Acest articol reprezintă o continuare a celui intitulat „O întâlnire, după 50 de ani, cu tinereţea mea filatelică” [1] şi se referă la colitele nedantelate româneşti emise de Poşta Română vreme de un deceniu, începând cu anul 1971.
Înainte de anul 1971 ICS Filatelia a limitat puternic doar un număr redus de emisiuni vândute colecţionarilor la valoare facială, precum Jocurile Olimpice de la Innsbruck (1963), Jocurile Olimpice de la Tokio şi Cosmonauţii lumii (1964). Articolul menţionat mai sus s-a referit mai pe larg la aceste emisiuni.
Situaţia s-a schimbat radical pe 23 iulie 1971, o zi care a fost şi care va rămâne una neagră pentru filatelia românească, fiind ziua în care fost emisă prima coliţă nedantelata, Soiuz 11 , dedicată decesului în cursul misiunii a trei cosmonauţi sovietici. Spre deosebire de orice s-a întâmplat înainte, această coliţă, urmată de altele, în majoritatea lor având tematici de mare interes, precum cucerirea spaţiului cosmic şi Jocurile Olimpice, nu a putut fi achiziţionată în mod legal în România, ţară în numele căreia aceasta a fost emisă.
Această coliţă cu chenar negru, dedicată unor tragice decesuri, a reprezentat un fel de deces filatelic şi pentru mine personal, prin renunţarea mea de a continua colecţionarea tematicii „Cucerirea cosmosului”. Motivul a fost că la dificultatea deja existentă a procurării unor mărci poştale din străinătate s-a adăugat brusc un impediment neaşteptat şi insurmontabil, cel al procurării unor emisiuni emise chiar de ţară în care trăiam.
De regulă, pentru a mai îndulci pilula, colitele nedantelate menţionate mai sus au fost emise odată cu unele dantelate, care puteau fi procurate la valoarea lor facială prin comerţul filatelic de stat. Există însă o diferenţă, şi nu una lipsită de importantă pentru filatelişti, şi anume cea a tirajelor. Spre exemplificare, în cazul colitelor Soiuz 11, coliţa dantelată, Michel Block 85, a fost tipărită într-un număr de 100.000 exemplare, pe când perechea ei nedantelată, Michel Block 86, a avut parte de un tiraj de numai 12.500 de exemplare. Acest tiraj scăzut a făcut ca ele să atragă nu numai atenţia multor filatelişti, dornici să aibă colecţii cât mai complete, dar şi a unor persoane aflate mai spre periferia filateliei, care au văzut în această situaţie anormală o sursă de câştiguri mari şi rapide.
Ceva cu totul ieşit din comun pentru acele vremuri a fost că autorităţile sovietice au făcut cunoscut decesul din timpul misiunii a celor trei cosmonauţi, ceea ce a făcut posibilă emiterea acestor amintiri filatelice şi a sporit interesul faţă de ele.
Reproduc în acest articol imaginile celor două coliţe, pe care le-am cumpărat pe Web în cadrul licitaţiilor unui negociant din Germania. Odată cu ele, am câştigat şi licitaţiile pentru următoarele (cronologic) şapte coliţe nedantelate emise, pentru care am licitat atât cu scopul de a atenua o frustrare din perioada tinereţii mele, cât şi pentru a mă putea cufundă mai adânc în perioada respectivă.
Efortul financiar de a le procura nu a fost dramatic, deşi a fost considerabil mai mare decât cel depus pentru emisiunile „Cosmonauţii lumii” şi „J.O. de la Tokio”, făcut pentru cercetarea legată de primul articol. Aş menţiona în treacăt că licitaţiile pe Web sunt interesante în sine, putând fi de-a dreptul palpitante în fazele lor finale. Ele necesită o documentare prealabilă (consultări de cataloage, găsirea unor informaţii asupra preţurilor plătite înainte, etc.), sânge rece, răbdare şi stăpânire de sine. Cum bine spun francezii, pe ansamblu este recomandabil à consommer avec modération.
Impresia pe care am avut-o când am putut ţine în mâna (mai precis în pensetă) aceste coliţe pentru prima dată în viaţă mea, a fost una care se lasă cu dificultate descrisă. Nu am putut să nu îmi amintesc momentul când am putut vedea, pentru prima şi ultima dată, în anii 1971 – 1972, un exemplar al colitei Soiuz 11 nedantelate. Atunci mi-a arătat-o foarte rapid un filatelist cunoscut, după ce a scos-o cam pe furiş dintr-un carnet pe care îl ţinea în buzunarul de la piept al jachetei sale. Am aflat de la el că a plătit pe ea suma de 300 lei, ceea ce reprezenta cam un sfert din salariul lunar al unui fizician aflat în primul său an de activitate profesională.
M-am ferit să-l întreb de unde a achiziţionat-o, şi probabil că oricum nu mi-ar fi spus. Ce am aflat abia prin anul 2000, de la un fost negociant „din umbră” al vremurilor trecute, a fost că un număr important de coliţe nedantelate a fost sustras direct din Fabrica de timbre, că unii dintre făptaşi, precum şi dintre revânzători, au fost prinşi, judecaţi şi condamnaţi la executarea unor termene de privare de libertate, cum se spune în limbajul legal. Am aflat chiar de la unul dintre revânzători că el a stat doi ani la închisoare şi că i-a fost confiscată, citat, „toată rezervă să de comerţ”.
Toate aceste amintiri au avut drept consecinţă că nu am putut să mă bucur prea mult de faptul că m-am întâlnit, peste ani şi ţări, cu colitele frustrării mele, lucru pe care cititorul desigur că îl va înţelege.
Să ne referim însă şi la câteva aspecte mai apropiate de filatelie şi, în consecinţă, mai plăcute. Cu siguranţă că aţi observat că cele două coliţe se deosebesc prin culoare, ceea ce n-a fost o idee rea. Ce m-a surprins însă a fost că ele se deosebesc mult şi prin mărime, coliţa nedantelată (130 x 90 mm) fiind ca suprafaţă cu 46% mai mare decât cea dantelată (100 x 80 mm). Această mărire a suprafeţei nu este în nici un fel utilizată de designer (bine cunoscută artista grafică Aida Tasgian Constantinescu), fiind folosit fundalul de la coliţă dantelată, care este lărgit pentru a acoperi surplusul de suprafaţă.
Colitele reproduse poartă acelaşi număr mic (!) de serie, 000339, ceea ce în opinia mea le face şi mai interesante. În primul rând să notăm că aceste numere au fost tipografiate [2], ceea ce face ca cifrele lor să apară în relief pe partea gumată a colitei.
Aş observă că probabilitatea ca două coliţe cu acelaşi număr, una dantelată şi cealaltă nedantelată, să se „întâlnească” întâmplător pe parcursul lor este extrem de mică. Motivul este că, cel puţin de la un moment dat, ele sunt procesate separat şi au, în final, tiraje foarte diferite. Aceasta ce mă face să cred că ele au fost preselecţionate şi apoi oferite împerecheate spre vânzare. Acest lucru puteau să-l facă fie marii negocianţi din străinătate, fie întreprinderea de stat exportatoare, sau împerecherea după număr de serie ar fi putut să se „întâmple” deja în amonte, la Fabrică de Timbre.
Să notăm şi faptul că acolo unde ne-am aştepta la mai multă atenţie, şi anume la coliţa nedantelată, cifra „9” de la sfârşitul numărului de serie este binişor decalată spre în jos, lucru pentru care nu am nici o explicaţie şi care ridică un oarecare semn de întrebare.
Perechea de coliţe dedicate Campionatului Mondial de Fotbal din Germania, din 1974, cu acelaşi număr imprimat atât pe coliţă dantelată (Mi. Block 114, tiraj 150.000 exemplare), cât şi pe cea nedantelată (Michel Block 115, tiraj 27.000 exemplare), pare să confirme bănuielile mele legate de împerecherea făcută în lanţul de producere – vânzare, a unor coliţe ce poartă acelaşi număr.
Observăm că la aceste coliţe s-a ajuns cu împerecherea la numere de serie destul de mari. Pentru a obţine această pereche de coliţe „înfrăţite”, am licitat la magazinul on-line al unui negociant aflat într-o altă ţară Vest-europeană în raport cu cel de la care am cumpărat colitele Soiuz-11.
Aceste două coliţe au şi alte particularităţi remarcabile. Numele ţării în care s-a desfăşurat competiţia apare, în mod curios, doar pe coliţă nedantelată, cea cu o distribuire restrânsă. Înainte de reunificarea Germaniei, în 1990, numele Germaniei de Vest apărea în România că R.F. Germană (RFG), iar a Germaniei de Est că R.D. Germană (RDG). Numele de R.F. Germania, cel care apare pe coliţă nedantelată, va fi folosit oficial în România începând cu anii 1990 – 1991, ceea ce mă face să cred că numele ţării organizatoare a competiţiei, care apare pe coliţă nedantelată, a fost ales cu scopul de a înlesni vânzarea pe larg a acesteia în RFG. Textul care apare pe coliţa dantelată, „MÜNCHEN ’74”, însoţit fiind de „Campionatul Mondial de Fotbal”, este la rândul său imprecis, deoarece competiţia s-a desfăşurat în opt oraşe diferite din RFG, şi în plus în Berlinul de Vest. În limbaj fotbalistic am putea vorbi, aşa cum se vede din imagine, de un fault la portar, iar în cel obişnuit – despre erori făcute intenţionat.
Este interesantă poziţia pe care au luat-o şi pe care o iau marile cataloage internaţionale în raport cu aceste coliţe. Din memorie, reputatul catalog Zumstein Europa Ost , astăzi dispărut, menţiona existenţa acestor coliţe, fără a le cota şi reproduce, punând la începutul textului un romb negru, ce semnifică faptul că era vorba de emisiuni nedorite. În ziua de astăzi catalogul Scott le menţionează şi le cotează, fără a le atribui numere. În plus faţă de Scott, catalogul Michel le prezintă imaginile şi le atribuie numere individuale.
O coliţă pe care am achiziţionat-o cu aceeaşi ocazie, şi care mi-a atras atenţia, este cea apărută pe 15 mai 1974. Ea este dedicată Centenarului Uniunii Poştale Universale, Michel Block 11 [3], tiraj 30.000 de coliţe numerotate. Din catalogul Scott 2009 aflăm despre ea [3] că nu s-ar cunoaşte că această coliţă să fi fost vândută publicului la oficiile poştale. Această informaţie coincide cu ceea ce ştie şi autorul, cu precizarea importantă că acelaşi lucru este valabil şi pentru multe alte coliţe nedantelate, emise în perioada pe care am precizat-o la începutul acestui articol, şi vândute exclusiv în afară graniţelor României. Din păcate n-am putut să găsesc nicăieri în Scott sau Michel o asemenea precizare.
În ciuda felului inacceptabil în care aceste coliţe au fost emise şi comercializate în anii 1970, ele fac parte din patrimoniul filateliei româneşti şi, în consecinţă, reprezintă astăzi obiecte de colecţie şi studiu. În final aş dori să-mi exprim convingerea că în timp o mare parte a acestor coliţe, expatriate forţat sub un regim opresiv, se vor întoarce în ţară lor de origine şi îşi vor găsi locul în clasoarele filateliştilor din România, alături de alte coliţe româneşti moderne preţuite de cunoscători, cum ar fi coliţa Vlad Ţepeş (Bucureşti – 500, tiraj 30.000) şi cea supratipărită a Centenarului mărcii româneşti (tiraj 20.000), ambele emise în 1959.
Lower Manhattan, New York City, SUA, noiembrie 2013 – ianuarie 2014
Referinţe
[1]. Apărut de asemenea în revista philatelica.ro Nr. 29, 2013, precum şi pe site-ul meu, sub http://www.mărci-poştale.com/History/Printing/50-years-after-ro.htm
[2]. În conformitate cu catalogul Michel 2013: „Kontrollnummern în Bdr. (Buchdruck/VM) eingedruckt”
[3]. „An imperf airmail UPU souvenir sheet of one (10 l) exists. … This sheet is not known to have been sold to the public at post offices”. Scott 2009, Volume 5, dintr-o notă care apare după Scott # 2482.
***
Victor Manta, PWO, AIJP
Lower Manhattan, New York City, USA, Feb. 2014
Despre autor. Victor MANTA, născut în 1944, licenţiat al Facultăţii de Fizică, Bucureşti. Premiat multiplu pentru site-urile sale filatelice (v. aici, aici şi aici). Fondator şi preşedinte al lui Philatelic Webmasters Organization. Membru al Asociatiei Internationale a Jurnalistilor Filatelici (AIJP). Contact: manvic_99@yahoo.com.
Salut revenirea D-lui Victor Manta cu un nou articol in care pune filatelia intr-un context social fara a face rabat de la limbajul specific tehnic, indragit de filatelisti dar totusi utilizat aici pe intelesul tuturor.