M-am născut în Micul Paris postbelic, generaţie a speranţei renaşterii. Cortina, concepută la Yalta, ne-a separat de Europa Planului Marshall. Cu toate astea am avut o copilărie şi o adoslescenţă lipsită de griji. Pînă în anii ’75, am trăit într-o atmosferă de siguranţă socială. În această siguranţă au început să se manifeste fisuri datorită unei concepţii politico- economice greşite Centralizarea.
Am părăsit Bucureştiul anilor ’80, pentru a-mi construii propria-mi filozofie de viaţă. Din cealaltă parte a Cortinei am privit prăbuşirea Ei.
Noua societate Românească s-a format pe ruinurile şi din ruinurile fostului regim postbelic. Toţi cei ce au ajuns la cîrma societăţii au fost formaţi ca şi mine, au făcut parte din generaţia renaşterii. Ca în orice societate, şi generaţia mea a fost formata de oameni de omenie, tehnocraţi, oportunişti, lingăi, canalii, pleavă.
Ceea ce a dispărut o dată cu Cortina este siguranţa socială. Societatea românească are încă cale lungă pînă va ajunge la siguranţa socială pe care statul trebue să-l asigure cetăţenilor.
Asigurarea socială şi medicală trebue reglementată prin legislaţie, asigurînd bătrîneţea, şi nu numai. Statul trebue să asigure educaţia, sănătatea, bolnavii cronici, accidentele de orice natură şi în final bătrîneţea Sigur că acest lucru este întărit de asigurare privată, dar şi aceasta este în final garantată Stat.
Tot o dată, Statul trebue să asigure dezvoltarea economică a ţării, dezvoltrea infrastructurii, şi asta mai ales în situaţia economică mondială de azi. Privesc lucrurile din afară, văzînd pauperitatea bătrînilor şi fuga capacităţii de muncă din România.