caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

E mult mai uşoară dezintegrarea unui atom decât a unei prejudecăţi

de (31-5-2009)

„E mult mai uşoară dezintegrarea unui atom decât a unei prejudecăţi” –
Albert Einstein

Clubul ţărilor posesoare de arme nucleare este restrîns: USA, Rusia, China, Franţa, UK, India, Pakistan, Israel (deşi nici o dată n-a declarat că este posesoare). Mai nou în acest club vor să intre Coreea de Nord şi Iran

Ţările ce folosesc reactoare atomice pentru scopuri energetice şi cercetare este mult mai larg, 30 la număr, împrăştiate pe toate continentele mai puţin Australia.

Coreea de Nord ţinînd de sfera de influenţă aChinei, cel puţin aşa se presupune în cercurile politice, nu reprezintă un potenţial real de dezechilbru.

Iranul prin declaraţiile sale de Negare a dreptului la existenţă a Statului Israel, reprezintă o sursă de dezechilibru.

Dezechilibrul nu este provocat de declaraţiile iraniene, ci de faptul că înarmarea atomică a Iranului, va duce la escaladarea înarmării atomice.

Iranul duce azi o politică de expansiune a „revoluţiei shiite”, lucru ce va duce la înarmarea organizaţiilor teroriste, organizaţii ce nu recunosc valorile umanităţii ale lumii iudeo-creştine, şi neagă şi drepturile lumii musulmane sunite şi a societăţii musulmane moderate. Este vorba de organizaţiile Al Qaeda şi pro Al Qaeda, Taliban, Hamas, Hizbullah (Hezbullah).

Înarmarea Iranului va duce la înarmarea atomică a ţărilor arabe sunite – Arabia Saudită, Iordania, Siria, Algeria.

Acest fenomen va duce nu numai la un dezechilibru politic ci şi la unul economico-social, resursele interne canalizîndu-se nu pentru dezvoltarea societăţii respective, şi inplicit a universalităţii.

China şi Rusia prin prisma economică de a se vedea Forţa Nr.1 în locul Americii, duc o plitică tolerantă faţă de Iran şi Coreea de Nord, politică care poate duce la Dezastrul Nuclear.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Declaraţii dure despre R. Moldova în Parlamentul României

Călin Popescu Tăriceanu (deputat PNL): “Voronin este un bătrân aparatcic”; „România a depins exclusiv de toanele Chișinăului”. Titus Corlățean (Preşedintele...

Închide
18.117.156.84