… te rog
închide veioza de pe pardoseală
mă doare pasul din ritmul singular
printr-o ţară cuminte cu copii
din linişte lucidă a becului economic
ce luminează trecerea imaginară
într-o singulară răscruce
tresar

învârte caierul cu genele plecate
şi desluşeşte leacurile clorofilei
din cercul copacului secular
ce întârzie să lumineze întunericul
de la ora două
zero-zero minute
nouă secunde

iluzia încrustată se răzgândeşte
iar în nuanţele ţesute
ultima oară îşi adună
în căuşul palmele
setea
lacrima stinge incendiul
aprins de întuneric
de copilul ce se va naşte
de 1 iunie.