… niciodată să nu respiri adânc
prin existenţa unui mâine
dintr-o vază albă şi o floare roşie
aşezate pe o masă încheiată
cu dulceaţă de trandafiri
bate vântul şi închide fereastra
se sparge vaza
peste degetele înţepate de fiecare spin
ce-şi ţineau o unică tulpină
în dreptul inimii
cioburi
iar spre lumina ochilor plecaţi
soseşte braţul de pelin
orbiţi de furtuna dintr-o vază
un singur lucru mi-a lăsat
bastonul alb de lângă masă
şi niciodată să nu spun
… niciodată
