În noul guvern de la Kiev au fost cooptaţi trei cetăţeni străini din Statele Unite, Georgia şi Lituania.
Cei trei au primit cetăţenia ucraineană şi au renunţat la cetăţeniile lor pentru a se conforma legislaţiei ucrainene care nu permite dubla cetăţenie, cu câteva ore înainte de a fi numiţi în noul cabinet al premierului Arsenii Iaţeniuk.
Ar fi putut fi chiar patru străini, dacă fostul preşedinte al Georgiei Mihail Saakaşvili nu ar fi refuzat funcţia de vice-premier, pentru că nu a vrut să renunţe la cetăţenia georgiană.
Preşedintele Petro Poroşenko a explicat această opţiune, criticată de mulţi ucraineni, prin faptul că „timpuri de criză cer soluţii inedite”.
Cei trei „noi” ucraineni sunt Natalia Iaresko, Alexandr Kvitaşvili şi Aivaras Abromavicius, iar numirea lor a fost aprobată de Parlament miercuri.
Natalia Iaresko, din Statele Unite, a preluat funcţia de ministru al finanţelor. Iaresko are rădăcini ucrainene şi a venit la Kiev în 1992, imediat după proclamarea independenţei ţării, pentru a conduce reprezentanţa economică a ambasadei americane.
Înainte a lucrat la Departamentul de Stat. A absolvit universităţile Chicago şi Harvard.
În 1995 a plecat de la ambasada americană, dar a rămas la Kiev, lucrând pentru o firmă de investiţii a guvernului american. Cu timpul a ajuns în conducerea firmei. In 2004 şi-a creat propria firmă de investiţii numită Horizon Capital.
În timpul Revoluţiei portocalii a susţinut forţele pro-occidentale şi a fost una din consilierele preşedintelui Victor Iuşcenko.
Desigur că intrarea Nataliei Iaresko în guvern a fost interpretată de unii drept o dovadă că Statele Unite s-au implicat direct în răsturnările politice de la Kiev şi în reorientarea Ucrainei spre Occident, odată cu plecarea preşedintelui Ianukovici. Dar Departamentul de Stat respinge categoric aceste speculaţii, afirmând că nu a influenţat în nici un fel alegerea lui Iaresko.
Noul ministru de finanţe a promis deja mai multă transparenţă în cheltuielile publice şi s-a angajat că combată corupţia.
Lituanianul Aivaras Abromavicius este noul ministru al economiei, şi este, de asemenea, un bun cunoscător al Ucrainei, unde trăieşte din 2008. Expert financiar, a lucrat şi după aceea a devenit partener în firma de investiţii East Capital, o firmă care a investit aproape 100 de milioane de dolari în Ucraina în 2012.
Abromavicius se vede drept un „patriot ucrainean” şi a promis să repună pe picioare economia ţării, lovită de schimbările politice, dar mai ales de conflictul armat din regiunile separatiste din est. La fel ca Iaresko, el s-a angajat să aducă mai multă transparenţă în economia Ucrainei.
Georgianul Alexandr Kvitaşvili este noul ministru al sănătăţii.
Între 2008 şi 2010 a deţinut acelaşi portofoliu în Georgia, în timpul preşedinţiei lui Mikhail Saakaşvili.
A studiat la Tbilisi şi New York, iar după încheierea studiilor s-a întors în Georgia unde a lucrat pentru Programul ONU de Dezvoltare.
Între 2010 şi 2013 a fost rectorul Universităţii de stat din Tbilisi.
Acum, speranţa premierului Arsenii Iaţeniuk este că noul său ministru al sănătăţii va reuşi să combată corupţia în sistemul sanitar, care e învechit şi ineficient.
Kvitaşvili nu vorbeşte încă ucraineană, nici nu a trăit în Ucraina decât puţin timp, dar în discursul de investitură a vorbit despre „respectul său profund pentru Ucraina şi poporul ucrainean”.
„Lucrez la reformarea sistemului sanitar din Ucraina de numai trei luni, – a declarat Kvitaşvili marţi – dar iubesc această ţară de multă vreme”.
Ileana Giurchescu, 04.12.2014
Preluat cu permisiune de pe situl Radio Free Europe/Radio Liberty
Alegeri raționale: un cetățean american, de origine ucraineană care, fără dubiu, își vorbește limba maternă; un lituanian și un gruzin, așadar provenind tot din spațiul fost sovietic, din țări care au trecut prin momente dificile. Lituania, cel puțin, este și un mic succes de tranziție, ca și celelalte două țări baltice.
Va fi greu, foarte greu, cu sau fără miniștri de import.
Este singura soluţie împotriva conducerii ministerelor de către poiticieni care ştiu sā dea din gură şi să-şi umple buznarele! Nu au ce cāuta, în aadministratie, altfel de oameni, decât profesioniştii de valoare, fiecare în domeniul sau specific!
O dovadā proaspātā este cea de azi, cānd a fost arestat un preşedinte de Consiliu judetean pentru singura lui „competenţā” – repartizarea lucrarile publice contra unei mite de 50.000 de Euro!!
Păcat că şi în România nu se aplicā această soluţie cu specialişti din import, sau măcar cu speciaisti români trecuţi prin experienţa Vestului capitalist!!
@Johnny Walsh
Participarea unui gruzin, şi anume a lui Kvitaşvili, are o semnificaţie specială. Revista ACUM a pomenit de numeroase ori experimentul gruzin de liberalizare din 2004-2010 (v. de exemplu http://acum.tv/articol/70674/), încununat de mari succese în mai multe domenii (criminalitatea, banditismul, corupţia instituţiilor de stat la toate nivelele, etc.).
Ei bine, acest Alexandr Kvitaşvili a făcut parte din echipa de liberalizare din Gruzia (cum se pomeneşte şi în articol) şi s-a ocupat cu stârpirea corupţiei în sistemul sănătăţii. Echipa de liberalizare a foste condusă de Kaha Bendukidze (decedat acum câteva zile), iar preşedintele ţării a fost M. Saakaşvili. După cum scrie şi în articol, Saakaşvili a refuzat postul de vice prim-ministru al Ucrainei, iar Bendukidze, care era preconizat să joace un rol central în reformele din Ucraina, nu mai este…
Nu am auzit (încă?) ca Iohannis să aibă intenţia să se inspire din exemplul gruzin sau chiar să atragă pe cineva din fosta echipă reformatoare. În schimb politicienii mai liberali din R. Moldova studiază de câţiva ani deja experienţa gruzină (v. http://www.ng.ru/cis/2012-06-27/1_moldova.html). Noi însă suntem prea mândri ca să credem că am avea ceva de învăţat şi de la alţii. Şi apoi cred că nici Uniunea Europeană n-ar fi prea fericită…
> Şi apoi cred că nici Uniunea Europeană n-ar fi prea fericită…
Mai gândindu-mă pe linia asta… Să zicem că unii (economişti, politicieni) din România au auzit de reformele din Gruzia şi ar fi interesaţi. Eu cred că nu vor merge pe linia aceea din diferite motive, unul fiind că România este în EU, iar EU se va opune cu străşnicie unei adevărate liberalizări.
Într-adevăr, ideologia dominantă a EU este etatismul intervenţionist voluntarist. Cele câteva elemente de liberalism în EU sunt practicate din considerente pur pragmatice şi nu de principiu – deoarece ştiu că controlul total este contraproductiv.
Dar R. Moldova şi Ucraina nu sunt în EU şi ar putea încerca… Dar nu cred că vor reuşi: Cum spunea Illarionov în interviul citat, succesul este posibil numai cu un sprijin 100% din partea întregii conduceri a statului.
@ Alexandru Leibovici
Uitaţi că spre deosebire de Gruzia şi Ucraina, România este o republica parlamentară, cu un preşedinte mai mult de natură decorativă, lipsit de puteri executive!
Oricât de bine intenţionat ar fi Iohannis – ca preşedinte, Parlamentul român este originea tuturor relelor din situaţia generală a României.
Cu o corupţie generalizată a factorilor de decizie, nimeni adus din import, într-adevăr, nu ar putea face ceva pozitiv. Primul ministru, un îngâmfat şi trişor ordinar, se ţine de putere cu dinţii, chiar în situaţii când era necesară şi onorabilă demisia lui.
Deocamdată numai DNA-ul stă în picioare, că DIICOT-ul s-a făcut de „caramele” cu un şef-şefa, coruptă până în măduva oaselor.
România are nevoie de un „tătuc” plenipotential şi autoritar, fie el un rege sau un preşedinte !!
@Sfartz Pincu
> Uitaţi că spre deosebire de Gruzia şi Ucraina, România este o republica parlamentară, … Parlamentul român
> este originea tuturor relelor din situaţia generală a României.
Observaţie foarte pertinentă.
Dar „amănuntul” nu mi-a scăpat : şi eu am citit articolul din „Novaia Gazeta” la care m-am referit, http://www.ng.ru/cis/2012-06-27/1_moldova.html 😉 De aceea am şi scris „succesul este posibil numai cu un sprijin 100% din partea întregii conduceri a statului”
@ Alex. Leibovici
Observaţia Dvs. “succesul este posibil numai cu un sprijin 100% din partea întregii conduceri a statului” este bipolară ! 🙂
Pentru România, cu puterea executivă şi legislativă-divizată, este necesară aplicarea observaţiei Dvs.”cât mai repede posibil”.
Pentru alte ţări în criză, indiferent că este vorba dc o crizā politică, economică sau socială, este necesar să se aplice o formulă inversă, adică nu concentrarea puterii, ci divizarea ei.
Să dau un exemplu cu Rusia. Acum toată puterea este de partea lui Putin, cu echipa sa din toate posturile importante ale statutului post sovietic. Dar ieşirea din criza politică internaţională, şi prezumtiva dar iminenta criza economico-financiară-care urmează în curând, şi în care Putin s-a băgat în mod conştient, fără a fi apreciat apriori la o justã valoare reacţia occidentului, nu mai existā soluţie, decât fie prin retragerea lui Putin de la putere şi renuntarea la cuceririle teritoriale şi patriotico-electorale deja cucerite, ceeace este greu de crezut că o sā se va întâmple, fie, şi aici am ajuns la varianta cu inversa concentrării puterii, la divizarea puterii, cu aplicarea unei politici a „vinovăţiei acarului”(!), cu sacrificarea lui Medvedev şi înlocuirea lui cu un personaj care sā dreagā lucrurile în relaţiile cu Vestul.
În acest mment,o asemenea reorientare este dificilă, cât timp Medvedev este „încă” şeful celei mai puternice fracţii din Duma, dar „cu ce nu glumeste dracul?”, adica Putin?
@Sfartz Pincu
Să vedem dacă am înţeles poziţia dv.
După dv., reformele radicale sunt posibile în regimuri cu sistem prezidenţial, deoarece puterea (executivă; legislativă?) este concentrată în puţine mâini – preşedintele şi guvernul său, care deci poate decide şi implementa reforme radicale. În cele parlamentare (parlamentul şi guvernul său), trebuie ca, în perioadă de criză, pentru a aplica reforme (despre asta era vorba!), trebuie „nu concentrarea puterii, ci divizarea ei”.
Iar aici daţi un exemplu, pe cazul Rusiei, de ce anume înţelegeţi prin „divizarea puterii”:
> aplicarea unei politici a “vinovăţiei acarului”(!), cu sacrificarea lui Medvedev şi înlocuirea lui
> cu un personaj care sā dreagā lucrurile în relaţiile cu Vestul.
Sunt năucit! Contrar a ceea ce s-ar putea crede din subiectul discuţiei, la dv. „divizarea puterii” nu înseamnă de loc o decentralizare a puterii, ci o deplasare a răspunderii (pe „acarul Păun”) !!!
Dumnezeu să mă bată dacă înţeleg ce legătură poate să aibă faptul de a da vina pe alţii pentru greşelile proprii, cu condiţiile necesare pentru reforme radicale (combaterea criminalităţii, a banditismul, a corupţiei instituţiilor de stat la toate nivelele, etc.) – doar despre asta era vorba!!!
@Alex. Leibovici
Aveţi dreptate! Nu am ales un termen potrivit (divizarea puterii) pentru ceeace voiam să spun.
Difernta de opinii este, in aceasta situaţie, legatā de lipsa punctului pe -i- în privinţa subiectului în discuţie?
Afirmaţiile Dvs, pertinente fără nici o îndoială, se refera la tema „succesului puterii”, în timp ce eu am analizat tema „insuccesului puterii”, aşa cum s-a întâmplat la ruşi, şi modul cum se poate drege „busuiocul”, adică am analizat o posibilă cale de iesire din fundătura în care Putin a băgat Rusia!!
Şi această cale nu se poate realiza decât printr-o „aparentă” divizare (poate-delegare?) a puterii lui Putin, incluzând:
1. Găsirea unui vinovat, şi cel mai la îndemâna este Medevedev, care poate fi considerat că este creatorul şi iniţiatorul refacerii imperiului sovietic (el este seful majoritatii din parlament-pe linie de partid!), bietul Putin fiind nevoit să urmeze o strategie în desfăşurare, el nefiind vinovat de consecintele acestei strategii. El a vrut tot timpul o bună intelegere cu Vestul, respectarea normelor în relaţiile internaţionale, pace pentru toată lumea, dar Medvedev şi cu oamenii lui l-au ţinut legat de maini, aşa că acum s-a decis să facă dreptate şi să elimine pe ticăloşii care au adus Rusia în pragul unei crize de durata!!
2. Aducerea la putere in fruntea guvernului a unui personaj care nu este pe lista celor consemnati de UE, deci o speranta pentru linistirea conflictului.
Fārāsa intrām in amănunte, este vorba de un scenariu foarte probabil, şi deja au apărut ceva semne că s-a schimbat ceva în propaganda monovalentă făcută, de exemplu, pe postul în care Soloviev tună şi fulgeră împotriva fasciştilor ucraineni. Faptul că până acum pe acest post exista o unanimitate de tipul unui cor armonios, iar ieri seara i s-a permis unui analist politic să „vadă lucrurile şi dinspre partea ucraineană”, este un semn clar că se vor face paşi – nu ştiu dacă înapoi, lateral sau pe loc!
Paradoxal, dar cred că Vestul ar trebui să dea din cap şi să accepte o schimbare de pozitie în politica aparenţă a lui Putin, adică să facă un compromis de dragul liniştii continentului european, chiar dacă îşi va cālca niţel principiile, care arată frumos în public, pentru că intransigenţa nu face casă bună cu compromisul.
@Sfartz Pincu
Domnule Sfartz, eu înţeleg ce s-a întâmplat!! Aţi confundat subiectul pe pe acest fir de discuţie cu subiectul de pe alt fi!
Aici subiectul este: sub ce formă de guvernământ (republică prezidenţială, parlamentară, etc.) sunt mai uşor de implementat reforme radicale – contra corupţiei, etc. Şi era vorba de transpunerea exemplului gruzin la cazul Ucrainei, Moldovei, României. Am ajuns să vorbim despre asta deoarece articolul de la care a pornit discuţia este despre strănii, dintre care un Gruzin, care au intrat în guvernul Ucrainei.
Dv. mi-aţi atras atenţia că, dat fiind că reforme radicale cer unitate de vedere între diferitele instituţii de putere (guvern, preşedenţie, parlament), în cazul unei republici parlamentare, cu tendinţe divergente, problema se complică. Aici suntem de acord; amândoi am extras această idee din articolul din „Novaia Gazeta” pe care vi l-am semnalat 😉
Până aici totul este OK.
Dar începând cu a acest comentariu al dv., aţi schimbat subiectul la… perspectivele regimului lui Putin şi cum va încerca acesta „să dreagă busuiocul” !!!
Aşa că vă rog să vă corectaţi tirul. Şi să nu uitaţi despre ce se vorbeşte la un moment dat. Eu, înainte de a răspunde la un comentariu, ştiind că nu mă pot baza pe memoria mea (proastă), recitesc comentariile anterioare pentru ca să mă scufund în contextul respectiv.
P.S. Referitor a pct. 1 şi 2 din comentariul dv.: dacă doriţi, pot să le comentez, dar vă rog să le puneţi pe un fir de discuţii mai potrivit cu subiectul.