caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Teşu Solomovici sau arta falsificării şi a compilaţiei istorice

de (17-8-2015)
95 ecouri

 
Se spune, deseori pe bună dreptate, că a vorbi despre tine însuţi este semn de mediocritate. Cu riscul de a mi se pune această etichetă, îmi voi permite o scurtă remarcă la începutul celor ce vor urma. Cei care mă cunosc, fie personal, fie din cele scrise în cadrul activităţii mele gazetăreşti de-a lungul vieţii mele israeliene, ştiu bine că grija pentru adevărul celor afirmate şi pentru siguranţa acesteia (grija „de a simţi sub picioare pământul ferm al veridicităţii”) au fost „firul roşu” a tot ce-am aşternut pe hârtie sau pe… ecranul computerului. Am riscat această precizare tocmai fiindcă cele ce vor urma îmi lezează atât probitatea profesională, cât şi principiile eticii personale.

Acum aproape două luni au avut loc în România o serie de comemorări şi evenimente dedicate împlinirii a 74 de ani de la cumplitul pogrom perpetrat în Iaşi şi în alte localităţi din judeţ. Au participat la aceste manifestări prestigioase instituţii universitare, academice şi culturale din România şi de peste hotarele acesteia, pentru a cita doar câteva din prestigioasele nume de personalităţi care le-au reprezentat, precum dl. deputat Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor din România, acad. Alexandru Zub, prof. André Alain Ramette, directorul Institutului Francez din Iaşi, Gh. Clivetti, directorul Institutului A. D. Xenopol al Academiei Române, apreciatul istoric Adrian Cioflâncă, cel ce şi-a dedicat activitatea de cercetare Holocaustului românesc, prof. Carol Iancu, de la Universitatea Paul Valéry din Montpellier, ca şi numeroşi cercetători din domeniul istoriei din întreaga lume, printre care apreciatul nostru istoric israelian dr. Lucian Zeev Herşcovici.

Dar nu mi-aş permite sub nici un motiv să rezerv rolul de „figuranţi” numeroşilor israelieni de origine română, supravieţuitori ai acelor orori, sau descendenţi ai acestora, „crescuţi” cu filele vii din cronica acelor vremuri, membri ai propriilor familii. Aceştia, în pofida vârstei înaintate, obişnuiesc să plece în fiecare an în ţara natală, pentru a participa la evenimente.

Dar s-a infiltrat acolo unul din cele mai sinistre personaje, care s-a vrut cocoţat înspre vârful piramidei intelectuale – mai exact pretins intelectuale – a „tribului” românesc din Israel. Este vorba de verosul om de afaceri Teşu Solomovici, ale cărui scrieri voit incendiare, urmăresc un singur scop, cel lucrativ. Mai mult, sau mai rău, Solomovici a ţinut chiar să participe, el, bănuitul istoric, la dezbaterile academice legate de această pagină neagră din istoria evreilor din România. În penibila participare la dezbaterile şi analizele de nivel academic, Teşu şi-a desfăşurat o artă la care am asistat personal şi anume cea a improvizaţiei – deloc dezinteresate – şi a mistificării adevărului, spre folosinţa cititorului neavizat. În „competentele” sale discuţii, el s-a străduit să diminueze rolul factorului românesc în măcelul îngrozitor perpetrat asupra populaţiei evreieşti din acele localităţi din Moldova anului 1941. Cu prilejul unei Mese rotunde organizată la Filiala Academiei române din Iaşi, infamul său discurs a fost întrerupt şi oprit de către deputatul Aurel Veiner, iar la Comemorarea propriu-zisă, de la Cimitirul evreiesc, a primit o bine-meritată replică de la prof. Carol Iancu de la Universitatea din Montpellier.

Dar la comemorările din celelalte localităţi, desfăşurate la cimitirele evreieşti de acolo, a izbutit să-şi facă de cap. Neîndrăznind, totuşi, să nege pogromurile şi trenurile morţii, dispuse de mareşalul Antonescu şi subordonaţii săi, el a exagerat rolul armatelor germane în atrocităţile comise acolo, reducându-l, desigur, pe cel al armatei şi al forţelor poliţieneşti române. Ce nu avea de unde să ştie Solomovici? O afirm pe propria răspundere: ani de-a rândul, cam de la începuturile activităţii mele ziaristice din publicaţiile israeliene, l-am văzut cu proprii mei ochi compilând, la propriu, cu foarfecă şi lipici, pe coli de hârtie A4, fragmente din cărţi şi din publicaţii primite din România, „condimentate” cu două-trei rânduri „originale”, după care plecau, semnate, la culegerea computerizată, spre publicare. Nu o dată mi-a cerut să inventăm împreună interviuri cu actori şi cântăreţi pe care îi aducea în spectacole, ca impresar. Din respect pentru cititorii noştri, nu pot reda aici limbajul nu tocmai… academic cu care am refuzat aceste solicitări! L-am văzut – şi auzit – inventând citate false. De aceea – am sau nu dreptul să pun la îndoială pretinsele „mărturii”, sau numele într-un mare procent… inventate, pe care le-a inserat în discursul său?

Cât despre mărturii, aş avea şi eu doar două, de la supravieţuitori din familie ai Pogromului: una din mătuşile mele, Roza Holzman, soră a tatei, căreia i-au arestat soţul, în zorii zilei de 29 iunie 1941, cu lovituri de pumni şi de baionetă, la întrebarea unde i-l duc, i s-a răspuns în cea mai neaoşă limbă românească: „O să-l facem săpun şi-o să-ţi trimitem şi ţie, ca să te mai speli, jidoavcă împuţită”; tot în aceeaşi limbă neaoşă românească, a fost înjurat unchiul meu, înjurătură „întărită” de o zdravănă lovitură cu patul armei în cap, Solomon Wolf, z”l. Unchiul Solomon mi-a relatat că a izbutit să se salveze din Trenul Morţii strecurându-se la Podu’ Iloaiei atunci când s-au evacuat din tren cadavrele şi a putut fugi, când s-a asigurat că soldaţii s-au îndepărtat.

Tot la Iaşi, pretinsul istoric s-a angajat într-o discuţie „animată” cu dl. prefect al judeţului, căruia i-a şi pus cu de-a sila în mâini „opera” de elogiere a Mareşalului.

Conform informaţiilor, de astă-dată sută la sută credibile, care mi-au parvenit din Iaşi, unde am crescut şi trăit, la Podul Iloaiei şi la Roman, personalităţile participante la comemorare au specificat că nu-şi însuşesc sub nici un motiv ideile expuse de Solomovici, „invitându-l” să nu mai participe la următoarele comemorări. Sperăm că va da curs acestei invitaţii!

Rodica Grindea, 17 august 2015

Ecouri

  • CHARLIE: (18-8-2015 la 12:59)

    Tesu e o secatura subumana care isi vinde sufletul celuia care plateste mai mult. Un individ, scriitor draga doamne, care gaseste calitati umane, intr’o bestie cum a fost Ion Antonescu. Un individ obsedat cu idea, nu tocmai originala, ca jidanii sunt pacostea omenirii. Omoriti toti evreii si va fi raiul pe pamant!

    Am vazut odata o piesa scrisa de Mihail Sebastian, pe vremea cand se jucau piesele lui. In aceasta piesa un individ care fost descris drept corupt intr’un ziar de mare tiraj vine la redactia ziarului si ii spune un singur cuvant: cat!!! Era suficient pentru a descrie mentalitatea corupului cat totul este de vanzare. Asa e si Tesu cine plateste mai mult are urechea lui.

  • Rodica Grindea: (18-8-2015 la 13:59)

    Numai urechea, Charlie? Are și mintea, și sufletul lui, și tot!

  • Alexandru Leibovici: (18-8-2015 la 14:56)

    @Rodica

    > … verosul om de afaceri Teşu Solomovici, ale cărui scrieri … urmăresc un singur scop, cel lucrativ

    @CHARLIE

    > Tesu e o secatura subumana care isi vinde sufletul celuia care plateste mai mult.

    Dacă e aşa, ce-ar fi să utilizăm acest fapt şi să punem mână de la mână ca să-l plătim pe T.S. să scrie ce vrem noi? 😉

    Nu, vorbind acuma serios : in locul unor asemenea acuzaţii, aduse aici fără vreo probă, n-ar fi mai bine să se prezinte şi să critice la obiect afirmaţiile şi argumentele acestei persoane? Cum s-a făcut, în parte, la articolul http://acum.tv/articol/72862/

  • CHARLIE: (18-8-2015 la 15:23)

    @ALEXANDRU

    Nu am citit toate scriiture lui si ca atare n’am suficienta informatie. N’am nici pofta sa citesc ce a scris.

    Daca ai citit d-ta „cartile” lui sau poate altcineva mai calificat ar putea lua asupra lui sarcina propusa. In fond cu cat ii dai mai multa atentie o sa ai efectul opus. Ii propun lui I.Coja sa-i faca osanalele lui TESU>

  • Puscasu Vlad: (18-8-2015 la 16:27)

    Sa ne intelegem: daca un evreu(Tesu) il reabiliteaza pe maresalul Antonescu,atunci romanii ce sa spuna sau sa creada?

    Chestiunea este legata de istorie,despagubiri,politica si guverne,mai pe scurt,de relatii diplomatice intre anumite tari.
    In acelasi spirit,si in acelasi mod Romania ar trebui sa ceara lui Orban si Merkel,Germaniei ,Ungariei banii si despagubirile de holocaust,10 milioane euro fiecarui roman,deportat,ucis,torturat de catre nazisti la Ip Trasnea Huedin,Sarmasu,sau masacrati la 23 august 1944 de trupele naziste.

    Observ cum se doreste ca sa prabuseasca imperiul diabolic putinist la Moscova,oficialii europeni,americani si israelieni,trec Holocaustul nazist pe planul doi,in favoarea propagandei anti-comuniste,ca sa loveasca in defunctul si decedatul re-vigorat URSS,azi sub Putin Dugin Dorenko,Boyko Lavrov,Medvedev si alti putinisti neo-nazisti.

    Ar trebui ca sa vedem in profunzime adevarul,si sa lasam politica deoparte,si ca Romania sa ceara banii de Holocaust de la Germania lui Merkel,asa cum face Israelul,si bine face!

  • Teșu Solomovici: (18-8-2015 la 16:39)

    Nu inteleg insistenta ACUM-ului de a publica articole ponegritoare la adresa mea.

    Reaua intente a colaboratoarei Rodica Grindea e dovedita de cateva aberatii si inexactitati crase.

    La Masa Rotunda organizata la Iasi, subsemnatul nu a putut sustine „un infam discurs” si n-a avut „o penibila participare” cum acuza Rodica Grindea pentru simplul motiv ca nu am luat cuvantul. Daca nu am luat cuvantul, evident nici nu am putut „să diminuez rolul factorului romanesc in macelul perpretat asupra populatiei evreiești”, așa că nici Aurel Vainer, moderatorul Mesei Rotunde, nu m-a intrerupt si nu a oprit un discurs pe care nu l-am rostit.

    Nu e adevarat nici faptul ca prof. Carol Iancu mi-ar fi dat o „bine-meritată” replică”. Cand se vor sfarși aceste atacuri mizerabile?

    Teșu Solomovici

    [Din partea moderatorului/AL: cititorii care doresc să comenteze această intervenţie sunt invitaţi să evite atacurile la persoană]

  • Rodica Grindea: (18-8-2015 la 17:57)

    @ Teșu:

    Dacă cititorii acestei publicații n-au știut nimic despre memoria (ori amnezia) ta selectivă, acum e timpul să o știe!

    Ai uitat că m-ai amenințat că. dat fiind că m-am opus primirii tale în Asociația Scriitorlor, vei avea grijă să fiu eu dată afară, iar pe treptele Casei Scriitorului m-ai întrebat senin „când ai spus tu asta”, iar când ți-am amintit, m-ai insultat de-a dreptul huliganic? Exact asta faci și acum! Dar asta înseamnă să nu contezi pe memoria mea, pe care unii o consideră de-a dreptul… anormalâ! Nu vezi că te aperi lamentabil? Ce-ar fi să-ți asumi până la capăt convingerile? Cine să o facă, tu?

  • CHARLIE: (18-8-2015 la 18:32)

    D-na Grindea! E de prisos de a avea discutii cu Tesu. Va trage in noroiul lui in care se balaceste. Este actor pricipal in Faust cand Satana arunca aur prefacut apoi in noroi. Parca il vad manjit!!!!!

  • Puscasu Vlad: (18-8-2015 la 18:40)

    Observ ca intre profesorul Coja si Tesu solomovici nu e nici o diferenta,ambii sunt autorii reabilitarii maresalului Antonescu.

    Cu asemenea oameni nu se prea poate face politica,deoarece ei au ideiile lor personale si le dau mai departe altora. Cred ca ar fi cazul sa analizam situatia si incotro vrem sa mergem,si daca Romania intr-adevar vrea sa isi faca moschee si sa importe un milion de islamici dupa modelul occidental,sau vrea sa isi regenereze economia din fonduri europene,si din solutii,fara a apela la banii islamicilor,si sponsorilor din petrol.

    Observ cum treptat-treptat se doreste transformarea Romaniei in stat islamic,fundamentalist,si nu inteleg cum de politicienii nu se opun in massa acestui proiect.In loc ce Romania prin Klaus si Ponta sa isi ceara drepturile in Europa,fondurile europene si despagubirile pentru holocaustul nazist(din Ardeal 1940 44)si din 23 august 1944 ,24,25,26 august,impotriva romanilor,ei asteapta islamicii musulmani imigranti sa ii elibereze si sa le faca moschee in centrul fiecarui oras mare.

  • Alexandru Leibovici: (18-8-2015 la 18:55)

    Din partea moderatorului: Am rugat comentatorii să se ţină strict de subiectul discuţiei (care este legat de presupusa „salvare” a evreilor de către I. Antonescu şi/prin gen. Orezeanu) şi să lase deoprte discutarea persoanelor, a caracterelor şi a motivaţiilor lor.

    Sper că nu voi fi obligat să mai intervin. 🙁

  • Rodica Grindea: (18-8-2015 la 19:37)

    Charlie, nu avem ce face, trebuie să ne supunem regulamentului impus de dl. moderator. Numai că Teșu, dacă vrea, prin sofisticăraia lui de doi lei, crede că ne convinge că nuuu, el nu a susținut în carte că și datorăm recunoștință lui Antonescu, fiindcă ne-a salvat. Este în stare să argumenteze că acum la ora 22.30 în Israel, soarele strălucește pe cer, și se miră că nu te lași convins!
    Aș mai vrea doar să-i semnalez că am citit cartea, cu mare atenție. Și cu asta, propun să nu ne mai cheltuim inutil energiile intrând cu el în polemică.

  • Teșu Solomovici: (18-8-2015 la 19:56)

    Iarăși și iarăși, cu o insistență maladivă, Rodica repetă o poveste absurdă că aș fi amenințat-o c-o voi da afară din Asociația Scriitorilor. De parcă Asociația ar fi fost prăvălia mea particulară.

    Repet public, am avut cele mai bune relații cu Rodica, până ce, subit, a început să mă atace cu o ferocitate nemaivăzută. Delicata eseistă, prozatoare și critică literară nu discută calitățile și defectele cărților scrise de mine, ci atacă persoana mea, aviditatea mea pentru bani, lipsa mea de patriotism și caracterul meu odios. Chiar și în acest ultim caz, în care Rodica semnează niște năzbătii care i-au fost suflate la ureche, complet neadevărate, care se bazează pe un presupus discurs pe care l-aș fi rostit la o Masă Rotundă la Iași, discurs pe care, repet, nu l-am ținut niciodată, nici acum nu are bunul simț să se scuze că a fost greșit informată, ci deviază și iarăși lovește sub centură.

    Las cititorilor dreptul să judece.

    Teșu SOLOMOVICI

  • Puscasu Vlad: (18-8-2015 la 20:20)

    Ce sa argumentam stimate moderator Leibovici,anume ca Antonescu a fost sau nu salvator de evrei?

    Pai ne uitam pe cifre si vedem cati evrei au fost salvati de catre romani,si cu asta basta.

    Apoi daca Antonescu a fost sau nu fascist,sa o judece comisiile si istoricii.

    Dar faptul ca SS-ul german si-a pus cizma in Romania,faptul ca nazistii au provocat evenimentele de razboi civil din januarie 1941,crimele de la Iasi,este mai mult decat evident: nemtii conduceau Europa,si Romania,iar rolul lor in Pogromul de la Iasi este indiscutabil,si incontestabil.

    Ba mai mult,exista dovezi ca cea mai mare groapa comuna din istoria umanitatii,la Balti,si Pepeni,de unde este prietenul meu Oleg Brega(jurnalistul fundatiei Soros), a fost facuta de catre trupele germane,si SS-ul german,pentru purificare etnica si genocid antisemit,in care si unii moldoveni si rusi ,au murit,incercand sa-i ajute pe evrei.

    Aceasta este istoria! Sa plateasca Merkel Romaniei pentru ip Trasnea,pentru Ardealul de nord,si Republicii Moldova pentru crimele naziste din 1941,comunitatii evreesti si rusesti din Chisinau! Sa plateasca Merkel pentru crimele Germaniei!

  • Alexandru Leibovici: (18-8-2015 la 20:44)

    @Rodica

    > nu avem ce face, trebuie să ne supunem regulamentului impus de dl. moderator

    Adică „nu avem ce face, trebuie să discutăm civilizat”? 🙂

    > Teșu, dacă vrea, prin sofisticăraia lui de doi lei, crede că ne convinge …

    Depinde de noi să ne lăsăm sau nu convinşi, el nu ne poate impune nimic. Nu trebuie să ne temem de sofisme… atâta timp cât suntem capabili să le demontăm. Eu nu mă tem că cineva mă va putea convinge că în miezul nopţii soarele străluceşte pe cer

    > propun să nu ne mai cheltuim inutil energiile intrând cu el în polemică

    Propunere respinsă – în ceea ce mă priveşte, desigur 🙂

    PS. Ce-i cu povestea asta cu discursul de la masa rotundă de la Iași?

  • Wanda Lucaciu: (18-8-2015 la 21:05)

    Dna Grindea, Te cunosc de mult si am incredere in ceea ce scrii si spui.
    Iti multumesc pentru articol, pt ca este important sa stim despre teşu solomonovici(special am scris cu litere mici numle lui)

    Nu merita t.s. atentia care o primeste, fie ea pozitiva sau negativa. El probabil ca doarme linistit noptile, isi numara banii care I-a facut pa cartile publicate si in general este f multumit cu el insuşi. Astfel de „oameni” nu merita atentie si noi prin comentariile noastre, ii dam atentie.
    Eu cind am facut un comentariu ca t.s. sufera de o boala mentala, m-am referit la faptul ca nu are memorie.

  • Rodica Grindea: (18-8-2015 la 21:12)

    Sunt autentiee, dar TEșu neagă așa cum a negat amenințarea că mă va de el însuși afară din Asociație! Cu fruntea sus (traducere cam barbară pt. effrontrie)!
    Da, de îndată ce a fost primit, împotriva opunerii mele, Teșu a cam transformat (ori a crezut că o face) Asociația în… prăvălia sa particulară. De astă-dată, cred că l-a luat gura pe dinaiante. Cred că Wanda are dreptate!

  • Teșu Solomovici: (19-8-2015 la 07:23)

    Stimate dle Alex Leibovici, repet, mudăriile debitate de Rodica Grindea se bazează pe informații eronate.

    Nu am susținut niciun discurs la Masa Rotundă de la Iași, așa că dl Vainer nu a putut să-mi întrerupă un discurs pe care nu l-am ținut. Nu am minimalizat niciodată responsabilitatea autorităților românești în Pogromul de la Iași, și nu am susținut că vinovăția este a armatei germane și a agenților germani.

    Este însă dovedit prin nenumărate documente că germanii au avut o anume participare asasină în derularea evenimentelor. Soldați și ofițeri germani, lucrătorii germani TODT au participat cu zel la arestarea, maltratarea și uciderea evreilor ieșeni. Toți istoricii care au scris despre Pogromul de la Iași, Dinu C. Giurescu,Jean Ancel, Carol Iancu, Dennis Deletant, Radu și Alexandru Florian, Matatias Carp, Marius Mircu, Radu Ioanid, Otmar Trașcă, Adrian Cioflâncă au amintit acest lucru.

    În Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România (Raportul Wiesel) se subliniază: „Soldații germani din Iași au acționat pe baza unei înțelegeri cu Armata română. Ei au fost împărțiți în patrule și trimiși să aresteze evrei, au fost desemnați să escorteze convoaie și au staționat la intrarea în Chestura Poliției. Și ei au pătruns în case – fie cu soldații români, fie singuri – și i-au torturat pe evreii găsiți acolo, dar și pe cei care erau duși în marș forțat spre Chestură. Ei (germanii) au tras în mulțimea de evrei și au comis aceleași atrocități ca și omologii lor români…”

    Repet, pentru a nu mi se răstâlmăci vorbele: responsabilitatea Pogromului de la Iași aparține autorităților antonesciene, dar nu trebuie edulcorată prezența asasină a germanilor în acele zile tragice.

    Vă mulțumesc

    Teșu SOLOMOVICI

  • Corneliu: (19-8-2015 la 08:46)

    @Puscasu

    Nimeni nu poate pretinde ca amintirile grele ale crimelor istorice sa fie indulcite cu despagubiri.

    Cat despre Antonescu, multumiri ca la un moment dat, vazand ca razboiul merge anapoda de cum si-ar fi dorit, posteriorul a inceput sa-i tremure si s-a razgandit, incetandu-si contributiia la „rezolvarea problemei evreiesti”, termen pe care-l prefera pentru a-si defini actiunile.

    E drept, reusise sa „rezolve” deja problema a cca un sfert de milion de evrei din Basarabia, Bucovina, Iasi, Dorohoi, Odessa, zone din Ucraina administrata de el, lasand „nerezolvata” problema celorlalti.

    Acei „nerezolvati” si urmasii lor ii pot fi recunoscatori…

  • Alexandru Grosu: (19-8-2015 la 09:18)

    @Puscasu

    Domnule Puscasu, nu vi se pare ca aveti prea multi… prieteni? Cititorul acum.tv este familiarizat cu activitatea jurnalistului Oleg Brega. Am avut eu grija de aceasta.

    Domnul Brega este un adversar cunoscut al actiunilor preotului Anatol Cibric (antisemit) si talibanului pravoslavnic Sergiu Ungureanu, pe pagina caruia, Dvs, domnule Puscasu cereati imperios fondarea unui partid fundamentalist pravoslavnic. Sunteti un terchea-berchea, domnule Puscasu (imi cer iertare de la moderator pentru incalcarea regulelor, mea culpa).

    Cum am mai scris si inainte, sunteti pe net cu un singur tel: Sa frecati menta!

  • Alexandru Grosu: (19-8-2015 la 09:43)

    Sunt nascut la cateva decenii dupa terminarea WWII. Nu am vazut acele evenimente, chiar si parintii mei, deja decedati, au fost copii in acele timpuri. Nu cunosc creatia domnului Solomovici, nu am o parere despre aceasta creatie. Insa afirmatia ca Antonescu ar fi salvat sute de mii de evrei, dupa ce hotarase sa-i extermine, si ca i-a „salvat” prin acest fapt, imi aminteste de trecutul meu „pioneresc” in URSS.

    Toti pionierii sovietici il numeau pe Lenin „bunelul Ilici” si erau obligati sa invete si sa cunoasca fapte „istorice” din viata „Marelui conducator al proletariatului”. Este cunoscut faptul ca Lenin s-a ascuns in 1917 la statia fieroviara Razliv, intr-o coliba din fan, ascunzandu-se de copoii Guvernului Provizoriu, printre care un rol important il juca viitorul procuror stalinist Andrei Ianuarievici Vashinski. Pai, iata, ca despre acel eveniment, legat de coliba de la Razliv, trebuia sa cunoasca orice copil sovietic.

    In toate „ungherasele rosii” de la scolile sovietice era cate un exponat cu coliba si Lenin, scriind pe un trunchi de copac. Imi amintesc foarte bine de „istorioara hazlie”, care circula printre noi, pionierii si nepotii lui Ilici. Incerc sa o redau aici:

    „Dupa moartea lui Lenin, sotia sa, Nadejda Konstantinovna, avea un obicei de a se intalni cu generatia tanara si a le povesti despre viata conducatorului comunist. La una din intalnirele cu tinerii pionieri, tovarasa Krupskaia a afirmat ca Lenin a avut un suflet bun si lipsit de violenta. Pionierii au rugat-o sa dea un exemplu. Krupskaia le-a amintit de epizodul cu coliba din Razliv, spunand ca intr-o dimineata, conducatorul proletariatului, sedea pe un trunchi de copac si se barberea cu un brici foarte ascutit. De el s-a apropiat un copilas, bucalat si dragut, care l-a privit curios. Dar cum a fost spus mai inainte, Lenin avea un suflet bun, s-a barberit, a spalat briciul si l-a ascuns in buzunar. Dar… putea sa spintece copilul!!!”

    Cam asemenea ganduri imi vin si despre Antonescu: a putut ucide, dar nu a ucis…

    Numai ca nu inteleg de ce este salvator…

  • Teșu Solomovici: (19-8-2015 la 13:47)

    Stimate dle Grosu, povestea cu Lenin e amuzantă, dar discuția alunecă.

    Nu există istoric serios care să fi afirmat că mareșalul Ion Antonescu a salvat populația evreiască din România. Rabinul Mozes Rosen dădea exemplul tâlharului care intră într-o casă omoară câțiva dintre locatari și lasă în viață pe alți câțiva. Lăsându-i pe aceștia în viață înseamnă că i-a salvat? Sofismul se referea la mareșalul Antonescu.

    Regimul pe care l-a instaurat la 6 septembrie 1940 cînd a cucerit puterea, e vinovat de moartea a circa 300.000 de evrei români și ucrainieni. Restul de 400.000 de evrei rămași în viață au fost salvați de mareșal? O întrebare insidioasă și nelalocul ei. Una e să spui că Antonescu, din motivele știute și neștiute, a luat decizia de a nu-i predea pe evreii din sudul Transilvaniei, Banat, Muntenia, Moldova și Dobrogea lui Eichmann (faimoasa decizie din 13 octombrie 1942)ceea ce a avut drept urmare rămânerea lor în viață, și alta e să afirmi că mareșalul Ion Antonescu a salvat viața evreimii-române.

    Nu-i o diferență etimologică de exprimare, ci fapt istoric. Dle Grosu, aș fi bucuros să vă trimit, gratuit, una din cărțile mele care tratează acest subiect. Dacă vă veți face timp să o citiți, ați putea participa cu mai multă eficiență la această polemică care nu se va sfârși niciodată.

    Să aveți o zi bună,

    Teșu Solomovici

  • Stefan N. Maier: (19-8-2015 la 15:38)

    Aşadar, d-l Solomovici, pentru cititorii ACUM, puteţi clarifica: de fapt care este teza dv? In cât mai puţine cuvinte şi fără referiri la cărtile dv, vă rog.

  • Teșu Solomovici: (20-8-2015 la 04:39)

    Teșu Solomovici:

    Vă mulțumesc dle Maier, dar vă rog să fiți mai explicit, pentru că nu înțeleg ce anume ar trebui să clarific? Care este teza mea? În legătură cu ce anume?

  • Stefan N. Maier: (20-8-2015 la 09:30)

    Domnule Solomovici,
    Nu cred că este o noutate pentru dv. faptul că multe persoane vă consideră un exponent al aceloraşi tip de idei vehiculate de Ion Coja, o persoană al cărei negaţionism nu mai trebuie demonstrat.

    In articolul ei, D-na Grindea scrie: „În „competentele” sale discuţii, el s-a străduit să diminueze rolul factorului românesc în măcelul îngrozitor perpetrat asupra populaţiei evreieşti din acele localităţi din Moldova anului 1941.”

    Intrebarea pe care v-am adresat-o este simplă: ce credeţi şi ce susţineti dv. de fapt? Aveti posibilitatea (pe care v-am oferit-o precizand „In cât mai puţine cuvinte şi fără referiri la cărtile dv”) să ne spuneţi acest lucru.

    Mai clar decât atât nu pot fi.

  • Teșu Solomovici: (20-8-2015 la 13:38)

    Teșu Solomovici

    Dle Maier, într-adevăr, nu-i o noutate, că niște oameni eronat informați, laolaltă cu niște indivizi care de multă vreme agită sabia deasupra capului meu, împreună cu o femeie smochinită de ură și un sfertodoct patriot nevoie mare, popularizează prin cetate că Ion Coja și Teșu Solomovici sunt prieteni și tovarăși de idei.

    Acuzațiile de negaționism, de elogiere a mareșalului Ion Antonescu, „salvatorul evreilor-români”, căruia am propus să i se înalțe un monument de mulțumire la Tel Aviv, asemenea vorbe nesăbuite ar trebui să-i facă pe oamenii normali să râdă. Asemenea acuzații nu sunt numai ridicole ci și descalificante pentru cei îclinați să le creadă adevărate.

    Dle Maier, sunt un supraviețuitor al Holocaustului, aveam 10 ani pe atunci, tatăl meu a fost luat 4 ani într-un lagăr de muncă forțată, unchiul meu, dr. I. Solomonovici, a fost ucis la Pogromul din Iași, parte din familia mea, din Dorohoi și Chișinău a fost deportată în Transnistria. Eu însumi am trăit ascuns într-un beci, amenințat cu deportarea deoarece fusesem prins pe stradă după ora permisă de autoritățile antonesciene. Sechelele prigoanei antisemite n-au dispărut nici astăzi, când sunt un om bătrân.

    Se spune că amintirile rele dor. Eu am căutat remediu în cercetarea acelor evenimente și în scris. Am publicat sute și sute de studii și articole despre evreii-români în anii Holocaustului. Am scris și publicat cinci cărți de istorie a Holocaustului din România. Ele stau la dispoziția celor care fără niciun temei, după informații eronate, neverificate, din ură și dispreț, cu răutate și ușurință iresponsabilă mă acuză de „prietenie cu Ion Coja” și de „admirator al mareșalului Ion Antonescu”.

    Dar aceștia nu vor merge la surse, pentru că știu că nu vor găsi în cărțile mele nici măcar o propozițiune care să nege Holocaustul sau de edulcorare a politicii și acțiunilor genocidale a mareșalului Ion Antonescu. Chiar dacă procesul a suferit de multe deficiențe juridice, judecarea și condamnarea mareșalului au fost un act drept, moral și justițiar.

  • Stefan N. Maier: (20-8-2015 la 14:29)

    Aşadar revin, pentru clarificări, invitând de data aceasta pe cei care il acuză pe d-l Solomovici să producă citatele care contrazic afirmaţia facută mai sus de dansul: „judecarea și condamnarea mareșalului au fost un act drept, moral și justițiar.”

  • Rodica Grindea: (21-8-2015 la 04:16)

    Nu am nici o problemă: poate pentru a suta oară Teșu face ceea ce știe – sau crede că știe – ce se așteaptă de la el. Dar am și un contraargument: tot în faimoasa carte, el scrie că Antonescu, dacă voia, putea să trimită în deportare toți evreii din Moldova, și nu numai, dar n-a făcut-o. Care trebuie luat drept bun?

  • Teșu Solomovici: (21-8-2015 la 05:21)

    @Rodica Grindea

    Păi, dl Maier a făcut apel să citați concret acuzațiile. Nu după ureche, nu din auzite, nu inventate. Dna Rodica, fac și eu apel la dvs, citați pagina din carte unde credeți că există grozăvii de încriminat. Vă rog să dați citatul în întregime, nu ciuntit.

    Teșu Solomovici

  • Rodica Grindea: (21-8-2015 la 10:08)

    Dar n-au fost nici după ureche, nici din auzite, doar din memorie, fiindcă pe mine m-a ferit deocamdată D-zeu să ajung la amnezie… selectivă, ca alții!

  • Puscasu Vlad: (21-8-2015 la 10:19)

    Acuzatiile la adresa domnului Tesu,care inventeaza ,,holocaustul asimetric,,(auzi domnule! dar de ce nu termometric?biometric?)se refera la contradictia cu raportul Wiesel,si cu Radu Ioanid din America.

    Mai pe scurt,Holocaustul este oarecum justificat,minimizat,cam la asta se refera cartea domnului Tesu,si asta o stie toata lumea,nu trebuie sa i-o spuna cineva. Eu cred ca Radu Ioanid ar trebui sa iasa la tribuna,si sa vorbeasca despre holocaust,in asa fel incat si Ucraina [restul şters, fiind în afara subiectului/Mod.]

  • Stefan N. Maier: (21-8-2015 la 11:19)

    Doamna Grindea,

    O dată ce am intervenit personal în această discuţie, nu ne mai jucăm cu cuvintele. De mult vreau şi eu să clarific această chestiune şi iată ca s-a ivit ocazia. Demonstraţi faptic, cu citate, dacă d-l Solomovici este negaţionist sau nu.

    Eu nu mi-am propus nici să-l scot basma curată nici să-l bălăcăresc, nu l-am intâlnit in viaţa mea (sau nu-mi amintesc). Dar adevărul nu poate fi decât unul.

    Aştept de la dv. (sau alţi cititori care îl critică – poate sunt şi unii care îl susţin dar îi rog să se abţina în acest moment) să dovediţi că:

    a) Solomovici se contrazice pe sine afimând: „judecarea și condamnarea mareșalului au fost un act drept, moral și justițiar”.

    b) A ţinut un discurs („Cu prilejul unei Mese rotunde organizată la Filiala Academiei române din Iaşi, infamul său discurs a fost întrerupt şi oprit[…]”) pe care dânsul susţine că nu l-a ţinut.

    Imi rezerv dreptul de a reveni, daca asteptarile mele nu sunt indeplinite.

  • Sfartz Pincu: (21-8-2015 la 17:59)

    De multe ori ECOUL este mai puternic decât sursa !!

    Ori ecoul produs, sau neprodus, de Teşu Solomovici, stăruie şi se amplifică odată cu cresterea antisemitismului din România!

    La o dispută avută de mine cu prieteni buni de ai mei – români neaoş „sută la sută” (chestie absolut imposibilă – din punct de vedere al progresiilor matematice aplicate evoluţiei ereditare – după un anumit număr, mai mare sau mai mic, pentru fiecare individ, fiecare din noi este de ce neam doriţi – prin stră-strα… strămoşii noştri!), la argumentele mele pentru acţiunile criminale ale lui Antonescu împotriva evreilor, în cor, aceşti prieteni – intelectuali din toate categoriile sociale – un doctor, un judecător, 3 buc.ingineri, un avocat, 2 profesori (profesoare), toţi au citit fiţuica lui Solomovici, mi-au contra-argumentat cu voioşie „ca dacă unul de al tău o spune – că Antonescu nu a omorât evrei-, nu ai ce spune, este adevarul”. Nu am avut a spune decât că avem şi noi […] noştri!!

    Dar cand le-am spus ca un unchide al meu la varsata de 16 ani a fost omorât cu bâtele în stradă, sub privirea nepasatoare a politaiului din cartierul Abator, alt unchi – în trenurile morţii – a scăpat ca prin minune, pentru că a fost urcat ultimul în bou-vagon, şi a putut respira la crăpătură uşii, iar ceilalti 80 au murit, s-a facut liniste, pentru ca in fond stiau adevarul, dar orice neam are nevoie de eroii sai, si buni pentru unii si rai pentru altii !

    Şi nu săriţi, Va rog, pe Domnul Leibovici, el ştie la fel de bine ca si noi, care este adevărul, dar de, îşi face bine meseria de redactor şi Va provoacă să scrieţi cu argumente mai consistente !

  • Alexandru Leibovici: (21-8-2015 la 18:53)

    @Sfartz Pincu

    > Domnul Leibovici, el ştie la fel de bine ca si noi, care este adevărul,

    De fapt eu încă nu mi-am făcut o părere definitivă despre subiectele discutate aici, dar în ultimele zile am citit câte ceva şi încep să-mi fac o părere.

  • Stefan N. Maier: (22-8-2015 la 02:20)

    Problema care se pune în acest moment nu este dacă au fost sau nu Holocaust, pogrom, crime motivate pur etnic in România. Aceasta „dilemă” e rezolvată şi răs-dovedită în sensul unor răspunsuri afirmative indubitabile.
    Problema care se pune este ca aceia care il dezavuează pe Teşu Solomovici să dovedească prin citate clare că acest domn una spune negru pe alb in ACUM („judecarea și condamnarea mareșalului au fost un act drept, moral și justițiar”) şi alta in alte părţi, nu intereseaza unde, dar nu se pot accepta decât dovezi echivalente adică scrise, „negru pe alb”.

  • dr.r.neumann: (22-8-2015 la 13:54)

    Evreii din Ungaria au cunoscut o situatie foarte asemanatoare cu cea a evreilor din Romania. Omologul maresalului Antonescu a fost amiralul Horthy (amiral intr-o tara fara iesire la mare!) in martie 1944 cand era evidenta infrangerea Germaniei, incearca sa duca tratative cu Uniunea Sovietica.

    Germania ocupa insa Ungaria, cca 400.000 de evrei sunt deportati, dar in iulie 1944 Horthy ordona incetarea deportarilor. Arestat, Horthy reuseste sa se refugieze in Portugalia unde ramane pana la sfarsitul vietii.

    Se stie despre supravietuirea evreilor din Budapesta,rolul lui Kastner,procesul si asasinarea lui in Israel. Cert este ca cca 1/3 din evreii unguri (250.0000) au supravietuit datorita lui Horthy.

    Expresia „au supravietuit” este mai potrivita decat expresia „au fost salvati” sau este numai semantica?

  • Puscasu Vlad: (22-8-2015 la 16:26)

    Domnule Neumann,cum adica ungaria a fost ocupata in martie 1944,iar Horty era la putere,si era un sfant cum ca nemtii au ocupat ungaria,iar horty e arestat abia in iulie 1944?!? cand toti evreii erau deja la Auschwitz deportati?! Unde a fost rezitenta ungureasca,daca nemtii ,,au ocupat,, Ungaria in martie 1944,mai degraba au schimbat regimul si atat! Autoritatiile UNGARE i-au dus pe evrei la Auschwitz,i-au bagat in ghetto,i-au identificat si trimis in vagoane.

  • dr.r.neumann: (22-8-2015 la 18:12)

    @Puscasu Vlad

    Cititi : Leon Poliakov, Breviaire de la haine, ed. Calman-Levy, 1951, pag. 246-248 si http://www.geopolis.francetvinfo.fr/hongrie

    [linkul nu funcţionează. V. Puscasu n-a citit nici măcar Wiki, de aceea vine permanent cu informaţii inexacte./Mod.]

    Linkul corectat : http://geopolis.francetvinfo.fr/hongrie-une-statue-du-regent-horthy-fait-ressurgir-le-passe-nazi-25193

  • Puscasu Vlad: (23-8-2015 la 14:28)

    Domnule,poti sa imi aduci un singur argument contra la faptul ca ungurii i-au arestat,deportat,identificat pe evrei si i-au dus la auschwitz cu trenul? Deci Horty care i-a dus pe evrei la Auschwitz( nu exista dovada contra,era la putere cu Szalasi in martie aprilie 1944),este reabilitat pe pagina Acum TV? cum este vazut Horty de catre evreii dusi la Auschwitz? va spun eu,l-am intrebat personal asta pe Otto Adler,supravietuitor al Holocaustului,care acum traieste la Bucuresti.Mi-a raspuns scurt si simplu: ,,a fost un criminal,,

  • Alexandru Leibovici: (23-8-2015 la 16:20)

    @Puscasu Vlad

    > Domnule,poti sa imi aduci un singur argument…?

    Cui vă adresaţi?

  • Corneliu: (24-8-2015 la 07:13)

    „Reabilitarea” lui Horthy inseamna reabilitarea unui criminal, fara nicio legatura cu faptul ca la un moment dat a decis sa inceteze cu macelul.
    Sper ca e cat se poate de clar.

  • CHARLIE: (24-8-2015 la 17:19)

    D-na Grindea

    Cred ca titlul care l-ati propus si anume ARTA FALSIFICARII nu este cel mai „fericit”. In primul rand cand il prinzi cu ocaua mica nu poate fi considerat artist. As propune o traducere din engleza : vorbeste (scrie) din ambele parti ale gurii adica ambivalent adica o versiune o neaga pe cealalta.

    Concluzie: mesagile se anuleaza unul pe altul!

  • Stefan N. Maier: (25-8-2015 la 19:42)

    As vrea sa cunosc opinia d-lui Tesu in legatura cu un fragment dintr-un comentariu al lui Corneliu (http://acum.tv/articol/72862/comment-page-1/#comment-132686):

    Citez: „Cum sa spun, nu stiu daca ati afirmat vreodata ca Antonescu a salvat sute de mii de evrei din Romania, de fapt marea majoritate a evreilor „regateni”. Nici asta nu are importanta, caci furnizati fiarelor junglei antisemite romanesti, cu stelele sale alde legionaroidul Ion Coja o carte din care dupa ultima pagina, unele dintre aceste fiare ar putea sa verse o lacrima pentru „eroul tragic” si sa o speculeze in scopul unor afirmatii de acest gen.” Am incheiat citatul.

    In esenta, d-le Solomovici, ati oferit antisemitismului romanesc „un evreu care apreciaza favorabil un gest al lui Antonescu”. „Detaliile” nu se mai retin de catre public: si anume ca prin acel gest maresalul s-a contrazis pe sine, si asta intr-un context in care istoria incepuse sa isi schimbe cursul, etc., etc.

    ACUM va ofera ocazia unica sa scrieti un articol clar si raspicat pe tema asta, nelasand nici un dubiu asupra a ceea ce credeti cu adevarat: c-o fi una, c-o fi alta.

  • Teșu Solomovici: (25-8-2015 la 21:08)

    Teșu Solomovici
    Voi trimite, în câteva zile, ACUM-ului articolul pe care îl solicitați. Regret că dna Rodica Grindea nu vă răspunde la solicitarea de a lămuri pretinsa „cuvântare infamă” pe care chipurile am susținut-o la Masa Rotundă care a avut loc la Iași, întreruptă de moderatorul dr. Aurel Vainer. V-am comunicat că nu am luat cuvântul la această Masă Rotundă. Pornind de la această minciună, dna Rodica mă spurcă în tot felul, folosind invective de o murdărie rar întâlnită. Ba mai spune că i-am băgat în brațe prefectului din Iași cartea mea despre Ion Antonescu. Iarăși o minciună care-i descalifica pretenția că ea, Rodica Grindea, respectă cu strictețe adevărul. Dna Rodica mă urăște de moarte. Acesta nu-i însă un motiv să-i permiteți limbajul trivial din criticile la adresa mea. Sunt și eu directorul unei reviste cu audiență. Închipuiți-vă unde ar ajunge polemica noastră dacă aș publica în MAXIMUM replici în limbajul drag Rodicăi. Dacă vom respecta ideea de polemică, trebuie să renunțăm la insulte.

  • Teșu Solomovici: (25-8-2015 la 21:50)

    Teșu Solomovici
    Cât ce privește intervenția dlui Corneliu, are într-un fel dreptate. Desigur, nu am scris niciodată că mareșalului Ion Antonescu i se cuvine mulțumiri pentru că a salvat sute de mii de evrei. Eu am scris biografia unui om care în mentalul românesc este un erou, pentru că s-a luptat cu rușii care răpiseră Basarabia și Bucovina. Când regele Carol al II-lea și toți cei aflați la guvernare s-au lăsat înconvoiați de diktatul bolșevic și de dictatul lui Hitler și Mussolini, cedând Basarabia Bucovina și Ardealul de Nord, el generalul Ion Antonescu a avut curajul să ceară și să lupte pentru realipirea acestor ținuturi istorice la trupul Patriei-Mamă. Nu înseamnă că dacă spun acest lucru îl admir pe Ion Antonescu. Nu fac altceva decât să consemnez un adevăr istoric. Și când scriu că anulând la 13 octombrie 1942 Planul de deportare a evreilor din Transilvania de Sud, Banat, Muntenia, Moldova și Dobrogea în lagărele de exterminare din Polonia, mareșalului Antonescu i s-ar cuveni recunoștiința noastră. Antonescu a fost un conducător antisemit, care a provocat multă jale pe „ulița evreiască”. El este vinovat de moartea a circa 250.000 de evrei-români din Basarabia și Bucovina și evrei ucrainieni din Odessa și Transnistria. Judecarea, condamnarea și execuția sa a fost un act drept, moral și justițiar. Dar, scriind despre decizia de anulare a deportării, și nu contează acum de ce a luat această decizie, practic a făcut ca circa 400.000 de evrei să rămână în viață. Nu i-a salvat, i-a cruțat. Cu atât mai mult cu cât el, Conducătorul Statului, nu împărtășea ideea „Soluției Finale”. El era pentru „purificarea țării” prin scoaterea evreilor dintre granițele României. Prefera, în acest sens, emigrarea evreilor-români. Există nenumărate documente în această privință. Înseamnă că dacă subliniez acest lucru în cartea mea despre Antonescu că-i aduc vreun elogiu? Liderii noștri, Wilhelm Filderman, șef-rabinul Alexandru Șafran, A.L. Zissu, arhitectul Herman Clejan, care i-a construit mareșalului o vilă, au reușit cu eforturi considerabile să obțină de la mareșal unele decizii care au ușurat viața populației evreiești. Dacă amintesc în cartea mea despre școlile și universitățile evreiești care funcționau în anii Holocaustului, dacă evoc fenomenul Teatrului evreiesc Barașeum, sau numeroasele vase cu emigranți evrei care au plecat din porturile Constanța, Brăila și Galați spre Palestina, sau despre sutele de rabini din țările vecine ocupate de naziști care și-au găsit refugiu în România înseamnă că-i confer mareșalului niscaiva însușiri umane pro-evreiești? Nicidecum, relatez doar niște fapte care particularizează Holocaustul românesc. Sigur că tonul face muzica. Probabil că nu am fost suficient de atent în modul cum am relatat aceste fapte. De unde și senzația pe care o au unii cititori că-l tratez pe mareșalul Ion Antonescu cu îngăduință. Am mai spus, că într-o viitoare ediție a cărții voi face corecțiunile necesare. Dar există în carte zeci de pagini care îl arată pe Antonescu așa cum a fost: un conducător de un antisemitism feroce. În articolul pe care îl pregătesc voi da și citatele, așa cum doriți, dle Ștefan Maier.

  • Puscasu Vlad: (26-8-2015 la 06:21)

    Tesu solomovici uita,sau se face ca uita ca si Hitler(ca si Antonescu) a fost la inceput adeptul scoaterii evreilor in afara Germaniei prin emigratie(zeci de mii de evrei fugiti in Anglia si alte tari),si ca ulterior si-a schimbat opiniile dupa 1940 41 42.

    Apoi,operatiunea monstruoasa Barbarossa,a fost o operatiune criminala,care a nenorocit milioane de vieti omenesti,a ucis 20 milioane de rusi si ucraineni,si alte milioane de evrei,si alte nationalitati.

    Acesta nu este un fapt istoric real si adevarat? Tesu solomovici se preface ca nu cunoaste acest fapt,si ca aceste crime reale sunt vina lui Hitler si Antonescu si tuturor nazistilor din Europa?Invadarea URSS a inceput crimele in massa in Europa,la o scara planetara.Milioane de oameni au fost macelariti,de toate natiile!Si atunci cum poti sa spui ca Antonescu are dreptul la recunostinta? Recunostinta pentru ce? ca a pierdut razboiul? Ca a fost miop politic si nu a vazut realitatile? Ca a participat la operatiunea Barbarossa? Pai si numele iti da fiori,nu trebuie sa vezi imagini din cartea de istorie,filme documentare,sau citate din arhiva.Visul lui Hitler de a ocupa palestina britanica,a esuat in 1942 la El Alamein in egipt,gratie generalului Montgomery si britanicilor lui Churchill.De acolo a inceput declinul nazistilor in lume,si declinul germaniei in razboi,urmat de episodul Stalingrad.

  • Dr.Ervin Elias: (26-8-2015 la 06:40)

    TOTUL este de prisos cu vorbe alese sau dimpotrivă.Mareșalul Antonescu a fost ,este și va rămâne pentru români un mare erou al neamului iar pentru evrei un mare criminal odios și antisemit notoriu.Restul?PALAVRE!

  • Alexandru Leibovici: (26-8-2015 la 16:00)

    @Puscasu Vlad

    > Invadarea URSS a inceput crimele in massa in Europa,la o scara planetara.Milioane de oameni au fost macelariti,de toate natiile!

    Nu, crimele de masă în Europa au început cu invadare Poloniei de către Germania și URSS (1 sept. 1939, respectiv 17 sept. 1939), mână în mână, iar fiecare dintre ei a pornit măcelurile și alte crime pe teritoriile cucereite respective. Diferența între cei doi este că URSS nu-i avea ca țintă pe evreii ca evrei, ci doar în măsura în care făceau parte din categoriile vizate de ei: dușmani de clasă, adică mai toată lumea în afară de cei mai săraci (dar apoi, în funcție de atitudinea lor față de noua stăpânire, a venit și rândul lor…).

    Asta este doar una din observații, nu înseamnă că restul comentariului ar fi adevărat.

  • Alexandru Leibovici: (26-8-2015 la 16:06)

    @Dr.Ervin Elias

    > Antonescu a fost ,este și va rămâne pentru români un mare erou al neamului

    Eu nici nu cred că A. poare fi în mod legitim considerat un mare erou al neamului, chiar îgnorând persecuția evreilor. Într-adevăr, ce mari realizări are ??

  • Alexandru Leibovici: (26-8-2015 la 19:21)

    @Teșu Solomovici

    > nu am scris niciodată că mareșalului Ion Antonescu i se cuvine mulțumiri pentru că a salvat sute de mii de evrei

    iar doar câteva rânduri mai jos scrieți:

    > mareșalului Antonescu i s-ar cuveni recunoștiința noastră.

    Ce ne facem, domnule Solomovici? Nu se poate așa ceva, că n-o mai scoatem la capăt!!!

    Din ce scrieți în acest comentariu, mă tem că articolul pe care îl pregătiți pentru ACUM va fi cu totul altceva decât ați promis. După cum am arătat, cu citate, cele spuse până acum în public și chiar pe ACUM, sunt incoerente și contradictorii, iar articolul se presupune că va corecta asta. Dar mi-e teamă că nu va fi cazul.

    Din păcate eu nu știu dacă voi avea timp zilele astea să analizez în amănunt acel comentariu al dv., dar cred că cele mai multe afirmații ale dv. cu care nu sunt de acord le-am analizat deja. Dar dv. nici nu țineți cont de ele, nici nu le combateți, ci pur și simplu le ignorați.

  • Teșu Solomovici: (27-8-2015 la 13:36)

    Aveți dreptate dle Alexandru Leibovici, Diavolul nu vrea să mă lase în pace.

    Abia acum, după ce am citit rândurile dvs am recitit cele scrise în precedentul mesaj, am văzut ce imensă eroare s-a strecurat. Vă rog să citiți (și să corectați în mesaj, dacă se poate) astfel pasajul:

    „Și când scriu că anulând la 13 octombrie 1942 Planul de deportare a evreilor din Transilvania de Sud, Muntenia, Moldova, și Dobrogea, în lagărele de exterminare din Polonia, nu cred că i s-ar cuveni mareșalului recunoștința noastră, căci nu e normal să mulțumim unui tâlhar care ne-a intra în casă și a omorât câțiva dintre locatari, lăsând în viață pe ceilalți.”

    Cât ce privește articolul promis, e aproape gata, sper să răspundă cerințelor ACUM-ului. (Vă rog să-mi comunicați pe ce adresă email să-l trimit).

    Teșu Solomovici

  • Petru Clej: (27-8-2015 la 21:41)

    Iata un articol pe care cred ca Tesu Solomovici il citeste cu o deosebita placere:

    http://ioncoja.ro/holocaust-in-romania/tesu-solomovici-istoricul-evreu-disident-e-de-partea-adevarului/

    Tesu Solomovici, evreul favorit al lui Ion Coja

    http://ioncoja.ro/holocaust-in-romania/baiat-bun-tesu-asta/

  • Wanda Lucaciu: (28-8-2015 la 12:23)

    Si eu l-as crede mai degraba pe Petru Clej si Rodica Grindea, decit pe t.s.
    Atita timp cit i.c. il ridica in slavi pe t.s., ceva este neinregula.Poate t.s. sa zbiere cit vrea ca a fost neinteles, asa cum s-a exprimat in cartile lui despre Antonescu, nu poate sa fie interpretat decit intr-un fel. t.s. il scuza pe Antonescu.Basta!

  • Teșu Solomovici: (30-8-2015 la 10:39)

    Teșu Solomovici
    Stimată doamnă Wanda Lucaciu, problema nu este că-i credeți pe Petru Clej și pe Rodica Grindea, care obsesiv mă atacă, fără să citeze din cărțile mele ceea ce ar aprecia dumnealor că e infamant, grav este că persistați să mă acuzați că eu îl „scuz” pe mareșalul Ion Antonescu. Aceasta e o acuzație delirantă. Ca supraviețuitor al Holocaustului, care am trăit pe proria-mi piele urmările legilor și măsurilor anti-evreiești ale mareșalului Ion Antonescu nu vă îngădui asemenea insultă. Vă rog să probați cu citate din cărțile mele acuzațiile dvs. Și apelez din nou la domnii Ștefan Maier și Alexandru Leibovici să impună intervenților proba citatelor. Altfel toată polemica noastră devine suburbană, dezolantă, mizeră.

  • Wanda Lucaciu: (30-8-2015 la 14:28)

    @t.s.

    Nu sint singura persoana care va acuza. Sint nenumarati cititori in Israel si Romania care va aduc aceleasi acuzatii. Cei care va sustin afirmatiile despre Antonescu, sint legionarii! De ne crezut, ca legionarii va iubesc!
    Eu va propun sa scrieti o carte , in care va cereti scuze fata de cei care au fost ucisi si care au indurat groaza din partea acestui barbar (Antonescu) si poate puteti sa va rascumparati demnitatea.
    Puteti sa apelati la dl. Maier si dl.Leibovici pina poi-marti! Mi-e frica ca ma vor pune la colţ. Cel putin voi fi la colţ inconjurata de oameni care au etica si morala.

    Daca-mi aduc aminte ceva din limba romina este : daca doua persoane (in privita dv. mii de persoane) va spune ca sinteti beat, duceti-va sa va culcati!

  • Teșu Solomovici: (30-8-2015 la 16:28)

    @Wanda Lucaciu

    Încă o dată confirmați că dialogul este imposibil. Eu vă rog să dați „citatele infamante” din cartea mea despre Antonescu și dvs divagați despre „nenumărații cititori din Israel și România” care îmi aduc aceleași acuzații ca și dvs.

    Eu nu am apelat la dnii Maier și Leibovici să vă pună „la colț”, ci i-am rugat să intervină cu autoritatea lor ca intervenții în această polemică să renunțe la invective și acuzații bla-bla-bla, și să dea citate.

    Dacă nu va fi înțeleasă această doleanță care e a bunului simț și se înscrie în ceea ce numim deontologie jurnalistică voi fi nevoit să întrerup dialogul.

    Am răspuns invitației dlui Leibovici, i-am trimis un articol mai larg despre Ion Antonescu și pretinsa salvare a evreilor de către mareșal. Răspund unor acuzații și lămuresc multe lucruri. Dacă se va publica, poate că multe furii private și acumulări de rea credință, cum ar fi spus Andrei Pleșu, se vor atenua. Cel puțin așa sper.

    Teșu Solomovici

  • Wanda Lucaciu: (30-8-2015 la 18:13)

    @ t.s.

    In concluzie…Noi toti care v-am acuzat ca il simpatizati(putin spus) pe maresal, nu stim ce vorbim! Noi toti va facem nedreptate! Noi toti suferim de delirium, numai dv sinteti perfect clar la minte!

    dl. t.s., noapte buna si sa-l visati pe maresal si pe i.c. Acesti doi si restul de şleahtă de legionari, sint prietenii dv.

    Sper ca stiti engleza…Go ahead and lie to yourself! One day, you may start believing that you are a victim! You want to believe you are a victim of misunderstanding! YOU ARE NOT!!! We call people like you…OPORTUNISTS!!!!!

  • Wanda Lucaciu: (30-8-2015 la 19:32)

    @t.s. Astept sa citesc articolul care il trimiteti sa fie publicat pe ACUM si vom vedea…

  • Petru Clej: (30-8-2015 la 21:11)

    Ar fi si culmea sa atac „obsesiv” um gazetar de mana a treia care publica prin fituici in limba romana prin Israel.

    Ceea ce observ ca acest gazetar e evreul favorit al negationistilor Holocaustului si al ultra-nationalistilor romani. O fi Coja un scelerat, dar prost nu e, nu degeaba il face pe Tesu „baiat bun”.

  • Stefan N. Maier: (31-8-2015 la 03:37)

    Sa asteptam articolul d-lui Solomovici.
    Sper ca in acest material sa clarifice si natura relationarii dansului cu Ion Coja.

  • Teșu Solomovici: (31-8-2015 la 07:17)

    Tesu Solomovici
    Nu știu pe ce la gazete ați lucrat dle Petru Clej și ce cărți ați publicat. Știu doar că sunteți plin de venin. Mă numiți „gazetar de mâna treia”. Vă informez că fac ziaristică de 65 de ani. La vîrsta de 17 ani, făceam parte din echipa de reporteri ai „Scâteii Tineretului”(Teodor Mazilu, Fănuș Neagu, Radu Cosașu, Beno Dumitrescu, Lupu, Nicolae Țic) care relata evenimentele Festivalului Mondial al Tineretului. Sub numele de Teșu Milcoveanu, am lucrat la cotidianul „MUNCA”, unde dețineam funcția de șef al secției de liteatură, am lucrat și la „Gazeta Literară”, „Flacăra”, „Contemporanul”, și la publicațiile pentru străinătate. Am fost reporter special al unor televiziuni românești și al ziarelor „Evenimentul Zilei”, „Cotidianul”, „Independent” și „ZIUA”. „Fițuicile” din Israel la care am lucrat, despre care calomniază dl Petru Clej,(o vreme am fost redactor șef REVISTA MEA), s-au numit „Adevărul”, „Viața Noastră”, „REVISTA MEA” și „Ultima Oră”. În prezent sunt directorul revistei „MAXIMUM” și editorialist la portalul internet CORECT NEWS al dlui Sorin Roșca Stănescu. Am publicat 18 cărți sub semnătura mea, și ca director al editurii TEȘU din București, alte 50 de cărți ale unor diferiți scriitori și istorici. Concepțiile dlui Ion Coja despre Holocaustul din România sunt greșite. La o emisiune de televiziune, când dl Ion Coja a afirmat că în România evreii nu au purtat „Steaua Galbenă”, l-am contrazis, public, eu, copil evreu din Focșani am purtat-o. E adevărat numai puține zile, pentru că, generalul Ion Antonescu, în urma intervențiilor lui Wilhelm Filderman, șef-rabinului Alexandru Șafran și ale altora, a anulat acest ordin.

  • Teșu Solomovici: (31-8-2015 la 07:31)

    Teșu Solomovici
    Dna Wanda Lucaciu, încă o dată confirmați că întradevăr nu puteți purta o polemică intelectuală. Din nou mă acuzați că-l „simpatizez” pe mareșalul Ion Antonescu, și nu dați citate din cărțile mele care ar confirma această aberație. Perseverare diabolicum est.

  • Petru Clej: (31-8-2015 la 08:15)

    Și în timp ce așteptăm clarificarea naturii relaționării cu Coja iată și alte exemple de lăudare a lui Teșu de către ultra-naționaliști

    http://danielroxin.blogspot.co.uk/2011/09/bomba-media-evreul-tesu-solomovici-eu.html

    http://www.buciumul.ro/2015/06/04/evreul-tesu-solomovici-niciun-tren-romanesc-n-a-plecat-vreodata-la-auschwitz-cu-evrei/

    http://www.george-damian.ro/o-carte-corecta-despre-ion-antonescu-scrisa-de-un-evreu-2043.html

    http://www.cristoiublog.ro/si-totusi-ion-antonescu-nu-era-paranoic/ („Nu pot să nu remarc pozitiv faptul că Teşu mi-a făcut rost de invitaţi de marcă: Gheorghe Buzatu, Alex Stoenescu, Nestorescu-Bălceşti.” – Gheorghe Buzatu, fost președinte al Ligii Mareșal Ion Antonescu, fost vicepreședinte al PRM)

  • Teșu Solomovici: (31-8-2015 la 10:04)

    Teșu Solomovici
    Dle Petru Clej, polemica noastră alunecă, alunecă , și din nou, în trecut. A existat o anume exploatare mass-mediatică a unor exprimări nefericite și regretabile din parte-mi. Le regret, și le consider nule și neavenite. Ce anume gândesc și cred despre regimul antonescian și despre mareșalul Ion Antonescu se află în cărțile pe care le-am publicat. Nu că ele ar fi lipsite complet de capcane pe care eu însu-mi mi le-am țesut, dar aceste cărți spun foarte limpede că regimul antonescian a fost criminal și mareșalul Ion Antonescu este vinovat de prigoana antisemită și de moartea a circa 250.000 de evrei români și ucrainieni. Nu înțeleg de ce se operează amnezic cu cele ce scriu, și se continuă cu acuzațiile că-l elogiez și că mareșalul Ion Antonescu mi-e simpatic pentru că a salvat evreimea-română. Prostii mai mari nici nu s-ar putea inventa. Antonescu m-a furat copilăria, a adus jale în familia mea, și pe „ulița evreiască”. Judecarea și condamnarea sa la moarte a fost un act drept, moral și justițiar.

  • Puscasu Vlad: (31-8-2015 la 10:34)

    Tesu Solomovici este adeptul unor teze noi,care crede el va indulci relatia cu Romania,si ca va ajunge la putere,probabil seful comunitatii evreesti din Romania,atunci cand Israelul va fi in pericol,iar israelienii vor cere azil in Romania.

    Ei bine,domnul Tesu poate astepta mult si bine,deoarece Israelul este prea puternic,ca sa mai fie vreodata pus in pericol de catre cineva.Ca vazand CNN si alte posturi de stiri,vedem cum tarile arabe au revolutii si razboaie,in timp ce sauditii si israelienii sunt tot mai puternici.

  • Petru Clej: (31-8-2015 la 16:21)

    Și eu i-am invitat pe Alex Mihai Stoenescu și pe Gheorghe Buzatu la emisiunea despre Holocaustul din România pe care am realizat-o la BBC în 1998 http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/05/060530_evrei_1940_1944.shtml. Numai că pe lângă ei i-am invitat și pe Radu Ioanid și pe Jean Ancel, care în 2003 – 2004 aveau să facă parte din Comisia Wiesel

  • Petru Clej: (31-8-2015 la 16:53)

    Domnule Solomovici, puteți să faceți și 100 de ani gazetărie că tot journalist de mâna a treia rămâneți. Eu în locul dumneavoastră nu m-aș lăuda cu gazetăria comunistă pe care ați făcut-o, nici cu cea din mediocra presă de limbă română din Israel și nici cu colaborarea la presa din România de după 1990, mai ales când e vorba de infractori ca Sorin Roșca Stănescu.

    A propos de calomnie (observ că habar n-aveți ce înseamnă), amintesc cititorilor că Teșu Solomovici a preluat fără aprobare în 2010 articolul Mituri sfărâmate și beție de iluzii în Israel, de Vlad Solomon, http://acum.tv/articol/2290/, probabil cel mai citit articol publicat vreodată în Israel, publicându-l în fițuica sa Maximum, după care, mimând imparțialitatea a publicat un pamphlet plin de calomnii din partea unui individ plecat de acasă care avea răfuieli cu revista ACUM. Ăsta de tipul de gazetărie pe care l-a învățat Teșu Solomovici de la gazetele comuniste unde a practicat meseria de „gazetar”.

    Dar observați că omul nu e capabil să explice de ce e considerat evreul de casă al negaționiștilor Holocaustului, antisemiților și ultra-naționaliștilor. Ori este un naiv iremediabil, ori este un om cu două fețe, care una zice când se adresează unui public românesc și alta când se adresează unui public evreiesc. Un astfel de om îndrăznește să pomenească de deontologie jurnalistică.

  • Petru Clej: (31-8-2015 la 16:55)

    Corecție: se va citi „cel mai citit articol publicat vreodată în revista ACUM”.

  • Teșu Solomovici: (31-8-2015 la 19:19)

    @Petru Clej

    Dle Petru Clej, vorbiți de ceva care s-a petrecut în urmă cu 5 ani, despre care am mai polemizat în trecut. Am republicat atunci în revista mea MAXIMUM articolul dlui Vlad Solomon, întradevăr fără să-i cer permisiunea, și pentru că era atâta lume care l-au atacat, am publicat și intervenția lui Lucian Zeev Herșcovici care îi lua apărarea lui Vlad. Eram de partea lui Vlad. Regret că a urmat o degradare a relațiilor mele cu Vlad, cu care vreme de aproape 40 de ani fuseseră corecte, aș spune chiar amicale. Nu știu ce urmăriți reînviind această poveste. E tare urât că continuați să insultați, să defăimați, să loviți sub centură. Cum puteți califica presa română din Israel ca mediocră. La ziarele și revistele din Israel au lucrat și au scris scriitori și ziariști deosebit de înzestrați precum Al. Mirodan, Virgil Duda, I. Schechter, Al. Sever, Shaul Carmel, Andrei Strihan, Ludovic Bruckstein, Sadi Rudeanu, Dorel Schor, Meir Rudich, Moshe Maur, Andrei Zahareanu, Iosif Petran, Sebastian Costin, Jean Steiger, G. Mosari, Zoltan Terner și mulți alți zeci și zeci de condeieri. Nu știu cum nu v-a tremurat mâna când ați scris o asemenea blasfemie. Ați mai fost acuzat de antisemitism, dle Petru Clej.

    Teșu Solomovici

  • Rodica Grindea: (31-8-2015 la 19:33)

    Dacă Teșu se laudă că a fost redactor la „Revista Mea”, poate spune în ce condiții a ajuns acolo: când întreg colectivul ziarelor românești de-atunci și-a dat demisia, pt. că nu se respectaseră, de către noua conducere, condițiile încadrării noastre, îți mai aduci aminte Teșu, cum te-ai repezit ca un uliu să „menții” acele publicații, pretinzând că „natura are oroare de vid”. Dar poate îți amintești și cum ai plecat, când noul proprietar, George Edri, ți-a spus că reclamele pt. șușanelele pe care le aduceai din România ca impresar, cu care ai împânzit revista, nu-ți dădeau dreptul la gratuitate și că te dă afară, fără a-ți plăti o centimă, căci de te mai ținea mult, trebuia, ca să le achiți, să mai aduci bani de-acasă! Nu aș vrea ca asta să fie luată drept bârfă, ori ca răzbunare personală (nu văd pt. ce), ci doar că atunci când un om este prins cu o minciună, se cuvine să i se pună la îndoială fiecare vorbă pe care o spune sau scrie. Fiindcă un adevăr trunchiat, cred eu, este tot o minciună!

  • Teșu Solomovici: (31-8-2015 la 20:30)

    Teșu Solomovici
    Oh, Rodica, Rodica, cum le știi tu pe toate, pe jumătate, pe apucate, pe amestecate, pe aranjate, pe dezmembrate, pe spurcate și rodicazitate. Păi astea s-au petrecut acum vreo 20 de ani. Știi tu, Rodico, câte s-au petrecut în acest răstimp? [Ai suferit pierderi], mi-a murit iubita, au avut loc niște războaie, au căzut cele două Turnuri Gemene, au dispărut ziarele și revistele la care te referi, unele de moarte naturală, altele asasinate, și tu tot cu Teșu ai treabă. Lasă-l în plata Domnului, Rodico, să ne vedem de bolile bătrâneții, de timpul acesta puțin care ne-a mai rămas. Amin!

  • Alexandru Leibovici: (31-8-2015 la 21:23)

    Din partea moderatorului:

    Cer scuze comentatorilor pentru lipsa mea de activitate pe ACUM.

    Din acest moment toate comentariile care conţin atacuri la persoana şi personalitatea interlocutorilor vor fi şterse în întregime.

    Inclusiv cele ce apar fără premoderare.

  • Wanda Lucaciu: (31-8-2015 la 22:35)

    @t.s.

    Petru Clej da cu barda! Petru Clej pune punctul pe „i”! Petru Clej aduce dovezi negru pe alb! Toate astea sint adevarate.

    PETRU CLEJ ANTISEMIT? Asta-i cel mai bun banc care l-am auzit in ultima vreme!!!!!

  • Alexandru Leibovici: (31-8-2015 la 23:14)

    (Îl postasem greşit pe celălalt fir…)

    @Petru Clej

    După cum aţi observat, am şters comentariul dv. datat 31-08-2015 21:31, deoarece comentaţi persoana lui T.S. L-aţi postat după avertismentul meu cum că „din acest moment …”, „acest moment” fiind 31-08-2015 21:23.

    Apoi: îmi reproşaţi că, în calitate de moderator, n-am reacţionat în acelaşi fel la un comentariu al lui Teşu Solomovici în care ar lăsa să se înţeleagă că aţi fi antisemit. Nu l-am şters pentru că, fiind datat 31-08-2015 19:19, nu am vrut să acţionez retroactiv. Dar admit că discuţia mi-a scăpat din mână.

    Referitor la însuşi obiectul disputei: a insinua că numai din antisemitism poate spune cineva că presa româno-israeliană este mediocră, este dovadă de o gravă lipsă de discernământ (ca să mă exprim academic).

    Subliniez însă că subiectul discuţiei (a părţii serioase din discuţie):
    – nu era dacă T. Solomovici este sau nu favoritul lui Coja
    – pe cine este mai bine să credem(!!??) – pe Solomovici sau pe Beriş
    – da a câta mână este T.S. gazetar

    Tema este : ce este şi ce nu este adevărat în ce spune T.S., iar nu dacă „dă apă la moara” cuiva. Dacă Antonescu ar fi salvat cu adevărat pe evrei, acesta ar fi fost un adevăr care trebuie spus, indiferent la moara cui ar da apă şi concepţiile cui ar perturba.

    Remarca dv. cu privire la compoziţia invitaţilor la emisiunea lui Ion Cristoiu de la B1TV – exclusiv oameni apriori de acord cu tot ce s-ar putea spune pozitiv despre Antonescu – este foarte grăitoare. Dar poate va spune dl. Solomovici cum de n-a reuşit să adune o masă rotundă mai echilibrată, iar nu doar oameni cu reputaţie sulfuroasă…

  • Teșu Solomovici: (1-9-2015 la 05:43)

    Teșu Solomovici
    Bravo, însfârșit se intră în normalitate!

  • Wanda Lucaciu: (1-9-2015 la 16:30)

    @t.s.

    Poate vom ajunge la „normalitate” dupa ce citim articolul dv care l-ati trimis sa fie publicat pe ACUM. Pina atunci, sa nu contati pe „normalitate”

    Ar fi de dorit, sa va cereti scuze pt insulta la adresa dlui Clej , ca este antisemit. Daca el este antisemit, atunci Rabinul Rosen si bunicul meu Rabinul Lucaci au fost si ei antisemiti.

  • Teșu Solomovici: (1-9-2015 la 18:23)

    Tesu Solomovici

    Dna Wanda Lucaci, am explicat că am folosit termenul de antisemit ca un exemplu că hârtia suportă orice. Dl Petru Clej m-a apostrofat, de-a lungul timpului, cu invective odioase. Editez și eu o revistă de 84-100 pagini, unii o consideră de calitate, dl Clej o scuipă denumind-o „fițuică”, ași putea și eu să scriu lucruri odioase la adresa dlui Petru Clej, aș putea spune că se știe că a fost spion al lui Castro și de aceea a fost dat afară de la BBC, și alte asemenea aberații, pe care unii cititori le gustă, dar nu m-am lăsat dus pe această cale. Repet, deci, nu i-am bănuit dlui Petru Clej resorturi antisemite când mă desființa cu epitete imposibile, astfel că și acum, uite îmi cer scuze. ACUM se bucură de o bună notorietate, dacă și micul-mare al nostru război polemic se va desfășura fără intențiile asasine de a-l desființa, de a-l umili, de a-l invectiva, de a-l spânzura de limbă pe Teșu, zău că aerul va fi mai respirabil. Apelez, în acest sens, și la dvs, doamnă Wanda Lucaciu.

  • Wanda Lucaciu: (1-9-2015 la 22:11)

    @t.s.

    Acum citeva zile am fost invitata la prietenii mei romini, care locuiesc la Los Angeles. Majoritatea dintre noi, sintem in Statele Unite de cel putin 40-50 de ani.
    Nu-mi aduc aminte exact cum a inceput discutia despre antisemitismul in Romania din ultimii ani, si toti aveam parerile noastre, dar toate parerile aveau ca fir comun, miscarea legionara care este in floare in Romania.
    Unul dintre priteni, care a fost in Romania de curind, a adus cu el cartea dv. despre Antonescu. Noi toti stiam ca aceasta carte a fost scrisa de un evreu, si toti am pasat-o unul la altul si am citit-o. Noi am citit cartea acum aproximativ 2 ani. Nu pot sa va scriu in acest comentariu ce s-a spus despre cartea dv si despre persoana dv. Vreau numai sa va spun, ca daca parintii dv. ar stie parerea noastra si a miilor de oameni ca noi care au citit cartea, ar fi devastati de durere.
    Dv. sustineti sus si tare ca nu-l scuzati pe Antonescu. Totusi, asta se deduce din ceea ce ati scris. Cum se poate ca atitia oameni care au citit carea dv. sa interpreteze acest lucru? Toti am uitat limba romina? Toti sintem nebuni? Trebuie sa fie cava neinregula cu felul in care v-ati exprimat sau in cel mai rau caz, ati vrut sa faceti bani si scriind aceasta carte, vi-ati ajuns telul. Sper ca nu este adevarat, dar „something is rotten in Denmark”!

  • CHARLIE: (1-9-2015 la 23:31)

    @Wanda Something is rotten but not in the kingdom of Denmark!

  • Teșu Solomovici: (2-9-2015 la 07:18)

    Teșu Solomovici

    Dna Lucaciu, nu-mi cade bine ce mi-ați scris. De altfel toate criticile, chiar și cele spuse cu aprigă violență, m-au întristat. Se vede treaba că judecata pe care mi-am făcut-o când am pornit la scrierea cărții a fost viciată. Probabil că nu trebuia dintru început să scriu această carte. Ea devansează timpul prezent, ororile Holocaustului nu au devenit istorie, ele sunt încă pentru mulți dintre noi o rană vie. Am mai spus-o, eu n-am scris cartea pentru cititorii evrei, ei nu au nevoie să cunoască biografia lui Antonescu, noi am fost victimele sale. Am scris cartea pentru generațiile tinere ale României, pentru mulți români Antonescu continuă să fie un Erou. Nu e locul acum, și aici, să demonstrez de ce se întâmplă acest lucru. Vreau doar să subliniez că adresându-mă acestor cititori tineri, m-am străduit ca portretul lui Antonescu să fie cât mai real. Nu putea lipsi din carte anume trăsături pozitive și fapte merituoase. Să nu uităm că până la 4 septembrie 1940, când l-a alungat pe regele Carol al II-lea și a preluat puterea, (și avea atunci vârsta de 54 de ani), generalul Ion Antonescu fusese comandant și strateg în Primul Război Mondial, directorul Școlii de Război, diplomat la Paris și Londra, ministru, autor de cărți de istorie a României. El își adjudecase o notorietate pozitivă de militar cinstit, incorupt, un mare patriot. Cartea mea așa îl și descrie. Dar în continuare, cititorii află și de un alt Antonescu, crud, megaloman, xenofob, dușman feroce al evreilor. El e dus în fața plutonului de execuție și plătește cu viața pentru greșelile politica sale. Acest lucru îl află din cartea mea cititorii tineri din România de astăzi. Și acesta e mesajul cărții. Dacă nu am reușit în demersul ce mi l-am propus, mea culpa. Totuși există cunoscători care au sesizat acest demers. Trei din cei mai importanți istorici români, academicienii Dinu C. Giurescu și Răzvan Theodorescu și profesorul Lucian Boia, academicianul Nicolae Breban, au bune aprecieri despre cartea mea. Profesorul Răzvan Theodorescu, care semnează prefața cărții scrie: „O carte așteptată. Politician catastrofal, aliat al lui Hitler și responsabil direct al genocidului evreiesc din Transnistria, așadar, în litera legislației naționale, criminal de război pentru unii – și mai ales, perfect firesc, pentru cetățenii români de lege mozaică și pentru romi – patriot, fără cusur, militar de excepție și întregitor de țară, pentru alții – și ei sunt nu puțini în România -, Antonescu nu și-a avut până acum o biografie propriu-zisă. Una scrisă fără patimă, documentată, mergând de la copilăria piteșteană până la execuția din marginea Bucureștiului. Aproape neașteptat, un publicist evreu binecunoscut, editor, gazetar și activist în câmpul culturii, Teșu Solomovici, s-a încumetat să scrie despre viața unui anti-evreu notoriu care, prin deciziile sale a făcut ca o parte a istoriei românești contemporane să stea sub pecetea tragismului absolut”. Profesorul Răzvan Theodorescu își încheie astfel laudatio cărții: „Teșu Solomovici trebuie felicitat pentru curajul său intelectual, care, în viitorul apropiat ar putea să-l „coste”, dar care îi va fi elogiat peste ani”. Iar acad. Dinu C. Giurescu, semnatarul postfeței cărții mele „Istoria Evreilor din România” spune despre „Mareșalul Ion Antonescu. O biografie”: „O carte de răscruce”. M-am bucurat enorm când am citit laudele acestor mari și respectați istorici, m-am întristat enorm când am citi opiniile negative, dar nu mai am ce face. „Habent sua fata libelli”, fiecare carte cu destinul ei…

  • Puscasu Vlad: (4-9-2015 la 19:46)

    vad ca anume comentariile mele le-ai cenzurat ,desi erau bine-argumentate si la subiect.
    Asta ma face sa nu mai intru pe pagina aceasta.La revedere

  • Victor Manta: (12-9-2015 la 15:37)

    Dl. Puscasu Vlad s-a suparat, iar la plecare i-a trântit-o moderatorului:

    „vad ca anume comentariile mele le-ai cenzurat ,desi erau bine-argumentate si la subiect. Asta ma face sa nu mai intru pe pagina aceasta.La revedere”.

    Constat că multe dinte postările sale au fost caracterizate, în limbajul respectuos folosit de moderator, ca fiind „controversate”. Dl. P.V. s-a cam jucat cu limitele îngăduinţei şi nu mă îndoiesc că la un moment dat a sărit peste cal.

    La revedere şi drum bun.

  • Ghita Bizonu': (19-9-2015 la 12:24)

    Charlie
    Mihail Sebastian, pe vremea cand se jucau piesele lui. Se vor mai juca.. Ca oricum nu se mai joaca nimic Omul cu martoaga nici Titanic Vals . Dar vor reveni in forta odata cu o noua generatie de spectatori.

    Poesia la care faceti referire este Ultima ora . DELICIOASA!
    Despre o Romanie mai moderna decat se crede azi.
    Si nu o defineste acel „cat” cat (cu aproximatie)”pe capacul de fonta din fata casei tale scrie Bucsan. Casa ta a fost construita cu ciment produs de Bucsan, Strada este asfaltata cu asfalt Bucsan,. Costumul tau este din stofa Bucsan cusut cu ata produsa de Bucsan si tu zici ca nu ma cunosti? Eu sunt BUCSAN!”

    Ma rog Sebastian insa este nitel prea optimist.. Romania lui nu este verdica .. intr-un anume fel este mai moderna decat California romanelor lui Chandler

    Dar oricum stati linistit va reveni moda Sebastian odata cu Titanic Vals si Take Ianke si Cadar …

  • Victor Manta: (20-9-2015 la 05:46)

    >Charlie. „Mihail Sebastian, pe vremea cand se jucau piesele lui”.

    >Ghita Bizonu’. „Se vor mai juca.. Ca oricum nu se mai joaca nimic … Dar oricum stati linistit va reveni moda Sebastian odata cu Titanic Vals si Take Ianke si Cadar …”

    Veşti bune pentru iubitorii de teatru clasic românesc.

    În top în stagiunea 2014 – 2015, pe locul doi, a fost „„Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, în regia lui Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, Bucureşti.
    http://adev.ro/nqi5kp

    2015. „TIMISOARA. Un spectacol mult-asteptat de publicul timisorean poate fi urmarit pe scena Operei Nationale din Timisoara. Este vorba de ”Take, Ianke si Cadir” de Victor Popa, cu actori de exceptie ai scenei din Romania”.
    http://www.opiniatimisoarei.ro/take-ianke-si-cadir-pe-scena-operei-nationale-timisoara-cu-actori-de-exceptie/24/01/2015

    2015. Alba Iulia. „Teatrul de comedie romanesc va fi reprezentat intr-una dintre cele mai bine cunoscute adaptari ale piesei „Take, Ianke si Cadar” in data de 26 februarie, ora 19:00, pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor. Piesa, in regia lui Ovidiu Cosac, …”
    http://viziteazaalbaiulia.ro/take-ianke-si-cadar-un-clasic-al-teatrului-romanesc-la-alba-iulia/

  • Victor Manta: (21-9-2015 la 01:59)

    O recomandare: ecranizarea piesei „Steaua fara nume” (România, 1983), în alb-negru.

    În distributie: Enikö Szilágyi, Florin Zamfirescu, Octavian Cotescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Petre Gheorghiu, Rodica Tapalaga, Camelia Maxim, Teodor Danetti, Sandu Sticlaru, Ion Anghel, Cornel Vulpe.

    https://www.youtube.com/watch?v=JgaACshyq8o

  • Boris M. Marian: (2-12-2017 la 11:31)

    Calomnierea lui Teșu Solomovici este o veche pasiune a celor ce nu s-au înhămat la o muncă extrem de prolifică. Chiar dacă face unele erori de apreciere nu trebuie redus la … un Nimeni. Este un jurnalist de talent și un bun evreu.

    [Din partea Moderatorului/AL: din motive tehnice vă rog să semnaţi cu „Boris M. Marian” ca până acum, iar nu „boris mehr”]

  • Victor Manta: (2-12-2017 la 17:09)

    @Boris M. Marian

    > Este un jurnalist de talent și un bun evreu.

    Oare prin ce se deosebeşte un „bun evreu” de un alt fel de evreu? Poate un evreu să fie „bun” în ceva şi opusul bunului în altceva?

    Dar un român? I se aplică aceleaşi criterii de recunoaştere?

  • Boris M. Marian: (2-12-2017 la 19:08)

    Există oameni buni, oameni răi, oameni neutri, etc, mă refer la evrei doar fiindcă eu sunt ceea ce sunt prin educația mea, nu discriminez pe nimeni. Cred că am fost clar, numai bine.

  • Victor Manta: (4-12-2017 la 17:38)

    @Boris M. Marian

    > Există oameni buni, oameni răi, oameni neutri,…

    Vorbeaţi iniţial despre un anume domn evreu, apriori respectabil, şi nu despre cum sunt oamenii în general.

    > Cred că am fost clar, …

    Din păcate nu, deoarece tot nu rezultă din răspunsul dv. de ce este dl. T. Solomovici un „bun evreu”, sau un om bun, dar vă mulţumesc totuşi pentru răspuns.

  • teo: (12-3-2018 la 12:50)

    > Teșu Solomovici:”Am răspuns invitației dlui Leibovici, i-am trimis un articol mai larg despre Ion Antonescu și pretinsa salvare a evreilor de către mareșal. Răspund unor acuzații și lămuresc multe lucruri.”

    Deci cum ramane cu articolul? Ar putea fi adaugat sub forma de comentariu aici daca nu separat.

  • Alexandru Leibovici: (12-3-2018 la 15:38)

    @teo

    Discuţia a continuat pe alt fir – https://acum.tv/articol/72862/ ; acolo aflaţi ce s-a mai întâmplat după august 2015.

    De fapt discuţia se purtase pe mai multe fire, în parte chiar în paralel (http://acum.tv/articol/75039/, http://acum.tv/articol/42667/), dar firul menţionat mai sus este, cred, principalul.

    O altă discuţie cu dl. Solomovici am purtat-o şi în 2017 – https://acum.tv/articol/79661/

    Dacă aveţi întrebări concrete, inclusiv despre articol, vă rog să reveniţi, dar vă rog să citiţi mai întâi continuarea discuţiei.

    Ce anume subiect(e) vă interesează?

  • Dolfi Perl: (17-11-2018 la 15:30)

    Aveam aproape 8 ani când am fost scoși din paturile calde, părinții și cu mine, urcați într-o căruță și duși sub excortă jandarmărească la Dorohoi, unde-au fost adunați toți evreii din regiune și trimiși în Transnistria. Ordinul, care îl mai văd și astăzi, a fost semnat de Antonescu. Cum a salvat Antonescu pe evrei dacă din ordinul lui au murit majoritatea. Cînd un impresar devine scriitor așa se întâmplă!

  • CHARLIE: (20-11-2018 la 15:22)

    Draga Dolfi! Cum compari amintirile tale de cand erai copil de 8 ani cu adevarul propagat de istoricul lichea Solomovici. Tesu saracul a petrecut ani de zile pentru a scrie capodopera sa istorica. Tesu are admiratorii sai printre care si si Boris Mehr, Marian poet si si istoric amator care a produs o critica pozitiva a cartii ilui Tesu. S’aven si noi falliti nostri scria Caragiale.

  • Teșu Solomovici: (22-11-2018 la 13:34)

    Dle Leibovici, Îmi pare nespus de rău să observ că permiteți unor răuvoitori ca Charlie să mă insulte („istoricul lichea”) în ACUM. Am crezut că am depășit epoca aia. Teșu Solomovici

  • Alexandru Leibovici: (22-11-2018 la 14:21)

    @Teșu Solomovici

    Da, scuzaţi, aveţi dreptate: în ultima vreme mi-am cam neglijat îndatoririle de moderator…



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Tânăr, În Utopia Magna (10) – Mici invidii…; „tovarăşu de la raion” vrea cartea pe care o citesc eu

cum, în plină iarnă, cu ploi, lapoviţă şi ninsoare, nu ne putem petrece decât rareori puţinele noastre momente libere în...

Închide
54.225.1.66