De cateva zile in SUA are loc un scandal iesit din comun. Un medic pediatru a fost acuzat ca in decursul ultimilor 10 ani a molestat in mod grosolan copii intre varsta de 3 luni si 13 ani! Copii carora el le-a facut mult rau!
Desi cuvantul pedofilie este de fapt un „misnomer” – o denumire incorectă, pentru ca este cu totul incorect sa se utilizeze o expresie care inseamna in realitate „iubire de copii” pe post de ucidere sau viol, totusi majoritatea americanilor s-au obisnuit cu acest termen. Problema cea mare a fost insa observata chiar de fondatorul stiintei orientarii sexuale, John Money. El a deplans faptul ca nu se face nici o diferentiere intre „pedofilia sadica” si cea care in anumite conditii poate fi considerata, conform unor psihologi, ca fiind o orientare sexuala.
Redau aici in engleza un citat care defineste pozitia dr Money:
” John Money was critical in debates on chronophilias, including ephebophilia and pedophilia. He felt that both sexual researchers and the public do not make distinctions between affectional pedophilia and sadistic pedophilia. For Money, affectional pedophilia was about love and not sex.
If I were to see the case of a boy aged ten or eleven who’s intensely erotically attracted toward a man in his twenties or thirties, if the relationship is totally mutual, and the bonding is genuinely totally mutual…then I would not call it pathological in any way.[18][19]
His view was that affectional pedophilia is caused by a surplus of parental love that became erotic, and is not a behavioral disorder. Rather, he felt that heterosexuality is another example of a societal and therefore, a superficial, ideological concept”
Doctorul Fred Berlin, urmasul Dr. Money la clinica din Baltimore, care se ocupa de studirea problemelor de orientare sexuala, a mers in aceeasi directie in interventiile lui publice.
Dar indiferent de pozitia uneori total opusa a medicilor, care mai au si obiceiul de a se jigni reciproc cu multa pasiune in acest domeniu volatil, Dr. Berlin a afirmat clar ca nu orientarile sexuale sunt vinovate de deciziile personale pe care le iau oamenii.
„Indiferent de structura psihica a unui om, ceea ce diferentiaza oamenii intre ei este DECIZIA PERSONALA pe care o ia fiecare om, care poate fi de doua feluri: fie de a ceda dorintei de a face rau altora, in acest caz copiilor, fie de a nu ceda. Si fiecare om are raspunsuri proprii, de care este total raspunzator”.
De exemplu, Dr Berlin a aratat (in scris dar chiar si intr-o emisiune tv) ca de multe ori au venit la el parinti cu copii de 16 ani care au cerut tratament pentru acestia pentru corectarea atractiei lor sexuale pentru copii de…5 ani. Evident ca asta este o problema foarte mare pentru un parinte si copilul respectiv. Tratamentele aplicate sunt desigur complexe. Dar in toate cazurile nu problema respectiva ii face pe unii sa intre la inchisoare, ci DECIZIA personala pe care acestia o iau, fie ei adulti, fie ei minori.
Deci, spunea el, una este structura psihica si alta este activitatea personala, care poate fi legala sau ilegala. El nu este consultat de pacienti, sau de parintii lor, pentru a-i scoate basma curata pe acestia dupa ce au incalcat legile. Legea e lege iar psihiatria e psihiatrie.
Ca sa revin insa la obiectul disputei anterioare,: cand cineva este intr-o pozitie de putere fatza de minori sau fatza de altii (handicapati, etc) se considera pe drept cuvant ca are responsabilitati speciale. Ceea ce e permis unui om care nu are asemenea responsabilitati e una, iar in situatia cand exista responsabilitati, e altceva. Pentru un profesor, situatia e diferita decat pentru altcineva. Numai ca si aici sunt complicatii. De exemplu, cunosc un caz cand faptul ca o profesoara care a avut sex cu un elev a fost motiv de sinucidere pentru elevul respectiv. In acel caz evident ca profesoara a fost doar manipulatoare si nu era vorba de nici o iubire. In alt caz, elevul (altul) i-a ramas recunoscator pe viata altei profesoare ca l-a invatat „cum sa se poarte cu femeile”, demonstrandu-i pe viu anumite secrete sexuale.
Cel mai amuzant caz a fost cel pe care mi l-a descris un fost coleg de facultate, care dadea ore de matematica si chimie , in afara serviciului, la un liceu.
Cand parintii unui elev au venit la scoala sa reclame o profesoara de franceza care il medita pe baiatul lor, ca aceasta avea sex cu el in timpul meditatiilor, (au prins-o ei in flagrant) acestia au aflat cu multa surprindere ca programa scolara a liceului respectiv nu avea limba franceza ca obiect de studiu, ci engleza. Elevul respectiv a reusit sa-i convinga in prealabil pe parinti sa-i angajeze ca tutor o profesoara de franceza pe motiv ca „toti ceilalti colegi au angajat-o ca sa-i ajute”. „Vreau si eu ore de franceza” a spus baiatul.
Care, dupa ce a fost prins in flagrant de parinti, i-a intrebat pe acestia pe un ton incisiv, astfel preluand initiativa atacului, „de ce nu avut macar atata interes incat sa se intereseze ce limbi straine studiaza el la scoala”.
„Ce credeati ca fac ceilalti baieti, colegi de clasa, cu profa respectiva in timpul orelor de franceza?”, a intrebat el.
Este acesta abuz sexual sau nu?
Da, respectiva era profesoara. Da, ea era majora. Da, elevul era elev si deci minor.
Si totusi…
Am anumite dubii privind utilitatea sociala a unor legi care sunt menite in principiu „sa apere minorii”.
Si ce a patit profesoara?
Stiu caz concret si in Sibiu cu o profesoara care are relatii sexuale cu elevii de liceu.
Nici una din ele, dupa cate stiu, nu a avut de suferit.
Ultimul caz este mai vechi; s-a intamplat in timpul lui Ceausescu.
Primul caz e mai recent; in Bucuresti toata lumea o arata cu degetul „aia e, aia e”.Pacat de elevul care s-a sinucis. Iar al doilea zaz, nu avea cum sa sfarseasca rau; e prezentat pe un site romanesc.
Cred ca singurul caz care trebuia analizat de autoritati este cazul in care elevul respectiv s-a sinucis.
Daca in loc de profesoare ar fi fost vorba de profesori, cred ca acestai ar fi fost pedepsiti.