Numirea liderului Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD), Iurie Roșca, în funcția de vicepremier al Republicii Moldova în guvernul interimar dominat de Partidul Comuniștilor (PCRM) nu mai poate surprinde pe nimeni dată fiind evoluția politică a liderului PPCD din ultimii patru ani.
„Mă voi ocupa de reforma juridică şi continuarea reformelor democratice din R.Moldova. Adică va fi atât activitatea de supraveghere a organelor de drept, cât şi activitatea de creaţie legislativă, de propuneri pentru perfecţionarea cadrului legislativ şi normativ al Republicii Moldova”, a declarat Iurie Roșca cotidianului FLUX, ziarul „de casă” al PPCD.
Dar funcția sa nu va dăinui prea mult, dat fiind faptul că pe 29 iulie vor fi organizate alegeri parlamentare repetate, ca urmare a eșuării alegerii de către parlamentul ales la 5 aprilie a noului președinte al Republicii Moldova.
PPCD nu a intrat în parlament atunci, nereușind, cu 3% din voturi, să treacă pragul electoral de 6%, prag redus de noul parlament la 5%.
Cu toate aceste, liderul PPCD e optimist.
„Este un context destul de prielnic pentru cariera mea politică deoarece cred că este important să îmi asum responsabilităţi publice care să scoată în evidenţă şi calitatea mea de om de stat, nu doar de persoană care face politică comentând ce fac alţii”, a mai declrat Iurie Roşca ziarului FLUX.
Numirea sa în funcția de vicepremier seamănă cu ocuparea unui fotoliu de orchestră mai bun pe nava Titanic în plină scufundare.
Liderul PCRM și președinte interimar al țării, Vladimir Voronin, a dat de înțeles că-l va sprijini în campania electorală pe Iurie Roșca, pentru ca în viitorul parlament Comuniștii să aibă măcar un aliat.
Cum a ajuns Iurie Roșca din lider al mișcării pro-românești și unioniste, principalul și cel mai înverșunat adversar al comunismului în Republica Moldova un fel de Coriolan Drăgănescu – personajul caragialian care simbolizează oportunismul prin schimbările de 180 de grade în cariera politică?
Eu personal nu cred că e ceva sinistru aici, așa cum sugerează unii că Iurie Roșca a fost încă de la sfârșitul anilor ’80, din perioada renașterii naționale, un agent „plantat” de KGB pentru a compromite românismul în Basarabia.
Iurie Roșca a fost și probabil mai este încă disprețuit de mulți românofobi de la est de Prut, cărora li s-au adăugat acum numeroși românofili.
Puterea care corupe
Momentul crucial a fost data de 4 aprilie 2005, când îndemnat și de occidentali, Iurie Roșca și PPCD au contribuit la realegerea lui Vladimir Voronin în funcția de președinte, în perioada sa eurofilă și de maximă revoltă la adresa Rusiei.
Din toate promisiunile obținute de la Voronin în schimbul sprijinului privind democratizarea Republicii Moldova, Iurie Roșca nu s-a ales cu nimic.
A obținut postul de vicepreședinte al Parlamentului pentru el însuși și controlul televiziunii municipale EURO-TV (acum EU-TV) pe care însă a transformat-o într-un instrument de propagandă împotriva opoziției.
Spectacolul jalnic al emisiunilor animate de directorul Vasile Năstase, secondat de comentatorii de la ziarul FLUX, Igor Burciu și Sergiu Praporșcic, depășește cu mult chiar și pe cel la postul de stat Moldova 1.
Recent a fost difuzat la EU-TV documentarul „ATAC la Moldova”, realizat de Constantin Starîș, unul dintre cei mai românofobi gazetari de la Chișinău, un montaj din care rezulta că recentele demonstrații violente din capitala Republicii Moldova (7 – 8 aprilie) au fost tentativă de lovitură de stat, organizată de opoziție cu complicitatea României.
Mai dezgustătoare decât acest film a fost dezbaterea ce i-a urmat, moderată de Igor Burciu, la care au participat analistul pro-comunist Alexandru Petcov și Cornel Ciurea, până nu de mult apropiat de opoziție.
Așa se face că Iurie Roșca a ajuns să patroneze această propagandă anti-românească și în ultimă instanță anti-democratică.
Traiectul politic al lui Iurie Roșca nu e singular într-o țară în care principialitatea e o pasăre rară, mai ales datorită sărăciei și lipsei de oportunități. Dar liderul PPCD, obosit probabil de 15 ani de opoziție intransigentă în care n-a obținut practic nimic, a avut probabil impresia că apropiindu-se de puterea comunistă, va avea mai multă influență și va putea schimba ceva.
Dar ultimii patru ani au confirmat la Iurie Roșca dictonul că puterea (așa puțină cât i-a fost atribuită) corupe. Cariera sa politică este într-o fundătură, căci e puțin probabil că la alegerile din 29 iulie PPCD va trece de pragul electoral, cu tot presupusul sprijin al PCRM: de ce să voteze electoratul copia (Iurie Roșca) când are originalul (Vladimir Voronin).
Imaginea lui Iurie Roșca huiduit pe 15 iunie la depunerea de flori la bustul lui Mihai Eminescu din Chișinău spune totul: fostul campion al românismului din Republica Moldova, s-a metamorfozat într-un Coriolan Drăgănescu basarabean.
P.S. Într-un gest de apreciat, rar în politica din Republica Moldova, liderii PPCD – Iurie Roșca, Vlad Cubreacov, Ștefan Secăreanu, Alexandru Corduneanu – au renunțat să candideze în alegerile din 29 iulie. Lista PPCD va avea pe primele șapte poziții membri ai organizației de tineret și va fi condusă de Ghenadie Vaculovschi.
Voi macar ganditi atunci cand scriti toate badaraniile astea… Din cauza unor persoane asa ca voi, basarabenii nu se mai simt romani… La revedere, sau mai bine zis ADIO
Mă întreb ce l-a deranjat pe acest Oleg? Care or fi „bădărăniile”? Poate pentru faptul că nu l-am numit pe Iurie Roșca „trădător”, „Iudă”, „pidar” (pederast) așa cum e numit în mod curent în presa de la Chișinău?
Poate doriți să explicați ce anume v-a îndemnat să aveți această reacție?
Am criticat de multe ori editorialele ACUM la adresa Republicii Moldova.
Acum insa apreciez profund acest editorial.
cu respect
Dorin
PS pt Oleg, check up Flux pt badaranii 😉
Domnule Todosi,
Aprecierea este dovada cea mai bună că nu am niciun parti-pris și că scriu absolut detașat când e vorba de situația din Republica Moldova. Chiar dacă greșesc, o fac cu bună-credință.
Domnule Clej,
Materialul Dumneavoastra este scris in cunostinta de cauza si reflecta fidel nu numai situatia lui Rosca, dar si a PPCD-ului. Nu mai e mult si scrutinul din 29 iulie o va confirma.
Scoateţi din istoria ultimilor doua decenii tot ce tine de Frontul Popular din Moldova (PPCD) si Iurie Rosca si veţi vedea cu ce rămâneţi din mişcarea de eliberare naţionala. Evident ca alianţa cu PCRM (la indemnul se pare al lui V. Socor) a scindat opoziţia, dar ce ar fi putut opoziţia obţine de una singură pentru apropierea R.M. de UE, daca pana atunci electoratul de limba rusa si cel moldovean al pensionarilor nici in ruptul capului nu vroia sa audă de UE. Rosca a jertfit imaginea PPCD si relaţiile cu alte partide, in schimb a obţinut cu sprijinul PCRM acel consens naţional necesar pentru a semna Acordul de colaborare R.M. – UE, realizat deplin in anii favorabili de pana la începutul crizei. Pentru un nou acord lărgit cu UE din nou e nevoie de susţinerea întregului electorat. Orice partid din opoziţie venind la putere numaidecât va fi întâmpinat cu ostilitate de electoratul rusofon si procomunist si nu va putea sa-si realizeze obiectivele de integrare pana când nu va face coaliţie cu PCRM. Rosca se pare a înţeles demult acest lucru.
Domnule Ionic,
Comentariul dumneavoastră îmi aduce aminte de vorba „În lupta pentru pace nu va mai rămâne piatră pe piatră”.
Așa și cu așa-zisa realizare a programului de măsuri de integrare în Uniunea Europeană (o gargară lipsită de conținut).
Niciodată în ultimii 18 ani n-a fost situația drepturilor omului mai precară în Republica Moldova: probă calificativul dat pentru al patrulea an consecutiv de Fredom House de „presă neliberă”, procese pierdute în serie la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, corupție la nivele record și o administrație care nu iese din cuvântul președintelui. Ăsta da succes pentru Iurie Roșca. A propos, vă place ce vedeți la EU-TV?
In situaţia de criza peste criza, peste criza… doar pentru unele grupări sociale (o parte din tineret, intelectuali, oameni de afaceri) contează subtilităţile de stil democratic ale partidelor din opoziţie si de la conducere. Restul n-au pretenţii fata de gradul de libertate, drepturi democratice si altele de acest gen. Majoritatea oamenilor vor linişte, pace si aşteaptă ca pe o minune ca cineva sa le întindă un colac de salvare. Au pus mari speranţe in cetăţenia româna, unii s-au bucurat ca in sfârşit au depus dosarele, insa mai apoi s-a văzut ca pana la soluţionarea dosarelor este inca mult de aşteptat. Iar situaţia financiara precara ii precipita pe oameni. Se zvonise acum ca UE ar putea ridica vizele pentru moldoveni. Celora din UE si R.M. care s-ar apuca si ar îndeplini aceasta imensa dorinţa – moldovenii li s-ar închina, cred, ca la nişte zei si le-ar ridica de pe acum monumente.
Se prea poate ca o eventuala RIDICARE A VIZELOR pentru cetăţenii R.M. ar schimba radical si situaţia din Transnistria. S-ar deschide in direct „vasele comunicante” cu democraţiile occidentale, ar spori influenta UE si aceasta ar cataliza unele procese aflate inca in stare incipienta, ar produce schimbări in mentalitate, stări de spirit, reorientări.
NU CUMVA ACEASTA ESTE CALEA CEA MAI OPORTUNA DE SOLUŢIONARE PAŞNICĂ A CONFLICTULUI TRANSNISTREAN?!..
Domnule Ionic, „liniștea” de care vorbiți îmi aduce aminte de alegerile din mai 1990 și sloganul lui Ion Iliescu „Un președinte pentru liniștea noastră”.
Vă asigur că subtilitățile democratice de care vorbiți interesează în cel mai înalt grad Uniunea Democratică, chiar dacă pentru semi-analfabeții politici de la Drochia, Ștefan Vodă sau Telenești contează mai puțin decât salamul de două ruble pâinea de 16 capici.
Cât despre zvonul cu ridicarea vizelor, el asta a rămas: un zvon. Mai mult, introducerea unilaterală și ilegală (contravine chiar legii de ridicare a vizelor pentru cetățenii UE din 2007) a vizelor pentru cetățenii români reprezintă tăierea crăcii de sub picioare de către puterea de la Chișinău.
Crec că ar trebui să fiți mult mai circumspect cu propaganda pe care regimul de la Chișinău o diseminează și să nu o mai confundați cu realitatea.
În ultimii patru ani (de fapt trei), perioadă care coincide cu virajul de 180 de grade politic al lui Iurie Roșcca relațiile dintre Moldova și UE s-au deteriorat continuu, în paralel cu re-apropierea Chișinăului de Moscova.