Nu mi-e rușine că sunt român, dar nici nu mă mândresc cu asta.
A avea “Românie la pălărie” e o formă de a spune că port România cu mine așa cum aș purta un obiect de îmbrăcăminte mai degrabă decorativ decât strict necesar. Chiar mai puțin decât atât, deoarece îmi imaginez România ca pe o pană roș-galben-albastră la pălăria mea, alături de alte pene, animate de culorile altor națiuni și culturi pe care mi le-am apropiat din clipa copilăriei în care mi-am dat seama că naționalismul nu doar că nu e bun la nimic, dar are și o tendință atavica de a se transforma tot timpul în ceva murdar, otrăvitor, josnic.
E drept, nu mi-a fost greu să pricep repede, părinții mei fiind tatăl evreu și mama românca, că locul meu oriunde pe lume, cu excepția unor tari în care trăiesc și mulți alții cărora puțin le pasa de originea etnica a vecinului, va fi sortit unor permanente presiuni de segregare.
Copil fiind, prietenii s-au ferit să-mi spună “jidane” – presupun că s-a observat că familia noastră nu se deosebea cu nimic de celelalte familii de români din blocul în care locuiam, iar tata nu purta kippah (ca tot discutam de pălărie) și nu mergea niciodată la sinagogă. Pana în ziua de azi nu știu prea bine când sunt sărbătorile evreiești și ce ritualuri se practica, dacă nu îmi reamintesc cu gentilețe (reala și plăcută) prietenii mei creștini. Mai târziu însa, în timpul adolescentei și chiar al armatei cu termen redus, persoane mai apropiate sau mai depărtate nu s-au abținut să-mi adreseze acest apelativ pejorativ – așadar am înțeles că sunt destule minți încețoșate în jurul meu cu care ar fi o pierdere de timp să mă lupt pentru dreptul de a fi și eu o parte din turmă, fără să se caşte în jurul meu un gol inconfortabil.
Destul de târziu în viață însă, am acționat efectiv pentru a muta România din interiorul capului, deasupra lui, sub forma penei de la pălărie. Şi nu înainte de a încerca să contribui direct la căderea regimului comunist, ceea ce mi-a adus închisoare și domiciliu forțat, dar asta este alta poveste. Nu vreau să spun decât că am o relație de pace cu propria conștiință, pentru că am încercat să mă lupt cu șobolanii înainte de a trânti ușa și a pleca definitiv din țară. Iar decizia de a pleca am luat-o la mult timp după ce șobolanul şef și ilustra lui consoartă au fost depuși sub o lespede groasa de ciment, când mi-am dat seama că mulți alți șobolani, după ce au stat o vreme ascunși, le-au luat locul și s-au îngrășat peste măsură, prin metode mult mai perfide și mai greu de deratizat.
După ce am trecut și eu, departe fiind de țară de data asta, prin tot felul de dureri legate de imaginea descompunerii României prin plecarea din țară a milioane de minți de calitate care şi-au găsit locul în altă parte a lumii, și încercarea de a face ceva pentru ca aceste minți să aibă punți de legătură cu limba și tradiția în care au crescut, m-am lecuit și de asta.
Ca urmare, nu mai sunt deloc pe linia „hai să arătam cât de grozavi suntem noi românii” – nici măcar în mod special anul acesta, când se sărbătoresc 100 de ani de la Marea Unire.
Citind declarațiile pe care le fac tot felul de „adunători de români de pretutindeni” sub diferite pretexte, cu diferite planuri nemaipomenite și argou relativ ieftin de marketing, mi-a venit de fapt ideea să scriu la un moment dat cat de bine am reușit în viață uitând de obiceiurile proaste pe care le-am dobândit în România și în cursul evoluției mele ca român (şi de care încă mă suspectez că nu m-am dezbărat în totalitate).
Una e să servești necesitățile reale ale unei comunități, în parametrii de liberă alegere pe care ți-i oferă interesul creat de calitatea serviciilor tale, alta este să cauți finanțări ca să materializezi o aşa-zisă „viziune”. Am exemple foarte clare în minte de oameni care au făcut din originea lor româna o “pălărie” de toată frumusețea. Vlad și Angela, o familie pe care o cunoaştem de mulţi ani, contribuie în fiecare an la un festival internațional organizat de biserica la care sunt afiliați, oferind publicului care participa la festival mâncare și muzică tradițională româneasca și strângând fonduri pentru cauze de calitate indiscutabilă. Ei nu doar nu au nevoie de nimeni ca să reușească în această acțiune (pun mana și fac ei înșiși) dar nici nu trâmbițează succesul lor, sunt pur și simplu purtătorii steagului tricolor (la modul propriu) alături de steagurile altor 15-20 de ţări reprezentate în congregația lor de oameni care, asemenea lor, consideră calitățile umane pe care le au deasupra originii lor etnice, iar asta îi ţine împreună și îi mulțumește. Andrei organizează o serată românească la sinagoga din Montreal – cu zero sprijin oficial de la București. Sunt convins că sunt mulți ca ei!
Ca să se ajungă aici, trebuie uitate o serie întreagă de apucături specifice României, aşa cum le vedeam cel puțin în anii când am decis să mă “de-românizez” de ele.
Trebuie uitat și corectat balcanismul lipsei de punctualitate. Într-o societate în care punctualitatea funcționează bine, dacă ajungi cu mai puțin de 10-15 minute la locul unde ai o întâlnire, este aproape ca și cum ai întârziat! Punctualitatea este una dintre cele mai elementare dovezi de respect, iar lipsa ei, opusul!
Trebuie uitat principiul lui “merge și aşa”. De la caz la caz, desigur, de exemplu având o pană dublă pe o şosea pustie, trebuie încercat de ajuns la cea mai apropiată așezare omenească, încet și chiar dacă janta se strică. Punând în balanţă riscurile, se alege varianta de acțiune cu riscul cel mai redus.
Trebuie uitat și corectat obiceiul de a negocia cu scopul de a-l înfrânge pe partenerul cu care se dorește realizarea unei tranzacții. Dimpotrivă, trebuie căutat punctul în care ambii câștigă și pot continua să dezvolte încredere și pot reuși împreună în noi acțiuni.
Trebuie pusă încrederea deasupra banului.
Pentru a limita corupția, trebuie schimbat modul de gândire a celui care o alimentează, a celui care DĂ, nu a celui care PRIMEȘTE. Cel care primește nu mai are nici o șansă de reabilitare prin forte proprii, este ca un drogat dependent de inhalarea substanței care îi transformă creierul!
Trebuie oferit femeii locul pe care îl merită în societate, ca mamă, coleg de serviciu, manager, alungător de suferințe și aducător de culoare în viață. O cultură în care femeia este recunoscută preponderent ca atracție comercială va sfârși prin a fi populată de femei cu înclinația de a li se recunoaște în principal acest merit, rămânând ca oamenii de știință, cercetătorii, managerii stelari, doctorii, artiștii, matematicienii, economiștii, care au avut “ghinionul” să se nască femei în România, să-şi găsească un acoperiș primitor deasupra capului departe de locul unde s-au născut.
Mitul că “noi știm să ne distram, alte popoare nu” trebuie uitat cu desăvârșire. Universul nu gravitează în jurul vreunui leagăn al civilizației universale care s-ar fi născut pe meleagurile actualei Românii. Trebuie să fii lemn de incult ca să nu pricepi asta și să te ambiționezi să răsucești istoria pe degete în așa fel încât strămoșii României de azi să devina unicii părinți ai lumii de ieri.
Ce-a mai trebuit să uit ca să reușesc? Cârpeala, sentimentul că mă pricep la orice și că pot repara orice, tendința de a propune idei noi în permanenţă dar pe care să le pună alții în aplicare (ador expresia “25 la fundu altuia”), amânarea, neimplicarea și sora ei bună, formarea și exprimarea de opinii sentențioase în legătură cu orice, paranoia că tot timpul vrea cineva să te păcălească sau cel puțin te minte, indiferenţa la vot, arborarea unei mine abătute, preocupate, frustrate, “importante” mai tot timpul…
Nu pledez pentru de-românizare (cum numesc aici oarecum abuziv, dar cu scopul bine determinat de a trage un semnal de alarmă, uitarea și corectarea obiceiurilor care țin România în retardare). Vorbesc doar despre cazul meu (de fapt și al altora despre care știu că au reușit în viaţă adoptând comportamente nespecifice României) și despre ce mi-am amintit la repezeală (poate cititorii vor dori să adauge din propria experienţă).
Invazia din ultimii aproape 30 de ani a șobolanilor face ca astăzi succesul real, stabil, onest în România să aparțină celor care şi-au pus clienții în centrul universului, nu celor care continuă tradiția mioritică dialogând cu oile despre problemele lor şi lăsând pe seama Domnului (sau a Destinului) rezolvarea lor, victime ale unui fatalism de doi bani îmbrăcat în vise așezate pe fotolii de aur în timp ce pantofii stau în continuare în mocirlă sau praf, după cum dă cu ploaie sau nu.
Ştefan Maier, 5 aprilie 2018
@Stefan
Nu am avut niciodata ocazia sa cunosc un erou.
Tu esti un erou. Ti-ai pus viata in pericol in timpul comunistilor.Ai luptat pentru libertate si pentru o Romanie libera de sub jugul communist.
Multumesc Stefan si iti dau toata onoarea cuvenita pentru sacrifiul tau!
Draga Wanda,
Iti multumesc pentru cuvintele frumoase.
In chestiunea eroismului totusi, trebuie sa spun ca si asta e tot un fel de pana la palarie. Eu nu ma consider un erou, mai degraba un fel de chior in tara orbilor. Si nu e meritul meu ca am avut un ochi deschis, dupa cum nu e meritul meu ca m-am nascut om si nu caine, etc.
Multa vreme am rejectat complimentele pentru actul de curaj inconstient de a face ceva impotriva lui Ceausescu, din multiple motive. In mintea mea a fost un gest normal, am fost chiar surprins cand mi s-a dat a intelege in primele zile dupa arestare ca sunt detinut politic. Apoi, cand mi-am dat seama ca am contribuit la eliminarea unui sobolan doar ca sa apara duzini de alti sobolani si lipitori, mi-a mai pierit din entuziasm. In fine, n-am vrut, tanar fiind, ca viata sa-mi fie definita in continuare de gestul nebunesc de a ma opune unui regim totalitar. Am vrut sa am o viata normala, sa lucrez la proiecte ingineresti, sa am o familie, sa locuiesc intr-o casa in care sa ma simt bine, sa am un caine, sa imi permit sa ies la iarba verde si la pescuit, lucruri din astea.
Asadar daca vrei sa fiu erou, accept de dragul tau, dar asta nu ma face mai neobisnuit in proprii ochi. Cum scriam si in articol, dar problema ar trebui pusa cumva invers, nu ma mandresc cu asta, dar nici nu am de ce sa-mi fie rusine 🙂
Mergem inainte si vedem ce se mai intampla!
Detasarea redactorului-sef fata de tara de origine, fata de problemele si interesele ei, impune intrebarea: De ce se mai foloseste limba romana la „ACUM” ??
In ce mă priveşte, folosesc limba romană pentru că mi-e dragă. Cum iubesc şi Romania de altfel, sincer, fără incrancenare sau exclusivităţi pe care să le impun şi altora. Toţi care scriu în ACUM cred, iubesc limba romană. Nu ştiu daca aţi observat d-le Pincu, noi cei din afară chiar pastrăm o limba un pic mai curată, fără barbarisme. Păstrăm limba Romană cam ca în „Romanţa fără ecou” a lui Minulescu: „Iubire, bibelou de porţelan”…
@Sfartz Pincu
> De ce se mai foloseste limba romana la „ACUM” ??
În ceea ce mă priveşte, este limba în care mă exprim de departe cel mai bine, un nivel pe care nu îl voi atinge niciodată în nici una dintre limbile pe care le vorbesc.
Vorbind în română cu relativ puţine persoane, cu excepţia unor anumite perioade mai scurte din viaţă, conversaţiile de pe ACUM mă ajută să păstrez un nivel bun al folosirii limbii române, ceea ce facilitează conversaţiile cu iubitorii vorbei noastre dulci, una care mult aduce.
Profit de ocazie pentru ca să-i mulţumesc lui Ştefan pentru că a pus la dispoziţie această posibilitate şi moderatorului pentru „vorba dulce” pe care o menţine în articole şi conversaţii.
Sărbători fericite tuturor celor care au România la pălărie!
Venind vorba de mulţumiri, și eu trebuie să mulţumesc tuturor celor care colaborează la ACUM, fie și doar comentând, nu neapărat propunând articole. ACUM este pentru mine o Românie mititică, atât de mică încât nu încap în ea nici unul dintre motivele pentru care nu trăiesc în România reală. Aici pot dialoga cu oameni oneşti, pot citi articole scrise cu respect pentru adevăr, ş.a.m.d. Nu e autopublicitate (se poate constata cât de „mult” am contribuit personal la ACUM de luni și luni de zile!), e pură recunoștință pentru toţi cei care ţin această mică Românie curată în viaţă!
@ Dl. Sfarz,
Nici unul dintre noi nu este detasat de tara unde ne-am nascut. Fizic, sintem detasati, dar in suflet, nu.
Stefan Maier, Alex Leibovici, Victor Manta si George Petrineanu si multi altii care locuiesc peste hotarele Rominiei, vorbesc romaneste foarte bine si toti ne bucuram sa intilnim alte persoane din Romania. Unii dintre noi, scriu romaneste extrem de bine(NU EU)si se exprima superb (NU EU). Altii (eu de ex), am cam uitat gramatica si citeodata nu-mi gasesc cuvintele in romaneste. Asta nu inseamna ca nu sint de origine din Romania sau ca mi-e rusine ca sint rominca.
Sarbatori fericite de Pasti!
@Sfartz Pincu
Răspunsul este banal: pe ACUM se foloseşte limba română deoarece revista se adresează vorbitorilor de limba română.
Dar poate că de fapt aţi vrut să puneţi o altă întrebare: de ce mai continuă să existe publicaţia ACUM?
La asta răspunsul meu este: deoarece mai există persoane – autori şi comentatori – interesate de evenimentele şi problemele din România. Şi care mai sunt interesate într-un schimb de idei legate de acestea, şi de alte probleme.
În general: eu nu cred că un român (= cineva născut în România), fie el trăitor în România sau în străinătate, are vreo obligaţie morală, „patriotică”, să se intereseze şi eventual să se implice în problemele şi evenimentele din ţară. Este dreptul lui s-o facă, iar evaluarea mea depinde de conţinutul acestei implicări…
Şi nu văd nimic blamabil dacă un român se detaşează de ţara în care s-a născut – cu sau fără o ulterioară ataşare la altă ţară.
Toti suntem cetateni ai Terrei ! Dar apa in care – si din care ne nastem este unica. Henri Coanda a sustinut aceasta teorie, prin intoarcerea sa in Romania, (fie ea si comunistã), desi nu era sarac, cand traia in strainatate.
Un roman de etnie evreiasca – pe deaintregul, pe jumate, sfert, optime – adevarata (fara nota antisemita a lui Rosenberg!), daca este nascut in si cu apa din acest LOC, se va simti, eu ma simt jignit de o asemenea abordare a legaturii cu tara de origine, ca si cea promovata prin acest articol. Ce sa mai spunem de romanii de etnie romana?
Cum sa compari dragostea de tara in care te-ai nascut, ai crescut de bine de rau, indiferent de sistemul politic, social, administrativ sau de nivelul vietii materiale – cu o haina pe care o poti dezbraca sau imbraca atunci cand ti se nazareste ?
Vorbind despre apa in care ne nastem, ce exemplu mai bun de „apa la moara” se poate da antisemitilor, prin aceasta abordare a patriotismului li se poate oferi?
Daca nu-ti pasa de tara de obarsie, treaba ta. Este o problema personala, nu de afisaj in public.
Sunt multe de spus, dar punctul meu de vedere este ca dragostea de tara nu este o palarie, ci o legatura indestructibila, la fel ca dragostea de mama sau dragostea fata de copilul tau.
@Sfartz Pincu
> apa in care – si din care ne nastem este unica. Henri Coanda a sustinut aceasta teorie
Asta nu este o teorie(*), este abia o ipoteză. Nu ştiu ce înseamnă că omul se naşte în şi din apă. Apoi nu ştiu să se fi cercetat influenţa acestei ape (indiferent ce înseamnă) şi caracterul, sentimentele şi ataşamentele omului.
Nu ştiu dacă Coandă însuşi a gândit acea susţinere ca fiind mai mult decât o figură de stil; în orice caz este hazardat să fie luată ad litteram şi însuşită ca un adevăr revelat.
> eu ma simt jignit de o asemenea abordare a legaturii cu tara de origine, ca si cea promovata prin acest articol
Acest gen de mentalitate este unul din motivele pentru care mulţi pleacă din România şi şi mai mulţi nu au speranţe că se va schimba acolo ceva în următoarele câteva generaţii…
——-
(*) „că fiecare om este atras de locurile de unde a băut prima apă”… Subiectul acesta l-am mai discutat şi în 2012, pornind de la Coandă, trecând prin „memoria apei” şi Mânzatu: v. aici şi următoarele, apoi aici.
@ Alex. Leibovici
O apreciere subiectiva este dublata de o metoda de justificare si mai subiectiva folosita surprinzator de subiectiv, tocmai de Domnia Voastra, care promovati cu asiduitate precizia in exprimarea ideilor !!…
…Multi pleaca..si mai Multi nu au sperante..!! Cati, mai exact, pleaca din cauza mentalitatilor si nu din motive materiale ?? Aveti cifre??
Din motive materiale au plecat dupa 1989 2.210.272 de romani, si cca 141.000 in patru ani inainte de 1989. Din acesti 141.000, nu se stie cati au plecat din motive politice, dar prin logica interesului material predominant, raman cel mult cateva mii de persoane – cei plecati din motive politice, adica cei care au acum.…”Romania in palarie :”.
Ceilalti 2.350.000 de romani au Romania in suflet, categorie la care putem adaoga si pe cei 400.000 de evrei plecati in Israel, si pe cei 230.000 de sasi.
@Sfartz Pincu
> Din motive materiale au plecat dupa 1989 2.210.272 de romani […] nu se stie cati au plecat din motive politice
Din păcate aţi omis să vă gândiţi la numeroasele căi prin care mentalitatea dominantă determină nivelul material general al unei ţări. La scară de secole.
@Sfartz Pincu
> Din motive materiale au plecat dupa 1989 … şi … în patru ani inainte de 1989
Interesante cifre, şi deosebit de exacte. Îmi dezvăluiţi sursa lor?
Ştiţi cumva şi câţi au plecat inainte de 1985, fără a-i socoti pe evrei şi saşi, şi din ce motive?
> Ceilalti 2.350.000 de romani au Romania in suflet, categorie la care putem adaoga si pe cei 400.000 de evrei plecati in Israel, si pe cei 230.000 de sasi.
Eu nu pot vorbi, din experienţa mea, decât despre motivele pentru care se duc cei emigraţi din România, cu care am avut ocazia să vorbesc, să viziteze ţara din care au plecat. Lista nu este sortată în nici un fel şi nici nu este exhaustivă:
– să-şi vadă rudele şi prietenii
– la tratamente medicale
– pentru afaceri
– pentru turism
– să mânânce şi bea bine la restaurante
– să stea în hoteluri luxoase la preţuri reduse
– să-şi găsească un soţ/soţie
– să înfieze un copil
– să viziteze mormintele rudelor şi să aibă grijă de ele
Nu-mi amintesc de nici unul care să-mi fi spus că se duce deoarece are „Romania in suflet”, ceea ce pune sub semnul întrebării estimările dv. De altfel nici prin cap nu mi-ar trece să pun o asemenea întrebare, deoarece nu aş vrea să supăr pe nimeni 🙂
Dragă Domnule Pincu,
să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar voi afirma că dacă dv. nu aţi fi existat, ar fi trebuit să fiți inventat!
Cu greu îmi pot imagina exprimarea unor idei, așa cum le prezentați dv., care să ilustreze mai bine mentalitatea îngustă pe care iată, chiar și reprezentanţi foarte inteligenţi ai unei culturi (între care vă socotesc) o reţin din progres.
Aș putea să mă refer la fiecare frază din replica dv., având ocazia să descriu și mai în detaliu ideile din articolul iniţial. Dar mă voi referi doar la:
1. ” eu ma simt jignit de o asemenea abordare a legaturii cu tara de origine, ca si cea promovata prin acest articol” – de ce? De ce dacă altcineva simte altfel și nu încearcă să vă convertească să simţiţl la fel, v-aţi simţi jignit? De ce să vă jignească cineva care nu vă pune în nici un fel de pericol, nu vă caracterizează în nici un fel, nu vă impune nimic? Vedeţi în expunerea respectivă de idei ceva periculos, subversiv? În ce ar consta pericolul respectiv?
2. „ce exemplu mai bun de „apa la moara” se poate da antisemitilor, prin aceasta abordare a patriotismului li se poate oferi?” Vă referiţi desigur că se vor găsi unii să spună ceva de genul „v-am spus eu că Maier e jidan, așa iubește jidanii ţărișoara noastră, luaţi aminte!” Păi Domnule Pincu, dv. credeţi că, cu sau fără pălărie, aș putea eu să „păcălesc” pe vreunul dintre acești vigilenți veșnic verzi? Sau aţi putea dv., în egală măsură? Din fericire îmi pasă doar de românii care nu gândesc așa, pentru că modul de gândire al celorlalţi va dispare doar natural, odată cu ei.
Ultima mea rugăminte ar fi să nu mai amestecăm iubirea, dragostea, cu apa – e total nepractic să diluăm substanţe atât de rare, în loc să le folosim la construcţii durabile, chiar dacă acestea necesită poduri peste mări şi ţări!
@Leibovici, @Maier si @Manta
Print-un singur cuvint pot sa raspund la comentariile voastre… AMEN!!
@Stefan N. Maier
„Apa” a intervenit intempestiv, si o „scurg” din comentariu. Dar „pietrele” raman !
Numarul celor care s-ar putea sa sustina mentalitatea expusa in articol este egal, cel mult, cu numarul celor care mai poarta palarie. Valoarea articolului este data de frumusetea si conformitatea formala a expunerii, dar continutul este dubitabil.
Mai ca as spune, cred, ca nici autorul nu este convins de ce a spus. Si iata de ce. Un sentiment nu poate fi prezentat plenar prin cuvinte. Iar legatura cu Romania a celor care au mancat vreodata mamaliga de acasa – este un sentiment. Daca un roman din strainatate are de ales intre o prietenie cu un strain sau cu un roman (notiune foarte elastica), ar prefera, cred, in majoritatea cazurilor pe roman. O sa replicati probabil ca este vorba doar de legatura lingvistica.
Foarte bine a exprimat acest sentiment Stimabilul nostru Domn Florin Predescu (pe Face), care intrebat de un prieten-Walter Johrand – „Doar nu esti acum la Sibiu”,-Florin a raspuns: ”Nu, doar CU SUFLETUL !”.
Puteti sa-l convingeti pe Florin Predescu, un roman transferat circumstantial, sau motivat, ca destui altii – din tara in strainatate, ca poarta Romania la palarie ?
Ati dezavuat introducerea in eseul Dvs. a termenului „suflet”, dar ma tem ca aceasta notiune este devine dominanta in analiza-studiul, despre ce se poate si nu se poate atasa de o palarie.
Sa fiti sanatos, si in aceste zile,imi permit sa Va urez: „Hristos (jidanul ???/Mod.) a inviat !?”.
PS. Referitor la semnul de intrebare pus de moderator, precizez ca de Pastele crestin are loc un reviriment cu nuante antisemite (ascunse sau evidente), legate de Iuda-un „jidan” tradator, uitandu-se ca insusi Iisus Hristos si toti apostolii (fara nicio exceptie), erau evrei. Si inca o nota: Nici un apostol, nici Ioshua din Nazaret nu stiau ca sunt crestini !! La inceput, crestinismul era doar o reforma a unui cult religios.
@Sfartz Pincu
> Foarte bine a exprimat acest sentiment Stimabilul …, care intrebat de … „Doar nu esti acum la Sibiu”, … a raspuns: ”Nu, doar CU SUFLETUL !”.
Şi ce credeţi că ar fi răspuns aproape oricine, dacă întrebarea ar fi sunat: „Doar nu eşti acum la Ciorogârla”?
Răspunsul la care m-aş fi aşteptat ar fi fost: „Nu am nici o treabă cu Ciorogârla”.
Notă. Această comună este şi ea o parte a României, lucru uşor de găsit, spre deosebire de cifrele pe care le-aţi dat şi apoi interpretat într-un mod foarte particular.
„Prinde orbul, scoate-i ochii!!” Si doar am scris cu MAJUSCULE: „CU SUFLETUL” !
Locul poate fi oricare localitate, fie si Ciorogarla, dar ati iesit din tema articolului, evitand, OMITAND cuvantul: cu SUFLETUL !!!
@Sfartz Pincu
> Locul poate fi oricare localitate, fie si Ciorogarla, dar ati iesit din tema articolului, evitand, OMITAND cuvantul: cu SUFLETUL !!!
Perfect, deoarece insistaţi, am adăugat ceea ce vă lipseşte la ceea ce am scris: „Nu am nici o treabă cu Ciorogârla cu SUFLETUL”.
Poate acum veţi înţelege că una este să fii legat sufleteşte de localitatea unde poate te-ai născut sau poate ai trăit ceva vreme, de care te leagă nişte amintiri importante, şi cu totul alta este să fii ataşat sufleteşte de o ţară întreagă, despre care realizezi că are un regim pe care nu îl mai suporţi (drept care traversai ilegal Dunărea), sau în care NU poţi duce o existenţă DEMNĂ (şi iei avionul).
@Sfartz Pincu
> PS. Referitor la semnul de intrebare pus de moderator […]
Vă rog să evitaţi cuvântul, cu excepţia cazului când este necesar. Aşa cum l-aţi folosit nu era necesar, sau în orice caz nu rezulta acolo că ar fi necesar.
Din păcate s-a pierdut ideea articolului în această conversație. Sau, mai bine zis, a fost denaturată. Ce spune autorul, pe fond? Simplu: că în loc de a avea comportamente care în România nu sunt amendate, pentru a reuşi în viaţă, românii ar trebui să-și corecteze, „din interioɽ” modul de a gândi și acționa. Autorul nu afirmă că se de-românizează de România (nu se discută nicăieri despre acest aspect) ci de proastele obiceiuri ale lipsei de punctualitate, dării de mită, punerii banului deasupra încrederii, negocierii şmecherești, misoginismului, superficialităţii, egocentrismului exacerbat, xenofobiei.
Cum mă aflu în prezența acestor comportamente, cum dau jos pălăria cu steag tricolor. Îmi permit luxul să nu fiu român în prezența şi prin asocierea cu cei care nu-și conștientizează retardarea în care îi menţin cele enumerate.
Să mă contrazică oricine dorește (cu excepţia lui Donald Trump și a altora ca el care s-au născut multimilionari şi nu au nevoie de bun simţ pentru a reuși în viaţă) dacă a reuşit, cum scrie autorul că n-ar trebui să se mai comporte cei care dau nota dominantă în România!
Îmi pun de drept întrebarea: Oare chiar nu am dreptate dacă dezavuez o atitudine cosmopolită, la granița cu anticul principiu al oportunității: „Ubi bene, ubi patria”, acceptabil ca principiu de viata personala si pe timp de pace.
Ca punct de vedere și de atitudine socială strict personală-este acceptabil, dar răspândirea publică, socială si politică a mentalitățiį: „o țară în care trăiești, ai trăit, este o haina decorativă, o pană la „pălărie” – mi se pare, nu, nu mai se pare, chiar este o mentalitate toxică, condamnabilă – în vremurile prezente, intro lume sfâșiată de adversități la nivel de regiunilor dens populate, la nivel de state.
Ca o consecință a acestei mentalități, pe vreme de război cel puțîn, este ușor de imaginat ce s-ar fi întâmplat cu „razboiul de șase zile”, dacă fiecare soldat din armata israeliană, venit de aiurea, ar fi purtat Israelul ca pe o pălărie pe care poți s-o scoti, sau să o îmbraci, când vrei!
Sau să revenim la România si Republica Moldova. Cu aceeași mentalitate promovată acum, sa fi fost aplicată în zilele agresiunii rusești asupra Transnistriei, cum ar fi reușit o riposta ??. Si nu numai de autorul articolului, pe care-l asigur de toată stima și considerația mea pentru inteligența sa deosebită, ci de un cor de susțînători care pun automat semnul votului de total acord la orice vorba a șefului (!?), și invers pentru adversarul-adversarii acelei mentalitati – cred că sunt mai mulți adversari, dar care nu au avut curajul să se exprime de teama cenzuraraii, devenită sistematica la ACUM.
România este și ea acum sub amenințare, nu cu „avertismentul” numerotat în stil chinez, ci cu tancurile rusesti care, după spusele lui Rogozin, pot ajunge în 8 ore la București.
Și se promovează de revista ACUM mentalitatea ca în loc de o mobilizare patriotică a oricărui român, să se facă o mobilizare după voia fiecăruia, de a îmbracă sau nu obligația patriotică de a apăra țara în față invadatorilor? În ce fel de lume trăim? Unde sunt principiile morale ale atașamentului față o patrie?
Acesta este punctul meu de vedere personal, și resping apriori comentarii de genul: „nu asta am vrut să spun”, sau să fiu acuzat de nu știu ce fel de „model de gândire retrogradă”. Exceptând pe cei care nu fac parte din „corul pe trei voci” – care automat pune calificative negative, – accept orice critică.
Greșiți foarte mult, d-le Pincu.
În primul rând faceţi afirmaţii deopotrivă incorecte şi jignitoare la adresa redacției și a mea. Nu aveți idee de faptul că primii critici ai fiecăruia dintre noi suntem noi înșine, cu bună credință, în interesul revistei! Fiecare membru al redacţiei este propriul lui șef și face exact ce-i dictează conștiința. Cum altfel ar putea exista ACUM care nu are nici un venit practic, și nu plătește pe nimeni? Credeţi că oameni în toată firea, care realizează în plus că nu câştigă nici o celebritate scriind în ACUM, dacă nu ar face exact ce-i taie capul, ar mai colabora?
În al doilea rând sunteţi singura sursă de la care aflu că planează o ameninţare deasupra României. Asta e glumă? Dacă da, nu e cea mai grozavă!
Cât privește mobilizarea voinicească a fiecărui românaș, asta e o glumă un pic mai bună în valoare relativă, dar altfel tot proastă. Mai bine uraţi-ne să avem noi ăștia cu Românie la pălărie (RomâniE, nu RomâniA, aţi sesizat nuanţa?) de lucru, să ne plătim cu regularitate taxele, din care o mică parte ajunge să finanţeze NATO și politica internaţională de pace şi cooperare, dar și de amendare a huliganismului (vezi recentele măsuri împotriva oligarhilor ruși) căci în baza patriotismului românesc de cârciumă, nepotism și ciubuc, vede toată lumea ce departe s-a ajuns!
@Sfartz Pincu
Trist…
Dar nu sunt surprins deoarece sunteţi constant – cam aceleași idei pe tot parcursul, începând din 2011-12.
Idealul dv. pentru regimul din România pare să fie unul antiliberal, naţionalist, autoritar – un fel de putinism, însă autohton, românesc.
Mentalitatea pe care o exprima Dl Sfartz in mod constant (sunt aici de acord cu remarca Dlui. Leibovici) a tras Romania la fund timp de decenii. Patriotism belicos si desuet, adversari imaginari, chemari isterice la valori nationale, dragoste fata de o entitate relativ abstracta impusa tuturor (in loc de dialog si cautare a unor posibile valori ce merita promovate). Ton artagos cu pusee de obraznicie cu greu mascate. Argumente trase de par (vezi argumentul cu Facebook in care Dl Florin Predescu a fost atras, sunt sigur, fara voia Dlui), cifre scoase ad-hoc (dar fara referinte bibliografice)eterna placere de a monologa – nici o urma de deschidere catre dialog. Iata doar cateva din metehnele de care nimeni nu are nevoie. Fiindca nu au produs decat mizerie, saracie si suferinta.
@Sfartz Pincu
> Unde sunt principiile morale ale atașamentului față o patrie?
Prima întrebare care trebuie pusă este ce a făcut patria pentru tine, şi nu invers.
În exemplul dat de dv., al soldaţilor israelieni, răspunsul la întrebarea de mai sus este uşor de dat, iar rezultatele luptei lor eroice sunt cunoscute şi apreciate în toată lumea liberă.
În celălalt caz evocat de dv., încercaţi să găsiţi însă justificarea pentru soldaţii români sacrificaţi la Odesa şi apoi pentru şi mai mulţi, pierduţi în mod scandalos la Stalingrad. Nu veţi reuşi, ceea ce arată falsitatea analogiei pe care aţi încercat-o!
> … un cor de susțînători care pun automat semnul votului de total acord la orice vorba a șefului (!?), și invers pentru adversarul-adversarii acelei mentalitati …
Că nu există „şefi” v-a spus-o deja Ştefan, care îl caracterizaţi în mod greşit ca pe un fel de dictator.
Observ că mai mulţi comentatori obişnuiţi ai lui ACUM şi-au exprimat opiniilor lor cu privire la spusele dv. şi nu am văzut una care să vă fie favorabilă, ceea ce însă nu v-a pus pe gânduri.
> … cred că sunt mai mulți adversari, dar care nu au avut curajul să se exprime de teama cenzuraraii, devenită sistematica la ACUM.
Aceasta este o presupunere nedemonstrabilă şi, în consecinţă, nedemonstrată. Ca apărare a poziţie dv. ea este nulă.
Cei foarte puţini care au fost limitaţi în drepturile lor de acces la ACUM au fost rareori sancţionaţi pentru ideile lor, ci de regulă, după câte ştiu, pentru atitudinea lor nepoliticoasă (understatement) faţă de cititori, de alţi comentatori sau faţă de redacţie.
Se vede că, în cazul dv., un „Ton artagos cu pusee de obraznicie cu greu mascate” (după cum a rezumat dl. Burghelea) a avut ca singură consecinţă o atenţionare pentru folosirea unui cuvânt cu caracter antisemit, într-un context în care nu era necesar. Găsesc că NU vă puteţi plânge pentru aceasta.
Poate că este util de reamintit în acest context care este poziţia declarată a revistei ACUM:
Xenofobia, bigotismul, prozelitismul feroce, minciuna, nepotismul, naţionalismul ca refugiu al lichelismului, infatuarea, aroganţa, secretomania şi multe alte caracteristici care considerăm că nu ar trebui să mai facă parte din modelele de gândire ale omului mileniului III au în noi nu doar un adversar tăcut, ci unul care nu se sfiieşte să acţioneze. ACUM.
https://acum.tv/despre-noi/
Cum să nu mă pună pe gânduri faptul că cel puțîn 4/6 dintre comentatori mă „etichet-izeaza”(!?) cu usurinta doar pentru că îmi place contrazicerea (și contradictiā !), precum si posibilitatea DE la ACUM, SĂ AFLU ADEVĂRUL meu, CU MIJLOACELE MELE atât de dezavuate de toți comentatorii, cu excepția-tocmai a Domnului S.N.M – pe care ați sărit să-l apărați cu atâta înverșunare (aparare de care nu este nevoie! ) ???
Este o dezbatere de pe poziții diferite, si cel putin, poziția Domnului Burghelea, și mai ales concluziile Domniei Sale scoase complect din context, exprimate in prima parte a comentariului sau sunt cel putin ciudate, daca nu ar fi si jignitoare, identic ca forma si continut cu o alta personalitate similara (dar atenuat de o frana Prony, desigur doar mimata) !!
Mă acuză Domnia Să că mentalitățile atribuite mie „au creat sărăcie (?)” și mizerie. Exact pe dos, eu mă dedicasem să creez bogăție pentru România, iar cei cu gura și capul plin de fraze goale au distrus această bogăție. Paradoxal, dar frazeologia utilizată de Dumnealui se potrivește mai bine cu tagma distrugatorilor de progres material și spiritual. Este ridicol, atunci când cei care nu au creat nimic, critică pe cei care de bine de rău au încercat să creeze ceva. Nu-i niciodată târziu si inutil să-ți pui întrebarea, atunci când ajungi la SENIORITATE (unii la SENI……!!!): ce-am făcut cu și LA viața mea?
Nu-i asa Stimabile?
PS. Multumesc celor de la ACUM (si NU cu aceasta ocazie !) pentru urarile binevoitoare legate de intrarea mea in al 86-lea ciclu solar !
Domnule Sfartz,
Sa trecem la discutia faptelor.
Ati afirmat:
„cred că sunt mai mulți adversari, dar care nu au avut curajul să se exprime de teama cenzuraraii, devenită sistematica la ACUM.”
Dupa aceasta afirmatie, aveti doua optiuni. Demonstrati partea „cenzuraraii, devenită sistematica la ACUM” si va mentineti putinul de credibilitate ramas. A doua optiune: retrageti afirmatia (in cazul in care nu o puteti dovedi) si va cereti scuze persoanelor vizate de aceasta afirmatie (nu mie, eu nu am absolut nici o legatura cu redactia Acum).
A doua afirmatie:
„Și se promovează de revista ACUM mentalitatea ca în loc de o mobilizare patriotică a oricărui român, să se facă o mobilizare după voia fiecăruia, de a îmbracă sau nu obligația patriotică de a apăra țara în față invadatorilor? ”
La care invadatori va referiti? Deasemenea aveti doua optiuni. Numiti invadatorii cu pricina, sau retrageti afirmatia ca nefondata.
A treia afirmatie:
„Din motive materiale au plecat dupa 1989 2.210.272 de romani, si cca 141.000 in patru ani inainte de 1989. Din acesti 141.000, nu se stie cati au plecat din motive politice, dar prin logica interesului material predominant, raman cel mult cateva mii de persoane – cei plecati din motive politice, adica cei care au acum.…”Romania in palarie :”.
Ceilalti 2.350.000 de romani au Romania in suflet, categorie la care putem adaoga si pe cei 400.000 de evrei plecati in Israel, si pe cei 230.000 de sasi.”
A treia oara aveti doua optiuni. Explicati provenienta cifrelor, demonstrati faptul ca „Ceilalti 2.350.000 de romani au Romania in suflet”. A doua optiune: admiteti ca ati aruncat cu cifre si cu vorbe doar asa, la plezneala- poate prinde la cineva.
A patra afirmatie:
„Exact pe dos, eu mă dedicasem să creez bogăție pentru România, iar cei cu gura și capul plin de fraze goale au distrus această bogăție. Paradoxal, dar frazeologia utilizată de Dumnealui se potrivește mai bine cu tagma distrugatorilor de progres material și spiritual. Este ridicol, atunci când cei care nu au creat nimic, critică pe cei care de bine de rău au încercat să creeze ceva”.
Inca o data, a patra tara, doua optiuni. Demonstrati ca cei „care va critica nu au creat nimic”. Sau, la fel ca mai sus, retrageti afirmatia.
Aveti patru ocazii de a alege una din cele doua optiuni. Personal, imi permit sa intuiesc (va rog sa ma contraziceti alegand una din cele doua optiuni) ca veti alege o a treia optiune… Ii las pe cititori sa ghiceasca…
@Sfartz Pincu
> Exact pe dos, eu mă dedicasem să creez bogăție pentru România, …
Experienţa mea de muncă în România socialistă a fost aceea că din toate strădaniile mele de a realiza ceva util şi întrucâtva inovator s-a ales praful. Noroc că am avut parte de una complet diferită după emigrarea din ţara veşnicului viitor luminos.
> Nu-i niciodată târziu si inutil să-ți pui întrebarea, atunci când ajungi la SENIORITATE (unii la SENI……!!!): ce-am făcut cu și LA viața mea?
De mai sus se vede că întrebarea mi-am pus-o şi eu, cam târziu ce-i drept, dar spre norocul meu binişor înainte de senioritate. S-a dovedit că pentru mine (subliniez) aşa a fost mai bine.
> Este ridicol, atunci când cei care nu au creat nimic, critică pe cei care de bine de rău au încercat să creeze ceva.
Mă întreb de unde oare puteţi şti dv. ce au creat criticii dv., chiar dacă ce au făcut nu este relevant pentru critica pe care v-au adresat-o? Am impresia că dv. credeţi că dacă vă critică cineva tocmai pe DV., şi aceasta indiferent de ce, atunci înseamnă că respectivul critic nu a creat nimic. Eu am motive să cred că vă înşelaţi.
Oricum ar fi, vă doresc multă sănătate şi mulţumire în multe viitoare cicluri solare, care, precum se ştie, au o durată medie de 11,2 ani. 🙂
Dealungul vremurilor, începând cu antichitatea timpurie, când pe lângă interesul zilnic de a văna, de a pescui, de a culege, unii oameni și-au făcut rost de timp liber, au devenit filosofi, discutau liber între ei și nimeni nu se gândea că e nevoie să-ți justifici cu gândirea altora, mai de somitate, un punct de vedere PERSONAL.
Mă întreb singur: „de ce oare într-un comentariu, făcând parte dintr-o discuție-dispută, este nevoie să justifici cu SURSE credibile, orice afirmație, orice vorbuliță ? O fi păcatul epocii moderne a informaticii?
S’ar putea crede că sistemul cu justificări pe SURSE, a apărut din cauza că nimeni nu are încredere în ce spun alții, că toată lumea minte și că este de crezut doar SURSA prestigioasă !
Astfel se va ajunge la absurd, prin înlocuirea unei discuții vii, cu lupta a doi roboți informaticieni, din care va castiga robotul cu un processor mai puternic!
Eu cred că o dispută liberă și vie, nu poate fi o înșiruire de argumente și contraargumente, în care fiecare cuvințel să fie dublat cu o paranteză, în interiorul căreia să fie indicată sursa !!
La urmă urmelor, dacă cineva nu crede o afirmație, nu are decât să contrazică el prin surse credibile, și nu să se îndoiască de acea afirmație, cerând SURSA. Nu-i nici politicos, chiar grosolan, făcându-l automat de mincinos pe cel care a făcut o afirmație.
Deci cel care se îndoiește de ceva este cel care va trebui să argumenteze cu surse, altfel – adio dispută vie, totul se va transforma într-un examen reciproc, dominat de lupta de-a „surselea”.
PS.
1. Nu am scos cifrele alea „din burtă”, am realizat în prealabil o informarae destul de cuprinzătoare.
2. Sursomania este cauza că numărul de comentatori s-a redus drastic.
Dl Sfartz scrie:
Greșit. Nimeni nu este obligat sa contrazică toate aiurelile pe care le aude. Din contra. Persoana ce face afirmații trebuie sa și le susțină înainte ca aceste afirmații sa fie luate in considerare. O discuție civilizata nu înseamnă ca eu pot sa arunc orice prostie și participanții la discuție nevinovați de altfel au obligația sa descurce itele propriilor mele elucubrații și fantasmagorii. Acestea sunt regulile nescrise dar universal acceptate ale dialogului. Va place. Bine. Nu va place. Iar bine – cu tăcerea de rigoare ce se impune. Doriți discuții fără reguli? Fiecare spune ce i trece prin cap, așa la plesneala ca poate prinde la cineva? Aceasta este lipsa de respect fata de interlocutor și o grosolănie in sine. Da, aceasta este grosolănie, nu a impune interlocutorului sa vorbească cu măsura și argumente.
Si pentru a ilustra și mai bine absurdul și lipsa de sens a sugestiei Dlui Sfartz cum ca cel ce afirma nu are nevoie de dovezi și argumente, găsirea și enunțarea acestora aparținând doar interlocutorului, iată un dialog imaginar – îmi veti spune Dvs cât de constructiv este și … unde duce.
Eu, TB, afirm ca Dl Sfartz provine de pe planeta Marte fiind un reptilian deghizat in persoana cumsecade, amator de “dispute” . Nu am argumente – conform Dlui Sfartz, nu am nevoie de argumente, de, discuție “liberă” nu? Acum, tot conform Dlui Sfartz, nu numai ca am tot dreptul sa afirm acest lucru (îl rog politicos pe moderator sa nu șteargă comentariul, este doar un comentariu “experimental”) dar… cei care nu sunt de acord cu mine au obligația de a ma contrazice…. Iată ca am ajuns la haos…. Cine se încumeta sa-mi demonstreze ca afirmația mea este falsa? Vedeți, Dle Sfartz, astfel nu ajungem nicăieri….
@Sfartz Pincu
1. Câţi români şi din ce motive au părăsit România
Eu am scris:
[o anumită] mentalitate este unul din motivele pentru care mulţi pleacă din România …
Dv. afirmaţi:
Din motive materiale au plecat dupa 1989 2.210.272 de romani […] nu se stie cati au plecat din motive politice
Această afirmaţie are cel puţin 4 probleme:
a). cifra îmi pare stranie deoarece este mult prea precisă (cum a observat deja un comentator). După cum bine ştiţi, ea implică că numărul de emigranţi este cunoscut cu o precizie de +/- câteva persoane; pare o invenţie a unui birocrat/statistician incult.
Când comentatorul respectiv a scris : „Interesante cifre, şi deosebit de exacte. Îmi dezvăluiţi sursa lor?”, aţi ales să reacţionaţi prin a vă supăra că aţi fi fost acuzat de minciună!. Normal ar fi fost să „dezvăluiţi” sursa, mai ales că spuneţi că aveţi cifra din surse consultate recent !! V. punctul 2.
b). apoi „după 1989” este mult prea vag pentru o asemenea precizie;
c). în plus, este imposibil de ştiut cu adevărat că toţi aceşti 2.210.272 au plecat, cum scrieţi, „din motive materiale”. De altfel, nu-i nicio ruşine să pleci din motive pur materiale – contrar convingerii dv.
d). în fine, v-am semnalat că situaţia politică şi economică este puternic influenţată de mentalitatea dominantă; deci cele câteva milioane au emigrat în fond din cauza mentalităţii dominante – formate în decursul secolelor. Această observaţie aţi trecut-o sub tăcere.
2. Cine ce are de dovedit?
> Mă întreb singur: „de ce oare într-un comentariu… este nevoie să justifici … orice afirmație, orice vorbuliță ?
În cazul nostru nu era vorba de „orice vorbuliţă” ci de fapte – cifrele pe baza cărora dv. voiaţi să dovediţi ceva. Şi numai pe acestea aţi fost rugat să le justificaţi !! Nu găsesc că era o rugăminte exagerată…
> Deci cel care se îndoiește de ceva este cel care va trebui să argumenteze cu surse
Dl. Burghelea a explicat – prin metoda reducerii la absurd – ce se întâmplă dacă se adoptă această regulă a dv.: devine pur şi simplu imposibil de purtat o discuţie !!
Dv. aţi spus de mai multe ori că afirmaţiile pe care le faceţi nu trebuie să fie toate adevărate, pentru că asta ar restrânge imaginaţia şi ar deveni o discuţie între roboţi. Dar eu nu pot să cred că dv. chiar credeţi sincer aşa ceva! Doar este vorba despre fapte, despre evenimente care au avut loc (sau nu), iar nu despre simple opinii !!
În ceea ce mă priveşte, eu am explicat pe ACUM de vreo 5-10 ori, în discuţii cu diferite persoane, că singura regulă practică este ca cel care face o afirmaţie să fie şi cel care, la cerere, trebuie s-o justifice. Regula se cheamă „sarcina probei”:
sarcina probei revine aceluia care face afirmaţia (pozitivă).
Deci sunteţi, din păcate, în eroare.
@Sfartz Pincu
> 1. Nu am scos cifrele alea „din burtă”, am realizat în prealabil o informarae destul de cuprinzătoare.
Sunt convins că aşa este, dar de ce le ţineţi atunci ascunse doar pentru dv.? Mă interesează, şi v-am întrebat, dacă nu se găsesc acolo şi date de emigrare pentru perioada de dinainte de 1985, dar nici nu mi-aţi răspuns, şi nici acces la surse nu mi-aţi dat. Această comportare numai binevoitoare nu se poate numi…
> 2. Sursomania este cauza că numărul de comentatori s-a redus drastic.
Hop – hop! Pentru a stabili dacă aceasta a fost cauza, să vedem cine s-a mai plâns până acum de „sursomanie”. Eu nu îmi amintesc de altcineva decât de dv., dar poate că mă puteţi ajuta, fie enumerând şi alţii „protestatari”, fie cumva altfel.
În încheiere voi încerca şi eu să folosesc metoda reducerii la absurd a domnului Burghelea. Sunt convins că uneori se amestecă în discuţii SPECTRUL uneia dintre vestele de pichet din Cernomorsk, un neîntrecut amator de dispute sterile, „îmbogăţite” cu salturi mortale spre orice care tocmai îi trece prin minte.
O disputa devine sterila cand participantii opereaza doar cu surse, nu cu capul propriu (indiferent de marimea lui) !!
Aceat stil de dispute este propriu (partadoxal – tocmai pentru cei care acuza ideologia comunista a altora!) – materialismului dialectic.
Eu prefer stilul de dispute intuitive, bazate pe viziuni momentale, prin imaginatie, intuitie si bun simt, care dau viata unei dispute ! Este stilul promovat de Tomas de Aquino de exemplu, care nu purta vesta de pichet, si nici nu fugea dupa gaste.(!)
Oricum, introducerea de argumente dupa Ilf si Petrov este deja un semn bun-pentru un scolastic ! Tot inainte !
@ P. Sfartz
Comentez doar partea care mi a plăcut cel mai mult:
“Eu prefer stilul de dispute intuitive, bazate pe viziuni momentale, prin imaginatie, intuitie si bun simt, care dau viata unei dispute !”
Iată ca pentru cinci minute sunt de acord cu Dvs (pana când moderatorul ma va atenționa ca scriu lucruri lipsite de noima).
Iată sunt intuitiv:
Intuiția mea este ca marea masa a inginerilor ce erau cândva buricul pământului prin cătune greu de localizat pe harta erau sfertodocți. Aveau impresia ca știu fără a STI. Dar își completau neștiința cu obrăznicie și abuz asupra delira din subordinea lor. In plus, erau oameni puțin umblați prin lume mulți sariti direct din căruță in apartament dat gratis de întreprindere pentru realizări in câmpul muncii.
Iată, asta este intuiția mea. Dovezi, n-am. Dar conform comentariului Dvs nu este nevoie de dovezi.
Îmi place in egala măsura și chestia cu “Tomas” – mai bine îl alegeati pe Toma comedianul…
Și chestia cu imaginația! Eu tocmai mi am imaginat lumea! Inspirat de Dvs.! Este plata și purtată pe spatele a patru broaște țestoase imense! Marile puteri și “steriliii” cu argumente încearcă sa ne distragă atenția de la acest adevăr profund. Dar eu, inspirat de Dvs l-am demonstrat utilizându-mi imaginația (pe care o invocați) și faptul ca accelerația unui corp este proporțională cu forța exercitata asupra lui divizata la masa corpului ridicată la puterea 16 – 16 pentru ca intr-o descoperire pe care am patentat-o – (am descoperit ca in apa plata exista molecule de oxigen – o descoperire pentru care americanii care au bani mi au oferit un miliard de dolari dar eu am zis scurt NU, nu ne jucam cu apa de Borsec a patriei) numărul 16 este exact greutatea la cântar (am verificat asta in hala de carne din Piața Matache – deci este adevărat) a unui atom de oxigen. Care atom este ca o bila micuța pe care dacă o scapi pe jos … nu o mai găsești nici măcar dacă bei apa Carbo-gazoasă sau sifon – dar asta e alta idee științifică și teorie pe care am imaginat-o – și ea in curs de brevetare.
Revenind la broaștele țestoase, iată ca imaginația și inventivitatea mea plus bunăvoința moderatatorui care îmi va publica ecoul (Dle Moderator, va rog sa nu mi cereți detalii și argumente despre invenția mea ca nu va dau!) au demonstrat ca de fapt …. Crle patru broaște nu se mișcă!
De ce? Pai e logic! Dacă masa pământului plat e deja mare și mai și ridicam la puterea 16…. Rezultatul este nul! Adică nu accelerează de loc. Acum, răutăcioșii ma vor întreba de ce nu se mișcă cu aceeași viteza tot timpul și stau pe loc? Ca de obicei răutăcioșii nu au imaginație! Fiindcă toată lumea știe ca broaștele țestoase sunt leneșe!
In final, Dle Sfartz, eu sunt de acord cu Dvs. Dar… Dvs sunteți de acord cu mine? Fiindcă dacă nu sunteți, sa știți ca și eu am o sensibilitate a mea aparte, o prestanța (sunt un descoperitor de oxigen in apa plata) și … in final am sa ma supăr și pe Dvs, și pe Dl Maier ca e director de revista care nu e de acord cu mine și mai ales pe moderatori pentru ca mi “cenzurează” toate aiurelile pe care le scriu, nu au simtul umorului, și in plus beau apa plata fără sa știe ca are oxigen.
Revin cu un comentariu intr o nota mai serioasă, mai sobra.
Discuția civilizata între persoane nu înseamnă a arunca cu afirmații aiuristice in stânga și in dreapta in spiritul “inventivității” și a libertății de comunicare. Desigur, nu totul poate fi argumentat in mod punctual dar firul general al unei discuții trebuie sa se bazeze pe sensuri. Nu pe Invenții de moment prezentate in mod eronat drept “inventivitate”.
In momentul in care toți partenerii discuției încep sa arunce in toate direcțiile cu aiureli “imaginative”, dialogul se oprește. Sau devine un dialog haotic fără cap și fără coada. Un dialog din care nimeni nu învață nimic. Extrapolând, un astfel de dialog duce direct la arbitrar. Și din arbitrar rezulta doar mizerie și suferința.
In ceea ce ma privește, eu nu insist sa am intotdeauna dreptate. Dar doresc sa mi se arate unde ma înșel printr-un mijloc argumentat altfel decât “dacă ceri argumente nu ai imaginație”. Iar ceea ce scriu aici, este un credo personal. Va rog sa ma contraziceți, cu argumente, ca ma înșel. Ca nu am dreptate. Mi am acceptat deja câteva greșeli in paginile ACUM. In special cea privind pe Dl Sfartz. Dar am avut parte de argumente. Sunt in continuare dispus sa accept (recunoscător fiind, nu obraznic si nepoliticos) ca ma înșel.
Pentru mine, nu este o tragedie ca ma înșel asupra unul fapt. Pentru mine tragedia consta in a perpetua discuții in spiritul aleatoriului: spun ce mi vine la gura ca sa ies io mai deștept. Acest tip de judecată “inspirata” și aleatorie duce doar la tragedii.
In încheiere, acesta este ultimul ecou al Dlui Sfartz pe care îl comentez. Dacă politica editorială a ACUM găsește astfel de ecouri constructive – atunci le las responsabilitatea sa raspunda. Pentru mine este pierdere de vreme.
@Teodor Burghelea
Aveti dreptate, si-mi face placere sa constat ca, macar partial, intr-o discutie este loc si pentru inventivitate si pentru argumente.
Dar asta nu inseamna sa si jigniti oponentul prin marcarea unei indiferente fata de adversar, asa cum ati facut mai sus. „Pentru mine este pierdere de vreme”-!?-sa comentez ce scrie Domnul Sfartz. Este o nota de superioritate automata, pe care V-o atribuiti !! (De genul: „Eu nu ma cobor la nivelul Domnului Sfartz!”).
Eu Va asigur de respectul meu pentru inteligenta Dvs. deosebita, dar dezavuez sictirismul manifest.
Dl. Burghelea a scris: „In încheiere, acesta este ultimul ecou al Dlui Sfartz pe care îl comentez”.
Mi se pare o decizie rezonabilă, ce are însă dezavantajul că nu-i mai lasă loc de replică. Pentru acest motiv voi completa discuţia prin câteva scurte observaţii, bazate pe citate ( = surse !).
Dl. Burghelea a scris: „Pentru mine tragedia consta in a perpetua discuții in spiritul aleatoriului: spun ce mi vine la gura ca sa ies io mai deștept. (…) Pentru mine este pierdere de vreme (de a-i răspunde d-lui Sfartz – vm)”.
Dl. Sfartz a răspuns, printre altele: „Dar asta nu inseamna sa si jigniti oponentul prin marcarea unei indiferente fata de adversar, asa cum ati facut mai suş”.
Constat că ceea ce pentru dl. Burghelea este „tragedia” subminării discuţiilor printr-o fabulare excesivă, pentru dl. Sfartz este „marcarea unei indiferente” jignitoare la adresa sa. Aceasta arată diferenţele în accentele puse de cei doi comentatori. Primul se gândeşte la utilitatea dialogurilor duse cu dl. Sfartz, iar al doilea la egoul propriu.
Aceasta se prelungeşte în folosirea cuvântului „adversar” de către dl. Sfartz, la adresa unui comentator, fiind o indicaţie/explicaţie a atitudinii sale pe ACUM. Declaraţia „dezavuez sictirismul manifest” nu este decât încă o mostră de „inventivitate” agresivă ce poarta ampenta d-lui Sfartz!
@ Victor Manta
Apreciez ultimul Dvs. ecou. Va multumesc. Cred ca intr-adevar mesajul central al ecoului meu a fost inteles. Macar de Dvs.
Dar, anticipand faptul ca nu am fost suficient de clar pentru o (anumita) parte a audientei, revin cu cateva precizari. Relativ la dialog – cel putin asa cum il inteleg eu. Functia fundamentala a dialogului, in viziunea mea (vorbesc DOAR in numele meu, nu emit axiome la ora 18.44) este de a transmite informatie – in primul rand corecta si, daca contextul o permite, utila chiar la nivel practic. Desigur, unii, pot „argumenta” cu argumente verzi desprinse de pe pereti pictati cu cai cu coama infoaiata reprezinta „o confruntare”. Eu, cred ca aceasta viziune e paguboasa. A vorbi pe pozitie de adversar si a recurge la tot felul de elucuberatii pentru „a fi tu mai tare” este o viziune „manelista” a dialoguliui – „Cel mai tare din parcare, nu are valoarea mea!”.
Dialogue corect poate fi vazut drept o „confruntare”. Dar una de natura intelectuala – cel ce enunta lucruri se afla intr-un permanent „razboi” cu … sine insusi. Nu cu participantii la discutie.
Mai apoi, cu o referinta clara la Hemingway… A avea sau a nu avea… In acest context, „dreptate”. Inca o data subliniez ca a te „insela” nu reprezinta o tragedie. Ba din contra, in functie de interlocutorul care iti demonstreaza ca te-ai inselat (ma refer la o demonstratie riguroasa, nu la un „puseu” de furie) … poti chiar invata ceva. Deci de unde … „relativ conflictuala”, de unde „lupta continua” ca sa fiu eu cel mai… „tare”. Raspunsul la aceasta intrebare nu e simplu. Eu am doar o ipoteza. Din… mediocrtiate intelectuala. Adica … „prostia fudula” ce continua sa sape desi este deja… in groapa.
Epilog (despre a avea sau a nu avea dreptate)…
Lucrand cu un fost doctorand, l-am (complet gresit si aiurea) ca pentru un anume gen de masuratori in epi-fluorescenta trebuie sa modifice microscopul (ce ma costase deja 40k€) pentru masuratorile lui. Am contactat Zeiss, am obtinut o oferta pentru „modificare” de 15 k€. Eram in biroul contabilei explicandu-i noua plata „necesara” cand doctorandul vine in birou si imi spune politicos dar surazand ironic ca… nu e nevoie… Ooops. L-am ascultat, am dialogat, mi)a argumentat ca de fapt putem sa o scoatem la capat cu o investitie de … 15€. Am ramas perplex, mi-am inchis telefonul ca sa nu ma deranjeze nimeni, si m-am intors in birou cu anima grea si maraind din tote incheieturile. Dupa patru ore de calcule…. am concluzionat ca doctorandul avusese dreptate. Decizia mea initiala era gresita. Imi scapase un detaliu … stupid. Bottom line. M-am dus ata la doctorand, in biroul lui, m-am scuzat pentru aiureala ce era sa ne coste 15k€ si … l-am invitat la cina impreuna cu sotia…. Furie? Nici vorba! Recunostinta, Da!
Acum, doctorandul, a deschis propria firma (produce vele pentru barci de agrement in Saint Nazaire) si… ma invita el la cina (acum castiga mult mai bine decat mine…, in Afara de a-mi fi prieten).
@Teodor Burghelea
> Lucrand cu un fost doctorand, (…) trebuie sa modifice microscopul (ce ma costase deja 40k€) pentru masuratorile lui. Am contactat Zeiss, am obtinut o oferta pentru „modificare” de 15 k€.
Citind cele de mai sus, am uitat (fără regrete) de la ce s-a plecat şi mi-am amintit de o relatare, după care pe la sfârşitul anilor 60, la Facultatea de Fizică din Bucureşti, pe o gazetă de perete editată de studenţi, era anunţat rezultatul unui concurs dotat cu premii.
Gazeta prezentase, în cadrul acelui concurs, fotografii ale unor aparate folosite în facultate, amestecate cu fotografii tot de aparate, dar luate la Muzeul Tehnic. Provocarea era să se specifice, doar privind fotografiile, ce provenea de unde, ceea ce s-a dovedit a fi o sarcină prea dificilă pentru oricine…
> (…) un anume gen de masuratori in epi-fluorescenta (…)
Aceasta îmi aminteşte de o perioadă mult mai târzie când, într-un institut de medicină din Vest, contribuiam la achiziţionarea rapidă, simultan pe 128 de canale, urmată de prelucrarea asistată de calculator, a variaţiilor de fluorescenţă (excitată de un laser) ale unor celule active. Variaţiile de fluorescenţă erau datorate propagării unor semnale electrice în ţesuturi cardiace.
Amintiri, amintiri.
@Teodor Burghelea
Sărind (deocamdată?) peste numeroase afirmaţii cu care nu sunt de acord, vă rog să mă ajutaţi cu asta:
> Mi am acceptat deja câteva greșeli in paginile ACUM. In special cea privind pe Dl Sfartz
Ca să nu trebuiască să caut: aţi putea să-mi reamintiţi ce anume greşeală legată de dl. Sfartz aţi admis-o?
Dacă tot s-a ajuns la amintiri, îmi permit și eu una, care ar contrazice probabil graba cu care se fac afirmații, (în susținere la comentariul meu anterior : „vorbe goale..” ..pus la îndoială de moderator). Se referă la „bunul simt” reclamat de „unii” că ei îl au și „alții”-—NU.
Eram student în anul III,construisem un motor cu reacție-pulsoreactor,(care explodase la prima proba!!), mă preocupa intens tema motoarelor termice. Șeful catedrei de mașini termice de la Politehnică din Iași.prof.Dr. Găiginskii, mi-a cerut să mă „uit” (poate „te interesează”), la teza de doctorat a conferentiarului său U.T.
„Uitându-mă” la lucrare am constatat o eroare gravă în interpretarea rezultatelor unor experiențe ample de laborator (am comentat, cred, pe undeva acest aspect).
Acum nu este vorba de aspectele concrete, ci despre atitudinea față de acea greșală. M-am întors la Domnul Profesor, i-am arătat „gafa”, și el mi-a spus că o să fiu chemat la susținere și pot să aleg: să comentez, sau nu.
Știind cât de pasionat era conferențiarul U. de motoare, și că de drept merita doctoratul, m-am dus la susținere…. și am tăcut „mâlc” (apropo de săritul meu de la o tema la altă” – cuvântul „mâlc” provine din rusă -„molciati” – „молчать” !).
Concluzie pentru criticii Manta și Burghelea, care se reped la eticheteare si sa jigneasca, fără a cunoaște omul (în justificare pentru fraza mea-„vorbe goale” !) – nu dețineți monopolul asupra „bunului simt” !
@Sfartz Pincu
> M-am întors la Domnul Profesor, i-am arătat „gafa”, și el mi-a spus că o să fiu chemat la susținere și pot să aleg: să comentez, sau nu.
Cred că dl. profesor ar fi trebuit să discute imediat după aceea cu conferenţiarul său despre eroarea din teza de doctorat. Motivul este clar, şi anume că dânsul şi-a asumat conducerea doctoratului şi prin aceasta responsabilitatea pentru corectitudine tezei.
Eu, în locul dv., i-aş fi sugerat politicos profesorului această atitudine, iar dacă refuza, mă duceam personal la conferenţiar să discut problema cu el. Odată făcute aceste lucruri, ambele fără succes, ar fi fost justificat să vă exprimaţi punctul de vedere la susţinerea tezei (deoarece din acest motiv susţinerile tezelor sunt publice).
> Concluzie pentru criticii Manta și Burghelea, care se reped la eticheteare si sa jigneasca, fără a cunoaște omul (în justificare pentru fraza mea-„vorbe goale” !) – nu dețineți monopolul asupra „bunului simt” !
„Omul” nu se vede pe ACUM decât prin ceea ce scrie. Cum dv. vă face plăcere să criticaţi, dar suportaţi cu greutate critica, poate că se va vedea cum veţi reacţiona la cele ce urmează.
> (…) cuvântul „mâlc” provine din rusă -„molciati” – „молчать” !
V-aţi arătat deseori contra folosirii surselor şi pentru inspiraţia de moment. Să vedem totuşi ce spun sursele (DEX, Wikţionar, wiktionary/wiki) cu privire la ceea ce aţi afirmat:
– MÂLC adv. (În expr.) A tăcea mâlc = a nu spune niciun cuvânt, a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. Din mâlci (derivat regresiv).
– MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati.
– derivare regresivă: (lingv.) derivare prin suprimarea unor afixe de la cuvinte deja existente.
– afix: (gram.) nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe.
– sl.: limba slavă (veche)
– молчать: From Proto-Slavic *mьlčati.
În înţelegerea mea a surselor, „молчать” din rusă, ca şi „mâlc” din română, provin amândouă din limba slavă veche. Aceasta ar face ca afirmaţia dv. să nu fie precisă, lucru ce nu este de mirare, deoarece se bazează pe „inspiraţie”, adică în cazul nostru pe „după ureche”.
În asemenea cazuri de critică dv. preferaţi să nu răspundeţi la obiect, ci să vă plângeţi „generic” mai târziu, aşa că va fi interesant de văzut cum veţi reacţiona de această dată.
@Sfartz Pincu
@Victor
> Cred că dl. profesor ar fi trebuit […]
Noi de fapt nu ştim amănunte care ar fi putut fi importante. De exemplu nu ştim dacă eroarea din interpretarea experienţelor avea impact mare asupra concluziilor tezei, dacă susţinerea era în următoarele zile sau suficient de târziu ca eroarea să mai poată fi corectată, etc. Presupun însă că nu se mai putea corecta…
Pentru profesor era, probabil, o situaţie dificilă / penibilă (inclusiv pentru că lui i-a scăpat „eroarea gravă”). În orice caz… nu mi-a plăcut faptul că s-a debarasat de răspundere, aruncînd-o pe spinarea altcuiva, mai ales a unui student mai tânăr…
Este o chestie interesantă de etică. Păcat însă că nu ştim suficiente detalii.
@Alexandru
> Este o chestie interesantă de etică. Păcat însă că nu ştim suficiente detalii.
Dacă avem noroc, poate că le vom afla de ceva în plus la dl. Sfartz…
Păcat însă că dl. Sfartz a publicat numele profesorului, chiar dacă (sau în special deoarece) acesta nu se mai află în viaţă.
@ Alexandru Leibovici
„Ca să nu trebuiască să caut: aţi putea să-mi reamintiţi ce anume greşeală legată de dl. Sfartz aţi admis-o?”
Am admis cred deja suficient de clar povestea cu citatul din Coja ce nu fusese dovedit. Explicand (contrar afirmatiei Dvs. retrasa doar tardiv) ca nu l am considerat adept al lui Coja. Ci doar o persoana ce arunca cu vorbe ajungand cu o inimaginabila la jigniri precum „evreii care nu si accepta etnia la Acum ” (imi lipseste citatul exact, dar stiti cu precizie despre ce vorbesc – ati aprobat de fapt intr iun comentariu anterior faptul ca o astfel de afirmatie nu putea trece lipsita de consecinte din partea moderatului de atunci).
Daca nu gasiti acum comentariul meu in care am admis eroarea, revin cu precizarile:
(1) Faptul ca P.S. a preluat acel comentariu de pe situl lui Coja nu l-am demonstrat. Iata gresala pe care o admit inca o data.
(2) Gresala mea nu a generat nici un prejudiciu. Actiunea mea ulterioara de blocare s-a datorat unei insulte colective adresate redactiei Acum (de atunci). Ati procedat similar cu B. Marian atunci cand v-a insultat personal – in ciuda mentiunii (a Dvs) ca mama Dvs. „draga” (citez din comentariul Dvs cu ocazia blocarii B.M.) avea in carnetul sau numarul de telefon al lui B.M. (inca o data citez din comentariul Dvs. de atunci).
Concluzie finala. Da, gresesc si, atunci cand mi se dovedeste, admit. Ba mai mult, ma preocup in modul moral cel mai serios cu putiinta ca eroarea mea nu a creat prejudicii. Daca astfel de prejudicii au existat, fac tot posibilul sa le „repar”. In masura in care pot, desigur.
Prejudiciul „ca l am catalogat” persoana in cauza drept „adept al lui Coja” s-a dovedit a fi fals -ati admis. Nu am afirmat vreodata asa ceva – ati cautat in comentariile mele dovada, nu ati gasit-o si, in mod onest ati retras afirmatia – sper sa nu fim nevoiti sa reluam acceasi discutie peste o luna.
Interesante aceste doctorate despre care citesc mai sus. Fiindca am coordonat deja mai bine de o duzina de doctorate si am fost membru in jurii doctorale de mai bine de zece ani (in medie, un juriu pe an) ma intreb cum se derulau acele doctorate. Da, prezentarea (sustinerea tezei) este publica. Dar… dreptul de a adresa intrebari apartine in mod exclusiv membrilor comisiei doctorale (juriului) nu… tuturor celor prezenti in sala (in cazul unei sesiuni deschise publicului, doctoratele in parteneriat cu firme se sustin cu usile inchise). Aceasta regula se aplica la Cornell, Harvard, Cambridge, Oxford, Weizmann Institute of Science etc.
Ma intreb cum era organizarea doctoratelor unde oricine putea intreba una sau alta (asa cum procedam in mod curent … in paginile ACUM – dar redactia ACUM nu ne ofera un titlu doctoral chiar daca prestatia noastra este cu adevarat publica). Astfel, in cazul in care aceeasi regula se aplica si atunci si acolo, o persoana care „a tacut malc” nu are nici un merit si nici un merit. Poate, regulile doctorale de atunci, pur si simplu nu permiteau intrebari din public (acest priv ilegiu fiind rezervat doar comisei doctorale, juriului).
Dar, dupa cum un comentator anterior a punctat, ne lipsesc detaliile. Deci, pentru moment, vorbim… „discutii”.
@ Victor Manta
1. Va place sa dati lectii. Si cui ? Prof .Dr.ing. Emil Gaiginsckii, un titan al tehnicii motoarelor, un om cu o statura morala ireprosabila, caruia i s-a ridicat o statuie la Iasi, !! (v. comentariul Dvs. de mai sus „Cred că dl. profesor ar fi trebuit…)
https://www.bzi.ro/un-reputat-profesor-universitar-iesean-a-fost-surprins-in-secvente-de-spectacol-galerie-foto-529636
Si dupa „observatia” mea, prof. Gaiginschii se pare ca l-a chemat pe conferentiarul D.D. W. U…..u, l-a informat de eroare, i-a permis sustinerea, nu a vazut nimeni „eroarea”, dar in final s-a amanat, nu stiu cu ce motivatie, acordarea titlului. Nu mai stiu ce s-a intamplat in continuare, eu am plecat din Iasi la Onesti in anul 1958.
Fac niste precizari legate de „eroarea” din teza de doctorat a conferntiarului de atunci. Titlul tezei, dupa cum imi mai aduc aminte (si la 85 de ani, am voie ‽), era ceva de genul: „Contributii legate de distribuirea jeturilor de combustibili in motoarele Diesel”.
Experientele de laborator (mii de probe !), in care jeturile de combustibil proiectate de pompe de injectie pe un ecran, erau analizate si sistematizate in curbe de distributie, pentru diverse variatii de parametri (presiuni, temperaturi, vascozitati), si analizate din punct de vedere granulometric,(distributia pe marimi de micro-picaturi).
Greseala sesizata de mine, intuitiv-matematic-imaginativ (sic ! asta era stilul meu tehnic specific – ceva de criticat?), consta in faptul ca datele de proiectie a picaturilor pe un plan nu au fost „readuse” in spatiu, asa cum erau ele in realitate cand se producea aprinderea !
Adica, dimensiunile de forma circulara (diametre la patrat) nu au fost recalculate la volumele respective ale unor picaturi cu diametrul la puterea a 3-a.
2. Iar vreti sa na convingeti cu Wiki, pentru cunostiintele mele de limba rusa.
Daca chiar Va intereseaza etimologia cuvintelor – pe fond, nu dupa Wiki – este bine sa stiti ca cel putin pentru radacinile cuvantului :
молчу́, укр. мовча́ти, блр. мовча́ць, др.-русск. мълчати, ст.-слав. мльчати σιωπᾶν (13 раз в Зогр.; см. Мейе, GGA, 1910, стр. 370; Ван-Вейк, IF 35, 342 и сл.), болг. мълча́ (Младенов 310), сербохорв. му́чати, му́чи̑м, словен. móɫčati, moɫčím, чеш. mlčeti, слвц. mlčаt᾽, польск. milczeć, в.-луж. mjelčeć, н.-луж. mjelcaś.,
-specialistii etimologi,fac precizarea: ” Родственные связи достоверно не установлены.”-adica „INRUDIREA NU ESTE STABILITA IN MOD FIABIL”-http://www.classes.ru/all-russian/russian-dictionary-Vasmer-term-7869.htm
Raman la dispozitia Dvs. pentru lectii de limba rusa.
@sfartz Pincu
> 1. Va place sa dati lectii. Si cui ? Prof .Dr.ing. Emil Gaiginsckii, un titan al (…)
Dv. aţi prezentat o problemă de etică, iar eu mi-am spus părerea cu privire la ea. Nu am dat lecţii şi nici nu m-a preocupat cât de „titan” era profesorul în cauză.
> Si dupa „observatia” mea, prof. Gaiginschii se pare ca l-a chemat pe conferentiarul D.D. W. U…..u, l-a informat de eroare, i-a permis sustinerea, (…)
Apar informaţii noi, mulţumesc. De aici trag concluzia că acest domn profesor nu a găsit că eroarea este foarte importantă pentru ansamblul tezei.
> (…) nu a vazut nimeni „eroarea” (…)
M-am uitat cum se întâmplă lucrurile în România de azi. Iată ce am găsit la Universitatea Politehnică Timişoara”, drept care n-am mai căutat mai departe:
„Se dă cuvântul doctorandului (ei) pentru susţinerea publică a tezei de doctorat. Preşedintele comisiei de doctorat deschide sesiunea de întrebări din partea membrilor comisiei şi a publicului”. Sursa. http://www.upt.ro/administrare/dgac1/file/2010-2011/Doctorat/procedura_incheiere_stagiu/Proces_verbal_sustinere_teza_model.pdf
Deşi poate că aţi fi putut interveni, nu văd ce motive seriose aţi fi avut să o faceţi, de vreme ce profesorul ştia despre eroarea (banală, de până şi eu am priceput-o 😉 şi a discutat-o cu doctorandul.
> 2. Daca chiar Va intereseaza etimologia cuvintelor – pe fond, nu dupa Wiki – este bine sa stiti ca (…)
Pot fi de folos şi următoarele extrase:
– молча́ть: Древнерусское – мълчати. Старославянское – мльчати.
Общеславянское – mьlcati.. Sursa. http://enc-dic.com/semenov/Molchat-1170.html
– молча́ть: (…) др.-русск. мълчати, ст.-слав. мльчати (…). Sursa. http://www.endic.ru/fasmer/Molchat-8244.html
Deci cu Wiki şi DEX ar fi patru surse, mai mult sau mai puţin independente (cărţile din cărţi se scriu!), care leagă originea cuvântului rus молча́ть de versiunea sa din slava veche, fără ca acestea să exprime îndoielile din sursa citată de dv.
Aceasta îmi permite să reafirm că „молчать” din rusă, ca şi „mâlc” din română, provin amândouă din limba slavă veche. De altfel chiar şi după ureche (metoda dv. iniţială) мльчати sună mai apropiat de „mâlc”, decât de rusescul молча́ть, pronunţat „malciati”, cu al doilea „i” scurt.
> Raman la dispozitia Dvs. pentru lectii de limba rusa.
Mulţumesc. Îmi amintesc binişor că am reuşit să îmbunătăţesc nişte scurte traduceri de-ale dv. de pe ACUM cu cuvinte româneşti ceva mai apropiate de sensul celor ruseşti. Desigur că aceasta nu arată că aş şti mai bine limba rusă decât o ştiţi dv.
2. Unele exprimari sunt bivalente ! Prin fraza: ” Raman la dispozitia Dvs. pentru lectii de limba rusa.” — eu am inteles ca sa-mi dati Dvs. mie-lectii, iar Dvs. cu caracterul Dvs. mereu sussceptibil-ati inteles ca vreau eu sa Va dau lectii !!
1. Cuvintele de origine rusa (moderną)-din limba romana,au provenit din doua surse distincte:
a) Texte religioase din slavona veche
b) Trecerea, incepand cu primul razboi ruso-turc,(„eliberator”), Suvorov, Kutuzov, etc, si terminand -iarasi un razboi „eliberator”- armatele sovietice. Din aceasta categorie, cred ca majoritatea cuvintelor cu radacina rusa s-au asimilat in pertioada (singuræ!), cand rusii au fost primiti cu recunostiinta natiei (razboi ruso-turc-1776).
@Sfartz Pincu
> Unele exprimari sunt bivalente !
De aceea este bine să le evitaţi.
> 1. Cuvintele de origine rusa (moderną)-din limba romana,au provenit din doua surse distincte (…)
Constat că aţi lăsat deoparte fondul discuţiei şi că aţi sărit, după obicei, la ceea ce vă place mai mult, adică la dat lecţii.
Găsesc că aţi limitat şi aţi orientat „militar” sursele multiplelor cuvinte de origine rusă din limba română. Poate citiţi toată pagina de mai jos, din care dau un extras semnificativ (urmat, desigur, de un link):
„Influenţa slavă este cea mai puternică dintre toate influenţele din exterior pe care le-a suferit limba română de-a lungul veacurilor. (…)
Influenţa slavă asupra limbii române a fost de două tipuri: Influenţa populară (exercitat pe cale orală, ca urmare a contactului direct al românilor cu slavii, a convieţuirii îndelungate dintre cele două popoare) şi influenţă cultă (a fost exercitată pe cale scrisă, cărturărească, datorită utilizării timp de mai multe secole a limbii slave în administraţie, în diplomaţia ţărilor române şi în biserica românească precum şi datorită legăturilor cultural-politice dintre români şi popoarele slave”.
Sursa: adev.ro/o7clie . Trăiască sursele!
Revin la tema articolului.
Cine poarta Romania „la palarie” ?
-Cei care au suferit personal, sub orice forma-din cauza ei.
-Cei care nu au creat nimic in tara, si deci nu au nicio legatura organica cu ea.
-Cei care – dupa plecare – au ajuns sa traiasca mai bine, si sunt adepti ai zicatorii: „Ubi bene….”
-Adepti ai ideologiei cosmopolite
Toate aceste categorii reprezinta o fractiune mica din totalul celor plecati definitiv. Majoritatea externatilor, a ramas nostalgica fata de Romania, si revin cu mare placere in fosta lor Patrie, de cate ori au posibilitatea. A se vedea, doar pentru evreii plecati din Romania, statistica zborurilor Ben Gurion-Henri Coanda !
P.S. Nu am aruncat o grenada, este dreptul oricarui individ de a face ce vrea, fara sa deranjeze pe altcineva !
@Sfartz Pincu
> Revin la tema articolului.
După ce v-aţi înfundat cu altele… şi simţiţi nevoia imperioasă de a sări la altceva.
> Cine poarta Romania „la palarie” ?
Tema articolului era alta: „Am RomâniE la pălărie”. Să-l citez pe Stefan:
„Destul de târziu în viață însă, am acționat efectiv pentru a muta România din interiorul capului, deasupra lui, sub forma penei de la pălărie. Şi nu înainte de a încerca să contribui direct la căderea regimului comunist, ceea ce mi-a adus închisoare și domiciliu forțat, dar asta este alta poveste”.
Şi eu când am plecat, de altfel cu un paşaport care nu permitea întoarcerea, a trebuit să-mi scot România din cap, măcar parţial, pentru a crea o nouă viaţă pentru mine şi familia mea (soţia şi un copil de 3 ani). Nici prin cap nu-mi trecea că regimul din România se va schimba pe timpul vieţii mele.
Cu alte cuvinte, a trebuit să pun trecutul „la pălărie” pentru ca să pot trăi, lupta şi munci într-o nouă ţară, plină de necunoscut şi neobişnuită pentru un european din Est. Nu era loc de nostalgii, care nu puteau decât să mă frâneze/dezechilibreze, într-un proces şi aşa greu, complicat şi plin de neprevăzut.
Dv. vorbiţi despre ceva care miroase puternic a ceea ce auzeam, direct sau voalat, despre mine şi alţii în situaţia mea, aceasta până să plec, de la tot felul de persoane şi organizaţii (inclusiv de la Securitate, dar şi de la prieteni vechi…), de genul:
– Nu sunt patriot, ci cosmopolit
– Nu am nici o legătură cu ţara care m-a crescut şi m-a făcut om
– Nu îi sunt recunoscător şi am făcut încă prea puţin pentru ţară şi popor
– Mă duc la mai bine şi-i las pe alţii în nevoi/noroi/sărăcie, etc., etc.
Vă recunoaşteţi spusele în cele de mai sus? Dacă nu, mai reflectaţi…
A spune, pe de o parte: „este dreptul oricarui individ de a face ce vrea”, iar pe de altă parte a-l critica/condamna pentru ceea ce a decis să facă efectiv cu viaţa lui, reprezintă o contradicţie în afirmaţiile vorbitorului, semn de niscaiva probleme care nu m-ar privi, dacă nu le-aş vedea reiterare cu o asiduitate demnă de o cauză mai bună.
@Sfartz Pincu
> Toate aceste categorii reprezinta o fractiune mica din totalul celor plecati definitiv. Majoritatea externatilor, a ramas nostalgica fata de Romania, si revin cu mare placere in fosta lor Patrie, de cate ori au posibilitatea. A se vedea, doar pentru evreii plecati din Romania, statistica zborurilor Ben Gurion-Henri Coanda !
„Fracţiune mică…”, „majoritatea…” ??
Foarte bine, domnule Sfartz ! Deci luaţi acea statistică a zborurilor şi calculaţi ce fracţiune din cei 400.000 de evrei români plecaţi în Israel:
1. mai vine în România,
2. şi anume din motive de nostalgie
Vă iese că este marea majoritate?
Nu trebuie să vă fie greu, deoarece probabil că aţi făcut acest calcul înainte de a face afirmaţia de mai sus, aşa că trebuie doar să copiaţi calculul pe ACUM.
Alexandru i-a scris d-lui Sfartz în legătură cu afirmaţiile sale: „Nu trebuie să vă fie greu, deoarece probabil că aţi făcut acest calcul înainte de a face afirmaţia de mai sus, aşa că trebuie doar să copiaţi calculul pe ACUM”.
Eu mă îndoiesc că dl. Sfartz ar fi făcut nişte calcule prealabile, dânsul proiectându-şi fanteziile pe ACUM după cum îi veneau în minte pe moment. Între timp i-au sărit gândurile la costurile şi la siguranţa podului de la… Kerci, drept care va abandona şi acest subiect, ca multe altele înaintea acestuia.
Nu pot confirma spusele dânsului că „Majoritatea externatilor, a ramas nostalgica fata de Romania”, aşa cum a afirmat. În paranteză fie spus, nu este vorba despre „externaţi” (bolnavi eliberaţi din spital, rareori nostalgici 🙂 ), ci despre exilaţi.
La cei cu care am vorbit eu în Israel cu peste un an în urmă, oameni plecaţi de demult din România, eu nu am observat urme de nostalgie. Dintre cei din generaţia mea doar foarte puţini mai puteau să pună cap la cap câteva vorbe româneşti, iar cu copiii lor m-am înţeles doar în engleză.
@Teodor Burghelea
Vă răspund (cu o oarecare întârziere pentru care cer scuze) la comentariul dv. de mai sus datat 26-4-2018 la 14:48. Răspundeaţi la întrebarea mea „ce anume greşeală legată de dl. Sfartz aţi admis-o?„. Era vorba de faptul că l-aţi acuzat la vremea respectivă dl. pe Sfartz că ar fi făcut copy/paste pe ACUM a unui text de Ion Coja.
Răspunsul dv. este acesta: „[nu am demonstrat] faptul ca P. Sfartz a preluat acel comentariu de pe situl lui Coja”.
Înseamnă asta oare că recunoaşteţi că l-aţi învinovăţit pe P. Sfartz fără să fi făcut nici cea mai simplă verificare – ar fi luat câteva minute!! – dacă nu cumva ar fi putut s-o ia şi de altundeva? Asta este definiţia însăşi a unei acuzaţi nedrepte: nu doar să se fi dovedit falsă ulterior, ci să fi fost făcută de la început fără suficiente motive, în grabă, pipit.
Deci întrebarea mea este:
admiteţi că l-aţi acuzat pe Pincu Sfartz pe nedrept şi că acuzaţia era nedreaptă deja în momentul în care aţi făcut-o?
PS: Povestea este aici. Merită (re)citită, în ea se reflectă, „ca într-o picătură de apă”, cum se spune, stilurile diferitor persoane implicate…
Se face o confuzie, privitor la termenul „externați” ! Externatii sunt toți românii-(actuali și foști cetățeni românī), indiferent de etnia lor.
Dacă ne referim doar la „externatii” evrei, atunci Domnul Ștefan N. Maier are parțial dreptate, dar după ce facem precizarea- să nu se confunde noțiunile „România” cu „românii”.
Evreii întradevăr nu au motive să-i iubească pe români, la fel ca și pe nemți, și alte popoare care au participat cu fapta, intenția și acceptarea tacită a Holocaustului, dar si ca atitudine antisemita qvasi-majoritara. Dar nu au motive să repudieze teritoriul care se numește România, unde de bine de rău, au trăit și perioade fericite.
Statistica călătorilor pe ruta Otopeni-Tel Avivse prezintă în felul următor, (date aproximative-precizare necesara, pentru ca „unii” sa nu se fixeze de o singura cifra, si sa scrie un comentariu pe 7 pagini-din obisnuita !) :
-2,5 zboruri/zi/un sens/x80calalatori/zborx365zile=73.000 cal/an
-pe ambele sensuri,aprox. 146.000 călători/an.
Mai trebuie adăogată și cursa directă Iași-Tel-Aviv.
În ce privește SCOPUL călătoriilor și distribuția lor pe femei, copii, bărbați, etnie, credință – poate le știe biroul de control de granița, eu nu am acces la aceste date.
Oricum există un flux puternic de oameni pe ruta Tel Aviv-România.!
@ A. Leibovici
Va raspund la intrebarea:
„admiteţi că l-aţi acuzat pe Pincu Sfartz pe nedrept şi că acuzaţia era nedreaptă deja în momentul în care aţi făcut-o?”
Admit ca afirmatia mea de atunci nu fusese deovedita, deci actul meu de „a afirma” a fost o eroare. Despre erori, acum, ele nu sunt nici drepte nici nedrepte- fiindca sunt… erori. O nedreptate ar fi fost sa fiu constient la momentul respectiv de eroare dar sa o comit in mod voluntar – nici vorb de asa ceva. Acum, pentru a fi sigur ca am inteles bine (sau nu), va rog la randul meu sa-mi, explicati propozitia ce incheie comentariul Dvs.:
„… Merită (re)citită, în ea se reflectă, „ca într-o picătură de apă”, cum se spune, stilurile diferitor persoane implicate…?”
Pentu moment, ma limitez la a aprecia ca picaturile de apa reflecta lucrurile din jur intr-un mod foarte distorsionat. Fiindca suprafata (dioptrul) picaturilor de apa este in general (in starealor naturala ce le minimizeaza energia libera) curba. Doar suprafetele plane refelcta corect imaginea obiectelor din vecinatatea lor.
@Sfartz Pincu
> Se face o confuzie, privitor la termenul „externați” ! Externatii sunt toți românii-(actuali și foști cetățeni românī), indiferent de etnia lor.
După DEX: externat, ~ă smf, (…) (Bolnav) eliberat din spital.
Deci este vorba de o confuzie de-a dv., probabil că cea dintre „externat” şi „expatriat” (emigrant).
Ideea de a folosi statistica călătoriilor din Israel spre România vă aparţine: „A se vedea, doar pentru evreii plecati din Romania, statistica zborurilor Ben Gurion-Henri Coanda !”. Mă voi referi tot la ea şi în continuare.
> -2,5 zboruri/zi/un sens/x80calalatori/zborx365zile=73.000 cal/an
-pe ambele sensuri,aprox. 146.000 călători/an.
Prin extrapolare, în 10 ani „Statistica călătorilor pe ruta Otopeni-Tel Aviv” ar arata cam aşa:
– „pe ambele sensuri,aprox.” 1.460.000 călători/an.
Din România au emigrat 400.000 de evrei, pe care îi puteţi califica drept expatriaţi, dar în 10 ani au circulat pe traseul Tel Aviv – Bucureşti – Tel Aviv aproape 1,5 milioane de „externaţi”/expatriaţi NOSTALGICI după România. Vă mai rămâne să demonstraţi doar esenţialul, şi anume că cele două mulţimi se SUPRAPUN.
> Oricum există un flux puternic de oameni pe ruta Tel Aviv-România.!
Un lucru ce nu a fost contestat! Aceasta „deviere” se poate califica drept uitarea (?) de către dv. a ceea ce v-aţi propus să justificaţi, şi anume „că „Majoritatea externatilor, a ramas nostalgica fata de Romania”. Până acum încercarea dv. a dat greş.
> (…) „unii” sa nu se fixeze de o singura cifra, si sa scrie un comentariu pe 7 pagini-din obisnuita !
V-am mai scris că este mai uşor să arunci un bolovan într-o fântână decât să-l scoţi din ea…
@Teodor Burghelea (30-4-2018 la 07:14)
> picaturile de apa reflecta lucrurile din jur intr-un mod foarte distorsionat
Altul era sensul metaforei, dar nu-i grav 🙁 Mai rămâne să arătaţi că comentariile pe care le-am indicat NU sunt caracteristice pentru stilurile autorilor respectivi. Un singur comentariu al unui singur autor ar fi suficient ca contra-exemplu.
> Despre erori, acum, ele nu sunt nici drepte nici nedrepte – fiindca sunt… erori.
Depinde. Dacă „erorile” sunt rezultatul imprudenţei, adică a nerespectării unor măsuri de precauţie despre care persoana trebuia să ştie, atunci există o vină. Şi asta chiar dacă „eroarea” nu este voluntară, intenţionată (*). În cazul de faţă suntem în această situaţie: persoana trebuia să ştie:
(a) că acuzaţii se aduc cu mare prudenţă, şi că
(b) dacă pe Internet un text apare pe situl lui Coja, nu rezultă că Sfartz de acolo l-a luat (**). Am explicat de ce în special dv. nu aveţi scuze că aţi făcut o atât de grosolană eroare de logică.
Pe parcursul discuţiei de acum, dv. aţi încercat să eludaţi responsabilitatea, argumentând ba că în anumite circumstanţe deducţia de la (b) este validă, ba că logica clasică nu este universal valabilă (!!!), ba că acuzaţia contra d-lui Sfartz nu a adus nimănui vreun prejudiciu!! Prejudiciu (consultaţi dicţionarul pentru sensuri) aţi adus nu numai d-lui Sfartz (***), dar chiar şi mie, care nu suport acuzaţiile nedrepte, oricui ar fi ele adresate.
În legătură cu asta aţi scris:
> ma preocup in modul moral cel mai serios cu putinta ca eroarea mea nu a creat prejudicii. Daca astfel de prejudicii au existat, fac tot posibilul sa le „repar”
Foarte bine, atunci aştept.
PS: vă rog să nu vă concentraţi doar pe notele de la subsol, ele sunt secundare
——
(*) Această justă distincţie o fac şi codurile penale: ele face distincţie între accidentul pur, neglijenţă şi intenţie. Primul este când „eroarea” este rezultatul unui eveniment care este fortuit, de exemplu un om – major – care a sărit de pe trotuar în faţa maşinii tale care circula cu viteză reglementară. Astfel, în C.P. românesc, dacă este din neglijenţă, se numeşte, foarte grăitor, „din culpă”, iar dacă este intenţionat, se numeşte „calificat”. (În Franţa se numeşte „involontaire”, respectiv „volontaire”). Numai „eroarea” din categoria „fortuit” nu se pedepseşte în nici un fel.
(**) În legătură cu asta: P. Clej este cel care a semnalat că a regăsit textul pe situl lui Coja. Presupun că P. Clej a luat un fragment din text şi l-a căutat pe Internet. Acelaşi lucru l-am făcut şi eu, la cel mult o zi diferenţă, dar am dat de zeci de situri unde apărea textul. Oare la P. Clej rezultatul căutării să fi fost un singur site??? Deci am motive să bănuiesc că dânsul a fost de rea credinţă şi a forţat nota… Iar dv. şi Ştefan şi Vlad Solomon v-aţi lăsat antrenaţi…
(***) care a reacţionat astfel: „Este de-a dreptul halucinant sa-mi atribuiti mie vreo legatura cu antisemitul feroce Coja !”. Eu înţeleg din asta că dl. Sfartz însuşi consideră că i s-a adus într-adevăr un prejudiciu, şi are dreptate.
@ Victor Manta
Statistica nu era pentru cei,care nu poarta „Romania -la palarie: !!
Statistica aproximativa era ..pentru Otopeni (!).
Cati vin din dragoste pentru Romania-nu o stie,nu poate sti-nimeni.
P.S. Eu am raspuns cu 25 de cuvinte,Dvś. cu 300 !!-si fara subiect real.
@Sfartz Pincu (30-4-2018 la 03:11)
Era vorba de stabilit ce fracţiune din cei circa 400.000 de evrei români plecaţi în Israel mai vine în România, şi anume din motive de nostalgie. Dv. ziceţi că pentru asta, statistica zborurilor Ben Gurion-Henri Coanda este tot ce este nevoie.
Dar în comentariul cu data (30-4-2018 la 03:11) spuneţi că de fapt, pentru a trage vreo concluzie, este nevoie de o statistică mai fină, inclusiv despre scopul călătoriei, statistică pe care dv. n-o aveţi. De fapt staţi şi mai prost: nu scopul călătoriei ar trebui să-l ştiţi, ci motivația internă, iar asta nu v-o poate furniza nimeni.
Deci afirmaţia dv. că „majoritatea” evreilor români din Israel a rămas „nostalgică faţă de România” şi de aceea o vizitează în masă, este scoasă din burtă.
Dar ceva mă face să cred că nu veţi recunoaşte asta vreodată.
@ Burghelea Teodor
Desi,Domnul Alex.Leibovici,recomanda sa nu Va concentrati pe subsoluri,pentru mine personal unul din acele subsoluri a avut o importanta vitala.
Cum poate fi cineva dintro familie,in care unui copil de 16 ani,i-au scos antisemitii creerii cu batele,un alt unchi impuscat de nemti, o bunicuta deportata si moarta de foame, si cadavrul ei-mancat de sacali,tone de suferinta pentru un copil de 8 ani-din cauza antisemitilor-un adept al lui Coja ?
O sa spuneti ca nu aveati cum sa stiti date personale !?
Cu atat mai rau.
@ A. Leibovici
„Pe parcursul discuţiei de acum, dv. aţi încercat să eludaţi responsabilitatea, argumentând ba că în anumite circumstanţe deducţia de la (b) este validă, ba că logica clasică nu este universal valabilă (!!!), ba că acuzaţia contra d-lui Sfartz nu a adus nimănui vreun prejudiciu!! Prejudiciu (consultaţi dicţionarul pentru sensuri) aţi adus nu numai d-lui Sfartz (***), dar chiar şi mie, care nu suport acuzaţiile nedrepte, oricui ar fi ele adresate.”
Dle Leibovici, nu am incercat sa eludez nimic. Daca o persoana care reactioneaza precum am reactionat eu asumandu-si roeaorea „incearca sa eludezeze” … atunci cum se numeste eternul joc de a alba neagra pe care -l vad: „eu vorbesc din inspiratie nu caut argumente, presedintele e „neamt” deci antisemit etc…”?
Iata o solutie simpla la aceasta dilema in trei pasi:
– accept Inca o data ca nu a a exists dovada prelim careia Dl. Sfartz a scurmat pe pagina lui Coja. Dar nici dovada ca nu.
– Prejudiciii…. Exista un mod aparte de a se simti „prejudiciat” ce nu accepta nici explicatii si nici reparatii. Si acest prejudiciu este … „unilateral” se pare. Indiferent de ce as incerca sa fac. Atunci cand, intr-o discutie, mi se spune in fata ca „nu am facut nimic” ca sa am dreptul de a vorbi, … acesta nu este prejudiciu.
– al treilea si ultimul pas – ce nu poate fi influentat in nici un fel de ecoul Dvs. ulterior, este sa renunt la discutie. Si astfel, prejudiciul adus Dlui S. P. va fi reparat o data pentru totdeauna. Restul lucrurilor precum „nu ati creat nimic pentru a vorbi, statistica curselor Ben Gurion – Bucuresti, etc.” – mai toate cu „directie” nu le vom considera drept prejudicii…
Deci, iata ca ofer „reparatia” suprema pe care o pot oferi -tot in cativa pasi:
(1) Accept inca o data ca nu a existat nici o dovada ca Dl Sfartz a scurmat in blogul lui Coja.
(2) Drept reparatie pentru „prejudiciul” adus Dlui Sfartz (si Dvs. – fiindca lucrurile nu erau deja suficient de complicate, iata ca pentru un singur act avem deja… mai multe persoane prejudicate si… un singur vinovat) ma angajez sa… dispar de pe paginile Acum (numai de pe paginile Acum, rog parte a publicului sa nu se bucure „inutil”). Astfel, persoana „prejuudiciata” va fi complet recompensata – va putea scrie „din inspiratie”, va putea rabufni cu obrazincii mai mult sau mai putin evidente… una peste alta isi va castiga ceva invoca in cateva comentarii anteiroare: „libertate de exprimare” etc.
Deci, iata, Inca o data imi asum eroarea si ofer in mod deschis si public reparatia suprema: Erasio Memoriae. Prin a … „disparea” (din paginile Acum, va rog sa nu va ganditi la mai mult!).
Epilog.
Ati facut o alegere. Ati cerut din partea mea de cinci ori aceeasi acceptare a unei erori si de trei ori cred o reparatie. Le-ati obtinut pe amandoua. Si ati mai obtinut ceva. Tocmai ati implementat o judecata partiala conform careia presupusa „victima” obtine „carte blanche” pentru orice nerozie pe care o spune. Adica, ati ales condamnarea eterna a cuiva ce este capabil de a si asuma o eroare in fata cuiva ce nu este capabil de a si asuma eroare dar, este in permanenta „inventiv” – smecher, obraznic si lipsit de respect fata de interlocutor. Acestea fiind spuse, va ramane Dvs. sarcina ulterioara de a „valida” aceasta alegere si, eventual, de a o transforma in valoare adaugata. Sau, in orice altceva ce credeti de cuviinta.
@Sfartz Pincu
Aţi afirmat, şi v-aţi propus să dovediţi spusele dv., conform cărora: „Majoritatea externatilor (expatriaţilor – vm), a ramas nostalgica fata de Romania”.
In final aţi ajuns la concluzia, evidentă de la început, că „Cati vin (cu avionul – vm) din dragoste pentru Romania-nu o stie,nu poate sti-nimeni”. Aş adăuga că nu ştie nimeni nici câţi dintre cei ce vin sunt expatriaţi din România.
În acest fel a căzut cu TRONC şi supoziţia dv. legată de nostalgia pentru România a majorităţii expatriaţilor, începând chiar cu exemplul dv. legat de Israel.
A rămas însă în picioare mărturia mea, în urma vizitei recente în ISRAEL, unde am constatat personal că nu există o majoritate de nostalgici ai României printre expatriaţii români de acolo cu care m-am întâlnit, şi pe care nu i-am ales.
După căte au avut de suferit ei şi/sau vârstnicii lor în România legionară/autoritară şi apoi în cea comunistă, lipsa lor de nostalgie ar fi lesne de înţeles. În plus, ajunşi la vârste de peste 70 de ani, majoritatea lor a părăsit România la vârsta copilăriei, însoţindu-şi părinţii, între timp decedaţi. Copiii lor nu au avut şi nu au, în majoritate, nici o treabă cu România.
> P.S. Eu am raspuns cu 25 de cuvinte,Dvś. cu 300 !!-si fara subiect real.
Subiectul ireal vi se datorează din plin dv. Eu am folosit atâtea cuvinte câte am considerat că sunt necesare pentru a contrazice afirmaţiile dv. fanteziste.
@Sfartz Pincu (30-4-2018 la 03:11)
Era vorba de stabilit ce fracţiune din cei circa 400.000 de evrei români plecaţi în Israel mai vine în România, şi anume din motive de nostalgie. Dv. ziceţi că pentru asta, statistica zborurilor Ben Gurion-Henri Coanda este tot ce este nevoie.
Dar în comentariul cu data (30-4-2018 la 03:11) spuneţi că de fapt, pentru a trage vreo concluzie, este nevoie de o statistică mai fină, inclusiv despre scopul călătoriei, statistică pe care dv. n-o aveţi. De fapt staţi şi mai prost: nu scopul călătoriei ar trebui să-l ştiţi, ci motivația internă, iar asta nu v-o poate furniza nimeni.
Deci afirmaţia dv. că „majoritatea” evreilor români din Israel a rămas „nostalgică faţă de România” şi de aceea o vizitează în masă, este scoasă din burtă.
Dar experienţa mă face să cred că nu veţi recunoaşte asta vreodată.
@Teodor Burghelea (30-4-2018 la 16:14)
1. Constat că în această discuţie din ianuarie am venit amândoi cu cam aceleaşi argumente şi contra-argumente ca acum… Deci am început să ne cam învârtim în cerc…
2. Revenind la comentariul meu, cel la care răspundeţi: ce este greşit în afirmaţia mea că eroarea aţi făcut-o din lipsa de necesară prudenţă, caz în care responsabilitatea dv. morală este angajată, mai ales că you should know better?
În loc să refutaţi această afirmaţie a mea, dv. vorbiţi de:
– defectele de caracter ale d-lui Sfartz (eu nu le contest, din contra, le-am scos şi eu în evidenţă!) – „joc de a alba neagra… eu vorbesc din inspiratie nu caut argumente…”
– vorbiţi de faptul că şi dv. aţi fost de fapt prejudiciat, tot de P.S. – „mi se spune in fata ca „nu am facut nimic” ca sa am dreptul de a vorbi”
Oricare ar fi defectele de caracter şi méfaits-urile lui S.P., ele nu justifică o acuzaţie despre care nu ştiţi / nu ştiaţi că corespunde realităţii şi care este astfel nedreaptă – fapt pe care nu-l recunoaşteţi. Şi atunci pentru ce le amintiţi aici aceste defecte, etc.? Ele ar fi relevante numai dacă ar fi fost vorba să cereţi scuze lui S.P., deoarece, într-adevăr, poate că o persoană mai trebuie să fie şi demnă, prin comportarea sa generală, să i se ceară scuze.
> Epilog. Ati facut o alegere […]
Nu, domnule Burghelea, dv. încercaţi să scuzaţi, să bagatelizaţi „eroarea” dv. de atunci invocând defectele d-lui Sfartz – inclusiv cele manifestate acum!! Faptul că v-am îndemnat să admiteţi afirmaţia mea că atunci, în mai 2012, v-aţi pripit, nu este niciun fel de „carte blanche” pentru P. Sfartz. Dacă citiţi cu mintea deschisă comentariile de pe ACUM, veţi vedea că Sfartz Pincu n-a avut niciodată vreo „carte blanche” nici din partea mea, nici din partea altor comentatori; puteţi începe cu acest, comentariu de-al meu datat 23-5-2012.
> iata ca ofer „reparatia” suprema pe care o pot oferi […]
Nu v-am cerut vreo „reparaţie” pentru S.P., iar pentru mine – v-am îndemnat să admiteţi afirmaţia mea că nu v-aţi luat atunci precauţiile minime necesare înainte de acuza pe cineva de o faptă infamantă. Dar dacă nu vedeţi vreun motiv de a o face, asta este.
PS: Scrieţi:
> statistica curselor Ben Gurion – Bucuresti, etc. – mai toate cu „directie” nu le vom considera drept prejudicii…
Pe ce bază aţi dedus că atunci când dl. Sfartz a pomenit de cursele Ben-Gurion – Bucureşti, a făcut o aluzie la dv.??? Sau am înţeles greşit?
Da, am admis afirmația Dvs ca am comis o eroare. Dvs formulați ca m am pripit. Accept și acest lucru. Acum, după ce am acceptat tor ce ați dorit (exclusiv presupusa mea afirmație ca am catalogat persoana “inspirata” drept “adept al lui Coja – afirmație unde Dvs v ați pripit și ați retras-o- cu jumătate de gura oarecum..).
Relativ la PS, da, a arunca cu vorbe la întâmplare ca sa caute prostul de cititor conte argumente, este un prejudiciu. Se numește lipsa de respect pentru interlocutor și abuz fata de timpul sau. Deci da, este un prejudiciu.
Va stau la dispoziție cu explicații pentru alte prejudicii ce le veți descoperi. După ce îmi voi asuma toate aceste prejudicii (in măsura in care pot), voi considera ca am ajuns împreuna in condiții conviviale la … capăt de drum.
Și da, am citit cu minte deschisă. Și ceea ce am văzut este ca mi am asumat erorile – de unde v a venit ideea cu “bagatelizarea”. Oricum, a funcționat cred. Atunci când cel ce își discuta public erorile acceptând le “bagatelizeaza” … ce mai poate fi adăugat? .acceptatrea este un lucru pe care nu l am căzut prea des. Mai mult de atât nimeni nu poate face – cel puțin nu eu.
In final, despre judecați parțiale. Ati cerut public (așa cum îmi cereți mie) o retragere a unor afirmații calomniatoare de genul “evrei care nu și accepta originile” etc? Nu. Îmi cereți mie sa accept și ce nu am comis.
In final, dacă nu mi mai cereți socoteala si pentru alte lucruri, va rog sa mi permiteți sa ma retrag.
Și mai revin cu o precizare.
Nu l am considerat pe PS adept al lui Coja. Nici in 2012 nici acum.
L am considerat un vorbitor după ureche, ce arunca cu afirmații și cifre adunate de peste tot doar ca sa i iasă pasiența. O persoana care se pricepe la tot, nu are dubii comodat certitudini, nu accepta al tip de dialog decât de pe poziția “îți spun eu cum stau lucrurile” fiindcă eu am făcut și am dres (in timp ce interlocutorul nu a făcut nimic). Și care in final, in lipsa de argumente, recurge la obraznicii și insulte colective greu mascate. Deci iata radiografia riguroasa a lucrurilor. Pe care le accept. Precum si eroarea pe care am admis o iar Dvs susțineți nunnai ca nu am admis o dar ca o bagatelizez. Iată portretele vis a vis a doua persoane ce scriu comentarii la Acum. După cum va spuneam, a vous de jouer. De care din cele doua tipuri de reacții, comportament virtual, are nevoie revista Acum?
@Teodor Burghelea (1-5-2018 la 16:26)
Nu vreau să mai repet toată discuţia, mă limitez, în principal, doar la noile afirmaţii pe care le faceţi.
Am spus la un moment dat că, pe lângă că l-aţi acuzat pripit pe Sfartz Pincu că a postat pe ACUM un text al lui Coja (sau preluat de la el), l-aţi mai acuzat că „este adept al lui Coja”
Pe 30 ianuarie a.c., la ora 07:16, mi-aţi atras atenţia că dv. NU l-aţi acuzat pe S.P. şi de acest fapt. La ora 23:14 a aceleiași zile am scris:
>> n-am fost atent şi v-am atribuit ce a spus altcineva [fusese P. Clej]. Recunosc greşeala şi vă cer scuze [s.m.].”
În afară de asta, am notat greşeala mea în comentariile respective (v. de ex. aici), într-un mod cât se poate de vizibil.
Ce recunoaştere a greşelii şi cerere de scuze poate fi mai rapidă, clară şi explicită decât asta??
Dv. scrieţi însă despre acest episod: „retrasă tardiv”, „ați retras-o- cu jumătate de gura oarecum…”. Şi astea după ce scriseseţi: „in mod onest ati retras afirmatia„ !!
În plus, chiar şi după ce am recunoscut, corectat şi cerut scuze, aţi repetat şi tot repetat şi repetat – de vreo 4-5 ori – despre nedreptatea care v-am făcut-o!!
Voi continua, dar deocamdată aş dori să ştiu ce credeţi despre ce am scris mai sus despre felul în care aţi relatat dv. faptele – nu mai vreau să aduc în discuţie mai multe puncte dintr-o dată, mai bine le lămurim pe rând.
[Ultima modificare: 06-05-2018 22:00]