(Continuare. Prima parte v. aici)
După cum am văzut în partea I-a, Lenin a instaurat cenzura imediat după preluarea puterii. Nu avea nevoie să aştepte să vadă dacă va apare sau nu o opoziţie. El ştia (şi şi-a avertizat tovarăşii) că punerea în practică a programului marxist va fi întâmpinată în mod inevitabil cu o rezistenţă masivă şi violentă („clasele exploatatoare nu vor renunţa de bună voie la privilegiile lor”).
Rezulă deci că implementarea prescripţiilor lui Marx duce inevitabil la suprimarea partidelor şi a libertăţii presei, adică la suprimarea libertăţii cuvântului şi a libertăţii de asociere. Aplicarea reţetelor lui Marx deschide în mod inevitabil calea dictaturii şi, prin suprimarea presei libere, o permanentizează. Este uşor de înţeles că presa liberă nu este o garanție contra instaurării dictaturii – o demonstrează chiar lovitura din noiembrie 1917, care s-a desfăşurat în condiţiile unei prese foarte libere. Însă absenţa unei prese libere constituie o tentaţie prea mare şi garantează, practic, instaurarea dictaturii cândva în viitor. Iată de ce libertatea cuvântului nu este o bagatelă dispensabilă…
Cenzura totală instaurată de Lenin a fost măsura cea mai importantă care a făcut posibilă supravieţuirea puterii sovietice în următorii 70 de ani. Lenin a avut dreptate: fără cenzură regimul bolşevic, care şi-a făcut în mod inevitabil atâţia duşmani de moarte, ar fi căzut în cel mult câteva luni. Lenin a preîntâmpinat la timp scenariul-catastrofă, dar acesta a început să se joace prima dată în toamna lui 1956 la Budapesta, apoi în 1968 la Praga, când guvernul lui Dubcek a slăbit rigorile cenzurii, a scăpat frâiele, iar ţara se îndrepta cu viteză accelerată spre căderea regimului.
Noroc cu Fratele Hruşciov şi, respectiv, Fratele Brejnev, care nu erau nişte naivi: ei ştiau încă de la Lenin şi Stalin pe ce anume se bazează supravieţuirea regimului comunist şi erau gata să întreprindă necesarul pentru a-l salva. Gorbaciov nu mai ştia, şi atunci stăpânirea comunistă s-a prăbuşit, în URSS şi în mai toate dependinţele.
Dar să revenim la începuturi. După ce au organizat lovitura de stat din 7 noiembrie 1917, conducătorii bolşevici nu mai aveau drum de întoarcere şi erau perfect conştienţi de faptul că dacă pierd puterea, sunt morţi – la propriu. Pentru a ne convinge, este suficient să citim de exemplu protocoalele discuţiilor de la vârful partidului bolşevic din martie 1918 în legătură cu semnarea sau nu a unei păci separate cu Germania în condiţiile unei situaţii militare disperate (eu le-am citit în anii ’70, nu au fost ţinute secrete!). Unul din argumentele lui Lenin în favoarea semnării a fost faptul că dacă nu semnează, vor trebui cu toţii să renunţe la posturile lor guvernamentale, ceea ce ar înseamna că vor fi judecaţi şi spânzuraţi. Erau suficiente motive bune pentru a îndreptăți asemenea sentințe: bolşevicii s-au făcut vinovaţi de răsturnarea prin forţă a unui guvern legitim, dizolvarea violentă a Adunării Constituante legitim alese, confiscare nelegitimă de bunuri, detenţii şi execuţii ilegale, etc., etc.).
A doua idee genială – şi salvatoare: NEP-ul
Reformele comuniste începute în noiembrie 1917 au provocat imediat o rezistenţă din ce în ce mai masivă din partea unor forțe diverse şi numeroase, rezistenţă care s-a transformat în scurt timp în război – Războiul Civil Rus. Acesta a durat 5 ani (nov. 1917 – oct. 1922) şi s-a soldat cu un număr de morţi estimat la 7-12 milioane.
La trei ani după lovitura de stat şi în urma reformelor comuniste şi a războiului civil, Rusia Sovietică era la marginea prăpastiei – ruinată economic şi dezorganizată politic. Pe fondul numeroaselor răscoale (cea de la Kronstadt, numeroase răscoale ţărăneşti), Lenin a înţeles că dacă în situaţia dată continuă să menţină interdicţiile economice adoptate după noiembrie 1917, Rusia sovietică nu se va putea redresa economic iar regimul nu se va putea menţine. Şi atunci a renunţat temporar la unele din aceste interdicţii, adoptând, în martie 1921, ceea ce a numit „noua politică economică” (NEP în rusă).
Măsura-far a fost înlocuirea rechiziţionării unei părţi din producţia agricolă, introdusă în mai 1918, cu un impozit în natură; impozitul era de 20% şi era cam jumătate din cotele de rechiziţie. Această schimbare a constitui o mare uşurare pentru ţărani şi un factor important în grăbirea sfârşitului războiului civil. Ideea lui Lenin a fost ca ţăranii să achiziţioneze, cu surplusurile mărite care le vor rămâne după plata impozitului, produse ale industriei de stat necesare gospodăriilor săteşti, cum ar fi ţesături, petrol lampant, cuie.
Numai că industria de stat nu era capabilă să furnizeze suficiente produse (iar noi ştim acum că nu va reuşi niciodată…), aşa că ţăranii n-aveau ce să facă cu surplusurile lor. De aceea Lenin a fost silit să meargă mult mai departe decât intenţiona iniţial, şi anume să permită vânzarea produselor agricole (care fusese proclamată monopol al statului), să îngăduie înfiinţarea de către privaţi a unor întreprinderi care să producă mărfurile necesare ţăranilor. În acest fel Lenin şi ai lui au fost nevoiţi să renunţe la monopolul de stat al producerii şi comercializării anumitor produse industriale. Asta a însemnat re-privatizarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi liberalizarea comerţului legat de aceste întreprinderi. Privaţii puteau să angajeze până la 20 de salariaţi, ulterior până în câteva sute. Unele întreprinderi au fost „concesionate” unor firme străine (capital fie pur străin, fie mixt). S-au adoptat legi care garantau proprietatea privată – mai mult sau mai puţin… Au avut loc reforme băneşti şi noua rublă a redevenit căutată.
În acest fel, partidul a scăpat oarecum hăţurile noii politici economice şi a trebuit să accepte restaurarea parţială a capitalismului atât de detestat, dar atât de practic pentru o rapidă refacere economică a ţării – şi pentru salvarea regimului…
De-comunizarea s-a oprit aici. Întreprinderile mari, minele, etc. n-au fost re-privatizate, băncile private n-au mai reapărut, cum n-a mai reapărut nici proprietatea privată asupra pământului, apelor, pădurilor, asupra bogăţiilor subsolului. Dar ceea ce totuşi s-a permis, s-a dovedit suficient pentru ca producţia şi comerţul să se învioreze. Ca urmare, spre anul 1926 nivelul de trai a crescut substanţial. Lenin n-a apucat prea multe din astea, deoarece a murit la începutul lui 1924. Însă ideea NEP-ului s-a dovedit a fi salvatoare pentru regim.
Despre ce s-a întâmplat mai departe, adică cum au fost re-puse în aplicare reţetele lui Marx în toată amploarea lor, de ce şi cum a fost stopat NEP-ul în 1928, de ce a început colectivizarea forţată şi industrializarea accelerată, se poate citi aici.
Observaţii
După încă 60 de ani, aceleaşi reţete ale lui Marx, care erau cât pe-aci să ducă la colapsul regimului în jurul lui 1922, au dus la prăbușirea definitivă a comunismului în 1990. Asta s-a întâmplat deşi conducătorii succesivi au aplicat reţetele cu maximă conştiinciozitate posibilă, evitând însă extremele care s-au dovedit a fi aproape fatale şi ele (remember 1921!).
O observaţie cu privire la influenţa calităţii conducătorilor asupra mersului „revoluţiei socialiste”, un subiect care apare mereu în discuţiile despre comunism:
Marx nu a specificat nicăieri că oamenii care vor pune în aplicare reţetele sale vor trebui să fie de o anumită calitate, şi nici despre calităţile oamenilor care vor pune umărul şi care vor beneficia de eventualele rezultate nu a spus nimic. Şi asta n-a fost o scăpare! În concepţia lui Marx, mersul pe calea desfiinţării proprietăţii private şi a capitalismului este oricum inevitabil („necesitate istorică” este termenul marxist consacrat, termen derivat din misticismul lui Hegel), şi deci calităţile şi defectele oamenilor nu joacă, la Marx, vreun rol. Şi nici Lenin nu a teoretizat în jurul acestei teme, el care a teoretizat în jurul multor altor probleme de o importanţă mai mică, am zice. Asta dovedeşte o dată în plus că Lenin a înţeles foarte bine ideile lui Marx, că a fost un bun marxist.
În marxism, gândirea oamenilor, concepţia lor „despre lume şi viaţă”, adică filozofia lor – parte din aşa numita „suprastructură”, este determinată de modul de producţie şi de tipul de proprietate. Când acestea se schimbă, filozofia oamenilor se adaptează să le corespundă. Filozofia oamenilor NU este premiza schimbărilor „materiale”, ea este consecinţa acestora. Din punctul de vedere al marxismului, este lipsit de sens să se pună întrebarea din titlu – dacă eşecul comunismului marxist s-ar datora, poate, defectelor de caracter ale oamenilor implicaţi în edificarea lui.
Dar dacă ieşim din bula gândirii marxiste, vedem că faptele expuse în articolul de faţă sugerează că eşecul comunismului se datorează premizelor sale, şi anume că proprietatea privată este fundamental nedreaptă şi că munca salariată este neapărat exploatare. Dacă acceptăm premizele, singura soluție este suprimarea proprietăţii private, şi ştim că aceasta nu se poate face altfel decât prin aplicarea reţetei lui Marx, adică prin violenţă. Asta înseamnă violenţă contra celor ce posedă proprietate privată şi împotriva celor care cred că proprietatea privată, munca salariată nu sunt, în sine, o nedreptate, şi vor să aibă dreptul să profite de ele şi de libertăţile pe care le conferă – a cuvântului, a asocierii, a deplasării, a comerţului.
Proprietatea privată şi munca la patron sunt legitime în următoarele condiţii: (1) proprietatea privată este legitimă când este dobândă exclusiv prin interacţiuni liber consimţite cu alţii, adică fără fraudă sau forţă, şi (2) munca salariată este perfect acceptabilă când ambele părţi se înţeleg asupra condiţiilor în mod voluntar, caz în care a o numi exploatare înseamnă a fi de rea credinţă.
Marx vede exploatare acolo unde de fapt nu există. În schimb nu o vede acolo unde există, anume în sistemul său în care omul primeşte „tot ce are nevoie” şi munceşte „după posibilităţi”. Or nevoile sunt nelimitate, iar resursele, oricât de abundente ar fi, sunt limitate. Atunci vor trebui definite priorităţi; „colectivul” va stabili ale cui nevoi sunt mai mari.
În ce priveşte munca „după posibilităţi”, sistemul său va duce la aceea că, în fapt, cei cu mai puţine „posibilităţi” (intelectuale?), inclusiv cei mai leneşi, vor trăi pe spinarea celor cu mai multe posibilităţi. Iar „colectivul” îi va pune pe cei care au „posibilităţi”, adică pe cei mai capabili, să muncească mai mult. Asta dacă aceştia se vor lăsa exploataţi (v. şi aici).
Un alt factor important este că sistemul nu prevede nici un fel de încurajare pentru dinamism şi inovaţie, din contra. Dacă resursele sunt comune, atunci un inovator care are o idee va trebui să ceară „colectivului” ca acesta să-i aprobe mijloace pentru a-şi testa ideea. Ori „colectivul” este conservator: de ce să rişte nişte resurse pentru nişte idei pe care nu le înţelege şi pentru nişte perspective incerte?
Apoi: şi în comunism, sau pe drumul spre comunism, vor exista ocupaţii mai puţin interesante şi atrăgătoare, unele chiar ingrate, şi atunci se pune întrebarea dacă se vor găsi destui amatori – voluntari – şi pentru ele.
Comunismul marxist (şi nemarxist!) generează o situaţie în care oamenii sunt puternic dependenţi unul de altul şi au puţină libertate de „mişcare”; un număr de oameni se vor simţi puternic afectaţi de această situaţie, iar pentru a-i ţine în frâu va fi nevoie de constrângere. Dacă, în plus, repartizarea „după nevoi” este sărăcăcioasă sau insuficientă chiar în ce priveşte un minim (cum este inevitabil să se întâmple), va apare o opoziţie de amploare, care va fi ţinută în frâu prin înfricoşare.
Situaţia cea mai favorabilă, adică fără acest tip de tensiuni, este cea a comunelor (cooperativelor) de voluntari care au optat explicit pentru un aranjament fără proprietate privată şi fără muncă salariată. Cele mai cunoscute şi longevive au fost kibbutzurile din Israel. Ele au apărut acum un secol, dar sub forma iniţială, egalitară, sunt în curs de dispariţie. Din ce în ce mai multe au pornit pe calea de-comunizării la sfârşitul anilor 1970, forţaţi de împrejurări (tăierea subvenţiilor, slăbirea Credinţei, schimbarea generaţiilor…). Din ce în ce mai mulţi membri simţeau nedreptatea provocată de egalitarism, şi atunci fie plecau (dacă nu erau încă prea în vârstă), fie schimbau regimul „din interior” prin renunţarea la egalitarism. Ele s-au transformat radical, şi anume s-au transformat pe cale naturală în întreprinderi economice, în urma renunţări la restricţiile ideologice şi dobândirea libertăţii de către membrii lor. Despre kibbutzurile israeliene s-a discutat mult pe ACUM. V. de ex. acest articol şi caută „kib” (pentru a acoperi scrierea kibbutz şi kibutz). Multe informaţii despre kibbutz-uri se găsesc pe Wiki în diferite limbi – a se savura cu prudenţa de rigoare.
Concluzie
Comunismul marxist nu a fost nici trădat, nici pervertit de conducătorii ţărilor care s-au proclamat marxiste. Nu a existat nicio discrepanţă între teoria şi practica comunismului: conducătorii au urmat cu maximă fidelitate posibilă măsurile prescrise de Marx. Discrepanţă există numai între obiectivul proclamat al comunismului („idealul”) şi rezultatul care a putut fi atins aplicând metoda prescrisă de Marx. În plus, la o examinare mai atentă, nici „idealul” însuşi nu este deloc un ideal, deoarece duce la exploatarea celor mai capabili de către cei mai puţin capabili sau pur şi simplu leneşi, şi mai duce la stagnare – cum s-a văzut chiar şi în cazul comunelor voluntare, liber consimţite, cu oameni special selecţionaţi.
Articolul, în totalitatea lui, le dă un impuls celor care încă găsesc că comunismul propus de Marx a fost un ideal demn de urmat (dar care ar fi fost implementat în mod eronat de urmaşii săi, care s-au auto-declarat marxişti) să îşi reconsidere ideile lor.
Există şi pe ACUM comentatori ce idealizează marxismul, sistem care nu ar fi ajuns să arate ce poate direct sub conducerea creatorilor acestuia. Aşa cum ne prezintă autorul, nu este câtuşi de puţin vorba despre un ideal tradat, ci despre unul ce a fost urmat îndeaproape de urmaşi, şi care şi-a dezvăluit pe deplin faţa sa criminală şi inumană.
Deoarece face parte din viaţa generaţiei mele, nu pot să nu îmi amintesc de promisiunea secretarului general Hruşciov, făcută la cel de al 22-lei Congres al PCUS (1961) şi adoptată de acesta din urmă ca frază finală: „Generaţia curentă a oamenilor sovietici va trăi în comunism”.
Prin această decizie trebuia să se ajungă la comunism în jurul anului 1980. Nu numai că nu s-a ajuns acolo, şi nici măcar la ajungerea SUA în producţia de carne şi lapte (un obiectiv mai mic, dar care s-a dovedit şi el de nerealizat), dar cu 10 ani mai târziu s-au prăbuşit, ca un castel de cărţi de joc, ţările comuniste din toată Europa.
Nu arareori cei care le regretă oricum pe acestea sunt aceeaşi cu cei care vorbesc şi despre pretinsele idealuri trădate ale marxismului original.
Eu din parte-mi n’am crezut despre idealuri promulgate de un „filozof” ca Marx care n’a inteles psihologia umana. Si mai interesant e faptul ca dupa „teoria” marxista statul ar fi trebuit sa ofileasca cand dimpotriva cei la putere in URSS au intarit statul pana la dictatura. In acest sens Lenin si Stalin precum si altii au tradat marxismul mai ales fiindca betia de putere este mai puternica decat teori marxista. Mie mi s’a parut dubios ca in faza „finala” statul marxist va satisface toate nevoile mele si as fi trait intr’un dolce far niente cum era in Paradis.Blestemul alungarii din paradis a fost de fapt o binecuvantare pentru ca omul a invatat sa se descurce si sa faca o „paine” cu sudoarea pe frunte (traducere literala din ebraica). Asa s’a nascut ambitia in oameni si nu ca in „idealul” marxist de a fi un pica para malaiata in gura lui natafleata.
@CHARLIE
> Marx … n’a inteles psihologia umana
Eu sunt de acord cu dv. că Marx n-a înţeles psihologia umană, dar poate că nu ne gândim la acelaşi lucru. După dv., care aspect al psihologiei umane nu l-a înţeles Marx?
> cei la putere in URSS au intarit statul pana la dictatura…
Cei de la putere au instaurat de la început o dictatura brutală, iar nu că au întărit-o treptat. Reţeta lui Marx consta în suprimarea proprietăţii private prin exproprieri şi confiscări; asta este deja dictatură. Apoi au trebuit suprimate posibilităţile celor afectaţi să protesteze şi să se opună, ceea ce a necesitat desfiinţarea ziarelor şi a partidelor. Toate elementele de ceea ce se cheamă dictatură au fost instaurate în primele zile, săptămâni şi luni de la preluarea puterii. După 6 luni nu mai existau partide, presă, nici măcar sindicate.
În aceste condiţii nu mai rămânea nimic de întărit – dictatura era la maxim. După mai puţin de 3 ani (1921) Lenin s-a văzut nevoit chiar s-o slăbească întrucâtva, şi anume doar dictatura economică – cu un succes economic spectaculos. N-a îndrăznit să slăbească dictatura politică, adică cenzura totală şi interdicţia partidelor. La apelurile unora din camarazii săi să se liberalizeze un pic presa, Lenin a răspuns că ar fi sinucidere.
> … au intarit statul pana la dictatura. In acest sens Lenin si Stalin … au tradat marxismul mai ales fiindca betia de putere este mai puternica decat teori marxista.
În concepţia lui Marx, statul este un instrument de dominaţie al unei clase asupra alteia. A fost al clasei capitaliştilor contra clasei muncitorilor. Apoi va fi al clasei muncitorilor contra clasei capitaliştilor. Iar în momentul în care aceştia vor dispare, nu vor mai exista clase şi deci va dispare necesitatea să existe stat (credea Marx). Cu astea în minte să vedem, separat, dacă Lenin şi Stalin au trădat teoria marxistă.
Lenin: până în 1921 a aplicat planul lui Marx întocmai şi cu orice preţ. Apoi, în condiţiile şi din motivele pe care le-am descris, a permis o restauraţie parţială a capitalismului (NEP). Această restauraţie este, cel puţin formal, o trădate a marxismului (lucru de care a şi fost acuzat de unii camarazi de-ai săi şi mai radicali ca el). În ce priveşte însă slăbirea statului, NEP-ul a fost o relativă slăbire a statului. Dar această slăbire n-are nimic de-a face cu „ofilirea statului” aşa cum am definit-o mai sua. Ofilirea statului urma să fie rezultatul dispariţiei clasei capitaliştilor mari şi mici (ţăranii erau mici capitalişti deoarece erau întreprinzători privaţi care deţineau pământ şi unelte de producţie). Ori pe timpul NEP-ului unii din aceşti capitalişti reapăruseră!!
Stalin. Acesta a domnit din 1924, dar a lăsat NEP-ul să curgă până în 1928. După acest moment a repus în funcţiune toate aspectele reţetei lui Marx, deci din acest punct de vedere nu l-a trădat, ci l-a re-aplicat – cu preţul care a fost necesar pentru asta. Iar preţul era dictatura totală (ca şi la Lenin).
Spuneţi că dictatura s-a eternizat din cauza setei de putere… Da, este o chestiune fascinantă: de ce Stalin (dat şi Lenin) n-au renunţat la mersul pe drumul comunismului văzând rezistenţa întâmpinată şi eşecul economic. Un element este, cum spun în articol, că se temeau pentru viaţa lor deoarece deveniseră între timp mari criminali. Un altul este că au reuşit să pună mâna în mod cu totul neaşteptat pe o ţară pe care să experimenteze o teorie revoluţionară care promitea o perspectivă atât de entuziasmantă, şi le părea rău s-o dea din mână.
Unii istorici se întreabă dacă Lenin ar fi suprimat NEP-ul atât de rapid, sau dacă l-ar fi suprimat at all. Nu putem decât face speculaţii… Unii îl citează pe Lenin cu opinia că NEP-ul era prevăzut să dureze multe decenii. În orice caz, istoricii subliniază asemănarea regimului chinezesc actual cu NEP-ul lui Lenin.
Deci: niciunul din ăştia nu a trădat reţeta lui Marx. Dar nu s-au apropiat nici un pic de obiectivul final al său – societatea îndestulării -, dar asta deoarece reţeta nu o permitea. Dar în acest caz nu poate fi vorba de trădarea lui Lenin, Stalin şi cohorta, ci de un enorm blunder al lui Marx însuşi.
@Alex
Sunt de acord ca Marx a facut un blunder. Toata teoria lui nu era bazata, repet, pe mentalitatea umana. Pot sa inteleg de ce a incercat precum si altii sa schimbe sistemul economic dar stand la biblioteca la London fara multe contacte umane i-a inchis mintea. Engels il platea si el scria. NEP-ul era o suspendare temporara a sistemului „socialist” din cauza situatiei economica dezastruasa dar daca o lasa sa continue toata teoria marxista s’ar fi aratat goala. Dovada ca multi scriitori din Vest francezi etc s’au intors entuziasmati de sistemul comunist fiindca nu intelegeau inimic in materie de economie. Altii cum ar fi Mayakovski s’a sinucis cand si-a dat seama incontro mergea sistemul. Deacea dupa cum spui si tu teoria marxista era gresita a priori.
@CHARLIE
> Dovada ca multi scriitori din Vest francezi etc s’au intors entuziasmati de sistemul comunist fiindca nu intelegeau inimic in materie de economie.
Nu vedeau ceea ce este în jur deoarece le era foarte bine în URSS în timpul vizitelor lor, unde erau trataţi regeşte şi ospătaţi din belşug, drept care doreau din suflet să fie invitaţi din nou. În acelaşi timp populaţia ţării flămânzea.
Un scriitor care s-a dus în URSS mai departe şi a văzut ceea ce li se ascundea altora a fost Panait Istrati. Iniţial tovarăş de drum al comuniştilor, prin jurnalul său de călătorii din 1929, „Confession pour vaincus. Après seize mois dans l’URSS” (Spovedanie pentru învinşi) el a descris în mod veridic cele văzute, fiind pe viitor tratat ca un paria de foştii săi companioni.
@John Reed jurnalist american de stanga a fost in URSS si a scris: I have seen the future and it works! Paul Robeson faimosul cantaret negru a fost si el primit frumos in URSS. Interesant ca am intalnit indivizi/de care au venit in USA din Romania si vorbeau despre negrii ca si despre tigani.
@CHARLIE
> Paul Robeson faimosul cantaret negru a fost si el primit frumos in URSS.
Frumos este puţin spus. A fost primit triumfal, fiind probabil singurul artist american (un pro-sovietic convins) care a dat în acea perioadă sumbră concerte în URSS. El şi-a păstrat simpatiile sale pentru URSS chiar şi mai târziu, atunci când a comparat înăbuşirea revoltei antisovietice şi anticomuniste din Ungaria (1956) cu cea a celor care au dat jos guvernul republican spaniol.
Un alt cântăreţ, şi actor, care s-a bucurat de multă popularitate în URSS, a fost francezul Yves Montand. Spre deosebire de Robeson însă, el a rupt-o cu comunismul după invazia Ungariei de catre trupele Pactului de la Varşovia.
Apropo de invazii de acelaşi fel şi de lozincile marxiste, îmi amintesc de o fotografie din perioada invaziei de către trupele URSS a Cehoslovaciei „socialiste şi prietene”, în care era arătat un tanc societic pe străzile Pragăi, iar în faţa lui se putea citi pe un zid lozinca, uşor adaptată: Proletari din toate ţările, uimiţi-vă!
@CHARLIE
> Toata teoria lui [Marx] nu era bazata, repet, pe mentalitatea umana
De ce anume elemente ale mentalităţii unane credeţi că n-a ţinut cont?
> Sunt de acord ca Marx a facut un blunder.
Nu ştiu dacă ne gândim amândoi la acelaşi blunder. Eu mă gândesc că raţionamentul lui : este suficient să suprimăm proprietateaa privată (aplicând reţetele acelea), că asta va duce la o lume paradisiacă.
Eu văd nu unul, ci chiar trei blunders:
1. că se va reuşi suprimarea permanentă a proprietăţii private, zicând că este „exploatare”
2. că ţelul lui ultim, acea lume paradisiacă, este chiar atât de paradisiacă (eu am argumentat că este profund nedreaptă)
3. şi că prima va duce la a doua.
Dacă doriţi, pot elabora aceste trei puncte.
PS: pentru pct 2 vă recomand articolul „De la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”, https://acum.tv/articol/72260/
@ALEX
Cunosc foarte bine care sunt treptele planului bolsevic care nu e mult diferit de cel marxist. Scarba mea profunda pentru comunismul „aplicat” a venit dupa ce am citit cartea lui George Orwell Homage to Catalonia, cartea fostului „rezident” sovietic in Spania care a defectat, despre porcaria furtului tezaurului spaniol de catre URSS si Darkness at Noon. The God that failed o carte scrisa de fosti comunisti. Cea mai frumoasa teorie ideala nu merita doi bani daca nu ia in consideratie natura umana.
@CHARLIE
> Cea mai frumoasa teorie ideala nu merita doi bani daca nu ia in consideratie natura umana.
Cu privire la natura umană, aş aminti cele proclamate în Declaraţia de Independenţă a SUA (1776):
WE hold these Truths to be self-evident, that all Men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty, and the Pursuit of Happiness.
Cum marxismul se opune din răsputeri definirii de mai sus a drepturilor inalienabile, el nu reprezintă nici o teorie ideală, şi nici una frumoasă.
Proudhon filozof francez anarhist din secolul XIX a declarat : proprietatea este furt. Marx a adaptat-o .
@CHARLIE
> Proudhon filozof francez anarhist din secolul XIX a declarat : proprietatea este furt. Marx a adaptat-o .
Karl Marx, although initially favourable to Proudhon’s work, later criticised, among other things, the expression „property is theft” as self-refuting and unnecessarily confusing, writing that „… ‘theft’ as a forcible violation of property presupposes the existence of property…”
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Property_is_theft!
De 30de ani aproape vorbim despre comunIsm, Marx și urmașii lui au murit, de ce nu spunem NIMIC despre SOCIAL-DEMOCRAȚIE///???nU ȘTIM CE ESTE,CE VA FI?
@Boris M. Marian
> De 30de ani aproape vorbim despre comunIsm, …
Mie a început să mi se vorbească de mult mai mult timp, din clasa a I-a primară…
> Marx și urmașii lui au murit, …
Cum numai prima parte este adevărată, pe ansamblu afirmaţia are valoare de FALS.
> … de ce nu spunem NIMIC despre SOCIAL-DEMOCRAȚIE///???
De ce să spunem neapărat ceva? De altfel, cine are ceva de spus, să spună.
Am completat articolul (partea a II-a) cu următoarea concluzie:
@Alex
In practica cei mai putin dotati s’au impus asupra celor mai „slabi” sau naivi. Asa s’a creat o clasa de minoritate „proletara” constienta care a inhatat prada pentru buzunarele lor.
De exemplu in Romania cei dela Securitate aveau magazine speciale in care se puteau gasi si cumpara tot ce visau in timp ce „poporul” traia in mizerie. Cozi lungi la magazine semi-goale, electricitate redusa in putere becuri de 25 de Watts si frig in case. Oamenii dormeau cu palton noaptea. Din minunile socialismului sau comunismului roman.
In schimb vilele lui Ceausescu cu robinete de aur ca asa era moda la Scornicesti.
@CHARLIE
> In practica […]
Când noii conducători au anclanşat punerea în aplicaţie a prescripţiilor lui Marx, adică naţionalizările şi etatizările, a urmat în mod inevitabil suprimarea partidelor şi a presei. Toate abuzirile pe care le enumeraţi şi multe altele sunt consecinţă a faptului că cănducătorii de toate nivelele s-au sustras oricărui control, iar acest fapt este consecinţa a desfiinţării libertăţii cuvântului şi a asocierii, deoarece nu a mai existat nicio cale legală de a stăvili abuzurile.
Regimurile comuniste au demarat prin abuzuri şi le-au perpetuat – fără să existe vreo speranţă de a le putea opri vreodată pe cale legală.
Asta spre deosebire de situaţia actuală (din România, de exemplu), unde libertatea cuvântului (presa) şi a asocierii (partidele) lasă deschise căi paşnice de îmbunătăţire. Şi în plus… există acum posibilitatea de a încerca şi în afara României…
@Alex.Leibovici
Răspunsul Dv. este cu totul pe alături. Eu am propus revistei un subiect generos – istoria și perspectiva SOCIAL-DEMOCRAȚIEI care s-a născut prin ruperea de marxism-
Internaționala II, actuala Internațională Socialistă -să ne amintim de Lasalle,Bernstein,iar la noi -Titel Petrescu,dr.Ghelerter. Caraghioșii Marx,Engels, casapii Lenin,Stalin au fost adevărații trădători,Stalin i-a vândut lui Hitler care a ajuns astfel cancelar. Ambele războaie mondiale au început la presiunea marilor companii de armament. Dacă în România ar fi venit la putere Titel Petrescu, nu am fi
vorbit azi despre robinetele de aur ale ceușeștilor. Social-democrația ca și eserii din Rusia (1918)erau intelectuali,iar maselor le plac idioți ca Stalin,Hitler. Marx era un semidoct profitor, marxismul ca strategie e mort. D.Leibovici se bate cu stafia comunismului, cu ce profit. Pericolul de azi este revenirea canibalismului extremismului religios.Ultimul marxist,Kim din Coreea are un naș -D.Trump.Sănătate,haverim.
@Boris M. Marian
[În calitate de moderator/AL]
> Eu am propus revistei un subiect generos – istoria și perspectiva SOCIAL-DEMOCRAȚIEI […]
Nu am primit la redacţie niciun material despre social-democraţie, nici de la dv., nici de la altcineva. Iar un eventual material de la dv. nu-l luăm în consideraţie, aşa cum am spus.
@Boris M. Marian
> Eu am propus revistei un subiect generos – istoria și perspectiva SOCIAL-DEMOCRAȚIEI care s-a născut prin ruperea de marxism- Internaționala II, …
Să citez ceea ce se găseşte uşor pe web:
Another successor (of the Second International – vm) was the Third International organized in 1919 under the soon-to-be Communist Party of the Soviet Union. It was officially called the Communist International (Comintern) and lasted until 1943 when it was dissolved by then Soviet leader Joseph Stalin.
Cum se ştie că Internaţionala a III-a fost cea Comunistă, adică marxistă, rezultă că ceea ce i-aţi propus dv. revistei este un subiect care NU este unul „generos”, ci unul FALS.
Nu văd de ce şi-ar bate cineva capul cu un asemenea subiect inventat.
@ V.Manta
Răspunsul Dv. este fie o ignorare totală a existenței partidelor social-democrate din Europa începând cu dizidența anti-marxistă din sec.XIX și apoi cu Internaționala nemarxistă SD de după 1918,adversara Int.III-Comintern,fie o ciudată ignoranță la un om …citit. Nu știți nimic de Kautsky? Nu știți nimic despre refuzul lui Thaelman de a se alia cu PSD din Germania,nu știți nimic de Leon Blum? Dar după IIRM,socialiștii din Italia,RFG, Spania? Jenante goluri. Bye,mr.Neznaiu.
Culmea este, desi unii nu mentioneaza este acest lucru, ca in Germania inainte de Hitler socialistii nu au facut front comun cu comunistii la alegeri si prin asta au deschis usa nazistilor sa ajunga la putere. Este adevarat ca nazistii nu au avut majoritate la alegeri dar Hindenburg era batran si ramolit si l-a numit cancelar pe Adolf.Restul este istorie. Nu stiu ce s’ar fi intamplat daca ar fi existat un front comun intre PC si PSD si Germania ar fi devenit comunista sau o lovitura de stat nazista l-ar fi ales pe Hitler in orice caz. Cat despre socialisti ca Leon Blum merci beaucoup! In timpul razboiului civil din Spania a interzis trimiterea de arme guvernului republican si a interzis voluntarilor sa treaca din Franta in Spania ca sa se lupte contra lui Franco. Exista o tendinta la unii sa culeaga si sa raspandeasca numai informatia convenabila. Poate ca Victor nu stie sau nu vrea sa stie despre Kautsky dar si Boris face acelas lucru. A propo eu am citit de mult cartea lui Karl Kautsky si tiu minte ca mentiona originile socialismului in crestinismul cand oamenii traiau in comune. O teorie cam trasa de par. Socialsmul e.g. a dat faliment in Anglia cum e cazul guvernului laburist de ieri si de azi precum si in Franta lui Hollande.Nu am rabdare sa discut teorii desuete care in practica nu merita sa fie mentionate.
@Boris M. Marian
> Răspunsul Dv. este fie o ignorare totală a existenței partidelor social-democrate din Europa …
Mai citiţi, mai aprofundaţi, pentru a realiza cine de cine s-a rupt, când şi de ce. Poate începeţi cu ce era mai aproape din punct de vedere geografic:
„The Romanian Communist Party (Romanian: Partidul Comunist Român, PCR) was a communist party in Romania. Successor to the pro-Bolshevik wing of the Socialist Party of Romania, it … „.
„Partidul Comunist Român (PCR) a fost un partid politic creat în anul 1921 ca rezultat al scindării ramurii bolșevice de extremă stânga de Partidul Socialist din România”.
> Nu știți nimic despre refuzul lui Thaelman de a se alia cu PSD din Germania …
Dar dv. oare ştiţi? Poate v-a scăpat că, la ordinul Moscovei, comuniştii germani au votat pentru partidul lui Hitler şi nu pentru partidul socialist german, ceea ce a contribuit decisiv la acapararea puterii de către nazişti.
> Bye,mr.Neznaiu.
La revedere, d-le Boris M. Marian. Până când reveniţi, mai gândiţi-vă la cum se comunică în mod politicos şi la cine face pe niznaiul.
@CHARLIE
> in Germania inainte de Hitler socialistii nu au facut front comun cu comunistii la alegeri si prin asta au deschis usa nazistilor sa ajunga la putere
La ce perioadă şi la ce evenimente vă referiţi?
Dacă vă referiţi la alegerile pentru Bundestag din 1932 şi la votările din Bundestag pe diferite teme, nu socialiştii sunt cei care au refuzat frontul comun cu comuniştii, ci exact invers: la ordinul Kremlinului, comuniştii germani nu au votat împreună cu socialiştii.
Astfel, comuniştii au votat de multe ori cu naziştii şi contra socialiştilor: contra legislaţiei pentru a opri violenţa, contra legislaţiei pentru stările de urgenţă, contra tuturor încercărilor de a menţine un guvern stabil, etc.
Peccavi! De Yom Kippur o sa ma bat cu pumnul in piept sa ma ierte cine poate.Asta arata cat de incuiati erau comunistii ! De altfel in 1941 Stalin a avut informatie din doua surse: din Elvetia unde functiona o retea de spioni sovietici pre nume Orchestra Rosie si din Japonia unde era un spion rus, ca Germania va ataca URSS-ul. Stalin n’a crezut fiind convins ca acordul Ribbentrop-Molotov il va proteja. Din cauza greselilor Tatucului au murit milioane de oameni.Cand a murit Iosif Djugasvili milioane de Rusi s’au simtit orfani!!!!
@CHARLIE
> Peccavi! De Yom Kippur o sa ma bat cu pumnul in piept sa ma ierte cine poate
Apropo de ce? N-am înţeles…
> in 1941 Stalin a avut informatie … ca Germania va ataca URSS-ul. Stalin n’a crezut fiind convins ca acordul Ribbentrop-Molotov il va proteja
Dar Stalin nu era omul să creadă în acorduri ! Teoria că hâtrul şi crudul Stalin era în acelaşi timp un naiv, a fost emisă de Hruşciov şi mi se pare highly improbable on the face of it. Lucrurile stau mai degrabă altfel, cum am încercat să arăt în articolul „22 inunie 1941” care începe aici. Pe scurt:
– „Serviciile de informaţii [sovietice] au stabilit că armata germană nu era pregătită pentru un război în timpul iernii, adică că nu avea echipament de iarnă pentru militari şi nici tehnică militară care să poată funcţiona şi la minus 20-30 de grade. Deci Stalin pornea de la ideea că Hitler este raţional, şi asta a fost greşeala…” (am citat din partea a II-a a articolului, aici). Hitler a mizat totul pe ideea că URSS se va prăbuşi inainte de venirea iernii, adică în cel mult trei luni… Blitzkrieg, you know… S-a înşelat şi în cele din urmă s-a sinucis.
– Pe de altă parte, Stalin pregătea şi el o invazie, tot masivă şi tot în vara lui 1941, şi anume asupra întregii Europe occidentale. Dar Hitler i-a luat-o înainte, poate cu doar câteva săptămâni…
De YOM Kippur iti declari toate pacatele. Eu am gresit cand am spus ca socialistii nu au facut front comun cu comunistii, e anapoda. Comunistii au primit ordine dela Moscova sa n’o faca. Rezultatul a fost acelasi dar totusi am gresit. Mai se zice errare humanum est?
@CHARLIE
De Yom Kippur se iartă şi cele mai gravisime păcate, chiar şi acela 😉
@Alex
If only it was that easy. Nu uita sa postesti, e foarte sanatos. Nimeni n’a facut acest studiu dar eu cunosc rezultatul pe pielea mea. GMAR HATIMA TOVA.גמר חתימה טובה!
Alexandru a scris: „Deci Stalin pornea de la ideea că Hitler este raţional, şi asta a fost greşeala… … Hitler a mizat totul pe ideea că URSS se va prăbuşi inainte de venirea iernii, adică în cel mult trei luni…”.
În realitate Hitler, la punctul la care se ajunsese, nu mai avea alegere. El ştia câte ceva despre concentrarea sovietică de forţe şi avea multe motive să creadă că Stalin pregăteşte o agresiune.
Chiar dacă nu prea ştia cât de masiv şi excelent înarmată era armata URSS, Hitler îşi dădea seama că singura lui şansă era ca armata sovietică, şi populaţia în general, să nu susţină regimul clădit de Stalin şi banda sa. Succesele de început ale armatei naziste au confirmat în parte aceste speranţe ale lui Hitler, doar că teriotoriu URSS era imens şi avea rezervele practic inepuizabile, iar Stalin şi-a asigurat în plus colaborarea preţioasă a lumii libere, speriată de brutalitatea făţişă a lui Hitler.
Ajutorul pretios dat URSS-ului a inceput in mod serios numai dupa batalia dela Stalingrad cand Nemtii au mancat bataie si Von Paulus s’a predat . Hitler daduse ordin ca Von Paulus sa lupte pana la sfarsit si l-a facut maresal.
@CHARLIE
> Ajutorul pretios dat URSS-ului a inceput in mod serios numai dupa batalia dela Stalingrad
Bătălia de la Stalingrad s-a terminat în feb. 1943.
Înainte de Stalingrad, URSS a primit circa 3 milioane de tone de ajutor.
În 1943 erau 5, iar în 1944 erau 6 (v. aici)
La începutul lui februarie 1943 forţele armate de la Stalingrad ale Axei, încercuite, şi-au epuizat muniţia şi proviziile. Unităţile rămase ale Armatei a 6-a s-au predat.
În anii 1941 şi 1942, deci înainte de Stalingrad, aliaţii vestici au livrat URSS o cantitate de bunuri în greutate de 2,8 milioane de tone, ceea ce a reprezentat 16% din totalul livrarilor până în 1945 inclusiv.
Pare o cantitate destul de importantă, ţinându-se seama de situaţia foarte dificilă a trupelor sovietice în faţa armatei germane care avansa, de pierderile enorme suferite de sovietici şi de dificultăţile de organizare pentru recepţionarea şi folosirea în acele condiţii a preţiosului ajutor occidental.
Mult timp dupa moartea lui Lenin se spunea despre el ca el a practicat comunismul adevarat, whatever that means, Stalin era bestia care aplicat din plin dictatura proletariatului. Acum cativa ani am o citit o cartulie despre corespondenta lui Lenin cu „generalii” lui in timpul razboiului civil. Acest Kreminolog profesor la Harvard a adunat o colectie de telegrame si din ele reiese ca Lenin era o bestie ca si Stalin mai tarziu.
O alta dovada ca revolutia din Octombrie a fost „condusa” de evrei precum si in Romania, este ca Lenin era evreu. Nu conteaza ca bunicul lui Lenin era evreu botezat pre nume Bank (aproximativ). Si ca atare Lenin era si evreu si… antisemit. Mare e gradina lui D-zeu.
@CHARLIE
> se spunea că [Lenin] a practicat comunismul adevarat, whatever that means
De fapt este clar ce înseamnă paracticarea comunismului adevărat: înseamnă respectarea/implementarea „Celor Opt Porunci” ale lui Marx. Iar articolul de faţă demonstrează că atât Lenin cât şi (mai ales!) Stalin au practicat – în acest sens – cel mai adevărat comunism. Este adevărat că niciunul dintre ei n-a atins obiectivul, „idealul” lui Marx, deoarece acesta era incompatibil cu cele 8 Porunci. Şi nici nu este un ideal!
> Si ca atare Lenin era si evreu si… antisemit. Mare e gradina lui D-zeu.
Eu nu ştiu ca Lenin să fi fost antisemit.
@CHARLIE
> O alta dovada ca revolutia din Octombrie a fost „condusa” de evrei precum si in Romania, este ca Lenin era evreu.
Că Lenin a avut o mare contribuţie la puciul bolşevic este sigur. Destul de sigur este că a avut un bunic evreu. Dar cine oare ar putea fi acei pretinşi evreii din România care ar fi „condus” „revolutia din Octombrie”, sau orice altă revoluţie marxistă?
> Mare e gradina lui D-zeu.
A lui D-zeu sau nu, este loc pentru oricine. Pe vremea comunismului din Rusia exista bancul următor:
Oamenii se împart în trei categorii, cei care n-au stat în inchisoare, cei care stau în închisoare şi cei care vor sta în închisoare.