ACUM.TV

Continuare. Episodul precedent Preistorie

Episodul 3: „Tracii” (v. aici)

Episodul începe cu precizarea că tracii trăiau unde odată era cultura Cucuteni „şi cele desprinse din ea”. Greşeală. Cultura Cucuteni a fost ultima cultură (în sens cronologic) apărută în eneoliticul românesc. Din ea nu s-au mai desprins alte culturi eneolitice. Imaginile utilizate în episod sunt de pe fostul teritoriu al culturii Gumelniţa, care a ocupat Muntenia, Dobrogea, Bulgaria de est şi a ajuns până la Egeea şi Marmara. Dar cultura Gumelniţa nu este desprinsă din Cucuteni. Şi începuturile ei sunt mai timpurii decât începuturile culturii Cucuteni.

Dar harta pe care o dau realizatorii – cu teritoriul ocupat de traci – cuprinde toată Polonia, Ţările baltice, Ungaria, Slovacia şi Cehia – parţial -, Serbia, Bosnia-Hertzegovina, Macedonia, Albania, Bulgaria, Turcia europeană şi colţul vestic şi nord-vestic al Anatoliei. (?!!!) Păi Cucuteni nu avea un areal atât de mare…

După cunoştinţele subsemnatului, din cultura Cucuteni s-a format doar o cultură materială, rezultată în urma convieţuirii paşnice cu noii veniţi indo-europeni. E primul contact sesizat între băştinaşi şi indo-europenii din Siberia. Aceştia vor avansa paşnic spre Muntenia (M19 din necropola de la Brăiliţa) şi Transilvania (Cheile Turzii).

După aceştia începe invazia mare, care va răvăşi toată Europa. La noi, culturile eneolitice dispar şi vom găsi urmele culturilor Cernavodă I, Cernavodă III, Cernavodă II. (În această ordine. Botezarea lor în ordine nefirească se datorează încurcării – ascunderii – documentaţiei de şantier. Întîmplător, am vorbit cu cei trei arheologi care au săpat la Cernavodă. Separat. Berciu (profesor), Morintz (asistent), Roman (student). Şi am fost angajatul lor la Institutul de tracologie.)

Evident, nu vor lipsi din peisaj descoperiri ale culturii Yamna.

Eneoliticul a fost distrus. Mulţi purtători ai culturilor eneolitice se vor refugia în sud (Grecia, Anatolia). Există un studiu pertinent al lui Guy Rachet pe temă. Alţii au fost omorâţi de invadatori. Alţii s-au retras în păduri şi mlaştini. Au continuat să vieţuiască, dar într-o structura primitivă, barbarizată. Au dispărut meşteşugarii, au dispărut instalaţiile de ardere complexe, au dispărut satele sedentare – tell-uri -, a dispărut matriarhatul şi activitatea agricolă sedentară. Au fost înlocuite cu patriarhatul, creşterea vitelor, nomadism sau seminomadism. Dar încep să pătrundă armele şi uneltele din bronz. Agricultorul paşnic, ce creştea câteva vite pe lângă casă, e înlocuit de ciobanul agresiv, înarmat (cuţite, topoare, măciuci – ce puteau fi şi aruncate -, mai întotdeauna călăreţ. Vezi centaurii din legende). Tot acest fenomen nu este interesant pentru autorii filmului. Ei continuă cu tracii şi continuitatea lor, din cultura Cucuteni?!!!!!

Uitând că tracii apar şi în urma acestor sinteze şi altora, de la sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului. Dar voi reveni. Să continuăm vizionarea filmului.

Harta dată pe sticlă e prea mare pentru posibilităţile tracilor. Ca şi a eneoliticului „românesc”. În realitate, Polonia e afectată doar în zona sudică, Cehia nu e afectată, Slovacia doar parţial. În Balcani, ilyrii nu sunt traci, iar în ce priveşte Albania, încă se mai fac cercetări. Dar, ca un făcut, autorii ăştia care văd toţi tracii din lume (vor avea hărţi care îi plasează în Germania, Scandinavia, centrul Siberiei, vestul Anatoliei, etc.) nu ştiu nimic de tracii din nordul Marii Negre şi Crimeea (tracii bosporani). Încep să miroasă, deja, hărţile astea… În plus, tracii din Anatolia nu sunt compacţi ci triburi sporadice. Oricum, nu se precizează că tracii ăştia apar în sec. VIII î.e.n. Ei menţin – mereu – dubiul asupra fenomenului prezentat, vrând să apară în mintea privitorului confuzia între situaţia din eneolitic şi epoca tracică propriu zisă: sec. VIII î.e.n.-sec. II e.n. Se merge la cacialma. Autorii elimină 2000 de ani de istorie. Merg din pisc strălucitor în pisc strălucitor, promovând o istorie triumfalistă şi neanalizând zonele întunecate sau noile sinteze culturale, care îndepărtează momentul… „Cucuteni”…

Venind în epoca tracă, ei susţin strălucirea culturii trace, prin prezenţa tezaurelor antice. Vor să ia ochii privitorilor, prin obiectele de aur ce invadează ecranul. O civilizaţie nu este măreaţă numai dacă are aur (cucutenii nu aveau) sau obiecte de artă. Problema e că aurul regilor traci nu este tracic. Mă rog, minereul o fi, nu asta e problema. Problema e că meşteşugarii nu sunt traci şi că piesele nu sunt de origine tracă. Rythonul de aur atât de prezent, e o piesă grecească, executat de maeştri greci. Originea lui e plasată în Creta minoică. Ori autorii filmului vor afirmă că este o piesă de origine tracă, făcută de meşteri locali! Se ştia că regii dădeau comenzi la atelierele sudice şi se mai ştie că în epoca bronzului există obiceiul meşterilor itineranţi. Îşi luau traistă cu scule la spinare şi plecau după comenzi unde îi ducea drumul. Tracii nu au toreutică proprie. Toate tezaurele lor – publicate – dau piesele ca influenţe sudice (greceşti) sau estice (iraniene/scitice). Cei care au citit ceva despre arta stepelor sau au albume de artă pe temă, pot uşor verifica cacialmaua. Problema e că nu toţi privitorii au astfel de studii sau cărţi de specialitate acasă. Pe asta au şi mizat realizatorii filmului.

În continuare, vedem un melanj de piese de aur („tracice”, pentru că sunt scoase din morminte regale tracice), statui (piatră bronz), picturi sau mozaicuri din diferite epoci şi diferite locaţii, prin care se susţine existenţa tracilor şi înfloritoarea lor civilizaţie. Cât de înfloritoare era civilizaţia lor, o spune banchetul dat de Dromiochetes şi lecţia sa… Dar vom reveni.

Afirmând că tracii erau numiţi „pelasgi” de autorii antici, care îi considerau autohtoni în Europa (dar… staţi un pic! Dacă anticii spuneau asta, înseamnă că se recunosc implicit marile migraţii din preistorie. Dar în episodul trecut se spunea că nu au existat astfel de mişcări. Când mint? În primul episod sau în al doilea? În ambele…). Va rog să va uitaţi pe definiţiile cuvântului „pelasgi”, în orice dicţionar aveţi la îndemână. Dacă nu aveţi, puteţi utiliza Wikipedia sau DEX online. Veţi vedea că pelasgii nu sunt traci… Apoi, la ce autohtoni se referă autorii? Prima populaţie venită în Europa e a vânătorilor paleolitici negri; ei întâlnesc aborigenii – neandertalienii; apoi vin neoliticienii, din Anatolia; apoi vin indoeuropenii; apoi europenii centrali, la sfârşitul epocii bronzului se vor revanşa şi vor invada toată Europa şi zonele limitrofe – hicsoşii, palestinienii. Deci, cine sunt băştinaşii? La care moment fac referire? E de presupus că nici nu ştiu câte valuri migratoare au fost. Şi din ce direcţii.

Se prezintă iar o harta dubioasă (cu aceeaşi confuzie eneolitic/epoca fierului) cu „pelasgi” care nu mai sunt masa compactă prezentată iniţial şi nici gluma din harta culturii Cucuteni prezentată în episodul „Preistoria”. Aici vedem pelasgi în Germania, Scandinavia, Finlanda etc. şi se afirmă că tracii ocupau întreagă Europa de est şi sud!

Deşi se afirmă că grecii numeau Marea Neagră „Marea Getică” pentru că locuiau de jur împrejurul ei, nu se aminteşte nimic de tracii bosporani. (Bospor = strîmtoarea Kerci, între Marea Azov şi Marea Neagră.)

Autorii îi consideră pe etrusci traci. Explicabil acum 100 de ani, sau acum 50 de ani. Dar în ultimii 40-50 de ani au fost făcute studii serioase, atât arheologice cât şi lingvistice. Studii traduse şi la noi, după ’90. Domnii autori trebuiau să se documenteze înainte de a purcede la fabricarea filmului… ba mai mult, traducerea îi plasează pe etrusci în Spania şi pe „tyrageti” în Italia! (Etruscii sunt în Italia, la nord de Roma, tyragetii sunt geţii de pe Tyras. Tyras= Nistru.) etc.

Filmul continuă cu aceeaşi notă triumfalistă, arătînd că „mai multe izvoare istorice” spun că goţii erau descendenţii geţilor. Şi încep – iar – manipulări.

În literatură istorică apare – în sec. VI – „Getică” lui Jordanes. („De originem actibusque Getarum.”) Dar el confundă premeditat numele goţilor cu al geţilor. În epocă, geţii erau mai cunoscuţi decât goţii. În plus, adaugă la originea goţilor câteva secole glorioase, care nu stricau. Mde… ideologie… politruci… Nimic nou sub soare. Toţi istoricii ştiu asta, dar tracomanii uită să explice. Pornind de la Jordanes, mulţi istorici medievali vor prelua greşeală, pentru că era singură sursă pe care o cunoşteau. Şi pentru că pe atunci nu prea se făcea critica surselor. Viclenia autorilor filmului citează alţi autori medievali ce vor prelua greşeala, plasându-l pe Jordanes la urmă, printre „ceilalţi”… Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase!

Apoi se introduc la „plesneală” alte nume: Ovidius, Celsus, Capitolinus (autorii „Historia Augusta”) care ar vorbi despre geţi ca strămoşi ai goţilor. Cartea asta e o culegere de texte, realizată târziu, fără nici o sursă credibilă. Marea majoritate a istoricilor o consideră compilaţie de ficţiuni. Nu este folosită în mod curent de nimeni.

Se continuă cu analize ADN şi se afirmă că ADN-ul tracic aparţine Haplogrupului I. Nu mă implic în discuţie, pentru că nu am studiat problema şi nu sunt biolog. Dar cine a identificat – până acum – ADN-ul pe linie etnică? Avem un ADN tracic, unul grecesc, german, rusesc, american, etc.? Eu mă îndoiesc.

Se afirmă că acest ADN se găseşte în toată Europa – şi nu numai – şi are chiar şi o hartă a răspîndirii lui. Iar o harta… Dar problema e că în Europa au fost mai multe valuri de nou veniţi, care răstoarnă totul în calea lor şi uniformizează etnic pe toţi. Este firesc să avem multe părţi comune din ADN. Dar asta nu e meritul „tracilor”. Nici măcar al „cucutenienilor”…

Dar e interesant cum sare de la Jordanes la analizele ADN ce cuprind date din toată preistoria…

În sfârşit, după două episoade de confuzii, se face afirmaţia că tracii apar „când Roma se năştea şi Grecia înflorea”… Cam vag, dar ţinând cont că Roma se năştea la 754 î.e.n. (sec. VIII î.e.n.) iar Grecia ajunge la înflorire prin sec. V-IV î.e.n. Dar Marea Colonizare greacă începe de prin sec. VII î.e.n., deci nu suntem departe de fundarea Romei. Pentru prima dată autorii sunt aproape de adevăr. Nu total, dar … aproape.

Dar de ce se preiau aceste date?

Pentru că ei consideră că tracii sunt atestaţi documentar în cântecele homerice. Dacă Homer a avut dreptate în ceea ce priveşte existenţa războiului troian, în privinţa existenţei oraşului Troia şi Mycene care au fost descoperite de Schliemann, omul ce credea în poemele homerice, de ce tracii nu ar fi – şi ei – reali?

Când or fi şi amazoanele reale, poate că şi tracii vor fi declaraţi reali.

Dar să lăsăm glumele şi analizele livreşti. Să ne amintim că poemele homerice sunt fixate în scris în sec. VIII î.e.n. E adevărat, ele circulă din sec. XII î.e.n., când s-a prăbuşit Troia. Dar ca tradiţie populară. Transmise de la generaţie la generaţie de către aezi (menestrelii epocii). În sec. VIII cineva se hotărăşte să scrie poemele. În felul asta au răzbătut până la noi. Scribul care a făcut acest lucru – sau copiştii ulteriori -, au trecut numele pe care le cunoşteau ei, ca vecini nordici ai locaţiei oraşului Troia. Se întâlneşte frecvent în textele antice acest viciu. Se trece numele unei regiuni fie după vechea populaţie, fie după noua populaţie. Ce cunoştea cel care scria.

Eu nu sunt răuvoitor. Pot accepta că Homer a dat certificatul de naştere a tracilor. Dar corespunde asta cu ce avem în teren? Aici e problema. Fără îndoială, bazaconiile despre traci în cultura Cucuteni din care s-ar trage toate celelalte culturi „neolitice” trace trebuie abandonate. Acum e momentul în care tracii apar în istorie. Sec. XII-VIII î.e.n.

Să vedem tabloul epocii în zona.

Pe teritoriul României – şi o bună parte din Bulgaria – avem în est două culturi care nu sunt autohtone. În sec. XIV î.e.n. – zice Morintz; eu zic cel puţin sec. XV î.e.n. – în Bărăgan, Dobrogea şi nord-estul Bulgariei penetrează o cultură nord pontică. Sub influenţe locale se formează aşa numită cultură Coslogeni. În Moldova şi estul Transilvaniei se formează cultura Noua. Întregul complex se numeşte Coslogeni/Noua/Sabatinovka. Cultura Sabatinovka fiind o cultura nord pontică, de ciobani migratori, cu o ceramică rudimentară în primele faze. Cunoşteau armele de bronz şi poate seceri (descoperite în depozite) dar se pare că nu foloseau secerile de bronz. Erau doar depozite. Secerile curente se numeau „tupik” şi erau formate din maxilare de animal în care se fixau vârfuri de silex. Armele, în schimb, erau utilizate şi clar diferite de ale băştinaşilor. (Pumnale tipice spaţiului nord pontic etc.). Limita estică a culturii nu o cunosc. Am văzut studii care o prezintă până pe Don/Volga, dar şi studii care o extind pînă în sud-vestul Siberiei, pe la sud de Urali. Această cultură se menţine până la finalul epocii bronzului. Erau siberienii ăştia nomazi traci? Mă îndoiesc. (A nu se confunda triburile stepice cu slavii, care apar în zona 2000 de ani mai târziu!)

În centrul României există o mulţime de culturi materiale în finalul epocii bronzului: Monteoru, Tei, Verbicioara, Vatina, Periam-Pecica, Otomani, Wittemberg s.a. E de menţionat faptul că în Muntenia şi Oltenia avem culturi materiale ce reuşesc să treacă munţii Carpaţi – sau vin de acolo – dar şi Dunărea în sud, până în munţii Balcani. Situaţia asta durează câteva secole. Până la sfârşitul epocii bronzului. E de menţionat că acum Transilvania e centrul industrial al Europei, aici găsindu-se cele mai multe piese de bronz. Depozite sau piese izolate. Ăştia să fie tracii? Dar de ce sunt aşa de fărâmiţaţi? De ce nu avem o singură cultură materială, aşa cum atestă izvoarele mai târzii? Nu cred.

În vestul României, iar avem o cultură gigant. Cultură câmpurilor cu urne funerare. Începe cam la jumătatea mileniului doi, pe o suprafaţă uriaşă: sudul Germaniei, Austria, Ungaria, Cehia, nord Serbia şi vest România. Sunt aşezări stabile, agricultori şi crescători de animale, cunoscători ai metalurgiei, bine înarmaţi şi războinici. Aveau ceramică arsă la negru, fină, lustruită. Se înmormântau prin incineraţie, iar cenuşa se depunea în urne îngropate. (În manualele de istorie, ba chiar şi în alte texte, se precizează că patriarhalii indo-europeni ce distrug societatea matriarhală autohtonă schimbă şi zeităţile şi ritul de înmormântare, trecând de la inhumaţia neolitică la incineraţie. Deci cultul fecundităţii şi fertilităţii, al Pământului, e înlocuit cu cultul focului şi Soarelui. În fapt, abia acest mare grup cultural aduce această înlocuire. Până atunci, incineraţia este rară, doar punctuală. Inhumaţia rămâne ritul majoritar. Iar pentru cei din stepă, va rămâne singurul ritual).

Această situaţie ţine exact până la momentul cuceririi Troiei. După care, tabloul se sparge. Europa îşi va lua revanşa asupra Asiei…

Troia apare în luptă ajutată de triburile vest şi nord pontice. Grecii sunt susţinuţi de aia răii, cu ceramică lustruită. Când Troia cade, aia răii încep expansiunea în toată Europa, Siberia, Mediterana. Ei sunt hicsoşii şi philistinii. Această cultură invadează şi restul României, pe trei direcţii principale: o ramură intracapatica, o ramură prin vest ce va depăşi Carpaţii şi va intră în Ucraina Subcarpatică şi statul Moldova de azi, o ramură pe valea Dunării, până în Dobrogea, ce va afecta şi România şi Bulgaria.

Unii cercetători (Leningrad) consideră că ăştia sunt tracii. Cum ramuri ale acestei culturi – „cultura câmpurilor cu urne funerare” – pătrund în toată Europa – inclusiv Italia, Iberia etc. -, ne-am aştepta să găsim traci în toată Europa. Continuu. Dar tracii sunt decelabili doar în sud-estul european. Asta mă face – pe mine, dar şi pe marea majoritate a arheologilor – să cred că tracii apar după fuziunea dintre aceşti noi veniţi şi autohtoni. Un proces care durează cam 400 de ani. La finele lui vom găsi tracii formaţi. Tot acum, în faza finală de formare, vor emigra şi triburile trace în Anatolia şi Armenia istorică.

Fără îndoială, există o continuitate populaţională din neolitic până acum. Deşi firavă – am văzut ce a însemnat intruziunea indoeuropeana -, este prezentă şi nu poate fi negată. Dar această continuitate atrage după sine multe schimbări culturale şi economice. Şi nu se poate vorbi de traci înainte de sec. VIII î.e.n.

În ceea ce priveşte menţiunile lui Homer, mă întreb de ce armatele puternice ale „tracilor” şi „amazoanelor” vin per pedes, când puteau să atace flota grecească, mutând asediul Troiei la asediul grecilor fără flota? Cum au putut trece Helespontul dacă nu aveau flotă? Dacă aveau, de ce nu au folosit-o? Din punct de vedere strategic era singura mişcare eficientă. Rămâne de văzut dacă nu cumva Homer – şi urmaşii săi – înfrumuseţează artistic o realitate pentru a spori celebritatea eroilor greci.

Strict arheologic, la Troia s-au găsit câteva fragmente ceramice ce aparţineau culturii Coslogeni şi culturii Babadag. (Babadag e cultura ce va succeda culturii Coslogeni prin fuziunea fondului local cu noii veniţi cu ceramică neagră, din centrul Europei). Deci? Ce putem spune despre asta? Să nu uit, şi europenii nou veniţi vor forma în mare două grupuri culturale: unii cu ceramică neagră lustruită, canelată, şi alţii cu ceramică neagră lustruită şi imprimată. Până să asistăm la naşterea unei singure culturi materiale mai trec 400-500 de ani.

În schimb, când vorbim de tracii clasici, găsim aceeaşi ceramică, tip de aşezare, arme, unelte, podoabe din sudul Poloniei până la Marmara şi N-E Egeei, din Pannonia până la tracii bosporani (Crimeea). Nu este clară situaţia?

Următorul articol din seria „Tracomanii invadează Internetul” – v. aici.

Notă biografică:

Mircea („Mongolul”) Munteanu, istoric, născut în 1957 în Ovidiu (Constanţa). Studii: Facultatea de istorie-filozofie, secţia istorie-filozofie la Universitatea Bucureşti. Practică arheologică: Canlia, Păcuiul lui Soare, Enisala (cetatea medievală), şantierul de la Nufărul, şantierul-şcoală de la Pietroasele (Buzău). A activat apoi ca muzeograf la Muzeul Dunării de Jos (Călăraşi), cercetător la Institutul român de tracologie, filiala Dacia Pontică (sud-estul României), Muzeul Teohari Antonescu, Giurgiu. Interesat de asemenea de istoria armelor şi sistemelor de arme, tactică şi strategie militară. Hobby: aviaţia, grădinărit, agricultură.

A publicat recent volumul „Înghiţiţi de pustiu. Amintiri din comunism”, colecţie de amintiri neromanţate ale autorilor colaboratori, din epoca respectivă. Volumul II este în pregătire. Lista lucrărilor ştiinţifice – v. aici.

Acest articol a fost publicat sâmbătă, 21 martie 2015 la rubrica Istorie si actualitate.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.