Pasionaţii de filme cu scoţieni ştiu probabil că cimpoiul are două sau mai multe fluiere, din care cel puţin unul este lipsit de găurele, deoarece pe el nu se cântă, ci stă liber şi scoate un sunet continuu ca un bâzâit, cu o octavă mai jos decât restul melodiei.
Motiv pentru care această fuierice se şi numeşte pe româneşte, am impresia, „bâzoi”. El face un acompaniament continuu, pe o singură notă, şi finalmente destul de enervant. Ei bine, cam aşa arată dezbaterile publice în România de vreo doi-trei ani încoace, după marea schismă din sânul fostei Alianţe D.A.: indiferent ce piesă se cântă, majoritatea interpreţilor seamănă cu cimpoierii scoţieni, având bâzoiul acordat pe nota „Băsescu, Băsescu, Băsescu…”.
Nu că lui Băsescu i-ar displăcea în fond chestia asta, sau că n-ar fi călcat strâmb în anii ăştia, sau că ce face el este întru totul incontestabil. Sacrificiul politic major, personal şi de partid, la care s-a angajat recent doar de dragul de a face o carieră politică fiicei sale, este un lucru pe care nu mi-l explic; probabil mai sunt şi alte exemple de acelaşi fel. Însă obstinaţia cu care invariabil prima ştire TV şi 90% din talkshow- uri urmăresc şi comentează paşii şi respiraţia preşedintelui, fie că acestea au vreo relevanţă, fie că nu, sunt până la urmă obositoare, inutile şi omoară linia melodică. A spus Băsescu „re-ce-si-u-ne”, gata, adunăm toată floarea kommentariatului şi trei ore stăm să întoarcem chestia pe toate feţele, cu contribuţii în direct de la somităţi economice în viaţă precum Codrin Ştefănescu şi Mugur Ciuvică. În Franţa sau Germania, o situaţie asemănătoare s-ar fi discutat probabil vreo trei minute, constantându-se că ce a spus preşedintele sau premierul e o banalitate, o constatare care priveşte trecutul, pe care o ştiam cu toţii de luni bune, pentru că nimeni nu se aştepta ca economia să fi crescut pe trimestrul doi.
Se duce preşedintele să viziteze un munte pe care dl Flutur face inscripţii cu oi, în buna tradiţie nordcoreeană, hop şi comentatorii după el, ca să vadă ce bancuri face, aduc consilieri de PR şi vestimentari ca să sugă din deget concluzii forţate şi involuntar hazlii, după care toată lumea se indignează în studio că personajului prezidenţial i se dă atâta atenţie. Bun, dacă preşedintele sau altcineva produce evenimente şi declaraţii fără relevanţă, hai să le punem în 30 de secunde la coada ştirilor, să încetăm să le mai comentăm şi vom vedea că ţara n-are nimic de pierdut din asta. Iar dacă deşurubăm în felul ăsta bâzoiul de la cimpoi, poate în cameră se mai reduce zgomotul de fond şi vom avea mai mult timp de chestiile substanţiale, care în general sunt acţiuni concrete, lucruri care se întâmplă în realitate şi au impact, iar nu vorbe în vânt, reacţii la reacţii ş.a.m.d.
De exemplu, ieri am asistat la o decizie exemplară a justiţiei române, care pe un caz asimilabil corupţiei şi abuzului în funcţie – cel al secretarului de stat Emilian Cutean – a dat o sentinţă dură şi fără precedent la noi: cinci ani cu executare. Dl Cutean este un caz exemplar, pentru că a fost multă vreme demnitar al României, faptele în chestiune le-a comis din poziţia de secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor, dar asta nu a împiedicat actuala coaliţie PDL – PSD să-l numească din nou, la începutul lui 2009, exact în aceeaşi funcţie, ignorând avertismentele şi protestele societăţii civile. Sigur, acuzatul mai are de făcut recursurile de rigoare, dar, chiar şi în primă instanţă, aceasta este cea mai aspră pedeapsă cu executare pronunţată până acum la nivel înalt.
E bine că premierul Boc a acţionat rapid şi l-a eliberat din funcţie pe dl Cutean, fără să se mai ascundă după jocul de mimă cu consultările în coaliţie. Dar era şi mai bine dacă nu l-ar fi numit deloc, pe el, pe dom’ Costel, pe Manţog de la Gorj şi pe toţi ceilalţi din aceeaşi categorie. De asemenea, e bine că Ion Iliescu s-a ţinut toată perioada tranziţiei departe de tentaţiile înavuţirii (cu excepţia casei din Primăverii luată printr-o şmecherie, fireşte), dar are de dat explicaţii de ce a păstorit sub aripa sa atâta vreme sa haiduci politici ca dl Cutean, răposatul Dan Iosif sau alţii din aceeaşi categorie, care şochează nu prin faptul că au furat în stil mare (am stabilit că mulţi demnitari au muşte pe căciulă), ci prin primitivismul incredibil cu care au făcut-o.
Articolul a apărut inițial în Evenimentul Zilei