… deschid fereastra
împâclită seară de iarnă
cu moliile cuvintelor trecute
dar zâmbesc cu gândurile adunate
în braţele fertile cândva
spre maica mea prea albă
ce într-o îmbrăţişare de azi
în umbra pridvorului
m-a mângâiat pe frunte
şi preacurată mama-timp
din strunitele viori ale fecundităţii
a scris universul vieţii mele
cu propria-i cerneală
maica mea prea albă
şi-a lăsat amprenta miresei
dintr-un nou spre altceva
măr închis într-o nuntă
şi nesfârşirea ei
cu sediul într-un travaliu
prin spini de timp
maica mea prea albă
… închide fereastra.
