La graniţa dintre secolele XVIII şi XIX, Ion Budai-Deleanu constata că limba română este „brudie” (imatură). In multe dintre aspectele sale, limba română continuă să fie imatură şi astăzi. Care sunt simptomele imaturităţii ei? Printre altele, prea multele excepţii de la regulile gramaticale şi imunitatea scăzută la modernitate (în definitiv, francezii pot folosi pentru „mouse”, „souris” în vreme ce în română termenul nu poate fi nicidecum înlocuit cu „şoarece”). Noica a încercat să ridice limba română la nivel de limbă a filosofiei. Dacă a reuşit sau nu, e o chestiune mult prea delicată pentru a o pune în discuţie acum (eu personal cred că nu).
Că nu vorbim o limbă „aşezată”, bine şi serios reglementată e un fapt, nu o afirmaţie antipatriotică sau neromânească. De altfel, nici nu ne putem aştepta la altceva. Câteva date sunt semnificative: primul document scris (şi descoperit) în limba română (caracterele erau încă slavone) datează abia din 1521 („Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung”), prima lucrare solidă de gramatică a limbii române datează din 1828 (Ion Heliade Rădulescu), alfabetul latin este adoptat oficial prin 1860-1862, până prin secolul XX analfabetismul la români este fenomen de masă, în 2006 un studiu al Comisiei Europene spune că în România peste 50% dintre elevii de până la 15 ani au dificultăţi în a înţelege textele pe care le citesc.
În acest context, calcul lingvistic a găsit în 1989 un teren propice pentru a se instala solid în limba română. Am mai putea adăuga, fugitiv,la capitolul „cauze”, limba de lemn practicată de comunişti pe scară largă, faptul că nimeni nu se oboseşte să comercializeze desktopuri şi laptopuri cu tastaturi care să aibă caractere româneşti şi violarea sistematică a limbii române de către clasa politică actuală. Acesta este contextul. Dex-ul defineşte calcul lingvistic drept „traducere dintr-o limbă într-altă limbă a elementelor de formare a unui cuvânt compus sau a unei expresii; preluarea de către un cuvânt a sensului sau a sensurilor unui cuvânt străin; împrumut semantic”.
De foarte multe ori, calcul se instalează pe fondul lipsei unei alternative. Cum ar trebui să spun pentru a evita „vizavi” (şi nu „vis-a-vis”, aşa cum se scrie adesea)? Ar trebui să spun „peste drum” poate, dar formularea este… peste mână. În loc de mot-a-mot, pot prefera „cuvânt cu cuvânt”, dar formula este în sine atât de cacofonică încât cu greu se poate impune. Cum ar trebui să spun în loc de „purtător de cuvânt”? Oricât de mult mi-ar displăcea „porte a parole”, oricât de mult aş dori să protejez limba română, mă tem că nu sunt alternative. Când există totuşi o sintagmă acceptabilă deja acreditată în limba română, ea e adesea de nefolosit pentru că intervine comoditatea vorbitorului.
Cine preferă „sfârşit de săptămână” în locul mult mai confortabilului „weekend”? Şi, în fine, cu ce pot înlocui summit-ul sau sommet-ul? Exemplele ar putea continua.
Regretabil este însă că se preferă calcul chiar şi atunci când limba română are la dispoziţie instrumente lingvistice corespunzătoare. Este cazul expresiei englezeşti „to make sense”, care devine astăzi din ce în ce mai mult „a face sens”, deşi avem alternativa „a avea sens”. Mai deunăzi, una dintre multele dive anonime din peisajul mediatic românesc vorbea despre un personaj al cărui nume îmi scapă, spunând: „este un sweet”.
Exemplul, deşi singular, caracterizează o stare de fapt generalizată. Dacă în vorbirea tinerilor, romgleza este marca unui teribilism specific vârstei, atunci când ea devine practică în vorbirea persoanelor trecute de adolescenţă, ne aflăm în faţa unui snobism în cea mai pură accepţiune a termenului. Când nu poţi vorbi o română coerentă şi fluentă, ce altceva îţi rămâne de făcut? Umorul involuntar al situaţiei e că, de regulă, vorbitorii de romgleză adulţi nu sunt altceva decât… hibrizi, ei nu se pot exprima bine nici în română şi nici în engleză. De ce, însă, la urma urmei, e atât de important să vorbeşti corect limba în care te exprimi în mod curent? În primul rând pentru că modul în care verbalizăm are mare legătură cu modul în care gândim. Cu un vocabular restrâns nu se pot exprima prea multe idei.
Transmisiunile tv sunt adesea astăzi „live” şi nu „în direct”. Formulele de salut preferate astăzi sunt „ciao”, „mersi”, „goodbye” sau chiar „bye” şi nu „mulţumesc” sau „la revedere”. Nu pledez pentru eliminarea tuturor acestor tendinţe. Ar fi, oricum, inutil. Daca ele se insinuează organic în vocabularul nostru de zi cu zi, dacă vin pe fondul unei imaturităţi a limbii române, nimeni nu cred că se poate împotrivi altfel decât la nivel declarativ. Ceea ce, însă, trebuie şi poate fi combătut este snobismul lingvistic. Cum? Prin ridiculizarea perseverentă a lui şi a tuturor celor care îl practică.
Multumesc autorului pentru ,,punctarile” facute, la care subscriu si eu.
Lasand laoparte dificultati insurmontabile (fluxul deosebit de mare de neologisme) societatea romaneasca nu
este pregatita si pare a nu fi nici interesata de lansarea unor instrumente (cu sprijinul expertilor – si
vorbesc nu numai de lingvisti ci de grupuri pluridisciplinare) relativ simple dar pe masura intensitatii
acestui flux.
Nu exista de exemplu un indrumar lingvistic pentru jurnalisti (se asteapta, in prostie evident, ca acestia sa ,,stie singuri”) asa cum este cel al agentiei suedeze TT: pus pe internet, structurat pe probleme, cu solutii
concrete, asa ca orisicine sa stie de exemplu daca se scrie Pekin sau Beijing si de ce.
Lucrurile nu sunt infinit de complicate.
Nu exista un manifest-indrumar (cel putin nu unul facut public, nu pastrat in Turnul de Fildes al arogantei specialistului) asupra tehnologiei adaptarii unor neologisme. In loc sa ne vaicarim de drobul de sare, fiecare dintre cei care mai au un graunte de ratiune si bun simt ar putea sa urmeze cativa pasi simpli atunci cand redacteaza un text sau vorbesc:
1. Cuvant nou: ,,Eurovizion”.
2. Fa o pauza de gandire (cateva milisecunde).
3. Exista in limba romana?
4. Daca da, folositi-l si treceti direct la punctul
5. Daca nu: se preteaza cuvantul la fonetica si flexiunea romaneasca (un eurovizion doi eurovizioni?)
6. Daca da: folositi varianta straina si sariti la punctul
7. Daca nu: cazniti-va sa il ,,fonetizati”: un euro, doi euro? Nu! un euro, doi euroI.
8. Nu se poate fonetiza: ne-am ales cu un neolgism incomod. Dar cel putin nu ne-am dat batuti de la inceput.
Si, pentru ca fiecare dintre noi (mai ales specialistii, care au grija sa ne ajute ACTIV pe toate canalele, nu numai pe la congrese si doctorate) urmeaza de fiecare data aceasta procedura simpla (sau alta, nu conteaza) numarul ,,bastarzilor” lingvistici strecurati in limba romana e minim. In acelasi timp, nu cadem nici in ridicolul latinistilor.
9. Nu uitati sa introduceti cuvantul nou format sau solutia decisa in excelentul dictionar dexonline.ro
Misune indeplinita!
Nu de multe zile am terminat o traducere din limba germana, cateva documente de marketing.
Am incercat sa gasesc in romana echivalente si am ajuns la concluzia ca suntem inca intr-o stare lingvistica hibrida.
Daca nu avem cuvantul in limba noastra cred ca e normal sa l infiam ca neologism. Sunt pentru onestitate si pentru respectul fat de limba din care elementul e imprumutat.
Personal nu mi place romanizarea unor neologisme. Fenomenul este intalnit si in alte limbi. Ar fi interesant de studiat spanglish-ul din Bronx, NY, unde multi termeni englezi sunt hispanizati : TRUCK devine TROCA.
Ovidu Iancu a realizat un temeinic studiu bazat pe realitate si pe bun simt academic.
Prima observatie pe care sunt tentat sa o fac este legata de faptul ca limba romana traieste numai prin utilizatorii ei. Deci povestea cu imaturitatea sau maturitatea ei ar trebui translatata la utilizatori, care sunt maturi sau imaturi, dupa caz.
Limba romana a suferit transformari interesante de-a lungul istoriei, transformari care ne ajuta de multe ori sa descifram enigme istorice. De exemplu acum stim ca originea istro-romanei poate fi localizata in nordul Dunarii, unde a aparut fenomenul de rotacism, iar nu in sud cum au propus unii pentru populatia „ciri-biri” (vorbitorii acestui dialect}. In multe cazuri cand limba romana nu poseda un cuvant, ea a gasit resursele corecte pentru a completa lipsa. De exemplu, nici limba engleza nu are un cuvant specific pentru cuvantul romanesc „chior”: ei spun „one-eyed” (ceea ce inseamna „cu un singur ochi”). Noi folosim cuvantul chior, preluat in mod justifcat din limba turca (de pe vremea banditului Pazvantoglu, supranumit Pazvante chioru).
Nici eu nu am stiut ca mult-folositul cuvant „ciorap” vine tot din turceste. Dar am intalnit in California o pereche de tineri casatoriti: el turc, ea maghiara din Cluj, care mi-au spus ca folosesc intre ei in mod experimental un jargon format exclusiv din cuvintele turcesti din romaneste si se inteleg perfect! Imi imginez cum cere el: ciorapii! Musaca! Baclava! Ci ea: Chiorule!
Oricate pacate ii vom gasi limbii romane, suntem alaturi de drum. Nu limba romana este vinovata ca unii folosesc neologisme cand nu e cazul, sau ca unii isi imagineaza ca o imbogatesc cu „manelisme”.
Daca e vorba de o limba cruda si imatura, nu stiu de ce nu va referiti la limba ivrit, care a fost preluata din starea ultra-cruda a istoriei vechi si reproiectata intr-un fel, ca sa se adapteze epocii de azi. Nu va intrebati cum spuneau iudeii la tranzistor acum 2000 de ani, ca nu erau tranzistoare pe atunci. Pentru mine mirarea cea mare este chiar opusa ideii articolului: cum se face ca in ziua de azi americanii preiau cuvinte latine sub o forma atat de apropiata de limba romana?
Asa cum au preluat cuvantele „rotund”,”luminous” etc, cu sensuri emfatice, asa cum si limba romana a preluat cuvantul „amor” cu sens emfatic si superficial.
Mai mult decat atat: as intreba retoric, cum s-a mai facut, „care e tara unde poporul e „narod”, poporul e „mojic”, si dorinta e „jelanie”?. Atitudinea zeflemisitoare fatza de unele realitati straine noua scoate in evidenta niste realitati! Ca sa nu mai vorbesc despre cuvantul hazna!
Cuvintele relativ noi intrate in limba, cum ar fi cuvantul Fraier (de la Freiherrn, titlu de noblete moderata austriac, care desemneaza pe nobilii austrieci care au cerut in 1719 catastifele cu recoltele obtinute de olteni) sau alte cuvinte si expresii ca joben, misto, „a freca menta” arata anumite realitati istorice mai mult sau mai putin apuse.
Cartierul Damaroaia isi arata originea sa „regala” in varianta romanizata: Domain Royal. Grooapa lui Ouatu nu se refera la vreun rrom numit Ouatu, ci vine de la un irlandez numit Watt. Si asa mai departe. Ar de scris o carte intreaga despre acestea!
Dar lucrurile cele mai stridente sunt si cele mai comice! Nu demult domnul politician Dan Pavel a scris un articol in ziarul Romania Libera, in care a afirmat: „poporul roman este un popor viril; stramosii nostri nu au fost homosexuali”. Facand abstractie de faptul ca imparatul Traian este notoriu pentru bataile sale cu nepotul sau Hadrian pentru un sclav dragutz din Dacia (si pentru multi altii), daca ne referim numai la cuvantul romanesc ticalos, intrat in romaneste dein greceste in cursul evului mediu, cand dupa C. Gane negustorii greci defineau tarile romane sub termenul „rai, paradis”, nu putem sa nu radem, pentru ca in greceste expresia „ti kalos” reprezinta apelativul: „Mai frumosule!”.
Pacat ca ignorantza infumurata nu ucide!
Nu limba romana este vinovata, biata de ea!
Când l-am rugat pe Ovidiu să scrie acest articol am avut în special în minte calcurile englezești care au infestat limba română.
Nu numai că au infestat-o, ci sunt folosite complet greșit. De pildă – a aplica în loc de a solicita, a depune cerere, locație și nu loc, motivație în loc de motivare, ș.a.m.d.
Nu înțeleg de ce râdem de calcurile de limbă rusești de la Chișinău, dar ar trebui să le considerăm normale pe cele englezești de la București. Și vorbesc în calitate de locuitor în cea mai mare parte a timpului la Londra.
Apoi comparația cu ivrit e complet deplasată. Ivrit a fost creată în mod conștient de Eliezer Ben Yehuda la începutul secolului XX tocmai pentru îndeplinirea idealului sionist de reformare a statului iudeu, dintr-o limbă care nu se mai vorbise de peste 2000 de ani.
Și nu e singura creație conștientă de acest gen, la fel este mandarina în China, hindi în India sau urdu în Pakistan, în țări unde fie locuitorii vorbesc limbi extrem de variate sau ca în cazul Israelului provin din peste 90 de țări.
Nu e cazul României care are o limbă vorbită neîntrerupt într-o formă asemănătoare de sute de ani.
De acord cu faptul ca atat englezismele deplasate cat si (uneori) neologismele din franceza sunt supraevaluate. Si eu am avut o reactie de respingere fatza de expresii ca: „serenitatea ebluisanta a…etc”. Daca va amintiti, acesta era stilul unui autor de articole care publica aici.
Legat de limba ivrit, ii cunosc bine istoria si este un caz fericit de succes in reinvierea unei limbi aproape moarte. Probabil tot la fel s-ar fi intamplat daca cineva ar fi reinviat limba latina antica sau chiar limba latina medievala (destul de diferita de aceasta). Nu vad nimic rau sau deplasat in aceasta sau in observatia mea! Limba romana este o limba vie si complexa, iar limba ivrit este un experiment reusit de reinviere a unei limbi antice, aflata cu necesitate in stare cruda.
Unele calcuri romanesti (neolatine) modelate dupa slavona veche au fost citate ca exemple reusite de creativitate a limbii romane in evolutia grupului balcanic de limbi (Sprachenbund), cum ar fi fantastica si poetica asociere lumina-lume! Dar calcurile fortzate din engleza nu au nici un rost.
Eu cred că lucrurile sunt mult mai simple: așa cum este stupid să spui la Chișinău: „necătând la…” – cals după „ne smotria na”, în loc de „neținând cont de” sau „pe lângă faptul că”, – este la fel de stupid să spui la București „am aplicat pentru un job”. Aplici ștampile, lustre, etc, dar nu pentru joburi.
Pe lângă asta mai este și snobism, cum remarca Anton, or la revista ACUM nu scriem ca să epatăm, ne exprimăm simplu și direct, dar respingem cu desăvârșire calcurile sau ca să fac unul sugestiv „prietenii falși”.
Pt Mariana: da, asa este. Dar cand spun „limba ebraica” nu se stie daca ma refer la limba ebraica veche sau la cea vorbita azi. Cand spun „ivrit” este clar ca nu ma refer la antichitate. Cel putin asa cred eu. Corecteaza-ma te rog daca gresesc.
Legat de limba romana a lui Becali: am avut surpriza odata sa intalnesc o romanca din centrul Iugoslaviei, care mi-a fost prezentata de o macedoneanca slava. Evident ca limba romana vorbita de „romanca” respectiva era ultra-primitiva, dar totusi am reusit sa ne intelegem.
Ea m-a intrebat: „ce lucri?” Eu am inceput sa raspund in detaliu. La care ea a continuat: „nu ase. Ori lucri pomantul, ori lucri la fabrik, ori la cantzalarie”.
La care eu am fost nevoit sa-i raspund: „daca ma intrebi ase, atunci lucru la cantzalarie”. Si a fost foarte multumita de raspuns!
Ma documentez pentru un ecou.
Oricum, nici romgleza, nici romana pura a lui Pruteanu nu sunt de urmat.
Am exemple traite din R.M, Ucraina, Ardeal, UE si altele.
Din pacate acum nu am timp. Articolul parca mi-a citit gandurile,
Ce limba romana ar trebui sa vorbim ca sa inteleaga Becali?
Macedoneana? cica ar fi makedon. Eu ma indoiesc. Da’ nici romaneasca nu o vorbeste. Parol!
Nu ma hazardez (!) sa comentez articolul, netraind in Romania de 25 de ani, desi vizitand-o anual sunt martora la romgleza din ce in ce mai folosita, ci ma adresez domnilor Anton Constantinescu si Petru Clej : m-a amuzat folosirea in ecourile dv. a expresiei „limba ivrit”, mai ales in contextul acestui articol, cand limba despre care vorbiti este – pe romaneste – limba ebraica. „Ivrit” inseamna, in traducere in limba ebraica, „ebraic/a”…
In Israel se vorbeste limba ebraica. Spus pe romaneste.
Anton,
Te poti referi la ‘limba ebraica moderna’ daca eventual nu esti convins ca vei fi inteles. In ebraica (in Israel) se diferentiaza in vorbirea curenta tocmai ebraica veche, cand se specifica „ivrit atika” = ebraica veche.
Nu mi se pare a fi corect ‘limba ivrit’ in romaneste, e ca si cum ai spune ‘limba english’.
De fapt multe nu mi se par mie corecte, dar pentru ca lipsesc de mult din Romania nu prea imi permit sa corectez pe altii, caci nu stiu cum a evoluat limba in ultimii 25 de ani. De exemplu „dar totusi”-ul folosit de tine, imi pare un pleonasm, scuza-ma…
Pt Mariana: ba chiar te rog sa corectezi ce nu ti se pare corect. Asta ma ajuta sa fiu mai atent la ce scriu. De multe ori scriu in graba, iar cand ai dreptate nu ezit sa recunosc. Cum vezi.
Chiar vreau sa te incurajezi sa-ti spui parerea cat mai deschis si in privinta ideilor ce le expun. Dintr-o discutie prieteneasca, fie ea chiar contradictorie, iese adevarul.
Si chiar atunci cand exista contradictii mari, o discutie sincera este mai utila decat o aprobare tacita, nesincera.
„Adevarurile neexprimate dobandesc un caracter de minciuna”. Pe asta nu stiu de unde o citez.
Erata: sa te incurajez!
Limba romana trebuie respectata indeosebi de romani prin efortul permanent si constant de a ocroti formularile concise,relevante si care evita orice forma de prejudecata.
Nu avem cum sa intelegem si sa aprofundam limpede limbi straine atata vreme cat nu ne cunoastem foarte bine propria limba si literatura.Nu are importanta cat de veche sau noua este limba si literaura poporului nostru.
Important este respectul infinit pentru limba si cultura in ansamblu si in context.
Ocrotinnd propria limba si literatura ocrotim si respectul pentru invatarea asezata a tuturor limbilor omenirii.
Traim in armonie deplina cu noi insine daca ne straduim mereu sa ingrijim limba si literatura noastra cu ajutorul unei gramatici lucide si transparente,simplificata si prietenoasa,cu ajutorul unei literaturi delicate si curajoase,intelepte,cu ajutorul unei exprimari lipsite de orice tendinta de a discrimina ceva sau pe cineva.Limba si literatura sunt ceva si cineva sfant deoarece ne invata sa ramanem si sa devenim mai buni, sa ramanem fideli idealurilor noastre.Poate nu reusim mereu sa valorificam limba si literatura in ansamblu ca simbol al omeniei insa faptul ca ne straduim enorm si imbunatatim zi de zi cu sfintenie tot ce este omeneste posibil, ne ajuta sa traim frumos,in pace si credinta neclintita in Dumnezeu.
Ca si Mariana, sint plecata de mai bine de 31 de ani din tara. Insa, eu imi permit sa spun ceea ce cred tocmai pentru ca pot compara alte limbi cu limba romana.
De mult timp mi-am dat seama ca limba romana este o limba extrem de saraca !
Nu cred ca problema limbii romane este pentru ca se intrebuinteaza neulogisme, cuvinte imprumutate din alte limbi, ci mai degraba prin faptul ca vocabularul uzual al limbii romane este extrem de saracacios (mai ales in comparatie cu celelate limbi)!
Intr-o lucrare de referinta, echipa lui Marius Sala construieste vocabularul reprezentativ al limbii romane, cuprinzând 2581 de cuvinte.
Intr-un studiu facut de Lucian Chisu, prof.universitar al facultatii Spiru Haret gaseste ca masa vocabularului este numai 1500 de cuvinte / insa lexicul (vocabularul) ar fi dupa anumiti cercetatori de 94 600 cuvinte !
Daca comparam cu alte limbi, ne dam seama ca limba romana are un vocabular uzual extrem de redus… de ce ?
Vocabularul uzual al limbii franceze este de 32000 de cuvinte folosite, din 90 000 de cuvinte total !!! Dictionarele scolare pentru copii intre 8 si 14 ani contine 20 000 de cuvinte ! Iar psihologii considera ca limbajul unui copil „normal” trebuie sa contina la 24 de luni (2 ani) un numar de 200 de cuvinte !
Intrebarea pe care ne-o putem pune este : de ce limba romana vorbita este atit de redusa ?
Ramin perplexa cind ma intorc in Romania si cind aud jurnalisti facind greseli de gramatica de neiertat !!!!
Se poate ca fac greseli – insa adevarul este ca am facut numai o parte din studii in Romania si sint plecata de 31 de ani ! (si in plus nu sint filolog !)
Ceea ce voiam sa spun in comentariul dinainte : nu ca lexicul (vocabularul) este sarac… spuneam intainte ca ar apropia de 100000 de cuvinte (mai multe decit francezii) insa vocabularul uzual (ceea ce se vorbeste pe strada, intre noi…) este foarte sarac !
Nu critic limba romana in sine ci faptul ca nimeni nu-si da silinta de a o imbogatii, cu sinonime, intrebuintarea altor cuvinte care ne sint la dispozitie !
Dau un exemplu prin care s-ar putea imbogatii o limba: Exista tari in Europa in care se fac multe emisiuni cu jocuri de cuvinte… ascultind, inveti multe cuvinte si expresii pe care nu le cunosti sau nu le intrebuintezi…
Stimata doamna Zeller,
Dvs faceti aici doua afirmatii. Cu una din ele sunt 100% de acord. Intr-adevar politicienii (si nu numai) vorbesc o limba romaneasca foarte rudimentara si de cele mai multe ori gresita. De la presedinte la beizadea si de la ministri la preoti. Dar cazul limbii romane maltratate de politicieni nu este unic. Fostul presedinte al SUA intreba: „is our children being educated?”. Adica: „este educati copiii nostri?”
Cu a doua afirmatie nu sunt de acord.
O limba este un instrument, iar nu o fiinta biologica. Limba romana vorbita difera de cea din dictionare nu prin ea insasi, ci prin educatia sau lipsa de educatie a vorbitorilor. Sunt dictionare ale limbii romane care contin peste o suta de mii de cuvinte, dar asta nu inseamna bogatie sau saracie a limbii. Iar numarul de cuvinte folosite de populatie nu depinde de saracia sau bogatia unei limbi, ci de gradul de educatie al populatiei.
As vrea sa va amintesc ca in antichitatea latina trasatura cea mai apreciata a discursului cuiva a fost conciziunea, iar nu vorbaria frunzoasa. A ramas celebru un dialog-concurs intre doi oameni de cultuara latini, in care fiecare din ei s-a straduit sa fie cat mai concis. Dialogul a fost urmatorul:
Primul spune: „EO RUS”
Al doilea raspunde: „I”
Sunt convins ca dvs ca lingvista intelegeti perfect acest dialog in latina. A castigat cel care a spus „I”, evident.
Limbile antice erau ele-insele concise, iar limba romana a mostenit unele din trasaturile limbii latine. De exemplu, bunica mea care vorbea graiul ardelenesc, imi spunea: „CINE CE INVATZA, MOARTEA IL DEZVATZA”. Am incercat sa traduc in putine cuvinte acest proverb in limba engleza si nu am ajuns la un rezultat satisfac ator. Sau spunea: „NU E MULT PANA DEPARTE”. Concis, in putine cuvinte si totusi atat de frumos exprimat!
Am inteles mai bine acest proverb numai cand a murit.
Daca luati o carte bilingva, de exemplu Catulus in limba latina tradus pe pagina din dreapta in franceza, romana sau engleza, veti vedea un lucru surprinzator: ca textul latin este cu mult mai scurt! Popoarele vechi nu aveau limbi redundante! Textele erau concise!
Nu stiu nimic despre ebraica, dar aici vorbesc despre limbile indo-europene. Asta nu inseamna nicidecum ca era vorba de niste limbi „sarace”.
De multe ori textul in romaneste este cumva intermediar ca lungime intre textul in latina si cel in engleza sau franceza. Va rog sa incercati sa accesati un asemenea text!
Sunt si eu convins ca exista multi oameni pentru care limba romana pute. Dar asta imi aduce aminte de obicei despre gluma cu „olteanul care vrea sa-si vanda branza”.
O doamna il refuza, spunandu-i ca branza lui pute. „Nu branza mea pute, cucoana, ci eu put! Ca nu m-am spalat de un an!” raspunde olteanul aparandu-si marfa.
Sigur, e un banc politic incorect. Dar contez pe faptul ca oltenii sunt mai iertatori la glume decat altii.
Dar, apropos de scrierea corecta: sa stiti ca expresia dvs „ramin perplexa” este scrisa incorect. Corect este „raman perplexa”; prima varianta ar fi fost considerata corecta in perioada stalinista, dar nu acum.
Sper oricum sa va reveniti din perplexitate!
De data aceasta sunt de acord 100% cu dvs!
Dar acest mesaj este foarte diferit de cel anterior!
Eu gasesc fascinanta lingvistica pentru ca folosind-o, avem cateodata sa primim raspunsuri neasteptate la multe intrebari care nu au primit de la alte stiinte un raspuns direct. Limba romana este folosita de lingvistii occidentali ca termen de comparatie pentru celelalte limbi neolatine si studii comparative. Este interesant cum in Spania si Romania (la extremitatile ariei limbii latine) exista trasaturi ale limbii care nu pot fi vazute in aria centrala (Italia).
Am totusi o nedumerire, doamna Zeller. Care din cele doua pareri ale dvs, expuse aici de dvs, va apartine?
Parerea expusa in ultima dvs la inceput, dupa care limba romana este o limba saraca, sau cea din al doilea mesaj, (mult mai apropiata de observatia mea) ca nu limba, ci oamenii care o folosesc au lipsuri?
Cele spuse de dvs la un interval atat de scurt se bat cap in cap.
Nu cred draga D-le Constantinescu !!!
cititi cu mai multa atentie va rog cele doua comentarii … in primul spuneam :
« Nu cred ca problema limbii romane este pentru ca se intrebuinteaza neulogisme, cuvinte imprumutate din alte limbi, ci mai degraba prin faptul ca vocabularul uzual al limbii romane este extrem de saracacios (mai ales in comparatie cu celelate limbi)! Intr-un studiu facut de Lucian Chisu, prof.universitar al facultatii Spiru Haret gaseste ca masa vocabularului este numai 1500 de cuvinte / insa lexicul (vocabularul) ar fi dupa anumiti cercetatori de 94 600 cuvinte !”
Iar in al 2lea comentariu :
„Ceea ce voiam sa spun in comentariul dinainte : nu ca lexicul (vocabularul) este sarac… spuneam intainte ca ar apropia de 100000 de cuvinte (mai multe decit francezii) insa vocabularul uzual (ceea ce se vorbeste pe strada, intre noi…) este foarte sarac !”
UNDE VEDETI CA AFIRMATIILE MELE SE BAT CAP IN CAP ???????????
Doamna Zeller, daca nu am dreptate, imi cer iertare. Intrepretarea mea a afirmatiei dvs: „Daca comparam cu alte limbi, ne dam seama ca limba romana are un vocabular uzual extrem de redus… de ce ?” a fost ca spuneti ca vocabularul limbii romane este mai redus decat al altor limbi.Asta am inteles eu de aici. Daca intentia dvs a fost alta, sa spuneti ca oamenii folosesc un numar redus de cuvinte din vocabularul limbii, atunci sunt de acord cu dvs. Intrucat subiectul frazei este vocabularul limbii, am dedus ca va referiti chiar la aceasta.
Oricum va cer scuze ca am fost uneori dur. Nu asta este intentia mea, si pe viitor voi incerca sa fiu cat mai politicos posibil cu dvs si cu altii. Doresc sa pot conversa si pe viitor cu dvs, nu sa va „alung” din dicutie. De fapt eu sunt gata sa recunosc cand consider ca gresesc. Doar ca trebuie sa fiu convins de asta, iar de multe ori nu sunt convins. Oricum, nu am un „amor-propriu” hipertrofiat.