Mai ţii minte când beam cherry wine, import din China?
„L-am luat de la Maricica”, ziceai. „O ştii, blonda de la Bufetul Partidului.”
Şi mai ziceai că Traian e un inconştient, o mârţoagă.
„Bea cu măsură!” îmi spuneai, dar puneai sticla la gură şi cum erai grăsuţă, nu ţi se vedea mărul lui Adam alunecând înapoi, înainte, cu gâlgâitul.
Nu ne puteam iubi că te podidea plânsul şi mă sărutai năvalnic şi gura mi se umplea de lacrimile tale sărate.
Mă simţeam ca un preot Kama-Sutra, propovăduitor al iubirii fără iubire, al contopirii totale, al trecerii peste limite, dar care se împiedică de pragul din faţa bisericii sale.
Adormeai epuizată. Îmi era milă de tine.
În corabia somnului scurt, era singura dată când faţa ţi se destindea frumoasă, albă ca o corolă de Regina Nopţii.
Sticla goală rânjea pe masă, abandonată ca o găoace.
Eticheta cu o strălucire metalică rece, bilet de papagal în chineză, necâştigător la loteria sorţii, nu o puteam înţelege.
Dezmeticită, abia deschizi ochii.
„Aoleu, trebuie să plec; autobuzele nu mai circulă după miezul nopţii.”
Dan David, Los Angeles, aprilie-15-2007.