La ultimul Târg Internațional al Cărții „Gaudeamus” din noiembrie 2017 de la București a fost lansată cartea „O istorie altfel a evreilor din România” de Teșu Solomovici, cunoscut publicist și istoric, editor în Israel și în România. La lansare au participat acad. Nicolae Breban, reputat romancier, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, numeroși specialiști și iubitori de istorie. Este un eveniment ce merită salutat nu numai pentru efortul autorului, dar și pentru atenția acordată de înaltul for științific care este Academia Română. La ora actuală este prima lucrare de amploare în acest domeniu. Cartea este autentificată prin prefețele semnate de două mari personalități – acad. Dinu C. Giurescu și acad. Răzvan Theodorescu. Aceștia își exprimă deschis sentimentele de simpatie și înțelegere a istoriei etniei greu încercate care sunt evreii, ca și admirația pentru incursiunea curajoasă, benefică a autorului într-o istorie ce mai are lacune pentru oricare specialist. Bazată pe o bibliografie bogată de sute de surse și nume de autori, într-un volum de peste 600 de pagini, cu peste 400 de fotografii, cartea merită citită cu toată atenția pentru obiectivitatea și erudiția demonstrată de Teșu Solomovici.
Privind numai coperta, cititorul este atras spre lectură prin numele și portretele postate – Gaster, Filderman, Barasch, Dobrogeanu- Gherea, Alexandru Șafran, Sebastian, Zissu, Wiesel, Goldfaden, Solomon Marcus, Tzara, Moses Rosen, Ana Pauker, Victor Brauner, Marcel Iancu, Moshe Idel, cei doi Președinți ai FCER, acad. Nicolae Cajal z. L. și acad. Aurel Vainer, actualul președinte, ș.a. Vom parcurge 47 de capitole, punând în evidență noutatea acestei istorii scrisă „altfel”. Tot în preambul se dau citate despre rolul evreilor din România în evoluția țării de-a lungul secolelor, semnate de cărturari și oameni politici de la Alexandru Macedonski la Klaus Iohannis, actualul președinte al României. Apoi intrăm în conținutul cărții, pe firul expunerii lui Teșu Solomovici. La întrebarea când au venit evreii pe aceste meleaguri se pot da multe răspunsuri. Se pare că înaintea romanilor, grecii au antrenat și venirea unor evrei, ceea ce înseamnă câteva secole înainte de creștinare. Apoi, însuși Decebal a căutat o alianță cu evreii în lupta contra cuceritorilor romani. Sfântul Apostol Pavel a călătorit în Balcani, iar Sf. Andrei este considerat părintele creștinismului în Daco-Romania. El era originar din Palestina, fiind evreu.
Autorul subliniază că mai devreme, Zamolxis, zeul legendar al dacilor a avut relații cu esenienii de la Marea Moartă. Tot esenieni au inspirat și pe creștini. Este vorba de cercetări arheologice cunoscute și publicate în ultimele decenii. Istoria khazarilor, un popor înrudit cu ugro-finii și cu turcii, se întinde pe mai multe veacuri, de la sec. V la XIII, deși imperiul lor a fost distrus în sec. X. În sec. VIII regele lor Bulan a trecut la mozaism și cu el un număr însemnat de khazari. Legendele despre „Uriașii Jidovi” sunt explicate de Teșu Solomovici prin venirea khazarilor pe teritoriul actual al României. Parțial s-au amestecat cu evreii existenți, alții au fost asimilați de popoarele vecine. Nume ebraice, monede, inscripții în piatră dovedesc prezența evreilor și khazarilor iudaizați. E citat în acest sens Alexandru Odobescu, un cercetător pasionat de arheologie care menționează fenomenul. Uneori khazarii erau confundați cu tătarii.
Autorul insistă asupra exodului evreilor din sud, din est și din nord, care duce la creșterea numărului lor în țările române. Antievreismul, diabolizarea evreilor se instaurează în Europa, implicit și în teritriile românești. Deicidul, o acuză adusă de creștini, se impune ca normă de respingere a evreilor. La fel și tendința de respingere a unui popor ce nu mai avea o patrie proprie. Apare calomnia de omor ritual, adică sacrificiul uman pe care evreii l-ar fi practicat de sărbători, calomnie care are o influență negativă asupra unor mase ușor influențabile. În alte țări evreii sunt agresați și uciși, fie obligați să poarte semne distinctive. În țările române, arată autorul, nu s-a ajuns la asemenea măsuri. Dimpotrivă, au fost domni și boieri care au chemat evrei și s-au folosit de ei pentru împrumuturi de bani, tranzacții, etc. Nicolae Iorga nu a acceptat ideea prezenţei evreilor în țările române înainte de 1600. Ulterior el și-a mai revizuit concepția. În oastea lui Mihai Viteazu au fost prezenți evrei, fie militari, fie furnizori de alimente, mărfuri, arme. În sec. XVIII apare funcția de Hahambașa, conducător al obștii evreilor din Moldova și Țara Românească. Un subcapitol al cărții lui Teșu Solomovici are titlul – „Bani evreiești într-o lume stagnantă”. Este util să se înțeleagă rostul evreului neguțător, zaraf, etc. de a sprijini, desigur nu fără un beneficiu, activitatea social-economică în țările române. Trecem peste aspectele cunoscute în sec. XVIII-XIX, hasidismul, Haskala (iluminismul), evreii și Revoluția de la 1848, bine evocate de autor.
Se știu încă puține lucruri despre activitatea Lojei Bnei-Brith (Fiii legământului), dar efectele au fost vizibile – emanciparea evreilor, solicitarea unor drepturi egale, a cetățeniei, multiplicarea relațiilor economice cu exteriorul, etc. Un rol l-a jucat consulul SUA, Peixotto, oamenii de afaceri evrei Abraham Cohen-Lânaru, A. Blumenfeld, publicistul N.C. Popper, ș.a. Masoneria nu s-a apropiat, ci chiar s-a opus un timp emancipării evreilor, ceea ce spulberă mitul subordonării masoneriei de către evrei. Autorul dă și răspunsul la întrebarea cum a fost posibilă creșterea tendinței pro-sioniste în rândurile populației evreiești. El creionează cu precizie apariția și consolidarea evreilor sefarzi pe pământurile românești, și, ulterior, dezvoltarea evreimii askenazite (evreii veniți din Germania, Austria, Polonia). Aflăm din cartea lui Teșu Solomovici și despre răspândirea limbii idiș în țările române, o limbă, de fapt un dialect format pe baza lexicului german din sec. XII-XIII, cu adaosuri românești, slave, care se vorbea în toate orășelele (ștetl-urile) României. Totuși sefarzii au încă poziții puternice în lumea financiară – Hilel Manoah, Bally, Halfon, Elias. Sefarzii, care vorbeau ladino, un dialect spaniol, aveau un nivel cultural ridicat și preocupări artistice. Unii considerau că antisemitismul era provocat de îmbrăcămintea și aspectul așkenaziților. Mulți evrei adoptă obiceiurile occidentale pentru a se integra în viața social-culturală a țării.
În Ardeal, crede autorul, antisemitismul a fost importat din Austria și Ungaria. Un exemplu de multiculturalism îl dă Cernăuții, unde trăiesc români, evrei, germani, polonezi, ucraineni. Istoria lui Teșu pune reflectoare pe rabinii hasizi și oamenii modernității, Iuliu Barasch, Iuliu Popper, „regele Țării de Foc”, Solomon Schechter, descoperitorul Genisei din Cairo (depozitul sacru cu scrieri ebraice vechi), Avram Goldfaden, creatorul primului teatru evreiesc profesionist din lume. Sunt evocați marii artiști evrei originari din România care au ajuns vedete internaționale. E subliniat și aportul unor talentați arhitecți evrei care au contribuit la modernizarea urbanistică a orașelor românești. Evreii sunt profesioniști apreciați de populația română – medici, farmaciști, meseriași, croitori, tinichigii, tâmplari, giuvaergii.
Foarte documentate sunt capitolele cu participarea evreilor la Războiul de Independență din 1877-78, la Războiul de Întregire a Neamului din 1916-1919. Am apreciat și acribia cu care Teșu prezintă istoria emancipării populației evreiești din România, până ce Constituția din 1923 a legiferat, cu mare întârziere, dreptul meritat al evreimii române la cetățenie. E momentul când începe radicalizarea reacției cercurilor naționaliste românești și antisemitismul devine agresiv. E marcat rolul liderului evreu dr. Wilhelm Filderman în lupta pentru victoria emancipării, și ulterior în lupta pentru supraviețuire în anii ofensivei extremismului de dreapta.
Capitolele următoare prezintă existența evreilor amenințați cu distrugerea. Profesorul A. C. Cuza promovează un antisemitism deșănțat (cuzismul), preluat de Mișcarea Legionară, care se desparte de mentorul ei, grupându-se în jurul lui Corneliu Zelea Codreanu. Sunt prezentate cu talent momente de viață evreiască cotidiană. În Parlamentul de după Primul Război Mondial au intrat destui aleși din partea evreilor, care formează un Club al parlamentarilor evrei. România este vizitată de doi lideri importanți evrei – Haim Weizman, viitorul președinte al Israelului și Vladimir (Zeev) Jabotinski, promotorul luptei cu arma în mână pentru eliberarea Palestinei. Actorul Constantin Tănase care vorbea curent idiș, român fiind, prezintă spectacole la Tel Aviv. Vasilache – român și N. Stroe – evreu formează un cuplu artistic de succes. Totodată, subliniază Teșu, apare tendința românizării numelor evreiești pentru a evita discriminarea, dar și cea de convertire la creștinism. Lazăr Șăineanu, Tudor Vianu, Eugen Ionescu, Nicolae Steinhardt (după al Doilea Război, în închisoare fiind) sunt cazuri ilustre. La fel Marcel Avramescu, Richardt Wurmbrand. Autorul îl citează pe Mihail Sebastian, care scria cu multă clarviziune, că din calitatea de evreu nu poți demisiona.
Un capitol încăpător prezintă istoria mai puțin știută a sionismului românesc. Autorul subliniază faptul că sioniștii plecați din România ca și liderii evrei din Palestina nu au înțeles la timp pericolul grav pentru evreii rămași pe care îl reprezenta extremismul naționalist generat de Germania nazistă și de cercurile extremiste românești, inclusiv dictatura militară a generalului Antonescu. Desigur, puțini au realizat potențialul genocidar al nazismului, atât cercurile din Anglia, Franța, dar și din SUA. La fel s-a întâmplat cu evreii din România, care puteau fi îndrumați să emigreze la timp din fața Holocaustului, subliniază autorul. Și are dreptate, chiar bunicii subsemnatului au plătit cu viața dorința de a rămâne în Cernăuți, în anii războiului. Puțini știau ce însemna Auschwitz sau Transnistria. Autorul cărții „O istorie altfel a evreilor din România” polemizează cu cei care edulcorează realitatea, uitând deliberat cum înșiși aghiotanții lui Antonescu făceau rapoarte cutremurătoare despre situația evreilor din Transnistria – lipsă de hrană, șomaj total, frig, lipsă asistență medicală. La fel cu Pogromurile de la Dorohoi (1940), București, Iași(1941).
Teșu Solomovici nu ascunde nimic din realitățile istorice. Faptul că el numește decizia mareșalului Ion Antonescu de a elibera Bucovina de Nord și Basarabia răpite de sovietici actul unui român patriot nu înseamnă negativism, generalul a văzut istoria prin prisma dramei ciuntirii țării sale. România a fost lovită în egală măsură de Germania nazistă pornită pe cucerirea lumii și de URSS, condusă de un dictator paranoic și de o dictatură sângeroasă. Mulți ani adevărul a fost ascuns de istoricii nu numai comuniști, dar și de unii occidentali. Faptul că Antonescu a învinuit pe evrei de trădare este o dovadă de îngustime și chiar cruzime, arată Teșu. Evreii au suferit mult de-a lungul secolelor, stigmatul „trădării” le-a fost pus în urmă cu două mii de ani. Armata română nu a fost maltratată de civilii bătrânii sau tinerii evrei, poate că au fost cazuri izolate. Evreii nu aveau drept de a purta arme. Partizanii sovietici erau de toate etniile. Odessa a fost un caz tragic, incredibil de crud. Au plătit 20.000 de evrei nevinovați pentru acțiunile partizanilor sovietici.
Foarte documentate sunt capitolele cărții referitoare la Mișcarea Sionistă și activitatea „JOINT”-ului american în România. Sioniștii din România au fost permanent activi, dar nu ca o „agentură anglo-americană”, cum avea să mintă propaganda comunistă, ci ca un organ de luptă, desigur, neunitar, cu diverse orientări de la stânga la dreapta. Aflăm din cartea lui Teșu despre savantul evreu-român Moses Gaster, expatriat încă din 1886, care susține de la Londra efortul sionist. România a fost vizitată de un marcant personaj din clasa politică britanică, Sir Lawrence Oliphant, în sec. XIX, încă, el a previzionat crearea unui stat evreu. Un lider marcant evreu a fost Adolph Stern. Presa de orientare antisemită prezenta pe sioniști ca pe un păianjen care țese plasa în jurul României. Fals, sioniștii îndemnau evreii să plece în țara lor. Ei au început să îndemne populația evreiască să învețe diverse meserii practice, agricultura pentru a fi utili în Noua Țară. Un rol important l-a avut Joint în ajutorarea financiară a evreilor, unii fiind cu totul săraci. Joint are sediul în SUA. Economia românească a beneficiat de activitatea și inițiativele evreilor cu bază financiară, în sistemul bancar, în construcția de căi ferate, locuințe etc. Academia Română a numărat printre membrii săi evrei de mare cultură, mai puțini înainte de război, mai mulți după. O Cameră de Comerț Româno-Palestiniană s-a înființat în 1933.
În literatură, arată autorul, de la veselul Cilibi Moise și Velvală Zbarjer până la Radu Cosașu s-au scurs aproape două secole. Anticari, folcloriști, editori, tipografi, mulți evrei. Cultura română nu a fost „viciată” de evrei, ci dimpotrivă –
îmbogăţită. Autorul demonstrează că Avangardismul literar a fost adus în România în bună parte de evrei. Mihail Sebastian a venit cu harul său de dramaturg, publicist, romancier. Prietenia cu ideologul naționalist-extremist Nae Ionescu este o chestiune care nu-i poate întina memoria. Talentul a primat, ca și conștiința iudaică. Presa a fost una dintre preocupările de seamă ale intelectualilor evrei, până la introducerea legilor rasiale de la Goga-Cuza, la Gigurtu și Antonescu.
Cartea lui Teșu e doldora de povești care au în centrul lor evrei. Autorul are harul povestirii. Aflăm și detaliile atentatului provocat la 20 noiembrie 1920, de anarhistul evreu pro-moscovit Max Goldstein, care a detonat o bombă în incinta Parlamentului. Gestul a fost condamnat și de evreimea autohtonă. Comuniștii evrei erau închinători ai Moscovei, sperând că prin comunism, evreii vor reveni la starea de cetățeni cu drepturi egale. Deșertăciune, scrie Teșu. În URSS au fost înghițiți de GULAG, în alte țări au fost persecutați și înainte și după război. Comunismul a fost un fenomen istoric, nu există un creator sau un provocator, comuniști au fost de toate etniile, inclusiv română. Unii fac aritmetică, la fel cum contabilizează victimele Holocaustului, mulți comuniști evrei, puțini evrei uciși. Totul este pe dos. Desigur lideri evrei comuniști au existat, se cunosc, la fel și poliția secretă sub comuniști era multietnică.
Ce mai aflăm din cartea lui Teșu Solomovici? Foarte multe: Un prieten al evreilor și al sionismului a fost părintele-scriitor Gala Galaction, dar și marele poet Tudor Arghezi. Nicolae Iorga, cel sacrificat de căpetenia legionară Horia Sima, a oscilat între simpatie și antipatie față de evrei. Carol II era corupt și avea opțiuni oscilante. Din Casa Regală, regele Ferdinand, apoi regele Mihai și în special mama sa, regina Elena, au apreciat și au susținut evreimea română în vremuri de restriște. Octavian Goga spunea că are două camere, într-una scrie poezie (de mare valoare), în alta îi înjură pe evrei. Mișcarea Legionară a cuprins membri și simpatizanți în mai toate păturile sociale. Iluzia era eradicarea corupției, revenirea la morala creștină. Dar antisemitismul nu lipsea, ceea ce contravine esenței creștinismului. Așa cum arată Teșu Solomovici, unii intelectuali de mare valoare s-au lăsat antrenați în această mișcare, unii au regretat, alții nu, mulți au făcut închisoare grea sub comuniști. Astăzi e corect să valorificăm ce a fost bun și ce nu a fost valabil în cazul fiecăruia.
Câteva capitole consistente sunt închinate istoriei evreilor în anii Holocaustului. În 1940 URSS răpește României Basarabia. Cine este de vină? Evreii basarabeni, ei au trădat, au scuipat, au atacat armata română. Autorul citează multe documente. Mareșalul Ion Antonescu a luat drept argument faptul că evreii sunt în majoritate bolșevici. Fals, demagogie, subliniază Teșu. Bolșevicii nu erau împărțiți pe etnii. La Dorohoi, la Galați, la București, la Iași, mii de evrei uciși cu bestialitate de militari care îndeplineau ordinele, uneori ale unor grade inferioare. Jurnalul lui Sebastian conține multe mărturii din București. Umilința și teroarea antievreiască au fost greu de imaginat. Se vorbea de „purificarea nației”, calchiere a sloganului nazist despre arieni. Fără Filderman, Șafran, Zissu, liderii evrei curajoși din acei ani, pierderile de vieți ar fi fost poate mai mari. Evreilor li s-au cerut sume imense pentru a fi scutiți de o moarte sigură. Nu aveau aceste sume. Unii au fugit pe vase uzate, unii s-au înecat în Marea Neagră.
La 13 octombrie 1942, mareșalul Antonescu a oprit deportările. Autorul dezvăluie mecanismul care a făcut posibil acest lucru. În 1943 o parte din copiii din Transnistria au fost retrimiși în țară, în 1944, alte loturi au fost eliberate, iar 23 august 1944 a pus capăt acestei tragedii. Autorul arată că mareșalul Ion Antonescu a făcut opoziție față de venirea lui Eichmann în România ca executant al genocidului, tot el a oprit deportările, însă pentru moartea a sute de mii de evrei a rămas responsabil. În Transnistria evreul Jagendorf a înființat singura fabrică pentru muncitori evrei. Dar în țară au fost și trădători ai evreimii, precum Willman care a colaborat cu naziștii și cu autoritățile române în exterminarea unor evrei. Gingold a fost și el un personaj controversat. Nu există pădure fără uscături.
Citim cu interes și relatarea procesului elevilor de la Liceul evreiesc Cultura, acuzați de atentat împotriva Statului, în 1942. Procesul s-a încheiat cu execuții și condamnări la ani grei. După război, unii au avut parte și de închisorile comuniste.
Despre „românii de omenie” autorul scrie cu multă căldură, subliniind acțiunile pro-evreiești ale unor fruntași ai lumii românești precum Regina-Mamă Elena, Iuliu Maniu, C. I. Brătianu, Mitropolitul Bălan, Ioan Hudiță, Aurel Socol, Raoul Șorban, mitropolitul Tit Simedrea. E amintit și rolul deplorabil jucat de Centrala Evreilor, care a colaborat cu Radu Lecca, împuternicitul mareșalului pentru problema evreiască. Autorul dezvăluie multe din paradoxurile vieții evreiești în anii celui de-al II-lea Război Mondial, existența unei Academii rabinice, la care a colaborat și fratele Anei Pauker, un sionist convins, teatrul evreiesc Barașeum, înființat încă în octombrie 1940 de ministrul legionar Radu Gyr, universități evreiești, rețeaua de școli evreiești, funcționarea Sinagogilor etc. Interesantă este și povestea relatată de Teșu despre diplomatul român George Beza, care a sosit în 1941, cu familia sa, la Haifa, unde a înființat „Mișcarea României Libere”. Ulterior au venit în Palestina un reprezentant al lui Maniu, apoi poetul Ștefan Nenițescu (a făcut închisoare după război), Pavel Dan, ș.a. Era o activitate antinazistă de care se știe foarte puțin.
O istorie aparte o au evreii din Ardeal, divizați în neologi, ortodocși și sabateeni, arată autorul. În anii ocupației maghiare, 1940-1944, persecuția evreilor a fost mai aprigă, în special după fuga și arestarea lui Horthy, care încercase o înțelegere cu Aliații, după care a venit partidul fascist aliniat la naziști. Deportările masive au început în martie 1944, până spre sfârșitul anului când armata sovietică și română au avansat spre granița de vest. Un capitol puțin cunoscut este cel al evreilor parașutați în România pentru diversiuni antinaziste. Ei erau voluntari din Palestina. Numele lor se regăsesc în cartea lui Teșu Solomovici. Antonescu a refuzat să predea Gestapoului pe parașutiștii arestați de militarii români. Amintim aici numele lui Itzac Artzi, cunoscut și după război de evreii din România și din Israel.
Căderea regimului antonescian a trezit mari speranțe, până și liderul sionist A. L. Zissu credea că „a bătut ceasul libertății”, arată autorul. Zissu a cunoscut închisoarea până în 1956, când a fost lăsat să plece în Israel unde a murit, grav bolnav, după câteva luni. Procesele antisioniste s-au ținut lanț sub regimul comunist, în special în 1953-1954. În favoarea celor arestați a intervenit și Șef Rabinul dr. Moses Rosen, succesul fiind minim. Printre torționari erau și evrei, precum Mișu Dulgheru, dar a fost și el torturat pentru „slăbiciune omenească”. Deși majoritatea conducătorilor comuniști nu erau evrei, acum se repetă cu perseverență despre preponderența evreilor – Vasile Luca nu era evreu, Dej, nici el, dar Ana Pauker (înlăturată în 1952), Iosif Chișinevschi, Leonte Răutu, Petre Lupu, Gaston Marin, Gh. Florescu, acad. A. Toma, jurnalistul Sorin Toma, Valter Roman, lucrători în MAI, Securitate, presă erau și evrei, fără a-și asuma evreitatea.
Pe lângă cele expuse de autor pot adăuga faptul că Teohari Georgescu nu era evreu, deși unii, după aspect, îl socoteau evreu. După 1989, falsul tribun C. V. Tudor i-a „botezat” pe majoritatea comuniștilor cu nume evreiești absolut inventate. Deja Gheorghiu-Dej a început o „purificare” a conducerii de foști voluntari în Spania, de evreii veniți de la Moscova, iar Ceaușescu a mers până la capăt. Mulți scriitori evrei au regretat după ani încrederea în „idealurile” festiviste ale comuniștilor. Unii au plecat, alții au murit cu mari regrete în suflet, subliniază autorul. Față de persecuțiile seculare, promisiunea eliberării părea credibilă. Au fost și valori, ele au rămas moștenire. Din Israel, Ben Gurion clama: „Evreii din țările socialiste să plece în orice condiții”. Ceaușescu a găsit o soluție – banii pe cap de evreu. O diversiune în primii ani de regim comunist a fost înființarea Comitetului Democrat Evreiesc, cu cadre bine alese de PCR-PMR. El a fost ulterior dizolvat, fiind compromis în ochii conaționalilor.
Foarte documentat și interesant este capitolul care încheie istoria evreilor a lui Teșu Solomovici: strămutarea tribului evreo-român în Israel, istorii, portrete de lideri, evenimente, viața cotidiană.
Am putea scrie mult despre cartea lui Teșu Solomovici, dar nu dorim să răpim farmecul și interesul cititorului potențial.
La bună lectură!
Stimate dle Leibovici, vă mulțumesc pentru onoarea ce mi-o faceți de a publica recenzia atât de laudativă a lui Boris Marian în portalul dvoastră internet. Indiferent de natura reacțiilor, voi participa, cu asentimentul dvoastră, la discuții (dacă se vor isca). Sper să nu fiu atacat la persoană, că nu veți îngădui.
Cartea e rezultatul a unui travaliu de jumătate de secol. Au apărut în Editura TEȘU și în diferite publicații, fragmente sau variante ale cărții. La solicitarea Editurii Academiei Române, și sprijinit de Secția de Istorie a Academiei Române am purces la elaborarea cărții de față. Am simțit responsabilitatea onoarei ce mi se făcea: după 130 ani de existență, Editura Academiei Române, și directorul ei, minunatul prozator academician Dumitru Radu Popescu, mi-au propus să editeze o istorie a evreilor din România. Solicitare care mi-a adus o imensă bucurie.
Am lucrat la această variantă a istoriei evreilor din România câțiva ani. Am revizuit cele scrise anterior, am elaborat capitole noi, am completat fototeca celor aproape 500 de imagini (fotografii, hărți, desene) care ilustrează cartea mea. Din felurite motive, în special din invidie, din răutate și din îngustime de vederi, unii istorici, în special conaționali, mă exclud din comunitatea cercetătorilor și scriitorilor de istorie. Asta în pofida faptului că marii istorici și cărturari români, Dinu C. Giurescu, Dan Berindei, Răzvan Theodorescu, Adrian Cioroianu, Andrei Pleșu ș. a. au arătat prețuire pentru lucrările mele.
Sper să înțelegeți de ce pentru mine publicarea cărții „O istorie altfel a evreilor din România” în Editura Academiei României, reprezintă un eveniment de proporții. E adevărat că am anunțat apariția cărții anul trecut, la Târgul de carte „Gaudeamus”. Dar nu a fost să fie. Un denunț ticălos adresat Senatului Academiei Române a suspendat apariția cărții. În denunț eram acuzat de „plagiat”, că aș fi „un fan al mareșalului Ion Antonescu”, că aș fi un „negaționist al Holocaustului” și de alte blestemății. O Comisie de istorici de la Secția de Istorie a Academiei Române a cercetat acuzațiile și le-a găsit „neîntemeiate”. După aproape un an, Editura Academiei Române a primit din partea Senatului Academiei Române, aprobarea să continue publicarea cărții mele.
Cunosc numele celor care au semnat denunțul. Trag nădejde să mă întâlnesc odată cu vreunul din ei. Să-i dau cu cartea în cap, e o carte groasă, cartonată, sper să-i doară pe măsura durerii ce mi-a provocat denunțul lor. Și acum, cartea să-și ia zborul. Latinii spuneau „habent sua fata libelli”, fiecare carte cu destinul ei. Îi doresc cărții un destin fericit.
Vă mulțumesc, Teșu Solomovici
(P.S. Dacă doriți,puteți publica aceste rânduri)
[Din partea Moderatorului]
Voi bloca în întregime comentariile cititorilor care conţin atacuri la persoană.
Pentru a putea comenta, trebuie mai intai sa cunosti continutul cartii. Exista o varianta „online” -a cartii ? Pentu ca nu multi isi pot permite sa cumpere o carte atat de mare, si cartonata dupa spusele autorului.
Sub nicio forma nu poate exista nici cea mai mica toleranta pentru criminalul Antonescu. Un om – un univers. Si uciderea unui singur „UNIVERS” – deja este suficienta pentru pronuntarea pedepsei cu moartea. Dar pentru mii si mii de crime se poate imagina o „compensatie” de genul „a salvat alti evrei” ??
Astept ocazia de a citi aceasta carte – istoria evreilor din Romania, sperand ca autorul si-a dat seama ca istoria evreilor nu poate fi sectorizata teritorial, istoria evreilor, dupa parerea mea, trebuie sa cuprinda un factor comun – antisemitismul, un fenomen global, globalizat pentru Diaspora, si cu reflexii inertiale si asupra statului Israel.
Felicitari autorului pentru uriasa truda depusa ! (deocamdata – pe credit fara dobanda!).
Din păcate, recenzia constă în principal în enumărarea a zeci şi zeci de fapte, o trecere în revistă cam nesistematică, şi mult prea succintă pentru a le înţelege, şi pentru a înţelege planul şi structura cărţii. Dar… nu este uşor de făcut o recenzie bună… Oricum, mulţumesc pentru efort.
@Teşu Solomovici
O primă întrebare:
Dl. Marian scrie: „Este amintit și rolul deplorabil jucat de Centrala Evreilor, care a colaborat cu Radu Lecca, împuternicitul mareșalului pentru problema evreiască”.
Despre ce este vorba? Ce a fost această Centrală a Evreilor, ce a făcut „deplorabil” şi nu trebuia să facă, ce NU a făcut şi ar fi trebuit, şi putut, să facă?
Dl. Sfartz a scris: ” … istoria evreilor, dupa parerea mea, trebuie sa cuprinda un factor comun – antisemitismul, un fenomen global, globalizat pentru Diaspora, …”.
Eu nu sunt de părere că antisemitismul, adică ura faţă de evrei, trebuie să fie sau să devină un „factor comun” al istoriei evreilor, deoarece în acest fel duşmanii evreilor devin referinţa pentru ceea ce trebuie să fie evreii înşişi.
Este o carte cu 47 de capitole, poate că ar trebui să reproduc cuprinsul, dar ar fi o muncă ingrată. Autorul a încercat și a reușit în bună parte să abordeze o istorie de circa 2500 de ani. Discutăm aici nu numai modul cum și-a făcut treaba recenzentul, rolul meu este minor. Se poate discuta despre istoria însăși a evreilor din România, dar nu se vede o intenție în acest sens. De asemenea există la dl. Sfart Pincu două erori de interpretare – antisemitismul nu este o constantă pe timp de 2500 de ani. Ca orice boală el evoluează …sinusoidal. Ce privește activitatea Centralei Evreilor conduse de Gingold, Willmann, colaborarea cu Radu Lecca, ca și în alte țări ocupate de naziștii ea a vut rolul de Kapo, cum erau cei din lagăre. Adică ajuta regimul mareșalului să stoarcă bani de la evrei, să aplice șantajul, să facă liste pentru deportare. ERa o unealtă. Cred că se cunoaște acest aspect. Mulțumesc d. Leibovici că a publicat recenzia. .
@Boris M. Marian
> Ce privește activitatea Centralei Evreilor […]
Mulţumesc. Întrebarea era de fapt adresată d-lui Solomovici…
Stimate dle Alex Leibovici, iată ce spune cartea mea „O istorie altfel a evreilor din România” în legătură cu „Centrala Evreilor” (pag. 316):
Adaog: „Centrala Evreilor” a fost invenția lui Radu Lecca, împuternicitul mareșalului pentru problemele evreiești. Lecca era un veros om de afaceri, un pic spion german, pus pe căpătuială. El a înțeles repede că evreii îi pot împlini visurile de îmbogățire. Totul putea fi tranzacționat cu Radu Lecca, și mai ales deportările, evadarea din România și plecările în Palestina, viața și moartea. Filderman și majoritatea liderilor evrei din România au înțeles și ei repede acest lucru. Când au trebuit să decidă dacă să facă parte din conducerea „Centralei Evreilor” ei au răspuns pozitiv. Așa se va întâmpla ca numeroși lideri evrei să lucreze în această instituție care mirosea a „kapo”.
Îndeplinind tot felul de ordine date de mareșalul Ion Antonescu, prin intermediul împuternicitului său, Radu Lecca, ei au făcut tot ce era posibil să îndulcească viața evreimii prigonite. Poate că participarea lor la bunul mers al „Centralei Evreilor” nu a fost morală, dar foloasele s-au făcut resimțite. Radu Lecca era foarte mulțumit cu „invenția” sa. El nu era interesat de „Soluția Finală” a Berlinului nazist. L-a influențat oarecum și pe mareșalul Ion Antonescu în această direcție. Interesul său era să stoarcă cât mai mulți bani de la evrei, o parte din ei ajungeau la Antonești, destui ajungeau în propriul său buzunar.
După război, arestat și condamnat de comuniști, Radu Lecca și-a scris în închisoare memoriile, publicate sub titlul „Eu i-am salvat pe evreii din România”. Multe secrete dezvăluite pentru prima oară, multe adevăruri dar și o enormă manipulare a istoriei.
[Wiki are un lung articol dedicat lui R. Lecca; a se vedea acolo şi tabul “Discuţie”/Red.]
Eu spun Una,Domnul Manta- vorbește de ALTĂ ! .(E o metodă,această deturnare prin cuvinte ?).
Eu am afirmat,că factorul comun este antisemitismul din ISTORIE-deci din trecut-cât timp- istoria se definește ca o desfășurare de fapte -exclusiv din trecut,iar Dvs. prin fraza:
„…. trebuie să FIE sau să DEVINĂ un „factor comun”. ..”.(subl.mea),
extindeți antisemitismul pentru PREZENT și VIITOR.!
Evoluția antisemitismului în prezent și în viitor, este o TEMĂ de analiză complect separată, și este o temă grea, nerezolvabilă prin „literatură”-ci doar prin studii și analize științifice, implicând psihologia,psihiatria și statistica socială, dar și psiho-somatica individuală tipizata pentru anume mulțimi.
Antisemitismul nu „mai” implică doar pe evrei. El este un indicator social-politic al gradului de civilizație și ar trebui să între în analizele și rapoartele privind „starea națiunii”-ca ceva similar cu….cursul valutar !!
Interesantă observația D-lui Boris Marian cu privire la cele „două erori” de interp[retare a antisemitismului, făcute de Dl.Sfartz”.
Nu am făcut nicăieri afirmația că antisemitismul ar fi o constanta!
Dar nici „sinusoidal”-nu este,așa cum afirmă autorul acestei minunate recenzii-Dl.Boris Marian ! Pogromurile si genocidele nu se incadreaza in sinusoide-niste curbe „blande” !
Ca om aparținând clasei inginero-matematicienilor, îmi permit să compar evoluția istorică a antisemitismului, cu evoluția stărilor energetice ale unui sistem mecanicist,în care energia potențială se transformă în energie cinetică-și invers, pe plan social-antisemitismul evoluează din stare latentă în stare activă-nu sinusoidal, ci după niște legi și stare de lucruri social politico-economice a „masei” care generează acest fenomen.
Ca model matematic,aș preferă o comparație cu o evoluție asimptotică-asimetrica.
> (Dl. Sfartz scrie:) „Eu spun Una,Domnul Manta- vorbește de ALTĂ ! .(E o metodă,această deturnare prin cuvinte ?)”.
Dl. Sfartz a scris înainte:
” … istoria evreilor, dupa parerea mea, trebuie sa cuprinda un factor comun – antisemitismul, un fenomen global, globalizat pentru Diaspora, …”.
Eu am comentat după aceea:
„Eu nu sunt de părere că antisemitismul, adică ura faţă de evrei, trebuie să fie sau să devină un „factor comun” al istoriei evreilor, deoarece în acest fel duşmanii evreilor devin referinţa pentru ceea ce trebuie să fie evreii înşişi”.
Se vede clar că eu am comentat chiar spusele d-lui Sfartz, deci că nu vorbesc „de ALTĂ”, cum pretinde dl. Sfartz.
> iar Dvs. prin fraza: „…. trebuie să FIE sau să DEVINĂ un „factor comun”. ..”.(subl.mea), extindeți antisemitismul pentru PREZENT și VIITOR.!
Dl. Sfartz a omis să citeze începutul frazei mele: „Eu nu sunt de părere …”, unde l-am subliniat prin litere aldine pe „nu”, dar a fost inutil, deoarece dânsul tot pe dos a înţeles. În acest fel pretinsa mea extindere spre viitor a antisemitismului este evident o interpretare greşită a dl. Sfartz, la fel ca şi acuzaţia sa de „deturnare prin cuvinte”.
Pe scurt, dl. Sfartz, deseori neatent, răspunde la ce crede dânsul că aş susţine eu, şi nu la ce apare scris negru pe alb. Aceasta are darul să-l confuzioneze rapid pe eventualul cititor care are răbdarea să urmărească un dialog, ce ajunge rapid să ceară un efort prea mare de descâlcire.
> Antisemitismul nu „mai” implică doar pe evrei.
Antisemitismul se referă la evrei, dar îi „implică” pe antisemiţi.
Mă miră apatia cu care a fost primită recenzia cărții, aici sunt câteva aspecte ce meritau discutate –
1. Autorul Teșu Solomovici a fost acuzat că laudă pe mareșal, am citit în 2015 o discuție aprinsă pe acest site, iar eu întreb unde îl laudă? Antonescu a fost un asntisemit activ, a provocat un genocid antievreiesc, nunumai ce cei din Romțnia, ci și cu evrei ucrainieni.Dar el nu a aderat la „soluția finală” de la Wannsee, și-a făcut treaba cum l-a tăiat capul. Era un criminal de război pt. atacul împotriva URSS și crimele ce au urmat.
2. Evreii din România nu au beneficiat de sprijin decâț foarte restrâns din partea populației majoritare, la fel și în Ardealul de Nord. Este adevărat că și românii au fost uciși de ocupanții unguri.
3. Conducătorii PCR-PMR au fost de mai multe etnii, dar în România se repetă pe diverse căi, aceeași minciună – comunismul a fost adus de evrei. Despre URSS s-a spus după 1917 că tot evreii au adus comunismul, Lenin însuși prin bunic trebuia să fie evreu, Stalin – evreu gruzin (???), Troțki, desigur, ce putem adăuga?
3. De ce nu s-a acordat cetățenia evreilor din Romțnia decât după 75 de ani de la revoluția de la 1848, deși li s-a promis ? Chiar și KK, Austro -Ungaria a acordat acest drept în 1867 , deci multe se pot discuta. Știm destule? Nu cred.
@Boris M. Marian
> Teșu Solomovici a fost acuzat că laudă pe mareșal, am citit în 2015 o discuție aprinsă pe acest site, iar eu întreb unde îl laudă?
Înseamnă că n-aţi citit atent discuţia. Nu reproduc concluzia, puteţi să urmăriţi aici:
Articolul http://acum.tv/articol/72862/, comentariile
http://acum.tv/articol/72862/#comment-132362
http://acum.tv/articol/72862/#comment-132449 şi următoarele.
Articolul http://acum.tv/articol/75039/, comentariul
http://acum.tv/articol/75039/#comment-132841 şi următoarele.
Veţi vedea că dl. Solomovici oscilează permanent între
> nu am scris niciodată că mareșalului Ion Antonescu i se cuvine mulțumiri pentru că a salvat sute de mii de evrei
si, în acelaşi comentariu,
> mareșalului Antonescu i s-ar cuveni recunoștiința noastră.
Această ultimă variantă, sub forma „Antonescu a salvat 300’000 de evrei, spune Teşu Solomovici”, a apărut de numeroase ori în mass-media românească – am dat referinţe şi citate – fără ca dl. Solomovici să fi avut ceva de obiectat.
Sunt curios ce formulări foloseşte dânsul în ultima sa carte în legătură cu aşa-zisa „salvare” a evreilor. Poate cineva să citeze? Dl. Solomovici? Dl. Marian?
> Antonescu … nu a aderat la „soluția finală” de la Wannsee
Ei ba bine că nu!!
Scrie însuşi dl. Solomovici (http://acum.tv/articol/72862/#comment-132337) că guvernul Român a acceptat în scris, pe 4 aprilie 1942 (doar două luni după conferința de la Wannsee!!), deportarea întregii evreimi române în lagărele de exterminare din Polonia (Auschwitz, Belzec etc). Este vorba despre cei din Regat şi din teritoriile „eliberate”, inclusiv cei adunaţi deja în Transnistria.
@ Alex Leibovici
M-am referit la epitetele unor comentatori precum Charlie, etc. Că Teșu nu este perseverent în concepțiile sale este un adevăr. Nu știu ce gândește exact, dar atât el, la fel și eu și mulți evrei am pierdut rude ca urmare a politicii genocidare a mareșalului. Nu am de gând vreodată să laud un criminal, dar știu că în Israel unii au dorit să facă un monument pentru Antonescu. Nebuni găsești oriunde. Iar Antonescu a semnat un act în aprilie 1942 pe care nu l-a mai respectat din august 1942, nu era chiar tâmpit, era viclean.
Pnct. 2 și 3 AU RĂMAS NEDISCUTATE.
@Boris M. Marian
> Că Teșu nu este perseverent în concepțiile sale este un adevăr. Nu știu ce gândește exact…
Probabil aţi vrut să spuneţi „consecvent”, nu „perseverent”. Oricum, să se contrazică în cadrul aceluiaşi comentariu, câteva rânduri mai jos, este o performanţă care dovedeşte mai mult decât inconsecvenţă. Ipoteza mea cea mai binevoitoare este că nici dânsul nu ştie ce gândeşte exact… deoarece nu gândeşte exact.
> Antonescu a semnat un act în aprilie 1942 [înţelegerea cu Germania privind deportarea întregii evreimi române în Polonia (Auschwitz, Belzec etc) în vederea exterminării/Mod.] pe care nu l-a mai respectat din august 1942, nu era chiar tâmpit, era viclean.
Deci susţineţi că semnarea acelui act era o viclenie/şiretlic din partea lui Antonescu? Spuneţi asta ca să ieşiţi basma curată cu afirmaţia dv. că „Antonescu … nu a aderat la „soluția finală” de la Wannsee”? Sau aveţi vreo dovadă că semnarea era concepută ca şiretlic? Ce crede dl. Solomovici?
Nu vi se parte tulburătoare cronologia următoare?:
– pe 20 ianuarie Hitler face cunoscută celor interesaţi decizia sa ca soluţia finală în „problema evreiască” să constea în deportarea în Polonia (Auschwitz, Belzec etc) în vederea exterminării a întregii evreimi europene aflată pe teritoriul Germaniei şi în teritoriile cucerite
– iar doar 10 zile mai târziu Federația Uniunilor de Comunități Evreiești din România, de sub președinția lui Wilhelm Filderman este desființată și înlocuită cu ”Centrala Evreilor din România”, instituție de obediență antonesciană.
Este o pură coincidenţă? Sau vă sugerează o intenţie – pe care însă o negaţi?
Oricum: aveţi vreo dovadă că semnarea acelei Înţelegeri cu Germania era concepută ca şiretlic?
Mai departe: dat fiind că aveţi cartea, v-am mai rugat să-mi spuneţi ce formulări foloseşte dl. Solomovici în legătură cu aşa-zisa „salvare” a evreilor. Nu aţi răspuns.
Aştept răspunsurile dv. la cele de mai sus înainte de a trece la punctele dv. 2 şi 3.
PS: se vede că nu aţi citit părţile din discuţie pe care vi le-am indicat 🙁
@Alex Leibovici
Citez – pg. 322/ „ O istorie altfel a evreilor din România„-La 6 octombrie 1941, Ion Antonescu se mândrea în CM- în ce-i privește pe evrei, am luat măsura ca să-i scot definitiv și total din aceste regiuni ( n.n. Basarabia și Bucovina). Mai am în Basarabia 10.000 de evrei, care în câteva zile vor fi trecuți dincolo de Nistru, iar dacă circumstanțele vor permite, vor fi trecuți dincolo de Urali… O zi după cucerirea Odesei, la 17 octombrie 1941, mareșalula creat pe teritoriul dintre Nistru și Bug GUvernământul Transnistria”. Nu voi cita mai mult, ar trebui să vă procurați cartea de la d. Teșu. Deci nu există negaționism în textele autorului cărții. Vrem să căutăm nod în papură, nu găsim. Eu nu pot fi acuzAT DE NEGAȚIONISM, AM SCRIS ZECI DE ARTICOLE DESPRE H0OLOCAUSTUL DIN R0OMÂNIA. Mai departe – Antonescu a oprit după un an deportările, iar din Vechiul Regat au fost deportați relativ o parte redusă din populația evreiască. Antonescu a refuzat oferta lui Hitler de a anexa Transnistria, cu scopul de a recupera Nordul Ardealului. Este un calcul politic corect sau viclean? V-am răspuns. În privința dezbaterii din 2015 pe ACUM nu doresc să reiau. Autorul cărții a cerut să nu fie atacat ca persoană. Eu propun să respectăm această cerere. Vă mulțumesc.
@Teşu Solomovici
Mulţumesc pentru materialul – interesant – extras din noua dv. carte privitor la istoricul deciziei lui Antonescu de a-i preda pe evreii din Regat şi Ardealul de Sud pentru exterminare în Polonia, precum şi „la loc comanda!” din 13 oct. 1942.
Dar nu îmi este clar la ce întrebări/afirmaţii de-ale mele sau ale altor comentatori răspunde materialul acesta ! Să reproduc mai jos întrebările pe care le-am pus eu:
1. „Sunt curios ce formulări foloseşte dânsul în ultima sa carte în legătură cu aşa-zisa „salvare” a evreilor. Poate cineva să citeze? Dl. Solomovici? Dl. Marian?”
Aici nu este vorba de istoricul deciziilor amintite ale lui Antonescu, ci de evaluarea pe care o daţi în noua carte faptului că Antonescu s-a răzgândit – trebuie să fie un citat de doar câteva rânduri…
2. Dl. Marian a afirmat că Antonescu n-a aderat niciodată la „soluţia finală” de la Wannsee şi că deci semnarea actului din aprilie 1942 privind predarea către germani a evreilor din Regat şi Ardealul de sud era de la început o viclenie/şiretlic din partea lui Antonescu (v. aici https://acum.tv/articol/79661/#comment-168662).
Eu sunt convins că dv. nu împărtăşiţi această opinie a d-lui Marian. Aţi putea confirma clar acest fapt şi pentru dl. Marian – că nu există dovezi că semnarea actului din aprilie 1942 a fost un şiretlic de-al lui Antonescu?
Antonescu l-a refuzat pe Hitler,ca s-o faca el insesi ! Trimiterea „dincolo de Urali”-insemna ceva mai rau decat camerele de gazare,care curmau rapid suferinta-insemna o moarte prin foamete si mai ales prin frig,cel mai inimaginabil chin posibil !
Si insemna si certitudinea generalului, ca va ajunge dincolo de Urali !
Shalom, dle Alex Leibovici, păcat că nu dați publicării capitolul din cartea mea „O istorie altfel a evreilor din România”, publicată de Editura Academiei Române, pe care vi l-am trimis. Cuprindea pe larg răspunsurile pe care le doriți pe scurt.
Am recitit din nou acest capitol ca să extrag citatul dorit de domnia voastră despre așa zisă „salvare” de către mareșalul Ion Antonescu a evreilor din România. Nu pot să vi-l trimit pentru simplul motiv că nu există așa ceva. Și asta pentru că mareșalul nu era preocupat de salvarea populației evreiești. Politica sa față de evrei a fost limpede formulată de el, imediat după ce a cucerit puterea. Dorea „purificarea țării” de toate elementele străine, sintagmă ce include și eliminarea evreilor. Emigrarea evreilor, de bună voie sau forțată – iată soluția la care se gândea, și nu „Soluția finală” nazistă.
Și totuși la un moment dat, în vara lui 1942, presat enorm de Berlinul nazist, mareșalul Ion Antonescu și-a dat asentimentul pentru deportarea întregii populații evreiești din România.
Dar, din varii motive, mult discutate de istorici, în toamna lui 1942 s-a răzgândit. Un miracol care a făcut ca evreimea română să rămână în viața. Mareșalul nu i-a „salvat” și nu i-a „cruțat” pe evrei, nu a folosit un „șiretlic” și nu și-a pregătit un „alibi”, pur și simplu a renunțat la planul de deportare a evreimii-române, refuzând să-i predea pe „evreii săi” pe mâinile lui Himmler și Eichmann. Acum e rândul, nu numai al istoricilor, să comenteze gestul său…
Corect răspunsul d. Teșu
@Teşu Solomovici
> păcat că nu dați publicării capitolul din cartea mea … pe care vi l-am trimis. Cuprindea pe larg răspunsurile pe care le doriți pe scurt.
1. cum am scris şi în comentariul meu precedent (https://acum.tv/articol/79661/#comment-168703), ceea ce mi-aţi trimis nu cuprindea răspunsurile scurte solicitate. Mi-aţi trimis un text de 5’000 de cuvinte, 8 pagini, în care să identific eu răspunsurile!! D-le Solomovici, aşa nu se poate duce o discuţie productivă, este lipsă de respect pentru interlocutor!
2. cu privire la publicare: la trimiterea materialului nu mi-aţi sugerat să-l public. Oricum, 8 pagini este muuult prea mult pentru un comentariu, chiar prea mult pentru articol. Materialul privitor la istoricul deciziei lui Antonescu de a-i preda pe evreii din Regat şi Ardealul de Sud pentru exterminare în Polonia, precum şi „la loc comanda!” din 13 oct. 1942, este interesant pentru cine vrea să ştie amănunte şi are răbdare să citească. Pot discuta în redacţie problema publicării, sau pot să trimit textul dv. celor care mi-l vor solicita.
> Am recitit din nou acest capitol ca să extrag citatul dorit de domnia voastră despre așa zisă „salvare” de către mareșalul Ion Antonescu a evreilor din România. Nu pot să vi-l trimit pentru simplul motiv că nu există așa ceva. Și asta pentru că mareșalul nu era preocupat de salvarea populației evreiești.
Eu nu m-am referit la un anume capitol, ci la întreaga carte. Eu nu v-am cerut un citat care să conţină cuvântul „salvare”, ci unul care conţine evaluarea nouă pe care o daţi în ultima carte faptului că Antonescu s-a răzgândit. Spuneţi că în capitolul respectiv nu există o evaluare a anulării deportării. Aşa este. Dar în restul cărţii?
Dacă lipseşte, este deja un pas înainte faţă de ce aţi scris şi declarat anii trecuţi, şi anume că aţi “fost salvat de către Antonescu” sau echivalente – „evreii datorează (datorează!!) viaţa lui Antonescu”, iar dv. nu aţi dezmințit. Când de fapt nimeni altul decât Antonescu hotărâse nimicirea evreilor români – cu mijloacele şi „know-how”-ul nazist!!
3. constat că aţi dezmințit destul de net afirmaţia d-lui Marian că Antonescu n-a aderat niciodată la „soluţia finală” de la Wannsee. De fapt a aderat la această „soluţie” la foarte scurt timp după ce, la Wannsee, s-au împărţit sarcinile pentru organizarea logistică şi politică a nimicirii evreilor din teritoriile controlate de Germania (România NU era controlată de Germania!)
> Emigrarea evreilor, de bună voie sau forțată – iată soluția la care se gândea, și nu „Soluția finală” nazistă.
Exact ca şi la nemţi: „soluţia” a evoluat, de la emigrare la exterminare. Antonescu nu se deosebeşte cu nimic de aceştia…
De altfel: ar fi interesant şi instructiv ca un istoric să studieze evoluţia legislaţiei antievreieşti şi a variantelor soluţiei finale în paralel, între Germania, România, Italia şi încă Ungaria şi Bulgaria. Sunt asemănări, sunt deosebiri, unele sunt explicabile probabil prin circumstanţele diferite, altele – prin atitudinea generală faţă de evrei.
@Sfartz Pincu
> Antonescu l-a refuzat pe Hitler,ca s-o faca el insesi ! Trimiterea „dincolo de Urali”-insemna ceva mai rau decat camerele de gazare
Nu, din materialele furnizate de T. Solomovici rezultă că atunci când Antonescu s-a răzgândit (oct. 1942), varianta „dincolo de Urali” nu mai era la ordinea zilei din cel puţin primăvara lui 1942. Şi oricum, fusese doar o vagă intenţie, nimic concret, nimic coordonat cu nemţii, ştiind că „dincolo de Urali” urma să fie teritoriu nemţesc.
Dacă Domnul Țesu S., care a scris mii de pagini despre istoria evreilor din România-o istorie strâns legată de gendirea și acțiunea lui A…(cunoașteți rugăciunea de pomenire a victimelor-evrei, în care se impune fraza care-i condamnă pe calai, prin:…”fie le numele uitat..”?),nu știe de ce a renunțat A. la soluția lui „finală”,atunci cine ???
Este vorba de istorie, de ghicitorie, nici macar de psihologie,unde se manevreaza presupuneri „certe” (!?),
Trebuie găsită explicația,cea unică și adevărată. Oricare om normal, dacă nu este un tâmpit,sau un bolmav mintal- este supusul functieι: „gândire -răzgândire”,iar motivul schimbării deciziilor poate fi atăt rațional, cât mai cu seamă irațional, de ce natură doriți Domniile Voastre-fiziologic, psihologic, sentimental și multe alte „influențe”-toate la un loc iraționale,și inadmisibile de către rigoarea cerută de istorie. Important este rezultatul răzgândirii, preferabil „pozitiv” (?!).
@ Șfartz Pincu
Este foarte clar, Antonescu urmărea mersul războiului, a crezut în Blitzkrieg, în 1942 acest mit s-a destrămat, doar Hitler a vrut să meargă până la capăt ( …sinucidere). De aceea nu credea că „soluția finală” mai era prioritară. Eu nu mă mir că în toamna lui 42 au fost oprite deportările, nu era vorba de milă, omenie, ce mă miră este perseverența mareșalului de a merge alături de Germania nazistă și totodată de a căuta o soluție salvatoare . A spus exact prietenul Teșu – Antonescu nu era preocupat de salvarea evreilor, ci de salvarea propriei armate și a sa, asta în 1943-1944. Obiectiv vorbind, el voia să scape de evrei pe orice cale, de aceea a permis plecarea a mai multor vase cu evrei spre Palestina. Istoria trebuie privită realist, eu îl condamn pentru moartea a circa 300.000 de evrei, dar caut și explicații pentru gesturi aparent absurde.
@Boris M. Marian
> … Antonescu nu era preocupat de salvarea evreilor, ci de salvarea propriei armate și a sa, asta în 1943-1944.
Antonescu nu a fost niciodată preocupat de binele evreilor, ci dimpotrivă. Cât despre salvarea României, a trebuit să intervină Regele Mihai pentru a încerca să o salveze.
> Istoria trebuie privită realist, eu îl condamn (pe Antonescu – vm) pentru moartea a circa 300.000 de evrei, dar caut și explicații pentru gesturi aparent absurde.
Ceea ce a făcut Antonescu se încadra în ideologia sa şi nu poate fi calificat drept absurd, ci criminal.
@V. Manta
Vorbim aceeași limbă, m-am referit la continuarea războiului, nu interpretați ce nu spun eu. OK?
Discutia relativ la afirmatiile Dlui T. Solomovici continua de ceva vreme. Dl A. Leibovici a dat un exemplu de rabdare si tenacitate greu de egalat in a deslusi itele incurcate si contradictiile din propriile afirmatii ale DLui Solomovici. Cateva astfel de exemple le-a enumerat in ultimul sau comentariu de mai sus. Dupa cum vedeti, in ciuda unui numar impressionant de discutii, concluziile raman nebuloase. Dl. Solomovici „a zis”, dar de fapt „nu a zis” si daca a zis „de fapt a fost scos dub context” si daca nu a fost „scos din context” atunci contextul nu a fost ales in mod democratic etc… O discutie interminabila ce se pierde in detalii semantice… Ce este de facut in acest caz? Mai mult decat a facut Dl. Leibovici deja, nu vad cu putinta. In ciuda eforturilor sale, discutia a stagnat in mod clar. Dar alte cateva lucruri sunt imposibil de negat….
Cele cateva nefericite sintagme propuse de Dl. Solomovici au devenit deja varf de lance ale negationastilor si antisemitilor. Pagini web imunde cu un vadit caracter antisemit (in Romania astfel de pagini web sunt ilegale, ceea ce nu le impiedica sa-si continue „activitatea lucrativa” nestingherite), clipuri web pe Youtube ce-l au drept protagonist pe Dl Solomovici ce intaresc imaginea sinistrului maresal drept salvator…. etc.
Din acest moment, putine sunt explicatiile semantice pe care Dl. Solomovici le-ar mai putea oferi… Personal, eu cred ca Dumnealui a spus tot ce a avut de spus si ca orice adaugire ar fi de prisos. Daca ar dori totusi sa faca ceva, ar putea contacta personal toate aceste surse media (chiar si ilegale) ce-i invoca scrierile drept argument pentru asertiunile lor incorecte din punct de vedere istoric si profund negationiste cerandu-le in mod lipsit de echivoc sa si discocieze afirmatiile de numele domniei sale. Aceasta reparatie este tardiva dar inca posibila.
Si ar mai fi un lucru ce ar putea aduce o reparatie morala… chiar daca supravietuitorii atrocitatilor din anii 40 sunt din ce in ce mai putini … Sa se clarifice, de exemplu, ca atrocitatile impotriva evreilor din regat (ma refer in special la pogromurile de la Iasi, Bucuresti, Galati etc) nu au fost instrumentate de armata germana ci… de cea romana. Deci, decizia ca Germania sa plateasca despagubiri in timp ce autoritatile romane de la acea vreme raman curate ca lacrima in cartile de istorie, sa fie revizuita. In mentalul colectiv romanesc, o astfel de asumare a trecutului pare inca imposibila. M-as bucura daca DL Solomovici ar putea investi un efort in aceasta directie in loc de a ne convinge ca „ceea ce a spus nu a spus” etc (a se vedea exemplele concrete enumerate de Dl. Leibovici).
In incheiere subliniez ca in nici unul din randurile de mai sus nu am adus un prejudiciu de imagine Dlui Solomovici sau altcuiva, nu am facut recurs la nici un element de limbaj insultator, indecent sau reprobabil. Motiv pentru care imi rezerv dreptul de a nu raspunde nici unui comentariu ce incearca a sugera contrariul.
@Boris M. Marian
> … m-am referit la continuarea războiului, nu interpretați ce nu spun eu. OK?
Ce nu aţi spus dv., dar eu totuşi am „interpretat”? Nu înţeleg, motiv pentru care nu pot răspunde la „OK?”-ul dv.
Puteţi să explicitaţi, pentru ca să ştim amândoi despre ce vorbim?
@ T. Burghelea
Sunt de acord cu ceea ce ați scris aici, cu două observații. Pogromul de la București, din 22-23 ianuarie 1941 a fost produs de Mișcarea lui Horia Sima. A doua obs. – o întrebare – nu v-ați mirat niciodată că istoricii români de anvergură nu au scris clar despre rolul criminal al mareșalului? Teșu are să spunem o inconsecvență în unele afirmații, faptul că negaționiștii se agață de unele afirmații ale sale nu îl incriminează, fără aceste oscilații, negaționismul din România are susținători foarte „consecvenți”. Dacă nu am dreptate, dacă istoricii români, Florin Constantinescu, Scurtu, Berindei au spus ceva și eu nu știu, vă rog să mă contraziceți.
@ B. M. Marian
Deci, suntem de acord cu prima parte: nu Germania nazista a fost responsabila de aceste atrocități ci romanii si autoritățile romane de la acea vreme. Un fapt deloc asumat public din câte știu eu.
Tăcerea istoricilor romani nu m-a mirat chiar atât de mult… In perioada comunista istoricii au avut treburi “mult mai serioase” decât a face lumina in destinul a sute de mii de nefericiți… Printre aceste “nobile si serioase” misiuni pot nota propovăduirea dacismului ulterior degenerat in dacopatie cu accese delirante, rescrierea istorie moderne intr-un mod echivoc (cei de la 1848 erau de fapt precursori ai comunismului) precum si rescrierea istoriei medievale intr-un mod in egala măsura echivoc: pe scurt, romanii evului mediu au fost buricul pământului si dacă n-ar fi fost ei….. însăși Europa ar fi dispărut. Iată deci cu ce se ocupau istoricii perioadei comuniste.
Despre evrei si soarta lor se vorbea doar in șoaptă – evreii deveniseră un popor de umbre a căror singura utilitate era de a fi vânduți (ad literam) pentru a alimenta rezervele valutare precare ale României socialiste. In timpul studiilor in Romania, nu am întâlnit nici o vorba in nici un manual de istorie despre acești nefericiți.
Astăzi, asumarea trecutului câștiga teren extrem de lent in timp ce erupțiile rasiste, antisemite si negaționiste sunt trecute cu vederea in mod constant si nonșalant.
@Teodor Burghelea
> Despre evrei si soarta lor se vorbea doar in șoaptă – evreii deveniseră un popor de umbre a căror singura utilitate era de a fi vânduți (ad literam) pentru a alimenta rezervele valutare precare ale României socialiste.
Chiar mai rău decât atât, însuşi cuvântul „evreu” era eliminat sistematic de cenzura presei, ca şi cum evreii nu existau şi nici nu au existat vreodată.
Această acţiune a cenzurii aminteşte imediat de newspeak-ul lui Orwell din romanul „1984”, un limbaj inventat şi controlat de un stat totalitar, limbaj caracterizat printr-un vocabular limitat, care îi împiedeca pe cetăţeni să gândească greşit.
Pe mine această carte, şi câteva altele ca ea, m-a ajutat să gândesc corect şi să acţionez în consecinţă.
Absolut, responsabilitatea pentru Pogromul de la Iași și Trenurile Morții din vara lui 1941 aparține autorităților românești. Dar, trupele germane nu pot fi eliminate din această ecuație a morții. Iași-ul era oraș de front, comandamentul forțelor germane care invadaseră, împreună cu forțele românești Uniunea Sovietică, se afla la Iași, la un moment dat, Iași-ul fusese împărțit în două, jumătate sub ordinele germane, jumătate- sub ordinele românești. La raziile efectuate începând cu zilele 24-25-26-27 -28-29 din iunie 1941, la arestări, asasinate, violuri și tălhării au participat și soldați germani. E inexact să se spună că NUMAI românii sunt de vină, cum e inexact să se spună că NUMAI germanii sunt de vină. Am descoperit o fotografie extraordinară (aflată în Arhivele de război ale Germaniei): soldați germani arestând evrei într-o locuință din Iași. Am inclus această fotografie în cartea mea „O istorie altfel a evreilor din România”, publicată de Editura Academiei Române (pag. 298). Germania a decis să plătească despăgubiri pentru ororile săvârșite de soldații și agenții germani la Iași. Știu ei de ce…
Împărțirea vinei,nu reduce nici cu 1% vinovăție fiecărei părți. Vinovăția românească „oficială” pentru crimele comise, este amplificată de participarea spontană a populației românești,(evident -nu toți), așa cum s-a întâmplat cu unchiul meu de 16 ani,elev de liceu,omorât cu bâtele în stradă-de doi colegi de ai lui-frații Condurache din cartierul ieșean Ciurchi, condamnați pentru crimă-după război.
In materialele ce încep sa iasă treptat la suprafața (fie fotografii de epoca, fie mărturii ale victomelor) – și aici un merit cu totul special in are istoricul Adrian Cioflanca căruia nu ii pasa de nimic altceva decât de adevarul istoric – nu am văzul referințe clare la armata germana. In pozele publicate pe pagina sa FB de ceva vreme nu am văzut uniforme SS sau Wehrmacht și nici mărturii explicite înculpand soldații germani in acest caz. De Solomovici, ne puteți furniza astfel de informații actuale și de o autenticitate verificată cum ca Germania a c-o-instrumentat pogromul de la Iași?
Cu afirmația dlui Sfartz sunt perfect de acord. Civili romani plin de zel au luat inițiativa de a măcelari evrei fără a fi nici in slujba armatei germanii, nici a celei romane.
Dar, pe de-alta parte, cunoscand rolul unic al armatei germane in a extermina evreimea din restul teritoriilor ocupate de naziști, responsabilizarea totala a Germaniei actuale pare o cale simpla de a ne spăla pe mâini. Dar este acest act un act de justiție? In cazul in care dovezile nu sint concludente, vom încerca de a repara o injustiție prin alta.. Din astfel de act de “justiție” discutabila nu poate ieși mimic bun. O nedreptate va genera alta si acest trist carusel nu se va opri niciodata
PS: Dl Solomvici, remarc ca afirmațiile Dvs evazive si echivoce (da, erau și unii dar erau alții, evident fără documente de epoca precum cele ale istoricului Adrian Cioflanca), rămân nebuloase, astăzi pot avea un sens daca prezentați la Kol Israel, mâine alt sens dacă le prezentați la emisiune jurnalistului Crostoiu. Astfel nu se poate dialoga. Opinia mea.
@Teşu Solomovici
Scrieţi:
> Absolut, responsabilitatea pentru Pogromul de la Iași … din vara lui 1941 aparține autorităților românești.
Dar câteva rânduri mai jos scrieţi că de vină sunt şi românii, şi germanii. Pentru mine, vină şi responsabilitate este acelaşi lucru: cine este vinovat, poartă şi responsabilitatea. Şi atunci cum să înţeleg cele două afirmaţii ale dv.??
> Germania a decis să plătească despăgubiri pentru ororile săvârșite de soldații și agenții germani la Iași. Știu ei de ce…
Vă referiţi, fără îndoială, la decizia anunţată în iulie 2017, în urma negocierilor organizaţiei Jewish Material Claims Against Germany (Claims Conference) cu guvernul Germaniei.
Întrebarea mea este: pe ce vă bazaţi când spuneţi că, acceptând să plătească, Germania ar recunoaşte astfel implicarea soldaților și agenților germani? Aţi citit decizia respectivă? Aţi văzut acolo aşa ceva – că plătesc anume pentru ororile săvârșite de soldații și agenții germani?
Vă întreb deoarece sunt posibile şi alte explicaţii pentru faptul că Germanii au acceptat să plătească pentru pogromul de la Iași din iunie 1941. Una ar fi că, după cum este ştiut, Germania plăteşte despăgubiri şi pentru fărădelegile făcute de aliaţii ei din timpul războiului, în ideea că fără războiul declanşat de Germania în septembrie 1939 toate aceste fărădelegi n-ar fi avut loc.
Deci: ce scrie în decizia aceea cu privire la recunoaşterea implicării trupelor germane? Sau aveţi alte surse germane în care se recunoaşte această participare?
PS: vă mai pusesem câteva întrebări, dar nu le-aţi dat atenţie…
Am fost zilele trecute la cimitirul evreesc din Iași,(o revedere cu părinții),si am aprins o singura lumanare in fata gropilor comune, unde sunt îngropați 11.000 de evrei, omorâți în pogromul și trenurile morții din Iunie 1941.Pe cine să plângi,cum să compătimești și să retrăiești suferințele prin care a trecut o victimä ? Dar pentru 10 suflete ? pentru 100 ? pentru o 1000? pentru 15.000 ?
Și m-am gândit la cât de ticăloasă poate fi negația- românilor de azi- a participării românilor-de atunci- la aceste crime abominabile, și încercarea și ea ticăloasă de diluare a vinovatiei,de acoperire și justificare prin implicarea armatei germane.
În realitate,cei care i-au adunat, i-au condus în convoaie spre gară Iași,i-au urcat în vagoane de marfă,umplându-le până la refuz, om lângă om-înăbușiți și sufocați încet,timp de 3 zile,până în ultima clipă,când așa au murit,în picioare.
Iată imagini din Iași, de la acel pogrom, în care nu se vede picior de soldat german, ci doar uniforme de soldați români:
https://vimeo.com/225121133
Eu am visitat anul trecut un cimitir evreiesc din Mihaileani – un mic sat de lângă Dorohoi in drum spre Radauti.
Cimitirele, locuri ale morții, sunt in general un loc apăsător de vizitat. Acesta era mai mult de atât… Nu doar ca era in paragina, dar părea parțial vandalizat. Vechi pietre funerare spulberate in bucăți plus ceva graffiti pe aici pe colo…. Întors in Dorohoi, am făcut ceva ce fac in orice oraș al lumii: ma socializez cu oamenii simpli de preferința intr/o cafenea (nu pentru a bea dar pentru a discuta cu oameni ceva mai liberi la limba (in Vino Veritas?) pentru a le deprinde accentul argoul local…. Am întrebat de sute de ori despre evrei in Dorohoi… se pare … ca nu au existat. Exista însă câteva bancuri “savuroase” (a se citi dezgustătoare) cu evrei…. In rest, liniște. Inutil sa întreb unde sunt evreii…. Mică sinagoga din Dorohoi nu mai e funcțională. Nu mai exista … evrei. Dar exista încă mentalul colectiv. “Bancurile” cu evrei, mascaradele lingvistice ce tind sa “imite” evreii…. Despre Suferințele trecute, Erasio Memorie. Nu au existat…. despre o asumare a trecutului… nici vorba… Ciudat mental colectiv. Trist deznodământ istoric. Rușinoasa continuare. Apropos de accentul pe care unii al mascareau in Dorohoi la un mic toi de tărie, nimeni nu auzise de Constantin Dobrogeanu Gherea… Ce ironie istorică ca un evreu sa se numere printre pionierii lingvisticii romane …. Și nu e singurul ( e.g. Alexandru Șafran etc)….
Îmi permit sa mi mai exprim o opinie.
Asumarea unui trecut mai mult sau mai puțin glorios nu are nimic de a face cu o culpabilizare colectivă, cu o ostracizare a unui întreg spațiu cultural sau național. Prin aceasta voi a spune ca acceptând ca rolul determinat al armatei romane in atrocitățile despre care vorbim nu are nimic de a face cu un blam or stigmat colectiv. Atrocitățile istorice au fost comise mai peste tot in lume de grupuri de persoane, nu de națiuni/culturi in totalitatea lor. Astfel, acceptând astăzi cu pioșenie și respect ce au făcut parte dintre bunicii romanilor nu inseamana a denigra România și …. romanii actuali. Romanii actuali nu au participat in pogromuri dar, savurează totuși din când in când “poante” cu evrei…. pentru aceasta categorie am doar un sfat. Compasiune și studiu retroactiv al trecutului…. Când empatia lor va deveni suficientă pentru a le creea un sentiment de oroare, atunci totul va intra pe un curs normal. Deci cei ce ascund sub pres fapte comise de parte dintre bunicii lor, nu au a se teme de nimic. De fapt, provocarea “acceptarii pioase și resemnate” reprezintă parte din biletul lor către normalitate. Nu numai ca nu va știrbi nimic din sentimentul național, ci îl va eleva la un alt nivel.
@ Teodor Burghelea,
Depinde de nivelul de civilizare! Cum să știe de C. Dobrogeanu-Gherea, dacă nivelul mediu de educație din unele sate și târgușoare nu depășește nici nivelul clasei a 4-a primare! Dar antisemitismul pasiv se transmite din tata în fiu.
Alta este situația din mediile educate. Azi am primit de la FCER (Federația Comunităților Evreilor din România), în calitatea mea de „șef de obște”-cu 3 evrei (!), o scrisoare cu un avertisment legat de recunoașterea de către Trump a Ierusalimului ca fiind capitala Israelului, prin care mi se cere să anunț SRI, Poliție și Jandarmi pentru a preveni eventuale agresiuni !
Am primit ieri multe felicitări de Hanuka, să Va reproduc una din ele de la prieteni creștini:
========================
T.M.
Bcc:sfarxxx@yahoo.com
Dec 12 at 6:12 PM
Dragi prieteni, avem bucuria de a va ura:
Sărbători vesele, pline de bucurie, ănătate și belșug. Suntem alături de voi în aceste zile de sărbătoare.
Cu mult drag,ss.( .și M.)
========================
Ce rezultă din această alăturare ? Pe scurt, se exprimă mai bine în rusește cu fraza: „Перегнули палку” adică au „îndoit bățul”. Iar confirmarea că se exagerează, prin necunoaștere, situația actuala a stărilor de spirit din România, de către Federația Mondială a Evreilor, care a transmis această prevenție FCER. Prietenii creștini cu care am vorbit, și care au sărit că arși auzind de acest comunicat: „Mai Pincule, da unde trăiesc aia, pe timpu lu Antonescu?”
Așa că nu am anunțat nici SRI, nici Poliția și nici Jandarmeria, pe care oricum nu le anunțam !
Nici prin gând nu mi-a trecut să culpabilizez o colectivitate. Vinovații sunt în cea mai mare majoritate a cazurilor de abuz antisemit, și atunci și acum printre cei care dețin puterea.
Reamintesc un caz de grijă pentru cimitirele evreiești, nu din partea C.E. din județe. Am fost chemat de primarul comunei Caiuti pentru a da aprobarea să poata începe lucrări de reparații la cimitirul evreesc din acea comună (cam de mărimea Mihailenilor). Cimitirul plasat pe o coastă, cu o margine abruptă, a început să se prabuseasca în acea râpă. Pe banii primăriei comunale, și munca voluntară a țăranilor din acea comună și satele înconjurătoare, s-a ridicat un parapet de beton armat,pentru a opri distrugerea cimitirului.
Antisemitismul din România de azi nu se poate asocia decât cu extremismul și extremiștii -intelectuali care-l promovează încă, în ciudă legilor „bune”, în vigoare, dar aplicate cu reținere, tot din cauza unor extremiști din zona justiției, pentru a nu-i pedepsi „pe ai noștri”!
Dl. Sfartz Pincu a scris: Ce rezultă din această alăturare ? Pe scurt, se exprimă mai bine în rusește cu fraza: „Перегнули палку” adică au „îndoit bățul”.
Sensul expresiei „Перегнули палку” este de „au mers prea departe” (adică au îndoit băţul prea mult, au exagerat). În engleză este „went too far”.
Tesu atotstiutor n’a mentionat dupa cate stiu ca Nandor Gingold „presedintele” Centralei Evreilor din Romania era evreu botezat si ca atare mai catolic decat Papa.
Printre parasutistii veniti din Palestina era si ABA Bardiceff fost din Galati. Prins in Yugoslavia si omorit. Existe o localitate in Israel ALONEI ABBA.
Sunt sceptic relativ la informatia furnizata de Tesu. Continua a fi un element dubios, dar Boris Marian e dispus sa inghita en gros evenimentele din Romania in timp ce el se gasea in Asia Centrala. Adevarati eroi sunt Traian Ciobanu la Cernauti si Florica AGARICI la Roman. La fel si parintele Gala Galaction.
Antonescu a fost o bestie antisemita caruia i-a intrat frica in san dupa Stalingrad.
@ Charlie
Nu cunosc pe Charlie, ar putea fi mai reținut, nu știe că nu m-am născut în Asia Centrală , unde s-au refugiat mii de evrei care ar fi ajuns la Auschwitz. Nu am fost un erou, ci un supraviețuitor al Holocaustului, este
oare un păcat? Citez din textul lui Charlie, că dumnealui nu știe a spune „domnule”.
Boris Marian e dispus sa inghita en gros evenimentele din Romania in timp ce el se gasea in Asia Centrala.
Cine este dubios și de ce? Nu cred că acest com. al lui Charlie ar fi trebuit publicat, este ușor calomniator. Gingold a jucat un rol nefast, iar convertirea sa nu este relevantă și Heine era convertit, chiar și Bartholdy.
Stimate dle Leibovici, m-am străduit să fiu cât mai concis, și să răspund la întrebarea cine e responsabil de tragedia de la Iași. Vă mulțumesc anticipat,
Teșu Solomovici
Pogromul de la Iași și germanii
Ca să răspund întrebărilor pe care mi le-au adresat dl Al. Leibovici și alți participanți ai discuției ACUM, voi zice de la început că e o prostie să excluzi prezenţa armatei germane din ecuaţia crimei de la Iaşi. Germanii au fost și ei acolo, și ei au presat, și ei au ordonat, și ei au ucis. Aş spune chiar că, poate, grozăvia celor întâmplate la Iaşi nu ar fi avut dimensiunea pe care o cunoaştem dacă nu ar fi existat prezenţa germană. Colaborarea funestă româno-germană e observabilă încă din faza incipientă a Pogromului, când, înainte de emiterea ordinelor de evacuare „a fost realizată o înţelegere cu comandantul Corpului de armată german (Wehrmacht) la Iaşi, privind metodele care să fie aplicate împo-triva evreilor…“. În Raportul Final al Comisiei Wiesel se arată: „Autorităţile româneşti au colaborat cu Wehrmacht-ul din România şi cu comandamentele Corpului 30 al Armatei Germane din Iaşi. În timpul pogromului, autorităţile române au pierdut controlul evenimentelor, iar oraşul Iaşi a devenit o imensă zonă în care soldaţi din ambele armate (române şi germane, n.n.), jandarmii, poliţiştii români şi civilii – organizaţi şi neorganizaţi – au vânat evrei, i-au jefuit şi apoi i-au ucis…“. Tot în „Raportul Final al Comisiei Wiesel citim: „Soldaţii germani din Iaşi au acţionat pe baza unei înţelegeri cu Armata Română. Ei au fost împărţiţi în patrule şi trimişi să aresteze evrei, au fost desemnaţi să escorteze convoaie şi au staţionat la intrarea în Chestură. Şi soldaţii germani au pătruns în case – fie cu soldaţii români, fie singuri – şi i-au torturat pe evreii găsiţi acolo, dar şi pe cei care erau duşi în marş forţat spre Chestură. Ei (germanii, n.n.) au tras în mulţimea de evrei şi au comis aceleaşi atrocităţi ca şi omologii lor români“.
Ca oraș de front, Iași-ul, unde se afla sediul Comandamentului forțelor germane, părea un oraș sub ocupație germană. La 21 iunie 1941 comandantul Corpului 30 german, generalul Hans von Salmuth, a emis un ordin prin care a anunţat că preia sub comanda sa toate forţele româneşti din Iaşi. Întărit cu împuternicirile date de Antonescu, el „a extins acest control şi în sfera atribuţiilor de ordine interioară, arogându-şi funcţiile organelor civile şi militare române. A fost numit un comandant al pieţei în persoana căpitanului Hoffman, care acţiona independent de Comandamentul român al pieţei. A fost instituită o poliţie specială care îşi luase dreptul de a acţiona împotriva civililor. Patrulele germane erau scoase pe străzi în cursul nopţii, nepermiţând gardienilor Chesturii să-şi îndeplinească misiunea de pază“.
Era un abuz din partea armatei germane? Fără îndoială că da! Formal, Comandantul general al trupelor româno-germane era generalul Ion Antonescu, numai până la declanşarea acţiunilor ofensive, (ultima directivă operativă întocmită de Înaltul Comandament Român, ca organ de conducere, fiind emisă la 15 iunie 1941, cu o săptămână înainte de ziua atacului). În momentul declanşării ofensivei, comanda efectivă a aparţinut generalului-colonel E. von Schobert, comandant suprem al „spaţiului românesc“, care primea ordine de la eşalonul său superior (german), Südwest Front, condus de feldmareşalul von Rundstedt. Mai grav este că, după părăsirea prin luptă a teri-toriului României (1941-22 iunie), generalul von Schobert transfera comanda „spaţiului românesc“ Misiunii Militare Germane din Romania, ca în situaţia unui stat ocupat şi administrat de germani. Cele trei forţe ale Grupului de Armate „General Antonescu“ au ocupat fiecare câte o fâşie în lungul Prutului, cu centre de sprijin în unele oraşe româneşti; aceste forţe aveau o adâncime a dispunerii, ceea ce făcea, de exemplu, ca oraşul Iaşi să se afle în mijlocul trupelor Armatei a 11-a germane…“ (cf Alex Mihai Stoenescu). Nu-i de mirare că militari ai acestei Armate şi-au făcut de cap în zilele pogromului la Iaşi.
Există multe documente şi mărturii, un martor ocular, de pildă, evocă sosirea grupului de pogromişti nemţi din organizaţia „Todt“ la Chestura din Iaşi. Era 29 iunie, ora 1 sau 2: „La poartă stăteau încă soldaţii români beţi şi plini de bani şi ceasuri jefuite. Pe mine personal m-au fugărit şi m-au bătut cu patul puştii în cap… Ei, germanii, s-au aranjat în grupuri la distanţe diferite pe strada Alecsandri înspre I.C. Brătianu. Astfel că dacă scăpai de un grup te lua în primire altul.“ (cf Matatias Carp). La un moment dat devenise evident că germanii preluaseră comanda în curtea Chesturii, unde se desfăşura „măcelul cel mare“. După unele mărturii, temporar, germanii deveniseră stăpânii oraşului.
În Iaşi se mai aflau şi câţiva zeci, dacă nu sute de soldaţi germani aparţinând unităţilor de construcţii „Todt“. În plus, mişunau în Capitala Moldovei tot soiul de agenţi germani. Ei nu aparţineau poate organizaţiilor S.S. sau Gestapo – organizaţii germane care, după lichidarea Rebeliunii Legionare, au fost scoase din România, la cererea generalului Ion Antonescu, dar nimeni nu le-a stabilit vreodată apartenenţa.
Există dovezi indubitabile privind participarea unor soldaţi şi ofiţeri germani, aparţinând în special Corpului 30 german, la arestarea, maltratarea şi asasinarea evreilor din Iaşi. Numeroşi militari germani din trupele aflate în trecere prin Iaşi s-au alăturat soldaţilor români şi pogromiştilor români civili, sau au acţionat singuri în vânătoarea de evrei.
Documente oficiale dezvăluie „colaborarea germano-română“ la nivel superior. Maiorul Nicolae Scriban, pretorul Diviziei 14 române, în depoziţia sa la procesul de după război, a relatat despre „zvonurile” că germanii au cerut şi au vrut evacuarea cu orice preţ“ a evreilor din Iaşi. Nu erau zvonuri! Cele două Comandamente militare, român şi german, au colaborat pe toate planurile la realizarea acţiunii de evacuare. În ziua de 29 iunie 1941, maiorul Scriban şi câţiva subalterni ai săi, au fost văzuţi în diferite locuri ale oraşului, circulând în maşini germane, dotate cu echipament de sunet, şi transmiţând, în româneşte şi germană, diferite ordine. Deosebit de activi, de-o cruzime îngrozitoare, erau militarii germani din organizaţia de construcţii „Todt“. Ei au acţionat în diferite puncte ale oraşului, perchiziţionând case evreieşti, arestând, maltratând şi ucigând. Şulem Moniş din Iaşi îşi aminteşte cum au năvălit ,,pogromiştii Todt” în căminul de studenţi de pe strada Sărărie: „În acest local am văzut scene groaznice. membrii organizaţiei Todt loveau în stânga şi dreapta cu baioneta şi înfigeau baioneta chiar în capul oamenilor, aşa că în scurtă vreme sângele şi creieri omeneşti erau împrăştiate pe băncile din sălile căminului. După o oră de maltratări şi nenumărate crime am fost duşi la Chestură, dar am trecut mai întâi printr-o portiţă unde stăteau un şir de călăi care loveau cu ţevile de revolvere astfel că fiecare evreu ieşea plin de sânge, umflaţi şi cu găuri în cap, sângele curgea şiroaie. La Chestură acelaşi sistem de tortură“.
În ziua de 30 iunie a.c.,, arată istoricul Matatiahu Carp, în urma înţelegerii luată de Comandantul garnizoanei Iaşi, împreună cu Comandamentul German, oraşul a fost împărţit în două, pentru pază şi menţinerea ordinei, astfel:
– Jumătatea de Sud a oraşului: unităţile germane.
– Jumătatea de Nord a oraşului: unităţile române din garnizoană…“.
Înregistrând toate aceste mărturii şi documente semnate de capii autorităţilor române, istoricul Matatias Carp sublinia încă din 1945, imediat după sfârşitul războiului, mentalitatea lor criminală, socotind că „îşi vor putea descărca răspunderea în faţa oamenilor şi a istoriei, acreditând versiunea mincinoasă că Pogromul a fost un produs al presiunilor populaţiei sau numai al sălbăticiei nemţeşti“. Totodată, el a avertizat parcă împotriva tentativele de escamotare sau minimalizare a „sălbăticiei nemţeşti“ în martiragiul de la Iaşi. Încă în 1945, imediat după război, Carp stabilea adevărul istoric al responsabilității românești a Pogromului de la Iași. Nu germanii au fost responsabilii, dar ei au participat cu zel la toate grozăviile petrecute în acele zile negre.
Stau la dispoziția celor doritori să cunoască mai profund aceste probleme cele două cărți-document editate de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”: „Al III-lea Reich și Holocaustul din România 1940-1944. (Documente din Arhivele germane)” de Ottmar Trașcă și Dennis Deletant, și „Chestiunea evreiască” în documentele militare române. 1941-1944”, precum și cele două cărți ale subsemnatului: „Istoria antisemitismului din România. Pogromurile de la Dorohoi, București și Iași” și „Istoria Holocaustului din România. Transnistria. Transilvania de Nord”. Desigur, indispensabile sunt cele trei volume „Cartea Neagră” de Matatiahu Carp.
@ Alex Leibovici
Aș dori să adaug un aspect, în completare la com. d. Teșu – venirea la putere a unui antisemit ca generalul Antonescu nu este o întâmplare, adică –
1. Societatea civilă (intelectualii), instituțiile statului român nu au oprit ascensiunea Mișcării Legionare timp de aproape două decenii (1923-1941), ceea ce a facilitat instaurarea dictaturii legionar-antonesciene
2. Regele Carol II a fost corupt și lipsit de caracter, a făcut jocuri politice periculoase care au costat România. Casa Regală nu trebuia să accepte colaborarea cu Antonescu, mă refer la regretatul rege Mihai I și anturajul său. Și-au compensat eroarea prin actul de la 23 august 1944.
3. Fără Pactul sovieto-german din august 1939, România nu ar fi pierdut teritorii, iar Antonescu nu ar fi venit la putere niciodată.
@ Șfarț Pincu
Regret că nu vă cunosc, aveți scăpări de limbă română, fie, poate vorbiți alte limbi mai bine, ok, dar vă informez că nu există nicio Federație MONDIALĂ A EVREILOR, v-ați gândit la Congresul Mondial Evreiesc, ceea ce este cu totul altceva, nu este un organism de coordonare, ci de consultare. FCER pe care îl beșteliți aici, deși faceți parte din obștea evreilor, are politica sa de protecție a evreilor ca DVs. Nu șrtiu ce v-a cerut, eu nu cunosc asemenea directivă, este o tâmpenie, așa o consider și am îndoieli că ați fost corect în informarea pe care o prezentați. Oricum, înainte de a arunca „bomba” era bine să aveți curajul opiniei și să discutați chiar cu cel care v-a trimis acest text. Regretabil, d-le Pincu Șfarț, FCER luptă și contra prejudecăților și a înapoierii unora. Rog să se publice acest com, cel puțin pentru onoarea celor care vn la ACUM. Eu sunt redactor la revista RE, singura revistă centrală a evreilor din România. Aș fi știut despre chestia asta ceva.
Pincule! Trebuie sa saluti si sa-ti ceri iertare. Ai uitat cu cine vorbesti! Nu uita ca printre redactotii revistei RE sunt si unii care scriau la Scanteia.
Respect D-le Pincu!
@Boris M. Marian
Dv. încercaţi să argumentaţi (v. aici) că „venirea la putere a unui antisemit ca generalul Antonescu nu este o întâmplare”.
Pentru ca să dovediţi aşa ceva, ar trebui să arătaţi:
a). că se ştia despre Antonescu că este antisemit, şi
b). că cei care l-au adus la putere au făcut-o cel puţin în parte pentru această caracteristică a lui.
Ori dv., cu toate punctele 1-2-3, nu faceţi nimic din astea !!
Pe de altă parte, este uşor de văzut că dacă argumentaţi cu (a) şi (b) de exemplu la Hitler, puteţi dovedi uşor că „venirea la putere a unui antisemit ca Hitler nu este o întâmplare”. Pe când la Antonescu nu este evident…
Dar poate că dl. Solomovici poate confirma teza dv. că venirea lui Antonescu la putere se datorează antisemitismului său…
@ Alex Leibovici
Când un om politic și militar de carieră ca gen. Antonescu vine la putere având alături pe Horia Sima, amândoi în cămașă verde, de membru al Mișcării Legionare, nu pot să nu mă gândesc la proverbul – Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești . Antonescu nu a fost un personaj foarte vizibil în scena românească, a Primul Război a fost la Statul Major al armatei , în interbelic a fost atașat militar în Vest, în ultimii ani ai domniei lui Carol II a fost în conflict cu acesta, dar în unele declarații se dovedea un naționalist fervent, ceea ce nu este o crimă până la ajunge la crimă, a avut întrevederi cu capii legionari. Mai multe vă va spune, cred, d. Teșu, autor al unei biografii a mareșalului.
PS. Stimate d. Leibovici, ca moderator v-aș sugera să fiți mai atent cu dezinformările pe care un personaj, Charlie ( de ar fi Chaplin),ca și d. Șfarț le aduc aici –
1. Prin ce este dubios d. Teșu? Ați promis că nu veți accepta atacuri la persoană.
2. Cine din redacția Realității EVREIEȘTI a lucrat la Scânteia? Eu nu am de gând să prezint colectivul red. al ACESTEI PUBLICAȚII DIFUZATE ÎN CIRCA 30 DE ȚĂRI. . Menționez doar că trei din cei șase redactori sunt de vârstă cam 30 de ani, ceilalți trei nu au scris niciodată , dar niciodată la Scânteia. Rog, prin Dvs, pe Charlie să înceteze cu dezinformări la adresa mea și a colegilor și să citească uneori această revistă, care din 1956 este singura publicație evreiască din estul Europei care și-a menținut caracterul iudaic mereu.
Generalul Ion Antonescu nu a ajuns la putere pentru că era antisemit.
Când a devenit Conducătorul Statului avea 58 de ani și fusese comandant de regiment, comandantul Școlii de ofițeri, șeful Statului Major al Armatei, ziarist, diplomat la Paris și Londra, ministru de Război, și scrisese cărți de Istorie a României. O lungă perioadă de viață în timpul căreia nu sunt atestate fapte sau declarații antisemite.
Din momentul cuceririi puterii și alianței cu Horia Sima, căpetenia legionarilor (6 septembrie 1940) și ulterior, când a guvernat fără legionari, Antonescu s-a manifestat ca un odios antisemit.
Nu antisemitismul românesc l-a adus la putere, ci haosul nemulțumirea populară care domneau în România, după cedarea fără luptă a teritoriilor românești Basarabia, Bucovina și Transilvania de Nord.
TEȘU SOLOMOVICI
@ Boris M. Marian
1. Limba română pe care o invocați că „nu o cunosc”, nu are de-a face cu o confuzie despre un titlu al unei organizații. Am confundat CONGRESUL cu o FEDERAȚIE, și cum ați ajuns de aici la concluzia că „nu cunosc limba română” ?
2. De unde ați scos că „bestelesc” FCER ? Am indicat clar că prevenirea unor acte antisemite cauzate de declarația lui Trump, provine nu de la FCER – care doar a TRANSMIS prevenția de la CONGRESUL Mondial (i-am spus Federatiə(!?).
Comentariul cu aspect de „beșteleală”, așa cum spuneți Dvs., este despre faptul că acest CONGRES își imaginează „cai verzi pe pereți” – acolo unde acești cai nu mai exista, cel putin nu la Onesti ! S-au împuținat și evreii,dar și antisemiții !
3. Respectul pentru FCER, a cărui lipsă mi-o atribuiti, este o calomnie, atât timp cât am un respect deosebit pentru munca desfășurată, în toate județele, cu comunități mai mici, mai mari, iar prezența sam (FCER), este resimțita și simțită peste tot. Ani de-a randul, CE judet Bacau a primit fonduri pentru plata unor paznici ai cimitirelor evreiești – cel vechi și cel nou din Tg. Ocna, și Caiuti – de care răspundeam că responsabil cu evreii din Moinesti, Comanesti, Onești, Tg.Ocna, si nu mai spun de ajutorul financiar si sprijin in relatiile cu autoritatile locale dat de FCER la obtinerea unui sediu pentru CE Bacau !
Dacă nu credeți, întrebați-l pe prietenul meu de peste 30 de ani, Domnul Schwartz Paul, Vicepreședintele FCER.
4. Este într-adevăr regretabil că Dvs., în calitatea de redactor la RE, nu cunoașteți măcar directivele curente emise de FCER, așa cum este cazul acestei act, inexistent pentru Dvs. (!), pentru care m-ați beștelit degeaba, cu cererea expresă să se publice acel comentariu, dovedit acum a fi o calomnie ieftină, prin acest comentariu.
Îmi datorați scuze, tot aici, unde v-ați repezit înainte de a înțelege tinta comentariuliui meu !
5. Directiva Congresului Mondial transmisa FCER si comunicata in teritoriu, este din data de 12.12.2017, și poartă numărul 11.713.
Dacă redacția lui ACUM consideră că este utilă publicarea conținutului acelei adrese ,iată conținutul ei:
„Va remitem alăturat alerta transmisă de Congresul Mondial Evreiesc privind declarația președintelui Statelor Unite Dl. Trump cu privire la recunoașterea Ierusalimului ca fiind Capitală Statului Israel.
Va rugăm să luați legătura cu autoritățiile competențe (S.R.I., Poliție, Jandarmerie), pentru a preveni orice evenimente.
În cazul apariției unor evenimente, acestea se vor comunică Oficiului Protecție.[…date netransmisibile]”
Personal cred ca nu trebuie publicat un act intern al FCER.
@ ȘFARȚ PINCU
Cunoașterea unei limbi nu se reduce la titluri, etc, dvs. aveți dezacorduri și greșeli de pronume, declinații, cred că stăpâniți mai bine limba rusă, deși dl. Manta v-a corectat unori.
În al doilea rând, dovediți o necunoașterea a vieții FCER, ing. Paul Schwartz nu mai este vecepreședinte FCER de cinci luni, vedeți cine este în locul său, asta ca să nu ne lăudăm degeaba.
În privința discuției despre ce scriu FCER, CME și alte organisme evreiești vă întreb – este aici locul să discutăm ce spune Congresul Mondial Evreiesc? Moișe der groișe critică Congresul? OK. Și eu pot critica orice, dar ce rost ar avea. Să discutăm în limita competenței, cred că CME are dreptate să fie îngrijorat de urmările actului lăudabil în sine, dar foarte riscant, de mutare a amb. SUA la Ierusalim.ONU urmează să dezbată această chestiune. Eu iubesc Israelul ca și Dvs, Netaniahu este un bun patriot, dar extremismul islamic nu poate fi controlat. Nu este vorba de Antonescu, ci de djihadul islamic. Chiar nu înțelegeți despre cine vorbește CME? Știți câți islamiști trăiesc în Europa? Nu citiți ziarele? Schade, mein Herr Pincu. . v
@ Teșu Solomovici
Mulțam pentru precizări, dar am unele îndoieli asupra iubirii generalului pentru etnia evreiască, a te face frate cu dracul ca să ajungi la putere, pare ceva diabolic, nu este așa?
În privința Regelui Mihai I , am tot respectul pentru personalitatea sa, a fost prost trata de tatăl său, Carol II, a avut o mamă minunată, regina Elena și era un om fără nicio prejudecată etnică, dimpotrivă, un spirit larg, umanist. Demnitate. Dacă nu pleca în 1947, Bodnăraș l-a amenințat că vor fi împușcați oameni nevinovați din închisori. El a preferat să se retragă, era imposibilă coabitarea cu PCR și cu sovieticii.
[În calitate de moderator]
@Boris M. Marian
> ca moderator v-aș sugera să fiți mai atent cu dezinformările pe care un personaj, Charlie ( de ar fi Chaplin), ca și d. Șfarț le aduc aici
– dl. Sfartz îşi scrie numele „Sfartz” şi nu altfel; vă rog să faceţi la fel.
– vă rog să afirmaţi că cineva „dezinfrmează” numai dacă aţi stabilit în prealabil că a spus un neadevăr ştiind că este un neadevăr. Dezinformare înseamnă a informa greşit în mod intenţionat
> Prin ce este dubios d. Teșu?
CHARLIE nu a scris că este o persoană dubioasă; a afirmat că dubioase sunt informaţiile pe care le furnizează. Recitiţi şi veţi vedea. Nu este acelaşi lucru.
> dvs. aveți dezacorduri și greșeli de pronume, declinații, …
Fixaţi-vă pe conţinut. Restul e meschinărie…
> am unele îndoieli asupra iubirii generalului pentru etnia evreiască
Dv. credeţi că dacă cineva nu este antisemit, atunci este neapărat filosemit? Adică dacă afară nu plouă, atunci este neapărat senin şi soare?
@ Moderator
Stimate D. ALEX LEIBOVICI mă uluiește, nu este prima oară, sofismul la care recurgeți cu o îndemânare de neinvidiat, adică Antonescu este „o bestie antisemită” ( Charlie, corect), dar nu A FOST înainte de 6 septembrie 1940 decât un simplu cetățean fără opțiuni. Este culmea! Mulțumesc pentru experiment.
Doi – când cineva afirmă că subsemnatul s-a născut în Asia Centrală, nu știu de ce, este în regulă, când același spune că redactorii revistei RE au colaborat la SCÂNTEIA, este și asta în regulă. Nu vă admir pentru asemenea scăpări- scăpărări. Mersi.
Dar este grav că am scris Șfarț, cu ț în loc de tz, când numele s-ar scrie corect SCHWARZ, adică negru în germana sec. XX.ok? Este dreptul fiecăruia să scrie ce și cum vrea.
@ B. M. Marian
Dle Marian, ați scris:
“Dar este grav că am scris Șfarț, cu ț în loc de tz, când numele s-ar scrie corect SCHWARZ, adică negru în germana sec. XX.ok? Este dreptul fiecăruia să scrie ce și cum vrea.”
Nu. Nu este ok. Intr-un dialog suntem obligați sa ortografiem numele interlocutorului exact așa cum se semnează el – de obicei cum apare in actul sau de identitate.
Inventarea de nume “fictive” cu referințe semantice de orice fel se numește lipsa de respect. De fapt, intr un limbaj mai puțin academic, mârlănie ieftină.
Aveți tot dreptul a nu fi de acord cu opiniile Dlui Sfartz (personal, nu cred ca am fost de acord nici măcar cu un rând scris de dumnealui) dar nu aveți dreptul de ai stâlci numele dupa cum credeți Dvs ca ar trebui scris. Eu sunt absolut convins ca Dl Sfartz își cunoaște foarte bine numele din actul de identitate. Iar Dvs, dacă nu doriți sa transformați o discuție intr un circ ieftin, trebuie sa respectați acest lucru.
@ T. Burghelea
Nu mai știu când, era un ministru cu numele Dvs. De sunteți acela, mirarea mea este și mai mare. Dacă intervenea moderatorul, era normal, numele nu trebuiesc stâlcite, dar nici limba română, eu sunt și scriitor, vă informez cu toată modestia, mă găsiți în Dicționarul Academiei Române, ca și pe Google. Nu cred că sunteți în măsură să-mi aplicați o lecție de bună purtare. Domnul Șfartz Pincu, care și-a găsit avocați aici, a venit cu diverse informații total anapoda, iar Dvs. vă opriți la două litere, tz. Cer scuze domnului Șfartz Pincu, cu asta închei, că oricum colaborarea cu acest simpatic site nu este de bun augur. Om trăi și om vedea. Sănătate.
A-i este corect și nu ai/ apropo de l. română măcelărită aici.
Sintagma – mârlănie ieftină este tautologică și redundantă, există mârlănie scumpă?
Rog moderatorul să reunească ambele com.uri. Mersi.
[Din partea moderatorului]
– Ortografiaţi în continuare greşit: este S-fartz, iar nu Ş-fartz. Deci prima literă este un S obişnuit, fără vreun semn diacritic. Ortografierea dv. iniţială „Şfarţ” avea nu una ci două greşeli…
> Dacă intervenea moderatorul, era normal, numele nu trebuiesc stâlcite
De fapt am intervenit ca moderator cu privire la Şfarţ vs Sfartz (v. aici), dar aţi recidivat în următorul comentariu, după care a intervenit şi dl. Burghelea.
– „mârlănie ieftină” nu este tautologie; dar pe de altă parte este o expresie cam prea „tare” pentru contextul respectiv, şi anume ortografierea greşită a numelui d-lui Sfartz. Eu aş fi folosit mai degrabă „impoliteţe”.
De fapt, toată chestia este un ţănţar transformat în armăsar prin faptul că, în loc să cereţi scuze d-lui Sfartz şi, eventual, să-mi mulţumiţi că v-am atras atenţia (politicios), aţi început să protestaţi şi să povăţuiţi: „Dar este grav că am scris Șfarț, cu ț în loc de tz, când numele s-ar scrie corect SCHWARZ… [?]”
@Boris M. Marian
> Dacă intervenea moderatorul, era normal, numele nu trebuiesc stâlcite, dar nici limba română, eu sunt și scriitor, vă informez cu toată modestia, mă găsiți în Dicționarul Academiei Române, ca și pe Google.
Apropo de folosirea limbii, mi-am pus întrebarea dacă această frază ar fi trecut de profesoara mea de română. Dânsa avea anumite exigenţe faţă de noi, elevii ei, care cu toţii doream să intrăm la… liceu.
Înclin să cred că fraza d-lui Marian nu ar fi fost acceptată atunci, tot astfel cum astăzi eu nu reuşesc să mă împac cu construcţia ei năucitoare.
Domnul Manta reuseste sa defineasca intr-un bun simt lucid o stare de fapte create din niste porniri personale, egocentrice din partea Domnului BM, care in lipsa de alte ocupatii se erijeaza intr-un pandaci – un fel de @uite-ma, ce fain mi-s@ -.
Aici vin cu probele lui ca urmaritor si hartuitor pe FB cu tot felul de comentarii si atacuri. Eu nu sunt un scriitor celebru si binecuvantat ca Eminenta Sa. Un singur aspect as spune: indata ce apare el, apar si disensiunile si rastitul de bazar. Domnul Burghelea stie ce spune, ca si Domnul Manta.
Daca mergem inapoi inspre traditiile scriitoricesti, autorul vorbeste prin opera Omnia, nu prin ce vrea el sa spuna ca selfie emisar.
A scris o recenzie, si gaina face oua, sa lasam articolul sa vorbeasca, de la sine. Daca autorul Istoriei despre care e vorba, sa expuna el insusi opiniile si ideile despre o carte pe care nu am citit-o sau nu am accesat-o. E constructiv. Academia Romana e vreo comisie Herder ori Pullitzer ?
Numele meu la nastere (1933) era scris „Schwartz” si s-a mentinut timp de 50 de ani, iar la schimbarea buletinului, politaiul mi-a spus ca au dispozitie sa scrie numele cum se aude, „FONETIC”, si el a auzit Sfartz, nici macar cu „Ș” ! Nu te pui cu „organu”!
@ Pincu Sfartz
Mulțumesc pentru lămurirea numelui cu ortografie stabilită de un milițian-notar. Mama mea a avut aceleași probleme, iar mie adesea mi se scria numele MHER, că oamnii nu prea știu germana. Nu am dorit defel să vă jignesc. Cu opiniile Dvs. pot sau nu pot să fiu de acord, depinde de conținut.
@ Florin Predescu
Am îndoieli că veți răspunde, dar eu doresc să ne clarificăm, fără acuzații gratuite –
1. De unde știți că nu am ocupație? Așa credeți despre un om de 76 de ani? Am publicat 25 de cărți, scriu zilnic, da zilnic, pentru că sunt, cu voia Dvs. scriitor, chiar fără voia DVs.
2. Ce înseamnă cuvintele pândaci, bazar? Nu credeți că exagerați și mă jigniți astfēl?
3. De când urmăriți activitatea mea pe Internet, de când ați constat că produc scandal? Dacă vă preocupă activitatea mea, citiți blogurile mele, aflați că am condus și reviste pe Net, dar nu știți.
2.Ce înțelegeți prin hărțuitor, urmăritor pe FB? Ați început o anchetă cu subsemnatul? Eu am avut discuții, înainte de 89 cu unii băieți cu ochi albaștri, aveți ceva să-mi reproșați? Tonul Dvs. îmi amintește de vremuri triste.
4. Faptul că amintesc de Dicționarul Academiei, iar Dvs. săriți la Pullitzer, Herder. Poate și Nobel? Nu pare amuzant. Academia are 150 de ani și reprezintă cel mai înalt for științific din trista noastră țară plină de umor. Aștept un răspuns cinstit.
@Boris M. Marian
“3. De când urmăriți activitatea mea pe Internet, de când ați constat că produc scandal? Dacă vă preocupă activitatea mea, citiți blogurile mele, aflați că am condus și reviste pe Net, dar nu știți.”
Iată ceva ce mi-a scăpat. O activitate despre care Dl Marian crede ca este “urmărită” dar despre care mulți nu știu nimic… Ce bloguri doriți sa citim Dle Marian? Și, între noi vorbind, credeți ca merita sa va citim blogurile?
Dar înțeleg ca “ați condus reviste pe NET…” deci trebuie sa acordam ceva atenție. Le-ați condus … unde?
“2.Ce înțelegeți prin hărțuitor, urmăritor pe FB? Ați început o anchetă cu subsemnatul? Eu am avut discuții, înainte de 89 cu unii băieți cu ochi albaștri, aveți ceva să-mi reproșați? Tonul Dvs. îmi amintește de vremuri triste.”
Va spun eu ce înțeleg. Astăzi dimineața, înainte să servesc cafeaua, văd o cerere de prietenie… De la Dvs. Așa… noi doi prieteni chiar atât de simplu? Știu, prietenia FB valorează cât valorează dar nici chiar așa… Nu cumva e un fel de hărțuire?
Dar, cititorii sa nu și facă griji. V-am refuzat (tot astăzi dimineața) cererea de prietenie și dacă veți insista va voi bloca. Pe Facebook, desigur. In rest puteți comenta liber…
Discutile au depasit pragul normalitatii,al unui dialog civilizat,fie el si cu contradictii insolubile.
Ciocnirea dintre personalitati reale sau inchipuite, a ajuns la lipsa de rescect,pe care o merita oricare participant,ca om, indiferent de nivelul sau de cultura.Daca cineva crede ca este mai destept decat altul,cu atat mai mult,trebuie sa dea dovada de toleranta si intelegere.
Atacuri la temele in discutie-DA. Atacurile la persoana,directe sau subtile-NU.
Este valabil pentru TOTI,fara nicio exceptie !
Dl. Sfartz Pincu a scris: „Discutile au depasit pragul normalitatii,al unui dialog civilizat,…”.
Exemple, vă rog?
Pare-se că dl. Sfartz a mai găsit un domeniu în care să dea lecţii, unul în care chiar are multă experienţă, deoarece a fost atenţionat periodic prin câte un „…/Mod”.
[În calitate de moderator]
@Boris M. Marian
Văd că n-am răspuns la un comentariu de ieri – acesta pe care mi-l adresaţi în calitatea mea de moderator. Scrieţi:
Subiectul 1:
> sofismul la care recurgeți … adică Antonescu este o bestie antisemită… dar nu A FOST înainte de 6 septembrie 1940 decât un simplu cetățean fără opțiuni
De unde rezultă că aş crede că înainte de a ajunge la putere Antonescu n-a fost antisemit?
Toate comentariile mele sunt aici, un pic mai sus, este uşor să le citiţi pe îndelete şi să extrageţi citatul care v-a făcut să credeţi asta. Deci aştept citatul, sau recunoaşterea că v-aţi înşelat că aş fi „recurs, iarăşi, la un sofism uluitor şi cu o îndemânare de neinvidiat”
Pe de altă parte: totul a pornit de la afirmaţia dv. că „venirea la putere a unui antisemit ca generalul Antonescu nu este o întâmplare”, adică că acesta a ajuns la putere deoarece era antisemit notoriu. Eu mi-am exprimat îndoiala, iar dl. Solomovici a confirmat îndoiala mea şi a infirmat spusele dv.:
„Generalul Ion Antonescu nu a ajuns la putere pentru că era antisemit”
Credeam că spusele d-lui Solomovici vă vor fi suficiente să abandonaţi ideea dv., dar l-aţi contrazis şi pe dânsul…
Subiectul 2:
> când cineva afirmă că subsemnatul s-a născut în Asia Centrală, nu știu de ce, este în regulă, când același spune că redactorii revistei RE au colaborat la SCÂNTEIA, este și asta în regulă. Nu vă admir pentru asemenea scăpări-scăpărări. Mersi.
– nu este nicio ruşine să fii născut în Asia Centrală
– şi nu văd că este o insultă pentru dv. că unii de la Realitatea Evreiască au lucrat şi la Scânteia. S-a dovedit a fi o informaţie eronată, dar până la insultă mai este cale lungă.
Aşa că da, este „în regulă” în sensul că nu am de ce să-l admonestez pe CHARLIE – dacă la asta vă aşteptaţi.
Subiectul 3:
Era subiectul „Şfarţ vs Sfartz”, care însă l-am atins într-un alt comentariu.
Spre informare: informez cititorii că recenzia cărții lui Teșu Solomovici, scrisă de mine cu numele Boris Mehr, a apărut în CONTEMPORANUL/DEC. 2017 sub titlul – O carte eveniment. În timp ce discuțiile de aici au alunecat pe pante nedorite, la noi mai există respect pentru autori.
A bon entendeur , salut.
Warum mehr und nicht weniger? recenzia unei carti nu este evenimentul secolului, De ce faceti reclama ?
@ T. Burghelea
Cu tot respectul obligatoriu pe orice site, vă propun să fiți mai puțin acid ( agresiv). Faptul că nu mă cunoașteți sau nu vreți să mă cunoașteți nu este vina mea, o căutare rapidă pe Google nu v-ar strica. Vă rog, totuși , să mă ignorați în continuare. […/Mod.]
@ B Marian
Dvs. nu sunteți in măsura sa mi propuneți absolut nimic. Deci, va rog sa nu îmi propuneți nimic – ne putem limita la regulile acestui site și atât.
Despre respect, tocmai m ați interpelat pe Acum ieri (cred ca mesajul a fost refuzat de moderator) cu ceva de genul “Te cerți boierule?”. Asta numiți Dvs respect? Sincer, ce ar fi sa vorbim serios?
Tuturor participanților / colaboratorilor de pe ACUM le urez sănătate, bucurii pe 2018, mai puțină încrâncenare, radicalizare și numai pace sufletească, cu iubire de aproapele și departele meu, Boris MM
Dle Alex. Leibovici, vă rog să aveți amabilitatea de a pune în discuția ACUM aceste rânduri care se vor pe foarte scurt un răspuns la solicitarea dlui Teodor Burghelea.
Dl Teodor Burghelea scrie:
„În materialele ce încep să iasă treptat la suprafață (fie fotografii de epocă, fie mărturii ale victimelor) – și aici un merit cu totul special îl are istoricul Adrian Cioflâncă căruia nu îi pasă de nimic altceva decât de adevărul istoric – nu am văzut referințe clare la armata germană. In pozele publicate pe pagina sa FB de ceva vreme nu am văzut uniforme SS sau Wehrmacht și nici mărturii explicite inculpând soldații germani în acest caz. Dl Teșu Solomovici, ne puteți furniza astfel de informații actuale și de o autenticitate verificată cum că Germania a c-o-instrumentat pogromul de la Iași?”
Dl Adrian Cioflâncă, în ultima sa intervenție pe această temă [v. articolul „De ce plătește Germania pentru Pogromul de la Iași?” preluat de ACUM/Mod.], a scris limpede următoarele:
„Deciziile principale în timpul pogromului de la Iași au fost luate de Ion Antonescu, Marele Stat Major, Ministerul de Interne, Prefectura Iași, Chestura de Poliție, Garnizoana Militară a Iașului și serviciile secrete. Participarea germană s-a înregistrat în special la nivelul acțiunilor de tip polițienesc – razii, percheziții, escortare, execuții sumare. Comandanții militari germani au participat, de asemenea, la câteva decizii care au dus la moartea în masă a evreilor. Nu este clară încă activitatea serviciilor de informații germane…”
Marele istoric evreu-român Matatias Carp, (autorul celor trei volume „Cartea Neagră. Suferințele evreilor din România 1940-1944”, apărută imediat după război), era intrigat de faptul că toate rapoartele întocmite de Poliția Română și de ofițerii din Armata Română îi făceau pe germani responsabili pentru masacru. Rapoartele nu conțineau adevărul. Dar nu există fum fără foc. Ceva era adevărat, și anume că germanii au participat cu zel, ALĂTURI de soldații români și de pleava orașului la atrocități.
Dvs, dle Burghelea, solicitați documente care să confirme vorbele despre participarea asasină a trupelor germane la pogromul de la Iași. Ele există. Voi cita doar două (ambele aflate în Arhivele Wehrmacht din Germania).
1. În „Jurnalul de Război al Corpului XXX Armată Germană”, sunt notate următoarele decizii: „a). Ordin către militarii germani aflați în Chestura Poliției Iași care – după cât se pare – comit acte de teroare împotriva evreilor, de a înceta imediat aceste acte și să evacueze Chestura”. c). „Ordin către Comandantul Batalionului german de pionieri 741, de a mărșălui pe străzile principale ale orașului Iași pentru a lua măsuri împotriva tuturor actelor de teroare ale militarilor germani, de a îndepărta pe toți militarii germani de pe străzi…” (Document numerotat „RH 24-30-Generalkommando des XXX Armeekorps).
2. Ordinul dat la 30 iunie 1941 de Comandantul de garnizoană din Târgu Frumos, căpitanul de cavalerie Walter Kosak, cu privire la interzicerea debarcării din vagoane a evreilor expulzați din Iași și rămânerea acestora sub pază militară în Trenurile Morții până la expedierea lor din localitate: „Transportul de aproximativ 2000 de locuitori evrei expulzați din Iași nu va fi debarcat în Tg. Frumos și nu va fi cazat în locuințele evreiești din Tg. Frumos” (Document B.M.F. Film WF-03/29608, Bl.951).
Teșu SOLOMOVICI
Carevasăzică armata germana nu a participat la masacrul din Iasi! A avut tinte mai inalte!
Dle Charlie, ați înțeles complet pe dos ceea ce spun foarte clar cele două documente aflate în Arhivele Germane, în legătură cu prezența activă ale militarilor germani în zilele Pogromului de la Iași.
Dacă consultați „Cartea Neagră” a lui Matatias Carp veți găsi numeroase mărturii ale supraviețuitorilor Pogromului despre violențele germane. Deasemenea și Raportul Final al Comisiei Wiesel atestă cum nu se poate mai clar participarea soldaților germani la grozăviile petrecute la Iași în vara lui 1941.
Teșu SOLOMOVICI
@Teşu Solomovici
1. Înţeleg deci că participarea română la Pogrom a fost ordonată la cel mai înalt nivel al statului şi al armatei. Dar care era exact obiectivul menţionat în ordinele respective? Era lichidarea tuturor evreilor din Iaşi? Numai a unei părţi, iar restul urma să fie deportaţi? Era ordin să fie deportaţi încotro? Nu-mi sunt deloc clare liniile generale ale planulu – dacă a existat vreunul? Sau n-a existat un plan iniţial, iar evenimentele s-au desfăşurat în virtutea unor de iniţiative proprii ale unor actori locali urmate de ordine de sus?
2. Cu privire la participarea germană la pogromul de la Iaşi am o întrebare: la ce nivel al armatei germane s-au dat ordine de participare la operaţiunea din Iaşi contra evreilor? Întreb deoarece văd că la documentul (1) pare să fie vorba de ordine de stopare a unor acţiuni germane care nu au fost autorizate de Comandamentul corpului XXX de armate
Eeee, „omor ritual, adică sacrificiul uman pe care evreii l-ar fi practicat de sărbători„… se uita a se zice ca cu sangele victimei (de preferinta copil) se „imbunatatea” continutul pastei evreiesti ..
Lasand inventia, tin sa atrag atentia ca prin aceasta, sa zicem inventue literara, se anuleaza de fapt vreo + 3’500 de ani de evolutie a religiei evreiesti. Va aduceti aminte de legenda jertfei lui Avraam poate. Ori ar fi de de presupus ca macar de vreo 20’000 de ani ca evreii sa fi renuntat la sacrifcii umane … De fapt, din ce stiu eu, sacrificiul de orice natura (porumbei, vite mici si mari) nu putea avea loc decat in Templu… ori asta inseamna ca de la distrugerea Templului evreii nu au mai sacrificat nici porumbei … „Amanunt” ce face inadmisibila cestia aia cu „omorul ritual” …
Asta ca o tarzie urmare a atentionarii ca in sec I e.n. evreii erau monoteisti. Au si religiile „dreptatea” lor…
Pe scurt, la întrebările rămase în suspensie pot să spun următoarele [am inserat întrebările mele/Mod.]:
Nu a existat la nivelul superior al Comandamentului forțelor germane aflate în zona Iași vreun ordin de declanșare a unui Pogrom sau de participare a militarilor germani la Pogrom. Wehrmachtul nu avea niciun interes ca în această zonă și în acest oraș prin care, zi și noapte, treceau zeci de mii de soldați germani și români spre front să existe tulburări și haos. Dimpotrivă, există, așa cum am citat, ordine emise de comandanți germani care cereau scoaterea tuturor militarilor germani din cartierele evreiești și din alte zone ale orașului pentru a-i împiedica să se alăture soldaților și plebei ieșene în vânarea evreilor.
Ca să-i împiedice pe soldații germani să continue asasinatele, violurile și maltratarea evreilor, Iașiul a fost împărțit în două, jumătate fiind sub comandă germană. Dr. Fritz Gebhard Schellhorn, pe vremea aceea Consulul Germaniei în Iași, avea să raporteze: „Nu a fost defel o acțiune planificată… Am convingerea că a fost vorba în esență de instigări ale unor elemente dubioase, elemente care au provocat pogromul și care totodată doreau să jefuiască… Din nefericire, în acele zile critice s-a ajuns însă și la excese împotriva evreilor din partea militarilor germani…”
Înţeleg deci că participarea română la Pogrom a fost ordonată la cel mai înalt nivel al statului şi al armatei. Dar care era exact obiectivul menţionat în ordinele respective? Era lichidarea tuturor evreilor din Iaşi? Numai a unei părţi, iar restul urma să fie deportaţi? Era ordin să fie deportaţi încotro? Nu-mi sunt deloc clare liniile generale ale planulu – dacă a existat vreunul? Sau n-a existat un plan iniţial, iar evenimentele s-au desfăşurat în virtutea unor de iniţiative proprii ale unor actori locali urmate de ordine de sus?
Nici mareșalul Ion Antonescu, cunoscut pentru spiritul de disciplină militară pe care îl impunea armatei române, nu dorea, din același motive, producerea unui pogrom la Iași. Este exclus din punct de vedere istoric ca mareșalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului, să fi avut inițiativa, să aprobe, să ordone și să dirijeze personal măcelul de la Iași.
Că Antonescu a creat climatul toxic care a permis declanșarea unui pogrom este una, dar că el să fi pregătit și ordonat Pogromul de la Iași – e cu totul alta. E foarte posibil ca pe un palier superior al unor instituții sau comandamente militare sau al serviciilor secrete să fi existat preocupări și elaborări de strategii pogromiste. Eu am consultat și cercetat mii de pagini, dar nu am găsit un asemenea document. Subliniez însă, că acest lucru nu exclude posibilitatea ca în cele din urmă să se descopere asemenea documente. În diferite birouri ale serviciilor speciale ale Armatei Române și ale Serviciului Special de Informații (SSI), lucrau destui antisemiți, foști legionari, aventurieri fără scrupule, doritori să provoace un măcel în masă antievreiesc.
Unii istorici spun că mareșalul Ion Antonescu a dat ordin de declanșare a Pogromului. Ei se bazează pe ordinul nr 4147, semnat de acesta la 21 iunie 1941, în care se stipulează „evacuarea în lagărul de la Tg Jiu și în satele din jurul orașului a tuturor evreilor valizi, între 8 și 60 de ani, din satele dintre Siret și Prut, iar cei din satele din restul teritoriului să fie evacuați în orașe”.
A mai existat, se pare, încă un Ordin, dat de Antonescu, transmis la 27 iunie 1941, telefonic, colonelului Constantin Lupu, comandantul Garnizoanei Iași. Cel puțin așa a susținut acest colonel în cursul anchetării sale, după 23 august 1944, când se afla în arest. Antonescu cerea „să curețe Iașiul de populația sa evreiască… Evacuarea populației evreiești din orașul Iași este necesară și va fi făcută totală (inclusiv femei și copii)…” Depoziția acestui colonel nu e susținută de vreun document scris. Ce s-a petrecut în continuare se știe. Razii, execuții, violuri, jafuri. Și Trenurile Morții, în care fuseseră evacuați vreo 7000 de evrei. La Iași trăiau în acele zile 55.000 de evrei. Circa 13.000 pieriseră în zilele Pogromului, ceilalți nu au mai fost evacuați niciodată.
Lucrurile nu sunt însă nici atât de simple și nici atât de clare. Există cărți și volume cu documente care ne stau la dispoziție. Am scris și eu o carte, „Istoria antisemitismului din România. Pogromurile din Dorohoi, București și Iași”, în care am încercat să elucidez câteva din dilemele acestei sumbre istorii.
Teșu SOLOMOVICI
@ Ghita Bizonu
Sacrificarea ca un mod de îmbunare a spiritelor și/sau iertarea păcatelor, a existat în toate religiile, și aveți dreptate- de la tentativa de sacrificare făcută de Avraham (Ibrahim pe „islamareste”),s-a renunțat în religiile derivand din cea iudaică, și chiar din religia iudaică-nu se fac sacrificii umane.
Dar sacrificarea de animale, s-a păstrat,atât în religia iudaică (kapura),cea islamica, dar și de exemplu în ortodoxia crestina armenească.
În ortodoxie și catolicism, a fost înlocuită sacrificarea cu sânge,prin simbolizarea cu pâine și vin (baza euharistiei creștine),care prin acest canon: „luați din trupul Domnului, beți din sângele Domnului”-renasc prin „participare” sacrificiul de șine-voluntar facut de Iisus regele iudeilor in numele iertarii pacatelor intregii omeniri.
Nu comentez faptul, că doar o înghițitură de vin, ar putea ierta niște păcate mai mari! Și nici faptul că cei care beau o damigeană de vin,ar avea-proporțional-păcate chiar așa de mari.
De Hanuka și de Crăciun,este bine oricum,să iertăm păcatele nepenale,ale apropiaților noștri ! Un Crăciun Fericit !!
@Sfartz Pincu
Spuneţi că în iudaism s-a renunţat la sacrificiile umane, dar că
> sacrificarea de animale s-a păstrat… în religia iudaică
„S-a păstrat” înseamnă că continuă şi astăzi. Sunteţi sigur că asta ați vrut să spuneți – că l-a evrei se practică în continuare sacrificarea de animale ???
Nu cumva confundați „sacrificarea” ca sinonim pentru „tăiere” cu sensul celălalt, sacrificare la altar „pentru îmbunarea spiritelor și/sau iertarea păcatelor” ??
Există KAPURĂ, obicei vechi de răscumpărarea păcatelor, prin sacrificarea uni cocoș. Dar este vorba de trecut, evreii se feresc de sânge, din motive religioase și de igienă
O gaina nu poate fi o KAPURA? Se pare ca cunostintele lui Boris in materie de obiceiuri religioase evreiesti sunt cam sumare. Trecutul, asa declarat de Boris, este prezent. […/Mod.] A propos evreii se feresc de sange si de aceea nu devin chirurgi? S’avem pardon!
@Teşu Solomovici
Deci înţeleg că poziţia dv., bazată pe dovezile disponibile în acest moment (sau cel puţin pe cele de care aveţi cunoştinţă), este:
1. nu există dovezi concludente că a existat un ordin de evacuare a populaţiei evreieşti din Iaşi (deportare? încotro?);
2. nu există dovezi că autorităţile locale româneşti şi armata română au primit ordin de la Bucureşti pentru o asemenea evacuare (sau pentru pogrom?), deci ordinele, dacă au existat, provin din surse locale
3. nu există dovezi că formaţiunile militare germane ar fi primit asemenea ordine
4. prin urmare, atât participarea românească, cât şi cea germană la evenimente a fost mai degrabă spontană, anarhică.
Corect? Asta este părerea dv – cel puţin provizorie?
Întrebare:
Din ce aţi scris, am văzut că comandamentul german a dat atenţie sesizărilor şi a dat ordin să fie oprite acţiunile antievreieşti germane, care nici nu fuseseră autorizate.
Dar din parte română au existat ordine pentru stoparea acţiunilor anti-evreieşti? Ele s-au desfăşurat între 24 şi 29 din iunie 1941, deci 6 zile; s-a aflat despre ele la nivelele superioare ale autorităţilor civile şi militare româneşti? A făcut cineva ceva? Sau acestea nu s-au sinchisit pentru că erau prea ocupate cu ofensiva în URSS … spre deosebire de comandamentul german, care şi-a luat totuşi răgazul să stopeze acţiunile lor antievreieşi ?
PS: mai sunt şi alte câteva întrebări de-ale mele care au rămas în suspensie, dar despre ele – după sărbători.
D-le Leibovici! Il intrebati pe T.S intrebari la care el nu este dispus sa raspunda. Ori n’are raspuns ori ii trebuie timp ca sa cloceasca raspunsuri. Faptul ca, aceasta carte a lui T.S l’a impresionat profund pe Boris, sa nu uitam ca aceiasi academie a aplaudat cu entuziasm cand un un profesoras roman in Germania a dat o conferinta despre inocenta poporului roman la exterminarea evreilor. Nu aude, nu vede. Este usor de vazut cum s’au bucurat cand faimosul istoric T.S le-a dat apa la moara. Boris Marian a sarit si el cu o recenzie cuprinzatoare, ca sa ia si el o bucatica de glorie.
@Charlie
Eu cred ca, incet-incet, dL. Solomovici va raspunde la intrebarile mele. Eu nu ma grabesc. Si Nici nu cred ca sunt utile speculatile privitore la motivațiile oamenilor…
D-le Leibovici! cred ca multe din reactiile unora este datorita ego trip’
@CHarlie
Puțintică răbdare… Dl. TS mi-a trimis deja un răspuns dar sunt prea limitat tehnic pentru ca să-l pot publica eu… nusunt acasă la mine
@ A. Leibovici
“Putintica răbdare…” Va înțeleg prioritățile și înțeleg bine ca unele lucruri au nevoie de vreme pentru a se clarifica. In contextul se fata, încă ceva răbdare va face ca nici un supraviețuitor al pogromurilor in discuție nu va mai fi in viața. Noi, aici, avem timp și “Putintica Răbdare”. Supraviețuitorii mai au poate răbdare dar nu mai au … timp. Sunt oameni in vârsta. Cei ce mai sunt.
Deci, pentru Dl Solomovici. Nu înțeleg aproape nimic din scrisul Dvs. Au fost și unii și alții responsabili dar in ce privește pe “unii” nu e prea clar, in ce privește pe ceilalți iar nu e prea prea clar… Mi as dori din suflet sa fiu suficient de inteligent sa va înțeleg demersul. Dar nu sunt. Așa ca, încă o data, care este rolul Germaniei naziste in pogromurile in discuție și care e rolul autorităților romane (și a băștinașilor, subordonați acestei autorități state)? Fără a va ataca, îmi permit sa ca spun ca fiecare rând ce adăugați multiplica confuzia. Acum o întrebare neortodoxă. Faceți acest lucru in mod voluntar sau … așa s o fi scriind istoria in Limba Romană?
In final, revin la mesajul inițial al ecoului meu. Timpul este scurt. Pentru victimele încă in viața. Dacă vom continua tot așa, vom “oficializa” varianta ca au plecat in Transnistria și Asia Centrală de capul lor și ca nimic nu s a întâmplat…. Auci doriți sa ajungem? Eu nu. Eu ma voi opune. Cu modestele mele mijloace de simplu comentator.
@Teodor Burghelea
“Avetți răbdare” însemnă că TS a răspuns la comentariul meu prin mail, iar eu l-am rugat apoi să pună răspunsul direct pe ACUM, ca comentariu. Cred că nu m-a înțeles, l-am mai rugat o dată.
Deci, iarăși, puțintică răbdare. Eu sunt pe drum, am posibilități tehnice limitate.
PS. chiar Credeți că de rapiditatea răspunsurilor d-lui Solomovici depinde soarta supraviețuitorilor Holocaustului?
@ A. Leibovici
“PS. chiar Credeți că de rapiditatea răspunsurilor d-lui Solomovici depinde soarta supraviețuitorilor Holocaustului?).”
Nu. Nu cred. Eu nu sper in rapiditate ci in claritate și-n dreapta judecată. De fapt, scuzați-mi unda ironica, Dl Solomovici a fost dintotdeauna in opinia mea mult mai rapid in reacții ….decât clar. Iar eu, chiar ma tem de Dl Solomovici si de “claritatea” si
“raqpiditatea” Dlui. De ce ma tem e Dl. Soilomovici? Simplu. Fiindcă are o audiență deja stabilită – parte din care antisemiți notorii, precum Coja (Coja l a invocat in nenumarate rânduri pe Dl Solomovici…..coincidenta?).ț
In același mod evaziv, Dl SDolomovici a participat la emisiunea lui Ion Cristoiu. Același mesaj ca si aici. A fost, dar nu a fost de fapt ceeea ce credeți ca a fost fiindcă a fost altceva si despre altceva va voi vorbi in emisiunea următoare – in aceasta vorbesc despre nimic …..
Ceea ce s a întâmplat cu evreii din perioada interbelica nu este … NIMIC. Vieți si destine au fost frânte. Pentru o unica vina – erau evrei. Deci aici as dori ca Dl Solomovici sa facă o afirmație tranșanta. Deocamdată aștept.
Iată ca deci ceea ce va spune Dl Solomovici contează – deși eu nu as fi căutat un astfel de dialog.
@ MODERATOR
NU MAI PARTICIP LA o dispută fără obiect. În loc să clarificăm rolul regimului antonescian, rolul Germaniei naziste, persecuția și crimele antievreiești din 1941-1944, ne ocupăm de Teșu Solomovici, uneori de BMM,care a avut răbdarea și satisfacția să citească o carte ce va rămâne , cu toate scăderile ei, o carte de referință. Nu apreciez niciuna dintre intervenții, iar moderatorul a acceptat atacul la persoană fără să clipească, deși a promis una și a procedat altfel. Arividerci, amici. Cât va mai șterge moderatorul?
Stimate dle Alex Leibovici, mă grăbesc să răspund întrebărilor dvs. Am văzut că dl Charlie și dl Burghelea au temeri visavi de claritatea răspunsurilor mele. Asupra fondului problemei sunt cum nu se poate mai clar. Există însă nuanțe. Probleme foarte delicate. Știu că unii citesc cu lupa în mână căutând inexactități sau exprimări nu tocmai-tocmai ca să mă „înfunde”. ACUM există din nevoia de dialog. Dacă putem dialoga curat, fie! Deci, iată răspunsurile:
1. Nu există niciun Ordin scris, semnat de Ion Antonescu privind evacuarea evreilor din Iași sau din alt oraș din Vechiul Regat. Există însă o dovadă cât se poate de concludență și de clară privind evacuarea populaţiei evreieşti din toate satele dintre Siret și Prut. Deci nu de deportare, ci de evacuare, și nu din orașe, ci numai din sate.. Este vorba de Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr 4147 din 21 iunie 1941, semnat de ministrul subsecretar de stat general de divizie Ioan (Jack) Popescu, care stipulează următoarele: „Domnul general Ion Antonescu ordonă: Toți evreii valizi între 18-60 de ani vor fi evacuați în lagărul Tg. Jiu și în satele din jurul acestui oraș. Primele trenuri pleacă cu începere de azi 21 iunie 1941. Restul familiilor evreiești din satele dintre Siret și Prut, ca și familiile din celelalte sate din Moldova vor fi evacuate cu ceea ce le este necesar pentru trai, în comunele urbane de pe teritoriul județelor respective… Toate familiile evreiești care se găsesc în satele din restul țării, vor fi evacuate cu ceea ce le este necesar pentru trai, în comunele urbane de pe teritoriul județului respectiv, în timp de 4 zile de la primirea prezentului ordin…” În afara acestui ordin care se referă la evreii care trăiau în satele României, nici Ion Antonescu, și nici o altă autoriatate românească centrală nu a emis vreun ordin de evacuare a populației evreiești din orașele țării.
2. Și nici nu a fost găsit vreun document scris, vreun ordin românesc sau german, referitor la declanșarea unui pogrom. Nu există, deasemenea, niciun ordin de Pogrom semnat de autoritățile locale ieșene.
Ca să nu fiu acuzat că escamotez faptul că a existat totuși un soi de ordin al lui Ion Antonescu, adaog: Istoricii au discutat intens despre așazisul Ordin transmis telefonic de mareșalul Ion Antonescu în noaptea dintre 28-29 iunie 1941, la orele 23. Asta după ce de două-trei zile evreii erau supuși violențelor pogromiste. E vorba de un ordin nescris, transmis telefonic. De aceea, problematic. Și care naște suspiciuni în ceea ce privește veracitatea sa. Să lămurim, tot foarte pe scurt, despre ce e vorba. După război, când a avut loc arestarea și judecarea lotului de români implicați în masacrul de la Iași, colonelul Constantin Lupu, fostul comandant al Garnizoanei militare – Iași, a declarat în timpul anchetei, că în aceea noapte, Conducătorul Statului l-a întrebat, la telefon, de ce nu se poate stăpâni situația în Iași. După care, Antonescu i-ar fi dat ordinul de a se încercui, aresta și evacua pe toți locatarii (afară de copii) din locuințele de unde se trag focuri de armă. Colonelul Lupu a mai spus că și-a notat cu atenție vorbele mareșalului. Mareșalul i-a ordonat următoarele: „Evacuarea populației evreiești din orașul Iași este necesară și va fi făcută totală (inclusiv femei și copii). Evacuarea se va face pe pachete, pachete, mai întâi la Roman și apoi la Tg. Jiu. Pentru aceasta vei lua înțelegere cu Ministerul de Interne și Prefectura de Județ, chestiunea trebui bine studiată”.
Bizuindu-se, în special pe această depoziție, făcută de colonelul Lupu, în timpul anchetării sale, istoricul Jean Ancel a elaborat teoria conform căreia Ion Antonescu este vinovat de inițierea, provocarea și dirijarea Pogromului de la Iași. Chiar dacă am da crezare spuselor colonelului, care la aceea vreme încerca din răsputeri să-și salveze viața, aruncând toate vinele asupra lui Antonescu, observăm că în așa zisul Ordin al mareșalului nu e vorba de vreun Pogrom sau de exterminare a evreilor din Iași. Jean Ancel consideră însă Ordinul dat prin telefon Comandantului Garnizoanei-Iași, un „ordin explicit”. Că Antonescu, a preconizat evacuarea tuturor evreilor din zona luptelor, inclusiv evacuarea populației evreieșri din Iași, nu-i nicio noutate. A mărturisit-o el însuși în timpul procesului ce i s-a intentat în 1946: „Este un principiu militar: în apropierea frontului și în lungul frontului, populația trebuie deplasată…Rațiune militară!” Întrebat de Președintele Tribunalului despre excesele care s-au făcut, adică de asasinate, arestări, jafuri etc, Antonescu a răspuns: „Era o măsură de siguranță militară și a operațiunilor militare și chiar o chestiune de siguranță a vieții lor (a evreilor). Domnule Președinte, dacă îi lăsam acolo unde erau, nu mai exista nici unul astăzi”. Vă spun sincer dle Leibovici, când am citit stenograma Procesului, și am ajuns la această explicație aiuritoare dată de Ion Antonescu mi-a venit să râd. Apoi m-am înfuriat. Deh, nu întâmplător se vorbea chiar în anturajul lui Antonescu, că mareșalul suferea de tot soiul de tulburări din pricina sifilisului contactat la Paris, în tinerețe. Dictatorul se vedea un „salvator al evreilor ieșeni”!
3. Cât ce privește afirmația („ prin urmare, atât participarea românească, cât și cea germană, a fost mai degrabă spontană, anarhică”), ea reprezintă doar o fațetă a istoriei evenimentelor de la Iași. Lucrurile sunt mult mai complexe, și istoricii au dezbătut pe larg această temă. Și în cartea mea despre Pogromul de la Iași câteva pagini tratează subiectul.
4. Dacă „din parte română au existat ordine pentru stoparea acţiunilor anti-evreieşti?” Dacă „la nivelele superioare ale autorităţilor civile şi militare româneşti” s-a știut de grozăviile ce se petreceau la Iași? Mă întrebați dacă „a făcut cineva ceva?”. Există numeroase documente în Arhivele Militare românești care probează indiscutabil că autoritățile superioare au fost informate de cele ce se petrec la Iași și în alte localități din Moldova. Voi cita câteva din aceste documente, inventariate de istoricul Ottmar Trașcă, și publicate în cartea ”Chestiunea Evreiască” în documente militare române (1941-1944), Editura Institutul European și Institutul „Elie Wiesel”. Începând cu câteva zile înainte de declanșarea războiului germano-român împotriva Uniunii Sovietice, dar în special după 22 iunie 1941, Statul Major al diferitelor unități militare românești, Comandamente militare Teritoriale, serviciile Inspectoratului General al Jandarmeriei, Direcțiile Poliției și Prefecturi au raportat și au trimis note autorităților superioare de la București. Note și Dări de seamă circulau și la scara locală, între diferite instituții responsabile cu securitatea și buna-ordine în Iași și alte orașe și târguri moldovenești. Aproape toate aceste Rapoarte, Note și Dări de seamă constată dezordinele, haosul, violențele, amintesc și de amestecul soldaților germani, și arată că se iau măsuri pentru revenirea la normal. În unele rapoarte se solicită trimiterea unui Memoriu Conducătorului Statului, mareșalul Ion Antonescu. Știau și comandanții marilor unități militare staționate în zonă și șefii militari ai Prefecturii, în frunte cu generalii Gh. Stavrescu, N.Pălăngeanu, C. Cernătescu, C. Constantinescu, N. Tătăranu, colonelul D. Captaru etc, știau și șefii Poliției Iași, în frunte cu Chestorul Poliției colonel Constantin Chirilovici, știau comandanții militari germani, dar vreme de câteva zile au lăsat ca fiarele setoase de sânge evreiesc să-și facă de cap. Când au văzut că haosul se extinde prea mult, au intervenit energic și Pogromul a încetat tot atât de brusc precum începuse.
Și ce a făcut mareșalul Ion Antonescu în toate zilele Pogromului? El se afla, departe de Iași, preocupat cu războiul său cu trupele sovietice. Că știa ce se întâmplă nu am nici o îndoială. Am citit câteva Rapoarte operative ale unităților militare din zonă, unde este notat că la Iași „se trag focuri de armă” și au loc „represalii”. Radu Lecca, comisarul Guvernului pentru problema evreiască dezvăluie în memoriile sale că cei doi Antonești, Ion și adjunctul său, Mihai, „s-au adresat ambasadorului german Von Killinger pentru a-l determina să intervină pe lîngă Comandamentul German din Iași pentru ca măcelul să înceteze”. „Eu, scrie Radu Lecca, eram în biroul lui Von Killinger, când ambasadorul german a telefonat generalului comandant german spunându-i să înceteze orice represalii. Guvernul român urmând să facă o anchetă pentru a stabili originea focurilor de armă care s-au tras asupra Armatei germane. Intervenția promptă a lui Von Killinger a făcut ca la Iași să nu piară toată populația evreiască. Generalui Ion Antonescu a făcut prin organele SSI (Gh. Cristescu) o anchetă rapidă privind complicitatea românilor la asasinatele comise de nemți la Iași”.
Să-l credem pe Radu Lecca? Doar în parte. Cert este că la 30 iunie 1941, generalul Gh. Stavrescu, comandantul Diviziei 14 de Infanterie, semna Ordinul Nr 24150, în care făcea cunoscut: „Cu ocazia dezordinelor ce s-au săvârșit la Iași în ziua de 29 iunie, au fost implicați și unii ostași, cari au părăsit unitățile și s-au dedat la arestări, jafuri și chiar masacrarea populației evreiești. Am ordonat ca toți aceștia să fie deferiți Curții Marțiale spre a fi judecați și sancționați…” Ordinul a potolit vârsarea de sânge din Iași, dar Trenurile Morții și-au continuat drumul infernal. După ce Pogromul a încetat, Ion Antonescu a dorit să știe exact ce s-a întâmplat la Iași. El nu are încredere nici în Radu Lecca și nici în colonelul C. Lupu, comandantul Garnizoanei militare din Iași (pe care de altfel îl și destituie). Ca atare îi trimite la fața locului, la Iași, pe generalul Emanoil Leoveanu și apoi pe Gh. Cristescu, șeful serviciilor secrete (SSI). Rapoartele lor îl nemulțumesc pe Antonescu, la ordin, ele vor fi schimbate pe ici, pe colo, prin părțile esențiale. Abia la 4 iulie 1941, Ion Antonescu face o declarație publică, prin Ordinul nr 4914. Istoricul nu are cum altfel să recepționeze acest ordin, decât așa cum a fost scris și publicat în presa vremii. Antonescu nu pierde ocazia să-și exprime din nou ura și disprețul față de evrei, dar e cât se poate de clar, el interzice soldaților ca din „proprie inițiativă și de multe ori numai în scopul de a jefui și maltrata”, să atace și să omoare populația evreiască „așa cum a fost la Iași”. Mai mult, el avertizează că crimele de asemenea natură constituie o pată rușinoasă pentru neamul românesc întreg…”
Îl disculpă acest Ordin pe Ion Antonescu de ororile Pogromului din Iași? NU! Repet, chiar dacă Conducătorul Statului Ion Antonescu nu a inițiat și nu a dirijat Pogromul, el este vinovat de crearea climatului politic și anti-evreiesc care a permis declanșarea masacrului.
[Aveți AVERTISMENTUL #1 — pentru Hărțuire cu comentarii și mailuri private/Moderator]
Cand este vorba de o crima impotriva umanitatii,asa cum a fost pogromul de la Iasi-toti participantii- oficialii din administratia centrala si locala, militarii romani si germani, persoane civile romane,etc.- sunt vinovati, indiferent daca au fost activi sau pasivi.Nu exista nicio aritmetica procentuala, in impartirea vinovatiei !
Fiecare entitate participanta la aceasta crima-este 100%-VINOVATA.
Este o absurditate sa divizezi-indivizibilitatea VINOVATIEI pentru o crima, care a condus la moartea in chinuri greu de imaginat, a peste 10.000 de suflete.Chiar si cei care au fost pasivi,si au asistat la aceasta crima-ca observatori-sunt VINOVATI.
In ceeace priveste documentul prezentat de Domnul Tesu Solomovici,daca este un document real din arhivele germane:
..” 2. Ordinul dat la 30 iunie 1941 de Comandantul de garnizoană din Târgu Frumos, căpitanul de cavalerie Walter Kosak, cu privire la interzicerea debarcării din vagoane a evreilor expulzați din Iași și rămânerea acestora sub pază militară în Trenurile Morții până la expedierea lor din localitate: „Transportul de aproximativ 2000 de locuitori evrei expulzați din Iași nu va fi debarcat în Tg. Frumos și nu va fi cazat în locuințele evreiești din Tg. Frumos” (Document B.M.F. Film WF-03/29608, Bl.951).”…
-care este un document acuzator,fara niciun dubiu, pentru faptul, ca un oficial german de rang inalt a dat ordin de „interzicere a debarcarii din trenurile mortii”.
Cate suflete s-ar fi salvat,daca se facea o debarcare timpurie ?
Din fiecare vagon au scapat cateva persoane din peste 100/vagon,si anume cei care au avut acces la aer, prin crapaturile de la usa si prin ferestruica de 0.2 m.p.
Asa a scapat un unchi de al meu.
@Sfartz Pincu
Eu nu concep o răspundere colectivă nediferențiată. Fiecare participant, și numai participant, este vinovat pe măsura exactă a participării sale.
Exterminarea evreilor, în particular pogromului de la Iași, avea ea însăşi la bază ideea de răspundere colectivă.
Ma gandesc demult de ce Romania a intrat in razboi cu toata forta, pentru eliberarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord care fusesera cedate prin Diktatul de la Viena. Ungaria careia i-a fost cedata Nordul Transilvaniei de Nord a facut o contributie relativ minora la razboiul „sfant” contra bolsevismului si nu a trebuit sa retrocedeze teritorii Romaniei.
Haraso tovarrasie!!!
De acord cu Dl Leibovici. Nici eu nu concep raspunderea „nediferentiata” – da-le 50% din vina, da-le si altora ca sa nu se supere.
Deci, sa-mi simplifie intrebarea (raspunsul Dlui Solomovici iarasi devine complicat): ce uniforme purtau persoanele ce au maltratat alte persoane (evrei in cazul de fata)? Trei raspunsuri posibilie. Uniforme germane (wermacht sau SS), romanesti sau … nu purtau uniforme – adica erau civili. In cazul in care erau civili, mi se pare firesc sa presupun ca erau cetateni ai regatului roman, nu vietnamezi sau chinezi. Deci, in cel din urma caz, autoritatile romane au inchis ochii. Care din cele trei sitiuatii este cea adevarata istoric? Precizez ca exclud aici situatia ca soldatii germaniu sa se fi deghizat in soldati sau … civili romani. Deci care din trei?
Teșu SOLOMOVICI
Dle Burghelea, am mai subliniat faptul că în zilele Pogromului de la Iași, alături de soldați români în uniformele lor, au arestat, maltratat și asasinat și soldați germani în uniformele lor, și în haosul existent, foști legionari români (Mișcarea Legionară fusese oficial lichidată de generalul Ion Antonescu, după Rebeliunea Legionară din ianuarie 1941) și plebea românească ieșeană a profitat maltratând, violând, jefuind și asasinând evrei.
Ca să fie cum nu se poate mai limpede iată încă un text care răspunde întrebării ACUM: „Cine sunt responsabilii pentru pogromul de la Iași, românii sau germanii?”. (opinia aparține istoricului Adrian Cioflâncă):
Imediat după război, lucrurile erau clare atât pentru supraviețuitori, cât și pentru cei care investigau crimele de război: la crime au participat atât români, cât și germani. România avea dreptul să-i ancheteze doar pe participanții români la atrocități. Au fost arestate câteva sute de persoane pentru implicare în pogromul de la Iași, iar câteva zeci au fost condamnate, cele mai multe în 1948.
Au fost câteva tentative de comisii rogatorii cu Germania, dar izbucnise războiul rece și dialogul judiciar nu a mai fost posibil. Oricum, după 1948, s-a așternut liniștea asupra subiectului și în România. Regimul comunist avea alte priorități. Au continuat anchetele, dar nu s-a vorbit aproape deloc despre ele în public. Cei condamnați au stat în închisoare sau colonii de muncă, în general, până la grațierile și amnistiile din 1955 sau 1964. Din anii ’60, discursul istoric a devenit din ce în ce mai naționalist, iar în anii ’70-’80 au fost luate de bune strategiile disculpante ale responsabililor regimului Antonescu anchetați pentru crime de război.
(…) Lucrurile s-au precipitat în Iași în noaptea de 28 spre 29 iunie când în tot orașul au izbucnit împușcături. Știm astăzi că împușcăturile au fost rezultatul unor diversiuni și al confuziei. Este un subiect complicat pe care nu am loc să-l dezvolt aici. Cert este că, pe fondul răspândirii zvonurilor care atribuiau evreilor împușcăturile, trupele române și germane au fost cuprinse de psihoza unei „rebeliuni evreiești”. Știm astăzi că această „rebeliune” nu a existat, că era imposibilă. Atunci însă mulți așa au crezut sau au vrut să-i lase pe alții să creadă. Trupele române și germane au făcut percheziții toată noaptea de 28 spre 29 și i-au executat pe toți evreii care le păreau suspecți. Restul au fost reținuți. Antonescu ordonase în acea noapte evacuarea tuturor evreilor din Iași și executarea celor care trăgeau în armată. Polițiștii, când au venit la apelul de dimineață de la Chestură, au găsit curtea plină de evrei. (…) Crimele din curtea Chesturii au fost comise, în mare parte, de militari și polițiști români, dar a fost consemnată și participarea germanilor. Apoi germanii au luat parte, alături de uniforme române, la escortarea și îmbarcarea evreilor în cele două „trenuri ale morții”. Au contribuit la deciziile de a nu fi deschise trenurile, când a devenit clar că evreii mor în masă sufocați și însetați, și de a nu fi debarcați la Târgu Frumos. Ambele decizii, luate în colaborare de români și germani, au dus la omorârea a mii de evrei. Acestea fiind spuse, este nevoie să punem lucrurile în proporții. Deciziile principale în timpul pogromului de la Iași au fost luate de Ion Antonescu, Marele Stat Major, Ministerul de Interne, Prefectura Iași, Chestura de Poliție, Garnizoana Militară a Iașului și serviciile secrete. Participarea germană s-a înregistrat în special la nivelul acțiunilor de tip polițienesc – razii, percheziții, escortare, execuții sumare. Comandanții militari germani au participat, de asemenea, la câteva decizii care au dus la moartea în masă a evreilor. Nu este clară încă activitatea serviciilor de informații germane. (…)”.
Subscriu cuvânt cu cuvânt acestei analize-rezumat a celor întâmplate la Iași, la sfîrșitul lunii iunie 1941. (t. s.)
Dar este absurd sa „dozezi” gradul de vinovatie, cand este vorba de crime mortale!
Daca un criminal a omorat un singur om,este el mai putin vinovat decat alt criminal care a omorat 5-10 oameni?
Daca pedeapsa pentru crima,este pedeapsa cu moartea,(varianta biblica !), poti sa pronunti o pedeapsa cu multiple condamnari la moarte ?.
Justitia poate fi graduala, pentru orice vinovatie,dar nu pentru omor ! Este daca vreti, ca evolutia tangentei unui unghi.Cat timp unghiul nu ajunge la 90 de grade,ai o relatie y/x,sa-i zicem „crima si pedeapsa”.Dar luarea unei vieti este o asimptota !
@Sfartz Pincu
Nu toți din categoriile pe care le-ați enumerat au comis omoruri; în afară de asta mai pomeniți de participare “activă” și “pasivă”… Dv. pledați de fapt pentru linșaj!! Din fericire vinovăția și gradele ei nu se stabilesc “democratic”, prin vot popular…
Dacă un evreu era fugărit de „activi”- și ca să scape,se refugiază intro casă cu neevrei,dar acestia de teama consecințelor,îi refuză protecție-evreul este poftit afară-și omorât de „activi”,atunci acesti „complici”-nu trebuie pedepsiti ?
Codul penal românesc, și bănuiesc că majoritatea codurilor penale, prevăd caparticipanți la o crimă și categoria de „complici”,pe care Codul Penal,la secțiunea a III-a,art.26 îi definește:
….”Complicele.
Complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută ÎN ORICE MOD (s.m.) la săvarsirea unei fapte prevăzute de legea penală”
În pogromul de la Iași,”activii”,au fost în jur de câteva sute-restul de 45.000 au fost complici !- „pasivi”.A fost pedepsit măcar unul singur din acei „pasivi” ?
Nici „activii” nu au fost pedepsiți în marea lor majoritate. În 1945, Ana Pauker și Teohari Georgescu au dat o „amnistie” condiționată- prin înțelegere cu șeful de atunci al legionarilor,astfel încât numărul de membri de partid a crescut brusc de la 45.000 la 700.000 ! Astfel au scăpat de pedeapsă și „activii”, și „pasivii”-complici.
Iar cei câțiva legionari,criminali sadea,care au fost judecați și condamnați la câte 20-25 ani de pușcarie (și de „ochii lumii”!),au scăpat în 1960 prin grațiere și amnistie !!, (cazul fraților Condurache din Ciurchi-Iași,care i-au scos în stradă, cu bâtele- creerii unchului meu- un copil de 16 ani!). Iar martorii-complici prin inacțiune,nu au fost pedepsiți.
„Pasivii” germani,chiar daca nu au fost pedepsiti penal-pentru”complicitate”-macar si-au acceptat public crimele Holocaustului ! Pe cand si Romania??
Ii multumesc Dlui Solomovici pentru clarificare, in special pentru redarea pasajului Dlui istoric Adrian Cioflanca a carui munca de deslusire a itelor incurcate ale celor intamplate este mai mult decat laudabila si ale carui concluzii ar merita sa figureze intr-un manual de istorie moderna (ca o prima forma de asumare). Intr-adevar, din ceea ce scrie Dl Cioflanca, lucrurile sunt mai clar: „au participat si germani” – citat pe care eu il inteleg ca elementul principal si motor l-au constituit autoritatile romane si civilii romani, nu germanii (desi au pariticipat si germani). Deci, responsabilitatea asumata oficial doar de Germania (ma refer aici strict la responsabilitatea pentru aceste pogromuri, rolul Germaniei in alte parti ale Europei este bine cuncoscut si asumat de Germania de decenii bune) este in final o nedreptate istorica. Daca am inteles bine, Romania ar trebui sa isi asume cel putin o parte din responsabilitate pentru participarea subiectilor sai (civili sau militari) la aceste acte. Dar, deocamdata oficialitatile romane par sa evite subiectul iar mitul patriotard cu „romanul bun ca painea calda, primitor tolerant” continua sa fie perpetuat. Mai rau, netul abunda de declaratii negationiste si, desi Romania a fost silita sa declare astfel de lucruri ilegale, nu exista vinovati. Desi declaratiile lor abunda pe netul de limba romana… Deci, pe cand o reparatie? Ma refer la una morala macar.
@Sfartz Pincu
Ah, abia acuma am înțeles : dv. glumeați !! Era cît pe ce să mă păcăliți !
@ Teodor Burghelea
Va citez:
„… Deci, pe cand o reparatie? Ma refer la una morala macar.”.
Statul roman a oferit o compensatie materiala victimelor supravietuitoare, pentru discriminarea etnica,(Decretul 118/90,si altele asemenea),dar nu poate oferi o
recunoastere morala,cat timp….antisemitismul are un sambure tare si qvasi majoritar !
Peste secole,(?!), cand si daca se va schimba ceva pe aceasta directie-in constiinta majoritatii romane,atunci Da,va veni si o recunoastere a unei vinovatii colective.
Deocamdata se fac pasi mici in aceasta directie,dar numai cu scop electoral,si numai de anumite persoane,cum a fost cazul lui Basescu si V.C. Tudor !
Presedintele Ucrainei-Porosenco a reconfirmat recunoasterea participarii Ucrainei la Holocaust, mentionand, ca imediat dipa capatarea independentei Ucrainei-fata de URSS,prin vocea presedintelui Kravciuk,printre primele acte a fost aceasta asumare
Polonia,in schimb nu recunoaste decat participarea „unor grupuri” si nu a populatiei antisemite in majoritatea ei.
A trebuit sa treaca 60 de ani, pentruca sa se recunoasca faptul ca populatia polona a participat si s-a aliat cu placere cu nemtii, doar cand era vorba sa omoare evrei.
Cu putin inainte de atacarea URSS, in oraselul Edvabno-Polonia, toti barbatii evrei au fost impuscati,iar femeile si copii-arsi de vii intro sura in care au incaput 600 de suflete.
Si nu au facut-o nemtii, cum se spunea pana in 2000, ci populatia civila din satele din apropiere !
Dintre tarile UE,care si-au cerut iertare publica si oficiala pentru participarea la Holocaust,au fost: Biserica catolica,prin vocea papei Ioan-Paul al II-lea,(1997),Norvegia,Belgia,(2012), Ungaria,(2014)-partial, Croatia,Monaco(2012),Polonia(2011)-pentru-„grupe de cetateni”,la fel ca si ,Lituania,Letonia,(1995). Franta,Germania,Luxemburg-de la inceputul UE.
Au ramas s-o faca (?!),Olanda,Estonia si Romania-pentru Romania si Rep. Moldova,unde au operat trupele romane,responsabile pentru uciderea a 300.000 de suflete-evrei si tigani.
Pentru gruparile filo-fasciste,capetele rase si altele nationaliste si antisemite-Holocaustul nu a existat,este o inventie propagandista!
Legionarii si comunismul! Imi reamintesc ca la Politehnica din Bucuresti cand eram in anulI am fost chemat la sediul unei organizatii care se numea cu numele pompos UNSR adica uniunea nationala a studentilor romani. Mi s’a propus, (fara drept de refuz) sa devin „indrumator”. Eu fusesem membru unei organizatii sioniste si eram dintr’o familie nu exact proletara! Indrumator era un fel de sef „cuib” care tipa in cor slava lui Stalin la sedintele de seara in MA (marele amfitiatru) la politehnica la Polizu.Nu prea aveam eu calitati de urlator dar a refuza nu era recomandat.In acelas „cuib” era unul care urla cu mult entuziasm si presupun ca dee fapt seful meu. Intr’o zi am venit la Politehnica si am citit ca tov.ul sef imediat de urlat a fost Demascat ca fost Legionar!
Eu macar nu fusesem legionar!!! Mai tarziu am fost demascat in clasa ca cica nu lasam poporul muncitor si taran sub 1/2 hectar. Erau multi care intrasera la Politehnica cu putine hectare si mai putina materie cenusie!
@Moderator
[…/Mod.]Este o temă dureroasă, un holocaust făptuit de trupele antonesciene cu sprijin geerman, ce poate fi mai dureros și mai condamnabil.Orice român creștin s-a simțit lezat. A fost dovada violenței maselor abrutizate de o politică murdară, pentru care nu toți vinovații au plătit-o, iar PCR a mușamalizat-o. O rușinė!!!!. Istoricii român tac
Boris viseaza cand scrie ca „orice” roman crestin s’a simtit lezat. Dovada academicienii care l-au aplaudat pe romanul neamt cica „profesor” in Germania cand a discutat „nevinovatia”. Probabil ca asasinii dela Iasi si din Transnistria au venit din planeta Mars!!!!
@ Charlie
Eu nu am fost familiar cu DVs., dar fie, nu-mi cad galoanele,iubite Charlie- pe profesorul cu pricina îl chema V. Roman, fost colaborator la România Mare,este un necunoscut, nimeni nu l-a aplaudat, decât ân fanteziile Dvs.NU este un motiv să arunci cu noroi în Academie, nu știm câți erau în sală, dar Academia participă la toate comemorările privind Holocaustul. V-ați lipit de un fapt puțin cunocut și fără semnificație.Îmi sunteți simpatic.
Nu sut deloc iubitul d-tale D-le Marian, m’ar deranja sa va am de iubit. Profesorul Roman din Germania il chema Iliescu si dupa conferinta lui data la ACADEMIA ROMANIA negand holocaustul roman a fost concediat pe loc dela Universitatea Aachen. Restul informatiei furnizata de Marian este de tip cai verzi pe pereti.
@ Moderator și @ Charlie
Nu este prima ieșire unfair a venerabilului Charlie, nu am nici înclinații de gay formula „iubite” este uzuală în discuții, poate fi și ironică, dar eu am încercat să fiu conciliant, normal nici nu eram obligat să particip la dicuții, ca autor al articolului, așa cum procedează alți autori, aici. Vorbim depre persoane diferite, cunosc pe fostul prezident Ion Iliescu,nu este vorba de el, eu știu despre un antismit V. Roman din RFG, iar cai verzi pe pereți văd și poeții. Eu sunt poet. Este ultima dată când vă răspund, domnule X. Charlie, politicos și civilizat era să vă pezentați cu numele real, Ion Popescu, etc, nu Charlie, dar este treaba DVs. Nu mă intereseză niciun comentaeiu răutăcios din p. Dvs. sau a altora. Regret că Moderatorul este bucuros să reproducă fără reținere atacuri la persoană. Numă mai mir de nimic. […/Mod.] Charlie, good bye.
—
NiIvelul discuțiilor aici a devenit egal cu al unui circ, nu cred că voi mai reveni.
@ Boris Marian Mehr,
„Nivelul discuțiilor aici a devenit egal cu al unui circ, nu cred că voi mai reveni.”
Vreau sa fiu sigura ca intelegeti: GOOD BYE! Auf Wiedersehen!Au revoir! Adiós! Ciao/Arrivederci!
Va urez sanatate si bucurii in viata!
@ MOderator și amicilor
Poți să nu fii de acord cu opiniile cuiva, dar munca unui om care a trecut și el prin ororile holocaustice merita mai multă reținere și respect. Eu mi-am făcut datoria, fără niciun interes pecuniar sau de trafic de prietenie. Nu mint nici de aș fi forțat să o fac.
@ Moderator
Amenințările Dvs., domnule moderator sunt glume proaste, ca și gândirea dvs. obtuză foarte
Eu scriu, trăiesc și nu mă mai gândesc la bietul Leib Leibovici, să trăiești de două ori ad mea veesrim
—–
Leibușor, sergent major are cap de peștișor, el se crede genial, dar e numai mic șacal.
Din partea Moderatorului:
@Boris M. Marian
Sunteţi blocat definitiv.
PS: v-am spus de mai multe ori că am insistat din motive personale pe lângă redacţie să fiţi primit înapoi. N-aţi fost curios să le aflaţi. Iată-le
Vă spune ceva numărul 16-26-55 ?
Figurează în carneţelul de telefon al mamei mele dragi.
Aţi înţeles?
Salut acţiunea blocării definitive a d-lui Boris M. Marian, ca urmare a comentariului său inaceptabil.
Motivele blocării sale ţin de civilitate, care este obligatoriu să fie menţinută la un nivel ridicat.
Buna ziua,
Aveti idee de unde as putea cumpara/comanda cartea domnului Solomovici? Nu apare pe siteul editurii Academiei Romane sau pe alte siteuri de carti din Romania.
Va multumesc in avans,
Elena P.
@Elena
În mod normal, dl. Solomovici trebuie să fi fost înştiinţat, automat, prin email de comentariul dv.
Dacă nu reacţionează, vă rog să mai scrieţi aici un comentariu în acest sens.
Dl. Solomovici îmi comunică:
Vă mulțumesc, cartea „O istorie altfel a evreilor din România” poate fi găsită la Librăriile Cărturești, la Librăria Mihai Eminescu de pe strada Academiei din București și la Difuzorul de carte AFCA (tel. 021-2225363, m. 077-3817087).