Zaţul limpezit în forme misterioase,
Umbre înţepenite din teatrul chinezesc
Dantelând pe fundul străveziu al ceştii de cafea
Figuri groteşti, munţi, văi şi cărări de nea,
Aprind în jur ochi curioşi ca de copil
Urmărind buzele ţuguiate ale bătrânei
Citind din ceaşcă oracolul sorocului.
Ca fecioara ce visează ivirea unui prinţ,
Fără a aştepta osânda din oracol
Inima mea zboară cu aripi albe
Ca albatrosul, către zări albastre,
Plutind peste seninul apelor oglindă
Ce multiplică soarele în mii de feţe de copil
Surăzând.
.
Oh, inimă hoinară
Ce te avânţi cu uşurinţă prin univers
Si-mi îndulceşti nopţile cu visuri din bazme
Şi mă duci cu tine în zbor către stelele argintii,
Uiţi că-n vinele mele picură plumbul,
Ca un vierme abia mă pot târî pe pământ
Şi golul pustiului dintre mine şi tine
Doare precum pruncul despărţit de mumă..
De pe buzele bătrânei vorbe tainice
Tălmăcesc sorţi neînţeleşi
Şi sfârşesc în nebuloasa neagră
A necunoscutului
Ca şi zaţul din cafea.