Wilhelm Filderman a fost una din personalitățile cele mai importante ale vieții evreiești din România primei jumătăți a secolului XX. Născut într-o familie modestă și rămas orfan de tată în primii ani, a reușit prin sacrificiile financiare ale mamei să urmeze studii strălucite în România și în Franța, de unde s-a întors cu o diplomă universitară în drept. Gîndirea sa meticuloasă, precisă, puterea sa de muncă ieșită din comun l-au împins în zona activismului social-politic. Principala sa miză a constituit-o organizarea comunității evreiești, pentru a duce lupta în favoarea obținerii drepturilor cetățenești, stipulate în tratatele internaționale, dar tergiversate și neaplicate concret de guvernele succesive.
Primul volum de Memorii & Jurnale acoperă perioada 1900-1940, cînd Filderman a fost un martor incomod al duplicităților politice ale vremii și un adversar insistent în negocieri, din calitățile sale oficiale de președinte al Uniunii Evreilor Pămînteni, reorganizată în Uniunea Evreilor din România, președinte al Uniunii Comunităților Evreiești din Vechiul Regat, președinte al Federației Uniunilor de Comunități Evreiești din România Mare, președinte al biroului român al American Joint Distribution Committee, precum și de membru al Parlamentului României. A avut oportunitatea de a participa în mod activ la conferința internațională, care a stabilit drepturile minorităților din România la finele Primului Război Mondial – și a constatat personal stratagemele oamenilor politici din țară de-a tergiversa, de-a nu semna și apoi de-a nu implementa prevederile oficiale.
În condițiile în care mai toată istoriografia asupra perioadei interbelice românești, care circulă azi în conștiința publică, provine dintr-o sursă unitară (specialiștii autohtoni, cu diversele nuanțe ale orientării lor ideologice), lectura memoriilor lui Wilhelm Filderman oferă o imagine proaspătă, de multe ori surprinzătoare, asupra actorilor vremii, așa cum sînt ei văzuți prin ochii unui participant avizat, obiectiv și de bună credință. La întîlnirile cu Brătianu, reprezentanții minoritari îi detaliază lungul șir de agresiuni fizice, la care sînt supuși tinerii evrei, în școli și universități din întreaga țară. Primul-ministru consideră că există doar două soluții: fie copilul bătut revine a doua zi cu părinții și se răzbună, chelfănindu-și adversarul (dar riscînd să-și agraveze situația), fie are răbdare ca lucrurile să se calmeze de la sine, odată cu trecerea vremii. “Brătianu a vorbit pompos despre bunele sale intenții, miniștrii săi au ținut discursuri elocvente, dar mașinăria antisemitismului continua să funcționeze. Studenții au organizat întîlniri la Universitatea din București. Dați afară cu forța de poliție, ei au descins în stradă. Scandalurile s-au înmulțit. Lupte la Academia de Studii Comerciale. (…) La Cluj, unde universitatea a fost redeschisă după o scurtă perioadă de suspendare, studenții evrei au fost ținuți cu forța la ușă. Rectorul și șeful poliției au cerut victimelor să părăsească universitatea. Sinagoga evreilor religioși a fost vandalizată. S-a dat buzna în restaurante, iar clienții au fost luați la bătaie. Dr. Wieder a fost grav rănit. La Timișoara, funcționarii publici și studenții Școlii Politehnice au participat la toate revoltele antisemite. (…) Pe 14 decembrie, Universitatea din București și-a închis porțile, urmată pe 17 decembrie de Academia de Studii Comerciale. Explicația care a fost dată făcea trimitere la «tulburările care, în pofida măsurilor luate de autoritățile universitare, au dat peste cap viața universitară și au dăunat prestigiului și demnității instituției de înaltă cultură»”.
De fapt amintirile lui Filderman se constituie pe 500 de pagini într-o înșiruire neostenită, an după an, a nenumăratelor fapte violente, ce au afectat viața comunității evreiești, la consemnarea instigatorilor extremiști, cu ideologia lor primitivă, la notarea demagogiei penibile a personalităților politice care, în momente de mare tensiune, ar fi avut datoria de-a interveni și n-au făcut-o. Guvernele se schimbau, ipocrizia rămînea identică. “Stilul lui Maniu era de a vorbi cu mîna pe inimă, în timp ce încuraja haitele de ucigași ale lui Cuza și Codreanu și, concomitent, striga că anti-antisemitismul său condusese la demisii în rîndurile Partidului Național Țărănesc. Dar comportamentul său duplicitar nu înșela pe nimeni.”
Filderman nu-i omul care să se descurajeze ușor, astfel că îi bombardează de-a lungul anilor cu scrisori, reclamații, sesizări și solicitări pe demnitarii îndreptățiți să pună capăt violențelor. Măcar să nu spună cineva că n-a știut. Le scrie epistole regilor care se succedă pe tron, iar aceștia îl asigură de bunele lor intenții. Merge în audiență la consiliul regent, ai cărui membri îl ascultă cu atenție și scutură din cap a neputință. Mobilizează forurile politice din Occident, și mai ales din SUA, pentru a le cere sprijinul, prin intermediul presiunilor care să impună democratizarea României. Participă la activitățile unor conferințe cu miză internațională (de pildă în vederea constituirii statului Israel), unde își cîștigă un prestigiu pe care-l convertește în alte eforturi de militantism pentru cauza românească.
Pe această mare agitată, confruntat cu răstălmăcirile, ostilitatea, viclenia, agresiunile și amenințările care plouau din toate direcțiile, reputatul om al legii nu se putea sprijini decît pe mintea sa lucidă, pe competențele sale profesionale, pe dăruirea sa inimoasă, reafirmată inclusiv în intervenții de la tribuna Parlamentului. “Încă o dată spun că noi nu ne considerăm a fi o națiune în cadrul unei națiuni, ci o minoritate etnică. Originea etnică a unei persoane nu este o chestiune de opțiune, ci o realitate istorică. / Nu am aceeași origine etnică cu românii. Strămoșii mei nu au sosit în Dacia cu legiunile lui Traian. Probabil că ei au venit de pe Muntele Sinai, din Palestina, și probabil că au rătăcit timp de secole înainte de a ajunge aici. Însă provoc pe orice român care descinde din Traian să-mi spună că el este mai patriot sau mai bun cetățean decît mine ori decît orice alt cetățean evreu al României. / Chiar dacă originea mea este alta decît a românilor, mă consider asimilat în întregime și la modul absolut și am la inimă aceleași interese materiale și politice ca și ei. (…) Minoritatea noastră etnică s-a statornicit în cadrul națiunii române – însă este limpede că intenționăm să menținem vii tradițiile noastre religioase și culturale, care reprezintă moștenirea umanității. Nu-mi este rușine că sunt evreu; dimpotrivă, am toate motivele de a fi mîndru. Fiecare popor are propriul său drept la glorie. Poporul evreu nu invidiază alte popoare, deoarece noi ne numărăm între cei care probabil au contribuit cel mai mult la civilizația mondială. / Chiar dacă sunt diferit din punct de vedere etnic și religios de concetățenii mei români, am absolut aceleași interese ca și ei. Vorbesc despre național în sensul întregii națiuni. O națiune reprezintă totalitatea cetățenilor care trăiesc într-o anumită țară.”
Din păcate mersul vremii, care prefigura venirea la putere a hitlerismului, îi stătea împotrivă. Bîjbîiala politică a etapei – pe care alții o consideră cea mai glorioasă din istoria României – este consemnată cu amărăciune. “Guvernele veneau și plecau, însă puțin sau nimic nu se schimba. Nu aveau doctrine, nici perspective politice; ele serveau facțiunile interne și presiunile internaționale; erau sfîșiate de contradicții de nerezolvat. Era aceeași vorbărie grandilocventă, aceeași nehotărîre în problemele serioase, aceeași pendulare între inerție și izbucniri de energie.”
Pe fondul indeciziei, a corupției și a duplicității guvernanților, care se roteau cu repeziciune, propaganda antisemită, accentuată sub coordonarea lui A.C. Cuza (căruia i se rezervă un portret devastator, pe bază de fapte concrete: laș, parvenit, plagiator, mincinos, demagog, incompetent), sfîrșește prin coruperea mentalităților. “Puțin cîte puțin, excesele antisemite au devenit o psihoză colectivă. Ceea ce ani de zile păruseră a fi doar manifestări izolate, pentru care erau răspunzători doar indivizi ori grupuri extremiste, acum înghițise întreaga societate românească. Prin tineret și prin femei, cele mai influențabile categorii, întreaga națiune lăsa impresia că este cuprinsă de o nebunie fără nume. / Simțul moral, distincția dintre bine și rău, nu se mai regăsea în relațiile cotidiene dintre cetățeni. Vocile celor care încercau să exprime o gîndire independentă deveneau tot mai tăcute și mai izolate. Un val de isterie pusese stăpînire pe opinia publică. Atmosfera era otrăvită de mituri barbare despre «puritatea națională», despre «sînge», despre crima rituală. / Asasinarea prefectului la Iași a ilustrat starea de fapt.”
În vara anului 1939, Wilhelm Filderman se afla în Franța împreună cu soția lui. Intuiția politică i-a semnalat, cu mare acuitate, că vor urma lucruri extrem de grave și cei doi au decis să se refugieze în SUA. Totuși o pregătire atentă a plecării definitive era obligatorie. Militantul pentru valorile democratice s-a întors la București ca să-și pună ordine în lucruri. Aici a observat cu îngrijorare că situația s-a deteriorat suplimentar. “Un sfert de veac în slujba comunității evreiești din România m-a familiarizat profund cu nevoile evreilor, cu durerea acestora, cu situația lor disperată. Ei aveau nevoie de mine, iar eu aveam nevoie de lumea lor; viața mea nu avea nici un sens fără ei. Eram un luptător experimentat; îmi cunoșteam drumul prin jungla legislativă și știam cum să mă adresez celor de la putere. Și, s-ar putea spune acum, aveam curajul necesar. / Nu puteam să-mi părăsesc poporul; locul meu era în mijlocul lui. I-am spus soției că voi rămîne în România. Plină de curaj, ea mi s-a alăturat. Cu ea de partea mea, m-am aruncat înapoi în luptă.” Evenimentele sîngeroase ale Holocaustului aveau să i se desfășoare sub priviri.
Laszlo Alexandru, 3-4 iulie 2018
Preluat de pe blogul autorului, http://laszloal.wordpress.com/, cu amabila sa permisiune.
Wilhelm Filderman, Memorii & Jurnale, vol. 1: 1900-1940, Ed. Hasefer Bucureşti, 2016, 588 p., ISBN 973-630-364-7. Editat de Jean Ancel, trad. din engleză de Nicolae Drăguşin. Preţ: ca. 48 RON, 11 Euro, 13 USD
Un omagiu preţios adus luptătorului pentru drepturi şi minţii deosebite a juristului Wilhelm Filderman.
„Principala sa miză a constituit-o organizarea comunității evreiești, pentru a duce lupta în favoarea obținerii drepturilor cetățenești, stipulate în tratatele internaționale, dar tergiversate și neaplicate concret de guvernele succesive”.
Greșește Domnul Victor cu omagiul adus juristului, pentru că nu avocatului datorează Omagii și Veșnică Amintire -urmașii a zeci de mii de evrei, scăpați din urgia acelor vremuri de OMUL și LUPTĂTORUL Wilhelm Filderman.
Faptul că avea o ușă deschisă la călăul Antonescu, a contat într-o mare măsură la obținerea unei oarecare îngăduințe, in condamnarea qvasi-totala a evreilor din România acelor vremuri.
Fie-i primit sufletul printre cei sfinți, în vecii vecilor, Amin.
@Pincu Sfartz
> Greșește Domnul Victor cu omagiul adus juristului, pentru că nu avocatului datorează Omagii și Veșnică Amintire (…) Faptul că avea o ușă deschisă la călăul Antonescu, a contat într-o mare măsură la (…).
Eu am comentat articolul de mai sus, care se opreşte „În vara anului 1939 (…)”, aşa că nu eu sunt cel care „Greșește”.
„Evenimentele sîngeroase ale Holocaustului aveau să i se desfășoare sub priviri” din articol se referă la viitor, motiv pentru care acţiunile ce au urmat ale lui Wilhelm Filderman nu sunt descrise.
Mai recitiţi, mai reflectaţi vă rog la care a fost „Principala sa miză” în perioada respectivă (miză citată de mine), aceasta în locul tendinţei dv. caracteristice de a mă critica/corecta şi de a da lecţii.
Cu acribia sa proverbială, dl Laszlo Alexandru, recenzând cele două volume de Memorii ale lui Wilhelm Filderman (apărute în românește), face o superbă prezentare a acestui mare evreu-român, liderul absolut al evreimii-române vreme de trei decenii.
Am fost unul din inițiatorii celor trei Simpozioane Internaționale care au avut loc La Templul Coral din București și la Casa Scriitorilor din Tel Aviv. S-au ținut discursuri, au fost prezentate cercetări și s-au acordat Medalii Omagiale Filderman. Am fost singurul care a îndrăznit să spargă nițel solemnitatea evenimentului, denunțând netrebnicia acelora care și-au permis să taie O CINCIME din manuscrisul original, și să pună în circulație o versiune ciopârțită a Memoriilor lui Filderman.
Accesul la manuscris (depozitat la Yad Vashem-Ierusalim) continuă să fie blocat. Aș dori mult să cunosc opinia dlui Laszlo Alexandu despre această tristă situație.
Teșu Solomovici
Vă mulțumesc pentru aprecieri.
Sper să am răgazul de-a prezenta, în viitorul apropiat, și al doilea volum din „Memoriile” lui Wilhelm Filderman. Deocamdată m-am referit, firește, doar la cel dintîi, care se oprește în pragul celui de-al Doilea Război Mondial.
Nu știu care e situația ediției publicate, n-am avut prilejul s-o compar cu manuscrisele autorului. Din ce arată editorii, au fost eliminate anumite tabele și date statistice, care ar fi încărcat inutil cartea, precum și anumite discursuri parlamentare ținute de autor (dar ele există într-o altă carte, unde au fost publicate).
Ediția pe care am comentat-o eu nu arăta, în orice caz, de parcă cineva ar fi încercat să înfrumusețeze realitățile tragice, prezentate acolo.
@Teșu Solomovici
> Accesul la manuscris (depozitat la Yad Vashem-Ierusalim) continuă să fie blocat. (…) Am fost singurul care a îndrăznit să spargă nițel solemnitatea evenimentului, denunțând netrebnicia acelora care și-au permis să taie O CINCIME din manuscrisul original, (…)
Iertaţi-mi întrebarea, dar accesul la manuscris fiind blocat, dv. cum de ştiţi cu atâta precizie că s-a tăiat o cincime din original?
Şi poate că ştiţi şi de ce este blocat accesul la acest manuscris, deoarece el nu se află în arhivele ruseşti, ci în cele israeliene?
Despre operația eliminării a unei cincimi din manuscrisul original al Memoriilor lui Wilhelm Filderman vorbește chiar cel care a săvârșit-o, care semnează prefața volumului, dl Jean Ancel. Mai aflăm din această prefață că și editorul american a mai tăiat și dânsul câte ceva.
Cât ce privește comentariul dlui Victor Manta privind blocarea accesului la mss aflat la Yad Vashem, mă număr și eu printre mulții perplexi.
Teșu Solomovici
e adevărat, dar nu văd răspunsul meu , o seară bună T.
[???/Mod.]
@Teşu Solomovici
> Despre operația eliminării a unei cincimi din manuscrisul original … vorbește chiar cel … care semnează prefața volumului, dl. Jean Ancel.
Poate n-aţi observat, dar dl. Laszlo a furnizat deja următoarele amănunte:
Deci aşa zisa „operaţie a eliminării” nu pare a fi un sinistru complot în raport cu care aţi intervenit cu curaj (?) în cadrul unor simpozioane internaţionale, „denunțând netrebnicia acelora care și-au permis să taie O CINCIME din manuscrisul original…”
Deci cum este, domnule Solomovici, din nou Diavolul nu vrea să vă lase în pace (cf. https://acum.tv/articol/75039/#comment-132889)?
Stimate domnule Alexandru Leibovici, consider că nu a fost respectată deontologia editării unui manuscris, mai ales când e vorba despre editarea Memoriilor lui Wilhelm Filderman. Așteptăm de jumătate de secol apariția acestor Memorii. S-a scris în fel și chip despre faptul că accesul la manuscris este obstrucționat. S-a cerut intervenția Academiei Române, FCER prin dl președinte dr. Aurel Vainer a solicitat un xerox al manuscrisului, dl Al. Marinescu – directorul Editurii HASEFER a trimis vreo 8 (opt) solicitări Yad Vashem-ului, eu am scris vreo 10 proteste, dar nimic nu a ajutat. Și atunci când în sfârșit, cele două volume ale Memoriilor apar în românește, aflăm cu stupoare că a fost eliminat o cincime din textul original. Nu e normal, nu e firesc. Dum spiro, spero. Să sperăm că Memoriile lui Filderman vor avea o soartă mai bună și vor vedea lumina tiparului în întregime!
@Teșu Solomovici
> consider că nu a fost respectată deontologia editării unui manuscris
1. Foarte bine! Să fim însă concreţi: care anume reguli nu au fost respectate şi ce probe aveţi că nu au fost respectate?
Vă rog să răspundeţi, şi să nu repetaţi, în schimb, că dv. „așteptaţi de jumătate de secol apariția acestor Memorii” şi relatările dv. despre „obstrucţionarea” accesului la manuscris!
2. În martie 2013 aţi scris într-un articol că Nicolae Cajal ar fi fost minţit „cu bună ştiinţă” de Yad Vashem la vremea respectivă (anii 1990), spunându-i-se că manuscrisul este blocat deoarece există deja un editor care pregăteşte apariţia Memoriilor (ceea ar fi o practică obişnuită!). Ei bine, N. Cajal NU a fost minţit, deoarece, într-adevăr, în 2004 a apărut traducerea în engleză a Memoriilor, editată de Jean Ancel şi tradusă de acesta din limba originală a manuscrisului, care era limba franceză. Deci Memoriile editate de Ancel apăruseră deja în 2004, iar dv. afirmaţi în 2013 că ce a spus Yad Vashem în anii 1990 – că cineva va publica deja Memoriile – nu era adevărat
3. Editorii ediţiei româneşti specifică (cf. d-lui Laszlo) că:
– „au fost eliminate anumite tabele și date statistice, care ar fi încărcat inutil cartea,”
– „precum și anumite discursuri parlamentare ținute de autor (dar ele există într-o altă carte, unde au fost publicate)”
Încalcă asta în sine „deontologia editării unui manuscris”?
Dacă ar fi vorba de făcut copii xerox ale unui manuscris, aş înţelege că, dată fiind uşurinţa copierii, ar fi fost o pură meschinărie să nu se copieze întreg manuscrisul (poate o oră de muncă în plus). Dar pentru a scoate o carte sunt mari eforturi/costuri de traducere, redactare tipărire, legare, distribuire, vânzare, etc., iar 1/5 contează. Mai ales că, chiar şi în engleză, tirajul unei asemenea publicaţii ar fi minuscul, vânzările incerte, şi nu ar acoperi costurile. Drept pentru care subvenţiile (Univ. Tel-Aviv?) ar fi trebuit să fie şi mai mari! Chiar dacă s-ar fi omis şi alte părţi, tot n-ar fi fost apriori marea crimă pe care o denunţaţi, deoarece proprietarii şi/sau familiile autorilor au dreptul să blocheze părţi din manuscris; din câte înţeleg asta a fost şi în cazul memoriilor lui Sebastian.
Dar dv. le ştiţi pe toate astea, că doar sunteţi în business-ul acesta, însă vă place să faceţi tărăboi, fie pentru că Jean Ancel v-a luat-o înainte, fie pentru că vă place – am văzut asta foarte bine din discuţiile pe care le-am avut pe ACUM şi email anii trecuţi – să-i beşteliţi pe alţii, mai ales dacă sunt evrei, şi să apăreți, astfel, ca fiind singurul evreu onest!
Deci aştept să răspundeţi în primul rând la întrebarea de la punctul 1, dar direct şi fără ocolişuri.
TEȘU SOLOMOVICI
Stimate dle Leibovici, mă strădui să nu țin seama de caracterul jignitor al mesajului dvoastră. E foarte clar, aveți o viziune complet diferită de mine vizavi de apariția în românește a Memoriilor lui Wilhelm Filderman. Eu am scris, și repet, faptul că manuscrisul original a fost amputat cu o cincime, este inacceptabil. Nu există nicio scuză care să justifice o asemenea amputare. Dl Jean Ancel, care a pregătit manuscrisul pentru tipar, din motive pe care le-a socotit benefice din punct de vedere editorial, și-a permis să taie zeci de pagini cuprinzând statistici, memorii adresate mareșalului Ion Antonescu și altele. Când manuscrisul tradus în engleză a ajuns în Statele Unite, editorul american a mai aruncat la gunoi alte pagini care i s-au părut neinteresante sau îngreunau lectura. Despre aceste amputări aflăm din prefața semnată de Jean Ancel (la volumul I al Memoriilor apărute în românește).
Când e vorba de un document istoric cum sunt Memoriile marelui nostru lider, suntem datori să respectăm întocmai cele scrise de el. Asta înseamnă deontologie editorială, asta înseamnă respect pentru cel care a fost Wilhelm Filderman. Orice explicație este aiurea. Chestia cu cheltuielile de tipar este rizibilă. Cum rizibilă este acuzația că aș dori să fac tărăboi, sau că aș fi invidios că Ancel mi-a luat-o înainte. Jean Ancel a fost un mare cercetător al istoriei evreimii-române, dar, ca toți oamenii, nu a fost perfect.
ACUM ar trebui să se asocieze demersurilor întreprinse de peste jumătate de secol pentru ca Yad Vashem să permită accesul la manuscrisul original al Memoriilor lui Filderman. Nenumărate memorii, cereri și proteste semnate de personalități din România, Israel și din alte țări au fost adresate Yad Vashem-ului, fără rezultate. Într-unul din proteste, al subsemnatului, am solicitat un xerox al Memoriilor complete, și mă obligam ca în trei luni să le public în întregime.
Personal, am certitudinea că publicarea Memoriilor complete ale lui Wilhelm Filderman nu va mai întârzia mult.
Figura lui Wilhelm Filderman a fost traficată în trecut de diverse personaje dubioase (Ion Coja, Gh. Buzatu, Kurt Treptow etc.) care i-au „descoperit” după 50 de ani un fel de „testament” (alții au zis că era depoziție la tribunal), prin care fostul conducător politic al evreilor din România îl deculpabiliza pe dictatorul Antonescu și îl lăuda. O analiză detaliată a acestei falsificări se găsește în cartea publicată de Michael Shafir.
N-aș vrea ca ideile reale și personalitatea luminoasă ale lui Filderman să fie din nou deturnate, într-o discuție specioasă despre felul cum se realizează o ediție. Una e una și alta e alta.
P.S. N-aș vrea să intru nici în părerile d-lui Teșu Solomovici despre criminalul de război Ion Antonescu… Și ăsta e un alt subiect.
@Teşu Solomovici
1. V-am rugat să specificaţi care anume reguli nu au fost respectate la publicarea memoriilor lui Filderman, şi ce probe aveţi că nu au fost respectate.
Scrieţi: „manuscrisul original a fost amputat cu o cincime, este inacceptabil. Nu există nicio scuză care să justifice o asemenea amputare”.
Deci regula care nu a fost respectată este că, la publicarea unui manuscris, este strict interzis să se omită orice. De unde aţi scos regula asta ? Eu nu cred că există o regulă atât de absurdă.
Deci aştept o referinţă, dat fiind că reguli ad hoc poate inventa oricine când are nevoie să dovedească ceva arbitrar.
2. Scrieţi că însuşi editorul, J. Ancel, a specificat în introducere că a omis anumite părţi. Aţi putea să face o fotografie numerică a acelei pagini din introducere şi să mi-o trimiteţi la adresa mea Email? Mulţumesc aticipat.
@Laszlo Alexandru
> discuție specioasă despre felul cum se realizează o ediție
Chestiunea felului onest de realizare a unei ediţii se află în chiar centrul contestaţiilor formulate aici şi aiurea de dl. Solomovici, şi este deci relevantă.
Problemele lui Filderman erau multe (și serioase). Problemele d-lui Teșu sînt altele (și periferice). Asta ziceam eu mai sus și nu credeam că trebuie să fac un desen.
Teșu Solomovici
Ca să fiu bine înțeles, revin: când e vorba de o personalitate de dimensiunea lui Wilhelm Filderman nu i se poate permite nimănui să-și amestece cerneală personala cu cele scrise de marele nostru lider și să folosească foarfeca. E o regulă de bun simț. Nu e nici logic și nici frumos să tai din manuscrisul original, motivând fie că e prea mare, fie că așa se citește mai ușor. De fapt, nu există niciun motiv care să justifice această operație. Insuportabilă, când e vorba de Wilhelm Filderman. Cu atât mai mult cu cât există acuzații publice precum că intenționat au fost făcute tăieturi masive în manuscrisul original. Există chiar și o plângere publică, în acest sens, adresată conducerii Academiei Române).
Ediția care se află acum pe piața cărții e folositoare, dar trebuie să susținem cu toții publicarea necenzurată a Memoriilor lui Filderman.
Cand citesc despre atitudinea studentilor romani contra evreilor la Politehnica sau la Drept in anii 1930-40 vreau sa relatez un incident din anii 1948-49.
Am fost student la Politehnica din Bucuresti in anii 1948-50. Cum era obiceiu, se publica un jurnal de perete oficial. Adevaratul jurnal necenzurat se publica la latrina. Vazut cu ochii mei: Nu lasati jidanii sa plece, avem socoteli cu ei.
Plus ca change, plus ca reste la meme chose. Am tras concluzia si am scapat de „socoteli” si am plecat in Israel in 1950 unde mi-am continuat studile.