ACUM.TV

VA MULTUMESC,DOMNULE MIRCEA CARTARESCU !
(O intarziata reactie la articolul O VINA ISTORICA din Jurnalul National –
2005-07-06)

M-am gandit de multe ori la intrebarea pusa de unul din fiii rabinului Zvi
Gutman,in ianuarie 1941,atunci cand in casǎ navalisera cativa legionari: “Nu
putem sa ne intelegem?Trebuie sa existe o cale… “Absolventul Facultatii de Litere si Filozofie nu primise nici un raspuns.,desi, la drept vorbind si un glonte este o reactie,cat se poate de contondenta,invaziva si definitiva ,venita parca din alta lume si cautandu-l pe cel pentru care nu mai este loc in lumea aceasta.Am descoperit o posibila reactie verbala la intrebarea tanarului Gutman intr-un film american din 1996 ( Independence Day).Si aici intrǎ in coliziune doua lumi si atunci cand presedintele american Whitmore il intreaba pe extraterestrul capturat : « Ce ati dori sa facem ? » ,acesta din urma îi spune : « Sa muriti !Sa muriti ! »
Acceptarea sau respingerea comunicarii este temelia constructiei sociale si îi defineste menirea : rai sau iad.
Plina de invataminte este istorioara pe care o citati la inceputul eseului Dvstra.
Daca cineva mi-ar cere sa localizez stana acelui cioban dascal,la care este adus copilul evreu pentru a invata o limba romana curata,nealterata as spune ca ea se afla in
depresiunea dintre doi « munti ».De o parte se gaseste imensa dorinta de mai bine a parintilor copilului , iar de cealalta parte uriasa ingaduinta a ciobanului.Sarcasmul rezida in rezultatul procesului de predare–invatare/dezvatare ,in urma caruia
« ciubanul »(cum se prezinta el insusi in final)) este victima lingvistica a « cupilului ».Fara aceasta deformare,inca o pagina ar fi fost adaugata unui poem pedagogic.Ma intreb daca teama de o reala –numai in contextul anecdotei- dar,la drept vorbind, imaginara deformare sa fie acel blocaj care ii face pe multi sa respinga deschiderea si comunicarea.Nu spunea Sartre ca a fi antisemit –citez din memorie- inseamna a opta pentru impenetrabilitatea si insensibilitatea unei pietre ?
Si pe mine m-au ars niste scantei din focul la care m-am incalzit timp de treizeci
si sase de ani,pana la plecarea in Israel.M-am nascut la Timisoara,am copilarit la Cluj si am studiat la Iasi,unde am si lucrat.Respectul pentru invatatoarea Elena Pop din Cluj,care m-a invatat sa scriu si sa citesc, este in mai mare siguranta in sufletul meu decat –glumesc-in seif-ul unei banci elvetiene..Fiicei mele,care s-a nascut la Iasi,i-am dedicat un volum de versuri ale unui mare poet iesean,o carte aparuta la scurt timp dupa nasterea ei.Dupa cativa ani,l-am intalnit pe poet in Statele Unite,eu fiind succesorul lui la catedra de limbi straine a unei universitati.Am ajuns cu discutia la Kurt Waldheim,pe atunci secretar general al ONU Poetul,ale carui simpatii de dreapta imi erau oarecum cunoscute,era oripilat de acuzatiile aduse fostului ofiter SS.Apoi am derapat spre Romania si ,la un moment dat,l-am intrebat de ce aruncau studentii legionari si cuzisti din Iasi pietre in geamurile (apoi si capetele) mestesugarilor evrei ai urbei,care–nu-i asa ?–nu erau plutocrati. »Am gresit ! » mi-a raspuns poetul. Aceasta a fost,cum ar veni, o scanteie care s-a stins pe orbita.Inainte de plecarea in Israel,cautam ambasada si am cerut indrumari de la un bucurestean mai in varsta. « Pai, mergeti pana la capatul acestei strazi,apoi la stanga si o sa vedeti niste soldati.Stau de paza,ca nu va iubeste lumea. »Si mai devreme,in iunie 1967,la sfarsitul asa-numitului razboi de sase zile,un coleg de serviciu l-a intrebat pe tatal meu,inginer la Fabrica de antibiotice din Iasi : « Ce faceti,mǎi,acolo… ?!? Si,in sfarsit,un fulger mai discret,fara tunet : « Fiecare pasare se intoarce in cuibul ei . » mi-a spus un cunoscut,afland ca am depus actele pentru plecare.
D-le Cartarescu,sper ca nu v-am plictisit cu incercarile mele. de a ilumina fatete ale fenomenului pe care il tratati in eseu ,adica antisemitismul romanesc.Demersul
dumneavoastra se intemeiaza pe compasiune ,in deplinul inteles al cuvantului.Au englezii un sfat pentru orisicine care incearca in mod sincer sa-l priceapa pe seama-
nul sau : « Mergi o mila cu pantofii lui. » Se stie ca o asemenea actiune poate fi dureroasa,chiar si atunci cand ghetele sunt de cea mai buna calitate,apartinand unei
« rasfataturi bucurestene ,unui baiat de bani gata,becher romantic,ovreias frantuzit ».
L-am citat pe N.Steinhardt cu prezentarea pe care si-o face inainte de botezul intru ortodoxie,pe cand era unul din (multii ???) « evrei razgaiati,trisori,scamatori,pehli-
vani si odiosi ».Saruturile depuse de parintele Nicolaie ,intai pe obrazul unui legionar-in inchisoare – si mai tarziu pe un zid al casei lui Goga ,marcau adeziunea lui la o alta credinta ,cea care-i oblojise ranile sufletesti in cei doisprezece ani de munca silnica.
Impulsuri mult timp inabusite îl indrumasera in directia aceasta.Dar galeria de personaje din lumea pe care o parasise,plina de escroci si prestidigitatori, trebuie intregita cu o imagine din Iasiul interbelic.Imi povestea socrul meu ca in iarna anului 1937 vazuse o fetita evreica trimisa de parinti sa cumpere o legatura de lemne.
Copilul era descult in peisajul citadin dominat de zapada si polei.
Revin la ideea de compasiune si citez din eseul Dvstra : « …miile de glume,bancuri si aluzii despre evrei cu care am fost bombardati toata adolescenta au lasat urme si in sufletele celor mai curati dintre noi.Au sadit o suspiciune difuza,o obisnuinta de a-l privi pe evreul de langa noi cu un alt fel de privire ,ca pe un animal ciudat si potential periculos.Îi explicam succesele prin conspiratia semenilor lui.Îi reprosam ca pe o tradare asumarea evreitatii si ca pe o viclenie asumarea romanitatii.TREBUIE SA FIE CUMPLIT DE GREU SA FII EVREU,SA SIMTI CLIPA DE CLIPA POVARA PRIVIRII SUSPICIOASE A CELORLALTI. »(nn-sublinierea imi apartine)
Nu este vorba numai de compatimire ca stare de gratie-de cele mai multe ori vrermelnica – a sufletului.Compasiunea isi pierde validitatea daca nu este asociata cu o doza de pasiune,in sensul de intensitate a sentimentului. Pentru toate acestea va multumesc !
Atuinci cand se verifica autenticitatea unui metal pretios sau a cristalului se apeleaza si la o proba sonora.Atingerea obiectului trebuie sa fie insotita de un sunet adecvat,sau cum spun englezii,de sunetul adevarat : « It RINGS TRUE ».Acesta este si efectul pe care îl are in eseu progresiunea de la concret (enumerarea unor cazuri « clinice » la inceput)pana la generalizare(vezi citatul). Pe mine m-a convins aceasta prezentare a unor cauze mici cu efecte mari,care in acest caz expune mecanismul de formare a unei mentalitati colective,Nu ne aflam in sala unui tribunal in care
Profesorul Coja vrea sa demonteze ideea unui Holocaust romanesc ci ,folosind cuvintele lui Marin Preda,in forul interior al fiecaruia dintre noi,cititorii textului Dvstra,caci oameni suntem cu totii,nu ingeri sau demoni.
Evolutia unor « vulturi justitiari » precum Ion Coja si Paul Everac,desfasurandu-se in aerul tare al generalitatilor ,nu are darul de a convinge.In textul Dvstra,copilul este dus de parintii sai la ciobanul –profesor de romana,apoi « puiul de dac » este deconspirat si devine elevul Goldenberg.in vreme ce un scriitor face un microrecensamant al evreilor carora li se pune la dispozitie spatiu tipografic in « Romania literara » ,constatand ca nu mai incape de atata strainatate. Articolul lui Coja despre Vina istorica cuprinde deja in titlu un atac la persoana..(Vina noastra sau vina lui Cartarescu ?)Stiu ca intr-un interviu consemnat de Nichita Vancea in ianuarie 2008,Profesorul Coja v-a provocat la un duel mediatic.E drept,in toate aceste initiative se afla un contact cu cotidianul si existenta terestra,chiar daca sunt sigur ca pentru argumente el va fi nevoit sa se avante in aerul de la inaltimi,cu putinul oxigen si preaplinul de imaginatie si fandacsie de acolo.Fostul ( ?) Director al Televiziunii Romane,dramaturgul Paul Everac evitǎ,cel putin in articolul Chestiunea evreiasca,orice contact cu solul.Iata cateva citate :”Au agitat idei generoase,fara sa-si uite niciodata interesul,nevoia de dominatie….Si-au creat mereu,cu o rabdare neobosita,retele interstatale,internationale…Secole de aparenta umilinta au camuflat o superbie fara seaman… »(nn- Ma gandesc din nou la superba fetita desculta din Iasiul inzapezit).Sunt convins ca nici Coja si nici Everac nu s-ar folosi de terapia pe care o propuneti la sfarsitul eseului : « Azi inteleg bine ca,decat sa-mi fac iluzia ca sunt total liber de antisemitism (nn- as indrazni sa generalizez,vizand eliberarea de orice tip de anti-,de neacceptare a priori a celui care este diferit de mine),e mult mai bine sa caut antisemitismul in cele mai ascunse zone ale mintii mele,sa-l localizez.sa-l inteleg si sa-l izolez.Abia in acest fel voi fi liber de el. »

Acest articol a fost publicat duminică, 7 martie 2010 la rubrica Poeme, Eseuri, Proza.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.