Trebuie să recunosc că Justiţia s-a mobilizat exemplar vreme de două decenii pentru a-i scăpa de puşcărie pe dl Ion Iliescu&acoliţii săi.
Avem un talent imbatabil de a transforma totul în comedie de prost gust şi farsă. Comemorarea celor 20 de ani de la mineriada din iunie 1990 nu doar că a trezit interesul a puţină lume, dar revoluţionarii şi victimele mineriadelor s-au îmbrâncit între ei, de parcă ar fi participat la luptele lor de pe baricade diferite, nu similare. Şi pentru că nu era suficient, ne-a oferit şi Justiţia o surpriză scoţându-l de sub urmărirea penală pe artizanul mineriadelor – evenimentul din iunie 1990 a fost penultimul dintr-un şir ce părea încheiat în septembrie 1991, cu debarcarea guvernului Roman, dar s-a sfârşit abia în 1999, cu marşul asupra Bucureştilor, încheiat cu pacea de la Cozia, al lui Miron Cozma. De altfel, dintre toţi vinovaţii majori ai acestor evenimente cu care am speriat mapamondul, Luceafărul huilei e singurul care a făcut un oarece stagiu în închisoare.
Trebuie să recunosc că Justiţia s-a mobilizat exemplar vreme de două decenii pentru a-i scăpa de puşcărie pe dl Ion Iliescu&acoliţii săi. Un şir întreg de procurori incompetenţi şi/sau şantajabili au bătut apa în piuă în dosarele mineriadelor, ca şi în cele ale Revoluţiei, pentru a produce un şir la fel de mare de „erori de procedură“ care, firesc, au tot reîntors mereu dosarele la faza urmăririi penale, salvându-le de confruntarea cu instanţele. Ultimul, procurorul militar de trist renume, dl Dan Voinea, a fost şi cel mai „eficient“, amestecând după o reţetă genială declaraţiile şi interviurile acuzatoare cu cele mai spectaculoase „erori de procedură“, demne de un Gâgă, ceea ce şi este. Astea nu l-au împiedicat să plece din post cu o pensie uriaşă. Dacă ar avea un dram de onoare, aş spera că va aprinde măcar câte o lumânare pentru victimele atrocităţilor, de vreme ce practic, lăsându-le fără dreptatea făcută, le-a ucis a doua oară. Dar dacă ar fi avut dramul acela de onoare, s-ar fi comportat cu totul altfel în calitate de procuror!
Dar asta ţine de trecut, menit să zacă în obscuritate, ceea ce nu va rămâne nerăzbunat. Tot ceea ce nu merge şi nu va merge este cauzat în mare parte şi de aceste chestiuni nelămurite. Nu scăpăm însă de bâlci, comedie şi de farsă nici când venim în fierbintele prezent. Numele său este criză. Şi, pe fond de criză, partidele nu-şi găsesc altceva mai bun de făcut decât să se certe, mai ales cele aliate, şi să dea spectacole de prost gust. Dacă PDL a dat lovitura cu „fenomenul EBA“, nu s-a lăsat nici PSD, punând a doua oară în scenă „scrisoarea pierdută“ – prima dată, cu stenogramele, îşi rezolva ceva probleme interne, acum, cu înregistrarea, se ocupă de aliaţi! PNL pare să nu-şi mai revină din criza pierderii guvernării şi se zbate între neputinţele dlui Antonescu, activ în declaraţii fără efect, şi un fel de dor de dl Tăriceanu. Între timp, europarlamentari cum au fost ajutaţi să ajungă, cei doi comici vestiţi ai micilor ecrane, dnii Vadim şi Becali, şi-au reluat energic spectacolele. Ungurii, ca de obicei, stau cuminţi şi-şi văd de interesele lor.
Bat în lemn cât de tare pot, dar dacă lucrurile continuă în acest stil – nu văd cine l-ar putea schimba! -, ne îndreptăm către un frumos tur doi al prezidenţialelor cu dnii Băsescu şi Vadim Tudor protagonişti. Şi farsa va fi completă. În 2000, mai părea dramă.