În lunile iunie şi iulie a avut loc, într-un cerc restrâns din redacţie, o discuţie destul de animată cu privirea la necesitatea unei linii editoriale a publicaţiei ACUM pe subiectul luptei anti-corupţie din România. Totodată, discuţia s-a concentrat şi asupra alegerii acelei linii.
Textul de mai jos reprezintă opinia mea, ca unul din redactorii publicaţiei, în această problemă, poziţie pe care am formulat-o în termeni aproape identici în timpul discuţiilor. Am menţionat calitatea mea de membru al redacţiei deoarece această calitate mă face moralmente co-responsabil pentru conţinutul articolelor care sunt publicate: a fi membru al redacţiei implică un anumit grad de cauţionare a acelui conţinut. Menţionez că în ce priveşte comentariile, situaţia este substanțial diferită.
Obiectivul acestui articol este ca publicaţia ACUM să adopte explicit o poziţie clară în problema menţionată. Obiectivul meu nu este o repetare a dezbaterilor: ele au avut deja loc în cadrul discuţiei din redacţie şi au fost difuzate întregii redacţii. V. şi secţiunea „Concluzie” pentru clarificare.
Ce este o linie editorială?
Linie editorială înseamnă ansamblul valorilor etice la care ținem şi pe care dorim să le răspândim cu precădere prin articolele publicate pe ACUM.
ACUM a avut o linie editorială destul de clară şi coerentă în cel puţin ultimii 10 ani ai existenţei sale: atât în ultimii 5-6 ani când de publicaţie m-am ocupat în special eu, cât şi anterior, când asta a făcut-o dl. Clej. Pe durata tuturor acestor peste 10 ani linia editorială şi-a păstrat continuitatea.
În ce a constat până în prezent linia editorială a publicaţiei?
Linia editorială a lui ACUM a constat în promovarea a tot ce am considerat noi (inclusiv P. Clej) ca fiind drept şi just, cum ar fi: combaterea naţionalismului, a rasismului, denunţarea regimurilor totalitare şi dictatoriale (URSS, nazismul, RPR/RSR, Cuba sub Castro, celelalte ţări comuniste), combaterea anti-occidentalismului şi anti-americanismului, a anti-capitalismului, am susţinut legitimitatea existenţei Israelului, a laicităţii statului, libertatea cuvântului, a presei, am combătut delegitimarea homosexualilor. Şi, în sfârşit, am condamnat clar şi hotărât agresiunea Rusiei putiniste în Ucraina şi noile ei tendinţe imperialiste.
Nu am acceptat articole (nu neapărat şi comentarii!) care propagau idei contrare celor enumerate. De exemplu, când am observat – din păcate cu o oarecare întârziere din cauza stilului său foarte complicat – că istoricul Florian Dumitru Soporan expune idei apropiate de propaganda pro-Putin, i-am dat a înţelege că asemenea articole nu sunt binevenite pe ACUM. Drept pentru care de un an a încetat să ne mai propună articole.
Mai menţionez că am refuzat unele propuneri de articole care nu se încadrau în linia editorială descrisă mai sus şi/sau nu erau de calitatea necesară. Astfel, am refuzat unele propuneri de la domnii Teodor Fleşeru, Boris Marian, Radu Ilarion Munteanu, Ion Nedelescu, Ramon Neumann, Sfartz Pincu şi alţii, deşi am acceptat alte articole de la aceiaşi autori.
Conflictual actual din politica românească
Am scris mult despre acesta, atât în corespondenţa internă între unii membri ai redacţiei, cât şi în comentariile mele pe ACUM. Este vorba, în esenţă, de conflictul între, pe de o parte, procuratura specială anticorupţie sprijinită, printre alţii, de preşedintele Iohannis şi, până la un punct, de Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, iar pe de alta – Coaliţia PSD+ALDE, care deţine majoritatea absolută în parlament. Partidele din această coaliţie numără în rândurile lor persoane şi personalităţi marcante, demnitari şi funcţionari (în parlament şi diferite administraţii centrale şi locale) cu probleme penale („penali”) – fie deja condamnaţi, fie în aşteptarea verdictului, fie în cercetare pentru diferite fapte de corupţie, incluzând deturnare de fonduri europene, angajări fictive, fraudă electorală, evaziune fiscală, mărturie mincinoasă, etc.
Astfel, binecunoscutul Liviu Dragnea, preşedintele PSD şi al Camerei deputaţilor, care este, efectiv, prim-ministru, aşteaptă sentinţa definitivă într-un proces de angajări fictive, după ce a fost condamnat definitiv în 2016 pentru fraudă electorală, motiv pentru care nu a putut candida în 2014 la președinția statului, fiind în acel moment în cercetare penală. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, aşteaptă şi el o sentinţă definitivă în dosarul său din 2016 privind mărturia mincinoasă şi favorizarea infractorului într-o afacere de retrocedare a unor proprietăţi de mare valoare.
Aceştia doi sunt în fruntea luptei contra şefei procuraturii anticorupţie (DNA), pe care au acuzat-o că ar fi o unealtă a lui Iohannis, care la rândul său a fost acuzat de cei doi, Dragnea şi Tăriceanu, că ar fi în fruntea unui „stat paralel” care uzurpează puterile legitime din stat. Aceşti capi şi membri ai „statului paralel” au fost numiţi de preşedintele PSD „şobolani” în cuvântarea lui Dragnea la mitingul organizat cu mare cheltuială de PSD pe 9 iunie, iar implicaţia este că urmează să fie stârpiţi ca nişte „şobolani” ce sunt. Acesta este motivul pentru care, spune Dragnea, oamenii aduşi la manifestaţie sunt îmbrăcaţi în alb…
Are probleme lupta actuală contra corupţiei?
Cum am mai scris, în conflictul DNA+Iohannis vs. Guvern+PSD lucrurile nu sunt cam 50:50 ci mai degrabă 10:90 sau chiar substanţial mai puţin.
Îmi pot foarte bine imagina că printre cele câteva sute de procurori DNA din toată ţara există un număr de oameni necinstiţi, corupţi, carieriști fără scrupule, deoarece nu există un motiv ca DNA să fie complet ocolită de viciile societăţii româneşti. Dar aş mai vrea să văd dovada că, ca pondere în totalul dosarelor întocmite de DNA, cele abuzive nu sunt în interiorul marjei româneşti de eroare judiciară (neglijenţă, incompetenţă, sau chiar fraudă), ci sunt sistematice şi sunt urmare a unei politici globale a DNA.
Este uşor de stabilit cu destulă precizie limita superioară cantitativă a unor asemenea abuzuri: ele nu pot să depășească numărul/procentajul de rateuri, adică de dosare care au fost deschise de DNA, au fost transmise justiţiei, dar care nu au dus la condamnări definitive (de fapt trebuie să fie mult inferioare acestora). Iată rateurile (le-am mai prezentat aici)
– 2016: rateuri 11%
– 2017: rateuri 12%
Repet: 11-12% nu este procentul de dosare DNA bazate pe încadrări false, urmăriri penale motivate politic, adică cu dosare vide sau umplute cu dovezi falsificate, este numărul de persoane acuzate în dosarele înaintate justiţiei de către DNA dar care au fost, după toate recursurile posibile, achitate în cele din urmă.
Persoanele şi publicaţiile care susţin contrariul citează mereu aceleaşi 3-5 exemple (DNA Piteşti şi alte câteva) şi apoi pretind, fără dovezi, că asemenea cazuri constituie o majoritate zdrobitoare. Unele din cele o jumătate de duzină de cazuri reale au fost revelate de mass-media. În România avem o libertate a presei remarcabilă datorită faptului că există foarte multe publicaţii şi, chiar dacă majoritatea ar fi părtinitoare, ele sunt fie pentru, fie contra guvernului actual şi a politicii sale în diferite domenii. În acest fel, oricine are ceva important de revelat are posibilitatea să găsească o publicaţie de largă răspândire care să-i întindă microfonul cu multă complezenţă. (Şi asta fără să rişte mare lucru, contrar unor frecvente afirmaţii contrare). Pe de altă parte, parchetele, în particular DNA, urmăresc sistematic dezvăluirile de orice fel din mass-media, le evaluează din punctul de vedere al indiciilor care ar permite demararea unor cercetări, şi procedează în consecinţă.
Este deci greu de crezut că ar există vreun subiect pentru care să existe o conspiraţie a tăcerii la care să participe toate marile publicaţii. Asta înseamnă că cazurile abuzive cu oameni trimișii în judecată fără probe sau cu probe falsificate, nu pot fi cu ordine de mărime mai mari decât cele câteva citate până la saţietate. Cu atât mai mult oameni condamnaţi pe nedrept nu pot fi de ordinul miilor, cum s-a pretins la Marele Miting din Piaţa Victoriei, ştiut fiind că judecătorii de diferite nivele de recurs nu înghit automat recomandările procurorilor.
Există un singur mijloc de a susţine, în aceste condiţii, că numărul celor urmăriţi penal şi condamnaţi pe nedrept este enorm şi că ceea ce caracterizează justiţia din România sunt abuzurile (tema Marelui Miting). Acel mijloc este să se pretindă că există o conspiraţie care să cuprindă complicitatea mai multor instituţii, inclusiv a justiţiei, dar şi a unor forţe care s-o acopere.
Şi aşa a apărut necesitatea mitului existenţei unui „stat paralel”…
Revin deci: dosarele abuzive nu pot constitui deci mai mult de câteva procente; cei care se focalizează exclusiv asupra acestora aducând ca exemple mereu aceleaşi câteva cazuri, şi le ignoră pe celelalte, nu pot fi oameni oneşti.
Deci:
(a) am arătat că ACUM a avut întotdeauna o linie editorială, pe diferite teme;
(b) am argumentat că problema corupţiei este o problemă esenţială şi că în conflictul actual nu este drept ca ACUM să rămână neutră;
(c) am argumentat de ce parte cred eu că trebuie să se poziţioneze ACUM.
Concluzie
Căutarea unui consens în redacţie cu privire la linia editorială pe care ar trebui s-o aibă publicaţia ACUM cu privire la lupta contra corupţiei a eşuat. Prin urmare decizia revine lui Ştefan în calitatea sa de proprietar al publicației. Cum din două puncte de vedere perfect opuse nu poate fi adevărat decât unul, nu este drept să se dea cuvântul la amândouă; ar însemna să punem pe acelaşi plan adevărul şi minciuna.
A. Leibovici
Înainte de a-mi exprima părerile, aş dori să ştiu la ce te aştepti prin publicarea acestui articol.
Altfel formulat, ce ar aduce decisiv o discuţie publică la cea extensivă, ce a avut deja loc în cadrul redacţiei?
Doreşti cumva un sprijin popular la o idee persistentă de-a ta, pe care nu ai reuşit să o impui până acum proprietarului publicaţiei? Un fel de vot democratic, în care majoritatea decide, iar minoritatea se supune majorităţii?
Visezi la o poziţionare unilaterală a lui ACUM pe subiecte ce divizează profund societatea românească, prin punerea unor căluşe în gură autorilor, inclusiv a redactorilor, ce ar publica articole care exprimă păreri diferite de ale tale?
Cu mulţumiri anticipate.
@Victor
> … aş dori să ştiu la ce te aştepti prin publicarea acestui articol.
Am specificat asta foarte clar în articol, atât în al treilea paragraf cât şi la concluzii. Iată:
„Obiectivul acestui articol este ca publicaţia ACUM să adopte explicit o poziţie clară în problema menţionată.”
Şi adaug acolo: „Obiectivul meu nu este o repetare a dezbaterilor: ele au avut deja loc în cadrul discuţiei din redacţie şi au fost difuzate întregii redacţii. V. şi secţiunea „Concluzie” pentru clarificare.”
Iar la „Concluzie” scriu:
„Căutarea unui consens în redacţie cu privire la linia editorială pe care ar trebui s-o aibă publicaţia ACUM cu privire la lupta contra corupţiei a eşuat. Prin urmare decizia revine lui Ştefan în calitatea sa de proprietar al publicației.”
Din asta rezultă răspunsurile la toate celelalte întrebări din comentariul tău. Dacă insişti, pot răspunde individual la fiecare din acele întrebări… deşi, cum am spus, răspunsurile respective rezultă din obiectivul pe care l-am formulat mai sus – în paragraful anterior.
Pe de altă parte: mi se pare că eşti surprins că am publicat acest text. Mă înşel? Pentru orice eventualitate: am spus că îl voi publica când a fost vorba ca fiecare din noi (eu, tu şi Ştefan) să publice pe ACUM opinia sa despre care să fie linia editorială în problema corupţiei. Tu şi Ştefan aţi venit cu părţile voastre. Văzând că acestea se concentrează în esenţă pe cazuri concrete de corupţie, iar nu pe problema liniei editoriale, am spus că nu particip şi că public separat opinia mea; aş fi deci surprins dacă ai fost surprins.
Textul tău şi al lui Ştefan au apărut – sub titlul „(CORUPŢIE) – Mărturii şi dezbateri” (v. aici şi aici) la sfârşitul lui iulie. Textul meu îl public abia acum, cu o lună mai târziu, fapt pentru care îmi cer scuze (pentru că văd că între timp ai uitat că urma să-l public).
Dacă vrei să-ţi împrospătezi în minte toată povestea asta, uită-te la mailul „RE: Mesajul lui Stefan legat de coruptia din RO” datat Sun 22-Jul-18 20:13. Acesta:
– are ataşată toată corespundenţa noastră sub forma unui mail datat 18-Jun-18 21:31
– iar în corpul mailului din 22 iulie am scris: „voi publica un articol separat cu privire la linia editorială privind corupţia. Va fi în esenţă textul pe care îl cunoaşteţi deja…”
@Alexandru
Mulţumesc pentru răspuns.
Am înţeles din el, în rezumat, că ai publicat acest articol pentru ca să-l convingi pe Ştefan de spusele tale, dar poate că greşesc. Pentru a atinge acest deziderat era aparent suficient să-i trimiţi lui Ştefan un nou mesaj.
De aici rezultă imediat întrebarea mea de ce găseşti că această cale este mai bună decât cea de dinainte, atunci când s-a discutat subiectul în cadrul redacţiei? Ea este o altă formă a întrebării puse de mine înainte, şi anume ce ar aduce decisiv o discuţie publică la cea extensivă, ce a avut deja loc în cadrul redacţiei.
Faptul că ai spus dinainte că vei publica un articol pe această temă nu răspunde în nici un fel la întrebarea mea.
Să ne amintim că, aşa cum ai scris în articol: „Textul de mai jos reprezintă opinia mea, ca unul din redactorii publicaţiei, în această problemă, poziţie pe care am formulat-o în termeni aproape identici în timpul discuţiilor”. Atunci ai primit răspunsuri şi de la alţi redactori, înclusiv pe al meu, şi a rămas în final că redactorii, în proprie responsabilitate, pot publica articole ce (re)prezintă opiniile lor.
Deci, repet, dacă tot ai expus deja „în termeni aproape identici” opinia ta, ce te aştepţi să se întâmple în plus după publicarea prezentului tău articolul?
@Victor
Văd că n-ai citit comentariul meu anterior.
@Alexandru
Constat ca nu ai raspuns la întrebarea pe care ti-am pus-o de vreo 3 ori. Renunţ.
@Victor
Care este acea întrebare care ai pus-o de 3 ori (în doar două comentarii, de altfel…)
Îţi scrisesem:
„Dacă insişti, pot răspunde individual la fiecare din acele întrebări… deşi, cum am spus, răspunsurile respective rezultă din obiectivul pe care l-am formulat mai sus – în paragraful anterior.”
Nu mi-ai solicitat să-ţi răspund la o anumită întrebare din acelea, ci ai venit cu altele, despre care cred de asemenea că răspunsul este conţinut în articol!
Dar citează-mi concret întrebarea/întrebările, şi îţi răspund.
Domnule Leibovici, va sustin si va felicit pentru opinia dvs. vizavi de linia editoriala a revistei sperand in acelasi timp sa aveti succes in cadrul redactiei. E normal sa fii de acord cu lupta anticoruptie, indiferent de cine ar fi la putere si mai ales intr-o tara ca Romania, nu vad de ce ar fi loc de discutii pe linia asta in redactie. Adica sunt redactori care cred ca nu exista coruptie in Romania?
@Ilie C.I.
Mi-e teamă că aţi înţeles greşit.
Toată lumea este de acord că există corupţie masivă şi la toate nivelele, inclusiv la cele mai înalte.
Dar unii cred că lupta anticorupţie este folosită cu precădere ca armă în lupta politică (adică unii îi acuză în mod fals pe adversarii lor politici că au făcut ilegalităţi , cu intenţia să-i dea astfel jos de la putere), iar alţii nu cred asta.
Vă rog să recitiţi articolul ţinând cont de precizarea pe care am făcut-o.
@Alexandru Leibovici
Cu respect, nu cred ca am inteles gresit. Toata lumea este de acord numai ca unii cred ca e nevoie de lupta anticoruptie iar altii nu, pentru ca este de fapt o arma impotriva celorlalti deci, implicit, coruptia nu exista sau nu asa mult cum credeti dvs. Simpatiile politice se vad la redactorii si comentatorii revistei, am citit destule articole ale revistei ca sa-mi dau seama.
Repet, de exemplu, poate pune cineva la indoiala penalii PSD-ului (asta nu inseamna ca ceilalti sunt esclusi) si ca ei de fapt sunt doar, vezi Doamne, niste prigoniti ai adversarilor politici!?
@Alexandru
> Nu mi-ai solicitat să-ţi răspund la o anumită întrebare din acelea, ci ai venit cu altele, despre care cred de asemenea că răspunsul este conţinut în articol! Dar citează-mi concret întrebarea/întrebările, şi îţi răspund.
Încerc din nou. Ai scris: „Obiectivul acestui articol este ca publicaţia ACUM să adopte explicit o poziţie clară în problema menţionată”.
În esenţă proprietarul lui ACUM, care decide cum vrea să fie revista sa, a decis clar că redactorii revistei sunt liberi să scrie şi/sau să publice în mod responsabil ceea ce găsesc ei că este important, desigur că respectând Regulamentul existent.
Deci, repet, deoarece le-ai expus deja înainte opinia ta „în termeni aproape identici” (te-am citat), ce te aştepţi să se întâmple în plus după publicarea prezentului tău articol pe ACUM?
Ce doresc eu este să-mi răspunzi direct şi concis la întrebare, fără să mă trimiţi la ceva ce ai scris deja.
Dau şi un exemplu de răspuns, pus cu totul la întâmplare, pentru a arăta genul de reacţie pe care o aştept: Mă aştept ca cititorii lui ACUM să scrie masiv că fără o asemenea linie editorială refuză să mai citească revista.
O completare la răspunsul tău dat d-lui Ilie C.I.
> Dar unii cred că lupta anticorupţie este folosită cu precădere ca armă în lupta politică (…)
Eu nu cunosc redactori ai lui ACUM care cred că această luptă este folosită cu precădere ca armă în lupta politică.
@Ilie C.I.
Da, scuze, de fapt aţi înţeles corect care este problema. M-a derutat faptul că aţi scris „Adica sunt redactori care cred ca nu exista coruptie in Romania?”
În altă ordine de idei. Este, cred, prima dată când comentaţi pe ACUM. Citiţi ACUM mai de demult? Puteţi să-mi spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră?
@Victor
Nu este formulată ca întrebare, dar o înţeleg în sensul că, dat fiind că Ştefan decisese deja ceva, de ce mai discut?
Decizia lui Ştefan este de acum trei luni. Ştefan mai spusese atunci că nu este la curent, că nu a mai urmărit problematica românească. Ştiu că între timp s-a mai informat. Care este în prezent opinia lui – o poate şti doar el.
– publicarea prezentului articol era demult anunţată [în paralel cu seria „(CORUPŢIA) – Mărturii şi dezbateri”] şi nu a fost de nimeni contestată
– dorinţa mea este, aşa cum am făcut-o cunoscută în redacţie de mai multe luni, este ca ACUM să aibă o linie editorială clară şi în privinţa corupţiei/anticorupţiei. Am argumentat că, dat fiind că un consens nu a putut fi realizat în redacţie, dar o linie editorială este necesară, singura soluţie rămasă este ca aceasta să fie stabilită de Ştefan.
Ştefan poate să se decidă pentru una din liniile editorială, pentru o a treia, pentru niciuna, pentru ambele, sau poate să nu decidă nimic. Să nu prezumăm nimic.
Eu nu decid nimic, eu pot doar să sfătuiesc. De aceea cred că nu prea are rost să discuţi cu mine, ci cu decidentul – Ştefan.
Deci cred că am răspuns direct, deşi nu prea concis, la întrebarea ta, respectând şi dorinţa ta să nu te trimit la ceva ce am scris deja. Doar că, practic, am reprodus ce am scris deja, dar sper să evităm ca asta să se tot repete 😉
Rămâne la latitudinea lui Ştefan să hotărască pe ce bază să-şi ia decizia.
La completarea ta: dacă crezi că formularea mea a poziţiilor unora şi ale altora nu este corectă, vino cu formularea ta. (O bună ocazie – ratată – pentru exprimarea opiniei tale despre linia editorială ar fi fost ceea ce a devenit seria „(CORUPŢIA)…”, dar nu ai profitat; doar Ştefan a folosit-o pentru a spune, în preambul, câte ceva despre asta. Citeşte, este interesant!)
@Alexandru
> Nu este formulată ca întrebare, dar o înţeleg în sensul că, dat fiind că Ştefan decisese deja ceva, de ce mai discut?
Din păcate ai înţeles greşit. Încă o încercare.
De ce ai scos în public ceva ce trebuie în principiu decis în cadrul redacţiei? Ce ar aduce în plus scoaterea discuţiei în afara cadrului redacţional?
Comentarii etc.
Contextul şi conţinutul discuţiei avute loc în redacţie a fost destul de larg, cu păreri diferite legate de diferite aspecte ale problemei, lucruri care nu apar nici pe departe în mod complet aici.
Din comentariul d-lui Ilie C.I. se vede clar ce (nu) a înţeles dânsul din tot ce ai scris în articol şi din ce s-a postat până acum în acest fir. Ar trebui reluată online toată discuţia mai veche, dar eu de exemplu nu văd pentru ce motiv aş face-o din nou, deoarece modul de exprimare în toată libertatea (!) a redactorilor şi cititorilor, în condiţiile precizate de mine în fir, îl găsesc perfect adecvat pentru ACUM. În România polarizată există destule publicaţii, polarizate la rândul lor, pentru ca să nu mai adăugăm noi una în coada unora sau altora.
> Eu nu decid nimic, eu pot doar să sfătuiesc. De aceea cred că nu prea are rost să discuţi cu mine, ci cu decidentul – Ştefan.
Pentru aceasta, iarăşi, eu nu văd necesitatea scoaterii discuţiei în public de către tine, deoarece şi tu ai fi putut vorbi direct cu Ştefan, dar tu ai făcut altceva, drept care te întreb din nou ce te aştepti de la scoaterea ei în public? E aceasta un mijloc de-al tău de exercitare de presiuni (externe) asupra proprietarului revistei, pentru ca să ajungi acolo unde îţi doreşti?
Dacă aşa este, nu mi se pare nici fair şi nici util să ceri, chiar dacă nu în mod explicit, opinia unui public incomplet introdus în obiectul discuţiei, pe un subiect ce trebuie de fapt discutat în cadrul redacţiei şi decis în acest cadru. Aşa s-a şi procedat, de altfel.
Una este să întrebi cititorii ce subiecte doresc ei să fie discutate, ceea ce s-a mai făcut în trecut, dar cu totul altceva să scoţi în discuţie publică probleme redacţionale pentru ca să audă ştii tu cine ştii tu ce.
> La completarea ta: dacă crezi că formularea mea a poziţiilor unora şi ale altora nu este corectă, (…)
Nu doresc să „diluez” acum subiectul pe care îl discutăm şi am ajuns, discutând, la concluzia că este poate mai bine să nu o fac nici pe viitor cu referire la articolul tău, din motivele expuse mai sus.
Actualizare
Tocmai am publicat textul scrisorii adresate de dl. Giuliani, membru al echipei legale a Preşedintelui Donald Trump, Preşedintelui K. Iohannis. Textul este intitulat de autor: „Prejudiciul adus statului de drept, sub pretextul aplicării legii”. Este un argument pe care îl aduc pentru continuarea unei abordări deschise a subiectului corupţiei şi a combaterii consecinţelor ei pe planuri multiple. Comentariile eventuale vă rog să le publicaţi după articol.
@Victor
Tu faci cum crezi de cuviință, dar nu cred că să mă hărţuieşti cu mereu acelaşi reproş – „De ce ai scos în public ceva ce trebuie în principiu decis în cadrul redacţiei?” (la care ţi-am răspuns dar ai ignorat răspunsul meu: nu l-ai combătut, nici măcar nu l-ai comentat) este metoda cea mai bună să-ţi pledezi cauza, adică varianta dorită de tine a politicii editoriale. Aici sau direct la Ştefan.
> Din păcate ai înţeles greşit. Încă o încercare. De ce ai scos în public ceva ce trebuie în principiu decis în cadrul redacţiei?
Deci non-întrebarea ta „proprietarul lui ACUM a decis clar că redactorii revistei sunt liberi să scrie şi/sau să publice în mod responsabil ceea ce găsesc ei că este important” trebuia s-o înţeleg „De ce ai scos în public ceva ce trebuie în principiu decis în cadrul redacţiei?” ? Glumeşti, desigur! Eu jocurile astea nu le joc.
> nu mi se pare nici fair şi nici util să ceri, chiar dacă nu în mod explicit, opinia unui public incomplet introdus în obiectul discuţiei,
Nu am cerut opinia publicului, nici măcar implicit. Am publicat doar punctul meu de vedere asupra liniei editoriale (inclusiv că singura soluţie este ca Ştefan să tranşeze), informând în prealabil – cel puţin pe tot parcursul lunii iulie – pe toţi cei implicaţi în discuţie. Că ai ales să te arăţi surprins este treaba ta.
În încheiere: cocoşul viu şi frumos cântător este acum în grădina lui Ştefan 😉 Nu este treaba mea, dar cred că ai fi mai câştigat ca, în loc să mă hărţuieşti, să-ţi expui liniştit punctul de vedere în atenţia lui Ştefan.
Nu văd ce aş mai avea de spus.
@Alexandru Leibovici
Intr-adevar este prima data cand comentez, in schimb citesc de ceva timp revista.
Am corespondat pe mail acum cateva luni pe seama problemei cu businessman-ul, deci aveti acolo amanunte.
Va rog sa imi permiteti sa redau titlul articolului inainte de a comenta:
„Lupta contra corupţiei: care trebuie să fie poziţia publicaţiei ACUM?”
Au trecut multi ani de cand am parasit (in mod voluntar) ACUM. Nu mai intelegeam forta motrice a publicatiei. Si, in mod implicit, imi pierdusem increderea. Atunci, in ÁCUM.
Va rog nu va grabiti in a judeca faptele mai aspru decat decat le judec eu insumi. A fost o vina „tragica” a mea probabil (ma refer in mod direct la Soflocle, Antigona). Atat eu cat si ACUM (deci Directorul Stefan Maier) am fi putut sa ne fi inselat. Fiecare in felul sau. Si chiar cred ca asa s-au petrecut lucrurile. Eu – cand mi-am pierdut increderea in onestitatea Dlui Maier si in intreg sensul publicatiei ACUM, dumnealui cand probabil si-a pierdut increderea in claritatea judecatilor mele (un act, din nefericire pentru mine justificat – bunele mele intentii … degerasera in exaltare complet inutila) – lucru pe care l-am inteles si acceptat … dupa ani.
Acum, dupa atatia ani, acest titlu actual m-a … „acaparat”: „Lupta contra corupţiei: care trebuie să fie poziţia publicaţiei ACUM?”
Revad acum, dupa atatia ani, cuvintele cheie ale contributiilor mele anterioare: „mentalitate”, pervetire a spiritului – promovare a penalului vizavi de normalitate.
Dar, se revin la titlul articolului. E legat de coruptie. Si, ACUM, prin materialele si dezaterile pubicate, ar putea contribui pe undeva la o dezradacina. Adica, ACUM, ar putea contribui la formarea unei mentalitati. A unei mentalitati … OK.
Si iata cum revenim la sarcina mea initiala la ACUM, ani in urma – rubrica „Mentalitate”. Ce fac eu chiar acum, greu de spus. Cred ca mi-a venit in minte un articol pe care nu l-am terminat acum aproape zece ani- despre coruptia noastra de toate zilele. Coruptia care incepe cu individul si… evident, se termina la scara mare: partid, stat, continent etc. Acest aspect este practic absent: de unde au invatat politicienii sa „fie corupti”? Raspunsul meu este simplu (dar cred ca ar trebui sa scriu un articol – daca acest lucru mi se aproba): erau la fel de corupti (moralmente vorbind) ca si astazi. Ce s-a schimbat? …. MIZA.
@Ilie C.I.
> Am corespondat pe mail acum cateva luni pe seama problemei cu businessman-ul, deci aveti acolo amanunte.
Da, mulţumesc, îmi aduc aminte !
@Teodor Burghelea
> … ar trebui sa scriu un articol – daca acest lucru mi se aproba
Nu numai că se aprobă să-l scrieţi, dar se aprobă şi publicarea 😉
Va apare cel mai rapid dacă mi-l trimiteţi mie direct: eu sunt cel care se ocupă publicarea articolelor celor care nu şi le publică singuri.
@Alexandru (27-8-2018 la 14:10)
>Tu faci cum crezi de cuviință, dar nu cred că să mă hărţuieşti cu mereu acelaşi reproş – „De ce ai scos în public ceva ce trebuie în principiu decis în cadrul redacţiei?” (…) este metoda cea mai bună să-ţi pledezi cauza, adică varianta dorită de tine a politicii editoriale.
Eu am încercat să aflu ce vrei tu să obţii pe ACUM prin publicarea articolului tău şi aflu că eu te hărţuiesc. Poate îţi pui întrebarea cine pe cine hărţuieşte de fapt şi asta de cateva luni bune.
Mersi pentru sfatul nesolicitat cum este mai bine să-mi pledez cauza. Eu am mai scris că nu văd nevoia unei politici editoriale în problema luptei contra corupţiei, deci nu poate fi vorba despre „varianta dorită de tine (adică de mine – vm) a politicii editoriale”.
> Nu am cerut opinia publicului, nici măcar implicit. Am publicat doar punctul meu de vedere asupra liniei editoriale (…). Că ai ales să te arăţi surprins este treaba ta.
Nu m-am arătat nicăieri surprins, ci doar intrigat de un demers public al cărui rost nu-l văd.
> În încheiere: cocoşul viu şi frumos cântător este acum în grădina lui Ştefan.
Sau găina moartă 🙂
> Nu este treaba mea, dar cred că ai fi mai câştigat ca, în loc să mă hărţuieşti, să-ţi expui liniştit punctul de vedere în atenţia lui Ştefan.
Chestia cu hărţuirea e o poveste. Mi-am expus demult punctul de vedere, aşa că vii cu un sfat nu numai nesolicitat, dar şi inutil.
Să mai încerc totuşi cu două întrebări concrete, pentru ca să aflu dinainte până unde intenţionezi să mergi şi ce anume vrei să obţii.
Am publicat ieri pe ACUM textul scrisorii adresate de dl. Giuliani direct Preşedintelui Iohannis (aici). Dacă ar fi fost acceptată linia ta editorială, aş mai fi putut să public articolul menţionat şi el să rămână publicat, aceasta fără să cer dinainte părerea/permisiunea cuiva?
Nu există nici o îndoială în mintea mea că:
– Poziţia revistei ACUM a fost dintotdeauna și va rămâne mereu, pe cât ne permit mijloacele jurnalistic specifice unor amatori, împotriva corupţiei, furtului și minciunii în general, dar în special împotriva acestor fenomene din ţara în a cărei limbă scriem, citim şi vorbim. Prim „mijloace specifice unor amatori” înţeleg că nu avem resurse să pornim noi înşine investigaţii pe cont propriu: doar analizăm și comentăm;
– Că uneori corupţia a fost şi este folosită ca o armă politică, aceasta:
a. Primo, nu se întâmplă doar în România;
b. Secundo, cifrele arată clar că acest uz nu este atât de generalizat pe cât ar vrea PSD-ul și acoliţii lui să se creadă;
c. Terţo, ar fi imposibil de folosit corupţia ca armă de orice fel, dacă indivizii nu ar fi hoţi ci oameni oneşti care ar lucra în interesul ţării şi nu al lor personal;
– Singurul care introduce o notă de scepticism în cadrul revistei ACUM cu privire la afirmaţia mea (b. Secundo) de mai sus este d-l Victor Manta, care are drepturi independente de publicare.
Acest aspect nu ar trebui sa deranjeze decât dacă, din punctul meu de vedere, potrivit Primului Amendament la Constituţia SUA după care mă ghidez (şi cred că şi dănsul se ghidează), ceea ce publică ar constitui un pericol și o ameninţare iminentă. Însă ce publică d-l Manta nu reprezintă o ameninţare nici măcar pentru linia revistei care DA, este cea descrisă şi argumentată logic, cu bun simţ şi în deplină consonanţă cu vederile mele în articolul d-lui Leibovici.
Percep scepticismul d-lui Manta ca pe o dovadă în plus că ACUM nu este o revistă de propagandă, nu este în solda nimănui, şi rămâne un for de discuţii real, în care libertatea cuvântului, în limitele descrise mai sus (foarte largi) este garantată.
Nu vreau să par sentenţios sau să pretind că am ultimul cuvânt. Discuţia rămâne deschisă!
Din comentariul de mai sus se desprinde în mod clar că Ştefan, proprietarul publicaţiei, doreşte ca libertatea de expresie să rămână cea din totdeauna pe ACUM, idee pe care o salut!
Aceasta va permită ca şi pe viitor cititorii să fie la curent cu diferite puncte de vedere, ceea ce va face ca ACUM să continue să nu fie o revistă de propagandă, aflată în solda cuiva, ci „un for de discuţii real, în care libertatea cuvântului, în limitele descrise mai sus (foarte largi) este garantată”.
Nu văd ce aş putea să doresc mai mult şi mai bun pentru ACUM!
Poate totuşi merită să evidenţiez că opiniile ce păreau de neclintit în timpul lungii nopţi băsiste au început să se clatine şi să se schimbe în noua eră lentă şi fluctuantă de „debăsizare”.
Un exemplu pozitiv sunt cei doi judecători de înalt rang care au dat o decizie definitivă în legătură cu protocoalele secrete (aici) care se desparte radical de căile din trecut ce încălcau legile şi Constutuţia ţării.