Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Economic



 

De ce depinde prosperitatea unei ţări? Un interviu al lui Andrei Illarionov (II)

de (8-5-2014)
30 ecouri

 
Continuare. Prima parte v. aici

Illarionov : În istoria omenirii au fost destule civilizaţii care au apărut şi au dispărut fără să lase măcar nişte monumente, sau măcar ceva scris. Nimeni nu poate da garanţii pentru o existenţa veşnică, pentru un succes veşnic. În orice caz, această decădere este opera acelor societăţi, a acelor oameni care trăiau în acele societăţi. Totul depinde de o mulţime de factori, de posibilitatea, de dorinţa şi capacitatea de a reforma.

Iată o ţară, vecină imediată cu noi, Gruzia, care părea complet prăbuşită şi care, timp de 15 ani, a dat impresia că nu se va mai putea ridica.

Moderatorul : O ţară care a trecut prin război civil.

Illarionov : Nu numai prin război civil. O ţară pe părţi ale teritoriul căreia au apărut şi alte regimuri. O ţară în care bandiţii erau stăpâni pe străzile oraşelor, în care bandiţii intrau în locuinţe şi făceau acolo ce vroiau. O ţară în care cei sosiţi în aeroport aveau nevoie de o operaţiune specială de însoţire pentru a putea ajunge în oraş. Din cauza riscului ridicat ca să fii răpit, să devii ostatec. [*]

Şi această ţară s-a transformat, s-a ridicat în doar câţiva ani. Pentru că au fost create condiţiile necesare.

Moderatorul : Insistaţi pe ideea că succesul reformelor făcute de preşedintele Saakaşvili şi echipa lui, în particular de Kaha Bendukidze, se bazează tocmai pe aceea că au început prin introducerea libertăţilor politice?

Illarionov : Să vedem care a fost începutul. Totul a pornit de la schimbarea puterii politice. Nicio reforma care să aibă succes pe termen lung nu se produce fără schimbarea puterii politice. Cel puţin în lumea contemporană. A venit la putere o echipă nouă, în care cea mai cunoscută personalitate era Mihail (Miheil) Saakaşvili. Dar el nu a venit singur, el a venit cu o echipă de câteva zeci de oameni, ajungând la un total de circa o sută de oameni, având ideea clară că vor să creeze o ţară normală, civilizată, liberă. O ţară liberă, o societate liberă, o economie liberă, un sistem politic liber. Şi aceşti oameni, prin munca lor, şi munca multor altor colegi, au reuşit acest lucru într-un timp foarte scurt.

De aceea primul pas necesar este schimbarea puterii politice.

Moderatorul : Ar fi de dorit – fără revoluţii…

Illarionov: Nu vom discuta acum de modalităţile schimbării, deoarece aceasta, deşi este o tema serioasă, este însă distinctă. Punctul esenţial este schimbarea puterii politice. Dar se pune întrebarea: este acest lucru suficient? Răspunsul este – NU. Există suficiente exemple de schimbări ale puterii politice în ţară noastră (URSS/Rusia), chiar în Gruzia însăşi, în multe alte ţări din lume, dar care nu au dus la alte schimbări corespunzătoare. Se pune prin urmare întrebarea: ce alte schimbări trebuiesc făcute după instalarea noii puteri politice, schimbări care să ofere posibilitatea realizării obiectivului de mai sus – o ţară liberă?

A doua schimbare este justiţia, este realizarea ordinei de drept. Nu întâmplător primele reforme în cazul Gruziei – unde nici măcar nu era vorba reforme, ci de un război necruţător împotriva banditismului şi a criminalităţii, un război desfăşurat de acelaşi Saakaşvili şi echipa lui – au fost întreprinse împotriva „hoţilor în lege” [**] gruzini, împotriva banditismului gruzin, a criminalilor gruzini, o parte dintre care au ajuns după gratii, şi o altă parte a emigrat, inclusiv în Rusia. Acesta a fost al doilea element necesar.

Abia după ce se reinstaurează justiţia – deşi acest lucru nu se realizează instantaneu, ci implică o perfecţionare constanta, cu multe aspecte care nu se rezolvă nici intr-o luna, nici într-un an, ci în mulţi ani – este importantă direcţia spre care se îndreaptă justiţia. Adică dacă ministrul de interne îl va mai conduce sau nu pe „hoţul în lege” la aeroport! Este o problema cheie. Şi aici, la drept vorbind, nu este o problema de reformă, este vorba de un război real, este vorba de problema puterii reale : adică cui îi este subordonată puterea publică, cui îi este subordonată puterea supremă în stat – bandiţilor sau cetăţenilor ţării? Până când nu se rezolvă această problema, niciun fel de alte probleme nu se pot rezolva.

Dacă într-o ţară puterea este subordonată bandiţilor, sau puterea însăşi este banditească, criminală, fie de la bun început, fie că a evoluat sau s-a dezvoltat în acest sens, este inutil să credem că ar fi posibile orice alte reforme, în primul rând reformele economice. Pentru că bandiţi aflaţi la putere vor crea în jurul lor un spaţiu banditesc. Ei nu pot crea în jurul lor decât ceea ce sunt ei însuşi.

În aceasta constă particularitatea dezvoltării sociale, a evoluţiei sociale: fiecare om ajuns la putere creează în jurul sau o aură specifică. Prin acţiunile sale, prin rezultatele muncii sale, el reproduce în legislaţie, în reforme, ceva ce îl reprezintă. La fel cum noi, în propria noastră familie, ne creştem copii asemănători, într-un grad mai mare sau mai, cu noi înşine. În mod similar, la locul nostru de muncă creăm o ambianţă care ne seamănă. La fel este şi cu cei de la putere: dacă la putere vin oameni decenţi şi – fără să mă tem de aceste cuvinte – oameni cinstiţi, oameni destoinici, oameni care înţeleg ce înseamnă libertatea, atunci ei reproduc în jurul lor, pe diferite căi, o societate liberă. Dacă la putere se află bandiţii – ei nu pot crea în jurul lor decât o societate banditească.

Moderatorul: A două problemă, după o revoluţie, este cum să antrenezi poporul, cum să-i explici în mod simplu că aceste elemente îi sunt necesare. Adică să explici pe-înţeles, pe degete, ca să zic aşa, că, iată, piaţa liberă, drepturile de proprietate, garantarea acestora, este ceea ce ne este indispensabil. Este o sarcină complicată; în cazul Rusiei constatăm că, de regulă, reformatorii noştri nu „simt” poporul, nu sunt capabili să explice care decizie la ce serveşte în mod concret. Şi atunci, chiar dacă faci alegeri cinstite, la putere pot veni demagogi, populişti, naţionalişti – oricine. Mi se pare că a trage, a atrage după tine poporul este a două problema după săvârşirea unei revoluţii.

Illarionov : Este a treia problema! Vedeţi dv., noi evoluăm în conformitate cu „algoritmul” fundamental al transformării unei societăţi: 1. Preluarea puterii; 2. Refacerea (sau dezvoltarea) şi întărirea ordinii de drept; 3. Consolidarea acesteia. Consolidarea este posibilă printr-o singură metodă reală : doar prin votul democratic al oamenilor, vot care arată dacă oamenii susţin sau nu reformele. Dacă oamenii nu susţin reformele, atunci cei de la putere au doar două posibilităţi : sau să plece, respectând astfel voinţa poporului, sau să încerce să se agaţe de putere şi să transforme sistemul democratic, sau semi-democratic, într-un sistem autoritar. Sistemul autoritar impune voinţa acelor oameni care au ajuns, întâmplător sau nu – la putere.

Experienţa reformei din Rusia este dureroasă, pentru că «reformatorii» noştri au adus inflaţia la 2.600 %, în timp ce inflaţia maximă pe timpul comuniştilor nu a depăşit 160%. Dacă asta se numeşte reformă, cum ar fi trebuit să reacţioneze oamenii la aşa ceva? Mai ales că inflaţia a durat aproape un deceniu. Scăderea producţiei (care s-a promis că va dura doar 2-3 ani), creşterea şomajului, prăbuşirea ordinei de drept în urma căreia bandiţilor au apărut pe străzi, toate acestea au făcut ca până şi Anatolii Ciubais [începând cu 1991 – ministrul privatizării în cabinetul Elţân], care a condus aceste reforme, să recunoască că prin privatizare a fost distrusă încrederea poporului rus în dreptate. Dar menţinerea ordinii de drept este mai importantă decât orice reformă economică, pentru că oamenii îşi pierd încrederea în dreptate, şi de aceea o să-i respingă pe acei reformatori.

Dl. Illarionov dă în continuare exemple concrete din ţări ca Gruzia, Estonia, Polonia şi Cehia, unde sistemul democratic al alegerilor libere, având şi o supraveghere masiva a observatorilor vestici, a funcţionat, astfel încât aceiaşi conducători au fost realeşi ulterior, după ce au căzuseră la un moment dat la alegeri.

Dar aceştia nu s-au agăţat de putere cu orice preţ, nu au făcut chemări pentru desfiinţarea parlamentului, nu au chemat tancurile, nu au chemat în ajutor trupele speciale ale Securităţii Statului [aluzie la utilizarea în Rusia a unor asemenea mijloace în diferitele conflicte de putere de la începutul anilor 1990]. Ei au spus: da, oamenii au votat împotriva noastră – şi au plecat. Ce s-a întâmplat după câţiva ani? Oamenii îi votează din nou dacă reformatorii fac reforme în direcţia lărgirii libertăţilor economice, a libertăţilor politice, a libertăţilor civile, pentru consolidarea ordinei de drept (a justiţiei), reforme nu împotriva oamenilor, ci împreună cu oamenii, bazându-se pe susţinerea lor, explicându-le ce se întâmplă, şi în felul acesta apare şansa de reîntoarcere la putere.

Exemplul Gruziei nu este unic. În Estonia, Mart Laar a fost reales de câteva ori. În Polonia, Leszek Balcerowicz a fost ministru de finante, vicepremier, apoi premier, şi apoi a devenit guvernator al Băncii Naţionale a Poloniei. În Cehia, Vaclav Klaus, cel care a făcut reformele economice, a fost dat jos la unele alegeri, dar mai târziu, la alte alegeri s-a întors pe postul de Presedinte al Republicii Cehe!

Adică toate schimbările s-au petrecut în mod democratic, şi acolo, şi acolo şi dincolo. Cu alte cuvinte, dacă faci reforme pe înţelesul oamenilor, te poţi întoarce la putere de câte ori vor alegătorii.

Moderatorul : Dar asemenea situaţii ideale sunt posibile în ţări democratice şi nu sub un regim autoritar care, deşi pretinde că ar avea o «orientare sociala» – nu se ştie spre ce -, măreşte impozitele şi creşte enorm cheltuielile guvernamentale. La noi nu este posibil ca persoane care au fost la putere să se mai întoarcă vreodată.

Illarionov : De ce nu este posibil? Înţelegem că Polonia este o ţară catolică, Cehia are tradiţii democratice, Estonia are un specific cultural neschimbat de secole, deşi a fost mult timp sub influenţa Rusiei şi a URSS, ceea ce a lăsat urme adânci, şi totuşi acolo au fost posibile reformele democratice. Iar Gruzia, care este ca şi Rusia, o ţară ortodoxă, şi are normativele de comportament politic şi cotitian apropiate de cele din Rusia, şi totuşi acolo s-au făcut reformele, fapt este că după orice indicator al ordinii de drept, Gruzia depăşeşte cu mult Rusia de astăzi. Şi ne demonstrează cum trebuie să fie justiţia şi ordinea de drept într-o ţară ortodoxa. Constatăm că dacă conducătorii lucrează într-adevăr pentru ţară, pentru societate, atunci ei câştigă încrederea cetăţenilor.

Moderatorul : Am primit un număr enorm de întrebări şi voi acorda prioritate celor sosite pe sit-ul nostru, adică celor din alte regiuni.

Un ascultător : Shanghai-ul a fost calificat pe primul loc în ceea ce priveşte libertatea de creare de noi întreprinderi. Condiţii unice pentru afaceri au fost create în China în general. De ce partidul la putere nu poate face acelaşi lucru? Oare le lipseşte ceva?

Illarionov : Întradevăr, le lipseşte ceva ! Şi ştim şi ce anume!

Un ascultător : Musafirul dv. este un economist recunoscut şi, fără îndoială, un om respectabil. Are dânsul adepţi care să transpună în practică ideile pe care le-a exprimat, explicit sau implicit? Pentru că suntem deznădăjduiţi, disperaţi pur şi simplu. Eu sunt solidară cu fiecare cuvânt al său, dar înţeleg că este nevoie de adepţi.

Illarionov : Din moment ce sunteţi de acord cu fiecare cuvânt de al meu, înseamnă că am câştigat un adept în plus!

Un ascultător : «Nu putem compara China cu Rusia, noi suntem altfel. China este capabilă să efectueze înnoiri calitative, instituţia puterii are mare vechime, şi are importantă valoarea respectului la acest popor. Noi suntem altfel. În sensul rău – altfel»

Illarionov: Cu doar câteva decenii în urmă, la mijlocul secolului 20, China era cea mai săracă ţară din lume, mai săracă decât ţările africane, după un război civil de aproape 30 de ani. Privitor la corupţie, China a devenit simbolul însuşi al corupţiei, inclusiv sub regimul lui Chiang Kai-Shek, care era cel mai corupt. Este uimitor că acelaşi regim al lui Chiang Kai-Shek, atunci când s-a refugiat în Taiwan, s-a transformat radical, s-a reformat şi a eradicat corupţia. Iar astăzi Taiwanul este poate cel mai avansat în eradicarea corupţiei, şi este înfloritor.

Cu alte cuvinte, nu există caracteristici naţionale care să implice că un anume popor, ţară, societate este atât de coruptă, încât să nu se mai îndrepte. Nu există popoare fără speranţă, popoare condamnate. La fel cum nu există popoare cărora li s-a dat o veşnică binecuvântare să fie bogate, libere şi dezvoltate. Oricare ţară, la orice nivel oricât de ridicat s-ar afla ea, se poate prăbuşi.

Aşa cum se întâmplă acum, de exemplu în SUA. Statele Unite a constituit un model de societate dezvoltată, întreprinzătoare, iar acum, inclusiv sub conducerea lui Obama, se macină ceea ce era considerat un specific inalienabil al poporului american – să se bazeze pe sine însuşi.

Un ascultător : Libertatea cuvântului, democraţia, piaţa liberă – toate astea-s bune, dar după părerea mea lumea este altfel organizată: cel care acceptă condiţiile şi modul de viata american este stimulat material, economic, tehnologic, etc. Dar situaţia actuală de la noi convine SUA şi Europei. O populaţie supusă, fie şi cu o elită coruptă, dar care face ceea ce trebuie – pompează resurse pentru alţii. În alte ţări nu există aşa ceva. Aceiaşi Chină, Japonia şi altele sunt producători, au pieţe, etc. Rusia este necesară lumii doar aşa cum este ea. Sunt de acord că are o elită hoţească, dar situaţia convine tuturor.

Illarionov Eu gândesc că principalul pentru noi nu este ca ceea ce se întâmplă la noi să convină SUA, Europei, Chinei, sau oricui altcineva. Important este ca viaţă noastră să ne convină nouă înşine.

Un ascultător : «De fapt, motivul principal pentru care Gruzia a reuşit este faptul că America, cu resursele ei colosale, a dat banii, iar când se vor termina banii, economia Gruziei va decădea. Puteţi să arătaţi cu cifre, rolul comparativ al creditelor americane? »

Illarionov : Nu numai că pot, dar am analizat acest aspect, care a fost publicat în ziarul «Kommersant». Acolo se comparau, pe de o parte, mijloacele primite de Gruzia din afară, şi nu numai din SUA, ci din toată Europa, până la ”Revoluţia rozelor”, cu cele primite după acea revoluţie, iar pe de alta cu mijloacele pe care Rusia le-a obţinut din creşterea preţurilor la combustibili. Noi (Rusia) obţinem cu mult mai mult din exporturile noastre de combustibili decât primesc alte state, inclusiv Gruzia, din SUA şi Europa. Rezultatele sunt elocvente. Mai mult decât atât, pe timpul lui Şevarnadze, Gruzia a primit cu mult mai mult din străinătate decât pe timpul lui Saakaşvili (raportat la PIB-ul pe cap de locuitor). În general, asemenea ajutoare au, de multe ori, o influenta negativă asupra dezvoltării interne.

De altfel, important este nu cât şi de la cine au primit ajutoare. Important este ce au făcut cu aceste ajutoare. În cărticica «De ce a reuşit Gruzia» a Larisei Burakova de la Institutul de Analiză Economică, se povesteşte despre ce nu a făcut echipa lui Şevarnadze şi a făcut în schimb echipa lui Saakaşvili. Şi ce nu a făcut puterea din Rusia.

Un ascultător : Ştiţi, problema noastră nu este numai corupţia ci şi problema conducerii. Este o problema de proastă înţelegere generale şi nivel scăzut de cultură. Un exemplu clar. Să luăm un sat în care nimeni nu este membru al vreunui partid înregistrat în Rusia. Acel sat nu-şi poate alege administraţia, deoarece, conform legilor actuale, alegerea se face în proporţie strictă cu numărul membrilor partidelor. Este o aiureală, promovată de partidul conducător, “Rusia Unită” (a lui Putin; n.tr). Este o problema de prostie naţională.

Illarionov : Sunt de acord că este o pregnantă ilustrare a prostiei. Dar este o prostie selectivă, special pentru alegeri…

Moderatorul : V-aţi hotărât cu cine veţi vota la alegerile parlamentare din decembrie (2011)?

Illarionov : Viitoarele alegeri din decembrie (2011), şi probabil şi cele prezidenţiale din martie următor, vor fi alegeri doar cu numele. De fapt vor fi doar „operaţiuni speciale”, iar eu prefer să nu particip la asemenea operaţiuni. Eu consider că n-ai voie să-ţi dai votul unor escroci, hoţi, infractori, bandiţi şi alor corupţi. Biroul Adunării Naţionale [A.N.: comunitate de asociaţii şi personalităţi politice de opoziţie] a avansat propunerea de a boicota alegerile. Boicotul poate fi realizat prin diferite metode. Una din metode presupune să te prezinţi la alegeri, să-ţi ei buletinul de vot, şi să pleci cu el. Apoi toate aceste buletine să fie preschimbate în buletine pentru o alegere veritabilă, care să fie conformă cu ordinea de drept, pentru a avea alegeri libere, cinstite, transparente.

N-ai voie să te aşezi cu un trişor la masa de joc şi să speri să câştigi. „Nu te aşeza la masă cu diavolul, pentru că diavolul are o lingură mai mare”. Un om cinstit nu poate să câştige în faţă unor experţi în escrocherie.

Moderatorul: La emisiunea «Reziduul uscat» l-am avut drept invitat pe Andrei Illarionov. Va mulţumim pentru atenţie.
——————–
[*] Puteţi asculta aici relatarea – în engleză – a unei aventuri autentice de acest gen din anul 1996 a unui compatriot stabilit în Australia (v. linkul sub „Podcast audio”, începând cu minutul 12:21).

[**] “Hoţ în lege“, «вор в законе», titlu de „încoronare” dat unor mari boşi de nivel regional din lumea interlopă; origine: URSS, anii 1930. Există în, sau provin din, Rusia şi fostele republici unionale, inclusiv din R.Moldova. În Rusia sunt în prezent circa 150, în Moldova – 5; unii controlează criminalitatea economică şi influenţează procedurile politice.

Traducerea şi sinteza: Sfartz Pincu

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Alexandru Leibovici: (8-5-2014 la 20:44)

    Aceste idei de filozofie politică ale economistului Ilarionov expuse în interviu le consider extrem de interesante, chiar fundamentale, şi care ar merita o difuzare mai largă… Deşi este mai voluminos, textul nu este de loc tern, şi se citeşte cu uşurinţă. Cu condiţia ca cititorul să fie interesat de subiect…

    Teza sa principală este că factorul determinant în succesul unei rupturi cu stagnarea îl constituie obţinerea, consolidarea şi lărgirea libertăţii politice, care să fie folosită pentru consolidarea ordinii de drept în scopul consolidării şi lărgirii libertăţii economice.

    Traducerea-sinteză pe care a făcut-o dl Sfartz este excepţională: Este foarte greu de transformat o expunere orală într-un articol publicabil, făcând în acelaşi timp şi o condensare a ideilor !!!

    Domnul Sfartz a pregătit şi un text care contrapune tezele lui Illarionov şi realitatea românească şi care este în curs de publicare.

    Am doar o obiecţie, şi aceea de detaliu. Illarionov consideră, pentru URSS, anii în care PIB a crescut doar datorită producţiei cu scopuri militare – anii 1930-45 – ca fiind totuşi ani de progres economic.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (8-5-2014 la 21:31)

    Problema unor asemenea analize comparative este că, de fapt, fiecare țară este un unicat, nu poți compara o huidumă precum Rusia cu Gruzia, nici China cu Estonia…

    Sigur, are observații corecte, de ex. despre Argentina, ar fi fost interesant să arate cum a săltat Brazilia foarte mult în ultimele decenii.

    Despre Rusia și Ucraina m-am exprimat recent, nu am ce adăuga, să vedem dacă au loc alegeri și ce va urma.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (8-5-2014 la 22:33)

    @Sorin Paliga

    > Problema unor asemenea analize comparative este că… fiecare țară este un unicat, nu poți compara o huidumă
    > precum Rusia cu Gruzia, nici China cu Estonia…

    Acest articol nu se ocupă de analize comparative.

    Dar poate altceva vreţi să spuneţi : că metoda care merge într-o ţară nu merge în alta. Dacă recitiţi, veţi remarca poate că autorul tocmai asta arată (conceptual şi prin exemple): că mărimea, tradiţia, etc. nu sunt esenţiale pentru succesul căii de care vorbeşte, cu obiectivele şi priorităţile specificate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (9-5-2014 la 03:05)

    @ Sorin Paliga

    Faptul că v-aţi exprimat recent părerea despre Rusia şi Ucraina nu are nicio legătură cu analiză lui Ilarionov, care vizează CALEA şi SCOPUL de urmat după schimbarea puterii politice, în scopul de a construi o ţară democratică, civilizată şi prosperă.

    Tema acestei analize se adresează minţilor analitice, aşa cum este a Domniei Voastre, şi nu celor care atunci când dau de un subiect mai greu, comit gestul pe care îl fac cei care alungă o muscă bâzâitoare insistentă!!

    @ Alex. Leibovici

    Ilarionov a folosit expresia: „inclusiv a industriei de armament”, fără să menţioneze, că trendul de creştere a PIB-ului la ruşi şi nemţi, a fost determinat „exclusiv” pe baza înarmării !

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (9-5-2014 la 03:54)

    „Acest articol nu se ocupă de analize comparative.”

    Nu-i bai, mă ocup eu.

    „metoda care merge într-o ţară nu merge în alta.” Uneori merge, uneori nu merge. De ex., mutînd domeniul, un referendum merge în Elveția, dar nu merge în România; dacă în Elveția majoritatea spune da limitării emigrării se numește democrație și se respectă, în România s-ar numi xenofobie.

    „mărimea, tradiţia, etc. nu sunt esenţiale pentru succesul căii de care vorbeşte, cu obiectivele şi priorităţile specificate”. Știu și eu dacă are dreptate? Eu nu cunosc nicio superputere, în nicio perioadă istorică, niciunde, care să fie o țară mică, toate superputerile au fost și sînt țări (foarte) mari. Sigur, nu ajuns mari dintr-o dată, ci prin acumulări succesive, prin cuceriri, războaie și tot ce trebuie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (9-5-2014 la 20:05)

    @Sorin Paliga

    > Nu-i bai, mă ocup eu.
    > etc…

    Am senzaţia că subiectul discuţiei se tot schimbă…

    Să reluăm deci: cu ce anume din spusele lui Illarionov nu sunteţi de acord (şi de ce?)? Cu una din ideile principale? Cu argumentarea? Cu anumite detalii?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (10-5-2014 la 11:44)

    @ Sorin Paliga

    Domnule profesor, cred că nu vreţi să comparaţi merele cu perele! Illarionov se referă la situaţiile din ţările care au trecut prin fracturi în dezvoltarea lor, fie prin intermediul unor revoluţii sau reforme globale, şi care trebuie să-şi aleagă o cale justă şi eficientă pentru finalizarea pozitivă a acestor situaţii. Este cu totul altceva să comparaţi aceste situaţii, cu stand-by-ul ţărilor deja democratice, care pot rezolva situaţiile singulare, prin referendumuri (aşa cum este exemplul dat de Domnia Voastrā-cu Elveţia).

    Corupţia, sub toate formele ei, este un cancer comun pentru ţările care trec printr-o fractură, şi deci şi căile de combatere, lichidare şi diminuare ale coruptiei şi anarhiei extinse sunt asemănătoare, se poate spune deci că există un model comun de urmat.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (10-5-2014 la 16:03)

    @Sfartz Pincu. Și care este frontiera dintre „dezvoltare normală, democratică” și „dezvoltare fracturată?”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (11-5-2014 la 03:57)

    @ Sorin Paliga

    Aproape la fel cum se întâmplă cu evoluţia sănătăţii la oameni. Cel sănătos nu are grijă decât de cele zilnice, de aplicarea rutinelor formate şi consacrate din viaţa lui, dar omul care a suferit o fractură (pentru o ţarā – echivalentul unei revoluţii) sau a suferit un traumatism grav-oarecare, trebuie să facă un tratament adecvat, să se vindece, să se refacă, să treacă prin covalescenţā.

    Nu se poate compară o ţară lipsită de griji ca Elveţia, cu o democraţie veritabilă şi consacrată, cu democraţia aparentă, superficială (de ochii lumii, cum se spune) din România, unde bântuie, în aproape toate domeniile vieţii publice, corupţia, şi nu legea şi primatul legii.

    Sunt convins că aţi înţeles de la început ce am vrut să spun, dar admit că nu dispun de un vocabular atât de perfect cum este al Dvs. şi care Vā permite nu numai să va exprimaţi bine gândurile şi ideile, ci chiar Va asigura pâinea cea de toate zilele. Ceeace conduce la concluzia că puteţi să spuneţi mai clar decât pot face eu cum se pot aplica, în mod specific, ideile lui Ilarionov pentru exemplul României!!

    PS. Daca corupţia se manifestā identic,in toate aspectele sale,şi intr-o ţarā micā,si intr-o ţarā mare, de ce ar trebui, ca tratamentul ei sa fie diferit,în funcţie de mârimea unei ţāri???

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (11-5-2014 la 06:59)

    @Sorin Paliga

    Un exemplu de „dezvoltare fracturată”. În Gruzia, ca şi la noi, şpaga este înfloritoare şi omniprezentă, şi în domeniul circulaţiei rutiere.

    În Gruzia, echipa lui Saakaşvili, ca să scape de acest flagel, a desfiinţat prin concediere toată direcţia de circulatie rutierā formată din 15.000 de poliţişti (!), şi a înfiinţat un serviciu de patrulare, format din doar 3.000 de poliţişti tineri, absolvenţi din diferite domenii de educaţie, pe care însă i-a plătit cu salarii de 10(!!) ori mai mari decât salariile predecesorilor. Aşa s-a terminat, practic, cu şpaga.

    Este un act revoluţionar, poate nedemcratic, dar util.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (11-5-2014 la 08:05)

    @Sfartz Pincu

    „Daca corupţia se manifestā identic,in toate aspectele sale,şi intr-o ţarā micā,si intr-o ţarā mare, de ce ar trebui, ca tratamentul ei sa fie diferit,în funcţie de mârimea unei ţāri???”

    Deoarece, ca să vindeci un elefant, îți trebuie o cantitate de medicamente de o mie de ori mai mare decît ai nevoie pentru o pisică, de exemplu. Sau poate de zece mii de ori mai mare, pe măsură ce mastodontul se mărește, cresc exponențial problemele, pardon, bolile.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (11-5-2014 la 08:21)

    Ba e foarte democratic, a înlocuit o gașcă de șmecheri cu o gașcă de oameni tineri și entuziaști. E un model, dacă într-adevăr a avut succes. Ca să impui asemenea modele, trebuie însă ca cei din vîrf să fie ei înșiși modele pozitive. Ce asemenea model avem în România (nu discut de Gruzia, deoarece nu cunosc situația de acolo, vă cred pe cuvînt)?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (11-5-2014 la 17:32)

    @ Sorin Paliga

    Absolut de acord cu Dvs. privitoe la ultimul comentariu!

    Dar cu comparaţia între elefant şi pisica nu merge aceiaşi unitate în vederi.

    Aceiaşi boală-acelaşi medicament, calitativ vorbnd. Şi subiectul nostru se referă la calitatea măsurilor de luat, şi nu la numericul de bolnavi! Numai marxismul promova ideia acumalarii cantitative, care cică va da salturi calitative! Nu spun din ce materie acumulata cat un munte, tot aia va rămâne, fără să facă un salt calitativ! Să mă ierte cititorii pentru această comparaţie, dar cei mai în vârstă cunosc valoarea dogmelor materialist-„ştiinţifice” pe pielea lor.

    Cu bandiţii care bântuiau în Gruzia până intr-acolo încât intrau când voiau ei în orice casă să o jefuiască de faţă cu stăpânii! Şi aceeaşi echipa a lui Saakaşvili a pus armata sā tragă în ei, şi apoi le-a dat public şansa să aleagă: puşcăria sau plecarea din ţară. Şi majoritatea bandiţilor au plecat din Gruziɑ… în Rusia!! Cei rămaşi muncesc şi acum în folosul statului, dar cu domiciliul… în închisoare!!

    Deci se poate dacă există o strategie şi oameni care s-o aplice. Când o să avem şi noi o asemenea echipa la conducere???

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (11-5-2014 la 17:34)

    PS.
    Domnule Paliga, dacā cu Rusia nu ne putem compara,cred cā Gruzia o puteti accepta, ca un model fezabil,pentru România??

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (11-5-2014 la 18:59)

    „Domnule Paliga, dacā cu Rusia nu ne putem compara, cred cā Gruzia o puteti accepta, ca un model fezabil, pentru România??”

    Nu știu, habar nu am ce au făcut în Gruzia, mărturisesc că nu am studiat problema. Dar problema știu care este: fiecare țară este, în felul său, un unicat. Pt Gruzia un model ar putea fi Slovenia, pt România… hm. E complicată istoria asta, foarte complicată.

    Există o anume tendință a fiecărei epoci, idei care circulă, dar există și unicitatea experienței. După cum viața unui om este unică și irepetabilă, tot așa viața unei țări. Eu nu cred în modele, pot crede în inspirație. A crede în modele înseamnă a crede că un idiot, dacă ar copia bine un anume sistem, îi va merge mașinăria. Eu nu cred. Eu cred în rațiune, în inspirația, în talent, în curaj, în soluții… nu cred că modele politice trase la xerox.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (12-5-2014 la 07:30)

    @Sorin Palig

    Trag concluzia că sunteţi un adept, sau chiar un promotor, al „democraţiei originale” – pentru România !?

    La ce bun atunci experienţa, ştiinţele economice şi politice, însăşi istoria din care trebuie să extragem ceva util, chiar dacă e de la alţii?

    Nu cred că, de exemplu, inspiraţia „originală” a politicienilor noştri, care durează de aproape 25 de ani, a rezolvat măcar un singur aspect al corupţiei generalizate!

    Nu avem a învaţă de alţii, că noi suntem mai cu moţ, la noi totul este original şi imuabil, noi nu avem nicio identitate, sau măcar o asemănare, cu fenomenele de criză economică, combaterea infractionalitatii, sărăcia cruntă a paturilor sociale defavorizate, educaţia şchioapă, etc. În schimb suntem mândri că avem „calea „noastră, numai a noastră !! SĂ NE FIE DE BINE !

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (12-5-2014 la 09:16)

    Nu, nu sînt adeptul „gândirii originale“, sînt adeptul copierii lucrurilor verificate de mii de ani.

    Ce mare lucru e să copiezi ori să ai un model, important este să stopezi risipa, planurile proaste. Păi de modele ducem lipsă? În București sînt mai multe bănci și băncuțe decît în toate capitalele europene luate laolaltă. Păi de ce model e nevoie ca să constați că asta e bătaie de joc, risipă inutilă? Adică e nevoie de vreun model pt asta? e nevoie de pumni în bot, ca să mă exprim popular.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (13-5-2014 la 17:36)

    Exact acesta este modelul de urmat, nu bānci si bāncuţe, ci „pumni in bot” – cum bine aţi spus!

    Si cei care au aplicat acest „model” – au reusit, si asta ne lipseste.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (13-5-2014 la 18:39)

    @Sorin Paliga

    > nu sînt adeptul „gândirii originale“, sînt adeptul copierii lucrurilor verificate de mii de ani.

    Din păcate nu există metode de privatizare „verificate de mii de ani”…

    @Sorin Paliga
    @Sfartz Pincu

    > În București sînt mai multe bănci și băncuțe decît în toate capitalele europene luate laolaltă. Păi de
    > ce model e nevoie ca să constați că asta e bătaie de joc, risipă inutilă? … e nevoie de pumni în bot

    > Exact acesta este modelul de urmat, nu bānci si bāncuţe, ci “pumni in bot” – cum bine aţi spus!

    Nu ştiu ce aveţi cu băncile?! Dacă nu funcţionează pe banii dv., adică dacă nu sunt subvenţionate de stat ci trăiesc din clienţi care consimt să le cumpere serviciile, ce treabă are cineva să fie pentru sau contra?? Cu ce drept ne asumăm dreptul de a decide (cu „pumn în bot”!) câte bânci, sau alte business-uri, să existe în Bucureşti sau aiurea.

    Aaa, vedeţi o corupţie în spatele acestui fapt (că ar fi multe bănci)? Atunci precizaţi care este corupţia şi pe aceasta demascaţi-o! Dar nu însuşi faptul că ar fi „prea multe” bănci, măcelării, bijuterii, supermarketuri, etc.! Atâta timp cât sunt cu adevărat private, cât nu cer subvenţii de la contribuabili, cât fac un business legal, nu avem ce să ne băgăm.

    @Sfartz Pincu

    > cei care au aplicat acest “model” – au reusit,

    Cine a aplicat modelul de dat pumni în bot băncilor care erau „prea multe”? Unde a reuşit asta? A reuşit în România socialistă unde toate băncile private au fost confiscate şi au fost create altele, exact „câte trebuie” şi „ale cui trebuie”?

    > asta ne lipseste

    Asta ne mai lipseşte!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (13-5-2014 la 18:55)

    Dle Leibovici, aceste bănci sînt făcute din impozitele locale, nu erau o prioritate, Bucureștiul are alte priorități, iar comentați fără să cunoașteți problema. Puse cap la cap, sînt sume f. mari pt lucruri 95 % inutile.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (13-5-2014 la 19:31)

    @Sorin Paliga

    > Dle Leibovici, aceste bănci sînt făcute din impozitele locale … iar comentați fără să cunoașteți problema

    Domnule Paliga, dacă v-aţi fi dat silinţa să citiţi cu mai multă atenţie, aţi fi văzut că am comentat foarte prudent şi precis : am scris

    >> Dacă nu funcţionează pe banii dv., adică dacă nu sunt subvenţionate de stat … ce treabă are cineva să
    >> fie pentru sau contra??

    şi chiar am repetat:

    >> Atâta timp cât sunt cu adevărat private, cât nu cer subvenţii de la contribuabili… nu avem ce să ne băgăm.

    Deci obiecţia mea era clar condiţionată, mai clar nici că se poate.

    Punctul următor: puteţi să mă lămuriţi cum de ajung să fie făcute din impozite băncile din Bucureşti, şi nu una ci circa 95%. Este cifra dv., dar nu cifra contează. O referinţă la o publicaţie serioasă îmi ajunge. Sper să nu rămână fără răspuns şi această întrebare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (13-5-2014 la 20:06)

    „Sper să nu rămână fără răspuns şi această întrebare.”

    Da, după ce răspundeți dv. la întrebarea mea, are vreo 6-7 luni și nu a primit răspuns. Dar, ca să nu pară că fac pe deșteptu:

    să zicem că locuința dv. sau a fiului/fiicei dv. are nevoie de reparații majore, costă – să zicem – 10.000 euro. Dv., fudul, nu reparați casa, cheltuiți suma să vă faceți o grădină cu băncuțe, panseluțe, ghiocei și viorele, să ia ochii vecinilor. Banii s-au dus, alții nu mai aveți, casa are nevoie de reparații.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (13-5-2014 la 20:16)

    Poate faceți o confuzie terminologică: eu nu vorbesc de bănci = englez bank, plural banks, ci de bănci = englez bench, plural benches, the ones people sit on.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (13-5-2014 la 21:03)

    @Sorin Paliga

    Da, eu vorbeam de bănci – business-uri financiare, cum se vede de ex în „… câte bănci, sau alte business-uri…”. Rezulta clar din răspunsul meu. Deci lucrurile s-au lămurit.

    > Da, după ce răspundeți dv. la întrebarea mea, are vreo 6-7 luni și nu a primit răspuns.

    Da, cu plăcere, puteţi să-mi amintiţi care a fost întrebarea? Îmi amintesc vag că a existat o întrebare la care eu am pretins că am răspuns, iar dv. n-aţi admis că acela este un răspuns. Dacă este asta, atunci va trebui să apelăm la un arbitru. Dar mai întâi – care a fost întrebarea?

    Apoi am şi eu întrebări numeroase la care aştept răspuns, una veche de peste un an (legată de secvenţa de urmat pentru a concepe o reformă administrativă), pâna la unele mult mai recente, pe care le găsiţi aici:

    http://acum.tv/articol/70550/comment-page-1/#comment-50833 din 10 mai

    http://acum.tv/articol/70597/comment-page-1/#comment-50658 şi
    http://acum.tv/articol/70674/comment-page-1/#comment-50622, ambele din 9 mai 2014

    http://acum.tv/articol/70550/comment-page-1/#comment-50351 din 8 mai
    http://acum.tv/articol/70550/comment-page-1/#comment-50051 din 7 mai

    etc. 🙂

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (14-5-2014 la 03:55)

    @ Alex. Leibovici şi
    @ Sorin Paliga

    Ne-a luat curentul pe altă direcţie! Exemplul cu „bāncile” nu a fost cel mai reprezentativ exemplu de acţiune parazită şi dăunătoare din fenomenul de falsă privatizare, care este la originea marii corupţii post-revoluţionare.

    „Pumni în bot” ar fi trebuit aplicaţi celor care, pentru un comision, au vândut averi imense ale statului pe sume derizorii, şi celor care le-au cumpărat, nu ca să le facă să funcţioneze bine, ci pentru a le dezmembra şi lichida ca fier vechi în vederea obţinerii de profit imediat. Dar şi celor care nu au conceput şi realizat un plan şi contracte tip bine gândite înainte de privatizare, adică strategilor cu viziuni de viitor.

    Poate spune cineva că a fost o privatizare faptul că nişte funcţionăraşi fără valoare vindeau la tarabă bucăţi de instalatii chimice scumpe pentru sume derizoriii? Am văzut cu ochii mei (pardon,cu ochiul meu!!) cum o doamnā bine rujată, cu ţigara în colţul gurii, dar care avea în mânā listele cu subiectele scoase la vânzare, cum a favorizat (fiind şi membră în comisia de evaluare!), vânzarea unui utilaj din oţel inoxidabil scump, cu o valoare reală de cca. 1,5 milioane dolari SUA, pentru suma de 5.000.000 lei vechi, (ccα.500 RON, sau aprox. 110 Euro!!) unui „afacerist” din promoţia iliesciană postrevoluţionară, dupā care acesta din urmă a deschis în faţa stimatei doamnei menţionate portbagajul maşinii sale, plin cu bunătăţuri apreciate (ţigări străine, coniacuri, cafele, etc.), bunuiri în faţa cărora o doamna ca a noastră nu putea rezista ṣi sa dea prioritate intereselor statului.

    Privatizare?-privatizare!. În asemenea situaţii, şi altele la scară mare, trebuiau aplicaţi „pumni în bot”. Fără îndoială că şi băncile meritau şi încă merită „pumni în bot”, pentru că afară de cămătărie, nu indeplinesc ceea ce este funcţia lor principalā – investiţii şi iar investiţiị. Exemple de ţări care au dat „pumni în bot”‽? Gruzia, Cehia, Germania, Polonia, etc. – cu excepţia României!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (14-5-2014 la 05:10)

    @Sfartz Pincu

    Exemplele foarte vizibile (băncile = eng. benches), parcurile din comune și din sate, briz-briz-urile inutile de peste tot înseamnă, la nivel național, sume imense, de miliarde de euro. Ele sînt grave tocmai pt că sînt f. vizibile și, aparent, insignifiante. Ele arată nesimțirea, risipa, în final se traduc prin acel nivel de trai scăzut care este imposibil să crească dacă nu se stopează aceste fenomene.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (15-5-2014 la 12:59)

    Chiar acum primăria din Oneşti betonează şi face cărări din piatră colorată în nişte incinte care erau spaţii verzi până acum. Oraşul are nevoie de o conducta nouā de apă care s-o înlocuiască pe cea veche, care e atât de spartă, încât se pierd 2mc. de apă pentru fiecare m.c. de apă ajunsă la robinete, iar preţul apei a sărit de la 2,42 RON/mc. la 7 RON/mc.!

    Aveţi dreptate că e nesimţire, abuz, risipa banilor publici, dar cine să facă dreptate ? Macar pe timpul comuniştilor, asemenea probleme tot se rezolvau, de bine de rău, dacă mergeai la secretarul cel mare şi tare, dar acum unde să te duci, la şefii primarului, care sunt din aceiaşi tagmā ?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (15-5-2014 la 17:56)

    Toată România, de la cap la coadă și de la coadă la cap, e plină de cheltuieli inutile, de bani risipiți pe prostii.

    Chiar dacă ar fi frumoase și bine făcute, NU sînt o prioritate, la ora la care avem clădiri care stau să pice, străzi proaste, străzi lipsă, comune fără infrastructura minimală (în schimb au parcuri și săli de sport)… Sînt miliarde de euro aruncați în niște conturi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (20-5-2014 la 20:03)

    @Sfartz Pincu

    Iată, cu întîrziere, vă dau un exemplu de model foarte bun care sfîrșește foarte prost: modelul elvețian. Înainte să moară, Tito a pregătit viitorul Iugoslaviei pe baza modelului elvețian: rotirea la conducere pentru un an a celor 6+2=8 președinți ai republicilor, echilibru, decizie locală etc. Era un model foarte bun, aplicat într-o țară, aparent, pe același model: multiculturalitate, caracter multiconfesional, multilingvism…

    A început bine și a sfărșit catastrofal. De ce? Nu era bun modelul? Ba da, cum să nu fie bun. A fost aplicat prost? A fost aplicat cît se poate de „iugoslav” și de „titoist”. Cum a sfărșit? Catastrofal. De ce? Și intrăm deja în „illogical loop”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (20-5-2014 la 21:26)

    Nu ştiam că Iugoslavia lui Tito s-a inspirat din sistemul elveţian. Oricum, inspirarea nu putea să fi fost decât foarte superficială – doar câteva elemente disparate culese de-aici, de-colo – şi nu una sistemică

    > Cum a sfărşit? Catastrofal. De ce? Și intrăm deja în „illogical loop”.

    Asta n-am înţeles. Ce înseamnă (aici?) „illogical loop”? Care este, după dv., motivul pentru care s-a terminat catastrofal, adică prin separare, şi încă una foarte violentă?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.158.198.141