemitia mareșalului, ci anumite interese și politici. Asupra lui s-au exercitat presiuni si intervenții de tot soiul din interior și de peste hotare, chiar și petițiile cu sutele trimise de liderii evrei Wilhelm Filderman și șef-rabinul Alexandru Șafran îl influențau uneori.
Cât ce privește data istorică de 13 octombrie 1942 când a oprit deportările evreilor și a rezistat presiunilor Berlinului, atunci s-a petrecut o minune încă nedestul studiată. Am scris în carte că într-un fel, această decizie a mareșalului a oprit mecanismul declanșat de Eichmann în vederea deportării tuturor evreilor din România către lagărele de exterminare din Polonia. Mecanism care fusese deja declanșat și care a fost oprit prin decizia din ultima clipă a lui Antonescu. Astfel, 300.000 de evrei au fost salvați de la moarte.
Nu am scris niciodată că i-am datora vreo recunoștiință și că i s-ar cuveni mareșalului un monument pentru acest lucru. Decizia mareșalului a fost urmarea logică a unui calcul politic foarte exact: mareșalul Ion Antonescu începuse să aibă îndoieli vizavi de invincibilitatea Armatelor naziste și de posibila victorie a lui Hitler. A fost însă norocul nostru istoric că Antonescu le-a spus nu căpeteniilor naziste și a refuzat să ne predea lui Eichmann. Așa explică cartea mea „salvarea” evreimii române.
Nu le face nici o cinste celor care răstâlmăcesc spusele mele, folosesc invective și vorbe otrăvite, și lucrează cu sârg la discreditarea mea.
Trag nădejde că atacurile paranoice vor fi uitate, va rămâne cartea – și mărturia mea, – a unui supraviețuitor al Holocaustului, care a trăit în acele vremuri, a văzut, a suferit, și a condamnat pe veci pe cel care a stat atunci în capul României și ne-a provocat atâta suferință.
Teșu SOLOMOVICI
În schimb ție îți face mare cinste cartea, Teșu! Acum o faci și pe victima!
@Teşu Solomovici
> Nu e aici locul de a raspunde acestor atacuri.
Atacurilor – nu. Însă unor întrebări legitime – n-ar strica, mai ales că s-ar putea clarifica câteva puncte importante din poziţiile dv.
Pe acest fir de discuţii s-au dezbătut două teme principale:
1. dacă se poate spune că Antonescu „a salvat evreii” şi
2. dacă gen. Orezeanu meriă titlul de „Drept între Popoare”
La primul punct am remarcat că dacă decizia deportării evreilor a luat-o el, a demarat acţiunea, iar apoi s-a răzgândit şi a stopat-o, atunci situaţia nu poate fi în niciun caz descrisă ca „i-a salvat”. Şi nici n-are importanţă care au fost motivele lui. Repet: caracterizarea cu „salvat” nu este corectă pentru că nu a anulat o hotărâre a altcuiva, ci pe a sa proprie. El este acela care i-a destinat deportării (morţii), el i-a „salvat” de la deportare ???!!!
Spuneţi că în cartea dv. vorbiţi că „într-un fel, a salvat evreii”, iar nu că i-a salvat la propriu. Am rugat pe comentatori să citeze exact din carte formularea cu acest „salvat”, dar nimeni n-a fost capabil. Puteţi dv. să citaţi din carte câteva pasaje unde vorbiţi de „salvare”?
Oricum, chiar dacă aţi fi scris peste tot că „într-un fel, ne-a salvat”, formularea este cât se poate de nefericită deoarece se lasă, şi a şi fost, foarte uşor abuzată.
Şi mai sunt şi interviurile pe care le-aţi dat cu ocazia apariţiei cărţii; ar fi interesant să vedem şi acolo cum prezentaţi/formulaţi lucrurile, deoarece acea audienţă, iar nu audienţa cititorii cărţii, este mult mai numeroasă. Şi nici nu este sensibilă la nuanţe.
Pentru nedumeririle mele expuse în detaliu vă rog să citiţi aceste comentarii ale mele: aici, aici şi aici.
În particular, am mai scris acolo că sunt surprins de o seria de alte afirmaţii importante ale dv., ca de exemplu că I. Antonescu ar fi fost un adevărat patriot, că războiul de recucerire a Basarabiei şi Bucovinei de nord a fost un război „just, naţional, drept”, că Antonescu intenţiona ca purificarea etnică să fie efectuată prin emigrare, nu prin nimicire. La acestea nu pot să ader şi, dacă mă întrebaţi, pot să vă explic motivele. La ultimul punct trebuie să spun că „emigrare” este una, „deportare” este cu totul altceva şi este însoţită în mod inevitabil de multe zeci de procente de MORŢI, fapt pe care Antonescu nu putea să nu-l ştie – cel târziu din experienţa deportării celor cîtorva sute de mii din Basarabia şi Bucovina.
Iar faptul că a decis să-i dea pe evrei pe mâna germanilor arată că pentru „purificarea ţării” Antonescu nu a ezitat să apeleze la know-how-ul nazist al Soluţiei Finale.
Deci astea ar fi deocamdată întrebările mele legate de primul punct (Antonescu) şi sper ca din răspunsurile dv. să înţeleg mai bine poziţia dv. Care, într-un fel, at putea să fie „for the record”, adică opozabilă oricărăr interpretări, sau răstălmăciri, sau exprimări inexacte.
Poate vedem mai apoi şi câteva afirmaţii care îmi par – scuzaţi – sofisme şi pe care le identific în comentariul dv., cum ar fi „gesturi în favoarea evreilor” ca Baraşeum, etc.
„Gestul” cu teatrul Baraşeum consta în aceea că tot personalul de origine evreiască din teatrele din Bucureşti a fost auncat în stradă, iar evreii puteau să lucreze exclusiv în asemenea teatre pur evreieşti, cu reprezentaţii numai în limba română, etc. Frumos gest!! (alte detalii picante – în Wikipedia). Este adevărat că, faţă de a-i ucide pe toţi până la unul chiar de la bun început, este şi ăsta un „gest”… Enfin…
Apoi putem trece la al doilea punct – gen. Orezeanu, despre care a vorbit cu destul entuziasm dr. Neumann în câteva comentarii la acest articol şi despre care s-a discutat însufleţit în mai multe comentarii de mai sus.
OK, dle Leibovici, însfârșit voi putea avea un dialog cu dvs, cu ACUM. Portalul ACUM are prestanță și sunt doritor foarte să-mi explic demersul.
Câteva zile sunt ocupat cu trimiterea la tipar a revistei MAXIMUM pe care o editez la TEL AVIV, după care voi fi onorat să vă scriu, ceva mai detailat, despre cele două teme propuse; „Salvarea” evreilor și Generalul Orezeanu.
Vreau doar să se știe, pentru început, că nu am înaintat la YAD VASHEM niciun dosar și nicio propunere privind acordarea titlului de DREPT ÎNTRE POPOARE generalului Tudor Cristescu Orezeanu. Așa că YAD VASHEM nu putea să respingă „propunerea” mea. Singurul lucru pe care l-am făcut până acum e să cercetez și să adun niște documente referitoare la generalul Orezeanu.
Am adresat dlui Alex. Florian, directorul Institutului pentru Studierea Holocaustului o scrisoare pe această temă, rugându-l să vadă ce documente există în arhiva Institutului său despre Orezeanu. Dl. Florian nu mi-a răspuns până acum. M-am adresat și unor istorici consacrați, precum acad. Dinu C. Giurescu, vicepreședintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, prof. univ. Adrian Cioroianu,dr. Lya Benjamin, dr. Harry Kuller și altora cu rugămintea să vadă ce arată trecutul despre acest general.
Am avut marea surpriză, zilele trecute, să primesc din partea acad.prof. dr. Dinu C. Giurescu un studiu deosebit de interesant privind acțiunile anti-legionare ale generalului Orezeanu. Opinia reputatului istoric este că se poate vorbi despre o anume contribuție a generalului Orezeanu la „îngroparea” planului de deportare a evreimii-române și a deciziei mareșalului Ion Antonescu din 13 octombrie 1942 de a anula planul deportării. Sper să public contribuția dlui academician Giurescu în viitorul număr al revistei MAXIMUM.
Problema nu este însă Orezeanu, cred că ar trebui să ne preocupe pe toți întrebarea de ce atât de puțini (vreo 55, număr care include și pe moldovenii din Republica Moldova și maghiari din Transilvania) români au fost distinși cu medalia DREPT ÎNTRE POPOARE. În Polonia și Ucraina, unde antisemitismul a fost cumplit, există mii și mii de DREPȚI ÎNTRE POPOARE, iar în România atât de puțini. E o situație uluitoare. Există explicații? Există, fără îndoială. Și aceste explicații nu ne fac cinste!
Teșu SOLOMOVICI
@Teşu Solomovici
> sunt doritor foarte să-mi explic demersul. Câteva zile sunt ocupat […]
Da, luaţi-vă tot timpul de care aveţi nevoie.
Propun să începem totuşi cu subiectul principal, presupusul rol al lui Antonescu ca salvator al evreilor români. Problema Orezeanu putem s-o lăsăm pe mai târziu. La fel şi problema (?) numărului relativ mic de români „Drepţi între popoare”.
Vă rog, când veţi avea din nou timp, să citiţi obiecţiile şi nedumeririle mele exprimate în comentariile de mai sus, inclusiv cele mai vechi, şi să le comentaţi rând pe rând. Dacă unele vi se par neclare, spuneţi-mi.
Şi este bine să evităm să introducem pe parcurs subiecte secundare, altfel n-o mai scoatem la capăt.
De acord, dle Alexandru Leibovici, să vorbim, pe scurt, despre presupusul rol al lui Antonescu ca salvator al evreilor și cum, printr-un nefericit malentendu, unii rău informați sau răuvoitori îmi atribuie mie că aș susține o asemenea aberație.
Ion Antonescu nu poate fi considerat un salvator al evreilor pe care i-a urât cu o ură feroce, obsesivă, criminală. Din momentul cuceririi puterii, la 6 septembrie 1940, generalul (mai târziu mareșalulu) Ion Antonescu și-a exprimat limpede politica sa față de străinii (înclusiv evreii) din țară. El s-a pronunțat de nenumărate ori pentru „purificarea României”, semnând, în acest sens, legi și luând măsuri discriminatorii împotriva evreilor.
Sub nebuloasa sintagmă „purificarea României” se ascundea voința mareșalului de a-i alunga pe evreii din România. Aceste legi și măsuri antisemite au provocat multă jale pe „ulița evreiască”, dar mareșalul nu anvizaja „Soluția Finală”. El era pentru scoaterea evreilor dintre granițele României, nu exterminarea lor. De aceea în toți anii războiului, autoritățile antonesciene au permis o anume activitate sionistă, închizând ochii la acțiunile liderilor noștri, și în special ale lui A.L. Zissu și Mișu Benvenisti întru organizarea emigrării evreior din România.
În primele zile ale guvernării sale, asociate cu legionarii lui Horia Sima, Antonescu a declarat că va substitui „încetul cu încetul pe evrei cu români”. Cât ce privește populația evreiască din România „va putea trăi, dar nu va putea fi beneficiară resurselor și bogățiilor acestei țări. În România trebuie să trăiască și să fie puși în valoare mai întâi românii. Ceilalți, dacă rămân locuri libere vin după ei”. O teorie care nu se prea potrivea cu politica nazistă a lui Hitler. Acesta acționa în vederea exterminării rasei evreiești.
Pentru a-i convinge pe Conducătorul României și guvernul antonescian ce trebuie să facă cu evreii, Berlinul trimite la București, la 4 aprilie 1941, pe Hauptsturmfuhrerul SS Gustav Richter, unul din kilerii cu experiență ai lui Adolf Eichmann. Acesta s-a străduit să obțină de la Antonescu o scrisoare cu acceptul deportării întregii evreimi-române în lagărele de exterminare din Polonia (Auschwitz, Belzec etc). Deși această scrisoare nu a fost găsită în nici o arhivă din lume, totuși majoritatea istoricilor, inclusiv semnatarul acestor rânduri, consideră că Mihai Antonescu, adjunctul lui Ion Antonescu a înmânat lui Richter o asemenea scrisoare. Mecanismul deportării evreimii din Transilvania de Sud, Banat, Muntenia, Moldova și Dobrogea fusese declanșat.
Nu este locul aici să citez numeroasele documente aflate în arhivele germane, române, americane, rusești și israeliene din care rezultă cât de înaintate erau lucrările privind deportarea. De altfel, nimeni nu le contestă. Pentru elaborarea unui plan tehnic, cu numărul trenurilor și vagoanelor, gările din care vor pleca, numărul evreilor deportați din fiecare vagon etc etc, Eichmann organizează o Conferință la Berlin și-l invită pe directorul general al Căilor Ferate Române, generalul Tudor Cristescu Orezeanu, în capitala Germaniei naziste. Acesta tregiversează răspunsul și în cele din urmă nu participă la această ședință a morții.
Mai mult, mareșalul Ion Antonescu scrie pe raportul lui Orezeanu rezoluția istorică că la 13 octombrie „am oprit deportările”. O rezoluție miraculoasă care practic a salvat evreimea-română de la pierire. De ce a luat mareșalul Ion Antonescu această decizie? Și cine au fost cei care au intervenit la mareșal pentru a nu-i preda pe evreii-români pe mâinile lui Eichmann? Istoriografia românească încă nu a încheiat cercetările, dar cert este faptul că la 13 octombrie 1942, mareșalul Ion Antonescu a anulat planul monstruos de exterminare a evreilor din România. Evreii au fost salvați, și aparent, salvatorul era mareșalul.
Dar tot el își dăduse acordul pentru deportarea evreilor, și atunci cum ar fi putut tot el să fie „salvatorul”? Un sofism bolnav, care nu-i acordă mareșalului vreun merit. Războiul împotriva Aliaților, dar și deportarea evreilor din Basarabia și Bucovina, cimitirele din Transnistria, prigoana evreimii regățene fiecare în sine, și toate laolaltă îl învinovățesc pe Antonescu de crime de război și l-au dus, pe drept, în fața plutonului de execuție.
La Procesul din 1946, Antonescu s-a apărat afirmând: „Dacă evreii din Țara Românească trăiesc, trăiesc datorită mareșalului Ion Antonescu”. Un nou sofism bolnav, pentru că decizia din 13 octombrie 1942 nu s-a datorat unui brusc filosemitism, ci unui calcul politic și militar. Și acesta este singurul adevăr. Nu existau sorți de salvare pentru mareșalul Antonescu. Chiar dacă procesul derulat în faţa Tribunalului Poporului din București nu a răspuns cerințelor elementare ale Justiției, nu înseamnă că un alt Tribunal, care ar fi respectat aceste cerințe, ar fi pronunțat o altă sentință: execuția.
În toate cărțile și articolele publicate de mine în ultimii 30 de ani, am citat și am comentat cuvintele mareșalului referitor la „salvarea evreilor”. Printr-un nefericit malentendu se face repetata greșeală de a i se atribui lui Teșu aceste cuvinte ale mareșalului privind salvarea evreilor. „Calomniază, calomniază, până la urmă tot va rămâne câte ceva în urechea celor care aud calomniile”, spunea scriitorul. Și avea toată dreptatea din lume…
Teșu Solomovici
[Am separat în paragrafe pentru a uşura lectura/Mod.]
@Teşu Solomovici
Deci afirmaţia că aţi fi spus vreodată că I. Antonescu i-a salvat pe evreii din Rechiul Regat şi/sau că aceştia îi datorează recunoştinţă că au rămas în viaţă, este un nefericit malentendu, sau lipsă de informare, sau reavoinţă şi calomnie. Sau „un sofism bolnav” cu care nu aveţi nicio legătură.
Mai precis, spuneţi că dv., chiar dacă aţi folosit sintagma „salvarea evreilor” în legătură cu Antonescu, asta a fost numai citând spusele lui Antonescu însuşi (de la proces). Adică că nu v-aţi însuşit niciodată această apreciere. Din păcate, aceasta nu am reuşit să confirm citind interviurile dv. publice 🙁 Voi reveni.
Încercând să-mi fac o părere proprie, am citit în ultimele zile
– cele scrise de dv. Pe ACUM
– cele scrise şi/sau spuse de dv. cu ocazia lansării cărţii, în 2011; este vorba cam de o jumătate de duzină de interviuri şi discuţii.
Iau la întâmplare unul. Interviu cu publicaţia „Opinia Teleormanului”, Ion Bădoi, circa 29 dec. 2011 (v. aici), subiectul „Antonescu s-a opus planurilor germane…”.
Spuneţi acolo: „Antonescu s-a opus planurilor germane… s-a opus ca evreimea română să fie transportată la Auschwitz”. Dar dv. ştiţi foarte bine, şi o spuneţi, dar nu când şi unde trebuie, că s-a opus abia la un moment dat, în octombrie 1942, după ce mai întâi a iniţiat şi a participat la elaborarea acestor planuri. Deci planurile nu erau de fapt pur germane, ci erau româno-germane (în această ordine!), iar Antonescu a pus veto pe planurile care se elaborau cu concursul tehnic al nemţilor, dar la iniţiativă românească!
Într-adevăr, România nu era o ţară ocupată, era o ţară aliată, în care Germania nu putea decide în ultimă instanţă. Mai mult, Germania era un aliat preţios al Germaniei – pentru cele câteva sute de mii de militari ai săi în Est şi în special pentru petrolul său (fără de care Germania ar fi fost la pământ în câteva luni, deoarece ofensiva spre petrolul de la Marea Caspică din vara-toamna lui 1942 se fâsâia).
De aceea, în predarea evreilor nu a fost vorba de vreun Diktat german, ci de o hotărăre românească suverană, în care rolul Germaniei era doar să furnizeze logistica şi know-how-ul. Desigur, naziştii erau mai mult decât bucuroşi să-i ajute pe Kamarazii lor români…
Tocmai din cauză că România aliată era atât de preţioasă Germaniei, veto-ul lui Antonescu din 13 octombrie 1942 a fost respectat de nazişti şi, cu posibila excepţie a câtorva istericale… nu s-a întâmplat nimic. Nu este o constatare banală, deoarce când un aliat al nemţilor a şovăit, aceştia n-au ezitat să-l ocupe (Ungaria, Italia).
Despre tot acest context nu vorbiţi deloc, sau nu la locul potrivit, astfel încât cititorii/ascultătorii rămân cu convingerea – justificată în context, sau mai precis din lipsă de context – că Antonescu s-ar fi opus eroic Germaniei învingătoare, deci asumându-şi riscuri. Cititorul ştie, şi are dreptate, că cine îşi asumă riscuri merită laudă, mai ales că este vorba de sute de mii de morţi evitate. Şi cine este salvatorul? Antonescu, of course! Iar impresia cu care rămâne publicul român este că singurul evreu care recunoaşte meritele acestuia este… Teşu Solomovici.
Comentariul devine prea lung şi trebuie să închei, deşi mă mănâncă palmele să discut chiar acum afirmaţia dv., pe care o repetaţi în toate interviurile şi dezbaterile, că Antonescu n-a preconizat niciodată soluţia nimicirii evreilor. Totuşi, domnule Solomovici, chiar dv. scrieţi în ultimul dv. comentariu de aici că Antonescu a acceptat să predea naziştilor pe evreii din Vechiul Regat pentru nimicire. Este adevărat că aţi recunoscut aceasta într-un comentariu pe ACUM, însă nu precizaţi asta clar şi în interviurile pentru publicul larg românesc…
(Impresia mea este că soluţiile preconizate de Antonescu pentru rezolvarea problemei purificării României evoluează în paralel cu cele ale lui Hitler – se ştie bine că acestea au evoluat -, cu un eventual decalaj de circa o jumătate de an. Ar fi un subiect interesant, dar abordarea lui este incompatibilă cu afirmaţia – necesară în cadrul felului în care prezentaţi lucrurile pentru marele public – că Antonescu n-a preconizat nimicirea).
Mă opresc deocamdată aici şi aştept să comentaţi cele de mai sus. Vă rog să nu abordaţi deocamdată alte aspecte.
(notă pentru mine: de comentat „Într-un fel îi datorez viața aceluiași mareșal Ion Antonescu și ca mine îi datorează lui Antonescu viața aproape toți evreii din vechiul regat” – b1.tv, Cristoiu – care devine „îi datorez viața mareșalului Ion Antonesc”, iar ziarele aşa şi vor titra; misteriosul „într-un fel” a dispărut…)
Teșu Solomovici
Ca vechi profesioniști ai scrisului gazetăresc știm amândoi, dle Leibovici, câtă exactitate conține un interviu. În special, în anii post-Revoluție. De cele mai multe ori, cele publicate ca interviuri nu reprezintă spusele exacte ale intervievatului. Se ciuntește, se prelucrează, se omite, senzaționalul primează.
Dl Stefan Maier a propus să ne referim la cele scrise și publicate de mine. Aveți la dispoziție cele 5 cărți scrise și publicate de Teșu în ultimii 15 ani. Dacă nu le mai posedați vi le pot trimite. Veți putea găsi în aceste cărți ceea ce spun despre Holocaust, Ion Antonescu și presupusa „salvare a evreilor-români” de către mareșal. Dar și în interviurile pe care le-am dat televiziunii și presei române, ca și la lansarea cărții despre Antonescu, am spus cam așa: A fost un soi de miracol că evreimea-română, vorbesc de evreii din Transilvania de Sud, Banat, Muntenia, Moldova și Dobrogea, a rămas în viață. Aceasta s-a datorat deciziei din 13 octombrie 1942 a mareșalului Ion Antonescu de a anula planul deportării evreilor în lagărele de exterminare din Polonia. Despre motivele știute și cele neștiute care l-au dus pe Antonescu spre această decizie se poate discuta la infinit. Cert este că peste 300.000 de evrei au fost salvați prin această decizie antonesciană.
Așa am rămas eu și familia mea în viață, așa au fost salvați și au rămas în viață evreii din Vechiul Regat. Nu i se cuvin mareșalului Ion Antonescu mulțumirile evreiești, nu a decis anularea deportării din umanism sau sentimente filosemitice.
Repet ceea ce e scris, negru pe alb, în toate cărțile mele: Ion Antonescu a fost un antisemit înrâit, politica sa antievreiască a fost criminală, el este vinovat de moartea a circa 250.000 evrei-români și ucrainieni și de suferințele îndurate de populația evreiască din România. Judecarea și condamnarea sa la moarte a fost un act drept, moral și justițiar.
Încă o dată, dle Alexandru Leibovici, apelez la domnia-voastră să nu luați seamă decât de cele scrise în cărțile mele. Verba volant, scripta manent, spuneau latinii. Vorba zboară, se pierde, scrisul rămâne. Aș adăuga că „verba” din interviuri e adesea contrafăcută și înșeală.
@Teşu Solomovici
Eu nu sunt deloc profesionist al scrisului gazetăresc, cu toate acestea ştiu că, în momentul când v-aţi dat seama că spusele dv. au fost deformate, puteaţi să cereţi redacţiei respective să vă publice precizarea. Mai ales dacă este vorba de puncte importante. Desigur, ei pot să refuze să publice, dar dv. aveţi şi alte căi să demascaţi şi protestaţi: în revista Maximum, pe ACUM şi probabil multe altele care ar fi bucuroase să vadă că vă plângeţi de presa românească care „contraface şi înşeală” (şi nu doar de evreii care vă persecută 🙂 ). Aţi făcut-o? Pe ACUM n-aţi semnalat niciodată că spusele dv. au fost reproduse deformat în mass media. Doar acum vă deziceţi de interviurile dv., de cele scrise şi chiar cele filmate-televizate (mai greu de alterat..). Deci: un interviu conţine atâta exactitate cât doreşte intervievatul. Mai puteţi/puteaţi cere să revizuiţi textul înainte de publicare, sau să refuzaţi interviul dacă nu vi se îndeplinesc condiţiile.
Deci vă rog foarte mult, domnule Solomovici, să abandonaţi această linie de argumentare: nu este nici plauzibilă, nici productivă. Nu am motiv să cred că aţi fost tras pe sfoară – şi încă de atâtea ori! – iar dacă aţi fost, purtaţi întreaga răspundere. Mai ales în intervenţiile filmate, unde şi tăieturile se observă foarte bine.
Cât despre cele 5 cărţi pe care doriţi să le luăm ca singura bază de discuţie… nu numai că nu le mai posed, dar nici nu le-am posedat vreodată. Dar nimic nu vă împiedică să citaţi aici verbatim din ele pentru a dovedi că lucrurile pe care le spuneţi aici, formulările pe care le utilizaţi, le scrieţi clar şi în aceste cărţi.
În legătură cu formulările: am observat că în interviurile televizate vorbiţi perfect cursiv şi coerent. Presupun că asta vine din faptul că aveţi o lungă practică de a dezbate şi de a vă prezenta clar ideile, exact cu cuvintele care doriţi, cu formulări bine gândite şi bine puse la punct din vreme. Fapt este că nu obişnuiţi să reveniţi şi să vă corectaţi, cum ar face începătorii. Deci am toate motivele să cred că ceea ce spuneţi la aceste discuţii filmate-televizate este exact ce doriţi ca publicul să audă.
De altfel, cum am mai spus, ceea ce spuneţi la TV şi publicaţii are un impact incomparabil mai mare decât ce scrieţi în cărţile dv. Acesta este un motiv în plus să nu accept renunţarea la aceste surse ca bază de discuţie.
Am auzit (v. aici, penultimul paragraf) următoarele: „Teşu a promis că … în ediţia a III-a va ţine cont de observaţii… nu va mai folosi sintagma “a fost salvat de Antonescu” ci de hotărârea lui Antonescu, termen folosit şi de Radu Ioanid”. Promisiunea a fost făcută în decembrie 2011 şi, chiar dacă nu a apărut acea a 3-a ediţie, aţi fi putut renunţa la formularea “a fost salvat de Antonescu” sau echivlente – „evreii datorează (datorează!!) viaţa lui Antonescu” -, etc. în ceea ce aţi scris/spus de atunci. Dar asta nu s-a întâmplat! Chiar şi în ultimul dv. comentariu de aici, cel de azi, scrieţi
Cititorul/spectatorul/ascultătorul este atunci perfect îndreptăţit să deducă că evreimea-română îi datorează lui Antonescu recunoştinţă pentru că a anulat „planul deportării”. Şi poate să deducă asta deoarece nu precizaţi imediat (sau prin apropiere) al cui plan a anulat Antonescu.
Din contră. Iată ce spuneţi în intervenţia dv. introductivă, nu lipsită de solemnitate şi vizibil bine gândită, în cadrul discuţiei condusă de Ion Cristoiu pe B1 TV în septembrie 2011 (v. aici)
Deci cine vrea să afle al cui plan a anulat Antonescu, poate foarte bine deduce de aici că este un plan german căruia eroicul Antonescu i s-a opus dintotdeauna. Dar, cum am mai scris, şi cum recunoaşteţi pe ACUM, realitatea este că decizia de exterminare a fost a lui Antonescu, a fost o decizie suverană, doar execuţia a fost „outsourced” nemţilor. Apoi Antonescu s-a răzgândit şi operaţiunea nu a mai avut loc.
Sper că recunoaşteţi că aceasta este realitatea faptelor şi că aceasta ar fi fost formularea corectă şi lipsită de ambiguitate. Văzute în totalitate, faptele exclud conceptul de „salvare” şi vreo datorie de recunoştinţă. Cum admiteaţi şi dv., el i-a condamnat la moarte (fără vină!!!), el i-a graţiat! Asta este tot ce este relevant. Nu are nicio importanţă (dpdv etic) dacă a făcut-o datorită schimbării mersului războiului (este plauzibil, deoarece era clar că lucrurile nu merg după plan, că Blitzkrieg-ul s-a fâsâit… – dar putem reveni), a unor intervenţii şi presiuni, sau dacă a văzut între timp Lumina şi Adevărul Domnului 😉 Important este că este un gest pe care Antonescu îl datora celor pe care i-a condamnat pe nedrept la moarte, gest pentru care nu merită nici măcar un „mulţumesc”. Iar dacă ne mai amintim şi de evreii din Basarabia şi Bucovina…
Eu nu cred şi nu afirm că aţi cultivat intenţionat ambiguitatea. Acum însă vedeţi care ar putea fi o formulare lipsită de ambiguitate şi o puteţi folosi de acum înainte – dacă doriţi. Este adevărat că este mai puţin sexy, va pătrunde mai greu pe primele pagini, nu va avea impactul frazei-şoc:
Teşu Solomovici: Evreii din Romania ii datoreaza viata Maresalului Ion Antonescu
(v. aici), dar va avea meritul că este adevărată.
Tot în intervenţia dv. introductivă şi solemnă de la emisiunea lui Ion Cristoiu aţi spus:
deci v-o însuşiţi cu toată tăria.
Cum am arătat, acea frază a dv. NU prezintă lucrurile aşa cum au fost, ci este foarte misleading pentru că le prezintă trunchiat şi duce, prin implicaţie, la concluzii greşite pe care nici nu le-aţi dorit. Eu nu ştiu din ce motive au fost iritaţi şi înfuriaţi „istoricii conaţionali”, dar motiv ar avea, pur şi simplu pentru că NU aşa a fost. Poate că dacă aţi fi prezentat faptele în întregime, atunci poate că n-ar mai fi fost iritaţi. În orice caz, eu n-aş fi fost iritat.
Să mai adaug că citatele de mai sus infirmă şi afirmaţia dv. că aţi folosit sintagma „salvarea evreilor” numai în contextul citării spuselor lui Antonescu însuşi de la proces, fără să v-o le însuşiţi.
Şi să mai adaug că am infirmat atât eu – cât şi dv. înşivă! – afirmaţia dv. că „mareșalul nu anvizaja „Soluția Finală”. Într-adevăr, scrieţi ceva mai sus că mareşalul Antonescu a întocmit o scrisoare în care „acceptă” deportarea „întregii evreimi-române în lagărele de exterminare din Polonia” (s.m.).
Deci, domnule Solomovici, deşi aveţi grija formulărilor, nu aveţi suficientă grijă ca acestea să nu se contrazică între ele. Fără a vorbi de cele care pur şi simplu nu corespund faptelor istorice binecunoscute.
În problema „salvării” şi „recunoştinţei datorate” mai am şi alte materiale, dar situaţia îmi pare destul de clară, şi, sper că şi cititorilor care şi-au luat răgazul să aprofundeze dezbaterea noastră.
La un moment dat am putea trece la celălalt subiect – generalul Orezeanu şi rolul exact al acestuia în salvarea(?) evreilor români din Vechiul Regat.
P.S. În legătură cu afirmaţia dv. că mass-media românească a deformat afirmaţii importante: niciodată nu este prea târziu pentru a pune lucrurile la punct de dragul adevărului, aşa că încă mai aveţi posibilitatea să scrieţi (vă stau şi eu la dispoziţie) o punere la punct în care să formulaţi clar, complet şi lipsit de ambiguităţi poziţia dv. veritabilă, pe care s-o trimiteţi la redacţiile respective pentru a fi publicată. Deşi nu am vorbit cu Ştefan, sunt convins că ACUM vă va sta la dispoziţie pentru publicarea unei asemenea Puneri la punct.
Stimate dle Alexandru Leibovici, probabil că niciodată nu voi putea convinge pe cei care aprioric au decis că Teșu îl apără pe mareșalul Ion Antonescu. Le face bine să mă pună mereu și cu răutate la zid. Le e deajuns o formulare nefericită, sau neexactă, sau grăbită, sau ciuntită din spusele mele la vreo emisiune tele sau în vreun ziar obscur pentru ca invectivele să curgă.
Ce pot să adaug, doar că văzând reacțiile după cele două emisiuni de televiziune și interviurile din presă, nemulțumit de sintagmele gen „Un evreu spune că Antonescu i-a salvat pe evrei”, am refuzat, de atunci, constant, orice apariție la televiune sau să mai dau interviuri în presă.
Dvs îmi imputați că nu am reacționat când spusele mele nu au fost redate cu exactitate. Că aș fi putut pune la punct lucrurile eventual chiar și în ACUM, păi am încercat s-o fac. Am scris atunci, pentru ACUM un articol lămuritor, dar dl Clej m-a umilit și a făcut tot posibilul să nu apară.
Am publicat însă diferite materiale pe această temă în „Jurnalul Săptămânii”, în revista MAXIMUM, în editorialele pe care le public în portalul internet „CORECT NEWS al Sorin Roșca Stănescu, și recent în „Gazeta Românească” care apare la Tel Aviv.
Am lăsat cărțile mele să-și urmeze destinul, ele reprezintă tot ce știu, cumulul de cunoștiințe din anii de cercetare, tot ce am concluzionat despre extremismul naționalist românesc și Mișcarea Legionară, Holocaustul din România și regimul antonescian.
Nu vi se pare cel puțin curios dle Leibovici că niciuna din aceste cărți n-au fost niciodată amintite de ACUM? Mă refer la cele trei cărți de Istorie a evreilor din România, de „România Iudaica”, de „Istoria Holocaustului din România”, de „Istoria antisemitismului din România. Pogromurile din Dorohoi, București și Iași”, de „Mircea Eliade și Evreii” și „Ce i-a spus evreul N. Steinhardt călugărului creștin N. Steinhardt și viceversa”.
În schimb am fost bălăcărit pentru cartea „Mareșalul Ion Antonescu. O biografie”, fără ca nimeni din cei care au folosit cele mai abjecte împotrivă-mi să fi citit măcar cartea. Iată de ce, simțind un real și deontologic interes din direcția dlui Ștefan Mayer și Alexandru Leibovici am intrat acum în acestă discuție. Sper că ea va fi benefică pentru toată lumea.
Apreciez în acest sens apelul dlui Ștefan Mayer și al dlui Alexandru Leibovici către intervenții polemiști care mă incriminează să producă citatele incriminante din cele scrise de mine în cărțile publicate. Numai aceste cărți mă reprezintă.
Regret inexactitățile și vorbele pe care le-am rostit sub impactul emoțional pe care ți-l provoacă reflectoarele televiziunii. Felul cum le-a prezentat mass-media românească îmi repugnă.
Repet, și de va fi nevoie voi repeta de un milion de ori: mareșalul Ion Antonescu este vinovat de moartea a circa 250.000 de evrei-români și ucrainieni; regimul antonescian a provocat multă jale pe ulița evreiască, Antonescu este vinovat că Transnistria a devenit un imens cimitir evreiesc.
Evident, toate vorbele despre „Ion Antonescu-salvator al evreimii române” sunt manipulatorii, un fals istoric. Am arătat acest lucru în intervențiile mele de mai sus. Vă mulțumesc pentru că îmi oferiți posibilitatea de a răspunde criticilor.
Voi scrie pentru ACUM, referindu-mă strict la această sintagmă nenorocită „Antonescu-salvator al evreilor”. Sper să ajute. Dum spiro, spero! Știm doar cu toții că speranța moare ultima…
Tesu Solomovici
@Teşu Solomovici
>Voi scrie pentru ACUM, referindu-mă strict la această sintagmă nenorocită „Antonescu-salvator al evreilor”.
Aştept cu mult interes. Sper însă să nu conţină doar lucrurile pe care le-aţi spus deja, ci să reflecte şi rezultatele la care am ajuns în prezenta discuţie.
Rezultatul principal este, după mine, că cititorii/ascultătorii/spectatorii interviurilor la care aţi participat au motive destul de bune să rămână cu impresia că evreii au fost salvaţi de Antonescu şi că îi datorează recunoştinţă. Iar motivul acestui fenomen, aşa cum l-am identificat eu, este că, fără să vreţi, prezentaţi evenimentul de la 13 noiembrie 1942 într-un mod trunchiat. Mai precis: subliniaţi anularea ordinelor de deportare, dar nu menţionaţi în acelaşi timp, în aceeaşi suflare, ca să zic aşa, faptul esenţial că ordinul pe care l-a anulat Antonescu este cel dat de el însuşi cu câteva luni înainte. Altfel rezultă că Antonescu cel bun i-a smuls pe evrei în mod eroic din ghearele nemţilor celor răi.
Şi această misrepresentation a faptelor istorice durează chiar şi după ce aţi promis o revizuire a formulărilor în 2011, şi o văd şi zilele astea, după aproape 4 ani, chiar în intervenţiile dv. pe ACUM. Este inutil să tot repetaţi că Antonescu a fost un criminal în Basarabia şi Bucovina; cititorii tot vor rămâne cu ideea că în ceea ce îi priveşte pe evreii „lui”, cei din Vechiul Regat, el a fost mai mult decât un domn, iar evreii, parşivi ca de obicei (cu o singură excepţie), nu vor să recunoască faptul că i-a salvat şi că deci îi sunt îndatoraţi.
Comentez în continuare pe scurt câteva observaţii de-ale dv.
>probabil că niciodată nu voi putea convinge pe cei care aprioric au decis că Teșu îl apără
> pe mareșalul Ion Antonescu. Le face bine să mă pună mereu și cu răutate la zid
Nu despre ei este vorba acum; în ceea ce mă priveşte, eu nu am decis nimic apriori. Eu am constatat – şi v-am dovedit pe larg – că concluzia incriminată apare ca foarte plauzibilă, chiar inevitabilă, datorită modului în care expuneţi faptele (mă refer exclusiv la subiectul salvat/recunoştinţă).
>nemulțumit de sintagmele gen „Un evreu spune că Antonescu i-a salvat pe evrei”, am
>refuzat, de atunci, constant, orice apariție la televiune sau să mai dau interviuri în presă.
Din păcate, acest fapt a rămas un secret pentru toată lumea, deoarece nici măcar în publicaţiile dv. proprii nu aţi spus, pare-se, nimic. Sau puteţi să citaţi?
>Am lăsat cărțile mele să-și urmeze destinul..
V-am invitat să citaţi din cărţile dv., dacă spuneţi că mass media românească v-a deformat spusele, dar nu am văzut nimic până acum.
>Nu vi se pare cel puțin curios dle Leibovici că niciuna din aceste cărți n-au fost niciodată amintite de ACUM?
Eu sunt la ACUM de 3 ani, iar pentru această perioadă, şi numai pentru ea, pot să vă dau explicaţia: nu am primit la redacţie niciun articol pe această temă.
>În schimb am fost bălăcărit [pe ACUM] pentru cartea „Mareșalul Ion Antonescu. O biografie”,
>fără ca nimeni din cei care au folosit cele mai abjecte împotrivă-mi să fi citit măcar cartea.
Asta nu ştiu, dar acum aveţi posibilitatea unei discuţii raţionale. Dar concluzia mea nu este prea îmbucurătoare: cel puţin la subiectul discutat, felul în care aţi prezentat faptele este problematic.
>Regret inexactitățile și vorbele pe care le-am rostit sub impactul emoțional pe care ți-l provoacă
>reflectoarele televiziunii. Felul cum le-a prezentat mass-media românească îmi repugnă.
Din păcate nu pot să accept această explicaţie, ea nu concordă cu alte fapte; dar poate că mai aveţi şi alte elemente.
>Evident, toate vorbele despre „Ion Antonescu-salvator al evreimii române” sunt manipulatorii, un
>fals istoric. Am arătat acest lucru în intervențiile mele de mai sus.
Da, într-adevăr. Dar am arătat care este partea dv. de vină. Dar acum lucrurile s-au clarificat şi începe o nouă eră în felul în care veţi expune actul de la 13 nov. 1942. Dar vom vedea în articolul pe care îl veţi pregăti pentru ACUM. Sper că nu va fi o expunere a obişnuitelor dv. formulări, ci va reflecta noul dv. inshght în vechile probleme. Precum şi descrierea, cu exemple, a felului în care mass media a creat în mod fraudulos o imagine deformată a concluziilor dv. Eu sper. Cum bine spuneaţi, speranţa moare ultima 😉
Eu voi fi plecat o săptămână, după aceea putem aborda subiectul Orezeanu, care cred ă este mai simplu.
Am avut ocazia sa intalnesc personal pe cineva care a citit cartea lui Tesu si mi-a spus in mod clar ca nu avea cunostiinte despre subiect si ca a ramas convins din carte ca Antonescu i-a salvat pe evrei. Si mi-a fost greu sa-l conving de contrariul din cauza ca „asa scrie in carte”…
D-le Rafael Manory, este de înțeles nereușita dvs. Deși au trecut peste două decenii și jumătate de la căderea comunismului în România, se pare că în țara noastră natală, tranziția s-a prelungit mai mult decât în alte țări, astăzi „foste” comuniste. Aș risca chiar să spun că nici astăzi nu e pe deplin încheiată. Nu știu ce vârstă are cititorul cărții lui Teșu, nici nu întreb, căci nu mi se pare relevant. Chiar dacă e o persoană mai tânără, credința în „sfințenia” cuvântului tipărit se putea foarte bine transmite și din tată în fiu. Pentru a nu mai vorbi de recrudescența mișcărilor fascist-antisemite din România de azi, care au infectat de câțiva ani internetul, dar și unele publicații „printate” (adică pe hârtie). De fapt, comentariul dv. anterior demonstrează, cred, cât de nocivă este această carte a lui Teșu. Mai ales din cauza formulărilor voit ambigue, în care abundă.
Domnule Tesu, cateva cuvinte, putin dintr-un alt unghi.
Indiferent de cum am intoarce lucrurile, dictatorul Antonescu este pe deplin vinovat de „rezolvarea problemei” unui sfert de milion de evrei, sau chiar mai multi, din Basarabia, Bucovina, zonele detinute din Ucraina de azi, din Odessa (cunoscutul macel de acolo), din Iasi, Dorohoi si sa fiu scuzat pentru eventuale omisiuni.
Dictatorul hotarise sa rezolve problema in regie proprie.
Sa nu uitam ca regimul sau a comis primul mare macel antievreiesc din razboi, la ora la care nazistii inca nu incepusera cu „solutia finala.”
Cand treburile pe front au inceput sa mearga rau pentru nemti (Stalingrad), Antonescu, ca un militar clarvazator, si-a dat seama ca razboiul e pierdut (vorbele sale din toamna anului 1942) si atunci a decis s-o lase mai moale cu „solutionarea” problemei evreiesti (problema fiind insasi existenta lor…), a incetat cu Transnistria si cu alte forme de „solutionare”.
Nesfarsitele detalii nu conteaza, caci ideea este asta si nu alta. Era un calcul strict personal si in niciun caz de umanism, caci altfel nu ar fi ucis atatia evrei pana atunci. A devenit chiar recalcitrant la insistentele lui Hitler de a trimite evreii in lagarele de exterminare nemtesti.
Cum sa spun, nu stiu daca ati afirmat vreodata ca Antonescu a salvat sute de mii de evrei din Romania, de fapt marea majoritate a evreilor „regateni”. Nici asta nu are importanta, caci furnizati fiarelor junglei antisemite romanesti, cu stelele sale alde legionaroidul Ion Coja o carte din care dupa ultima pagina, unele dintre aceste fiare ar putea sa verse o lacrima pentru „eroul tragic” si sa o speculeze in scopul unor afirmatii de acest gen.
Antonescu nu a salvat niciun evreu si niciun evreu nu-i datoreaza viata si recunostinta. Nici d-ta si niciun altul, sa fie clar. Criminalul s-a oprit pur si simplu din omor, vazand ca ii arde spatele, in speranta ca la ora finala nu va fi judecat aspru. A incercat sa traga pentru salvarea sa si a Romaniei si unele sfori diplomatice.
Nimic nu i-a ajutat, prea se umpluse de sange.
Un asemenea individ nu a meritat o carte in care el si unele dintre actiunile sale sa fie privite cu intelegere. Mai ales din partea unui evreu a carui existenta atarna totusi de un fir de par, caci criminalul putea foarte bine sa-si continue opera, rezolvarea problemei evreiesti, pentru care dupa spusele sale venise ceasul cel mai potrivit, acum sau niciodata.
E ca si cum s-ar fi trezit un alt evreu sa scrie o carte plina de intelegere despre Hitler, motivatiile sale si sensibilitatea sa artistica exprimata in pictura sa.
Nu, domnule Tesu, nu a fost loc pentru o asemenea scriere.
@ Corneliu
Dacă scrii „o carte plină de înțelegere”, ai tu dreptate. Dar într-o carte ca a lui Walter Langer, „Psihanaliza lui Adolf Hitler”, în care toate faptele și frustrările lui Hitler sunt „disecate” prin prizma doctrinei psihanalizei, atunci… are autorul dreptate, cred. Adică acea carte este o încercare de a facilita înțelegerea „fenomenului Hitler”, sau, altfel spus, de a răspunde la întrebarea pe care și-au pus-o poate milioane de oameni, evrei sau nu, anume „cum a fost posibil”? Autorul anaiizează comportamentul lui Hitler fără a evita să invoce sifilisul ereditar al acestuia, abilitata sa de a induce acea isterie colectivă care s-a numit nazism, și, desigur, toate frustrările personajului, începând cu neadmiterea la Șoala de Belle Arte de la Viena ! Dar și lui Langer i s-a reproșat, chiar în postfața cărții, unghiul de vedere unilateral al analizei, care în fapt, trunchiază înțelegerea. Autorul cărții, Roger White, scrie că „la începutul anior ’30, nu de nevrotici ducea lipsă Europa, dar fără contextul-economic-social-politic al Germaniei din acea epocă, ascensiunea lui Hitler nu ar fi fost posibilă”. În fapt, o cât mai completă înțelegere a unui lucru, sau a unei persoane, nu cumva îți sporește forța și mijloacele de a-l combate? Dar există aici și un mare „numai că”: pentru o înțelegere deplină, trebuie ca acel ce și-o propune să fie înarmat cu mijloaele cognitive necesare acelei înțelegeri. Iar când în România, acum câțiva ani, s-a reeditat și difuzat în traducere „Mein Kampf”, am scris ceea ce citiți și aici, acum: difuzarea unei altfel de cărți exlude orice control asupra mâinilor în care ajunge, iar neînarmții cu aceste cunoștințe riscă să-l… înțeleagă în modul în care o face unul ca Teșu, sau, și mai rău, să… treacă la fapte!
@Corneliu
> Era un calcul strict personal
Acest fapt s-a stabilit deja, dl. Solomovici nu-l contestă și a repetat-o de numeroase ori în public el însuși. Deci acest detaliu este clar și nedisputat.
> furnizati fiarelor junglei antisemite romanesti [argumente]
Singura problemă este că argumentele sunt false, nu că ar putea fi utilizate de dușmani; cauzele drepte nu se tem de adevăr.
Iar concluzia d-lui Solomovici despre „salvare” și „recunoștință” este falsă pentru că se bazază pe o prezentare trunchiată a faptelor – ocultarea faptului că ordinul de deportare pe care l-a anulat tot el îl dăduse!!
>Mai ales din partea unui evreu …
Nu știu de ce „mai ales”: normele etice sunt universale – nu este permisă uciderea oamenilor nevinovați, chiar dacă sunt de altă etnie.
Regret, domnule Leibovici, in mare parte nu sunt de acord cu dvs.
Scrieti ca argumentele false nu pot fi utilizate de dusmani, pentru ca „cauzele drepte nu se tem de adevar”
E o formulare putin cam candida, daca-mi permiteti.
Cauzele drepte nu se tem de adevar, ele sunt adevarul. E o disputa pe hartie, caci cauzele scrise pe hartie nu se tem de nimic. Iar ce e pe hartie afecteaza doar hartia.
Dar avem de a face cu oamenii vii care sustin si cauze drepte si lupta pentru ele.
Victoria cauzei drepte nu are nicio legatura cu logica si cu dreptatea ei.
Deformarea, minciuna si calomnia, devin o forta strivitoare in mana unei mase critice care crede in ele, indiferent despre ce e vorba.
Argumentele false sunt utilizate, si inca cum! Caci nu corectitudinea lor e cea care le determina utilizarea.
Sustinatorii cauzei drepte pot muri repede cu dreptatea in mana, fara multe demonstratii de logica si rationamente din partea adversariloor.
Noi am vazut-o pe vremea nazismului, o vedem azi in epoca islamismului isteric care a pulverizat Orientul Apropiat, a masacrat pana la extinctie populatia crestina siriana si irakiana, a ucis sute de mii, a produs milioane de dezradacinati si se napusteste acum asupra Europei, purtat pe valurile dezradacinatilor.
Care dreptate, care logica, care adevar invingator? Ceeace invinge e forta, brutalitatea.
In acest context, revenind la subiect, orice analiza intelegatoare acordata unui criminal precum Antonescu nu poate fi decat inca un instrument in propaganda adeptilor de azi ai nazi-legionarismului pentru a-si justifica pozitia si de a atrage noi aderenti. Acesti adepti de azi, limitati deocamdata doar la vorbarie veninoasa, sunt potentialul unei miscari cu efecte nocive de maine.
Da, domnule, mai ales un evreu nu avea pentru ce sa-i acorde atata intelegere criminalului care a provocat moartea a sute de mii de evrei.
Etica nu este impersonala, mai ales cand tratezi problema unuia care ti-a decimat poporul.
Poate fi impersonala si universala doar in stiintele exacte, dar si atunci cercetarea e deseori deturnata spre directii cu interes utilitar specific.
Nu avem ce face, traim intr-o lume concreta. Foarte concreta. Si care nu e condusa nici de logica, nici de dreptate si nici de etica.
Istoria, știm de la Paul Valery, poate să justifice orice.
Ea este produsul cel mai periculos pe care chimia intelectului o poate elabora. De unde și nesfârșitele controverse privind natura unor evenimente referitoare la mareșalul Ion Antonescu.
În ceea ce mă privește, am fost preocupat întotdeauna, chiar dacă nu am folosit limba de lemn, să-l zugrăvesc pe Antonescu așa cum a fost: un militar care din momentul cuceririi puterii, la 4 septembrie 1940, a declarat război populației evreiești, propunându-și s-o elimine din România. El a ajuns după gratii și a fost condamnat la moarte pentru dezastrul adus pe capul României, și în subsidiar pentru suferințele provocate evreilor.
Cât ce privește decizia de anulare (la 13 octombrie 1942) a deportării populației evreiești, ea a fost una pragmatică, dictată de mersul dezastruos al războiului și a fost urmarea intervențiilor unor mari personalități românești și de peste hotare (Iuliu Maniu, Gh. Brătianu, Nunțiul Catolic al Vaticanului,Regina Maria, Churchill, președintele Statelor Unite, petițiilor și audiențelor lui Wilhelm Filderman, șef-rabinul Alexandru Șafran, etc etc).
Are dreptate dl Alex. Leibovici, Mareșalul a anulat planul deportării evreilor pe care tot el l-a susținut din faza sa incipientă.
Teșu Solomovici
@Corneliu
> Scrieti ca argumentele false nu pot fi utilizate de dusmani, pentru ca „cauzele drepte nu se tem de adevar”
A da, am scris eu asta?? De ce nu dați mai întâi citatul exact și abia apoi tălmăcirea dv?
@Rafael Manory
>Am avut ocazia sa intalnesc personal pe cineva care a citit cartea lui Tesu si mi-a
>spus in mod clar ca nu avea cunostiinte despre subiect si ca a ramas convins din carte
>ca Antonescu i-a salvat pe evrei.
Iată încă cineva care n-a înțeles că „a salvat” nu înseamnă chiar „a salvat” 😉
@Teșu Solomovici
>Diavolul nu vrea să mă lase în pace.
Vă urez mult succes în lupta cu diavolul 🙂
>articolul promis, e aproape gata, sper să răspundă cerințelor ACUM-ului. (Vă rog să-mi comunicați
>pe ce adresă email să-l trimit).
Vă rog să-l trimiteți pe adresa mea: alex[punct]leibovici[at]gmail[punct]com . Puteți folosi această adresă și pentru corespondența ulterioareă în legătură cu viitorul articol.
Înaine de a-l definitiva și trimite, vă mai rog încă o dată
– să vă convingeți că ați recitit toate observațiile mele, atât pe acest fir, cât și pe celălalt
– și că ați ținut cont de ele
Sper că articolul pe care îl pregătiți să reflecte veritabila dv. poziție, care să corecteze ceea ce considerați că au fost distorsiunile presei românești.
Puteți dovedi ușor că sunt distorsiuni citând acele poziții așa cum apar în cărțile dv.
Înțeleg că va fi vorba de o punere la punct definitivă, destinată nu numai publicației ACUM, ci și oricăror alte publicați unde veți reuși s-o faceți să apară, în primul rând în MAXIMUM.
Vă rog să înțelegeți că ACUM nu este interesat de un articol care doar repetă spusele dv., spuse care s-au putut citi de zeci de ori în presa românească – pe care o acuzați de falsificare.
Din partea moderatorului:
Cer scuze comentatorilor pentru lipsa mea de activitate pe ACUM.
Din acest moment toate comentariile care conţin atacuri la persoana şi personalitatea interlocutorilor vor fi şterse în întregime.
Inclusiv cele ce apar fără premoderare.
@Petru Clej
După cum aţi observat, am şters comentariul dv. datat 31-08-2015 21:31, deoarece comentaţi persoana lui T.S. L-aţi postat după avertismentul meu cum că „din acest moment …”, „acest moment” fiind 31-08-2015 21:23.
Apoi: îmi reproşaţi că, în calitate de moderator, n-am reacţionat în acelaşi fel la un comentariu al lui Teşu Solomovici în care ar lăsa să se înţeleagă că aţi fi antisemit. Nu l-am şters pentru că, fiind datat 31-08-2015 19:19, nu am vrut să acţionez retroactiv. Dar admit că discuţia mi-a scăpat din mână.
Referitor la însuşi obiectul disputei: a insinua că numai din antisemitism poate spune cineva că presa româno-israeliană este mediocră, este dovadă de o gravă lipsă de discernământ (ca să mă exprim academic).
Subliniez însă că subiectul discuţiei (a părţii serioase din discuţie):
– nu era dacă T. Solomovici este sau nu favoritul lui Coja
– nu era pe cine este mai bine să credem(!!??) – pe Solomovici sau pe Beriş
– şi nici de a câta mână este T.S. gazetar
Tema este ce este şi ce nu este adevărat în ce spune T.S., iar nu dacă „dă apă la moara” cuiva. Dacă Antonescu ar fi salvat cu adevărat pe evrei, acesta ar fi fost un adevăr care trebuie spus, indiferent la moara cui ar da apă şi îndiferent concepţiile cui ar perturba.
Remarca dv. cu privire la compoziţia invitaţilor la emisiunea lui Ion Cristoiu de la B1TV – exclusiv oameni apriori de acord cu tot ce s-ar putea spune pozitiv despre Antonescu – este foarte grăitoare. Dar poate va spune dl. Solomovici cum de n-a reuşit să adune o masă rotundă mai echilibrată, iar nu doar oameni cu reputaţie sulfuroasă…
Eu nu-l acuz pe dl Petru Clej de antisemitism. Am vrut doar să spun că a fost acuzat de așa ceva, ca exemplu până unde poate merge exagerările și iresponsabilitatea. E ca în bancul acela când cineva e insulta că sora sa e o curvă. „dar eu nu am nicio soră”, și i se spune că „n-are importanță”. Degeaba scriu și protestez, Teșu continuă să fie un „fan al mareșalului”. Cât ce privește panelul de la emisiunea dlui Ion Cristoiu, nu eu l-am constituit. Eu am fost doar invitat. Și erau acolo și oameni care nu pot fi considerați „fani ai mareșalului”, ca de pildă Ion Cristoiu, Marele Maestru mason Nestorescu-Bălcești, (Antonescu i-a oprimat pe masoni), istoricul Alex Mihai Stoenescu. Cine dintre aceștia au o „reputație sulfuroasă”? Necazul e că timpul trece și imaginile se tulbură.
Teșu Solomovici
@Teşu Solomovici
Regret, eu nu pot să accept această explicaţie jalnică. Dv. aţi sugerat că numai din antisemitism poate spune cineva că presa de limbă română din Israel este mediocră, mai ales dacă asupra acelui cineva pluteşte deja bănuiala de antisemitism.
Indiferent despre cine ar fi vorba, „deducţia” dv. este absurdă. Din păcate tipul acesta de „raţionament” este foarte răspândit, dar în special printre oamenii mai simpli…
După cum a semnalat dl. Clej, Ion Cristoiu, gazda emisiunii cu pricina, a spus el însuşi pe blogul său că „…Teşu mi-a făcut rost de invitaţi de marcă”. Mi se pare clar.
Dacă încă nu este clar, în a doua parte a emisiunii, la minutul 59:24, unul dintre invitaţi spune (Gheorghe Buzatu?), referindu-se la T. Solomovici: „dumnelui ne-a chemat aicea”.
Iată ce spune Cristoiu însuşi după ce i-a prezentat pe invitaţi:
(02:00) „Să vă fac o confesiune: la marea majoritate a dv. referirile de pe Wikipedia sunt negative, stiţi. Adică dv. cel puţin, d-le acad., şi dl. Stoenescu, dacă ar fi să le citim, cred că ar trebui să fiţi împuşcaţi…”
De aici şi vine afirmaţia mea despre reputaţie sulfuroasă a invitaţilor. Reputaţie pe care mărturisiţi că o aveţi şi dv. – dar exclusiv pe lângă „toţi istoricii conaţionali”, adică evrei.
Teșu Solomovici
Lucrurile nu stau chiar așa. Ion Cristoiu m-a întrebat pe cine aș dori să-i am parteneri de panel la emisiunea sa de televiziune. I-am spus că dacă vrea o emisiune „fierbinte” ar putea să-l invite și pe prof. Gh. Buzatu, sau pe istoricii Larry Wats și Mihai Stoenescu. L-am rugat să-i invite și pe academicienii Dinu C. Giurescu și Răzvan Theodorescu, doi profesori respectați de comunitatea istoricilor.Dl Răzvan Theodorescu a scris prefața cărții mele despre Ion Antonescu, pe care o laudă și spune că e „o carte necesară”. La fel și dl profesor Dinu C. Giurescu, care mi-a dat postfața la cartea mea „Istoria Evreilor din România”. Dl academician Giurescu spune despre „Mareșalul Ion Antonescu. O biografie”, că-i „o carte de răscruce”, echilibrată, de-o documentație uriașă, scrisă cu talent. Atunci, m-am întrebat, de ce atâtea critici din direcția evreiască, și nu numai? Ajung uneori la concluzia că nu trebuia să public această carte, ea devansează momentul actual, n-au trecut suficienți ani de la ororile Holocaustului, Antonescu nu e istorie încă, ci rană deschisă. În unele pagini ale biografiei lui Antonescu am vrut să fac literatură, și sunt cititori care nu mă iartă. Dar am avut în vedere tot timpul că Antonescu a fost un dictator vinovat de fapte și gânduri asasine. Nu mai am ce face, fiecare carte cu destinul ei…
Continui aici discuţia cu dl. Solomovici. Între timp dânsul ne-a trimis spre publicare un material, care însă ţine prea puţin cont de cele discutate până acum.
După primirea acelui material (29 august) am corespondat cu dânsul prin email. Reproduc mai jos, cu permisiunea dânsului, această corespondenţă, urmând s-o continuăm apoi pe ACUM.
Pentru edificarea cititorilor, pun la dispoziţia un rezumat al materialului trimis, întocmit de mine (v. aici). Dacă dl. Solomovici consideră că mi-au scăpat elemente esenţiale, îl rog să-mi semnaleze.
Luni 31 august 2015, Alex Leibovici –> Teşu Solomovici
Vă rog să mă iertaţi că vă confirm abia acum, deci cu multă întârziere, primirea propunerii dv. de articol. Am fost plecat pentru o săptămână şi m-am ocupat relativ puţin de ACUM.
Astăzi m-am întors şi peste încă două zile voi fi 100% disponibil, inclusiv pentru un comentariu la materialul propus de dv.
Pentru moment pot să vă spun că materialul trimis nu este ceea ce cred eu că ar fi fost de dorit. Eu mă aşteptam că cu articolul pe care îl veţi pregăti pentru ACUM va începe o nouă eră în felul în care veţi expune actul de la 13 nov. 1942. Speram că nu va fi o expunere a obişnuitelor dv. formulări, ci va reflecta noul dv. insihght în vechile probleme.
Dar regândirea, un nou insight la care mă refeream, cere mult timp şi mult soul-searching, însă văzând că aţi avut nevoie de doar câteva zile ca să scrieţi articolul, am bănuit că rezultatul nu va fi cel scontat de mine.
Cu excepţia a 1-2 fraze, materialul dv. are prea puţină legătură cu cele discutate. De exemplu, numeroasele citate din cărţile dv. privitoare la relele pe care le-a făcut Antonescu, deşi sunt interesante în sine, nu sunt însă relevante pentru discuţie. Într-adevăr, discuţia este despre ce anume consideraţi dv. că a fost binele făcut de Antonescu – atât evreilor cât şi României în general.
Nici măcar problema „salvării şi recunoştinţei”, asupra căreia credeam că am căzut de acord, nu o expuneţi în articol în conformitate cu rezultatul discuţiei. Iar rezultatul discuţiei era că:
concluzia despre „salvare” şi „recunoştinţă” este falsă pentru că se bazază pe o prezentare trunchiată a faptelor, şi anume pe ocultarea faptului că ordinul de deportare pe care l-a anulat tot mareşalul Ion Antonescu îl dăduse.
Sincer, domnule Solomovici, apare în vreuna din cărţile dv. afirmaţia – singura corectă – în sensul că „Antonescu a anunţat pe 13 noiembrie 1942, în Consiliul de Miniştri, că a abrogat decizi sa să-i lichideze pe evreii din Vechiul Regat”?? Nu-i aşa că nu apare? De ce afirmaţi atunci că numai în interviurile pentru mass-media românească aţi folosit (sau v-au fost atribuite fraudulos) formulări misleading??
A. Leibovici
În câteva ore voi publica mailul cu răspunsul d-lui Solomovici din 1 sept. 2015, urmând apoi celelalte. Până atunci discuţia este temporar închisă. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
Continuarea corespondenţei…
Marţi 1 septembrie 2015, Teşu Solomovici –> Alex Leibovici
Stimate dle Ştefan Maier şi dl Alexandru Leibovici,
George Simenon scria un roman în 2 zile, eu am scris un articol în două zile, asta nu e o perfomanţă şi nici superficialitate […] M-am străduit să fiu cât mai limpede, cât mai concis, cât mai la obiect. Şi aşa a ieşit un articol supradimensionat. Dar m-am bucurat când mi-aţi scris că acest articol ar putea fi un reper pentru toţi […].
Spaţiul unui articol m-a constrâns să amintesc doar unele lucruri. Aş putea dacă, doriţi, să scriu un material cu titlul „Ce s-a întâmplat la 13 octombrie 1942”?. Atunci aş putea prezenta mult mai pe larg momentul anulării deportării evreilor de către mareşalul Antonescu. Apropo, nu există nici un document care să probeze că mareşalul a decis deportarea evreilor în lagărele de exterminare din Polonia. Dar, la un moment dat, a cedat presiunilor lui Himmler şi Adolf Eichmann, şi şi-a dat consimţământul. Acest lucru e subînţeles în scrisoarea pe care Mihai Antonescu i-a trimis-o ofiţerului SS Gustav Richter şi ambasadorului german Manfred von Killinger. Dar această scrisoare nu a putut fi găsită în nicio arhivă din lume. Mai mult, şefii de la Berlin îi admonestează pe Richter şi pe Killinger că într-o problemă atât de importantă cum e deportarea evreilor din România există scrisori private şi nu acte oficiale. Ei au cerut urgent reglementarea situaţiei prin întocmirea unor acte oficiale care să conţină semnătura mareşalului Ion Antonescu. (Dacă doriţi, vă pot trimite documentele, care au apărut în cartea lui Ottmar Traşcă şi Dennis Deletant, editată de Institutul Wiesel din Bucureşti).
Repet, ca să nu fiu greşit înţeles, chiar dacă nu există nici un document şi nicio scrisoare, eu consider că da, mareşalul Ion Antonescu, a fost de acord, într-un anumit moment, în prima jumătate a anului 1942, să scape de evrei, dându-i pe mâna lui Eichmann, adică prin deportarea lor masivă şi totală la Auschwitz. Apoi, şi-a schimbat hotărârea, renunţînd la planul deportării. Ce-a urmat se ştie.
Cât ce priveşte aşa zisa încercare a lui Teşu Solomovici de a-l face Drept Între Popoare pe un criminal de război (generalul Tudor Cistescu Orezeanu) totul a căpătat un aspect fumnambulesc. Există câteva documente care arată că acest general a tregiversat şi a refuzat să plece la Berlin, în septembrie 1942, unde fusese convocat de Eichmann la o şedinţă care trebuia să stabilească orariul feroviar şi detaliile tehnice ale deportării evreilor din România. La aceea dată, generalul Orezeanu deţinea funcţia de director-general al Căilor Ferate Române. În plus, există Nota scrisă de Filderman după o audienţă la generalul Orezeanu, în care liderul nostru arată că Orezeanu a răspuns imediat unor cereri de îmbunătăţire a vieţii evreilor mobilizaţi în cadrul CFR-ului. Gesturi unui român de omenie, mi-am zis. Şi am propus o cercetare mai adâncă a lucrurilor.
Nu am trimis nici un dosar cu Orezeanu Yad Vashem-ului, am scris doar o scrisoare deschisă dlui Alexandru Florian, directorul Institutului pentru Studierea Holocaustului din România, rugându-l să cerceteze cazul Orezeanu, şi m-am adresat unor mari istorici. Dl Florian nu mi-a răspuns, dar am avut surpriza plăcută să primesc zilele trecute un articol al reputatului istoric academicianul Dinu C. Giurescu, în care acesta confirmă că generalul T.C. Orezeanu a fost un om de bine. Dl profesor Giurescu mi-a dat dreptul să public şi să folosesc cum cred de cuviinţă articolul domniei-sale. Dacă doriţi, când şi dacă vom discuta la ACUM problema Orezeanu, puteţi publica acest articol. El poate fi publicat chiar şi separat.
Mă opresc, şi vă mulţumesc,
Teşu
Va urma…
@t.s.
Intr-un comentariu scrieti: „Ajung uneori la concluzia că nu trebuia să public această carte,… Nu mai am ce face, fiecare carte cu destinul ei…”
EXACT! Şi dv.o sa ramineti cu destinul care l-ati construit cu mina si stiloul dv.
O rusine!
Repet :
În câteva ore voi publica mailul cu răspunsul d-lui Solomovici din 1 sept. 2015, urmând apoi celelalte. Până atunci discuţia este temporar închisă. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
Şi încă o dată:
Până atunci discuţia este temporar închisă. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
Continuarea corespondenţei…
Joi 3 septembrie 2015, Alex Leibovici –> Teşu Solomovici
Domnule Solomovici,
Mulţumesc pentru mailul dv. de răspuns. Din păcate el nu este un răspuns la cele câteva observaţii prealabile de-ale mele la articolol dv.
Astfel, v-am întrebat:
Dv. vă oferiţi să scrieţi un articol separat pentru ACUM despre ce s-a întâmplat pe 13 oct. 1942. Dar asta n-are nimic cu observaţia mea !! Ce veţi scrie dv. eventual pentru ACUM nu poate corecta felul în care aţi prezentat lucrurile în carte şi, mai important, felul în care le-aţi prezentat în presă şi TV, pentru zecile de mii de cititori şi spectatori !! Iar în presă, şi probabil că şi în carte, lucrurile le-aţi prezentat trunchiat : cum că Antonescu a anulat planurile germane (germane!!) de deportare a evreilor români, devenind astfel salvatorul acestora.
Iar unui salvator oamenii normali le datorează recunoştinţa lor, numai că evreii, oameni eminamente răi, se încăpăţâneză să-i refuze recunoştinţa datorată! ASTA este ce vor reţine spectatorii şi cititorii, deoarece nu puteţi pretinde ca ei să facă o lectură critică şi sceptică, aşa cum am făcut eu.
Mi-a displăcut şi m-a şocat chiar încercarea dv. de a da vina pe mass-media românească – cum că ar fi deformat spusele dv.
Deci iată, re-gândirea şi conştientizarea profundă a responsabilităţii dv. proprii (pentru impresia pe care aţi creat-o oamenilor în ceea ce-l priveşte pe Antonescu) la care mă aşteptam din partea dv. nu a avut (încă?) loc.
Din ce am citit, imaginea lui Antonescu cu care rămâne un cititor obişnuit este
1. a fost un mare patriot, un om care a adus mult României, a purtat un război drept contra bolşevismului
2. faţă de evrei a avut o comportare obiectiv criminală, dar este vorba de evreii ne-români (din Bucovina şi Basarabia), ostili României care era în război, etc…
3. dar faţă de evreii „săi” — i-a salvat eroic din ghiarele lui Hitler, fără vreun dar şi poate.
Ori toate aceste trei trăsături sunt false; noi am stabilit asta despre punctul (3), rămâne să mai analizăm şi primele două. Eu v-am semnalat deja în dialogul anterior de pe ACUM că pct. 1 este, după mine, fals.
Iar punctele 2 şi 3, specific evreieşti, nu impresionează mare lume, dat fiind că evreii, toţi evreii, nu sunt percepuţi ca parte a României, ci mai degrabă ca un corp străin, parazitar şi chiar duşmănos.
Cred că aţi trecut prea repede la scrierea unui articol de sinteză pentru ACUM, dat fiind că nici măcar concluzia celor discutate până acum (pct. 3) nu v-aţi însuşit-o, iar celelalte – foarte importante – nici nu le-am aprofundat.
Cât priveşte însuşirile (calităţile??) personale ale lui I.A. — onestitatea, perseverenţa, rigoarea, incoruptibilitatea — eu, drept să vă spun, prefer să le privesc nu în abstract, ci în context. Şi anume prefer să mă întreb în slujba căror idei au fost puse aceste însuşiri?
Şi anume, dacă este vorba de un dictator – iar I.A. era în mod cert un dictator – eu prefer unul leneş, dezorganizat, coruptibil, deoarece face mai puţine pagube.
[… Eu] când scriu un articol (sau un comentariu mai important), sunt într-o state de maximă concentrare — asupra punctelor pe care trebuie să le ating, asupra întrebărilor la care am de răspuns şi asupra a ce este important şi relevant pentru subiect. Efortul dv. de a fi cât mai limpede, cât mai concis, cât mai la obiect, a eşuat.
Daţi într-adevăr citate din carte (cărţi), în special despre relele pe care le spuneţi despre Antonescu, dar eu nu am spus că nu spuneţi suficiente rele despre el (inclusiv în interviuri), ci că probabil nici în carte nu formulaţi corect şi complet episodul „salvator” 13 oct. 1942. Din păcate, citatele pe care le daţi dovedesc – prin lipsă – temerea mea.
Despre afirmaţia dv.
În acest caz este inutil să mai revenim „mult mai pe larg asupra momentului anulării deportării evreilor” : important pentru discuţia prezentă este că decizia de a-i extermina pe evreii din Vechiul Regat a fost a lui I.A., iar Hitler, Himmler, Eichmann, etc. nu aveau acestă putere. Ei aveau doar puterea de a insista şi, în caz de succes, să utilizeze logistica lor pentru deportarea, internarea şi nimicirea evreilor.
Despre problema Orezeanu – şi aceasta este în afara subiectului. Vom reveni, dar vă semnalez că aveţi o mare dilemă:
– fie Orezeanu era la curent cu gândurile lui I.A. de a abandona planurile de predare a evreilor către nazişti, şi atunci ceea ce a făcut – tergiversarea – n-a făcut din proprie iniţiativă,
– fie nu era la curent, şi atunci a făcut din proprie iniţiativă, deci cu încălcarea disciplinei militare şi ministariale, dar atunci salvatorul evreilor este el, iar nu Antonescu. Şi ar fi chiar un salvator veritabil, deoarece a făcut-o cu riscul vieţii sale.
Deci: constat că este, pentru dv., prea devreme pentru un articol publicabil pe ACUM. Să mai continuăm – pe ACUM – dezbaterea diferitelor aspecte, inclusiv a celor semnalate şi să vedem ce concluzii se cristalizează şi pe care din ele vi le puteţi însuşi.
A. Leibovici
Va urma…
Continuarea şi încheierea corespondenţei…
Vineri 3 septembrie 2015, Teşu Solomovici –> Alex Leibovici
Stimate dle Alexandru Leibovici,
La cele trei observaţii ale dvs răspund astfel:
1. E evident că cititorii cărţii îi vor recunoaşte mareşalului Ion Antonescu patriotism, incoruptibilitate, dorinţa de reîntregire a ţării prin recucerirea Basarabiei şi Bucovinei, răpite în vara lui 1940 de Uniunea Sovietică. Dar, ei au prilejul să-i cunoască şi cealaltă faţă, a dictatorului sângeros, megaloman, xenofob şi antisemit, vinovat de multe şi mari vini faţă de români şi evrei, deopotrivă.
2. Cărţile mele nu-l acuză pe Antonescu numai pentru politica sa faţă de evreimea basarabeană şi bucovineană, ci faţă de întreaga populaţie evreiască din România.
3. Cât priveşte momentul „13 octombrie 1942” în toate cărţile mele spun foarte clar următoarele lucruri: Din momentul cuceririi puterii, Ion Antonescu a statornicit politica „purificării ţării”, ce prevedea scoaterea dintre graniţele României a străinilor, şi în special a evreilor. Nu există documente care să probeze că politica „purificării ţării” prevedea „Soluţia Finală”, adică exterminarea fizică a evreimii-române. Poate că dacă războiul din Răsărit nu s-ar fi împotmolit, „Soluţia Finală” ar fi fost aplicată şi în România. Dar să ne referim doar la documentele existente. Antonescu prefera „Soluţiei Finale” soluţia emigrării. Institutul pentru Studierea Holocaustului din România (Institutul Wiesel) a publicat volumul „Al III-lea Reich şi Holocaustul din România. Documente din arhivele germane (eds. Ottmar Traşcă şi Dennis Deletant). Numeroase documente dezvăluie cum a pus capăt Antonescu deportărilor din România. Concluzia editorilor de la Institutul Wiesel (împărtăşită de toate cărţile mele) este următoarea: „În vara anului 1942, mareşalul Ion Antonescu şi-a scimbat fundamental politica faţă de evrei prin încetarea deportărilor în Transnistria. Nu numai că nu a dat curs cerinţelor Germaniei de a trimite populaţia evreiască rămasă în România (banat, sudul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi Moldova) în lagărele morţii din Polonia , dar a suspendat , de asemenea, şi deportările în Transnistria. Un document arată ci Franz Rademacher, responsabilul pentru problema evreiască din Ministerul german de Externe, transmitea lui Himmler informaţia (provenită din două surse, una fiind dr. Emil Hoffman, ataşatul de presă al Legaţiei germane din Bucureşti, a doua fiind un fost membru marcant al Gărzii de Fier, consilier al Guvernului României), conform căreia „mareşalul Ion Antonescu nu intenţionează de fapt să deporteze pe evreii români”.
După cum vedem, intenţiile reale ale lui Ion Antonescu, în ceea ce priveşte deportarea evreimii-române era foarte neclare, subliniază istoricul Dennis Deletant, în prefaţa volumului citat. Și mai adaugă istoricul: „La întrunirea Consiliului de Miniştri din 13 octombrie 1942, la care mareşalul Ion Antonescu n-a participat, Mihai Antonescu a anunţat că „expulzarea evreilor peste Nistru se suspendă pentru moment”. Mareşalul nu şi-a explicat niciodată decizia, care a fost, probabil, influenţată de un context de factori şi mai puţin de un motiv anume. Mareşalul era conştient că deportările au dăunat imaginii , şi aşa negativă, a României la Washington, lucru demonstrat de Apelul adresat guvernului României de către Secretarul de Stat al Statelor Unite, Cordell Hull, în septembrie 1942, prin care se solicita încetarea deportărilor în Transnistria, sub ameninţarea că vor fi luate măsuri împotriva românilor care locuiesc în Statele Unite. Dar au fost şi alte intervenţii nu mai puţin presante. „Ca soluţie la problema evreiască, mareşalul Ion Antonescu a înlocuit deportarea cu emigrarea în Palestina”, conchide reputatul istoric englez Dennis Deletant.
Decizia aceasta a mareşalului a avut drept urmare rămânerea în viaţă a 300.000 de evrei-români. Exact aşa prezintă cărţile mele miracolul salvării evreimii-române, şi nu altfel trebuie interpretate cele scrise. Nu i se cuvine mareşalului nicio recunoştinţă pentru decizia luată, nu din umanitate, nu din brusc filosemitism a făcut-o. Decizia i-a fost impusă de evoluţia evenimentelor istorice.
[Cu acest răspuns din 4 spt. al d-lui Solomovici se încheie corespondenţa prin mail între mine şi domnia sa. Urmează ca eu să răspund pe ACUM, iar apoi va veni rândul dânsului, tot pe ACUM.]
Domnule Tesu, pacat ca nu ai ajuns la concluzia asta inainte de a scrie cartea.
Mintea romanului cea de pe urma.
Interesant este ca Antonescu inceteaza partea sa din „solutia finala” in anul in care Hitler abia si-o incepe. Deci sub acest aspect, „eroul national” este chiar un premergator al Fuhrerului, un deschizator de drumuri, chiar daca prin alte metode.
Merita el atunci vreun credit, vreo pasuire?
Facuse deja prea destule pana in 1942, asa ca restul nu mai are nicio semnificatie. Nu a meritat nici macar cel mai mic efort de scotocire printre documente pentru a i se „umaniza” figura.
Caci un asasin in masa ramane asasin in masa, chiar daca nu asasineaza tot timpul.
Nu ai facut decat sa furnizezi munitie antisemitilor, ca de ex. legionaroidului Coja, care nu inceteaza sa te laude pe situl sau imund.
Si cand un asemenea individ te lauda, ma intelegi ce inseamna.
@Teşu Solomovici
Am întârziat cu răspunsul deoarece îmi vine greu, după o întrerupere de vreo 10 zile, să mă re-cufund în problematica Ion Antonescu. Dar acuma o fac.
Scrieţi:
> La cele trei observaţii ale dvs răspund astfel…
şi urmează răspunsuri/comentarii nu la observaţiile mele, ci la nişte sub-puncte la una singură din mai multele observaţii.
Într-adevăr, eu am făcut observaţii la următoarele subiecte:
A. lipsa dv. de răspuns la observaţia mea că evenimentul din 13 octombrie 1942 l-aţi prezentat trunchiat, atât în presa şi TV românescă, cât şi foarte probabil în cărţile dv. (deoarece nu mi-aţi putut demonstra contrariul prin citate din acestea);
B. afirmaţia dv. şocantă că de vină ar fi mass-media românească – că ar fi deformat spusele dv.;
C. imaginea lui Antonescu cu care rămâne un cititor obişnuit în urma lecturii/vizionării apariţiilor dv. în mass-media românească. Această imagine am caracterizat-o prin 3 caracteristici ; aceste sunt cele pe care dv. le consideraţi „cele trei observaţii ale dvs” şi sunt singurele pe care le comentaţi. Voi reveni asupra acestor comentarii.;
D. am mai subliniat, dar nu aţi comentat, că însuşirile personale ale lui I.Antonescu – onestitatea, perseverenţa, rigoarea, incoruptibilitatea – pe care i le lăudaţi, sunt, când este vorba de a evalua un dictator, tot atâtea circumstanţe agravante. Dar dv. continuaţi să susţineţi că în mod îndreptăţit „cititorii cărţii îi vor recunoaşte mareşalului Ion Antonescu patriotism, incoruptibilitate, dorinţa de reîntregire a ţării prin recucerirea Basarabiei şi Bucovinei”
E. afirmaţia dv. că Ion Antonescu nu ar fi anvizajat pentru evreii români „soluţia finală”, adică nimicirea, este total contrazisă de momentul 13 octombrie 1942 înţeles corect. I. Antonescu nu numai că a anvizajat-o, ci chiar a mers foarte departe în a pune la punct executarea ei – bazându-se pe know-how-ul şi logistica germană.
F. am mai semnalat dilema pe care v-aţi creat-o cu problema Orezeanu, deoarece salvator al evreilor nu puteau să fie atât Orezeanu cât şi I. Antonescu, dar dv. îi consideraţi salvatori pe amândoi !
Deci sunt 6 observaţii, însă din care dv. aţi ales să comentaţi doar una – (C).
Eu voi evita să avansez presupuneri pentru motivele acestei selecţii. Totuşi, ar fi interesant pentru dv. să să gândiţi de ce nu vă prea vine să comentaţi anumite puncte. Această reticenţă indică poate o lipsă de soliditate şi coerenţă în convingerile dv. Merită să vă gândiţi…
Revin rapid la punctul (C).
Dv. insistaţi că mareşalul Antonescu „prefera ‘Soluţiei Finale’ soluţia emigrării” şi că „poate (s.m.) că dacă războiul din Răsărit nu s-ar fi împotmolit, ‘Soluţia Finală’ ar fi fost aplicată şi în România”.
Din informaţiile pe care le daţi chiar dv., acest „poate” este de prisos. Apoi : nu „ar fi fost aplicată”, ci „mareşalul Ion Antonescu ar fi aplicat-o” (dar partizanii lui Antonesu ar aprecia formularea dv. delicată…). Şi, în fine, la început nu numai Antonescu, ci şi Hitler anvizaja emigrarea (voluntară sau forţată), dar evantaiul opţiunilor pentru a se debarasa de evrei s-a restrâns şi a rămas ca soluţie finală nimicirea lor. Deci în privinţa a ceea ce cei doi anvizajau nu există deosebirea radicală pe care o susţineţi. Deosebirea radicală este că în ultimul moment Antonescu a considerat util să renunţe la idee.
În afară de subiectele de mai sus, mai rămân multe de discutat, de exemplu că
– Antonescu ar fost „un mare patriot, un om care a adus mult României, a purtat un război drept contra bolşevismului”
– că A. a făcut „gesturi în favoarea evreilor” ca Baraşeum, etc.
– şi câte altele – recitiţi dialogul de până acum…
P.S. Citând din Denns Deletant, scrieţi că la Consiliul de Miniştri din 13 oct. 1942 s-a anunţat că „expulzarea evreilor peste Nistru se suspendă pentru moment”. Asta-i tot ce se suspendă, deportarea peste Nistru??? Eu înţelesesem de la dv. că în acel moment s-a suspendat în primul rând decizia anterioară de a-i deporta pe evreii din Vechiul regat în Polonia, deci nimicirea lor cu ajutor nazist.
[Din partea moderatorului: am mutat acest comentariu aici, de pe firul http://acum.tv/articol/42667/, pentru a nu dispersa şi mai mult discuţia, care începuse pe acest fir http://acum.tv/articol/75039/ ]
Teşu SOLOMOVICI
O sintagmă nefericită: „salvarea evreilor de către mareşalul Ion Antonescu”
Nu am întrerupt dialogul. Am aşteptat ca dl Ştefan Maier şi dl Alexandru Leibovici să publice intervenţiile lor majore.
Ei au avut amabilitatea de a-mi oferi posibilitatea de a prezenta, prin intermediul ACUM, „teza mea” vizavi de mult discutata problemă a „salvării evreilor din România” şi, în genere, despre cartea mea „Mareşalul Ion Antonescu. O biografie”. O propunere care onorează şi e în spiritul deontologiei ziaristice.
De prea multă vreme, au tot apărut atacuri ignobile împotrivă-mi, acuzaţii ba de negaţionism, ba că l-aş elogia pe Antonescu, ba că aş fi spus că i s-ar cuveni mareşalului o statuie în centrul Tel Avivului pentru că i-a salvat pe evreii din România. Un amestec de minciuni, invenţii şi calomnii cultivate cu sârg de răuvoitori. M-am întrebat la un moment dat care să fie cauza acestei antipatii şi delegitimări care mă înconjoară. Târziu am înţeles că nu există fum fără o ţâră de foc. Nu e cazul acum să facem psihiatrie, dar voi spune simplu: regret că am stârnit atâta inimiciţie şi că nu am ştiut cum s-o opresc. Am crezut întotdeauna că ceea ce e scris negru pe alb, – cărţile – sunt dovada absolută a crezului şi al gândirii unui istoric. Cărţile mele, „România Iudaica”, „Istoria evreilor din România”, „Istoria Holocaustului din România”, „Istoria Antisemitismului. Pogromurile din Dorohoi, Bucureşti şi Iaşi”, „Mircea Eliade şi Evreii” şi „Ce i-a spus evreul N. Steinhardt călugărului creştin N. Steinhardt şi viceversa” şi „Mareşalul Ion Antonescu. O biografie”- oglindesc cu acuitate destinul tribului evreo-român. Există în aceste pagini o dezbatere cinstită despre existenţa şi coexistenţa cu lumea românească, coexistenţă care la un moment dat a fost fracturată de apariţia extremismului naţionalist şi a mareşalului Ion Antonescu.
Acuzaţia că aş fi scris o carte laudativă, că-l disculp pe mareşalul Ion Antonescu e absurdă, grotescă, de neconceput. Sunt un supravieţuitor al Holocaustului, copilăria mi-a fost furată de mareşalul Antonescu, am trăit privaţiunile şi spaimele provocate de regimul antonescian, tatăl meu a fost luat vreme de patru ani într-un lagăr de concentrare, am trăit aproape 1 an ascuns într-un beci întunecos (de frica deportării în Transnistria), mulţi membrii ai familiei mele au dispărut în Transnistria şi la Auschwitz. Eu nu uit şi nu pot ierta, nici pe antonescieni şi nici pe germani, blestemaţi să fie ei în vecii-vecilor!
Am scris cartea despre Antonescu nu pentru cititorii evrei, aceştia îl ştiu bine pe Antonescu, dictatorul care e vinovat de moartea a circa 250.000 de evrei basarabeni, bucovineni şi ucraineni, cel care a inventat Transnistria transformată într-un imens cimitir evreiesc, cel care prin legile şi măsurile luate a provocat multă jale pe „uliţa evreiască”. Cartea este destinată românilor, mai ales generaţiilor tinere care continuă să-l considere pe Antonescu un „erou al neamului”, şi aceasta din cauza lipsei de informaţie. Am considerat şi continui să cred că această carte a mea oferă această informaţie. Carte biografică, am prezentat primii 58 de ani ai vieţii lui Antonescu, până în 4 septembrie 1940, când l-a alungat pe regele Carol al II-lea şi a cucerit puterea aşa cum reiese din documente. Adică un militar cinstit, necorupt, iubitor de ţară. Să nu uităm că până în 1940, în viaţa lui Antonescu s-au petrecut multe, a fost comandant de regiment, a condus armate în primul război mondial şi a cucerit „Budapesta roşie”, a stat în fruntea Şcolii de ofiţeri, a fost diplomat la Paris şi Londra, a fost ministru şi a scris câteva cărţi de istorie a României. Nu sunt cunoscute acte de antisemitism din această îndelungată perioadă de viaţă care să-i fie atribuite lui Antonescu. Descriindu-l pe Antonescu din acei ani biograful a fost constrâns să fie cinstit cu el însuşi şi cu meseria de istoriograf. Aceasta nu înseamnă admiraţie faţă de personajul biografiei, şi dacă unii consideră aşa, ei sunt aceia nu înţeleg ceea ce citesc.
O mutaţie mentală esenţială s-a petrecut cu generalul Ion Antonescu după cucerirea puterii. Antisemitismul său, (probabil latent), irupe enorm dezvăluind un conducător întunecat de ură anti-evreiască, obsedat de ideea „purificării” ţării de elementele străine, în deosebi de evrei. Insistând asupra acestui Ion Antonescu, în zeci de pagini, cartea mea oferă cititorilor informaţiile care le lipseau. CITAT: „Rămas singur la cârma României, după zdrobirea Rebeliunii Legionare şi fuga lui Horia Sima, generalul Ion Antonescu putea, în sfârşit, să se dedice, aşa cum şi-a dorit-o, „reconstrucţiei ţării”. Discursul său politic promitea românilor prosperitate, eliberarea ţinuturilor prăduite de unguri şi bolşevicii ruşi şi „purificarea ţării”. Strigătul naţionalist „România – românilor, tuturor românilor şi numai a românilor” formulat în anii puseului naţionalist al istoricului Nicolae Iorga a catalizat elanurile şi gândirea extremiştilor români, dându-i un sens activist violent şi o puternică coloratură antisemită. Inspirat de acest slogan, Antonescu a inventat „Purificarea ţării”, cu un conţinut antisemit identic.
Conducătorul Statului ar fi preferat ca evreii să părăsească România de bună voie, în Palestina sau oriunde, numai să nu rămână între hotarele ţării. „Evreii vor putea trăi, decreta Antonescu, dar nu vor putea fi beneficiarii resurselor şi bogăţiilor ţării. În România trebuie să trăiască şi să fie puşi în valoare mai întâi românii. Ceilalţi, dacă rămân locuri libere vin după ei”. Evreii, avertiza Antonescu, vor trăi dacă… Această condiţionare o vom mai auzi în cursul viitoarelor discursuri şi rezoluţii antonesciene, ea nu prevestea lucruri bune pentru evrei.” (pag. 243).
Când i s-a pus lui Ion Antonescu pe creier pata împotriva evreilor? CITAT: „E posibil că această pată să fi apărut şi a crescut prin acumulări infinitesimale încă din adolescenţă. Nu i-au plăcut evreii, e cert, iar atunci când a ajuns la cârma ţării a spus acest lucru cu glas tare şi răspicat, de nenumărate ori şi în varii ocazii. A însoţit apoi vorbele cu măsuri opresive anti-evreieşti. Nu a fost singurul român care nu-i suporta pe evrei şi nici singurul domnitor român care a semnat decrete prigonitoare anti-evreieşti. A fost însă primul care în calitate de Conducător al României s-a pronunţat şi a acţionat pentru „curăţarea” ţării de evrei.” (Teşu Solomovici: Mareşalul Ion Antonescu. O biografie”, Buc., 2011, pag. 411).
Şi încă un CITAT: „Intenţia mea, zice Antonescu, este să duc o politică de purificare a naţiunii române de străini şi să realizez astfel un popor desăvârşit şi omogen românesc. Prea mulţi evrei consumă hrana noastră, prea mulţi o comercializează şi o scumpesc, prea mulţi fac averi, storcându-ne. Nu are România atâtea resurse să sature nepotolita foame jidovească” (pag. 427-428)
CITAT de la pag. 443: „Nu-i am la inimă pe jidani. Lupta noastră nu e cu slavii, ci cu evreii. O luptă pe viaţă şi pe moarte. Ori învingem noi şi lumea se va purifica, ori înving ei şi devenim sclavii lor. Războiul, şi mai ales cele întâmplate la Odessa au făcut cu prisosinţă dovada că Satana este evreul”.
Opinia constantă a lui Ion Antonescu despre evrei este aceea că ei, Evreii sunt Satana. Un întreg capitol din cartea mea poartă titlul: „Satana este evreul” – spune mareşalul”: pag. 411-450.
Chiar şi atunci când relatez în cartea mea numite concesiuni făcute de Antonescu, subliniez faptul că ele nu se datorează milei sau umanismului mareşalului. CITAT: „Cel mai mare succes al lui Filderman a fost că l-a determinat să renunţe la deportarea evreilor în masă. Antonescu oprise jafurile legionarilor, în schimb a adoptat un sistem de estorcare sub formă de rechiziţii, exproprieri, confiscări, taxe excepţionale, impuneri fiscale excesive, colecte forţate de efecte, toate impuse sub ameninţarea deportării. Antisemitismul lui Antonescu se alimenta din crezul politic într-o Românie purificată de străini, ideologie naţionalistă la modă în ţara românească” (pag. 427).
Există în cartea mea despre Antonescu un capitol-cheie, în care descriu o discuţie dintre cei doi Antonescu, Conducătorul şi adjunctul său, Mihai Antonescu. Aproape toate vorbele rostite de Antoneşti sunt preluate din stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri şi din diferite alte documente. CITAT: „De aceea am vrut şi vreau în continuare să-i scot pe jidani din România. Intenţia mea este să-i duc pe evrei peste Bug; în loc să mănânce pâinea românească, mai bine să-şi facă singuri pâine şi s-o mănânce acolo… Cu ajutorul sprijinului ocult, masonic şi al iudaismului mondial, zeci de ani au făcut tot ce-au vrut în ţara asta. Jidanul de la Londra, jidanul de la New York şi jidanul din Paris nu vor mai dicta în România. Pentru asta am făcut românizarea, pentru asta ostaşul român luptă dincolo de Nistru. Nu vreau evrei comunişti în ţară, nu vreau evrei afacerişti, nu vreau să rămână în ţară niciun evreu. Să plece cu toţii…” (Teşu Solomovici: Mareşalul Ion Antonescu. O biografie, pag. 444).
Şi încă un CITAT: „Am crescut cu ura împotriva duşmanilor naţiei, printre care se numără şi jidanii, spune apăsat mareşalul. Sunt cel mai antisemit dintre voi toţi, dar nu-i voi trimite la moarte pe evrei ca o turmă de vite la tăiere. Hitler şi Eichmann n-au decât să vocifereze. Noi suntem o ţară mică, nu o ţară mare ca Germania. Eu lupt să câştig războiul, dar se poate întâmpla să-l câştige democraţiile. Şi noi ştim ce înseamnă democraţia, înseamnă iudeocraţie. Şi atunci, să expun eu ca generaţiile viitoare ale neamului să fie pedepsite fiindcă printr-o asemenea măsură a mea au fost deportaţi evreii din România? Adică Antonescu îi predă pe evreii-români nemţilor? Cine şi-a închipuit că Antonescu va face aşa ceva? ” (Pag. 446).
Nu e locul aici pentru a discuta ce anume l-a determinat pe mareşalul Ion Antonescu să anuleze planul de deportare a evreilor din România prin faimoasa decizie din 13 octombrie 1942. Voi spune doar că dincolo de faptul că mareşalul, din momentul accedării la putere a anvizajat „purificarea ţării”, adică eliminarea evreilor din ţară, totuşi el nu era pentru „Soluţia finală”. Deci emigrare, nu exterminare. Totuşi, se pare că, dând curs presiunilor germane şi în acord cu tot ce se întâmpla în toate ţările ocupate de armatele germane, la un moment dat el şi-a dat consimţământul pentru deportarea evreilor în lagărele de exterminare din Polonia. Subliniez cuvântul „se pare”, pentru că ştim că adjunctul său, Mihai Antonescu ar fi scris o scrisoare în care se specifica acordul guvernului antonescian pentru deportarea evreilor-români. Spun „ar fi scris”, pentru că această scrisoare nu a fost găsită în nicio arhivă din lume.
CITAT: „La 19 august 1942, un înalt responsabil nazist, Martin Luther îşi exprimă pe cale oficială nemulţumirea în legătură cu desfăşurarea tratativelor cu Guvernul român în vederea aplicării „Soluţiei Finale”. Luther e „surprins” că reglementarea definitivă în această chestiune a decurs nu prin intermediul unui schimb oficial de documente, ci printr-un schimb personal de scrisori între Mihai Antonescu şi Gustav Richter, (ofiţerul SS însărcinat de Himmler şi Adolf Eichmann cu problema evreiască din Ambasada Germaniei la Bucureşti). El cere o imediată reglementare. Dar această reglementare nu va avea loc niciodată. Convocat la Berlin în septembrie 1942 pentru stabilirea orarului feroviar al deportării evreilor-români, generalul Tudor Cristescu Orezeanu tergiversează lucrurile şi nu face deplasarea. El raportează mareşalului Ion Antonescu toată povestea convocării sale la Berlin şi-l informează că germanii au ţinut şedinţa fără participarea românească, stabilind orarul feroviar, numărul trenurilor, vagoanelor, al gărilor româneşti şi al transportului de evrei către urmau să fie deportaţi începând din 10 septembrie 1942.
Mareşalului i se pare acest lucru un amestec de neîngăduit în treburile interne româneşti. Asupra lui se exercitase tot felul de intervenţii şi presiuni ale unor personalităţi locale dar şi internaţionale. În plus, nu mai era sigur în victoria „invincibilelor” armate ale Reich-ului hitlerist). La 13 octombrie 1942 s-a petrecut un soi de miracol, mareşalul s-a împotrivit mobilizării germane de a-i trimite pe toţi evreii României în cuptoarele morţii din Polonia, şi în felul acesta evreimea-română a rămas în viaţă.
Într-o emisiune a televiziunii româneşti, moderată de Ion Cristoiu, am spus că decizia lui Antonescu, ÎNTRUN FEL, a consfinţit şi salvarea mea şi a familiei mele. Repet, am spus ÎNTRUN FEL! Unii speculează această afirmaţie acuzându-mă că aş fi spus că Antonescu i-a salvat pe evreii din România. E o extrapolare a celor spuse de mine, o extrapolare răuvoitoare. Chiar şi şef-rabinul Alexandru Şafran a spus în alocuţiunea sa de la tribuna Parlamentului României la 27 martie 1995: CITAT. „Mitropolitul Bălan mi-a spus că a obţinut de la mareşalul Ion Antonescu anularea ordinului de deportare a evreilor… Miracolul, da, miracolul, s-a produs. Evreii au scăpat de deportarea în Polonia, însăşi viaţa lor fusese salvată”. (Pag. 498).
Aşadar, Antonescu semnează decizia de anulare a deportării evreilor, ceea ce înseamnă salvarea noastră. Înseamnă asta că trebuie să-i purtăm mareşalului recunoştinţă? Nicidecum! Dar istoricul nu poate să nu comenteze acest act istoric, cum nu poate să nu relateze şirul lung de gesturi şi decizii care au uşurat în anumite momente prigoana. Înseamnă că relatând acest lucru îl disculpi pe mareşal de politica sa criminală faţă de evrei? Nicidecum! Poate că e cazul să amintesc de „cazul Clejan”. Herman Clejan era un arhitect evreu care în anii interbelici i-a construit generalului Ion Antonescu vila de la Predeal. Între ei se stabilise o anume legătură amicală. Conducerea clandestină evreiască, în frunte cu Wilhelm Filderman şi şef-rabinul Şafran, l-a împins pe Clejan să ceară o audienţă la Antonescu. Bineînţeles, că Clejan s-a întâlnit cu Conducătorul Statului aducând cu el o lungă listă de cerinţe în favoarea comunităţii evreieşti. Mai mult, cunoscând atracţia mareşalului pentru miniaturi, Clejan i-a făcut cadou o miniatură rară persană. Un evreu oferă un cadou călăului? Aşa s-a întâmplat, dar numai un dement sau un răuvoitor ar putea să-l acuze pe Clejan de proslăvire a mareşalului. Cât ce mă priveşte, capitolul din carte care relatează această poveste, nu urmăreşte să arate cumsecădenia mareşalului, dimpotrivă. Cartea mea se încheie cu o condamnare clară şi explicită a mareşalului Ion Antonescu şi a guvernării antonesciene:
CITAT: „Oricum i-am citi rolul jucat în istoria României, nu i se poate uita şi nici ierta mareşalului Ion Antonescu politica catastrofală a continuării războiului după eliberarea Basarabiei şi Bucovinei şi, mai ales, politica măsurilor anti-evreieşti” (Pag. 802).
Propun tuturor celor care s-au grăbit să condamne cartea şi să mă acuze că încerc să-l disculp pe mareşalul Antonescu, să dovedească acest lucru cu un citat din carte. Nu vor găsi niciun asemenea citat, întru apărarea sau elogierea lui Antonescu. Quod erat demonstrandum!
[Din partea moderatorului: toate comentariile care conţin atacuri la persoana şi personalitatea interlocutorilor vor fi şterse în întregime.]
Dupa aceasta discutie despre rolul Maresalului Antonescu la asasinarea evreilor din Romania si din Basarabia si Bucovina am ajuns la concluzia ca pe baza documentelor existente si a opinilor diverse adevarul gol golut nu ese la suprafata. Fiecare nazist si legionar avea pe „jidanul” lui personal care era pregatit sa afirme ce om bun si marinimos a fost in timpul perioadei legionaro-antonescene. In cazul de fata il avem pe conul Tesu!
In alta ordine de idei poate cineva sa-mi explice cum a fost Antonescu mare „patriot” roman si s’a luptat pentru recuperarea Basarabiei si Transnistriei si nu i-a trecut prin cap sa elibereze Nordul Transilvaniei cedata Ungariei in acelas acord in care si Basarabia si sudul Dobrogiei au fost cedate. A fost deci un patriot partial!Cat despre contributia lui Antonescu la intemeierea teatrului Baraseum credeam ca legionarii l-au fondat.
@Charlie
>Dupa aceasta discutie despre rolul Maresalului Antonescu la asasinarea evreilor din Romania si din Basarabia si Bucovina am ajuns la concluzia ca pe baza documentelor existente si a opinilor diverse adevarul gol golut nu ese la suprafata.
Ce vă lipseşte pentru a completa tabloul?
> Fiecare nazist si legionar avea pe „jidanul” lui personal care era pregatit sa afirme ce om bun si marinimos a fost in timpul perioadei legionaro-antonescene. In cazul de fata il avem pe conul Tesu!
Nu văd de unde trageţi această concluzie categorică, dar aş fi curios să aflu.
>In alta ordine de idei poate cineva sa-mi explice cum a fost Antonescu mare „patriot” roman si s’a luptat pentru recuperarea Basarabiei si Transnistriei si nu i-a trecut prin cap sa elibereze Nordul Transilvaniei cedata Ungariei in acelas acord in care si Basarabia si sudul Dobrogiei au fost cedate.
Oare de ce să plecăm de la ideea (greşită, aşa cum subliniaţi dv. cu „”) că mareşalul ar fi fost un mare patriot român? Deoarece nu a fost, de ce mai contează că s-a luptat pentru Basarabia, Bucovina, Odesa, Stalingrad, dar nu şi pentru Nordul Transilvaniei?
Ipoteza mea de lucru este că îi plăcea mai mult de mustaţa lui Hitler decât de cea a lui Stalin 😉
@Victor
In timpul razboiului in anii 42-44 exista o organizatie numita Centrala Evreilor din Romania care traducea in practica problemele create de evrei prin insasi prezenta lor in tara. CER primea ordinele de la Radu Lecca care insarcinat cu chestiunea evreiasca. Cine crezi ca conducea aceasta organizatie : un individ numit Dr. Nandor Ghingold un evreu se pare botezat. De facto era omul lui Lecca si intr’adevar l’a aparat. In regimul comunist exita o organizatie echivalenta :CDE Comitetul Democratic Evreiesc condus de niste indivizi sinistrii precum Leibovici-Serban etc care serviau interesele guvernului de larga concentrare democratica. Si prin asta cred ca v’am lamurit. Cu toata stima Charlie.
[Primit prin email, publicat cu permisiunea autorului/A.L.]
Stimate Al. Leibovici,
am avut un dialog, sper productiv, am așteptat să scrieți un articol mai amplu, urmând să scriu și eu un răspuns mai amplu. Cel puțin așa am înțeles din finalul dialogului nostru, am văzut că articolul dvs nu a mai apărut. Am crezut că ați renunțat să mai continuați discuția. Am văzut însă că ați reluat-o. Am scris un material care speram că răspunde câtorva întrebări și critici. M-am străduit să dau citate.
Înțelegeți sper, că sunt posibile multe alte comentarii, ceea ce am scris e doar una din acestea. Continui să cred că cartea mea nu-l disculpă pe mareșalul Antonescu, dimpotrivă. Nu am scris cartea pentru bani, numai cine nu scrie și publică cărți nu știe că scrisul și publicarea cărților nu produce bani, chiar și atunci când e un bestseller.
Am înserat acest material, care a stat 1-2 zile in portalul internet al ACUM-ului și apoi a dispărut. Ce trebuie să cred? Vă rog să aveți amabilitatea de a mă dumiri.
O seară bună vă dorește
Teșu Solomovici
Toda Raba, adică vă mulțumește de departe Teșu Solomovici. ¨
Dacă considerați că cele scrise de mine în postarea de mai sus nu răspunde tuturor punctelor solicitate de dvoastră, voi reveni și voi răspunde punct cu punct. Nu cred însă că voi putea să conving pe răuvoitori sau pe cei care mă dușmănesc. Am convingerea că joc o partidă pierdută apriori. Din păcate…
@Charlie
>In timpul razboiului in anii 42-44 exista o organizatie numita Centrala Evreilor din Romania care traducea in practica problemele create de evrei prin insasi prezenta lor in tara.
Ce înseamnă că CER „traducea in practica problemele create de evrei”? Ce probleme au creat evreii „prin insasi prezenta lor in tara”?
>Cine crezi ca conducea aceasta organizatie : un individ numit Dr. Nandor Ghingold un evreu se pare botezat.
Ce rezultă din faptul că o conducea el? Trebuia ca în fruntea unei organizaţii evreieşti să se afle un ne-evreu „se pare” circumcis, sau cum?
>In regimul comunist exita o organizatie echivalenta :CDE Comitetul Democratic Evreiesc … care serviau interesele guvernului de larga concentrare democratica.
Care era problema aici? CDE nu era suficient de „de larga concentrare democratica”?
>Si prin asta cred ca v’am lamurit.
Câtuşi de puţin, deoarece nu înţeleg ce aţi dorit să demonstraţi. V-aş ruga să mai încercaţi odată să mă lămuriţi, de o manieră mai explicită, de exemplu răspunzând la întrebările mele, după care vă promit că voi citi din nou cu atenţie şi voi comenta la nevoie spusele dv.
@Teşu Solomovici
Înainte de a trece la lungul dv. comentariu de acum câteva zile, doresc să lichidăm rapid câteva observaţii de-ale dv. mai recedte cu privire la mersul discuţiei noastre.
Este vorba de dialogul nostru din august-septembrie 2015, tot pe acest fir. Impresia dv. că dialogul l-aş fi întrerupt eu este greşită. În fapt, ultimul comentariu din acel dialog îmi aparţine mie şi este acesta, la care dv. n-aţi mai răspuns.
Acest lucru vi l-am semnalat şi recent, pe 4 februarie, cănd aţi revenit cu un scurt comentariu – acesta, la care v-am răspuns amintindu-vă stadiul dialogului nostru – faptul că l-aţi întrerupt dumneavoastră.
Nu am promis vreun articol mai amplu nici eu, nici dl. Maier. Din contra, în ultimul meu comentariu (din 14-09-2015, v. linkul de mai sus) am enumerat 6 teme majore (numerotate A … F), dintre care la 5 mai aştept răspunsul dv.
Admit totuşi posibilitate că dv. nici nu aţi remarcat acel comentariu al meu din 14-09-2015, poate pentru că n-aţi mai vizitat situl ACUM. Pe de altă parte, situl ACUM dă posibilitate cititorilor şi comentatorilor să se aboneze la notificările automate prin email despre apariția noilor comentarii la un articol dat. Dv. sunteţi abonat la comentariile la acest articol, dar figuraţi cu o adresă email inexistentă : solon.tesu… în loc de tesu.solon… Acum figuraţi cu adresa corectă şi deci ar trebui să primiţi notificările.
Da, cu plăcere. Dv. aţi postat acel comentariu (lung) pe 14-02-2016 la 12:02. În aceeaşi zi, la 16:47 l-am copiat pe firul de comentarii actual, cu explicaţia că este mutat de pe alt fir pe cel de faţă, unde au avut loc ultimele discuţii din septembrie trecut. Nu v-am anunţat personal deoarece am văzut că sunteţi abonat la notificările automate; din păcate n-am observat că sunteţi abonat cu o adresă greşită. După un timp l-am şters de pe firul iniţial.
Cred că asta răspunde la nedumeririle dv. Vă rog să-mi confirmaţi acest fapt. Apoi voi trece la comentariu dv. din 14 feb.
@Teșu Solomovici
> Nu cred însă că voi putea să conving pe răuvoitori sau pe cei care mă dușmănesc. Am convingerea că joc o partidă pierdută apriori.
Nu aveţi motive să credeţi că aici există numai răuvoitori sau duşmani. Pot vorbi numai pentru mine şi vă comunic că eu ascult cu atenţie argumentele dv.
Mă bucură să întâlnesc cel puțin doi oameni care citesc cu atenție argumentele mele, domnii Alexandru Leibovici și Victor Manta. Nu am pretenția să mă cruțați, mă bucur, repet, că dialoghez. Cartea mea despre Antonescu pentru mine a devenit doar bibliografie, aparține deja trecutului meu de istoriograf. Din nefericire, mai știu că nu-mi va fi niciodată comutată vina de a fi scris-o. Sunt un vinovat fără vină. Sună patetic, nu? Dar credeți-mă că am căutat să ajung la acei cititori români care veci ar fi rămas cu imaginea unui mareșal DOAR patriot, DOAR incoruptibil, DOAR mare luptător împotriva Rusiei bolșevice. A venit Teșu și le-a tulburat această imagine trunchiată, dovedind că mareșalul a fost un dictator maniac în ura sa criminală împotriva evreilor, vinovat nu numai de moartea a 300.000 de evrei, ci și de moartea a 600.000 de soldați români împinși să se bată inutil până în stepele Stalingradului. Când se va vedea acest demers al lui Teșu, autorul va avea bucuria împlinirii. Dublă, de narator de istorie și ca evreu… .
@Teşu Solomovici
Nu mai doriţi să continuăm discuţia?
Poate v-a scăpat : la comentariul meu de mai sus din 16 feb. n-aţi răspuns, deşi v-am rugat explicit.
E O.K. domnule Alex. Leibovici. Nu de puține ori păcătuiesc din pricina neatenției la detalii. Acum, sincer vorbind, nu știu unde mă aflu cu dialogul nostru. Îndrâznesc să vă rog, numiți problema sau problemele pe lângă am trecut fără să le dau claritate. Deși în prezent sunt teribil de ocupat cu definitivarea noii mele cărți („O istorie ilustrată a evreilor din România”, un volum de 825 de pagini, cu 400 de fotografii), voi răspunde atent și imediat.
ACUM e important pentru mine…
Din pacate mi-a trecut cu vederea fraza ca Antonescu n’a „anvizajat” trimeterea tuturor evreilor la Auschwitz.
Mai este un exemplu in istoria evreilor in timpul celui al doilea razboiu mondial in care nu s’a anvizajat acest lucru. Ma refer la Croatia in care guvernul fascist a lui Ante Pavelic a „deschis” un lagar de cocentrare in care au fost internati evrei. Ministrul de interne croat a promis Nemtilor si si-a tinut cuvantul ca Croatii Ustasi vor face o treaba buna.
A propos, acel ministru croat s’a refugiat in Statele Unite dupa razboi si a dus o viata buna in California. Daca sunteti interesai va pot da o referinta.
@Teşu Solomovici
> Acum, sincer vorbind, nu știu unde mă aflu cu dialogul nostru.
Cum am spus : la comentariul meu de mai sus din 16 feb. n-aţi răspuns, deşi v-am rugat explicit.
Vă mai precizez încă o dată de care comentariu al meu este vorba:
Data marcată: 16-2-2016 la 23:10
Adresa: http://acum.tv/articol/72862/comment-page-1/#comment-144270
Începe cu: „Înainte de a trece la lungul dv. comentariu…”
Se termină cu : „… Cred că asta răspunde la nedumeririle dv. Vă rog să-mi confirmaţi acest fapt. Apoi voi trece la comentariu dv. din 14 feb.”
@Charlie
>Din pacate mi-a trecut cu vederea fraza ca Antonescu n’a „anvizajat” trimeterea tuturor evreilor la Auschwitz.
Nu mi-e clar ce vreţi să spuneţi…
>A propos, acel ministru croat s’a refugiat in Statele Unite dupa razboi si a dus o viata buna in California. Daca sunteti interesai va pot da o referinta.
Ştiau autorităţile americane despre trecutul său criminal? Pe mine mă interesează referinţa, dacă este accesibilă prin internet. Dacă nu este, m-aş mulţumi cu un citat care ilustrează ceea ce scrieţi.
Da, am o dilemă, cum să răspund domnilor Alex Leibovici, Victor Manta, Charlie și doamnei Wanda Lucaciu, când lucrurile nu sunt deloc simple.
Voi lua la rând cele 6 reproșuri ale dlui Leibovici, nominalizându-le clar, pentru că răspunsurile mele (vai!, atât de lungi), văd că nu sunt suficiente.
A. De evenimentele din 13 octombrie 1942 am vorbit mult și la obiect. Din toți istoricii care scriu despre Holocaust, sunt singurul care a scris atâtea pagini despre cele întâmplate. Chiar și în cartea „Mareșalul Ion Antonescu. O biografie”, un capitol întreg, intitulat „Satana este evreul, spune mareșalul”, cuprinzând peste 40 de pagini. Mareșalul nu i-a iubit pe evrei, nu-i dorea între granițele României, a aprobat și a semnat ordine prigonitoare. Pe aproape toți evreii din Basarabia și Bucovina și câteva sute din Vechiul Regat i-a deportat în Transnistria, transformând acest ținut într-un imens cimitir. Se poate aprecia că dacă Hitler ar fi fost victorios în Răsărit, Antonescu ar fi acționat pentru „Soluția Finală”. Dar n-a fost să fie așa, și la 13 octombrie 1942 Antonescu a ordonat sistarea oricărei acțiuni de deportare. Institutul pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” a publicat două volume editat de istoricii Trașcă și Deletant, cuprinzând sute de documente din Arhivele militare germane și românești, care dezvăluie presiunea făcută de Berlinul hitlerist asupra lui Antonescu și guvernului său pentru deportarea evreimii-române ăn lagărele de exterminare din Polonia. La 13 octombrie Antonescu s-a opus, motivele sunt multiple, motivele sunt discutabile, dar evreimea-română a rămas în viață.
B. Există o deformare dintre cele spuse de mine în diferite interviuri și emisiuni de televiziune, dar niciodată nu am afirmat că trebuie să-i mulțumim lui Antonescu pentru că ne-a salvat. E adevărat că am afirmat că ÎNTR-UN FEL, prin decizia sa, Antonescu ne-a salvat. Am explicat ce înseamnă ÎNTR-UN FEL. Dacă la 13 octombrie 1942 Antonescu nu s-ar fi opus planurilor de deportare ale lui Eichmann, niciun evreu nu ar fi rămas în viață în România. Doi ani mai târziu, tragedia a lovit 500.000 de evrei din Transilvania de Nord și Ungaria unde n-a existat un conducător care să se opună acțiunii genocidare a lui Eichmann. Nu trebuie să avem sentimente de recunoștiință față de Antonescu, nu din milă sau umanitarism a oprit deportarea, a decis așa pentru că realitățile politice și militare i-au impus acest lucru.
C. Nu am nicio putere să intervin în modificarea imaginii lui Antonescu în mentalul românesc, pot doar să încerc să-i luminez obscuritățile. Da, în prima parte a vieții sale, partea cea mai întinsă, până la vârsta de 58 de ani când a cucerit puterea, generalul Ion Antonescu a fost un militar înzestrat, patriot, incorupt. A fost comandant de regimente, un erou al Primului Război Mondial, șef de Stat Major, ministru, diplomat la Paris și Londra, autor de cărți de istorie a României, dar după ce a cucerit puterea, fie aliat cu legionarii fie după ce a guvernat singur, Ion Antonescu i-a prigonit pe evrei, și dorea eliminarea lor din țară, nu exterminarea lor.
D. Am mai scris, Antonescu n-a apărut pe scena politicii românești ca un dictator, cu tot răul ce înseamnă asta, mai întâi a fost un om al cetății prețuit.
E. Încă o dată, repet ș subliniez apăsat, Antonescu a fost antisemit, nu i-a vrut pe evrei în țara românească i-a prigonit, pe evreii basarabeni și bucovineni i-a deportat,pe evreii regățeni nu i-a predat lui Eichmann, asta-i istoria noastră, acesta a fost mareșalul Ion Antonescu.
F. Aveți dreptate, nu există suficiente documente care să atesteze că generalul Tudor Cristescu Orezeanu, directorul Căilor Ferate Române în anii antonescieni, ar avea statura unui „Drept între Popoare”. Eu am fost mișcat de anumite gesturi pro-evreiești ale sale, chiar și din Statele Unite mi-au fost trimis un document cu o listă de peste 100 de verei care au continuat să lucreze în birourile C.F.R., în acei ani când toți evreii din instituțiile statale au fost epurați. Generalul Orezeanu l-a păstrat lângă el și pe specialistul evreu ing. Theodor Blumenfeld, viitorul președinte al F.C.E.R. M-am grăbit poate, lucrurile trebuie adâncite, în orice caz am fost influențat de fiul său,Ion Orezeanu care trăiește la Laussane, un boier român de o mare noblețe. El are dovezi că tatăl său a salvat evrei.
Dragii mei convorbitori, cică din dialog iese lumină, „alevai”, cum se spune în ebraică, alevai, adică măcar de-ar fi așa, sau pe românește „Ajută, Doamne!”
@ Victor Manta
Va voi trimete referinta in curand. Am o carte care descrie toti fascistii care s’au refugiat in Statele Unite dupa razboi. Daca as avea e-mailul dumitale voi copia o pagina sau doua din cartea aceia si o voiu atasa la e-mail.
[Puteţi să mi-l trimiteţi mie/A. Leibovici]
@MANTA
Ma scuz ca deocamdata n’am gasit cartea despre fascistii croati si altii in timpul razboiului. Intre timp puteti gasi mult material pe internet despre lagarul dela JASENOVIC in Croatia unde au fost asasinati zeci de mii de evrei, tigani si sarbi de catre Croati. Intre timp mai caut cartea.
@Charlie
>@MANTA Ma scuz ca deocamdata n’am gasit cartea despre fascistii croati si altii in timpul razboiului. Intre timp puteti gasi mult material pe internet despre lagarul dela JASENOVIC in Croatia unde au fost asasinati zeci de mii de evrei, tigani si sarbi de catre Croati. Intre timp mai caut cartea.
Mulţumesc pentru gândul bun. După ce am citit cele scrise de dv., m-am uitat pe web şi am văzut ce orori s-au petrecut la Jasenovac.
@Victor Manta
Am gasit cartea, care se numeste: WANTED! The search for Nazis In America autor: Howard Blum, publicata in 1989 de Simon and Schuster NY. Nu stiu unde lucuiti dar poate veti putea s’o gasiti intr’o biblioteca.
Asasinul en masse era Andrija Artukovic, ministru de Interne in guvernul Fascist in Croatia. Din nefericire sunt prea multe pagini de copiat. Daca doriti ceva amanunte pot sa compilez ceva.
@Charlie
Mulţumesc pentru nume. Imediat ce i-am aflat numele, am găsit că:
„He escaped to the United States after the war, where he lived until extradited to Yugoslavia in 1986.”
https://en.wikipedia.org/wiki/Andrija_Artukovi%C4%87
În acest fel am aflat tot ce mă interesa. Deci criminalul a fugit în SUA după război şi a locuit în acea ţară până când a fost identificat, după care:
„He was tried and found guilty of a number of mass killings in the NDH, and was sentenced to death, but the sentence was not carried out due to his age and health. He died in custody in 1988.”
Se poate spune că a avut mult noroc…
@Teşu Solomovici
> Da, am o dilemă, cum să răspund domnilor Alex Leibovici, Victor…
Dilema mea este dacă să vă mai răspund, deoarece iarăşi – pentru a 3-a oară! – nu-mi răspundeţi la comentariul la care v-am rugat să răspundeţi mai întâi, înainte de a trece la cele 6 puncte. Şi asta în ciuda faptului că v-am specificat cu cea mai mare precizie posibilă despre care comentariu este vorba!
Iarăşi aţi „păcătuit din pricina neatenției la detalii”! Nu este de bun augur şi pot să spun, retrospectiv, că rareori sunteţi atent la „detalii”, adică rareori răspundeţi exact la întrebările pe care vi le pun şi rareori îmi furnizaţi lămuriri la obiect.
Eu o să încerc să introduc o anumită disciplină şi rigoare în discuţie; din păcate, până acum am atins în comentariile mele, în acelaşi comentariu, prea multe subiecte diferite, astfel încât nu ajungeam la capăt cu niciun subiect.
Vă propun deci să procedăm în felul următor:
– sărim peste comentariul cel mai recent la care nu mi-aţi răspuns – acesta,
– şi luăm unul câte unul subiectele (6 +) din comentariul mei din 14-09-2015 (acesta).
Facem o încercare : eu aleg un subiect din cele atinse – pe cel care cred că este mai simplu – şi vedem cum merge. Dacă văd că reuşim să lămurim subiectul acela, vom trece apoi la altele. Dacă nu, atunci întrerupem, aşteptânt vremuri mai bune : când veţi fi mai puţin ocupat, când veţi putea să fiţi mai atent la detalii, etc. Trebuie să vă spun deschis că, în opinia mea, nu aţi răspuns la obiect practic la niciunul din cele 6 puncte A, B, …, F – nici în comentariul dv. lung (cel datat 14-2-2016 la 16:47), nici în cel mai recent (datat 20-2-2016 16:36). Acesta este motivul pentru care consider că este nevoie să schimbăm metoda.
Deci să luăm un subiect relativ simplu: afirmaţia dv. că Ion Antonescu a făcut şi „anume gesturi și decizii… în favoarea evreilor”, înfiinţarea şcolilor evreieşti, precum şi a primului teatru evreiesc din România – „Baraşeum” – viitorul Teatru Evreiesc de Stat
Ca şi alte afirmaţii de-ale dv., aceasta este în acelaţi timp adevărată şi falsă. Este falsă deoarece o prezentaţi fără context, şi atunci cititorul ar putea crede că Antonescu este omul care… a dat un important impuls culturii evreieşti! Ceea ce este perfect ridicol, deoarece, de fapt „gestul” cu teatrul Baraşeum consta în aceea că tot personalul de origine evreiască din teatrele din Bucureşti fusese auncat în stradă, iar evreii aveau dreptul să lucreze numai şi numai în asemenea teatre, pur evreieşti, cu reprezentaţii numai în limba română, etc. Frumos gest!! (alte detalii picante – în Wikipedia). Acelaşi lucru şi cu şcolile şi universităţile evreieşti. Este adevărat că, faţă de a-i ucide pe toţi până la unul chiar de la bun început, sunt şi astea nişte „gesturi”…
Întrebarea mea concretă este: Puteţi să daţi un citat din cartea dv. unde înfiinţarea teatrului Baraşeum este prezentată corect, ca mai sus, adică ca fiind precedată şi cauzată de eliminarea tuturor evreilor din toate teatrele din ţară? Vă rog să mă înţelegeţi corect: nu două fragmente distincte, unul în care aflăm de eliminarea evreilor, şi altul despre înfiinţarea teatrului, ci un fragment unitar cu ambele evenimente puse în corelaţie. Asta ca să mă conving că nu aţi omis contextul.
@Teşu Solomovici
> Da, am o dilemă, cum să răspund domnilor Alex Leibovici, Victor… (! – VM)
Vă sugerez să începeţi prin a răspunde în mod clar şi convingător la întrebarea pusă de Alexandru, legată de felul în care prezentaţi în cartea dv. aparenta impulsionare a culturii evreieşti de către Antonescu, prin crearea teatrului Baraşeum. Nişte citate relevante din carte, corelate prin contextul lor nemijlocit, ar face lumină asupra subiectului.
Cred că vă amintiţi din filmele documentare ale epocii că şi munca deţinuţilor din lagărele naziste a putut fi prezentată ca o activitate sănătoasă în aer liber, lucru pe care nu s-a sfiit să-l facă propaganda naţional-socialistă.
Cat despre infiintarea scolilor evreiesti din initiativa „Marelui Conducator” este inca o apa de ploaie !Scoli evreiesti au existat intotdeauna (?) la Bucuresti. Eu am fost elev la scoala Ronetti Roman pe strada Antim. Era o scoala evreiasca, am si o fotografie cu clasa a doua primara. Dupa aia am fost un an la Scoala de baieti a comunitatii spaniole (evrei) pe strada Iepureanu. Sora mea a mers la scoala de fete a comunitatii spaniole care era in fundatura Negru Voda. Dupa acea am mers la Liceul Cultura Max Aziel tot al comunitatii evreiesti. Dle Solomovici, aveti o minte si imaginatie fertile, dar care da nastere la fructe putrede. Hai s’o luam mai incet si sa n’o luam razna cu „minciunile”. Teatrul Baraseum exista de mult desi legionarii declara ca ei l-au infintat. Destule „fantezii” pentru seara aceasta!
Stimate dlor Alex Leibovici, Charlie și Victor Manta,
alungarea tuturor artiștilor evrei (actorbalerini, regizori, scenografi, muzicieni, autori de texte etc.) din teatrele și instituțiile culturale românești a fost definitivată încă în cele patru luni de guvernare comună legionaro-antonesciană. Generalul Ion Antonescu n-a avut inițiativa și nici nu a înființat școli, universități, teatre evreiești (ceva mai absurd nici că s-ar fi putut întâmpla!), ci a permis ca comunitatea evreiască să le înființeze, sau să se auto-reorganizeze pentru a-i primi pe elevii evrei eliminați din școlile românești.
Sigur că și înainte de Ion Antonescu au funcționat numeroase școli evreiești în mai toate localitățile din țară, n-au existat însă Politehnică evreiască, Școală evreiască superioară de Medicină, Conservator evreiesc. Teatrul Barașeum n-a existat, el a fost anume înființat de evrei după cucerirea puterii de către generalul Antonescu.
Nu pot da citate din cartea mea despre mareșalul Ion Antonescu în legătură cu Barașeum, pentru simplul motiv că lucrarea nu cuprinde acest subiect. Vorbind despre „tactica petițiilor” și a audiențelor lui Wilhelm Filderman la Conducătorul Statului, amintesc că uneori, liderul nostru reușea să înduplece inima de piatră a lui Antonescu și să obțină anumite înlesniri pentru populația evreiască:
CITAT: „Filderman a reușit să obțină revenirea asupra unor evacuări din unele orășele, ridicarea interdicției pentru tăieri rituale, suprimarea inscripțiilor instigatoare puse de legionari la magazinele evreiești, ușoare ameliorări în interpretarea unor prevederi din Statutul Evreilor, readucerea unor grupe de evacuați la locurile lor de origine, permisiunea unor artiști evrei de a-și organiza propriul lor teatru („Barașeum”) etc. (Mareșalul Ion Antonescu. O biografie, Pag. 421).
Antonescu n-a impulsionat cultura evreiască, n-a susținut-o, n-a sprijinit-o.
@Charlie
>Teatrul Baraseum exista de mult desi legionarii declara ca ei l-au infintat. Destule „fantezii” pentru seara aceasta!
Vă semnalez că Wikipedia este de altă părere cu privire la înfiinţarea acestui teatru, confirmând cele afirmate de Alexandru.
„Teatrul Barașeum a fost un teatru evreiesc de revistă, care a funcționat la București între anii 1941-1945. El a fost înființat la 1 martie 1941 în condițiile în care legile rasiste introduse de dictatura antonesciană au dus la interdicția ca actorii evrei să mai joace în teatrele românești. Teatrul, ale cărui spectacole, create, în mod obligatoriu, numai de autori neromâni, și care s-au jucat, din ordinul autorităților antonesciene, numai în limba română, … „.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Teatrul_Bara%C8%99eum
Permiteți-mi să revin în chestiunea „Barașeum”, înființarea teatrului Barașeum nu ar fi putut avea loc fără acordul generalului Ion Antonescu. Nu am vrut să mă opresc asupra subiectului.
Unii spun că „Barașeum” a fost o formă de rezistență evreiască împotriva antonescianismului. Așa am crezut și eu multă vreme. Până la o întâmplare neplăcută cu Meir Rudich, un cărturar înzestrat, lider sionist, care a zăcut în închisorile comuniste, unul din șefii ziarului „Viața Noastră” care apărea La Tel Aviv.
Publicasem un articol despre „Barașeum și rezistența evreiască” care l-a supărat enorm pe Rudich. M-a apostrofat violent că habar n-am ce a fost „Barașeum”, un cuib de curve, hoți și trădători. Cum de era posibil că vreme ce în Transnistria evrei mureau pe capete, și viața comunității era grav amenințată, la „Barașeum” se cânta și se dansa step pe scenă. Avea documente care probau că o renumită stea a Barașeumului trăiește cu ofițerii SS din București. Rudich a rupt relațiile cu mine și n-a mai vrut să vorbească cu subsemnatul până la moartea sa.
Domnule Charlie, nu înțeleg ce e chestia cu „minciunile” și cu „fanteziile” de care mă acuzați. Dvoastră spuneți că „Barașeum” exista de mult, NU, nu exista.
După ce la 8 septembrie 1940, două zile după ce a preluat puterea, Antonescu a semnat decizia de alungare a evreilor din teatre, filarmonici, institute de cultură etc., aceștia au început să facă demersuri pentru înființarea unui teatru. Delegația artiștilor evrei a înaintat reputatului romancier român Liviu Rebreanu, șef în aceea vreme peste teatre, a fost condiționată că se va juca într-o limbă română curată. În toți anii războiului pe scena „Barașeumului” s-a jucat și au avut loc șezători literare-artistice numai în românește.
Au existat trei „Barașeum”-uri”. Teatru de proză, Teatru de revistă și Barașeum-ul pentru copii. Regizorul Radu Gabrea a realizat o frumoasă peliculă documentară despre „Barașeum”-ul de altădată.
Meir Rudich era un jurnalist evreu cunoscut la Bucuresti, care scria intre altele la Renasterea Noastra.
Cat despre data infiintarii teatrului Baraseum – peccavi!
Rudich era ruda cu mine, insurat cu o verisoara de a mea de-a treia. Nu stiu exact, D-le Solomovici, de ce s’a suparat cu d-ta, dar de altfel mai sunt multi si altii.
Dle Charlie, ador logica dvoastră: eu vă scriu că dl Rudich a rupt relațiile cu mine deoarece îndrâznisem să scriu că „Barașeum-ul” a fost o formă de rezistență evreiască, când dânsul socotea că a fost o impietate ca în timp ce în Transnistria se murea pe capete și evreimea-română era amenințată să fie exterminată, acolo, la Barașeum, mare veselie, se cânta și se țopâia pe scenă.
Dar dvoastră îmi comunicați că nu știți de ce s-a supărat Rudich cu mine Și ironic adăugați: de altfel mai sunt mulți și alții supărați pe Teșu. Păi cum vine asta? Ori nu ne citim și rămâne ca și până mai înainte, adică condamnați vom fi veci – să nu ne înțelegem…
Dl.Tesu! Ai castigat cateva puncte dar knockout-ul e pe vine!
Dl Charlie, vă rog fără knockout, dialogăm, meciul nostru nu-i de box!
D-nul Tesu de unde ai scos povestea cu Rudich si Teatrul Baraseum? Ai o sursa pe care o poti cita? Altfel se numeste hearsay.
Dle Charlie,
Spuneți că l-ați cunoscut pe Rudich, e rudă. Rudich avea o fire robesperiană, nu știa ce-i compromisul, avea opinii ferme, decisive.
În ceea ce privește Fenomenul Barașeum într-un fel avea dreptate. Se poate discuta Barașeumul și din punctul de vedere al lui Rudich. Centrala Evreilor a lui Radu Lecca și Ghingold, care patrona și Teatrul Barașeum, era un soi de „judenrat”. Încă nu s-a spus ultimul cuvânt vizavi de aceste „judenrat-uri”.
Faptul că Rudich a rupt relațiile cu mine din cauza unui articol pe care l-am publicat intitulat „Barașeum și rezistența evreiască” era la vremea respectivă, acum vreo 40 de ani, cunoscută. Rudich a ținut supărarea până ce a murit.
Dle Tesu! Deocamdata n’am vazut nimic in scris. N’ati raspuns la subiect. Este vreun motiv pentru care va eschivati?
@Teşu Solomovici
Scuzaţi, am fost prins cu alte obligaţii. Pentru a vă răspunde trebuie să mai citesc câte ceva. Revin de îndată ce mă mai eliberez.
PS: Mi-ar folosi dacă aş avea capitolele privitoare la Antonescu şi evreii sub formă electronică, pentru a putea căuta după cuvinte-cheie: din păcate cartea dv. nu are un indice.
@Teşu Solomovici
V-am întrebat dacă aţi putea să-mi furnizaţi sub formă electronică capitolele privitoare la Antonescu şi evreii, dar nu mi-aţi răspuns.
(În schimb văd ceva amuzant : că cineva pune „Da” la toate comentariile dv., şi „Nu” la toate celelalte, inclusiv la al meu în care însă n-am exprimat nicio părere!! Se vede că le pune automat, fără să citească!!)
I am sorry, nu posed cartea sub formă electronică, am apelat la tipografia din București și veți căpăta capitolele solicitate. Vă rog comunicați-mi oe ce adresa de mail să le trimită. Cât ce privește „ceva amuzant”, nu înțeleg exact despre ce e vorba, personal am două mâini stângi in ce privește tehnica, computerele, bătutul cuielor în perete și butoane cu „Da” sau „Nu”.
@Teșu Solomovici
> am apelat la tipografia din București și veți căpăta capitolele solicitate.
Multe mulţumiri !! V-am trimis un email cu adresa mea. Puteţi să comunicaţi redacţiei că, dacă textul este într-un format necomprimat, pot să-l comprime – ZIP, RAR, etc. Vă promit că nu voi da mai departe textul dv.
> Cât ce privește „ceva amuzant”, nu înțeleg exact despre ce e vorba
Ultima linie din fiecare comentariu este „Opinie solidară cu comentariul”, unde cititorul îşi poate exprima acordul („Da”) sau dezacordul („Nu”) cu părerile din comentariu. Am observat că cineva pune „Da” la toate comentariile dv., şi „Nu” la toate celelalte, inclusiv la al meu în care însă n-am exprimat nicio părere!! Se vede că le pune automat, chiar şi acolo unde nu este cazul, deci probabil fără să citească!!
Ma mira faptul ca insusi autorul, Tesu S., spune undeva, in disputa cu Alex. Leibovici, ca nu stie de ce Antonescu a oprit deportarile!
Eu ca un neprofesionist in istorie, m-am gandit ca un general de talia lui Antonescu, strateg lustruit la Saint-Cyr, nu putea, in toamna lui 1942, sa NU stie ca razboiul este pierdut, avand la indemana informatia ca Statele UNITE AU INTRAT IN COALITIE (fapt petrecut cu cateva luni inainte de catastrofa armatei romane la cotul Donului si la Stalingrad). Inainte de 13 Nov. 1942, cand Antonescu a anulat deportarea evreilor, serviciile de informatii romane au informat pe germani, si acestia au neglijat aceste informatii, ca rusii pregatesc o actiune de anvergura!
Asa ca atunci cand Antonescu a facut pasul inapoi in problema deportarilor, a facut-o de frica consecintelor inevitabileale acestor actiuni antievreiesti, si nu numai !
Da, aveți dreptate dle Sfartz Pincu, atunci când la 13 octombrie 1942 a anulat planul de deportare al evreimii-române în lagărele de exterminare din Polonia, mareșalul Ion Antonescu avea în vedere și acest aspect al înfrângerii în războiul din Răsărit. Nu era însă singurul motiv. Soarta armelor nu era încă clară, imensa mașină de război germană era stăpână peste un teritoriu imens, și abia începuse marea bătălie de la Stalingrad. Von Paulus, comandantul armatei germane de la Stalingrad era convins de victorie, și diviziile române îl susțineau. Au coroborat multe motive interne și internaționale care l-au împins pe mareșalul Ion Antonescu să se opună Berlinului și presiunilor naziste de a li se preda pe evreii-români. Repet, nu din milă pro evreiască a făcut mareșalul acest lucru, dar important a fost că rezultatul renunțării mareșalului la planul de deportare, a fost că evreimea din Transilvania de Sud, din Banat, Muntenia, Moldova și Dobrogea s-a salvat, rămânând în viață.
Este benefică intervenţia Domnului Teşu Solomovici şi discuţia Dumnealui Cu Domnul Alex. Leibovici,- pentru a statua, a se recunoaşte,- faptul că Antonescu, din proprie conştiinţa nu a făcut nimic „bun” pentru evreii din România, că „împrejurările” au fost cele care au salvat de extincţia totală evreimea română, şi că Antonescu trebuie să rămână în istorie ca un criminal calificabil ca atare şi de către evrei, dar şi de către români, pentru că acţiunile lui au dus la pierderea inutilă (există oare şi o pierdere „utilă” ??) a peste jumătate de milion de vieţi de soldaţi români pe vastele stepe calmuce, un loc unde NICIUN român nu trebuia să calce, şi să distrugă şi alte vieţi, la fel de nevinovate.
@Sfartz Pincu
>… Antonescu trebuie să rămână în istorie ca un criminal calificabil ca atare şi de către evrei, dar şi de către români, pentru că acţiunile lui au dus la pierderea inutilă (există oare şi o pierdere „utilă” ??) a peste jumătate de milion de vieţi de soldaţi români pe vastele stepe calmuce, un loc unde NICIUN român nu trebuia să calce …
Există numeroşi autori care susţin că URSS nu ar fi retrocedat niciodată în mod paşnic Basarabia şi Bucovina de Nord şi că deci singura soluţie rămasă României pentru a le recăpăta a fost lupta dusă contra URSS oriunde, până la înfrângerea totală a acesteia.
Este un fapt istoric că URSS nu a retrocedat cele două teritorii, luate cu japca în urma unui ultimatum (adică prin ameninţarea cu războiul a unui stat care nu a agresat-o vreun fel), teritorii care deveniseră în mod legal, prin prisma dreptului internaţional, părţi ale României între cele două războaie mondiale.
Ce le răspundeţi acestor autori? Nimic, aşa cum obişnuiţi de multe ori, sau faceţi un efort de această dată? Pentru a vă putea urmări mai uşor, v-aş ruga ca în luarea dv. de poziţie să vă limitaţi la a răspunde doar la întrebarea de mai sus.
@Sfartz Pincu
Scrieţi:
Nu văd de ce nu v-aş răspunde.
În cazul nostru avem de-a face cu doi agresori majori, Germania nazistă şi URSS, care şi-au împărţit Europa, după care au pornit-o la război pentru reîmpărţirea ei.
Pe scurt, atât URSS, cât şi România lui Antonescu (de fapt, începând cu 1938 – dictatura regală), erau dictaturi care au încercat, succesiv, să se extindă pe seama vecinului.
Degeaba am încerca noi să dăm dreptate, după niscaiva criterii morale neaplicabile, vreuneia dintre cele două părţi, sau ţărilor antrenate în respectivul conflict.
@Teşu Solomovici
Acum câteva zile, mai precis pe 6 noiembrie 2018, binecunoscutul Coja Ion a publicat pe situl său un interviu pe care l-aţi acordat în noiembrie 2011, la Târgul de carte Gaudeamus, la lansarea cărţii „Mareşalul Ion Antonescu – o biografie”. Este vorba de interviul acordat ziaristului Ion Bădoi, directorul publicaţiei „Opinia Teleormanului” (*).
Am motive să cred că I. Coja a publicat acel interviu deoarece este mulţumit cu ce aţi declarat. Aţi declarat printre altele:
● „Antonescu nu s-a gândit niciodată să adopte soluţia la care era presat de Berlinul nazist, adică “soluţia finală”… El vedea, ca o soluţie pentru purificarea României, plecarea străinilor din România. Plecarea evreilor.”
● „Antonescu s-a opus planurilor germane, s-a opus presiunilor lui Himller, ale lui Adolf Eichmann, killer-ul evreimii europene, s-a opus ca evreimea română să fie transportată la Auschwitz”
● „eu nu pot să nu recunosc că decizia lui îndrăzneaţă de la 13 octombrie 1942, prin care a spus NU pretenţiilor asasine ale Berlinului nazist de a duce evreimea românească la Auschwitz, este un act istoric de netăgăduit. „
● „Cartea mea atacă, tratează câteva probleme de mare îndrăzneală încât mi-e capul plin de cucuie din partea conaţionalilor mei…”
Deci ziceaţi: „Antonescu nu s-a gândit niciodată…”, „s-a opus planurilor germane ca evreimea română să fie transportată la Auschwitz”, „a spus NU pretenţiilor asasine ale Berlinului” !!
În cadrul unei lungi discuţii pe ACUM (aici https://acum.tv/articol/72862/ şi în alte părţi) am stabilit împreună că afirmaţiile de mai sus nu sunt adevărate, că Antonescu se înţelesese cu naziştii ca aceştia să-i transporte pe toţi evreii din Vechiul Regat pentru a fi nimiciţi. Aţi fost de asemenea de acord că cu ocazia „deciziei lui îndrăzneţe de la 13 octombrie 1942” el a anulat de fapt decizia sa proprie de a-i da pe aceşti evrei pe mâna naziştilor pentru a fi exterminaţi. De ex. aţi scris următoarele: „Are dreptate dl Alex. Leibovici, Mareșalul a anulat planul deportării evreilor pe care tot el l-a susținut din faza sa incipientă.” (**)
Aveţi acum o foarte bună ocazie să demonstraţi că sunteţi de bună credinţă şi să precizaţi clar, pe situl lui Ion Coja, sub formă de comentariu sau chiar articol, că pe 13 octombrie 1942 Antonescu a anulat planul său, iar nu pe al nemţilor, şi că prin primăvara lui 1942 s-a gândit şi a decis chiar el să-i predea pe evrei naziştilor. Iar apoi s-a răzgândit.
———-
(*) este vorba de acest comentariu al meu: https://acum.tv/articol/72862/#comment-132362
(**) aici: https://acum.tv/articol/72862/#comment-132799
Stimate dle Leibovici, am fost surprins să constat că iarăși permiteți grosolănii și insulte inacceptabile la adresa mea în ACUM. (ca de pildă „scriitorul-lichea”). Să aveți o zi bună, Teșu
@Teșu Solomovici
Da, regret scăparea…
Vă rog totuşi să luaţi o poziţie faţă de ce am scris mai sus.
Nu știu dacă mai e cazul să răspund, câtă vreme dl Mayer anunță „înghețarea” ACUM-ului.
Dar fac observația că mareșalul Ion Antonescu nu s-a „înțeles” cu naziștii întru exterminarea evreimii-române; el pleda și acționa pentru „purificarea României”, sintagmă care presupunea scoaterea evreilor dintre granițele României”. Așa se explică și rămânerea în viață a aproapei întregii populație evreiești din Vechiul Regat (Transilvania de Sud, Banat, Muntenia, Moldova și Dobrogea)în viață.
La Gaudeamus 2018 am lansat cartea „Mareșalul Ion Antonescu, Hitler și Evreii.
Ce s-a întâmplat în ziua de 13 octombrie 1942? Felix Diae”. Dle Leibovici, cartea răspunde tuturor întrebărilor pe care mi le-ați adresat. Cu stimă, Teșu Solomovici
Pentru mine răspunsul de mai sus (24-11-2018 la 07:59) al d-lui Teşu Solomovici este, în contextul tuturor meandrelor sale de pe ACUM, cât se poate de edificator.
Acest domn face parte dintre apologeţii „mascaţi” ai criminalului de război Ion Antonescu şi nu merită altceva decât să fie tratat în consecinţă.
Când Teșu Solomovici trăia ascuns într-un beci de frica să nu fie internat în Transnistria, dvoastră, dle Manta nici nu erați născut; jumătate din familia mea a pierit în Transnistria și în cuptoarele de la Auschwitz; am scris 6 cărți și mii de pagini despre Holocaustul din România; legile antievreiești semnate de Mareșalul Ion Antonescu mi-au mutilat copilăria și m-au însemnat cu suferinți întreaga viață; octogenarul plus de astăzi, supraviețuitor al Holocaustului care sunt nu poate fi un „fan al lui Antonescu”. Să vă fie rușine, dle Manta!
În momentul de faţă discuţia este în esenţă între mine şi dl. Solomovici. Alte contribuţii sunt binevenite – în măsura în care se referă la subiect, iar nu la persoana comentatorului.
Mulţumesc anticipat.
@Teșu Solomovici
> Când Teșu Solomovici trăia ascuns într-un beci de frica să nu fie internat în Transnistria, dvoastră, dle Manta nici nu erați născut; (…)
Nu văd legătura între când am fost eu născut şi ceea ce aţi afirmat dv. despre pretinsele merite ale criminalului Ion Antonescu.
Vă citez din declaraţia dv. din 11 septembrie 2011, la emisiunea „La taifas cu Ion Cristoiu” difuzată de B1 TV: „Într-un fel îi datorez viața aceluiași Mareșal Ion Antonescu și ca mine îi datorează lui Antonescu viața aproape toți evreii din vechiul regat”.
Această afirmaţie este falsă, deoarece nici un evreu al epocii nu îşi datorează viaţa lui Ion Antonescu, aşa cum nu îi datorezi viaţa ta unui criminal care a vrut să te omoare pe stradă, dar a zărit un pericol pentru el şi s-a răzgândit să comită crima.
> Să vă fie rușine, dle Manta!
Nu are de ce să-mi fie, deoarece niciodată în viaţa mea nu mi-a trecut prin cap să apreciez nişte criminali pentru ce grozăvii ar mai fi putut să facă, dar nu le-au făcut!
Pentru rest îl las pe Alexandru care, aşa cum scrie, este cel care poartă „în esenţă” o discuţie cu dv.
@Teşu Solomovici
1. Scrieţi:
> Nu știu dacă mai e cazul să răspund, câtă vreme dl Mayer anunță „înghețarea” ACUM-ului.
„Îngheţare” înseamnă că după 30 noiembrie nu va mai fi posibil de postat noi comentarii şi noi articole. Însă situl ACUM.tv va rămâne accesibil. Deci este cazul să răspundeţi
(numele persoanei numite de dv. nu este Mayer, ci Maier). În afară de aceasta, situl lui I. Coja, unde vă invitam să scrieţi nişte precizări, nu are de gând să „îngheţe”…
2. Scrieţi:
> Ion Antonescu nu s-a „înțeles” cu naziștii întru exterminarea evreimii-române; el pleda și acționa pentru „purificarea României”, sintagmă care presupunea scoaterea evreilor dintre granițele României”. Așa se explică și rămânerea în viață a aproapei întregii populație evreiești din Vechiul Regat.
„Scoaterea evreilor dintre granițele României” a însemnat:
(a). deportarea în Transnistria a evreilor din Bucovina de nord şi de sud şi din Basarabia (sute de mii), cu cel puţin zeci de mii de morţi deja înainte de cotitura strategică din 13 octombrie 1942. Morţi care erau inevitabile la o deportare ca aceea şi de care I. Antonescu avea cunoştinţă. Iar restul urma să fie predaţi nemţilor – pentru a face ce decid nemţii că trebuie să facă cu evreii.
(b). „Scoaterea evreilor dintre granițele României” a mai însemnat predarea către nazişti a tuturor evreilor din Vechiul Regat, pentru a fi transportaţi în Polonia şi „prelucraţi” acolo. Ori în Polonia existau deja din toamna lui 1941 lagăre de exterminare dotate cu camere cu gaz. La momentul când guvernul român s-a înţeles cu naziştii să le dea pe mână pe aceşti evrei români (mai-iunie 1942), existau deja lagărele de la Auschwitz, Majdanek, Chelmno, Belzek, Sobibor şi Treblinka, care exterminau în plin regim!
Deci „scoaterea evreilor dintre granițele României” nu însemna, în vara-toamna lui 1942, nimic altceva decât nimicirea lor! Deci este perfect exact ce spusesem: Antonescu se înţelesese cu naziştii să-i dea pe evreii români pentru ca aceştia să-i extermine. Da, pare-se că Antonescu nu voia să-i nimicească el însuşi pe evreii români, dar se vede că ar fi fost bucuros dacă o făceau naziştii în locul său.
Sau poate credeţi/afirmaţi că la mijlocul lui 1942 Antonescu NU a ştiut încă de existenţa lagărelor enumerate şi de faptul că erau în esenţă lagăre de exterminare???
O asemenea afirmaţie ar fi atât de extraordinară şi de neverosimilă, încât ar cădea în sarcina dv. să o justificaţi! Aştept deci să mă lămuriţi – cât mai succint – cu privire la ce credeţi.
Vă rog să notaţi că subiectul în discuţie este gravisim şi NU se pretează la sofisme şi jocuri de cuvinte, ci doar la analize directe şi precise. A omorâ pe cineva nevinovat cu mâinile tale sau a-l da pe mâna unui călău este, din punctul de vedere al responsabilităţii, acelaşi lucru.
OK, dle Leibovici. Voi răspunde la toate întrebările dvoastră, peste câteva zile. Până atunci, numai bine, Teșu Solomovici
@Teşu Solomovici
> Voi răspunde la toate întrebările dvoastră, peste câteva zile.
Mulţumesc anticipat. Vă rog însă s-o faceţi înainte de sfârşitul acestei luni…
Reamintesc că întrebarea este una singură, şi este următoarea:
Credeţi/afirmaţi că – la mijlocul lui 1942!!! – Antonescu NU a ştiut încă că lagărele unde urmau să fie transportaţi evreii români erau în esenţă lagăre de exterminare???
Nu știu dacă mareșalul Antonescu știa de exterminarea evreilor prin gazare la Auschwitz, foarte puțini responsabili din ambele tabere, naziste și aliate, știau la aceea dată acest lucru. Asta nu înseamnă că el credea că evreii deportați vor supraviețui în aceste lagăre. Pur și simplu nu-l interesa acest aspect. Știu, însă, și am văzut documente în acest sens, că Antonescu dorea cu obstinație ca evreii să fie scoși dintre granițele țării. Prefera emigrarea lor, chiar și în Palestina.
Există un document care atestă stupoarea autorităților naziste la aflarea știrii că Antonescu a dat dispoziție, după ce a anulat deportarea populației evreiești din România (la 13 octombrie 1942), să se pregătească emigrarea a 70.000 de evrei. Antisemit feroce, Antonescu voia o Românie fără evrei.
Dle Leibovici, dacă doriți completări la acest răspuns scurt, vă rog să nu ezitați de a mi le pune,
Cu stimă,
Teșu Solomovici
@ Tesu Solomonovici
O definitie care se aplica exact Dlui Solomonovici si anume:
Negatorismul istoric sau denialismul este o distorsionare ilegitimă a înregistrării istorice. Este adesea denumit în mod inexact sau intenționat incorect revizionismul istoric
Acest termen denotă, de asemenea,o re-interpretare a înregistrării istorice și de a pune la îndoială opiniile acceptate
Dl Manta a scris in unul din comentariile sale, despre Tesu Solomonovici:”Acest domn face parte dintre apologeţii „mascaţi” ai criminalului de război Ion Antonescu şi nu merită altceva decât să fie tratat în consecinţă.”
AMEN!!!!!!!
@Wanda Lucaciu
Wanda, te rog să mă ajuţi: ia o afirmaţie de-a d-lui Solomovici – oricare! – şi arată că este falsă. Nu doar spune, ci ARATĂ, adică demonstrează că este falsă. Metoda este cea obişnuită, ştiută de toată lumea: citează FAPTE care contrazic acea afirmaţie.
Mulţumesc anticipat pentru ajutor.
@Teşu Solomovici
> Nu știu dacă mareșalul Antonescu știa de exterminarea evreilor prin gazare la Auschwitz
Nu aţi citit atent întrebarea mea. Eu nu v-am întrebat dacă Antonescu ştia despre procedeele de exterminare a evreilor, şi anume la Auschwitz. Eu v-am întrebat dacă credeţi că, la mijlocul lui 1942, când reprezentanţii lui Antonescu s-au înţeles cu responsabilii nazişti care se ocupau la cel mai înalt nivel de „soluţia finală”, acesta NU a ştiut încă că lagărele unde urmau să fie transportaţi evreii români erau în esenţă lagăre de exterminare. Observaţi diferenţa? Lagărele în general, şi indiferent de metode!
Dar nu-i nimic, sunt obişnuit…
Regret însă că doriţi să-l daţi pe Antonescu drept un funcţionăraş idiot oarecare; într-adevăr:
– El nu putea să nu fie la curent, prin serviciile sale de informaţii militare, prin diplomaţi şi agenţi cu ce făceau aliaţii săi nazişti cu evreii adunaţi de peste tot şi trimişi în teritoriile din Est. Este vorba de cei care au supravieţuit nimicirii prin alte mijloace: împuşcare, înfometare, epuizare fizică, boli, şi care reprezintă cam jumătate din totalul evreilor care vor muri în Holocaust..
– Şi mai era la curent şi cu rezultatele politicii sale de deportare în Transnistria. Cu Transnistria era doar deportare, iar nu exterminare dorită şi sistematică, cum este cea de care vorbim.
Scrieţi:
> Antonescu dorea cu obstinație ca evreii să fie scoși dintre granițele țării. Prefera emigrarea lor,
Da, şi Hitler dorea ca evreii să fie scoşi din Germania şi din toate teritoriile de sub controlul său, cu cel puţin aceeaşi obstinaţie. Şi el prefera ca ei să plece singuri, prin emigrare. Dar cu timpul, după ce a rumegat variante diverse de deportare, a renunţat, deoarece milioane de oameni – 10-15 milioane! – erau mult prea mulţi pentru aşa ceva.
Scrieţi că pe Antonescu nu-l interesa ce se va întâmpla cu evreii români, odată scoşi din graniţele României. Indiferent dacă îl interesa sau nu, indiferent dacă ştia sau nu că îi trimite la moarte: diminuează asta vina sa pentru previzibila moarte a acestora??? Am mai spus: deîndată ce un om este scos cu forţa din casa sa, făptaşii sunt răspunzători – penal!! – pentru TOT, dar absolut tot, ce se întâmplă cu acest om! Nu mai vorbesc de răspunderea materială şi morală.
Discuţia de acum am deschis-o în urma faptului că Coja Ion a publicat recent pe situl său un interviu pe care l-aţi acordat în noiembrie 2011, la lansarea cărţii „Mareşalul Ion Antonescu – o biografie” (v. comentariul meu din 14 noiembrie 2018 — https://acum.tv/articol/72862/#comment-176138). Am citat acolo câteva fragmente din acel interviu şi v-am sugerat să precizaţi clar pe situl lui Ion Coja că acele afirmaţii sunt cel puţin incomplete – chiar deformate, cum aţi mai argumentat – că există şi alte fapte, mai importante, care pun sub o complet altă lumină acţiunile lui Antonescu.
De vreo „salvare” nici nu poate fi vorba, cu sau fără califiativul „într-un fel”
Dacă nu doriţi să postaţi dv. personal, o pot face eu: trimiteţi-mi textul şi autorizaţia dv. explicită să-l public eu, specificând că vine de la dv.
Alexandru a scris: XXX, „te rog să mă ajuţi: ia o afirmaţie de-a d-lui Solomovici – oricare! – şi arată că este falsă”.
Cred că dl. Solomovici este primul care trebuie să arate că afirmaţiile sale sunt corecte şi NU noi că unele dintre ele sunt false (deşi nu strică să o facem, ba chiar dimpotrivă).
De exemplu, eu am pus sub semnul întrebării declaraţia făcută de dânsul la B1 TV („Într-un fel îi datorez viața aceluiași Mareșal Ion Antonescu și ca mine îi datorează lui Antonescu viața aproape toți evreii din vechiul regat”), iar răspunsul său a fost, în esenţă, că trebuie să-mi fie ruşine MIE să-l bănuiesc tocmai pe DÂNSUL de apologia lui I.A.
A fost o încercare a d-lui istoric Solomovici de a evita să răspundă la ceea ce i se reproşează, şi nu numai de mine, că este complet greşit ca cunoscutul şi doveditul criminal antisemit I.A. să fie privit ca „salvatorul” evreilor din Regat.