Sistemul economic comunist a dovedit că nu funcţionează. Sistemul economic capitalisto-imperialist nu străluceşte nici el prea tare. Dar sistemul comunisto-capitalist chinez i-a lăsat pe toţi teoreticienii şi analiştii din economie cu gura căscată! Realitatea chineză este convingătoare!
Caracteristica principala a “sistemului chinez” este faptul că statul nu s-a dat deoparte din faţa unei pieţe total libere, aşa cum din păcate au făcut unele ţări din fostul lagăr socialist, printre care în primul rând România. Statul chinez, (care este de fapt controlat integral de un partid unic, Partidul Comunist din China), deţine aproape 70% din sectoarele strategice ale economiei, cum sunt: sistemul bancar, de comunicaţii şi cel din energie.
Într-o ţară cu o populaţie de 1,5 miliarde de oameni, fondurile acumulate de stat sunt uriaşe şi îi permit să dirijeze economia nu prin dictatul politic ci prin intermediul banilor! Acesta este specificul de bază al modelului chinez. Compromisul reciproc avantajos dintre două curente politice din cadrul aceluiaşi partid unic. Un curent este al celor de la ţară, populiştii, în frunte cu preşedintele Xi Jinping şi premierul Li Keqiang (ambii urmează linia politică promovată de predecesorii lor, fostul preşedinte Hu Jintao şi fostul premier Wen Jiabao), care îşi doresc o creştere economică mai controlată şi cât mai echitabil distribuită în teritoriu. Celălalt curent din interiorul conducerii partidului este susţinut puternic de elitele urbane de pe coasta de est a Chinei, în frunte cu cei din oraşul Shanghai şi care îşi doresc mai multă libertate pe piaţă, şi mai mult suport pentru antreprenori şi sectorul privat.
Remarcabilă este totuşi unitatea metodelor specific chinezeşti de apreciere şi de alegere a conducătorilor lor, metode corecte din punct de vedere moral.
Ca exemplu, alegerea actualului preşedinte al Chinei, care este şi preşedintele Partidului Comunist Chinez, şi Comandantul Forţelor armate ale Chinei, s-a făcut în cvasi-unanimitate, a fost doar un singur vot «contra» din cele 3.000 exprimate, şi acesta se bănuieşte că a fost chiar al candidatului favorit, cunoscut pentru modestia sa. Ar putea fi un exemplu pentru cei de la noi, care se înghesuie spre putere, spre posturi de deputaţi, senatori, miniştri, prim-ministru şi Preşedinte de ţară, să fie la fel de modeşti şi dedicaţi intereselor poporului, să fie «chinezi» cât de mult este posibil.
Aparent, se văd in primul rând schimbările economice majore pentru societatea chineză, dar adevăratele schimbări sunt de fapt de natură politică, care vor afecta nu numai poziţia Chinei în lume, ci vor marca chiar soarta întregii lumi.
Modelul economic chinez va avea un efect istoric asupra propriei baze politice, care pe viitor poate să păstreze forma de guvernământ cu un partid unic, care să conducă bazat pe ideea că puterea politică trebuie să aparţină celor care efectiv creează şi produc, idee apropiata cumva de concepţia lui Troţkii despre un sistem politic bazat pe puterea sindicatelor.
Echilibrul dintre puterea economică a statului chinez şi piaţa economică capitalistă este şi va fi piatră de încercare a viabilităţii acestui sistem.
Nimeni, mai mult decât românii, nu poate înţelege beneficiile care ar fi fost obţinute de România de după revoluţie dacă s-ar fi urmat la noi, măcar în parte, modelul chinez cu păstrarea controlului statului asupra sectoarelor economice strategice. Combinarea proprietăţii de stat cu metodele capitaliste de organizare a producţiei ar fi putut evita dezastrul industriei grele din România. Conducătorii chinezi nu s-au grăbit cu liberalizarea pieţelor financiare şi cu privatizarea sectoarelor strategice, şi acest fapt explică imensă putere financiară care se găseşte azi la dispoziţia statului chinez. Statul chinez dirijează fondurile sale în ce direcţie crede că este mai favorabilă pentru rezolvarea problemelor majorităţii populaţiei sale, astfel încât a obţinut succese însemnate în lichidarea şomajului, în amplificarea exponenţială a exporturilor, dar şi în creşterea consumului intern. Mai relevantă este dirijarea energeticii chineze spre un sistem mai puţin poluant, prin creşterea spectaculoasă a producţiei de energie alternativă şi de regenerare, cu efecte imediate asupra protejării mediului.
Controlul finanţelor de către stat este avantajos, preponderent pentru companiile de stat, care primesc credite cu o dobânda de 3-4 ori mai mică decât companiile private, şi ca efect rezultă un profit mult mai mic obţinut de sectorul particular decât profitul companiilor de stat.
Indicatorii economici ai Chinei din ziua de azi, prezintă valori ascendente, de neimaginat chiar pentru o ţară atât de capitalistă cum sunt Statele Unite Americane. Nu o să-i prezint aici, pentru că nu este suficient spaţiu, dar o să menţionez doar imensa rezervă de aur şi de valută a Băncii Centrale din China, rezervă care se ridică la fantastică suma de 3.200 de miliarde de dolari SUA, iar creşterea PIB-ului (produs intern brut) este de cel puţin 8 % anual !!
Dacă PIB-ul SUA ar bate pasul pe loc, iar PIB-ul Chinei ar creşte anual cu 8%, de la 8.400 de miliarde $ în prezent până la 15.000 de miliarde $ cât este acum PIB-ul SUA (datele din 2012), sunt necesari doar 7,5 ani, adică până în anii 2019-2020, pentru ca China să devină cea mai mare putere economică a lumii, depăşind Statele Unite, liderul mondial actual (1.08 la puterea a 8-a= 1,85, cât este actualul raport dintre PIB-uri, aşa cum rezultă dintr-un calcul simplu, făcut de subsemnatul). Vezi aici şi aici.
Există un factor care ar putea face ca depăşirea economiei SUA de către China, să se producă şi mai repede decât pronosticurile actuale, şi anume frânarea actuală a creativităţii chinezilor prin lipsa unei strategii de stimulare a acesteia din cauza inexistenţei unui cadru legislativ solid privind drepturile pentru proprietatea intelectuală. Deocamdată ceea ce împinge în faţă economia chineză este doar capacitatea şi disciplina muncitorului chinez, rezultatul educaţiei tradiţionale chineze. În momentul când se va valorifica şi potenţialul creator al chinezului prin stimularea directă oferită de un cadru legislativ modern pentru proprietatea intelectuală, se va produce un salt puternic în viteza de dezvoltare a economiei chineze şi ne vom putea aştepta la o dominaţie economică globală asupra întregii lumi.
Faptul în sine că produsele chinezeşti vor invada lumea nu trebuie să sperie pe nimeni. Cu cât este lumea mai bogată, cu atât cresc şansele unei bune înţelegeri între popoare şi de reducere a conflictelor de orice natură. Rezervele uriaşe de aur şi valută ale statului chinez îi permit acestuia să investească masiv în străinătate, fixând astfel ancore pentru un exod al forţei de muncă chineze în aproape toată lumea. România a acceptat cu bucurie o investiţie imediată de 8,5 miliarde de Euro propusă de China în special pentru sectorul energetic şi de construcţie de drumuri, oferind în schimb Chinei o prioritate pentru constructorii şi furnizorii din China (v. aici).
Pentru China această investiţie în România nu reprezintă decât un test-pilot, pentru extinderea viitoare spre piaţa europeană, o ţintă importantă pentru retehnologizarea industriei chineze, dar şi pentru o mare piaţă de desfacere a produselor sale.
Numărul de chinezi împrăştiaţi prin toată lumea este deocamdată relativ mic, cca. 50 de milioane de oameni (v. aici), însă tentaţia de a avea mai mulţi copii (în China nu este permis decât un copil per familie), va determina o creştere exponenţială a numărului de chinezi dornici să plece în străinătate odată cu creşterea volumului de investiţii al Chinei şi cu liberalizarea emigraţiei chineze. Unde mai pui şi faptul că chinezoaicele sunt frumoase şi prezintă o atracţie deosebită pentru bărbaţi, motiv pentru care, încet-încet, va apărea în timp o rasă nouă de metişi galbeni-albi şi galbeni-negri, cu un numeric dominant asupra populaţiilor autohtone, având in vedere răbdarea proverbială a chinezilor! Ar fi posibil oare ca acest fenomen de «îngălbenire» să reprezinte un pericol pentru pacea lumii? Nici vorba de aşa ceva, dimpotrivă, se va produce o ameliorare antropologică a populaţiilor mai leneşe, mai boeme, mai balcanice datorită spiritului deja ereditar al chinezilor pentru disciplină şi necesitatea lor vitală de a munci.
Baza dezvoltării rapide a economiei chineze au constituit-o întreprinderile mici şi mijlocii, randamentul cel mai mare fiind de partea unităţilor de producţie cu cel mult 30 de salariaţi. În timp ce celelalte ţări se îngropau în criza economică, guvernul chinez a acordat un fond de 600 de miliarde dolari numai pentru stimularea şi dezvoltarea IMM-urilor. Este paradoxală şi reînnoirea cadrelor de conducători chinezi comunişti şi tradiţionalişti din epoca lui Mao prin urmaşii acestora, trimişi să înveţe în străinătate şi reîntorşi în ţară cu o experienţă bogată în a face un capitalism prosper.
Şi nu numai în sfera producţiei şi a serviciilor, ci chiar în conducerea la vârf din Partidul Comunist Chinez pătrund în masă aceşti copii-minune, şi este foarte probabil ca aceşti oameni noi să fie sufletul unei noi ideologii politice şi sociale, care să îmbine avantajele, dar să şi elimine neajunsurile verificate istoric, ale celor două modele economico-sociale, socialist şi capitalist, deja perimate în unicitatea lor. Se cuvine să apreciem şi înţelepciunea bătrânilor comunişti din P.C. chinez, care au dirijat aceste schimbări.
Privatizarea sectoarelor strategice din sectorul bancar, comunicaţii şi construcţii, precum şi liberalizarea pieţelor financiare chineze, este obiectivul major al fracţiunii «capitaliste» din conducerea politică a Chinei, în timp ce fracţiunea «socialistă» frânează această tendinţa, tocmai prin păstrarea sistemului bancar puternic şi majoritar de stat ca pe un instrument menit să evite alunecările spre haos al tranziţiei spre capitalism, aşa cum s-a întâmplat deja în multe ţări «foste» socialiste, dar în special, în România.
Dacă până în prezent economia chineză a mizat pe exporturi, în perioada următoare strategia de dezvoltare economică bazata pe o rată de creştere la fel de mare se va orienta şi pe creşterea consumului intern prin creşterea rapidă a veniturilor populaţiei, creştere mai mică în paturile clasei salariate – de doar 15 % în ultimii 5 ani – dar o creştere foarte mare pentru paturile de mijloc şi de vârf ale societăţii chineze. Această creştere a consumului intern al Chinei va determina şi o cerere mai mare de produse importate din străinătate, ceea ce va impulsiona producţia corespunzătoare din alte ţari. Creşterea, de exemplu, a consumului de carne din China va rezona favorabil cu dezvoltarea rapidă a sectorului de creştere a animalelor pentru export din România, fapt confirmat de premierul chinez Li Keqiang, care a declarat în timpul vizitei recente în România, în discursul sau de la Palatul Victoria: „Vom lua de la voi atâta carne câtă ne puteţi da!”.
Iată şi un motiv în plus că ţăranii români să nu-şi mai vândă terenurile agricole, să se apuce serios de zootehnie, cu mare folos şi pentru politicieni, care vor avea încă un «ciolan» de ros, iar sărăcimea din România îşi va putea permite să cumpere cu 3 lei kilogramul de oase cu măduva, oase rămase de la vânzarea cărnii macre pe care o vor mânca cu multă plăcere… chinezii.
România va primi de la UE doar 22 de miliarde de Euro în următorii 7 ani şi, ca de obicei, absorbţia acestor bani se va face cu dificultate datorită birocraţiei în realizarea proiectelor pentru accesarea acestor fonduri. În schimb, China vrea să investească imediat în România 8,5 miliarde Euro fără niciun fel de condiţii speciale, ceea ce chiar ne face să ne punem întrebarea: “Chiar are nevoie România de Europa, sau mai curând are Europa nevoie de România?”
—–
Redacţia nu împărtăşeşte vederile autorului; publicăm acest articol pentru a amorsa dezbaterea.
@Sfartz Pincu
Am fost surprins de faptul că dv., de obicei atât de critic şi mai ales sceptic cu privire la ce spun guvernanţii din România, când este vorba de China daţi dovadă de deosebit de multă înţelegere şi chiar naivitate (credulitate?). Iată câteva citate:
Ei, domnule Sfartz, chiar aşa?? Cu 99.9% voturi pentru, cu partid unic, credeţi că erau „corecte d.p.d.v. moral”?? Deja regimul partidului unic este, dpdv etic, o oroare!! Dacă aţi vedea în România un asemenea rezultat la vot, oare aţi crede că a fost un vot liber, fără constrângeri de nici un fel??? Am toate motivele să cred că era un rezultat pre-programat, inclusiv cu acel unic vot contra.
Modeşti? Dedicaţi intereselor poporului?? Aceşti oameni sunt în covârşitoarea lor majoritate cel puţin la fel de corupţi ca cei din RO, şi încă într-un stil mult mai mare.
Puterea politică aparţinând celor care efectiv creează şi produc şi … partid unic ??!!
Ca şi cum dirijatul prin intermediul banilor ajunşi în mâna statului n-ar fi şi el un dictat politic!! Doar decizia pentru ce anume vor fi utilizaţi aceşti bani este una politică.
Eu vă înţeleg: ce vă doare este prăbuşirea industriilor „strategice” din România socialistă la care aţi pus umărul din plin şi cu mult entuziasm. Dar poate că în China acoperirea deficitului acestora este posibilă numai pentru că chinezii sunt muncitori, disciplinaţi, ambiţioşi şi doritori să scape de mizeria seculară, şi în special de cea maoistă.
Mă opresc aici cu citatele.
Nu mai vorbesc de numeroasele dv. săgeţi la adresa capitalismului, ca şi cum în România am avea de-a face cu capitalism, iar nu cu o economie mafiotă şi de cumetrie. Dar astea le ştiţi şi dv…
Deci — verificaţi-vă sursele!!
Aruncaţi-vă o privire pe acest comentariu — sunt acolo câteva referinţe, de exemplu aceasta care se ocupă de tendinţa actuală de restângere a liberalizării economice.
Discuţii mai recente asupra economiei chinezeşti se pot găsi aici.
De exemplu, acest articol discută următoarele 5 mituri despre China:
1. China va depăşi Statele Unite în mai puţin de o generaţie
2. Cum n-a mai luptat din 1979, armata chneză este înapoiată tehnologic
3. China urmează calea reformelor de piaţă liberă şi mută accentul de la producţie la consum
4. China va lua în mod inevitabol calea reformelor politice
5. A trata cu China este o valoare în sine.
@ Alex. Leibovici
Nu sunteţi singurul care să fie înverşunat împotriva unei conduceri cu un partid UNIC !!
Pe plan teoretic (şi puţin cu capul în nori-zic eu), cei care tot se plâng de lipsa „libertăţilor” (pe care atunci când însfârşit le au, nu ştiu cum şi la ce să le folosească!), refuză să vadă realitatea „în pielea goală”, chiar dacă trăiesc în mijlocul eí.
Faceţi un sondaj „adevărat”, printre românii de azi, cu o singură întrebare: „Este mai bine azi, când aveţi atâtea partide şi libertăţi, faţă de posibilitatea de a fi conduşi de un Partid Unic?”, şi nu ar trebui să va arătaţi surprinşi de un răspuns categoric în favoarea Partidului Unic. Şi dacă o să insistaţi, o să obţineţi o mulţime de argumente legate de viaţă de zi cu zi a majorităţii populaţiei din România. În favoarea unui partid unic fără tirani la vârf, reformat şi fidel principiilor binelui sociał, aşa cum este Partidul Comunist Chinez.
Prefer să analizez aspectele reale ale vieţii cotidiene, decât să mă angajez în dispute utile unui cerc restrâns de teoreticieni, chiar dacă aceştia sunt bine intenţionaţi. Nu degeaba se spune că „iadul este căptuşit cu intenţii bune!!”
Dar aş vrea să văd cum decurge o dispută între un adept al libertăţilor democratice, şi al pluralităţii politice, cu un om disperat, care este şomer, are familie, este dat afară din casă că nu şi-a plătit ratele,şi pe deasupra şi bolnav,fără bani pentru medicamente.
Daca prin dispute se poate ajunge ca să se rezolve mai întâi nevoile zilnice ale tuturor membrilor unei comunităţi, da, să discutăm care este soluţia şi calea ?! Dar românii si chinezii simpli nu-şi pun întrebări legate de libertatea de a fi membru al unui partid ales de el, dintre multe altele, sau despre toate libertatile pe care le are, şi este mulţumit dacă poate munci, şi avea ce-i trebuie!
De aceia admir sistemul chinez remarcabil prin combinaţia capitalisto-comunistă!!
Pârerea mea personalâ, şi nu o impun nimânui, este ca cele 5 mituri despre China de azi, pe care le invocaţi, sunt susţinute de cei carora nu le convine, ba chiar îi sperie, calea pe care merge aceastā ţarā mare.
Mulți invocă „modelul chinez”, după cum unii invocă diverse alte modele, teoretic de urmat: modelul suedez, elvețian, francez, german, coreean (de ce nu și nord-coreean) etc.
Nu de modele duce lipsă lumea. Problema este că un model specific unei țări nu va merge în altă țară, chiar dacă se află undeva în apropiere. Ca atare, modelul suedez nu va merge în Germania și nici modelul german în Spania ori în Elveția.
România modernă s-a dezvoltat pe baza unui model italo-francez, mai ales francez, cu un cod juridic belgian. E bine? e rău? Așa s-a făcut, deoarece, în sec. XIX, cînd se reorganizează cultural, social și politic România, acelea erau modelele suportabile de țara asta sau așa se credea. Istoria nu se dă înapoi, se construiește mereu înainte.
Sar peste perioada interbelică și peste anii comunismului victorios la orașe și sate. Ce se putea face în 1990 și imediat după? Teoretic, nu trebuie distruse multe CAP-uri, nu trebuia distruse multe fabrici…. Nu trebuia, așa este, numai că, în elanul acelor clipe nu cred că se putea frîna mersul. În orice caz, nu-l putea frîna Iliescu și echipa neocomunistă, deoarece puteau fi luați drept comuniști nostalgici și puteau pierde mult mai mult decît au cîștigat. Or, comuniștii s-au orientat rapid spre capitalism, foșii aparatciki, foșii securiști și foștii milițieni s-au convertit rapid la noua economie „de piață”, de fapt o economie „de cumetrie”, rulată pe o structură securisto-mafiotă, în care prima controlul economiei sub false privatizări, al căror unic scop a fost îmbogățirea fostelor structuri convertite la capitalism.
Fenomenul a fost bine descris în multe țări, a avut loc oarecum similar peste tot, mai puțin în fosta RDG care însă avea o cu totul altă perspectivă economică, a surorii mult mai mari din vest.
România a fost, este și, din păcate, cred că va fi o mare risipitoare de resurse. S-au investit sume imense în nimicuri, chiar în perioada de după 2008, deși – formal – cică s-au făcut economii. În intervalul 2009–2011, România s-a umplut de bănci și băncuțe pe străzi și în parcuri (de departe cel mai mare număr de bănci pe cap de locuitor din lume, pun pariu), de copăcei în ghivece imense de o tonă presărate în sate și în comune (bună parte, evident, s-au uscat), cu părculețe în aceleași sate și în aceleași comune, cu turnuri și turnulețe la intrările în parcuri. Într-un cuvînt, s-au risipit miliarde de euro pe nimicuri, o parte din acești bani intrînd în buzunarele largi ale cămătarilor politici.
Sigur, teoretic, modelul chinezesc poate fi urmat. Da, poate fi urmat, dar numai în China, eventual în Vietnam și, acum, în Coreea de Nord. Nu-mi explic de ce nu-l exportă acolo, în primul rînd.
Pt România și, în general, pt Europa fostă comunistă ar fi putut fi modele mai naturale aici. Problema e complexă. Structurile politice de după 1989 au fost edificate de fostele structuri ale PCR-ului, ale miliției și ale securității. Ce vedem azi este efectiv creația lor. Sigur, ei o justifică, ei au spus și spun că nu se putea altfel. Evident, istoria s-a făcut de ei și, mai ales, pt ei, sigur că nu se putea atlfel. Dacă se putea altfel, se făcea contra lor și împotriva lor.
@ Sorin Paliga
>”Elanul acelor clipe…”<… a fost al celor "mulţi şi proşti"- (cum bine spunea Lăpuşneanu!), care credeau într-o schimbare în bine! Şi era datoria lui Iliescu, şi a celor care au iniţiat debarcarea Ceauşeştilor, să nu scape din mânâ controlul asupra avuţiei ţării, tocmai pentrucă cei mulţi aveau nevoie de o viaţă mai buná.
Nu ştiu dacă Iliescu, din frica de a fi dat deoparte de cei care l-au susţinut prin forţă, sau din dorinţa lui nebună de a fi cu orice preţ- "Conducătorul", a deschis uşa haosului, a bunului plac al hoţilor şi jefuitorilor, în loc să-şi păstreze raţiunea clară, că doar nu era un om oarecare, a dovedit la timpul său, că era şi organizator bun, şi un realizator de valori materiale.
Aveţi dreptate, nu pot românii să urmeze un model asiatic, chiar dacă ar vrea, măcar pentru motivul simplu, că spiritul balcanic nu va face niciodată casă bună cu disciplina şi puterea de muncă a chinezilor!!
Dacā se dorea o cale constructivă post revoluţionară, erau suficient sā fie luate doar două măsuri fundamentale imediat dupa zilele fierbinţi, si anume:
1. Cooperativizarea întregii agriculturi, prin participaţii proporţionale cu munca depusă, dar şi cu drepturile de proprietate asupra pământului reconstituibile pe bazā de acte legale.
2. Transformarea unităţilor industriale în societăţi pr acţiuni, având ca proprietari de acţiuni doar pe salariaţii acelor unităţi !
Ar fi fost un model de organizare economică incipientă şi stimulativā, oricum mai bun decât jaful şi haosul care au urmat revoluţiei.
Procesele de la #1 și #2 ar fi fost logice, dar cred că acum e oricum tîrziu. Nici nu cred că cineva a dorit acest lucru la modul serios, preocuparea noii echipe a fost, cum spuneam, preluarea PIB-ului și privatizarea lui prin metode de culise, nu pe față.
Oricum, modelul chinez sau, altfel spus, un model de tranziție graduală sub controlul unui unic partid ar fi fost posibil în URSS. În loc să invadeze Cehoslovacia, se puteau gîndi la o soluție de progres intern, gradual. Dar, iarăși, ce ar fi fost dacă nu ar fi fost…
Modelul chinez este imposibil în Europa și din motivul evident că acolo avem de-a face cu un imperiu multimilenar, cu o altă respirație istorică, plasat în altă lume și într-o altă cultură. Aici, în Europa, istoria a curs și curge altfel.
…am plasat un comentariu care se vede disparut.
Este vreo explicatie !!!!!
@Tzvi Saita
> am plasat un comentariu care se vede disparut.
Răbdare! Redacţia va hotărî dacă se publică. Deci aşteptaţi. Poate să dureze până la 8-10 ore (fus orar!).
@ Sorin Paliga
Cu: „…tradiţia istorică, milenară, a asiaticilor”, aţi nimerit în plin!
Putem oare să identificăm, pentru evoluţia post-revoluţionară a României, elemente de tradiţie, în a lâsa la conducere pe cei specializaţi în a înşela, a fura şi a jefui? Şi se delectează lumea de la noi, cu această tradiţie, pentru a avea ce critica
Suntem, si avem, ce am învăţat !!
Avem tradiție, cum nu, am explicat mai sus: structurile PCR-ului, securității și miliției care, prin simplă schimbare de nume, s-au perpetuat după 22 dec. 1989.
Cine cedează puterea pe care o are ? Nimeni de bună voie, doar forțat. Cum nu i-a forțat nimeni, ba chiar au fost sprijiniți, în numele stabiltății, asta au făcut: și-au consolidat-o. Nu știu ce s-a discutat în Malta, dar cert occidentalii au dorit o tranziție lină, fără convulsii, drept care era firesc să considere ca foștii comuniști să se replieze lent și, dacă e nevoie, să intre în noile structuri, ceea ce au și făcut. Nu e nevoie să citești rapoarte secrete, se vede cu ochiul liber, e pe față, cu nesimțire și cu tupeu.
Cine crede că-i mai urnește pe acești șmecheri din loc se înșală, poziția lor este așa de bine consolidată, conturile numără așa de mulți bani, PIB-ul României este, practic, controlat cvasi-integral de ei, încît orice speranță este deșartă, efectiv deșartă. Sînt foarte bine pregătiți, fără scrupule…
Oricum performantele Chinei nu pot fi negate… decat de aia de Heritage.
Acum 30 de ani noi (RSR pe vremea aia) vindeam televizoare (alb negru) Chinei (si azi RPC). Si le mai vindeam (inca!) calculatoare – in centrul Beijing era o cladire ce avea sigla ITC : Institutul de Cercetatri pentru Tehnică de Calcul [in care coabitau armonios insi de la ITC cu aia de la ICI [in Bucale conducerea ICI dadea la gioale cat putea!] cei de la FCE si IIRUC) si se zice ca in unele restaurante meniul era si in engleza si romana.
Azi China (si azi RPC) vinde si telefoane mobile si calculatoare neuitand traditionalii chiloti si munitie de 7,62/39 (f apreciata de civilii din SUA) si timid incearca sa isi vanda si automobilele (inca… cam… da cu ajutorul lui Rover si Volvo azi chinezesti … )
Si acu sa comparam Romania si China – noi in 89 eram “comunisti. Chinezi sunt si azi. Ei au si statu bagat in economie, noi nu! Ei au comunisti la putere – noi nu! Ei au capital american investit din greu noi NU!!! It’s clear?!
Ar mai fi ceva… din anii 80 comertul est pacific (dintre Indochina, Indonezia, Filipine, Correa de S, Hong Kong, Taiwan cu excluderea Chinei si a Japoniei) depasea ca valoare comertul nord-atlantic… Cine stie istorie pricepe – este un moment precum a fost in sec XVI atunci cand comertul cu India a fost “capturat” de portughezi …
Asta ii sperie si pe cei de la Heritage (a cui?!) care au meritul de a fi “exportat” locuri de munca din SUA in RPC (“luptand” cu “comunismul” de faceau clabuci la gura) si acu’ fiind incapabili sa “revina la pct-ul initial” se agita …
Si aici ar trebui pomenite si Corea de Sud, Japonia si Taiwanul care, desi capitaliste, au folosit din plin parghile de stat in dezvoltarea economica. Ba si Brazilia …
Si lasand la o parte gargara cu “structurili” si “libertatea” am a zice o cestie din viata de zi cu zi.
In timpu’ RSR se intampla ca un apartament ICRAL de 3 camere sa fie locuit de o singura persoana (copii mari casatoriti cu alte domicilii, unul din soti decedat) si in mod “normal” chiriasu ar fi trebuit sa se mute intr-o garsoniera… Practic f multi reuseau sa mai traiasca cativa ani in spatiul excedentar care se elibera “pe cai naturale” (deces). Azi ? Azi destui proprietari sunt siliti (costu’ utilitatilor, lipsa banilor) sa se restranga “voluntar” schimband apartamentele cu garsoniere sau sa se mute “la tara”. Bucurestiul a pierdut vreo 200.000 locuitori – si sir Nae Balconetti dorise sa mute pensionari la tara insa “democratia” are mai multe “succesuri”. Sa nu mai zic ca in anii 70 cand un “burghez” se pensiona I se zicea “multumim” si “sanatate si sa mancanci pensia ca ai muncit pentru ea!” pe cand in ultimii ani urarea e “sa iesi cat mai iutre din sistem!” (adica varinata “politicoasa” al urarii “vezi bosorogule ca te asteapta la cremator”). Daca asta e “libertate” mersoa very much majoritatea se lipseste de ea!!
Si eu personal nu vad mare diferenta intre unu care in sedintele de invatamnat politic palavragea despre “necesitatea intaririi educatiei politice” si “sporirea rolului constiintei socialiste” si ala (mai scolit) de azi care ii da cu “necesitatea reformei morale” . Ma rog prin 90-97 citind publicatiile “reformei morale” (22, Dilema) am ajuns la concluzia ca totusi Era Socialista ba chiar si Munca de Partid erau mai “stiintifice” si mai cu “greutate” pe cand astea e prea literaroid-isteric-impresioniste (nu ca as fi crezut in Era si Munca ..)
PS – sper ca se observa ghilimele de la “stiintifice” si “greutate”!!
A da. Am uitat. „Capitalism” ca si „socialism” sunt de fapt cuvinte care ascund realitati diferite. Sunt „notiuni” asa cum este si cuvantul „caine”. Bine bine da „caine” acopera o varietate de caini incepand de la aia de 2 kile (care isi pierd dintii in pantalonii pe care ii „ataca”) pana la aia de peste 100 de kile…
„Adevărată” dreptate are Domnul Ghiţă Bizonu, când susţine goliciunea de conţinut a cuvintelor mari !!
În exemplul sāu cu câinii, adevăratul câine este lupul, şi nici într-un caz chihuahua-ul, sau Saint-bernardul, dar noi le spunem la toţi:”câini”.
Golite de conţinutul adevarat sunt cuvintele: „comunist”, „capitalist”, „democraţie”, „libertate”, etc. iar in haina cuvintelor rāmase goale, toarnā fiecare ce sens vrea la un moment dat. Treabā de politician, in special.
Esenţa socialā utilă a acestor noţiuni este – omul – cu toate păcatele şi meritele pe care le are, când le are!
Un om adevărat poate fi şi „comunist”, şi nu se face să persiflâm acest cuvânt în mod automat. Când m-am gândit la conducătorul chinez „comunist”, i-am atribuit şi bunul simt şi inteligenţa net superioară faţă de „capitalistul” român. Este o bătaie de joc să-i atribui unui hoţ, jefuitor, mincinos şi potlogar de la noi titlul de „comunist” sau de „capitalist”!
În aceiaşi măsură în care, pe de altă parte, chinezul căruia îi pasă de averea ţării şi de oamenii săi merită pedeplin titlul de „comunist”, la noi se mai adaugă şi „adevărat” (pentru ca specific balcanicului este „gradualizarea” sau cuantificarea conţinutului noţiunilor morale) !!
Cred ca nu sunt singurul care aşteaptā comentariul D-lui Tzvi Saita ! Daca trec cele 8 ore de carantinā, sā credem ca a fost „şters” ?
> sā credem ca a fost “şters” ?
Nu. Am scris d-lui Saita în numele redacţiei şi aşteptăm.
Comparația asta dintre România și China, adică între o țară de 20 mil. de locuitori (foști 23) și o țară de aproape un miliard jumate de locuitori mi se pare cel puțin amuzantă, dar văd că lumea continuă să fie serioasă. Îmi aduce aminte de periodicele comparații făcute de diverse media dintre România și SUA ori mai știu eu ce mare putere economică… Pînă să facem asemenea comparații, noi trebuie să reducem risipa, energia canalizată spre direcții total inutile, dacă nu chiar nocive, într-un cuvînt să ne reapucăm de reconstruit o națiune. Ce au făcut strămoșii în sec. 19 și în prima jumate a sec. 20 a fost distrus de comuniști, inclusiv de urmașii lor direcți, PDSR-PSD-PD. E greu, știu… foarte greu.
Din respect fata de Dnul Sfarz voi exprima opinia mea, succint, fata de probleme puse de dinsul.
Fenomenul chinez comporta o groaza de considerente: economice, geo-politic startegice, uman-psihologice, indispensabil istorice.
De la inceput trebuie subliniat ca apartenenta ideologica la marxism a Chinei de azi trebuie revizuita radical. In linii esentioale, Chona a renuntat categoric la „marxismul” traditional. Simboluri de sorginte comunista sint mentinute, structura de partid de tip „marxist” pare a fi integral functionala. adte sint, de fapt numai categorii estetice. „Marxismul” de tip chinezesc nu putea fi „grefat” local decit conform filozofiei in sine, conditiilor locale.
Autoritatea absiluta a Partidului a preluat organic FARA modificari procedurale, absolutismul imperial central chinez stbilit aproape nemodificat timp de secole.
Sbsumarea intregii populatii puterii PROTECTOARE a fost si inca este forta motrice a succeselor actuale chinezesti internationale.
Diferentele intre marxismul/comunismul traditional statal si ce este permis acum in China „populara” sint imense. de exemplu, in toate statele comunsite traditionale, circulatia cetateanului in afara tarii ( Iugoslavia NU intra in discutie aici )era interzisa.
Chinezul astazi merge unde vrea si face ce vrea unde merge.
Proprietatea privata ASUPRA modului de productie, o cheste contrara primordialului marxist , este incurajata de catre Stat. Exploatarea fortei de productie in China „populara” este evidentiata de grevele dese ale muncitorilor chinezi si , evident, revendicarile lor.
Sint multe de comantat, dar cel mai important si relevant aspect al chinei de azi este suveranitatea nationala a apartului de stat, controlul strategic economic, incluzind bineinteles cel financiar-fiscal si, mai cu seama, un sitem juridic de tip imperial/mandarin in care „echitatea” justitiei este controlata de catre „interesul public”. Asta nu ar contrazice principiile juridice vestice, atita doar ca „interesul public ‘ de tip chinezesc este subsumat ideologiei Statului si nu celui de „human rights „.
In astfel de conditii, si cu o populatie de marimea chinei, expansiunea economica este de nestavilit. Incursiunile externe ale chinei ca Stat, mai cu sam catre sursele de materii prime, Africa, cit si amploarea prezentei chinezesti in centre de valoare ale pietii de consum – acapararea de centre comerciale in cele mai bogate centre urbane si turistice Europene, de exemplu, in care desfacerea marfurilor chinezesti este asigurata – fac parte dintr-un program bine pus la punct.
Acumularea de capital se face la nivel central bancar la nivelul la care practic China va controla cursul bancar international.
Militar China se dezvoilta cu o rapiditate uimitoare.
De la toate aste se asteapta o concluzie corolara. poate china devnii un dusman acaparator si dominator ( vezi De Gaulle !!!) or o putere inteleapta care sa INCURAJEZE cit mai mult din civilizatiile distincte sa functioneze mai departe cu modificari minore care sa se adapteze sistemului chinezesc.
O minte mai toleranta ar putea gasii o sumedenie de „pozitive” inversind teama in comoditatea conclusiva ca. atita timp cit chinezul lucreaza mai mult si mai asiduu si asta imi permite mie continuarea stilului meu de viata, nu vad nimic rau in asta. A il tolera pe chinez, numai citeva sute de milioane intr-un complex totusi de patru ori mai mare demografic, pt. ca majoritatea chinezilor trebuie sa stea si la ei acasa sa produca etc., nu este chiar asa o tragedie. La Paris se va bea sampanie pe fundal Aznavour, la Valencia va continua parada de primavara a costumelor nationale, in NYC se va fuma in continuare ce se vrea si injecta la fel,iar la Bucuresti Radu Banciu le va spune pe sleau cit o sa vrea muschii lui si va rabda acelasi lucru Cacarau, caci a compara Romania cu China este ca si cum un maidanez s-ar crede antilopa.
va urma…..
Stimate Dl. Saita,
Ati incheiat succinta (‘voi exprima opinia mea succint’) Dvs. interventie cu ‘va urma’.
De ce umblati cu asemenea amenintari fata de un public cititor ne-vi-no-vat?
China vs Romania este, intr-adevar, lupul v Chihuahua.
NU exista absolut nici o similaritate intre aceste 2 societati, ca atare ele nu pot si nu trebue sa fie comparate.
Opinia mea fata de China, mai ales dupa o recenta vizita, insa si datorita contactelor mele profesionale zilnice cu diverse persoane/companii situate in multe centre economice, de la Hong Kong pina la Qindao, este una de admiratie profunda fata de imensa energie unama de care dau dovada chineji, de o aptitudine deosebita fata de a se adapta oricarei situati, de a intelege imediat parametrii oricarei probleme si mai ales de a raspunde in imensa majoritatea a cazurilor la orice cerinta a partenerului de afaceri in mod eficient si foarte cinstit.
Una dintre conceptiile de baza ale unei relati cu chinejii este acea al unei relati de lunga durata.
Aceasta situatie este ceva mai putin prezenta in relatiile cu poporul prieten roman unde, daca nu esti f.f.fff. atent si te intorci (cu spatele!) risti sa simti dupa f. putin timp o tzeapa imensa mangaindu-ti prostata.
@Sfartz Pincu
Da, domnule Sfartz, aveţi dreptate, drumul spre iad este într-adevăr pavat cu bune intenţii. Sunt convins că sunteţi animat de cele bune intenţii când recomandaţi un regim politic cu partid unic.
Să zicem că avem un partid unic, cu conducere colectivă şi, cum scrieţi dv., „reformat şi fidel principiilor binelui social” (dar cu adevărat, nu aşa cum este Partidul Comunist Chinez 🙂 ).
Problema mare aici este următoarea: noţiunea de „bine social” este înţeleasă în diferite feluri de diferiţi oameni. De exemplu: eu o înţeleg altfel decât dv., şi mai are şi domnul Paliga ideea dânsului, şi dl. Ionescu, etc. Eu nu contez pentru că nu trăiesc în România, dar asta nu simplifică lucrurile prea mult…
Cum propuneţi deci să se aleagă acea concepţie despre „binele social” care urmează să fie tradusă în viaţă? Prin vot popular? Nu merge, pentru că în prealabil trebuie să daţi voie diferitelor opinii să se exprime (libertatea cuvântului), iar pentru ca diferitele opinii să poată ralia adepţi, trebuie să daţi voie oamenilor cu opinii apropiate să se organizeze (libertatea de asociere). Iar pentru ralierea adepţilor e nevoie să se permită libertatea presei… Iar dacă admiteţi aceste libertăţi doar temporar, credeţi că le veţi putea lua înapoi? Oamenii o să obiecteze, şi pe bună dreptate, că în caz de viitoare probleme, aceste libertăţi sunt necesare pentru găsirea paşnică a soluţiilor.
Dar dacă nu prin vot popular, atunci cum? Prin metoda FSN : cine este mai iute să apară pe balcon şi la TV şi cine cooptează cei mai mulţi din amicii săi?? 😉
Dar să zicem că asta este doar „teorie, cu capul în nori”, şi cumva, nu se ştie cum, ne trezim cu un partid unic înarmat cu un program formidabil care promite să reverse asupra tuturor un imens bine „social”. Dar dacă peste un an-doi-trei binele social promis întârzie să apară, fie pentru că ideile acelui partid unic nu corespund aşteptărilor diferitelor categorii, fie pentru că oamenii „nu sunt la înălţimea cerinţelor conducerii”, etc.??? Şi asta nu este o ipoteză deşartă, istoria arată că este sigur că se va întâmpla aşa.
Ei bine, primul rezultat va fi apariţia unor disensiuni în „conducerea de partid unic şi de stat”. Cum se pot rezolva astea? Prin apel la baza partidului, devenit partid de mase? Dar „masele” nu se pricep la asemenea chestii.. În plus, prealabilul pentru consultarea lor serioasă este re-instaurarea libertăţilor – a cuvântului, de asociere, a presei.
Aşa că cel mai probabil va fi că va avea loc formarea unor fracţiuni în conducerea Partidului, urmată de lupte verbale, apoi sângeroase. Într-adevăr, cum vor putea stabili obiectiv, sau măcar prin regula majorităţii, care fracţiune are dreptate? Şi iată că Partidul Unic a căpătat „un tiran la vârf”…
Să revenim la nemulţumirile – inevitabile – ale diferitelor categorii, care consideră că nu primesc „partea lor dreaptă” din plăcinta globală (presupunând că va exista vreo plăcintă de împărţit…). Nemulţumirile pot fi mari, iar „nedreptăţiţii” ar putea reacţiona mai… nervos. Ce face Conducerea? Cu luptele interne de la vârf, diferitele categorii de nemulţumiţi vor deveni aliaţii „obiectivi” ai diferitelor fracţiuni în luptă, care vor împărtăşi soarta fracţiunilor învinse… Ştiţi doar ce înseamnă asta!
După ce epurările şi eliminările se vor mai linişti, şi dacă raiul pe pământ va întârzia să pogoare, va începe un nou ciclu. Şi aşa mai departe
În această situaţie libertatea sau chiar viaţa dv. va fi în pericol, deoarece nu cred că veţi fi apolitic şi vă veţi ţine deoparte şi, mai ales, deoarece nu este deloc sigur că veţi fi pe linia fracţiunii învingătoare.
Aşa este cu toţi cei care preconizează partidul unic şi deci dictatura: ei cred că soluţia care se va implementa va fi mereu soluţia lor, că ei vor fi mereu învingătorii… Dar ştim bine că lucrurile nu funcţionează aşa…
Partidul unic şi dictatura sunt deci un lucru foarte periculos pentru că nu există mecanisme paşnice de rezolvare a (inevitabilelor) conflicte şi de corectare a greşelilor; nu ştii niciodată ce nebun nedescoperit ajunge la putere…
Cele de mai sus nu sunt o pledoarie pentru democraţie în mod special, sunt o pledoarie contra partidului unic şi a dictaturii.
Dv. aţi prins în România ambele perioade în care statul a fost condus de un partid unic:
– Frontul Renaşterii Naţionale (1938), numit din 1940 Partidul Naţiunii („unic şi totalitar”), partidele celelalte rămânând interzise până în aug. 1944
– perioada comunistă
Cred că cel puţin prima nu a fost o perioadă în care libertatea şi viaţa dv. să fi fost asigurate, deoarece aţi avut ghinionul să nu fiţi în fracţiunea victorioasă…
@ Alex. Leibovici
Confuzia dintr-o dispută se amplifică din cauza neomogenitaţii noţiunilor folosite, adică fiecare înţelege altceva despre o anumită noţiune.
Sunt absolut de accord cu expunerea Dvs. despre tarele unei dictaturi şi avantajele unui sistem politic democratic.
Necesitatea unei evoluţii ascendente (în ipoteza că ştim încotro să mergem !) presupune, ca factor de baza, “continuitatea” aplicării principiilor unei ascendenţe sociale umane.
Dar ce te faci ca în cazul României, când această continuitate este întreruptă şi apar elemente de haos, de distrugere şi disturbare permanentă a unei construcţii politico-sociale cât de cât normale ??
Pentru comparaţie, aveţi un motor construit de nemţi (echivalentul unei ţări, dominată de o justiţie eficientă, şi un comportament disciplinat al populaţiei), pe care-l puteţi porni oricând, la «sfert de cheie», doar dacă îi asiguraţi curent (libertate), ulei (pluralism politic), şi benzină(democraţie).
Şi mai aveţi un motor, tot nemţesc, dar exportat în România (încā de pe vremea monarhiilor!) şi la care, până la momentul pornirii lui, «românaşii» noştri, într o bună tradiţie balcanică, au sterpelit acumulatorul (libertăţile), au scurs baia de ulei (un pluralism veritabil), şi au furat noaptea benzina (democraţia), lovind cu şişul în fundul rezervorului. Şi pentru un tablou complect, au mai furat şi alte piese din acest motor, ştiu eu, nişte şuruburi furunuri, delcoul etc. Adică au aplicat echivalentul social, să ziceem, al corupţiei, hoţiei şi jafului. Mai porneşte motorul ?
Şi ce este de făcut într-o asemenea situaţie ?
Mai puteţi să porniţi motorul din România (de fapt ce a mai rămas din el !!) doar cu curent (libertate), ulei(pluralism politic) şi benzină (democraţia), aşa cum a făcut neamţul ?
Este nevoie de o reparaţie capitală, ceeace se traduce prin alt model, sau sistem politico-economic, care să fie adaptat la specificul situaţiei de moment.
Despre asta discutăm-disputăm. China este acum în reparaţie capitală, prin metode proprii, bine ajustate la specificul lor, şi nu este de criticat că folosesc şi metode «ne-cusere».
România, din păcate, nici măcar nu se gândeşte să între în reparaţie capitală, pentru că nimeni nu ştie ce măsuri de reparaţie să se ia în situaţia imposibilă în care a ajuns, situaţie în care aplicarea unor principii corecte expuse de Domnia Voastră, nu ar ajuta mai mult decât o «injecţie într-un picior de lemn», cum se spune !!
Pentru o schimbare radicală şi rapidă, rapidă pentru că lucrurile se pot îndrepta şi foarte lent ( într-o perioada de timp mult mai lungă decât viaţa medie a unei generaţii), nu mai sunt suficiente forţele interne, şi este necesar un catalizator extern şi eficient, posibil UE, dacă ar dori sincer o schimbare radicală, ceea ce este deocamdată îndoielnic.
Paradoxul economic (şi nu numai), al României este că are cadre tehnico-economice foarte bune, şcolite prin străinătăţuri sau înzestrate de la natură şi dornice să facă schimbări, dar plutocraţia deja bine înscăunată face tot posibilul să le închidă calea spre putere a acestor cadre.
Pe lângă interesele materiale ale celor fixaţi bine la ţâţele ţării, mai operează şi o intoleranţă de natură egoistă faţă de acele cadre. Specialişti români de vârf, trecuţi prin şcoli şi practică de mare valoare, sunt înjosiţi prin cererea stupidă ca să dea examene de capacitate când revin, şi chiar şi aşa, nu sunt puşi în funcţii de mare răspundere!!
În acelaşi timp, cei la putere îşi angajează rudele în posturi exagerat de bine plătite (din banii publici!!). Într-o emisiune de aseară de la Realitatea TV, ieri-15 Febr., au fost prezentate cazuri de salarii de peste 20.000 Euro pentru cei favorizaţi, în timp ce salariul mediu la stat este de 622 Euro, şi aşa mai mare decât la patroni unde este de 355 Euro pe luna!!
http://www.realitatea.net/salariul-mediu-plătit-de-stat-este-cu-1-200-de-lei-mai-mare-decât-la-privat-cum-comentaţi_589812.html
Aceşti favorizaţii plătiţi de stat reprezintă ferodoul uneia din frânele de la automobilul blocat definitiv în trafic, numit România.
Interesante introspectiile speculative la Dnul. Leibovici.
Entuziasmul, volubilitatea expresiva, constructile bazate pe sofisme de „experiment” de laborator social aduc foarte mult cu exploatarile teoretice ale lui Engels relativ la „obiectul democratiei” in conflictul politic.
Leibovici se complace in a confunda echilibrul de scara sociala cu dinamismul antagonismelor intercine la nivel molecular izolat ( organizatia/partidul). Un fel de experiment republican Jacobin . Aici putem introduce experimentul Physiocratic al politicilor de „lieberalizare” , o politica doctrinara de a ajunge la „lebertatea perfecta” prin decizii executive imediate si efective. Leibovici nu poate separa entitatea partinica ca simbol retoric de concretul social de rezistenta la interventii morfo-comportamentale. Leibovici nu observa distinctia intre dogmatic si parxis. Poate cea mai stabila racila a marxismului.
Grefat pe China, caci despre ea s-ar vorbii, elemnetele indispensabil istorice de structuri si comporatment al unor ALTE morfologii socio-politice ( vestice) nu trebuie sa functioneze sine qua non in societati ale carui mecanism ( aici Dnul Sfarz poate introduce analogiile mecanice )are o valabilitate distincta sui generis.
China contine toate elementele comportamentului basic uman canalizat insa in directii existentiale verificate si confirmate ca eficiente la toate nivelele, subiectiv-individual, colectiv-social.
Acel „bine public”, coeziunea sociala de care depinde perpetuitatea existentei umane, este definit si aplicat din cu totul alte resurse de viabilitate, alte teorii si alte dovezi concrete verificabile si verificat-acceptate.
Notiunea de libertate la chinez este conceputa ca sursa de beneficiu colectiv > Cine are curajul si inclinarea sa studieze adinc JUDAISMUL va gasii ACELEASI principii, aceeasi doctrina a suounerii individului fata de NECESITATEA prezervarii colectivului. Un simplu concept de a „lecuii omenirea” sta la baza Iudaica a acceptarii a priori a functiei de responsabilitate fata de „probleme” in afara a ceea ce s-ar putea numii „intersul personal”, de fapt extinderea intersului personal la cel colectiv ca elemnt PRIMORDIAL.
De aici pina la inexistenta la chinez a cerintelor tuturor „liebertailor” indispensabile societatii vestice, amintite de catre Leibovici, este un pas simplu si minuscul in a definii o societate imuna „impozitiilor” etice concepute pe meleaguri in care edificiul politic si social pare a fi destinat subordonarii unor vesitigii demonstrat viabile de sorginte sinica, cu tot cinismul care il comporta fata de valori cu care atit Leibovici cit si un Saita au fost atit de luxuriant obisnuiti.
[Pentru incalcarea repetata a pct 4, 3 şi 2 din Regulament – limbaj obscur si atac la persoana – primiti un al 3-lea avertisment si deci suspendarea pe o luna, adica pana pe 15 martie / SNM]
Hm .. dl Saita ma amuza …
„Marxismul” chinez este azi mai mult gargara… ceva precum un patron de crasma si bordel care in „timpul liber” predica castitea si abstineta. „Socialismul cu specific chinez” si „economia de piata socialista” sunt de fapt capitalism „camuflat” ideologic in rosu… Nu de alta da cand verifici „specificul” observi ca zic una (socialism) si fac alta (sa zicem „capitalism”). Conducerea chineza – autoritara si dura – este in fond asemantoare cu conducerea sud coreeana din timpul dictaurilor militarea sau „demcoratia” lui Cian Kai Si si a Guomidanului .. adica conducerea chineza de azi este o „dictatura de dezvoltare” care are ca scop dezvoltarea economica dincolo de palavre ideologhice pe baza cunoscutei zose „nu ma intereseaza ce culoare are pisica atata timp cat prinde soareci!!”.
Ba cativa ani in urma s-a vazut si cazul scandalos a unor capitalsiti destul de „grasuti” care au devenit membrii ai Partidului Comunist! „Tovarasi” merituosi in activitatea de dezvolatre economica a Republiciic Populare (asta dupa ce alti tovarasi erau absenti motivat de la sedinte : erau prin Japonia sau America sa faca contracte ptr fiemele lor particulare care aduceau multi bani Republicii Populare si tovarasii deveniti capitalsiti plateau cotizatii absolut fabuloase). Asa ca unde socialism ?
Si as mai zice ceva… Dle Saita, ati auzit de raison d’État? Apartine vestului si este mai vechi decat “human rights“ (se practica si la Gauntanamo.. si in cazul Snowden – “raison d’État“ trece peste “human rights“!)
A si sa nu uitam. China este o tara suprapopulata de pe la 100 en. De aici si unele diferente in comparatie cu alte societati… caci este destul de greu sa asiguri supravieturiea (azi) a peste 1 mld de locuitori … (bun parte din imensul teritoriu chinez este putin favorabila sustinerii unei populatii dense . Adica prea multe deserturi, stepe semidesertice si muntii Himalaya!!)
@Sfartz Pincu
Cred că am înţeles: Varianta cu dictatura este la dv. o soluţie, o scurtătură pe care o propuneţi din disperare, pentru că nu vedeţi altă variantă care să fie eficace suficient de rapid, pe parcursul a cel mult 1-2 generaţii. Şi asta pentru că mentalităţile au nevoie de multe-multe generaţii pentru ca să se schimbe.
Cum am mai argumentat, eu nu văd cum dictatura să poată fi o soluţie, şi asta pentru că generează ea însăşi alte complicaţii, insolubile, chiar dacă presupunem:
– că Sfântul Duh va dota la un moment dat România cu un dictator luminat, de o ţinută etică ireproşabilă, înconjurat de o echipă aşijderea, perfect sudată şi
– că aceasta va fi acceptată fără crâcnire
Din păcate nu există scurtătură şi trebuie să vă consolaţi cu acest fapt.
Numai pentru cei mai tineri şi mai entuziaşti, despre care amintiţi, există o soluţie mai rapidă, şi destul de mulţi o aplică, pentru că, din fericire, a devenit posibilă deja de 25 de ani…
Despre relevanţa pentru România de azi a „modelului” chinezesc – poate altă dată…
P.S. Linkul pe care l-aţi dat pentru a ilustra diferenţele de salariu între stat şi privat este greşit (din cauza diacriticelor) şi, în plus, se referă la o situaţie veche de aproape cinci ani.
Multe țări ale lumii au progresat în regim dictatorial, cu sau fără represalii politice sau cu arestări ori torturi. Sînt felurite cazuri, de la Iranul monarhiei pahlavite la Coreea de Sud postbelică și la multe alte țări din Asia ori din America de Sud. Și URSS este un exemplu, de alt tip, China alt exemplu, tot specific.
Unele au sfîrșit în regimuri democratice ori aparent democratice, pluraliste ori aparent pluraliste. Sînt cazuri complexe, fiecare în parte necesită sute și mii de pagini de analiză.
Există un procent important din populație care crede în mitul lui Țepeș („crud, dar drept”, „nemilos, dar înțelept” etc.), istoria își creează perpetuu asemenea mituri, asemenea eroi salvatori. Fiecare generație visează un Messiah, comunismul sovietic asta a fost, la un moment, propovăduia rolul mesianic al clasei muncitoare (a fost și un film italienesc pe acel fond, „Clasa muncitoare merge în paradis”).
Putem ajunge ori putem reveni la dictaturi, chiar în Occident. Crizele nasc monștri, iar rațiunea se retrage.
@Ghiţă Bizonu
Sistemul chinez este bun aşa cum este, indiferent de cum vrea fiecare să-l definească. Esenţial este dacă da sau nu da vaca laptə(?), adică are sau nu are efecte mai bune decât sistemul nostru şi mai nedefinibil.
@Alex. Leibovici
Nedreaptā este diferenţa nejustificabilă de salarii, la o diferenţa (în sens invers) a eforturilor depuse în acele munci, adică o nedreptate, indiferent de culoarea ei.
@Sfartz Pincu
Cu o Chină imaginară nu se poate bate nimeni !
Este o Chină imaginară în care:
– Primul Secretar se alege cu 99,94% – cică pe bune!,
– în care „deputaţi, senatori, miniştri, prim-ministru şi Preşedinte de ţară sunt modeşti şi dedicaţi intereselor poporului”,
– unde „puterea politică aparţine celor care efectiv creează şi produc”.
– etc.
Tot aşa cum în anii 1920-30 milioane de oameni din afara URSS voiau ca ţările lor proprii să imite modelul sovietic imaginar…
Cum a sfărşit NEP-ul sovietic (1921-1928) ştim, ştim şi cum a sfârşit URSS. Cum va sfârşi (cuasi-)NEP-ul chinezesc încă nu ştim, dar suntem grăbiţi să-l proslăvim şi să dorim să-l imităm – pe bază de informaţii incomplete sau chiar vizibil false.
Un sistem politic bun este acela care funcţioneză bine cu oameni reali, cu toate defectele lor de caracter. Soluţia este ca oamenii care formează sistemul (statul: conducerea, administraţia) nu trebuie să aibă o putere prea mare şi atribuţii prea multe. Deci ideal pentru oamenii reali este un sistem minimal, cu atribuţii numai în domeniile esenţiale de menţinere a ordinii şi rezolvarea paşnică a conflictelor.
De îndată ce statul capătă atribuţii în economie (producţie, supervizare), apare o tentaţie şi un potenţial enorm de corupţie.
@Alex. Leibovici
Aţi avea dreptate cu afirmaţia ca „statul – de fapt banii lui” produc corupţie, numai dacā capitalismul si capitaliştii-ar fi nişte ingeraşi naivi si cinstiţi!!
Fiecare NEP are un caracter specific funcţie de tradiţii si mentalităţi! Nu se poate compara cel rusesc cu cel chinez.
Părerea mea este că lumea nu a fost pregătită pentru prăbușirea comunismului, cel puțin în Europa nu a fost. Evoluția politică de după 1989–1990 arată o relativă derută, după o euforie inițială.
Mie mi se pare că „modelul chinez” nu este importabil în Europa, el ar putea fi, eventual, un model pt Coreea de Nord, care nu pare însă a urma o asemenea cale. Avem de-a face cu istorii și cu culturi total diferite, cu mentalități complet diferite, cu abordări diferite a raportului dintre individ și stat etc.
Totusi sistemul economic chinez functioneaza destul de bine si nu de ieri,de azi, ci de aproape 40 de ani.
Si daca te gandesti ca este un sitem bazat pe un principiu foarte simplu,acela a 2x pisicutze -una alba si alta neagra,cari,indiferent de culorile lor,amandoua prind soareci,dupa cum ne-a explicat Tov.Deng inca pe la 1977.
Alexandru Leibovici
mischteaux!!! ma ling pe deste : ” ideal pentru oamenii reali este un sistem minimal, cu atribuţii numai în domeniile esenţiale de menţinere a ordinii şi rezolvarea paşnică a conflictelor” Mde ca oamenii reali nu se aduna in bande inarmate decat in filme. Ca toate conflictele se rezolva pe cale pasnica ..
Si cu coruptia .. mai erau unii cared doreau sa eradice.. eradicand propretatea..
MNia naspa ca in lumea asta reala .. Uncel Sam datoreaza cam multi $$$$$$$$ Dragonului Celest… si prin grija celor de la Heritage care tot zicand minimal samd au exportat industrii intregi din SUA in China ..
@Sfartz Pincu
Nu ştiu dacă am făcut acea afirmaţie; puteţi să aduceţi citatul?
Am inclus „capitaliştii care nu sunt nişte ingeraşi naivi si cinstiţi” când am scris despre „oameni reali, cu toate defectele lor de caracter”. Cum am repetat de multe ori, în opinia mea rolul statului este să împiedice şi să pedepsească folosirea forţei şi frauda în relaţiile între oameni, inclusiv în relaţiile lor economice. Includ şi pe capitalişti în categoria generală de „oameni”.
Sigur, nu este acelaşi NEP: noua politică economică sovietică nu este identică cu noua politică economică chinezească; de exemplu, cea chinezească este sensibil mai largă. Dar ce rezultă de aici? Eu am spus că nu ştim cum se va termina aceasta, deoarece este evident o perioadă de tranziţie. Dacă şi conducătorii chinezi o consideră aşa, sau doar ca o manevră pentru a întârzia/impiedica/evita înlăturarea lor de la putere, nu ştiu.
@Ghita Bizonu’
N-aţi înţeles. Tocmai pentru că pot exista „oamenii reali care se aduna in bande inarmate”, tocmai de aceea este necesar ca statul, care are forţa necesară – poliţia, să intervină. Tot statul serveşte drept arbitru în conflictele dintre oameni (moşteniri, etc.), altfel alternativa este să se ajungă la cuţite.
> Heritage … au exportat industrii intregi din SUA in China
Adevărat? Aveţi amănunte?
Dl.Leibovici,
Opinia dvs. referitoare la limbajul ajul de Dl. Saita sau in general de oricine, atat timp cat nu se preteaza la vulgarisme sau atitudini anti sociale, este cel putin bizara.
Nu pot sa cred ca stilul cuiva, fie el cat de ermetic, poate constitui un motiv de pedeapsa. Tocmai aceasta varietate de stiluri face un asemenea site un loc mult mai atragator pentru fel de fel de cititori, dupa cum, ceace, in mod sigur doriti si Dvs.
@Alex. Leibovici
Domnul Ghiţă Bizonu are tot dreptul să se lingā pe “deşte”, şi eu mă asociez cu el când e vorba de o mâncare delicioasă !
Idealul propus de Dvs., de tipul «Deci ideal pentru oamenii reali este un sistem minimal, cu atribuţii numai în domeniile esenţiale de menţinere a ordinii şi rezolvarea paşnică a conflictelor.», nu numai că nu este un ideal, dar nu are absolut nicio legătură cu realul, cu realitatea care nicăieri şi nicodată nu este (nici nu a fost) atât de omogenă, încât să i se poată aplică o solutue de genul citatului de mai sus.
Aţi creionat un stat poliţienesc, chiar dacā are şi o justiţie, care justiţie ar trebui să rezolve «paşnic» conflictele ?! Chiar aşa ? Fără nicio legătură cu economia şi politica ? Dacă economia şi politica ar fi nişte «îngeraşi», da aţi avea dreptate, şi ar merge formulă Dvs.. Dar cine nu ştie că şi economia şi politica sunt nişte fiare sălbatice, pentrucă au la baza însuşirea de valori materiale şi de satisfacere a ambiţiilor şi orgoliilor personale, «calităţi», care sunt fundamentale în realitatea cotidiană, şi în parametrii omului de azi, la stadiul sau actual de evolutie. Aceste trăsături umane, rele dar reale, fac incompatibilă soluţia Dvs. cu «rezolvarea paşnică a conflictelor» şi «menţinerea ordinii».
Noi discutăm situaţia reală a unor ţări care se găsesc în faza capitalismului sălbatec şi care acumulează capital cu orice metodă, care numai «cinstită» nu este.
Şi o altă afirmaţie de a Dvs. putea să-i dea ocazia Domnului Bizonu să-şi lîngă «deştele» !
Şi anume: “Cum a sfârşit NEP-ul sovietic (1921-1928) ştim, ştim şi cum a sfârşit URSS. Cum va sfârşi (cuasi-)NEP-ul chinezesc încă nu ştim, dar suntem grăbiţi să-l proslăvim şi să dorim să-l imităm – pe baza de informaţii incomplete sau chiar vizibil false” ??
Nimeni nu ştie cum s-ar fi sfârşit NEP-u sovietic, dacă era lăsat să evolueze până la moartea lui naturală (posibil sa fi avut si viaţā!). Aceleaşi trăsături negative umane menţionate la primul lins de «deşte» de mai sus, au dus la moartea prematură a acelui NEP, în primul rând pentru faptul că ruşii au trăsături de caracter şi mentalităţi total opuse celor ale chinezilor! Chinezii au răbdare, au putere de muncă, au tradiţii imperiale pozitive etc., ceeace le lipseşte ruşilor şi balcanicilor. Haosul de după Revoluţia din Octombrie de la ruşi, cu războiul civil, cu toate tipurile de bande de jefuitori, naţionaliste, anarhiste etc., a marcat şi evoluţia şi involuţia acelui tip de NEP. NEP-ul chinez este total diferit, şi va demonstra şi calea pe care ar fi evoluat Rusia dacă l-ar fi dus până la capăt.
Nu se poate compara sistemul de NEP chinez, caracterizat prin muncă şi disciplină, cu cel rusesc (şi nu numai!) caracterizat prin suferinţă şi sânge.
Domnia Voastrā sunteţi grăbit sā declaraţi cā oponenţii Dvs. se grābesc sā : „proslăvim şi să dorim să-l imităm – pe bază de informaţii incomplete sau chiar vizibil false” pe chinezi, ca si cum nu aţi vedea deloc succesele lor uriaşe!!
Glosar : NEP= Новая Экономическая Политика=Noua Politică Economică, un produs al gândirii lui Lenin.
Din cîte știu eu, teroarea din anii maoismului a fost cel puțin la fel de cumplită ca cea din anii stalinismului. Poate se bat în cifre și discuții privind nivelul cruzimii, dar cruzi au fost și unii și alții.
Chinezii au făcut o schimbare radicală după moartea lui Mao, de fapt, după părerea mea, au urmat calea altor țări din zonă care tot în regim dictatorial au progresat, doar că aici era o dictatură comunistă, acolo una „capitalistă”. Cert, există diferențe mari între ruși și chinezi, ar fi o lume teribil de plictisitoare dacă toate popoarele ar fi la fel și ar vorbi aceeași limbă.
Problema revoluției bolșevice, a cauzelor sale și a urmărilor sale este o problemă complexă. Eu nu sînt istoric, dar mai citesc istorie, măcar pt a înțelege un context anume. Dacă societatea rusă a sfîrșitului de sec. 19 și început de sec. 20 s-ar fi reformat din interior, atunci revoluția bolșevică nu ar fi avut loc. La fel, dacă Austro-Ungaria s-ar fi putut reforma intern, cum doreau mulți în epocă, am fi avut nucleul Europei unite mult mai devreme, la final de sec. 19. După cum știm azi, nici Imperiul Țarist, nici Austro-Ungaria nu s-au putut reforma, a fost nevoie de o revoluție radicală, respectiv de un război mondial pt a zdruncina ordinea de atunci. Și, cum zdruncinăturile nu sînt suficiente în istorie, a mai fost nevoie de încă un război, mai cumplit decît primul, pt ca europenii să înțeleagă un adevăr simplu: nu e suficient să faci multe state naționale, e nevoie să le unești într-o cohabitare rațională. Unii par să uite istoria. Cu atît mai rău. Totdeauna e loc de mai bine, dar și de mai rău. Eu, optimist fiind, am o vorbă: totdeauna e loc de mai rău. Dacă lucrurile ies mai bine decît fantazez eu, cu atît mai bine.
@Sorin Paliga
Se constată că ştiţi istoria ceva mai bine decât mulţi „istorici” profesionişti, bine răsplătiţi, pentruca să o îndoaie (istoria!) cum li se dictează.
Totuşi nu cred că un stat eminamente imperialist, cum era Rusia şi întrucâtva şi Austro-Ungaria, se poate reforma pe cale paşnică, fără a ceda teritorii.
A trebuit ca „schimbarea” în Rusia să o facă războiul şi revoluţia, iar pentru Austro-Ungaria – pierderea unui război. Rusia a rămas imperialistă iar cioburile din Austro-Ungaria au păstrat aceste tendinţe, a se vedea politicile teritoriale de azi ale Serbiei şi Ungariei.
China nu a avut manifestări majore imperialiste decât în interiorul zidului său cu care s-a înconjurat, şi a păstrat politica imperialistă în interior, chiar dacă a îmbrăcat haina roşie a comunismului.
…Inainte de „intrarea” Chinei pe scena a fost… Japonia si restul Lumii… 😉 In Piesa „Ascensiunea Economica pe Piata Mondiala”… Ii vine rindul fiecaruia/ fiecareia.., sa se puna fata-n fata cu… „restul Lumii”… 😉
Salutari Domnilui Sfartz, ale carui interesante teme le citesc cu mare placere si interes, precum si a celor participantilor la discutie !
@Sfartz Pincu
Tipologia politică a sîrbilor, ca națiune, și a Serbiei, ca stat, intră însă în altă categorie, n-aș zice că ține de Austro-Ungaria decît așa, că sînt și ei tot p-acolo. Este corect însă să credem că vechile tendințe imperiale persistă.
Națiile neo-latine păstrează și ele spiritul expansionist al romanilor, francezii, spaniolii și portughezii o dovedesc pe deplin. Italienii mai puțin, cel mai puțin românii, asta nu fiindcă nu ar fi dorit să expandeze, ci fiindcă nu au putut ori nu au avut lideri capabili să o facă. Când au crezut că pot, în timpul lui Ion Antonescu, au ales cel mai prost moment și cea mai proastă direcție posibilă, urmările acelui gest se văd pînă azi și, din păcate, se vor mai vedea mult timp. Trebuie să fii politician total tîmp încît să crezi că te poți întinde spre est, acolo jocurile au fost făcute pt multe secole de acum înainte.
Ei, ei domnilor, cred ca este exagerat sa zicem de NEP in ce priveste China …
A da. Si NEP a raposat fiindca inegalbilul Calau al Tururor Popoarelor s-a decis sa purceada la inarmare. Ca altfel putea sa lase NEP si NEPmani in pace … Cestie de prioritati.
Dar ca era vorba despre China. China la data ascensiunii lui Deng avea o “mica” problema : o populatie “cam” mare, o economie “cam depasita” adica “cum sa ii hranesti pe toti astia?!” (ma rog, in gnl “astia” se hranesc singuri si indoapa si sefii da’ cand sufera de foame e cam naspa: revolta, bataie, jafuri, omoruri). Asa ca dl tovaras Deng a zis “reforma” si “economie socialista de piata” si s-a folosit chiar de Partidul Comunist Chinez ca sa faca “ceva” capitalism. Mai 2 avantaje la care nici Tipatescu (bampiru’) nu gandeste : in primul rand el avea niste capitalisti chinezi nu prea rasariti (adica “doar” de cateva milioane de dolarei per capita) care supravietuisera revolutiei inclus a culturale … si sub nas exemplul sud-coreean, japonez si taiwanez al construirii unei economii capitaliste de succes folosind paghii de stat (inclus planificare!!!).
Si a procedat in consecinta : a “lauat” o bucata de teren cu un port prapadit si a modernizat portul, a trasat niste drumuri si a bagat apa, canalizare si retea electrica ptr fiecare parcela. A mai cumparat, de la un satelit nou lansat, 2 canale de telefonie exlcusiva .. si apoi a invitat sa vina Capitalul … dar as pus conditii “electronica in primul rand, calculatoare si ce mai trebuie, electronica “industriala”, mecanica fina. Nu acceptam bere, tigari si hartie igienica – asta facem si noi!!”.
Ma rog, fara democratie. Si coruptii – sunt destui!! – se impusca pe capete. Ma rog in Rusia lui Eltin era “democratie” asa ca coruptii se impuscau intre ei (plus niste ziaristi si famelii de corupti).
Intrebare – se putea copia modelul chinez?
Daca se dorea DA!!! Da unii se imbogateau mai greu … si bietii turci nu mai aveau destul fier vechi pentru otelariile lor. Si naspa inca mai fumam Snagov, Dacia, Carpati si Marasesti ca in “comunism”!!
Asa ca noi “democratic” am inceput sa dam fabricile de bere (din primu an. Ma rog berea acu e mai buna.. dar ar fi si late explicatii) si am continuat cu tot ce aducea beneficiu facil si nu era concurenta ptr altii.
Asa ca o cestie .. ambasadorul francez zicea
“România este un paradis agricol, dar care se poate transforma în infern dacă lucrurile nu sunt reorganizate în general. Cum se poate accepta o situaţie în care să ai mere importate din Polonia?” …. Marile lanţuri de magazine au nevoie în primul rând de regularitate, să aibă pe tot parcursul anului produse, iar calitatea să fie constantă. Acest lucru înseamnă că producătorii au nevoie de spaţii frigorifice de depozitare, astfel încât să facă aprovizionarea periodică a lanţurilor de magazine. Dacă putem face asta la mere, am putea extinde şi la alte sectoare”
As pune pariu ca in succesul polonez statul polonez are ceva rol. Insa statul roman e “discret” si lasa taranu roman sa se descurce singur. Si marile lanţuri de magazine printre altele au deja “aranjamentele” lor cu furnizorii “lor”.
Si, dle Leibovici, cand neintelegrile se rezolva pasnic, nu ai nevoiue de stat. Ajung niste “oameni batrani si buni” sau un arbitru amabil (adica “arbiteaza” din amabilitate).
Si, dle Palig,a da cum stam cu expansionismul slavilor? Rusi, polonezi, samd. Sau al germanilor?! Astia nu se pun?!
Comparatiile intre China si Romania sunt greu de acceptat, mai ales deaorece ‘se porneste’ nu numai de la societati total diferite din TOATE punctele de vedere, insa si din cauza ca asemenea comparati nu pot aduce la nici o concluzie logica. Atunci ce rost are s-o mai facem?
Romania nu a avut un Sun Yantzen, un Chian Kai Shek sau un Mao, o miscare de emancipare social-economica, nici macar ‘scuza’ unei lupte de independenta nationala care sa creeze la sfarshitul acestea o miscare politica, sau doua, care sa domine societatea romaneasca – fie ea de genul Gomindanului sau Mao-comunista.
Romania s-a aliniat germaniei naziste si a platit pretul infrangeri meritate de dupa WW2 – dupa cum bine se stie.
Atunci pentru ce se ne erijam in comparati fie fortate fie neavenite?
@Sfartz Pincu
Din ce spuneţi mai sus văd că nu aţi înţeles; sunt dispus să accept că este vina mea, că n-am explicat cum trebuie. O explicaţie mai detailată pentru ce consider eu un stat ideal pentru oameni reali am prezentat-o în articolul Pentru ce plătim impozite?, secţiunea „Dar mai întâi – pentru ce ne trebuie un stat?”. Nu vreau să reiau aici explicaţiile de acolo pentru că de fapt subiectul „statului ideal pentru oameni reali” l-am invocat doar ca o observaţie secundară, şi aş vrea să revenim la subiectul principal.
Putem reveni mai târziu la acel subiect, precum şi la legitimitatea de a considera noua (1979-) politică economică a Chinei ca având asemănări cu NEP-ul lui Lenin (1921-28), deoarece şi acesta din urmă era secundar.
Subiectul principal era exemplaritatea „căii chinezeşti”, exemplaritate pe care aţi justificat-o cu premizele:
1. Primul Secretar se alege cu 99,94% în urmai unui vot perfect cinstit,
2. în China de astăzi “deputaţi, senatori, miniştri, prim-ministru şi Preşedinte de ţară sunt modeşti şi dedicaţi intereselor poporului”,
3. iar “puterea politică aparţine celor care efectiv creează şi produc”.
Eu nu sunt convins că aceste afirmaţii sunt adevărate şi v-am semnalat deja câteva motive care mă fac să fiu sceptic, motiv pentru care am spus că punctele 1-3 caracterizează o Chină perfect imaginară.
Aşa că vă rog să justificaţi aceste afirmaţii.
Vă rog să observaţi, în subsidiar, că dacă punctele 1-3 sunt necesare pentru succesul modelului, atunci modelul chinezesc NU poate fi aplicat în România, deoarece aceste premize NU sunt îndeplinite pentru România (şi n-au fost nici în 1990, şi nu vor fi încă timp de câteva generaţii).
Fapt este că China a progresat mult în domeniul economic după parţiala liberalizare a economiei, însă a reuşit în ciuda faptului că pct. 1-3 nu sunt deloc îndeplinite… dar sunt deschis la dovezi pentru contrariul 🙂
@Ghiţă Bizonu
Aşa este, dar numai într-o comunitate mică. Într-o comunitate mai mare (numeric şi geografic) este nevoie de o uniformitate în timp şi spaţiu a regulilor de rezolvare a conflictelor (şi a regulilor de comportare), deci o legislaţie şi organisme specializate – justiţia, poliţia. V. pentru detalii referinţa de mai sus şi discuţiile respective.
@ Alex. Leibovici
Disputele apar de cele mai multe ori din cauza folosirii unor cuvinte-noţiuni înţelese în mod diferit de către combatanţi !
În cazul de faţă am folosit cuvântul “model” care, oricum aş întorce-o, înseamnă ceva de copiat, de urmat, de repetat, la fel ca modelul unui pantof care se va fabrica în “n” exemplare.
Cuvântul corect trebuia să fie “sistem” – sistemul chinez în cazul de faţă, şi ceva mai jos am şi folosit acest cuvânt chiar la locul lui şi cu semnificaţia pe care am vrut s-o prezint:
“Echilibrul dintre puterea economică a statului chinez şi piaţa economică capitalistă este şi va fi piatra de încercare a viabilităţii acestui SISTEM”.
Şi cu asta încheiem disputa, deoarece cele 3 puncte menţionate de Dvs. aparţin exclusiv sistemului chinez şi nu pot fi copiate, deci nu pot caracteriza un “model”!
Dar totusi, calea chineză a fost net superioară celei româneşti, dovadă este faprul că China a progresat material şi moral, iar România a lut-o la început pe o cale anarhică şi degradată moral, şi foarte greu se va redresa.
Dle Leibovici
dvoastra, scuze, cititi prea multa literatura din aia libertariana care abunda de daca si cu parca hai sa ne inchipuim… Practic o organizatioe statala cu un set de regului juridice apare odata cu o anumita complexitate a vietii economice. Pana atunci este suficenta interdictia justitiei private (vendetta) si a furtului. Oricum dvoastra ati afirmat : „Soluţia este ca oamenii care formează sistemul (statul: conducerea, administraţia) nu trebuie să aibă o putere prea mare şi atribuţii prea multe. Deci ideal pentru oamenii reali este un sistem minimal, cu atribuţii numai în domeniile esenţiale de menţinere a ordinii şi rezolvarea paşnică a conflictelor.” Observati cestis boldita? Aia m-a facut sa ma ling pe deste …Un „conflict” care se poa rezolva pasnic, adica care sa nu impuna (la o adica) folosirea fortei represive face politia inutila. Dar nu uitati – dvoastra si nu eu ati scris rezolvarea paşnică a conflictelor . Iar pretentia dvoastra la uniformitate este negata de practica dreptului maritim si portuar unde cate porturi atatea legi … Deci intre oameni de buna credimnta se poa si fara. Naspa e ca sitautai ideala la care va referiti pare mai degraba o porectie a paradisului … insa eu nu am baut papa de la Maglavit!!
Dle Nicolae Waldmann
Sun Yantzen sau Antonescu nu au de-a face cu cestria discutata. Intrebarea este daca Romania putea face o tranzitile in stilul celui facut de China. Ca is Romania era in 89 RSR cu Secretar genral si tot tacamu.
Este vorba de o cestie “tehnica”- ca si China in anii 20-40 a folosit arme Mauser ca si Wermachtu’ .
Si daca privim asta ca pe o cestie tehnica puteam zice ca puteam sa urmam esenta “modelului chinez” adica sa folosim forta statului in tranzitia economica dupa 89 …
Mai mult daca e sa o ardem “teoretic” in genu “asa imi place mie” sau “vrabia malai viseaza” (whishfull) aceasta sansa a fost ratata – cu brio!- de sir Nae Ceausescu… Acelasi NC care prin 1966-67 a “dat drumul” la mandatari si incerca catesceva. Da ma rog scleroza politica …
@Ghita Bizonu’
> Aia m-a facut sa ma ling pe deste …Un “conflict” care se poa rezolva pasnic, adica care sa nu impuna
> (la o adica) folosirea fortei represive face politia inutila.
E bine să vă lingeţi pe degete, dar văd că ocupaţia asta a devenit compulsivă şi vă împiedică să citiţi (sau înţelegeţi) ce am scris. Iată:
>> statul serveşte [şi] drept arbitru în conflictele dintre oameni (moşteniri, etc.), altfel alternativa este să se ajungă la cuţite.
Deci în loc să rezolve disputele prin duel :-), oamenii se adresează justiţiei. ASTA se chiamă „rezolvarea paşnică a conflictelor„.
> Deci intre oameni de buna credinta se poa si fara [legi]
Da, între oameni aleşi pe sprânceană şi foarte puţin numeroşi, iar nu în genul de societate de care vorbim.
P.S. V-aţi înşelat şi cu literatura libertariană…
🙂 aspectele unei priviri de… ansamblu ce a deschis calea dezbaterii acestei teme in forum.
…fara a intra in detalii de analiza politica si economica a Chinei – eu nefiind implicata in cunostinte de amanunt, de acestea va ocupati Domniile Voastre, aici-, permiteti-mi totusi sa ma „aliniez” discutiei doar din pct de vedere al unui observator ce are formata o „imagine” de ansamblu cu privire la problema pusa in dezbatere de Domnul Sfartz Pincu „China si restul lumii”.
As dori sa enumar doar in mod sumar opinia mea:
1.- desigur China, din pct de vedere a Traditiei si Istoriei, nu se poate compara cu Romînia, punct.
2.- tema pusa in dezbatere atinge sfere globale mult mai INALTE – privind aspectul economic mondial – Romînia situindu-se din acest pct de vedere (de fapt, si nu ca valoare) mult sub acest nivel comparativ cu tarile MAMUT – marile puteri – ale Terrei, dat fiind neta diferentiere ce tine, de asemeni, de traditie si istoria tarii, de populatie si pozitie geografica, deci ca putere de actiune pe plan mondial, se afla pe o pozitie inferioara marii China.
– dumneavoastra comentind si aspectul particular al formei de societate comunista pe care l-a abordat China, diferita de a celei de tip European, logic vorbind.
Aici, in cazul noastru, avem de-a face cu mari influente globale unde Romînia nu se incadreaza… inca 😉 cine stie…
3.- luind in considerare cele afirmate in pct 2. si atingind esenta Titlului ales de Dnul Pincu la tema expusa, exemplul Chinei pe planul expansiunii economice, extraordinare si fara precedent in istorie din pct de vedere a rapidei ascensiuni si extinderi, putem spune ca avem de-a face cu un aspect economic, generat de evolutia tehnica mondiala, MOMENTUL crucial al acestui „balance”, de pe „piciorul” de vest al umanitatii pe „piciorul” de est al acesteia… Un model de balansare ce atrage o contrabalansare a puterii economice pe plan mondial.
China, ca tara cu cel mai numeros popor al Terrei, tara de tip comunist, deci din „tabara” tarilor comuniste – fara detalii aici -, a „atras” interesul „taberei” occidentale, pusa in fata necesitatii extinderii pietei de productie prin delegarea acesteia unei tari cu mare potential de forte de munca, totodata si nult mai ieftina, la o calificare inalta.
…O masura extrem de necesara pentru tarile occidentale, dat fiind, cum spuneam, explozia technicii si incapacitatea pe plan local de a crea noi locuri de munca, precum si nivelul de salarii mult ridicat cerut de pregatirea profesionala si de specialisarea, mult mai pretentioase si costisitoare, pe piata de vest.
4.- tarile Occidentale au si intrat in actiune, prin tratative economice ce au deschis calea incheierii tratatelor de colaborare pe plan productiv, „pasind”/comasind centre de productie in China, prin Tratate de colaborare cu aport reciproc, insarcinindu-se: Vestul cu technologia, iar China cu dezvoltarea centrelor de productie si angajarea fortei de munca. Bineinteles, si nu de uitat, este si aspectul ca PRODUCTIA ce urma a fi realizata era PENTRU Occident, in cea mai mare masura..; doar un mic contingent de produse luau calea celorlalte tari „surori”, de tip comunist si pe piata interna.
Oferind Tehnologii unei tari de talia Chinei si dezvoltind cu acestea o noua „forma” de productie de tip „imprumut”, al carei profit si-o asumau ambii parteneri – vestul, prin volumul de marfuri realizate si necesare pietii sale, iar China cu plasarea fortei de munca si dezvoltarea industriala-, ambii parteneri erau pe deplin „serviti” in interesele lor economice, personale. …Urmarile inevitabile unei asemenea „asocieri”… nefiind luate, la vremea aceea, in consideratie de participantul de vest…
Productiile au proliferat, s-au dezvoltat vertiginos, produsele in gamă foarte variata si indeosebi cantitativ, au cucerit piata mondiala (au ajuns si la noi, inainte de anii’90..), aducind Chinei un venit din ce in ce mai mare, ajungind chiar sa „substituie” multe alte game de produse, tipic occidentale.
Pentru China, veniturile acesteia crescind vertiginos, urmatoarea „treapta” nu putea fi alta decit schimbarea de „macaz”, trecind neintirziat la „propria” productie, retragindu-se din contractele existente – banuiesc in mare parte -, trecind la productia in „regie proprie”. Tehnologiile insa, acum deja foarte cunoscute, au fost folosite mai departe, la acestea alaturindu-se propriile cuceriri tehnologice si extinderea pregatirii profesionale, etc.
Nemaifiind „legati” de conditiile vechilor intelegeri contractuale, China, in contextul unei productii crescinde – la care s-a adaugat acum independenta financiara – precum SI existenta deja, a dependentei pietelor occidentale de aceste produse fabricate in China, livrate in cantitati uriase pietei occidentale si la preturi derizorii comparativ cu cele ale produselor acestora, a acumulat o „putere”(!!) economica pe piata mondiala in permanenta crestere.
Tehnologiile insusite plus cele desvoltate autochton, forta de munca, uriasa in comparatie cu oricare tara din lume, au ridicat-o rapid pe pozitie economica suverana!
De aici incepind, avem de-a face cu… o lume intreaga(!!), inundata de produse „made in China”, in mare parte de caliatate „fara pretentii” pina la deplorabila, de lipsa de compatibilitate a acestor produse cu necesitatile Omului european occidental sau cel american… nici nu mai putem sa ne batem capul; din acest punct de vedere am ajuns „sclavii” productiei „made in China”.
Aspectele ce s-au reliefat in progresie geometrica de la acest „proces” de trecere de la „executant” la „executor” , le traim cu totii, azi.
Expansiunea de „cucerire” a noi piete de materie prima si problema manipularii de capital, reprezinta un proces inevitabil ce era de asteptat in cazul acestei Capacitati de productie, piata de desfacere…. FIIND ASIGURATA.
Realitate sau povestea… unei „fete” de-mparat, pe cale de a deveni regina?
Dl. Gh. Bizonu,
Opinia mea este ca pentru a intelege ‘de ce’ face un anume popor ce face (astazi) ajuta totusi si cunoasterea trecutului sau mai ales pentru a descoperi si intelege… de ce face ce face.
Judecarea situatiei prezente fara o intelegere cat de cat a caracterului poporului respectif risca sa duca la concluzi ne fondate.
Inteleg obsesia curenta de a incapsula cam totul in fraze ‘cheie’ de genu ‘pisica alba sau neagra, tot soarici prinde’, insa nu-i cinstit sa cada magareatza pe saracutele pisicute, fie ele albe sau negre, pentru a ‘explica’ de ce face chinezul de astazi ce face.
@Sfartz Pincu
> cuvântul “model” … înseamnă ceva de copiat … cuvântul corect trebuia să fie “sistem”
Deci înţeleg că de fapt NU găsiţi că sistemul chinez ar fi fost bun de aplicat şi în România. Corect?
Deşi… vorbiţi în articol de „beneficiile care ar fi fost obţinute de România de după revoluţie dacă s-ar fi urmat la noi, măcar în parte, modelul chinez cu păstrarea controlului statului asupra sectoarelor economice strategice”.
> Şi cu asta încheiem disputa, deoarece cele 3 puncte menţionate de Dvs. aparţin exclusiv sistemului
> chinez şi nu pot fi copiate
Foarte bine, însă mai rămâne să justificaţi, cum vă rugasem, că cele 3 fapte sunt într-adevăr adevărate pentru China: alegeri libere în Partid (cu 99,9% voturi!!), apoi „deputaţi, senatori, miniştri, prim-ministru şi Preşedinte de ţară sunt modeşti şi dedicaţi intereselor poporului” şi, în sfârşit că în China „puterea politică aparţine celor care efectiv creează şi produc”.
Dar dacă doriţi să le lăsăm baltă… le lăsăm.
@Nicolae Waldmann
> Nu pot sa cred ca stilul cuiva, fie el cat de ermetic, poate constitui un motiv de pedeapsa [este vorba de suspendarea d-lui T. Saita]
Eu apreciez sincer când cineva sare în apărare când vede că se comite o nedreptate; apreciez pentru că este un fapt rarisim. Din păcate nu aveţi dreptate: suspendarea d-lui T. Saita a fost ireproşabilă din toate punctele de vedere.
Dl. Saita nu este suspendat doar pentru stil ermetic, ci şi pentru stil de „luat peste picior”, precum şi pentru alte încălcări care au atras după sine două avertismente formale. Iată-le:
Avertisment nr. 1 (7-1-2014 la 23:40) http://acum.tv/articol/69459/
Avertisment nr. 2 (2-2-2014 la 21:59) http://acum.tv/articol/69804/
Puteţi să le căutaţi şi să vedeţi despre ce este vorba. Citiţi şi discuţiile legate de avertismente.
În afară de aceste două avertismente formale, i-am atras de numeroase ori atenţia asupra încălcării regulamentului, atât pe ACUM cât şi prin mail privat. Deci am dat dovadă, cu dl. Saita, de neobişnuit de multă răbdare, mai multă decât cu alţi comentatori care au fost suspendaţi.
Am returnat de două ori domnului Saita comentariile cu rugămintea să le rescrie. Prima dată m-a ignorat, a doua dată a trimis un nou comentariu, perfect inteligibil, încă o dovadă că este capabil s-o facă… A treia oară n-am mai făcut-o…
Revenind la stilul „ermetic”, adică greu inteligibil, iată ce au scris diverşi cititori:
Ultimile două erau semnate… „nicolae waldmann” 😉
Când am iniţiat tema Chinei de azi nu am avut în vedere faptul – ferească Dumnezeu – că aş putea prezenta cât de cât acceptabil complexitatea evoluţiei sistemului economico-social al acestei ţări, ṣi am avut in vedere doar două obiective, şi anume:
1. Posibilitatea preluării, intro măsură oarecare, de către România, nu a „modelului” sau a „sistemului” chinez, ci doar a „caii” specifice, caracterizată prin controlul, participarea, şi coexistenţa statullui cu piaţa capitalistă liberă.
Singurii care au înţeles perfect şi au susţinut mai bine decât mine această idee au fost domnul Ghiţă Bizonu şi Doamna Gabriela Munteanu, care, ca şi mine, suferă vizibil pentru prelungirea excesivă a dezordinii dintr-o revoluţie neterminată în care statul a devenit un spectator, nu pasiv ci activ dar implicat în dezastrul economic al acestei ţări, ţarā care prin resursele sale iniţiale putea ajunge, fără nicio îndoială, un „tigru” european dacă Statul avea un control similar asupra economiei aşa cum este în China.
2. Dorinţa de a provoca implicarea în analizarea „caii chineze” de către specialiştii de forţă, participanţi activi în viaţă acestei reviste, a posibilităţii aplicării acestei cai în România, începând din primele zile de după revoluţie.
Din păcate, cei care ştiu ce este de făcut, nu pot face nimic (nu au puterea), iar cei care pot (au puterea politică şi economică), nu vor să schimbe ceva.
@ Alex. Leibovici
Nu Va pot da un răspuns justificat „ştiinţific” la cele 3 întrebări ale Dvs., ci doar părerea umilă a subsemnatului, şi anume:
1. În China, cu tradiţiile ei de disciplină imperială, da, este posibil ca vârfurile să fie alese cu 99,94% !
2. Da, în China de azi conducătorii de vârf sunt oameni modeşti, dovadă fiind locuinţa austeră în care a trăit predintele acestei ţări (a se compara cu palatul lui Gigi!!).
3. Puterea aparţine celor care muncesc, pentru că susţin fără nicio împotrivire conducerea comunistă, care le oferā mult mai mult decāt le-ar fi oferit capitalismul. Dacă există nemulţumire, ea este din partea întreprinzătorilor, pentru că ei plătesc dobânzi de câteva ori mai mari către băncile de stat pentru credite şi se simt dezavantajaţi în raport cu companiile de stat.
Mai trebuie ținut seama și de faptul că România este o țară mică (mă rog, medie, după normele europene). Ea nu are impactul uman și economic pe care îl poate avea o țară precum China ori precum Brazilia, un recent sosit în clubul celor puternici. România nu se poate desprinde de modelul economic învecinat, așadar, chiar dacă ar dori, nici nu ar putea inova foarte mult. Dacă în 1989–1990 ar fi putut face altfel, ar fi putut distruge mai puțin etc. este o discuție azi inutilă, după părerea mea, distrugerile s-au produs, le regretăm și mergem mai departe, după cum regretăm distrugerea Bucureștilor în anii ’80. Ce s-a distrus e bun distrus. Au fost serii de bla-bla despre cum să se facă ori refacă părțile distruse. Vorbe, vorbe, vorbe… Într-o piață imobiliară acaparată de primitivi parveniți este, aș zice, normal.
Discuțiile despre China și despre modelul său sînt, desigur, interesante. Nu văd însă cum acest model, bazat pe o anume viziune asupra lumii, pe o anume psihologie de grup, complet diferită de a europenilor, se poate aplica în România. În anii ’70, Ceaușescu a încercat modelul nord-coreean, ce a urmat se știe.
????!!!!!??? Elementul de nivelare de obliterare al identitatilor subsumate celei superioare poate fi comparat cu notiune de Europa fara diversiune concurente nationale, una tot nivelata ca sa folosim aceiasi expresie,dar nu prin teroare si exterminare ci prin consens pasnic” ma doare capu’ si mi se imncreteste chelia!! Asa ceva nici cu una strical de Carmel la bord nu pot scoate!! Betie de cuvinte cum zicea Maiorescu … Da cred ca autorul nu poia sa traduca nici el …
Si in general – geaba zice dl Waldman ca Judecarea situatiei prezente fara o intelegere cat de cat a caracterului poporului respectif risca sa duca la concluzi ne fondate. Asta cunoastere este uneori inutila. Ca asa un par d’egzamplu vulgar si complet neintelectual nu cred ca compresiunea caracterului poporului german in conjunctie cu caracteru poporului iudeu si disjunctie a etosului mozic de cel germanic a determinat Israel Military Industries Ltd. sa adopte cartusul 9 Parabelum folosit cu succes de nemti … Cred ca au contat ceva mai mult niste tabele balistice si teste de poligon ..Si ca Uzi el a scapat prilejul sa zica el cestia ci culoarea pisicii (idem in 46 Zahalu sau cum se numea pe atunci nu a avut nici cea mai mica greata sa se foloseasca de ME 109)
Undele decizii sunt pour tehnice si e bine sa raman asa
D-l.Ghita Bizonu,
In dorinta Dvs. de nestavilit de a zeflemisi sau, D-ne frereste, a face asa zisu ‘misto’ de contributia nevinovata a altora, v-ati dedat la pacatul epistolar capital: comparatii total ne potrivite cu scopul de a ridiculiza.
Nu prea inteleg ce are glontzu neamtului sau Uzi-ul israelianului cu prefectura.
V-a reamintesc, Dl.Bizonu (dupa ‘nume’ v-a banuesc a fi si filatelist) ca singura comparatie acceptabila la acest subiect este aceia intre pisicuta alba si cea neagra.
p.s.: pentru cei cari ar cauta comparatia ‘chinezeasca’ intre pisicuta alba si pisicuta neagra, reamintesc ca aceasta comparatie este ca bancile din Parcu Lupoaica (cu pui) din Piatza Dorobanti – e.g.: nici una.
@Sfartz Pincu
> Nu vă pot da un răspuns justificat “ştiinţific” la cele 3 întrebări ale Dvs., ci doar părerea umilă
> a subsemnatului
Dragă domnule Sfartz, eu v-am rugat să justificaţi trei lucruri pe care le-aţi prezentat drept fapte, şi anume fapte reale, adevărate. Acuma îmi spuneţi că nu puteţi să justificaţi că sunt adevărate, ci doar că credeţi că ar fi adevărate, şi aduceţi câteva argumente (nu prea convingătoare 🙂 ) că ar fi doar plauzibile.
Dar asta nu este suficient! De fapt treaba nici nu este complicată. Nimeni nu se aşteaptă să mergeţi în China şi să cercetaţi personal subiectul; aţi fi putut justifica cele trei afirmaţii cu citate din una sau mai multe surse reputate. Sau, şi mai simplu, să-mi fi spus din ce surse aţi aflat dv. acele lucruri, iar eu să văd ce-i cu acele surse.
Fără asta afirmaţiile dv. sunt, vai!, arbitrare, iar concluziile pe care le trageţi din ele sunt lipsite de bază… deci tot arbitrare.
P.S. În argumentele pe care le aduceţi, deduceţi FAPTE din OPINII !! Ori faptele nu se deduc ci se constată.
Cineva a spus: „Everyone is entitled to their own opinions, but they are not entitled to their own facts”, adică „oricine are dreptul să aibă opiniile sale proprii, dar nu şi faptele sale proprii” 🙂 🙂 Găsesc că este o vorbă foarte înţeleaptă…
@Alex. Leibovici
Aţi dat un citat «a la Pithia»: “oricine are dreptul să aibă opiniile sale proprii, dar nu şi faptele sale proprii” !?
Ceeace ne defineşte, sunt faptele, şi nu opiniile. Opiniile se pot împrumuta, copia, perverti, faptele sunt bătute în cuie !
Comentariile din şi despre afirmaţii, uzitate în cadrul acestei reviste, se încadrează în citatul Dvs. de mai sus, dar în formă schimbată şi anume :
«oricine are dreptul la opiniile sale, dar despre faptele altora !»
În cazul de faţă este vorba despre «faptele Chinei » şi mai puţin importantă este esenţa celor 3 întrebări puse de Dvs., care se referă la calităţile şi defectele sistemului comunist sau a unor căi chinezeşti proprii, care oricum aş întoarce-o, Dvs. o să le consideraţi ca fiind cele mai negre posibile, aduse la cald din iad «(!), şi în acelaşi timp o să scoateţi întotdeauna în evidenţă calităţile proprii numai capitalismului şi democraţiei occidentale, care sunt venite direct din Rai !!
Îmi menţin «opiniile mele» despre sistemul social-politic-economic chinez şi dorinţa ca şi România să fi avut parte de ele, pentru că «faptel» chinezilor rămân exemplare şi nimeni din toată această lume nebunā nu le va egala !!
Iată faptele :
– rezervele valutare ale Chinei, cu o sumā de 3820 miliarde dollari, depăşesc de departe toate ţările capitaliste, inclusiv SUA, permiţând statului chinez, să funcţioneze şi ca o bancā mondială (mult mai puternică decât FMI !!)
Pentru comparaţie, rezerva valutară a României este de 32 miliarde, revenind pe cap de locuitor – 1608 dolari, iar pe cap de locuitor chinez este de – 2830 dollari !! – http://www.capital.ro/rezervele-valutare-ale-chinei-au-atins-un-nou-record.html
– produsul intern brut al Chinei se apropie vertiginos de cel al SUA (care este 15.000 miliarde), fiind în 2013 de 8.227 miliarde dollari, a se compara cu cel al puternicei Ruşii, unde PIB-ul este de peste 4 ori mai mic, adică de 2014 miliarde dollari !! http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_%C8%9B%C4%83rilor_%C3%AEn_func%C8%9Bie_de_PIB
– ritmul de dezvoltare al Chinei este de minim 8% pe an, în timp ce acelaşi ritm al SUA bate pasul pe loc.
Contează mai puţin discuţiile despre calităţile şi defectele sistemelor de organizare politico-socială cât timp poporul are «pâinea cea de toate zilele» şi libertăţile, în limitele legalităţii.
@Sfartz Pincu
Nu cred că sînt mulți care să se îndoiască de faptul că, în ultimele decenii, China a făcut pași uriași, dar discuția a pornit de la alt punct: de la posibilitatea de a exporta modelul chinez și în alte țări, concret în România. Ca atare, mărul discordiei nu este dacă e adevărat sau nu că în China s-au făcut pași uriași de progres, ci dacă acei pași pot fi urmați și de alții. Nu am fost în zonă, dar am mai citit despre zonă, am urmărit documentare… Modelul chinez ar fi putut fi urmat, de ex., în Coreea de Nord, dar, așa cum știm, nu s-a întîmplat așa. Poate în Vietnam… nu știu.
Putea fi modelul chinez viabil în România anilor ’90? Hm, nu cred. În primul rînd, ar fi trebuit să existe niște „tovarăși” care să-l pune în practică. Așa cum bine știm azi, tovarășii noștri au avut o cu totul altă viziune asupra istoriei, lupta ducîndu-se pt ca fostele structuri comuniste, cu nume și cu etichete schimbate, să continue controlul asupra economiei și, gradual, să intre în structurile economice europene.
În al doilea rînd, ar fi trebuit cumva ca acel model să se europenizeze, să fie preluat ca atare ori modificat în mai multe țări. România este o țară prea mică, prea neputincioasă și prea coruptă pt a impune modele economice și altora, de vreme ce nu este în stare să-și construiască un alt model decît al risipei și al inutilului, despre care am mai scris aici. În ultimii ani, în România s-au cheltuit sume imense pe nimicuri (bănci și băncuțe în parcuri și pe străzi, stîlpi ornamentali, copaci în ghivece etc. etc). Păi care stat european ar importa așa ceva? o asemenea risipă, o asemenea disipare de energie?
Modelul chinez putea fi importat în România anilor ’80, de ex., dar n-a fost să fie. Atunci da, pumnul partidului putea lovi puternic în masă și gata, de a doua zi construiam modelul chinezesc. Dacă a trecut acel moment, a trecut și ocazia. O altă ocazie ar fi dacă, la un moment dat, plictisită de bunăstare și de pace, Europa s-ar decide să mai experimenteze niscai modele economice și politice, după ce, timp de secole, a experimentat tot felul de formule, numai în sec. 20 vreo 3 de bază, cu multe subvariante: capitalismul reformat pe model britanic, comunismul bolșevic și nazismul german.
Modelul (vest-)european postbelic este un capitalism social care a permis mărirea păturii mijlocii, creșterea nivelului de trai pt majoritatea covîrșitoare a populației și aplanarea conflictelor sociale prin consens și prin concesii. Într-o asemenea societate, cetățenii nu sînt deranjați dacă, să zicem, 1 % dintre ei dețin sume imense, iar restul de 99 % trăiesc din mila acelui 1 %. Dacă acei 1 % reușesc să mențină un echilibru, foarte bine. Acest model exista la nivelul anului 1989–1990, fiind apoi combinat cu noile structuri ale Europei de Est, în care foștii comuniști, securiști și milițieni intră și ei în joc, devenind astfel noii capitaliști ai Europei.
Mi se pare evident că acum, azi, modelul chinez nu mai are loc în Europa. Jocurile au fost făcute, ar trebui un mare seism politic, social și economic ca să mai schimbi ceva, iar ca să schimbi pe modelul extrem-oriental ar însemna un șoc prea mare pt Europa.
@ Sorin Paliga
În esenţă, partea din sistemul chinez care încă poate fi preluată de România este legată de un rol mai mare al statului într-o economie de tip capitalist. De ce un om poate fi capitalist şi statul – nu? Nişte manageri de calitate, bine raspalatiti, nu pot fi în serviciul statului pentru a conduce companii şi bănci de stat?
Se poate! Dar mai întâi trebuie ca statul să recapete drept de proprietate, pentru sectoarele strategice măcar, inclusiv finanţele şi o mare parte din sectorul bancar. În momentul de faţă BNR deţine o rezervă valutară cam de 32 miliarde Euro, care zac ca o sperietoare doar pentru menţinerea echilibrului monedei naţionale!! Aceşti bani, investiţi cu cap, şi în afaceri cu profit mare, ar putea să lucreze pentru interesul obştesc.
Ruşii au pierdut şi ei la un moment dat controlul asupra economiei, în favoarea şmecherilor particulari. Dar şi-au revenit în bună măsură, şi azi au preluat o mulţime de sectoare care aduc un profit imens.
Mai mult, au folosit forţa statului pentru nişte legi „nedemocratice”, cum spune Stimatul Domn Alex. Leibovici, şi au purces la confiscarea averilor celor care sunt prinşi cu mâţa în sac.
La noi, după ce am intrat în UE, nu se mai poate face o privatizare a sectoarelor, care nu trebuia sā fie date pe mâna particularilor, în special a companiilor străine. Este normal ca românii să plătească apa de băut – unor străini, având un fond acvatic la care ţări că Israelul de pildā pot doar visa!
După mine asta este soluţia: pentru o perioadā de timp – să zicem 5 ani, statul să preia controlul economiei mari, prin naţionalizare, chiar încălcând „principiile democraţiei”, lăsând piaţă liberă doar pentru mica producţie şi sfera serviciilor, după care, treptat şi bine controlat, să procedeze la introducerea unui capitalism social modern.
@Sfartz Pincu
Este corect, cred, felul cum analizați, dar revin: pentru asta nu e nevoie de un model chinezesc, e nevoie de unul sănătos autohton.
„Privatizările” de cumetrie de după 22 dec. 1989 au avut un singur scop: „privatizarea” PCR-ului, Securității și Miliției. E simplu. Nu o spun eu, au spus-o analiști ai fenomenului est-european post 1989. Polonezii au, cred, cele mai bune analize.
Într-un stat bine organizat nu e loc de prea multă corupție, ca atare, dacă ar fi cum spuneți, România nu ar fi între cele mai sărace țări ale Europei, ci între cele mai bogate. Am mai amintit asta pe aici: resursele României sînt considerabil mai mari, la orice fel de raportare, în absolut ori pe cap de locuitor (țiței, teren fertil, cupru, aur, fier etc.). Păi cum explici o țară de oameni săraci cînd ai asemenea resurse? Simplu: ineficiență, nesimțire, corupție.
Ca să reduci măcar din aceste fenomene nu ai nevoie de modele orientale, ai nevoie de organizare internă, numai că, pt asta, ar fi nevoie de oameni motivați, care să o facă. Or tocmai aici e problema: toate structurile esențiale ale statului au fost acaparate de EI, de cei menționați. EI nu vor sisteme de import, ei vor să fie așa cum e, e bine, e pt ei.
Nu pot sa cred ca cineva ii invidiaza pe chinezi si vrea sa fie ca la ei. Dar apoi am vazut ‘chiar încălcând “principiile democraţiei”’ si m-am lamurit: sinteti periculos.
„De ce un om poate fi capitalist şi statul – nu?” Raspunsul e simplu: „pentru ca asta inseamna capitalism (proprietate privata).
Cu cit statul e mai mare cu atit creste si numarul „smecherilor”, nu invers, asa ca aveti grija ce „nationalizare” va doriti. Probabil vreti si lagare pentru cei care nu sint de acord, altfel nu se poate.
În multe țări europene statul are un rol important, iar globalizarea a accentuat, nu a redus rolul statului în economie, în viața socială, în viața privată chiar, indiferent dacă intervine brutal (cum a fost recent în Cipru) ori (mai) voalat, ca în Germania ori ca în țările scandinave. Capitalismul contemporan nu prea mai seamănă cu cel descris de Marx ori de Dickens, Rusia are azi o abordare pragmatică și nu neapărat mai puțin dură față de sferele sale de influență, statul american este diferit decît cel din vremea lui Walt Whitman…
Și viața cotidiană este mult schimbată. Oamenii citesc tot mai puțin cărți, ci tablete; educația s-a electronizat; lumea este interactivă; apar contradicții de adaptare la noile condiții.
Europa are nevoie azi de un model de cohabitare post-comunistă în care capitalismul din anii războiului rece s-a schimbat foarte mult, a scăzut spre dispariție miza confruntării… Aceasta presupune ample și consistente regîndiri ale sistemului, deoarece sistemele economice și politice nu se schimbă de la sine, le schimbă oamenii, iar dacă nu le schimbă din mers, le schimbă confruntările, crizele… Criza din Ucraina, la frontiera dintre Vest și Est este un exemplu simptomatic și dătător de ample neliniști.
@ Alex. Sătmăreanu
Aţi scos din sensul acestei dispute unul sau două elemente care, într-adevăr, luate separat de contextul de ansamblu par anomalii periculoase.
Este vorba nu de a copia modelul chinez, ci de a aprecia faptul că China a găsit o cale proprie, specifică situaţiei post-maoiste de la ei.
Pentru România, noţiunile care v-au revoltat, luate ca atare, în sensul lor real, şi anume: „principii democratice” şi „capitalism”, au un sens propriu-profund alterat, iar o soluţie de eradicare a acetsor monştri necesită măsuri dure !!
Ce au adus bun pentru majoritatea populaţiei din România aceste genuri de „principii democratice” şi „capitalismul” cu privatizările sale, în fond cu jafurile si distrugerile averii naţionale? Poate ne demonstraţi Dvs. că de fapt la noi este raiul pe pământ, şi trebuie lăsate stările de lucruri aşa cum sunt,doar de dragul acelor „principii democratice”, că mai bine nici că se poate !!
@Sfartz Pincu
Da, aici vă dau dreptate integral, ceea ce s-a întîmplat în România după 22 dec. 1989 nu a avut de-a face cu privatizarea și cu capitalismul, dar am mai discutat despre asta: puternicii instalați imediat după 22 dec. nici nu au dorit așa ceva, au dorit, pur și simplu, să devină prin șmecherii de culise noii proprietari ai patrimoniului național. Și asta s-a și întîmplat, adică s-a întîmplat cum și-au dorit.
Există un discurs al lui Ceaușescu, cred că la Alba Iulia, în jur de 1 decembrie 1989. Acolo a spus o scurtă frază pe care, cred, mulți au trecut-o cu vederea. „Tovarăși”, zicea înțeleptul nostru, „comuniștii nu trebuie să cedeze puterea, deoarece alții le vor lua locul” (citat din memorie, dar cred că e f. aproape de original). Toate evoluțiile ulterioare datei de 22 dec. 1989 arată că asta s-a și întîmplat, executarea sa rezolvînd rapid problema puterii și a succesiunii. Curat. Murdar. Curat murdar.
@Sfartz Pincu
Mulţumesc pentru informaţie! Mulţumesc şi pentru link – în felul acesta pot să judec, oarecum, cât de sigură este informaţia.
V-aş rămâne recunoscător dacă aţi putea să-mi daţi şi linkul pentru cele 3 informaţii din articolul dv. despre care mi-am exprimat scepticismul – sunt cele pe care le-am enumerat aici.
@Alex. Leibovici
Am trecut prin diacritice si urmatoarele link-uri si au devenit neutilizabile:
http://www.ziare.com/economie/analiza-economica/cand-va-conduce-china-lumea-economica-mondiala-1276589
http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/summit-important-la-bucuresti-prima-vizita-in-romania-a-unui-premier-al-r-p-chineze-dupa-19-ani.html
http://www.zf.ro/companii/ministrul-comertului-din-china-depinde-de-viteza-americanilor-cand-o-sa-ajunga-pib-ul-chinei-pe-cel-al-sua-11721535
@ Alex. Sătmăreanu
Stimate Domnule Sătmăreanu, să înţeleg că Dvs. consideraţi că sistem capitalist înseamnă, aşa cum aţi scris: “pentru că asta înseamnă capitalism (proprietate privată)” ?
Dacă în ţări ca Franţa şi Italia, „capitaliste cu vechime”, există un puternic sector aparţinând statului, din punctul Dvs. de vedere, prezentat ca mai sus, precum că „asta înseamnă capitalism-proprietatea privată” – ar fi justificată vânzarea totală a avuţiei naţionale doar pentru a putea spune că în România este capitalism !
Dacă asta credeţi (sau, asta ştiţi despre capitalism), să ne bucurăm cu toţii şi să exultăm de bucurie că România a ajuns o ţară „capitalistă” !!
Şi bineînţeles că nu ne trebuie să copiem vreun model de economie, fie el şi de la chinezi, ne trebuie doar spiritul acelui model, ideia că se putea să găsim o cale proprie, mai buna, cu un sens de progres economic, indiferent de teoriile sau cuvintele despre capitalism sau comunism, indiferent de ce a spus Marx, sau Deng. Oare nu are România oameni cu bună şi dreaptā judecată ?
@Pincu Sfartz
Mulţumesc pentru linkuri, dar astea n-au nicio legătură cu ce v-am rugat, şi anume linkul pentru cele 3 informaţii din articolul dv. despre care mi-am exprimat scepticismul – sunt cele pe care le-am enumerat aici. Cele trei informaţii erau:
1. Primul Secretar se alege cu 99,94% în urmai unui vot perfect cinstit,
2. în China de astăzi “deputaţi, senatori, miniştri, prim-ministru şi Preşedinte de ţară sunt modeşti şi dedicaţi intereselor poporului”,
3. iar “puterea politică aparţine celor care efectiv creează şi produc”.
Deci mă interesează sursa acestor informaţii.
Daca e sa alegi intre monopol de stat si monopol privat l-as alege pe primul. Dar asta nu e o „alegere”, e raul cel mai mic in buna traditie romaneasca (si nu numai).
Adevarata optiune care s-a dovedit ca functioneaza este concurenta nu monopolul. Rolul statului nu este sa produca ci sa ne pazeasca pe noi de abuzuri.
Ce ati alege:
– un singur furnizor privat de piine pe tara
– numai statul sa aiba dreptul de a face piine
– oricine sa faca piine daca respecta anumite reguli de calitate (igiena,…)
In plus, cind credeti ca piinea ar fi mai accesibila? Nu astept raspuns, am asezat optiunile intr-o ordine mai speciala.
@Alex Sătmăreanu
Cred că ați ochit bine un punct sensibil și ați analizat corect: „Daca e sa alegi intre monopol de stat si monopol privat l-as alege pe primul”.
Am experiențele mele recente cu marile trusturi, în context Orange. Folosește practici mafiote, de șantajare a clientului și, dacă acesta nu cedează [nu am cedat], trece la amenințări, la șantaj, la falsificări de documente. Am reclamat. Degeaba. De ce face asta? Deoarece poate, deoarece știe prea bine că dacă un client se simte nedreptățit, singura care de atac este justiția. Nimeni nu plătește un avocat ca să recupereze, să zicem, 500 de euro, e mai mare daraua decît ocaua. Drept urmare, Orange va continua să fenteze mii și mii de clienți fără teamă de represalii, doar e partener de nădejde al SRI-ului și al altor servicii similare.
E doar un exemplu, dar pot fi mai multe. Și eu cred că, cel puțin pe anumite perioade, în Europa, statul trebuie să-și asume un anume rol și nu unul formal. De altfel, recenta criză a arătat că statul a intervenit și deloc fin, și în Europa și în Statele Unite. Mitul că avem societăți capitaliste libere, bazate pe libera concurență s-a dus, lumea contemporană este complet alta decît în romanele lui Dickens.
Peste tot unde statul intervine favorizind un competitor (inclusiv pe el insusi) distorsioneaza piata si deci connsumatorul „plateste”. Solutia nu este de a mari distorsiunea ci de a o elimina, de a incuraja initiativa privata.
„Mitul” s-a dus dar tot asta este solutia corecta.
Inclusiv la subiect de fata, China, initiativa privata da cresterea economica, nu statul. Statul a detinut tot in ultimii zeci de ani fara nici un rezultat. Atribuiti cresterea economica cui nu trebuie.
Presupun că nu vă referiți la mine cînd spuneți că cineva atribuie statului chinez creșterea economică a Chinei. Nu eu sînt acel cineva. Eu cred că chinezii s-au maturizat politic și economic înaintea rușilor, care au mai tîrît brejnevismul încă vreo 10 ani de la moartea autorului.
@Alex. Leibovici
Cele 3 puncte marcate de Dvs. nu apar ca atare în nicio sursă. Sunt doar observaţii personale, rezultate din diverse aspecte prezentate ici şi colo.
Că Preşedintele chinez este modest, este un fapt irefutabil, a fost prezentată locuinţa în care a trăit până la alegere, şi era o locuinţa de tip comun pentru China. Că a fost ales cu un singur vot contra este posibil datorită disciplinei tipice a chinezului, şi că acel vot se presupune a fi chiar al presedintelui ales rezultă şi din faptul că este întradevăr modest, ceeace s-a şi comentat.
Aprecierea mea, prezentata în punctul trei, este o consecinţă a faptului că nu a existat, cel puţin până în prezent o opoziţie internă în partid. Există reacţii negative, dar din partea întreprinzătorilor, care vor mai multă libertate în acţiunile lor. Clasa muncitoare este mulţumită că are de lucru şi ce mânca.
Orice raţionament privitor la „capitalismul românesc” este ca un cartuş orb – mult zgomot fără nici un efect.
Dacă există nişte reguli, principii şi teorii despre capitalism şi utilitaea socială a acestuia, ele nu au nici un sens în România, pentru că oricine dintre cei trei producători de pâine propuşi pentru alegere de Domnul Sătmăreanu tot îţi vor servi o pâine din grâu încolţit, acră, cu cocoloaşe, crudă şi fără restul de la doi lei pentru pâinea de 1,80 !!
Faptul că se mai găseşte şi o pâine bună este o excepţie de care te poţi bucura, din când în când, excepţie ce ţine de noroc, nu de sistem.
Numai odata cu aparitia proprietatii private nivelul de trai al oamenilor s-a imbunatatit in China (desi mai are un drum foarte lung, la fel ca Romania).
Eu as zice ca progresul chinezesc se face in ciuda, si nu datorita, statului. Stat care construieste orase fantoma ca sa poata raporta cresterea GDP-ului.
Mie și simplul fapt că este un om modest spune multe, în contextul în care foarte mulți politicieni prind gustul puterii și cad în paranoia. În România, aproape toți; în Europa, la modul general, îngrijorător de mulți; la nivel mondial, tot mulți.
Sigur, modestia poate fi sau poate să nu fie o calitate în sine. Ion Iliescu este, de ex., un politician modest, neepatant, ceea ce nu îi conferă automat și alte calități. Discuția poate fi lungă. În orice caz, comportamentul ostentativ, arogant… deranjează. Stilul Berlusconi, golănesc, mă deranjează din start. Glumele proaste, discursul pseudopatriotic și, pe de altă parte, dovada luxului ostentativ deranjează.
Dar discuția a deviat deja mult de la punctul de pornire. Ideea de bază era că modelul chinez ar putea ori ar fi putut fi o soluție pt România postdecembristă. Mi-am exprimat îndoiala asupra acestui fapt. Dar, chiar dacă ar fi fost, este oricum prea tîrziu. Să ne bucurăm că, pt China, sistemul funcționează. Mi se pare deja un mare pas înainte.
@Alex Satmareanu
> „Eu as zice ca progresul chinezesc se face in ciuda, si nu datorita, statului”
Aici greșiți. Progresul nu poate fi în ciuda statului, oricum ar fi acel stat, deoarece progresul este pt toți cetățenii acelui stat. Statul este o abstracție, este un ansamblu de instituții umplute cu oameni.
Ideea că statul conduce prost, iar privatul conduce bine este urmarea faptului că, în lumea comunistă, lucrurile mergeau tot mai prost, deci statul e prost. Da, statul (comunist) era prost condus și prost organizat.
Laudele aduse Chinei provin din faptul că, după 1978, liderii își revin la normal și încep să mai și gîndească. Afirmația că în SUA lucrurile merg (mai) bine decît în URSS, să zicem, pornea de la o realitate greu de contestat. Ideea însă că, dacă muți sistemul american în URSS lucrurile ar merge la fel de bine este, evident, absurdă. Sistemul american s-a născut gradual din istoria acestei țări și odată cu istoria, recentă, a acestei țări. Nu poți muta sistemul american oriunde altundeva în lume cu speranța că și acolo va merge la fel de bine.