Pentru a celebra turneul de Grand Slam US Open 2016, a avut loc în paralel în Lower Manhattan un mic turneu de dublu, organizat pentru amatorii tenisului, în care câştigătorii au fost răsplătiţi prin posibilitatea de a juca împotriva cuplului Stan Smith şi Iva Majoli.
Din păcate eu am ajuns la faţa locului după încheierea meciului, dar am avut totuşi prilejul să îl prind în obiectiv pe campionul Stan Smith, un nume foarte cunoscut şi în România, în special de generaţia mea.
Privind fotografiile realizate de mine, pe care le împărtăşesc în exclusivitate cu cititorii lui ACUM, mi-am amintit de celebra întâlnire de Cupă Davis care a avut loc la București în anul 1972, pe care am urmărit atunci la televizor cu sufletul la gură.
Deoarece a trecut multă vreme de atunci, ce mai ţineam minte era că Ilie Năstase, jucătorul nostru, despre care ni s-a spus cu surle şi trâmbiţe că este mai bun decât Stan Smith, a fost învins de acesta din urmă, spre disperarea şi furia unui public foarte înfierbântat.
Legat de acest public mai ştiam că biletele la meci, din cauza cererii foarte mari, se obţineau foarte greu, ceea ce a dus la aceea că majoritatea publicului nu era cea care asista de regulă la meciurile de tenis, ci că era mai degrabă un public de meciuri de fotbal.
Îmi mai aminteam că Ion Ţiriac trebuia să îl învingă pe Stan Smith pentru ca să câștigăm trofeul, dar că nu a reuşit, în urma unui meci plin de dramatism, în care a dat tot ce a putut.
Deoarece nu eram satisfăcut de ceea ce mi-a rămas în minte, m-am îndreptat către internet, şi atunci a început să plouă cu surprize, care dintre care mai puţin plăcute. Surprizele erau de genul celor pe care le-am trăit după peste 50 ani, legate de turneul UEFA din România, despre care am publicat pe ACUM articolul „Fotbal, o generaţie de trişori”.
Primul lucru a fost să încerc să înţeleg de ce se aşteptau toţi ca Năstase să câştige neapărat în faţa lui Smith. Am găsit că într-un clasament mondial al celor 100 cei mai buni jucători de tenis (4), Năstase este plasat pe locul 49, iar Smith pe locul 56, deci la o mică distanţă.
În finalele de Cupă Davis USA – România, Smith l-a învins sistematic pe Năstase: cu 3 – 0 la Cleveland în 1969 şi cu 3 – 0 la Charlotte în 1971 (5). Deci vedem o serie de insuccese ale lui Năstase care nu prevesteau nimic bun, ceea ce s-a confirmat apoi la Bucureşti: iarăşi un clar 3 – 0 pentru Smith.
Cu trei luni înainte de întâlnirea de la Bucureşti, Smith îl învinsese cu 3 – 2 pe Năstase în finala de la Wimbledon (6).
Mă îndoiesc că spectatorii erau la curent cu aceste rezultate, deoarece propaganda vremurilor comuniste insista să vorbească numai despre succesele româneşti, pe toate planurile. Aceasta explică spusele lui Toma Ovici (din staff-ul echipei române) că lumea era furioasă după meci şi nişte spectatori chiar căutau maşina lui Năstase pentru ca să-i dea foc. (5).
O mare problemă a fost arbitrajul dubios al arbitrilor români de linie, pe care arbitrul de scaun argentinian a trebuit să-l corecteze foarte des. Despre meciul lui Ţiriac cu Tom Gordon (ale cărui servicii puternice le ţin minte şi acum) arbitrul Enrique Morea a spus că trişatul a fost cel mai rău pe care l-a văzut vreodată şi că arbitrii de linie „au văzut orice vroia Ţiriac”.
În plus, Ţiriac îl perturba în mod nesportiv pe Gorman, ba aşezându-se pe un scaun în timpul jocului, ba privind spre zgură când Gorman se pregătea să servească. Datorită dârzeniei, dar şi datorită tuturor acestor tertipuri a câştigat Ţiriac în final în faţa unui Gorman destabilizat. (1)
Relatările cunoscutului jurnalist Cristian Tudor Popescu (CTP), pe atunci un tânăr de mingi de 16 ani, nu diferă de cele de dinainte. El îşi aminteşte cum Ţiriac îi şuiera printre dinţi: „«Dă-o, bă, dracului, mingea, nu vezi că nu mai am aer?!». Şi mai relatează CTP cum el îi arunca mingea pe lângă rachetă, pentru ca să o găsească un al copil de mingi, iar Ţiriac, care avea 34 de ani, să-şi mai tragă sufletul. (3)
Un foarte mare merit în această finală dramatică, desfăşurată în condiţii atipice pentru acest sport, s-a datorat calmului şi hotărârii gigantului (1,93 m) american Stan Smith, motiv pentru care i-am dedicat această pagină de amintiri.
Referinţe:
1. http://www.nytimes.com/2013/10/14/sports/tennis/when-the-davis-cup-came-in-from-the-cold.html?_r=0
2. http://www.worldtennismagazine.com/archives/8382
3. http://www.romanialibera.ro/special/documentare/the-new-york-times–ion-%C5%A2iriac-a-trisat-in-finala-de-cupa-davis-din-1972–meciul-a-avut-loc-numai-dupa-ce-a-intervenit-nixon-la-ceausescu-315219
4. https://en.wikipedia.org/wiki/100_Greatest_of_All_Time
5. http://adevarul.ro/news/sport/cupa-davis-finala-devis-compromis-povestea-meciului-1972-sirleticurile-ion-Tiriac-acuzatiilede-blat-laadresa-ilie-nastase-1_55a9159ff5eaafab2ca9d59c/index.html
6. https://en.wikipedia.org/wiki/Stan_Smith
Text şi imagini Copyright © 2016 by Victor Manta, Switzerland. All rights reserved.
Deoarece am menţionat US Open-ul din acest an, as vrea să subliniez performanţa sportivei noastre Simona Halep, care în sferturile de finală s-a întâlnit cu marea jucătoare Serena Williams, căreia i-a zmuls un set la mare luptă (fiind prima până atunci care a reuşit aceasta în turneu) şi pe care a obosit-o foarte mult.
Rezultatul a fost că Serena a apărut slăbită în meciul din semifinale, pe care l-a pierdut. Cu această ocazie Serena s-a despărţit şi de locul I din clasamentul mondial WTA, pe care l-a deţinut timp de 186 (!) săptămâni consecutive.
M-aş bucura dacă cineva care a avut prilejul să vada finala de Cupă Davis din Bucureşti ne-ar povesti ce îşi aminteşte de atunci. O reacţie la imaginile actuale ale lui Stan Smith ar fi şi ea salutară.
La fel povestea si Arthur Ashe in cartea sa de memorii „Days of Grace”, in care il critica sever pe Tiriac, pentru felul in care s-a comportat in timpul finalei de la Bucuresti. Scria ca il admira ca jucator, pentru performantele sale sportive, dar ca si-a pierdut stima pentru el, ca om, dupa acea finala. Zicea ca s-a folosit de toate tertipurile ca sa cistige. Pe linga ele insa, Tiriac s-a batut ca un leu, in teren!
Si eu am vazut acel meci, copil fiind, si imi amintesc cum plonja dupa fiecare minge.
Apropo, oare s-or mai fi pastrat imagini de la acel meci? DVD-ul care a fost pus in vinzare acum citiva ani, pe tema finalei, era foarte saracacios in imagini. Se pare ca nici TVR nu a pastrat inregistrarea, in arhiva sa. In schimb imi spuneau, cind am fost pe la ei, ca a fost inregistrata integral de americani. Asta inseamna ca pe undeva, prin SUA, o mai fi fiind, printr-o arhiva. Ar fi interesant de cautat.
> Scria (Arthur Ashe, tenismenul – vm) ca il admira ca jucator (pe Ţiriac – vm), pentru performantele sale sportive, dar ca si-a pierdut stima pentru el, ca om, dupa acea finala.
Eu am găsit aceleaşi informaţii pe web.
>Si eu am vazut acel meci, copil fiind, si imi amintesc cum plonja (Ţiriac – vm) dupa fiecare minge.
Da, şi eu îmi amintesc de acest efort deosebit. Ţiriac mi s-a parut atunci mult mai combativ decât Năstase. Nu-mi amintesc însă de tertipurile lui şi de incorectitudinea arbitrilor de mingi, ceea ce la transmisiile de TV de atunci probabil că nu apărea clar. De aceea am rămas cu o impresie bună despre jocul şi comportarea lui Ţiriac, ceea ce se şi dorea…
> Se pare ca nici TVR nu a pastrat inregistrarea, in arhiva sa.
Fiind vorba despre o înfrângere, pierderea înregistrării nu mă miră prea mult din partea responsabililor de atunci. Este un fapt regretabil, deoarece acea finală de Cupă Davis face parte din istoria celor mai valoroşi reprezentanţi ai tenisului românesc.
Stimat Domn Manta, dvs. il omagiati pe dl. Stan Smith, fara sa-i atribuiti compatriotului dvs, Ilie Nastase, advaratele lui calitati, punandu-l intr-o lumina neplacuta si nemeritat de defavorabila. Daca ar fi sa-i comparati pe cei doi jucatori contemporani, talentul lui Stan Smith nu venea nici pe de-aproape de cel a lui Ilie Nastase, care a fost considerat in istoria tenisului mondial, unul din cei mai talentati jucatori ai tuturor timpurilor. De pilda lovitura lui de lob ofensiv de backhand, pe care a invatat-o de la Manuel Santana, este aproape unica in sport, extrem de putini jucatori de talie mondiala putand s-o reproduca si s-o foloseasca in timpul meciurilor profesioniste. Este adevarat ca in meciurile cheie, directe dintre cei doi jucatori, Stan Smith s-a impus mai des, datorita calitatilor lui mintal superioare. Dar dvs. nu mentionati nimic despre celelalte turnee majore de dublu pe care Ilie le-a castigat: doua titluri la Wimbledon cu Rosie Casals, un titlu la dublu cu Ion Tiriac in finala de la Roland Garros din 1970, unul cu Connors la Wimbledon, etc. De asemenea Ilie a castigat de patru ori turneul de Masters, de doua ori finala turneului WTC si 103 turnee profesioniste in intreaga lui cariera, incluzand si finalele de dublu, cu 21 de turnee mai mult decat Stan Smith, diferenta de tunee castigate provenind de la finalele de simplu, unde Ilie l-a surclasat pe Stan Smith cu 58 de turnee castigate fata de numai 37 ale acestuia din urma. De asemenea, in anul lui Ilie de varf, 1973, acesta a castigat 17 turnee, devenind primul jucator clasificat numarul unu mondial, al organizatiei ATP, dupa introducerea computerelor.
În primul rând doresc un An Nou fericit tuturor cititorilor lui ACUM, cu cât mai multe articole şi comentarii interesante în anul 2017, care a debutat astăzi.
Mă bucur că dl. Stephan Benedict îl omagiază pe bine-cunoscutul şi valorosul jucător român de tenis Ilie Năstase, amintindu-ne câteva momente din cariera lui deosebită. Poate că într-o zi vom putea avea plăcerea să citim pe ACUM un articol mai amplu despre realizările acestui mare jucător, articol care să integreze cât mai multe elemente inedite care vor spori fără îndoială plăcerea lecturii.
Să revin însă la începutul comentariului d-lui Benedict, citez: „Stimat Domn Manta, dvs. il omagiati pe dl. Stan Smith, fara sa-i atribuiti compatriotului dvs, Ilie Nastase, advaratele lui calitati, punandu-l intr-o lumina neplacuta si nemeritat de defavorabila”.
Îmi permit să amintesc că omagiul meu pentru jucătorul american Stan Smith se referă la un scurt moment din cariera acestuia, moment la care am asistat cu emoţie, alături de sute de mii de telespectatori din România, dorindu-i atunci să piardă meciul cu Ilie Năstase. Era vorba despre a treia confruntare de Cupă Davis dintre echipele României şi a Statelor Unite, desfăşurată în anul 1972 la Bucureşti, care s-a desfăşurat în condiţiile nedemne despre care am relatat în scurtul meu articol.
Despre cele întâmplate, despre tăria de caracter, încrederea neclintită în forţele proprii şi dorinţa de victorie a lui Stan Smith cu ocazia acestei întâlniri am aflat cu mult mai târziu, iar cele aflate mă determină să îmi menţin cu hotărâre părerea exprimată.
Articolul meu nu îl pune într-o lumină proastă pe Ilie Năstase, ci se străduieşte să prezinte în mod obiectiv felul în care s-a desfăşurat şi cum a fost percepută atât atunci, cât şi mai târziu, întâlnirea respectivă. De altfel un adevărat omagiu nu se poate baza pe punerea altora „intr-o lumina neplacuta si nemeritat de defavorabila”, ci pe sublinierea calităţilor celui omagiat. Am recitit articlolul meu şi cred în continuare că mi-am atins obiectivele pe care mi le-am propus.
În consecinţă voi continua să dau ca exemplu comportări ca cea a lui Stan Smith şi pe viitor, de câte ori voi avea ocazia, combătând în acest fel patriotisme greșit înţelese şi filosofii de tipul „scopul scuză mijloacele”. Motivul este că asemenea „patriotisme” vor avea întotdeauna efecte nocive asupra comportamentului sportivilor şi a spectatorilor lor, fiind în contradicție flagrantă cu spiritul fairplay-ului şi a respectului faţă de adversari.
@Stephan Benedict
Un răspuns al lui V. Manta
Stimat domn Manta,
Dvs scrieti: „…omagiul meu pentru jucatorul american Stan Smith se refera la un scurt moment din cariera acestuia…” Termenul de „omagiu” trebuie aplicat ipso facto, nu numai la o perioada scurta, ci la intrega cariera a cuiva. Pe dvs, care se vede ca nu sunteti un pasionat al acestui sport, ci un amator al unor amintiri de evenimente critice din cariera unor jucatori, ati decis sa va focusati pe ceea a iesit negativ din partea tarii gazda, care avea marea presiune de a castiga Cupa Davis pe teren propriu.
Marele atu si performanta a lui Stan Smith nu s-a rezumat la mingile geniale pe care le executa, ci la calmul lui monumental, care s-a dovedit a fi crucial in meciul decisiv de la Bucuresti. Intradevar, echipa noastra a facut totul atat sportiv, cat si ne-sportiv pentru a castiga intalnirea. Nu este ceva ne-usual. Asemenea atitudini sunt foarte caracteristice si frecvente tuturor gazdelor in meciurile de Cupa Davis, mai ales in perioada cand arbitrajul nu era ajutat de replay si de „Hawkeye” views.
Daca aveati posibilitatea sa vedeti si primele finale ale Cupei Davis disputate in Satele Unite, la Cleveland si Charlotte, sunt convins ca v-ati fi dat seama de avantajul tarii gazda in privinta arbitrajelor partinitoare in favoarea tarii gazda. Desi echipa americana a ramas mai urat impresionata de atitudinea lui Ion Tiriac, mult mai tarziu, acesta a organizat in Bucuresti in anul 2002 o reeditare a finalei din 1972, la a 40-ea ei aniversare, cand intrega echipa americana a fost invitata.
Cand jucatorul Stan Smith n-a mai putut sa soseasca in timp, fiind blocat la Viena de traficul de avioane si l-a sunat la telefon pe Ion Tiriac, acesta i-a trimis avionul lui personal, sa-l aduca la timp la meciul demonstrativ de pe Stadionul Progresul. Ani de zile mai tarziu, Ion Tiriac a fost indus in Tennis Hall of Fame in 2013, nu atat pe baza performantelor lui individuale, dansul nereusind sa ajunga nici macar intr-o semifinala de Grand Slam, castigand doar la dublu cu Ilie Nastase titlul de la Roland Garros, in 1970, ci doar gratie prieteniei lui cu Stan Smith, ajuns intre timp Chief Executive Officer al acelei organizatii, gratie totusi meritelor lui personale incontestabile de promovare a tenisului mondial.
@Stephan Benedict
> Termenul de „omagiu” trebuie aplicat ipso facto (? – vm), nu numai la o perioada scurta, ci la intrega cariera a cuiva.
Să vedem ce zice DEX despre „omagiu”: „2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos”.
În cazul nostru este vorba despre respectul şi admiraţia mea faţă de comportarea lui Stan Smith la Cupa Davis, Bucureşti, 1972. Observaţi, vă rog, că în definiţia din DEX nu este precizată nici o limitare, fie ea de timp, sau de integralitate a carierei cuiva.
> Pe dvs, care se vede ca nu sunteti un pasionat al acestui sport, …
Constat că aţi făcut o regulă din a vă da cu presupusul şi a nu o nimeri. Am jucat tenis timp de 35 de ani, dintre care în ultimii 25 de ani ai perioadei respective de două ori pe săptămână, indiferent de anotimp.
> Marele atu si performanta a lui Stan Smith nu s-a rezumat la mingile geniale pe care le executa, ci la calmul lui monumental, care s-a dovedit a fi crucial in meciul decisiv de la Bucuresti.
Bănuiesc că vreţi să spuneţi că jocul lui Smith nu avea strălucirea celui a lui Năstase în întâlnirile sale cu alţi jucători, şi aveţi dreptate. Jocul lui Smith a fost însă foarte bun pentru a-l învinge pe Năstase în cele 3 întâlniri directe în finalele de Cupă Devis, şi să câştige în faţa lui Năstase chiar şi la Wimbledon.
> Intradevar, echipa noastra a facut totul atat sportiv, cat si ne-sportiv pentru a castiga intalnirea. Nu este ceva ne-usual.
Încercaţi să justificaţi ceva ce nu are justificare, drept care nu insist!
> Asemenea atitudini sunt foarte caracteristice si frecvente tuturor gazdelor in meciurile de Cupa Davis, mai ales in perioada cand arbitrajul nu era ajutat de replay si de „Hawkeye” views.
Nu este adevărat în general, şi în nici un caz pentru finalele de Cupă Davis jucate de echipa României în USA. Erorile de arbitraj şi furturile de puncte sunt lucruri diferite şi mai oricine înţelege diferenţa între ele.
> Daca aveati posibilitatea sa vedeti si primele finale ale Cupei Davis disputate in Satele Unite, la Cleveland si Charlotte, sunt convins ca v-ati fi dat seama de avantajul tarii gazda in privinta arbitrajelor partinitoare in favoarea tarii gazda.
Puteţi aduce dovezi în sprijinul afirmaţiei dv.? Mă îndoiesc profund, deoarece nu am auzit niciodată despre arbitraje părtinitoare în întâlnirile la care vă referiţi. Şi chiar dacă ar fi fost, prin absurd, adevărat, aceasta tot nu ar fi justificat furăciunile neruşinate ale arbitrilor de linie autohtoni de la Bucureşti.
Aceste injustiţii au fost atât de evidente şi de exasperante, încât echipa americană şi-a pus întrebarea dacă mai are rost să continue confruntarea, sau ar fi mai bine să se retragă. Stan Smith a fost cel care şi-a convins coechiperii să lupte până la capăt, fie ce-o fi, motiv pentru care am elogiat atitudinea sa dârză şi hotărâtă.
Un cuvând şi despre fotografiile pe care i le-am făcut recent, şi pe care le-am publicat în premieră pe ACUM. Acestea îl arată ca pe un jucător de tenis care se preocupă şi acum, la 70 de ani bătuţi pe muchie pe 14 decembrie 2016, de impecabila sa ţinută sportivă.
Domnule Manta, In ciuda definitiei dictionarului, atributul “omagiu” se face de obicei pentru o perioada DEFINITORIE a carierei cuiva. Perioada la care va referiti dvs este de trei ani 1969-1972. Un jucator de tenis nu poate fi omagiat doar pentru perioada lui de varf, intrucat ea nu reflecta adevarata lui performanta. La jucatorii profesionisti de tenis, perioadele se considera de obicei circa 10 , maximum 12 ani.
Serena Williams reprezinta un caz absolut special de longevitate la nivel de numarul unu, de aproape nouasprezece de ani, primul ei titlu de dublu mixt la US Open avand loc in 1998, la varsta de 16 ani, iar ultimul titlu major a avut loc la Wimbledon in 2016. Omagierea unui jucator nu poate avea loc la fiecare trei ani ai carierei lui, intrucat ar iesi o varza.
Eu nu incerc sa justific ceva care nu are justificare morala, ci doar sa explic starea de fapt al meciurilor de Cupa Davis de atunci, acum circa 45 de ani. Lucrurile sau schimbat datorita progreselor tehnice ale arbitrajelor si a deciziilor cruciale de teren, desi terenul propriu in Cupa Davis a ramas un avantaj crucial, datorita presiunii publicului autohton si a vociferarilor continue individuale, dar mai ales in cor.
Toata lumea stie ca erorile de arbitraj si furturile de puncte sunt lucruri diferite si deci, dvs nu trebuie sa reamintiti acest lucru, pentru a sublinia greselile mele, dar furturile de puncte sunt materializate prin greselile de arbitraj, deci ele duc la acelasi deznodamant. Dvs incercati acum sa-mi puneti mie in carca aceste procedee, ca si cum eu as fi advocatul lor, desi nici eu nu sunt si nu am fost niciodata pentru procedee necinstite.
Sunt de acord cu arbitrajul partinitor al Finalei Cupei Davis de la Bucuresti din 1972. In general aveti perfecta dreptate cu ceea ce a avut loc, dar in discutia noatra originala, acest lucru nu este atat de relevant. Ceea ce dezbateam noi doi era diferenta de talent evident dintre cei doi sportivi. Dumneavoastra il glorificati la culme pe Stan Smith, iar eu desi il respect, vorbind cu el personal acum cateva luni la International Tennis Hall of fame, al carui membru sunt, nu pot sa nu mentionez talentul superior pe terenurile de tenis, a lui Ilie Nastase.
@Stephan Benedict
> Un jucator de tenis nu poate fi omagiat doar pentru perioada lui de varf, intrucat ea nu reflecta adevarata lui performanta.
Îmi permit să vă contrazic din nou. Oricine poate fi omagiat pentru orice perioadă de timp. De exemplu un soldat oarecare poate fi omagiat (si unii au şi fost) pentru aceea că a acoperit cu pieptul său o mitralieră a inamicului, ce scuipa foc, fără ca el să fi făcut nimic remarcabil înainte. Dar să nu ne tot abatem de la subiect.
> Eu nu incerc sa justific ceva care nu are justificare morala, …
Citatul următor, din cele scrise de dv., pare să meargă în direcţia contrară, cea a banalizării necinstei: „Intradevar, echipa noastra a facut totul atat sportiv, cat si ne-sportiv pentru a castiga intalnirea. Nu este ceva ne-usual”.
> … furturile de puncte sunt materializate prin greselile de arbitraj, deci ele duc la acelasi deznodamant.
În meciul de Cupă Davis din 1972 din România furturile de puncte nu au fost greşeli de arbitraj, ci acţiuni intenţionate, menite să priveze echipa americană de puncte câştigate de ea, şi în plus să o destabilizeze.
> Ceea ce dezbateam noi doi era diferenta de talent evident dintre cei doi sportivi.
Aceast red herring a fost introdus de dv. Articolul meu se intitulează: „Omagiu lui Stan Smith”, iar continutul său urmează, vă place sau nu, linia indicată de titlu.
> Dumneavoastra il glorificati la culme pe Stan Smith, iar eu … nu pot sa nu mentionez talentul superior pe terenurile de tenis, a lui Ilie Nastase.
Aţi făcut-o din plin şi îndesat, acţiune ce n-a putut pune sub semnul îndoielii nimic din ceea ce am afirmat eu în articol.
Mi-aţi rămas de altfel dator cu răspunsul la întrebarea mea: „Puteţi aduce dovezi în sprijinul afirmaţiei dv.? Mă îndoiesc profund, deoarece nu am auzit niciodată despre arbitraje părtinitoare în întâlnirile la care vă referiţi (Cupa Davis, USA – RO, la Cleveland şi Charlotte – vm)”.
Nu mă aştept să puteţi justifica afirmaţia dv. nici pe viitor, pentru simplu motiv că nu corespunde realităţii concrete a meciurilor respective.
@Stephan Benedict
> … vorbind cu el personal acum cateva luni la International Tennis Hall of fame, al carui membru sunt, …
Permiteţi-mi să vă întreb de ce numele dv. nu apare pe lista membrilor lui International Tennis Hall of Fame, publicată aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/International_Tennis_Hall_of_Fame#Members
?? TIA.
Stimat Domn Manta, Dumneavoastra, ati inceput sa taiati firul discutiei noatre in patru, lasand deoparte miezul discutiei, dar disecand ce am scris si ce n-am scris, cum am scris si cum trebuia sa scriu, ce paralela fac si ce nu trebuia sa fac, ce miza avea finala si ce nu avea, ce atitudine avea echipa noastra si ce atitudine nu trebuia sa aiba, care a fost decizia arbitrului si ce trebuia sa faca sau nu, etc. Dumneavoastra incepeti: “Imi permit sa va contrazic din nou…”, legat de notiunea de “omagiu”, care denota o obsesie a dvs de a fi omul care sa aiba ultimul cuvant, dar tot dvs. scrieti “dar sa nu ne tot abatem de la subiect”. Adica pe de-o parte doriti sa ramanem la subiect, pe de-alta va contraziceti singur, marsand in directia discutiei prin analiza fiecarei virgule si constructiei frazeologice ale mele si a demersului moral si etic al echipei noastre,etc. Dvs scrieti: “În meciul de Cupă Davis din 1972 din România furturile de puncte nu au fost greşeli de arbitraj, ci acţiuni intenţionate, menite să priveze echipa americană de puncte câştigate de ea, şi în plus să o destabilizeze.” Aici confundati cauza cu efectul. Furturile de puncte nu se pot materializa fara greselile de arbitraj. Dvs le separati complet, confunzand cititorii. Interventia mea nu este red herring, intrucat mie mi s-a parut “Omagiul lui Stan Smith” facut disproportionat in defavoarea lui Ilie Nastase si Ion Tiriac. Aceasta a fost motivatia principala a interventiei mele si a dreptului meu de a o face. Dovezile a ceea ce s-a intamplat in finalele Cupei Davis din Statele Unite intradevar nu le am, dar le presupun , intrucat toate finalele de Cupa Davis au acelasi cusur, de vreme ce nu au loc pe terenuri neutre. Intotdeauna gazdele vor beneficia de “avantajul terenului”. Asta se intampla in toate sporturile. In legatura cu a doua dvs interventie consecutiva, tin sa va precizez ca dvs faceti o greseala copilareasca si nu ma asteptam sa trebuiasca sa va explic membria la International Tennis Hall of Fame. Una este membria fostilor mari jucatori de tenis, care sunt INDUSI in acea organizatie prin meritele lor deosebite de pe terenurile de tenis si din afara lui, in favoarea jocului de tenis (Ilie Nastase fiind indus in 1993 si Ion Tiriac – 20 de ani mai tarziu, in 2013), si cu totul alta este membria de cotizant al asociatiei, la care eu sunt membru ca si mii de alti oameni. Deci nu mai incercati sa dati de mine pe lista pe care mi-ati trimis-o, intrucat n-o sa-mi gasiti numele pe ea, niciodata!
@Stephan Benedict
> Dumneavoastra, ati inceput sa taiati firul discutiei noatre in patru, lasand deoparte miezul discutiei, …
Subiectul articolului meu este dârzenia şi dorinţa de dreptate a americanului Stan Smith, pe care l-am omagiat pentru aceasta. Dv. aţi venit cu argumentări de genul: nu se poate omagia aşa ceva (chiar contrar definitiei), Năstase are merite sportive mai mari decât Smith, avantajul terenului propriu, tehnologia modernă, etc., etc., toate lipsite de relevanţă pentru cele scrise în articolul meu.
Ce este relevant este că, aşa cum am scris deja, dv. încercaţi să justificaţi şi banalizaţi necinstea în tenis, ceea ce a fost fără îndoială cazul la Bucureşti în 1972.
> Dovezile a ceea ce s-a intamplat in finalele Cupei Davis din Statele Unite intradevar nu le am, dar le presupun , …
Eu am documentat ceea ce am scris în articol, pe când dv. faceţi afirmaţii acuzatoare grave (pretinsa necinste a arbitrilor americani de tuşă), bazate pe _presupunerile_ dv. proprii. Deoarece nu sunt adevărate şi nici nu aveţi dovezi că ar fi, ele nu au nici cea mai mică valoare. NU, echipele noastre de Cupă Davis nu fost dezavantajate de arbitraj la întâlnirile de la Cleveland sau Charlotte, aşa cum pretindeţi. De altfel, aşa cum am mai spus, acesta nu este o justificare pentru furăciunile certe ale arbitrilor de tuşă la finala din Bucureşti.
> … dvs faceti o greseala copilareasca… cu totul alta este membria de cotizant al asociatiei, la care eu sunt membru ca si mii de alti oameni.
Aţi scris următoarele: ” … vorbind cu el personal acum cateva luni la International Tennis Hall of fame, al carui membru sunt, …”. Nu aţi precizat, lucru important, că sunteţi un simplu membru cotizant al asociaţiei, şi nu un membru al lui International Tennis Hall of Fame. Observaţi vă rog linkul dat de mine mai sus, care se referă la „Members”. Deci greşeala „copilărească” de inducere în eroare, cred că neintenţionată, vă aparţine în întregime.
Victor Manta: (7-1-2017 la 15:38):
@Stephan Benedict
> Dumneavoastra, ati inceput sa taiati firul discutiei noatre in patru, lasand deoparte miezul discutiei, …
Subiectul articolului meu este dârzenia şi dorinţa de dreptate a americanului Stan Smith, pe care l-am omagiat pentru aceasta. Dv. aţi venit cu argumentări de genul: nu se poate omagia aşa ceva (chiar contrar definitiei), Năstase are merite sportive mai mari decât Smith, avantajul terenului propriu, tehnologia modernă, etc., etc., toate lipsite de relevanţă pentru cele scrise în articolul meu.
Raspuns:
Dvs va intoarceti inapoi in cercuri peste cercuri, fara sa bagati la cap argumentele mele. Indiferent de cele sustinute de mine, dvs va dati singur dreptate la infinit, ceea ce denota ca noi nu avem un dialog constructiv, ci un monolog. Dvs spuneti A si eu spun B. Despre “omagiu” vi-am mai scris, dar ma provocati si ma faceti sa revin, dar nu cu speranta ca voi obtine ceva, intrucat incapatanarea dvs este mult prea evidenta. Teoretic, dupa definitia dictionarului, puteti sa-l omagiati pe Stan Smith fiecare cinci minute. Nu stiu daca cineva va v-a mai lua in seama.
> Ce este relevant este că, aşa cum am scris deja, dv. încercaţi să justificaţi şi banalizaţi necinstea în tenis, ceea ce a fost fără îndoială cazul la Bucureşti în 1972.
Raspuns:
Despre acest capitol v-am mai scris deja de cateva ori si revenind la el imi confirmati ca sunteti la fel de incapatanat. Vi-am scris clar ca eu nu sunt si nu voi fi niciodata pentru metode necinstite. Ceea ce descriam este ceea ce avea loc atunci la Bucuresti, Dvs, in loc, sa ramaneti cu descrierea in sine, ati intors directia sagetii impotriva mea. Un lucru murdar, pe care politicienii il fac destul de des.
> Dovezile a ceea ce s-a intamplat in finalele Cupei Davis din Statele Unite intradevar nu le am, dar le presupun , …
Eu am documentat ceea ce am scris în articol, pe când dv. faceţi afirmaţii acuzatoare grave (pretinsa necinste a arbitrilor americani de tuşă), bazate pe _presupunerile_ dv. proprii. Deoarece nu sunt adevărate şi nici nu aveţi dovezi că ar fi, ele nu au nici cea mai mică valoare. NU, echipele noastre de Cupă Davis nu fost dezavantajate de arbitraj la întâlnirile de la Cleveland sau Charlotte, aşa cum pretindeţi. De altfel, aşa cum am mai spus, acesta nu este o justificare pentru furăciunile certe ale arbitrilor de tuşă la finala din Bucureşti.
Raspuns:
Intrebarea mea este de unde stiti dvs précis ca deciziile arbitrilor americani de tusa au fost toate corecte si ca presupunerile mele sunt neadevarate? Ati fost dvs acolo la meciuri, sa constatati in persoana? Aveti dvs dovezi ca deciziile lor erau corecte? Aveti vrun document care sa ateste aceste lucruri? De unde sustineti cu atata siguranta ca echipele noastre de la finalele din Cleveland si Charlotte NU au fost dezavantajate de arbitraj?
> … dvs faceti o greseala copilareasca… cu totul alta este membria de cotizant al asociatiei, la care eu sunt membru ca si mii de alti oameni.
Aţi scris următoarele: ” … vorbind cu el personal acum cateva luni la International Tennis Hall of fame, al carui membru sunt, …”. Nu aţi precizat, lucru important, că sunteţi un simplu membru cotizant al asociaţiei, şi nu un membru al lui International Tennis Hall of Fame. Observaţi vă rog linkul dat de mine mai sus, care se referă la „Members”. Deci greşeala „copilărească” de inducere în eroare, cred că neintenţionată, vă aparţine în întregime.
Raspuns:
Aici ma faceti sa zambesc. Dumneavoastra sunteti cel care face confuzia dintre cele doua liste si tot dvs aveti tupeul si neobrazarea [Din partea Moderatorului: vă rog să evitaţi asemenea expresii; ele sunt interzise de Regulament] sa dati vina pe mine ca nu v-am precizat la ce fel de membrie fac parte. De vreme ce vorbeati cu nonsalanta de International Tennis Hall of Fame, credeam ca stiti si ca nu trebuie sa va fac instructia de care aveti nevoie, cand eu nu sunt platit pentru asta s-o fac. Puteati sa va imaginati ca Stephan Benedict n-a fost niciodata in viata lui un jucator profesionist de tenis si deci, nu aveam nicio veleitate de a apartine listei MARI de adevarati campioni care au fost indusi in Tennis Hall of Fame. Naivitatea dvs ma face sa rad! Nici macar acum, nu aveti macar modestia si decenta de a admite eroarea dvs prea evidenta.
[Din partea Moderatorului: rog comentatorii să nu se înfierbinte]
Scuzaţi că mă bag, vreau doar să spun impresia mea despre acest dialog, şi anume în calitate de simplu cititor (deşi sunt şi moderator pe-aici).
Subiectul 1: Despre membership-ul dv. în International Tennis Hall of Fame.
Aţi început aşa – pe 5 ianuarie:
> „[am vorbit personal cu Stan Smith] la International Tennis Hall of Fame, al carui membru sunt…”
Oho!, mi-am zis, dl. Benedict trebuie să fie o persoană importantă!
În aceeaşi zi am căutat instituţia aceasta; am găsit-o în Wiki şi am vizitat şi situl ei. Am găsit două categorii mari de ce numesc ei „members”: „player category” şi „contributor category”. Nu v-am găsit. Nici informaţii despre alte genuri de membership n-am văzut. Deci mister… Deci nu numai dl. Manta, ci şi probabil mulţi alţii ar fi fost miraţi. Dl. Manta mi-a luat-o înainte şi v-a întrebat el cum de nu figuraţi pe liste. Aţi explicat că sunteţi doar susţinător, cotizant al asociaţiei, ca mii de alţi oameni.
Îndrăznesc atunci să apreciez că informaţia dv. iniţială (cea citată mai sus) era incompletă, chiar misleading. Aşa că, după mine, nu se justifică tonul dv. iritat, chiar insultător: „greseala copilareasca”, „nu ma asteptam”, „mă faceţi să zâmbesc”, „tupeu şi neobrăzare”, „nu sunt plătit… sa va fac instructia de care aveti nevoie”, „nu aveti macar modestia si decenta”. Dl. Manta nu v-a spus nimic nici măcar de departe comparabil…
Subiectul 2: tăiatul firului în patru.
Am citit cu atenţie şi restul comentariului dv. cel mai recent şi am hotărât să nu mai analizez în amănunt.
Doar câteva citate: „[nu] bagati la cap argumentele mele”, „va dati singur dreptate la infinit”, „ma provocati…”, „incapatanarea dvs”
Hmm…
Subiectul 3: greşeală în arbitraj vs. necinste
Aici spun numai că cuvântul „greşeală” îmi sugerează în primul rând ceva NEintenţionat. Altfel ar trebui precizat „greşeală intenţionată”, dar sună cam straniu – mai potrivit ar fi „fraudă”…
Citate şi aici: „incapatanat”, „[faceţi] un lucru murdar”, …
În calitate de moderator: l-am rugat pe dl. Manta să nu mai continue discuţia. Regret că aţi escaladat tonul discuţiei. Desigur, sunteţi binevenit în continuare pe ACUM, dar vă rog dacă se poate un pic mai multă cumpătare.
Sunteţi binevenit şi pentru eventuale articole pentru ACUM, inclusiv pe tema tenis, dar nu numai.
Stimat Domn Leibovici,
Dumneavoastra in calitate de moderator aveti perfecta dreptate cand scrieti “ca ma bag”, intrucat v-ati “bagat” unde nu era cazul. In loc sa ramaneti moderator dvs ati devenit o vanatoare de vrajitoare la adresa mea. Sa va explic de ce:
Daca nu ma credeti ca sunt membru cotizant al organizatiei International Tennis Hall of Fame, sau nu ati dat de mine pe lista, o sa scanez cardul meu de membru si am sa vi-l trimit. Pentru asta as avea nevoie de o adresa a dvs de e-mail separata.
Informatia mea initiala se referea la membria mea de cotizant si deci nu-mi puteam imagina ca dl. Manta o sa faca o referinta gresita la adresa ei, crezand ca eu sunt un membru al lui International Tennis Hall of Fame. As fi fost al treilea roman din istorie dupa Ilie Nastase si Ion Tiriac care sa fi devenit sau admis si sunt convins ca si dl Manta ar fi aflat din alte surse ca am devenit membru, intrucat aceasta stire ar fi facut de mult ocolul pamantului si mai ales al celor pasionati de asemenea stiri, pe care Dl Manta pretinde ca este. Credeti-ma ca acest lucru este din cale afara de amuzant si ca nu era de datoria mea sa fac precizari, mai ales datorita felului obtuz si incapatanat al domnului Manta de a-mi accepta oricefel de argument cu care veneam. Cu cat avansam in dialog, cu atat mai obtuz si mai atot cunoscator devenea.
Gasesc expresiile folosite de mine pe care le citati perfect normale in limbajul curent: 1.“Nu bagati la cap argumentele mele” adica “nu vi le insusiti” sau “nu doriti sa le admitetI”, 2. “Va dati singur dreptate la infinit”, adica indiferent de argumentele mele de orice natura, chiar daca sunt perfect valabile, am senzatia ca “vorbesc cu peretii” si nu gasesc in dvs un partner de dialog, 3. “ma provocati…”, adica “ma angajati in discutii inutile”, 4. “incapatanarea dvs” adica indiferent ce argument aduc, dvs nu-l admiteti sau nu-l pricepeti. 5. “neobrazare” inseamna lipsa de obraz, sau de bun simt. Este un limbaj extrem de folosit si cunoscut in lb. romana si nu reprezinta o injuratura gratuita, ci o caracterizare specifica unei atitudini de respingere a unor argumente valabile.
Toate acuzele dvs de mai sus mi se par anormale, iar limbajul folosit de mine nicidecum ofensiv. Una este sa folosesti cuvinte triviale, injuraturi, etc. care sunt inaceptabile in limbajul normal si cu totul alt ceva este sa-i spui cuiva in fata ca este incapatanat, ca nu pricepe usor, sau din frivolitate sa nu admita adevarul si sa nu-si cunoasca propriile lui limitele.
De asemenea ce este evident ca ati facut este ca dvs ati trecut fundamental de partea dlui Manta acuzandu-ma numai pe mine, incalcandu-va in mod foarte clar calitatea dvs de moderator.
@Stephan Benedict
> Dumneavoastra in calitate de moderator aveti perfecta dreptate cand scrieti “ca ma bag”, intrucat v-ati “bagat” unde nu era cazul.
În calitate de moderator nu m-am băgat, m-am băgat în calitate de simplu cititor. Asta am scris chiar în prima propoziţie. Cum nu înţelegeţi (sau răstălmăciţi) o propoziţie simplă, găsesc că nu are rost să citesc restul comentariului dv. şi, cu atât mai mult, să răspund.
Aş vrea să omagiez pe probabil cei mai mari jucători de tenis ai epocii moderne, Roger Federer şi Raphael Nadal, pentru palpitanta bătălie pe care au livrat-o ieri în finala turneului de Grand Slam de la Melbourne.
Elveţianul Federer a câştigat cu această ocazie cel de al 18-lea titlu de Grand Slam, record absolut, lăsându-i în urmă cu 14 titluri pe spaniolul Nadal şi americanul Sampras.
Având în vedere vârsta celor doi finalişti, s-ar putea să aibe dreptate Nadal că o întâlnire la un asemenea nivel al competiţiei probabil că nu se va mai repeta.
Glumeţul fost campion Jim Courier a comentat că de fiecare dată când îl vede pe Federer jucând, se convinge că are de-a face cu un extra-terestru.
Aveti dreptate domnule Manta. A fost o finala de mare dramatism, cu schimbari de situatii neasteptate. Roger Federer a avut marele noroc ca principalii lui competitori, in afara lui Nadal, Novak Djokovici si Andy Muray, sa iesa repede din competitie, creindu-i marea oportunitate de a avansa usor pana in fazele ei finale. Nadal, avand totusi cu cinci ani mai putin decat Federer, are inca sanse de a reface handicapul de patru turnee majore, pentru a-l egala pe jucatorul elvetian. Poate la Roland Garros, Nadal sa aibe sanse mai mari, dar atat la Wimbledon cat si la U.S. Open, ii pot da lui Roger Federer sanse si in functia de cheful lui de joc si forma lui viitoare.
Mă bucur că şi dv. v-a plăcut meciul. Este de remarcat prietenia şi respectul reciproc al celor doi mari jucători, care au înscris împreună multe pagini de aur în istoria tenisului.
> Roger Federer a avut marele noroc ca principalii lui competitori, in afara lui Nadal, Novak Djokovici si Andy Muray, sa iesa repede din competitie, creindu-i marea oportunitate de a avansa usor pana in fazele ei finale.
Este adevarat, dar, pe de altă parte, nici Nadal nu a trebuit să înfrunte pe niciunul dintre ei.
> Nadal, avand totusi cu cinci ani mai putin decat Federer, are inca sanse de a reface handicapul de patru turnee majore, pentru a-l egala pe jucatorul elvetian.
Teoretic aşa este, dar acest lucru s-a crezut deja înainte. Din cauza numeroaselor accidentări, care nu vin ele de la sine, ci sunt legate şi de stilul de joc, ascensiunea lui Nadal nu a continuat aşa cum se aşteptau mulţi.
Federer a avut prima lui mare accidentare din cariera abia acum 6 luni, din care a ieşit cu un rezultat pe cât de neaşteptat, pe atât de strălucit. El este un jucător ceva mai multilateral şi mai economicos în eforturi decât Nadal, deşi Nadal îşi are şi el marile lui atuuri.
În plus, pe orice teren din lume Federer a ajuns, prin caracterul său echilibrat şi prin renumele lui bine meritat, să joace ca în faţa publicului propriu.
Ne aşteaptă şi pe viitor meciuri frumoase, în care atât marii jucători Djokovici şi Murray, dar şi tinerii care vin puternic din urmă, vor îngreuna din ce în ce mai mult sarcina eroilor meciului de la Melbourne. Toate acestea sunt, desigur, spre binele nostru, al amatorilor de tenis de calitate!
Ilie Năstase nu va fi acreditat pe viitor la turneele Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF)
În concluzie nu îl vom vedea din nou, în costumaţia sa de general (de operetă) care a provocat atâtea comentarii negative în presa internaţională, la viitorul turneu de la Wimbledon. Un fost glorios tenismen care şi-a semnat singur, prin comportarea sa inacceptabilă, eliminarea din arenele sportului alb.
„Ilie Năstase, fostul căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, a fost suspendat de ITF pentru comportamentul de la meciul România – Marea Britanie.
Ilie Năstase a fost eliminat de la întâlnirea cu Marea Britanie de la Mamaia, după mai multe incidente și „un comportament nesportiv”, a anunțat federația internațională (ITF). El nu va avea acces la competiţiile ITF şi nu va primi acreditare. „Ancheta comisiei continuă. Pe durata anchetei nu se vor mai face alte comentarii”, se arată în comunicatul ITF”.
„Simona Halep a criticat atitudinea lui Ilie Năstase de la meciul disputat de Sorana Cîrstea și Johanna Konta din cadrul FED Cup.
„Ce a făcut este greșit, în opinia mea. Nu mi-a plăcut felul în care a vorbit și nu pot accepta acest lucru. Nu îl pot apăra, cum i-a tratat pe oameni nu a fost frumos”, a declarat Simona Halep.
La meciul România – Marea Britanie, din play-off-ul de menținere/promovare în Grupa Mondială 2 a Fed Cup, Ilie Năstase a fost eliminat de pe bancă și nu a fost lăsat să rămână nici măcar în tribună, fiind escortat în afara arenei de oamenii de ordine.
Acesta a a folosit un limbaj jignitor la adresa jucătoarelor Marii Britaniį”.
Aceasta nu este prima sa ieşire de acest fel. În timp el a demonstrat că merită pe deplin porecla sa de „Nasty”, adică de imoral, obscen, scârbos. Fosta nr. 3 mondial Pam Shriver (acum o cunoscută comentatoare de TV) a spus pe BBC că atunci când a apărut ca adolescentă în turnee, Năstase a întrebat-o dacă era virgină. De câte ori o vedea mai târziu, el o întreba acelaşi lucru. Sursa.
Destule motive pentru care eu nu voi publica niciodată un articol „omagiu” consacrat lui Ilie Năstase.