Într-o dimineaţă de vară de pe la mijlocul anilor 1930, un adolescent firav, purtându-şi săculeţul cu şalul de rugăciune şi filacterele, a pornit către Casa de rugăciune de pe strada David Francisc din Cluj, trimis de părinţi să-şi facă rugăciunea. În Clujul acelor ani erau multe sinagogi şi case de rugăciuni, dar aici se simţea ca acasă, fiind locaşul unde venea, de Şabat şi de sărbători, împreună cu părinţii şi fraţii. De data aceasta băiatul nu se îndreptă într-acolo, ci către atelierul de tâmplărie unde se tocmise să înveţe meseria de tâmplar, fără ştirea părinţilor. Abia absolvise şapte clase elementare, dar voia să stea cât mai curând pe picioarele lui şi să-şi ajute tatăl care avea de întreţinut o casă grea cu şase copii. Nu a ajuns tâmplar pentru că părinţii grijulii, văzându-şi băiatul plin de rumeguş şi ştiindu-l mai bolnăvicios din fire, l-au îndreptat spre o altă meserie: tricotajul. S-a dovedit alegerea potrivită. Peste decenii Benjamin Müller avea să devină unul dintre cei mai pricepuţi meşteri, şeful secţiei de creaţie de la Fabrica Someşul din Cluj, creator şi executor al unor colecţii superbe de tricotaje. Dar înainte de asta avea să fie dus pe front, în detaşamentele de muncă din Ucraina şi Polonia, şi avea să-şi piardă părinţii şi o soră în lagărele morţii. Săculeţul cu şalul de rugăciune şi filacterele primite la 13 ani, de Bar Mitzva, l-a însoţit în tot acest răstimp, la fel ca şi rugăciunile şi cântecele învăţate în casa părintească.
Benjamin Müller este eforul Comunităţii Evreieşti din Cluj, cel care oficiază serviciul divin şi veghează asupra vieţii de cult. El dă onorul final celor care se săvârşesc din viaţă. Pe arşiţă sau ger Benjamin Müller este prezent la căpătâiul fraţilor săi pentru a intona El Male Rahamim. De Pesah citeşte Povestea Ieşirii îmbrăcat în straie albe şi cântă cu însufleţire alături de cor. De Yom Kippur intonează Kol Nidrei, vocea sa pătrunzătoare căpătând rezonanţe tragice în templul tot mai puţin populat. DePurim bea un păhărel în plus şi este vesel, cu sclipiri şăgalnice în priviri, aşa cum cere datina.
Oricând este gata să spună o vorbă de duh sau de alinare, să înveţe şi să explice. M-a ajutat cu generozitate să realizez o mulţime de emisiuni. Mi-a vorbit despre semnificaţia şalului de rugăciune şi a filacterelor, în ambianţa Case de rugăciune de pe strada David Francisc, pe care o cunoaşte din copilărie. Aici se adună în timpul săptămânii enoriaşii, tot mai puţini şi mai bătrâni. De Purim a convins-o pe soţia sa, doamna Nuşi, să coacă în faţa camerelor de luat vederi kindli (o prăjitură delicioasă cu nuci şi cu miere din belşug) . Demersul s-a soldat cu succes, judecând după numărul telespectatoarelor care au sunat pentru a primi reţeta.
La 87 de ani Benjamin Müller, care face parte din generaţia supravieţuitorilor, continuă să fie un stâlp al comunităţii evreieşti din Clujul natal. De Şavuot l-am întâlnit pe nenea Béla, cum îi spun cei apropiaţi, în sinagoga împodobită cu bujori şi flori de salcâm, purtând Sulul Torei. Chipul său transfigurat de bucurie şi evlavie ilustrează cel mai bine portretul pe care am încercat să-l creionez din cuvinte.
