În ediţia online a publicaţiei elveţiene „Tribune de Genève” a apărut astăzi un articol intitulat „În Ucraina o lege asupra limbilor agită minorităţile”, scris de un ziarist bazat la Kiev. Iată câteva extrase care ni s-au părut interesante:
„Legea educaţiei este o adevărată revoluţie a sistemului educativ, care urmăreşte o ruptură cu tradiţiile sovietice, o adaptare la modelele europene, o creştere substanţială a salariilor cadrelor didactice, întărirea autonomiei şcolilor, etc. Reforma a fost elaborată timp de un an şi jumătate. Dar chiar in preajma votării legii, deputaţii au introdus un articol care restrânge utilizarea limbilor minoritare [în învăţământ].
„Katalin Mede (?), învăţătoare în mica localitate ucraineană Beregovo situată la câţiva kilometri de graniţa cu Ungaria, contactată telefonic, spune că ei încasează şocul noii legi adopte de Kiev. Aceasta face din l. ucraineană limba principală din învăţământul obligatoriu de după şcoala primară [de 4 ani]. Numeroasele minorităţi sunt astfel îngrijorate cu privire la drepturile lor lingvistice… Cu câţiva ani în urmă, Katalin Mede a recunoscut că „majoritatea maghiarilor de aici nu vorbesc ucraineana şi nu prea se consideră legaţi de Ucraina”. Comunitatea din Beregovo şi satele din împrejurimi sunt binecunoscute pentru faptul că „trăiesc după ora Budapestei”, iar nu a Kievului.
„Pentru preşedintele Poroşenko, clauza lingvistică este condiția care va permite tinerilor să prospere în Ucraina, făcându-şi loc pe piaţa muncii din întreaga ţară… În ciuda acestor perspective, legea a stârnit o controversă internaţională. Polonia, Moldova, [România], Grecia, Bulgaria, toate legate de comunităţi naţionale din Ucraina, şi-au exprimat public îngrijorarea. Preşedintele român a anulat o vizită oficială, guvernul maghiar a denunțat „o lovitură de pumnal în spate” şi a ameninţat cu represalii în organismele internaţionale.
„Kievul vorbeşte de „o neînţelegere” şi promite consultări. Experţii subliniază că legea, care trebuie să intre funcţiune în 2020, este formulată de o manieră suficient de vagă pentru a permite utilizarea „limbilor oficiale ale Uniunii europene” ca limbi de învăţământ. Privitor la criticile venite din capitalele europene, un expert în analiza dezinformației de la Lvov consideră că criticile sunt datorate unor factori de politică internă sau „relei credinţe”.
„Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al guvernatorului regiunii Transcarpatie, cămin al mai multor comunităţi minoritare, afirmă că „această lege este în mod clar îndreptată contra limbii ruse”. Într-adevăr, rusa nu va putea beneficia de derogările acordate „limbilor oficiale ale UE”. Numărul copiilor care studiază în limbile minoritare este de 400’000 (10%), iar majoritatea lor învaţă în limba rusă.
„Rusia a acuzat Kievul că urmăreşte „să instaureze un stat monolingual într-o ţară multietnică”. Aceasta este o critică mai veche utilizată contra Ucrainei la începutul războiului din Donbass, în 2014. Unii observatori sunt îngrijoraţi de resentimentele pe care noua lege le-ar putea întreţine în populaţia rusofonă. Un cunoscut politolog se întreabă: „cum poate fi imaginată o reintegrare a teritoriilor separatist cu o asemenea lege? Este un cadou făcut Kremlinului!”
Articolul integral – vezi aici.
Ceea ce aflăm nou şi important, este explicaţia de ce oficialii din Ucraina s-au arătat dispuşi să negocieze unele prevederi ale noii lor legi a educaţiei. Se pare că ei au prevăzut de la început derogări de la lege pentru acele minoritaţi proprii care au ca limbi native unele ce sunt vorbite în UE. Derogările sunt oricum un punct pozitiv, deoarece să sperăm că vor reduce numărul copiiilor dezavantajaţi de noua lege.
Rămâne însă o problemă de principiu, şi anume acţiunea îndreptată făţiş împotriva intereselor rusofonilor şi a copiiilor acestora. Are dreptate acel politolog care se întreabă, aşa cum aflăm din articol, cum poate fi imaginată o reintegrare reală a teritoriilor separatiste de vreme ce Ucraina a promulgat o asemenea lege. Este în mod vizibil o lege discriminatorie care le dă serioase argumente atât separatiştilor, cât din păcate şi Kremlinului ce îi susţine.
Iată părerea mea:
– a umbla la permisiuni de a folosi o limbă sau alta este un reflex tribal;
– măsura este, politic, extrem de neîndemânatecă în momentul de faţă; o tentativă asemănătoare a mai avut loc în februarie 2014, imediat după fuga lui Ianukovici, dar nu a fost aplicată, în schimb a fost folosită cu mare succes (s-a reflectat şi în discuţiile pe ACUM) de propaganda putinistă până în zilele noastre;
– argumentul că Ucraina este în stare de război cu Rusia şi de aceea limba rusă trebuie „izolată”, este foarte şubred:
o Ucraina nici nu s-a declarat vreodată în stare de război – mare greşeală!
o rezultatul practic va fi opus celui scontat
o este practic cert că conflictul armat din estul Ucrainei se va stinge încă înainte de intrarea deplină în vigoare a noii legi
– interdicţia în vigoare în prezent în Ucraina de a retransmite canalele ruseşti fără a declara stare de război este meschină.
Dacă este adevărat ceea ce se afirmă în articol că doar „în preajma votării legii, deputaţii au introdus un articol care restrânge utilizarea limbilor minoritare”, înseamnă că restrângerile nu au fost gândite ca element fundamental al noii legi, ci doar ca un reflex întârziat (afterthought) atunci sunt bune şanse să fie abandonate destul de uşor în urma unor presiuni din multiple părţi.
Limbile nu trebuie să devină un instrument politic. Dar fenomenul este inevitabil atunci când învăţământul este de stat.
@Alexandru
> Dacă este adevărat ceea ce se afirmă în articol că doar „în preajma votării legii, deputaţii au introdus un articol care restrânge utilizarea limbilor minoritare”, înseamnă că restrângerile nu au fost gândite ca element fundamental al noii legi, ci doar ca un reflex întârziat (afterthought) atunci sunt bune şanse să fie abandonate destul de uşor în urma unor presiuni din multiple părţi.
Aceasta depinde de câtă influenţă vor avea elementele radicale care au reuşit să „strecoare” aceste adăugiri. Dacă influenţa lor este mare, ele sprijinindu-se şi pe susţinerea populaţiei, atunci nu va fi uşor ca nedreptăţile flagrante să fie scoase din lege. În general se ştie că a elimina părţi radicale sau greşite din legi este mai greu decât a le introduce şi ia mai mult timp.
> Limbile nu trebuie să devină un instrument politic.
Aşa este, dar din păcate limbile devin un instrument politic important în ţările în care populaţiile ajung să fie divizate din motive naţionaliste.
> Dar fenomenul este inevitabil atunci când învăţământul este de stat.
Nu este neapărat inevitabil, chiar dacă existenţa unui învăţământ privat dezvoltat aduce cu sine noi dimensiuni de libertate cetăţenilor ţării.
De exemplu Elveţia (ţara în care a apărut articolul) este un stat în care convieţuiesc populaţii cu mai multe limbi diferite, în care învăţământul este în mare majoritate de stat şi în care limbile nu sunt folosite ca instrument politic, aşa cum se întâmplă în Ucraina.
Motivul este că toţi cetăţenii elveţieni se simt strâns legaţi de statul lor, în care au decis demult şi cu toţii să trăiască împreună în libertate, înţelegere şi respect reciproc. Sistemul federalist elveţian, în care puterea şi responsabilităţile sunt împărţite larg şi consecvent între un stat central, cantoane şi comune/oraşe, face posibilă această convieţuire armonioasă între comunităţile de limbi diferite ale acestei ţări.
@Victor
>> Limbile nu trebuie să devină un instrument politic. Dar fenomenul este inevitabil
>> atunci când învăţământul este de stat.
>
> Nu este neapărat inevitabil … De exemplu Elveţia … este un stat în care convieţuiesc populaţii cu mai multe limbi diferite, în care învăţământul este în mare majoritate de stat şi în care limbile nu sunt folosite ca instrument politic
De fapt, în diferitele regiuni lingvistice ale Elveţiei sunt permanente discuţiile politice privitoare la ce limbi suplimentare trebuie / au voie să înveţe copii în şcolile de stat. Este adevărat că chestiunile se lichidează prin referendumuri, dar cei care pierd se supun unei soluţii care le este impusă.
Nu mai comparația Ucraina cu Elveția, nici măcar ca aluzie și en passant. Ați putea crea impresia că Ucraina este un fel de Elveție, alții ar putea crede, din contra, că Elveția ar putea deveni o Ucraină.
@Nicu Adrian Udriște
Ah, bine că vă văd! Acum câteva zile vă rugasem (https://acum.tv/articol/78783/#comment-167173) să-mi explicaţi o afirmaţie de-a dv….
@Nicu Adrian Udriște
> Nu mai comparația Ucraina cu Elveția, nici măcar ca aluzie și en passant.
Unele peisaje cu dealuri împădurite din Bucovina de Nord mi s-au părut asemănătoare cu cele pe care le-am văzut în Jura. Se pot face şi multe alte comparaţii, cu condiţia evidentă de a cunoaşte măcar cât de cât locurile respective.
> Ați putea crea impresia că Ucraina este un fel de Elveție, …
Cititorii lui ACUM sunt de regulă la curent în mare cu diferenţele dintre diferite ţări. Pericolul despre care vorbiţi este imaginar, iar tonul folosit este inchizitorial/profesoral.
> … alții ar putea crede, din contra, că Elveția ar putea deveni o Ucraină.
Cum zicea bancul de la Radio Erevan, şi în Elveţia s-ar putea construi comunismul, dar ar fi păcat.
@Alexandru
> De fapt, în diferitele regiuni lingvistice ale Elveţiei sunt permanente discuţiile politice privitoare la ce limbi suplimentare trebuie / au voie să înveţe copii în şcolile de stat.
Spre deosebire de Ucraina, în Elveţia este vorba într-adevăr de limbi suplimentare, şi nu despre limbile materne (oficiale). În limbile oficiale (germana, franceza şi italiana) predarea se face de la şcoala primară până la sfârşitul studiilor superioare. Până şi în micul canton Ticino (cam 350.000 de locuitori) există Università della Svizzera italiana, cu campusuri diferite situate în acel canton.
Spre exemplu, în unele cantoane elveţiene de limbă germană (discuţiile, votările şi deciziile având loc şi fiind luate la nivel cantonal!) s-a tot pus problema daca întâi să se introducă ca o a doua limbă, în cursul învăţământului primar – secundar, limba engleză, sau cea de a doua limbă naţională majoră, franceza. Părerile fiind împărţite, deciziile finale se iau într-adevăr prin referendumuri la nivel cantonal.
Note: 1. Am evitat intenţionat discuţia despre şcoli de stat – şcoli private, pentru a nu încărca discuţia prezentă. 2. Cum eşti la curent cu lucrurile legate de învăţământul din Elveţia, le-am precizat for the record 🙂 .
@Victor Manta
„Cititorii lui ACUM sunt de regulă la curent în mare cu diferenţele dintre diferite ţări. Pericolul despre care vorbiţi este imaginar, iar tonul folosit este inchizitorial/profesoral.”
Nu se dă impresia, cel puțin nu totdeauna.
Apoi: „…şi în Elveţia s-ar putea construi comunismul, dar ar fi păcat.” Perfect de acord, în sfârșit. Mai puneți aici bancuri cu Radio Erevan, văd că vă prind bine.
@Nicu Adrian Udriște
> Nu se dă impresia, cel puțin nu totdeauna.
Despre ce oare? Ştiu că nu veţi răspunde, dar îmi exprim totuşi nedumerirea.
> Mai puneți aici bancuri cu Radio Erevan, văd că vă prind bine.
Cred că vă prind bine dv., deoarece atunci reacţionaţi inteligibil. Încurajat de succes, mai fac o încercare:
– Se poate pune bază pe Nicolae Ceauşescu?
– Da, dar este preferabil să se pună acid.
@Victor Manta. 1. «Cititorii lui ACUM sunt de regulă la curent în mare cu diferenţele dintre diferite ţări.» De unde știți acest lucru?
2. «Pericolul despre care vorbiţi este imaginar, iar tonul folosit este inchizitorial/profesoral.» Orice pericol potențial este, mai întâi, imaginar, desigur. A fi «inchizitorial» nu este totuna cu «profesoral», nu cred că vreun dicționar ar indica înlocuiarea celor doi termeni prin slash/bara oblică. Motivul este simplu: inchiziția nu era formată din profesori, ci din asasini îmbrăcați în sutane. Dar istoria are mai mereu asemenea combinații.
Bancul cu bază ~ acid este simpatic, nu-l știam. Mai scrieți din astea, cert vă prind mai bine, iar nouă ne pot induce o stare de haz, fie și de necaz.
@Nicu Adrian Udriște
> 1. «Cititorii lui ACUM sunt de regulă la curent în mare cu diferenţele dintre diferite ţări.» De unde știți acest lucru?
Deoarece eu citesc ceea ce scriu în ACUM unii dintre ei. Mulţi dintre ei sunt oameni proveniţi din România care azi sunt destul de larg răspândiţi pe glob.
> A fi «inchizitorial» nu este totuna cu «profesoral», …
Fără îndoială. De aceea le-am folosit separându-le prin „/”. Era mai bine să scriu „sau” în loc de „/”, un înţeles pe care îl are în engleză şi care am constatat că este folosit şi în română. Nu am realizat că această utilizare este mai puţin cunoscută decât m-am aşteptat.
> Motivul este simplu: inchiziția nu era formată din profesori, ci din asasini îmbrăcați în sutane.
Iarăşi vorbeşte „profesorul”, pentru care orice prilej, chiar şi cel mai banal, este un prilej să-şi arate „erudiţia”, uitând că am învăţat cu toţii la liceu ce a reprezentat inchiziţia.
Se vede asemănarea cu al dv.: „Nu mai comparația Ucraina cu Elveția, nici măcar ca aluzie și en passant”, în care şi îi învăţaţi pe alţii (tonul profesoral), şi le interziceţi ceva în mod dur şi lipsit de sens (denotă tonul inchizitorial).
> … iar nouă ne pot induce o stare de haz, fie și de necaz.
Într-adevăr bancurile din comunism făceau des haz de necaz.
Cred că, deocamdată, putem închide discuția, deoarece Victor Manta nu mai are nimic de adăugat, deja ne învârtim în cerc. Aștept texte minimal consistente despre evenimentele recente, deocamdată neanalizate: referendum în Catalonia, întâlnirea de la Varna (premierii BG, GR, SR și RO), referendum la kurzii din Irak etc.
Eu cred că cel/ce pun(e) deștiul în jos are degetul stricat: cum să pui apreciere negativă unui text scurt care propune încheierea unei discuții deja sterile și repetate?! Pur și simplu, acest text este neutru, non-analitic și nu presupune apreciere. Poate echipa IT găsește o soluție de a elimina degetele de la asemenea texte, măcar și pt a evita afișarea degetelor stricate.
@Nicu Adrian Udriște
> … putem închide discuția, deoarece Victor Manta nu mai are nimic de adăugat,…
Constat că m-am procopsit cu un purtător de cuvânt…
> Aștept texte minimal consistente despre evenimentele recente…
Am găsit că articolul din „Tribune de Genève” a satisfăcut condiţiile de a fi consistent şi de a acoperi evenimente recente, motiv pentru care îi mulţumesc redacţiei pentru publicarea lui.
@Victor Manta. Nu v-ați procopsit cu nimic dar, dacă ar fi să fie, mai bine v-ați procopsi cu bună cuviință și cu decență. Articlul din Tribune de Génève este suficient de banal încât să nu intereseze, cred, pe nimeni altcineva decât pe dv.
@Nicu Adrian Udriște
> Nu v-ați procopsit cu nimic dar, dacă ar fi să fie, mai bine v-ați procopsi cu bună cuviință și cu decență.
V-aţi referit cumva la faptul că aţi avut evidenta necuvinţă să vorbiţi în numele meu?
> Articlul din Tribune de Génève este suficient de banal încât să nu intereseze, cred, pe nimeni altcineva decât pe dv.
De vreme ce a fost publicat de editorul lui ACUM pentru Opinii, există cel puţin încă cineva pe care articolul l-a interesat. Cum e cu logica argumentării?
De altfel mi se pare curios că ceva vă împinge să comentaţi pe marginea unor texte pe care le găsiţi banale. Vă pedepsiţi singur pentru ceva?
> Eu cred că cel/ce [i? care? – vm] pun(e) deștiul în jos are [/au? – vm] degetul stricat: cum să pui apreciere negativă unui text scurt care propune încheierea unei discuții deja sterile și repetate?!
Nu este câtuşi de puţin stricat. Eu am pus un deget perfect sănătos în jos deoarece aţi vorbit în numele meu („putem închide discuția, deoarece Victor Manta nu mai are nimic de adăugat”). Eu nu am spus că aş avea, sau nu, ceva de adăugat.
Este evident de altfel că dacă cineva vrea să închidă o discuţie de a lui cu altcineva se opreşte pur şi simplu din a posta. Ceilalţi participanţi la discuţie sunt în continuare liberi să discute, sau nu, între ei.
Deoarece v-aţi arătat interesat, vă semnalez că ACUM a publicat aici un articol legat de referendumul din Catalonia.