Templul Memorial al Deportatilor din ClujAn de an, în luna iunie, membrii comunităţii evreieşti din Cluj organizează festivitatea de comemorare a martirilor clujeni ai Holocaustului. Dacă în alţi acest eveniment era onorat de reprezentanţii administraţiei locale, ai partidelor, ai bisericilor creştine şi ai conducerii FCER, anul acesta (fiind Rusaliile ortodoxe şi alegerile euro-parlamentare) reuniunea de duminică, 7 iunie, s-a desfăşurat într-o atmosferă familială. Alături de evreii clujeni au luat loc în băncile Templului Memorial al Deportaţilor prietenii şi cunoştinţele, concitadinii care voiau să cinstească memoria celor 16.000 de morţi, din rândul celor 18.000 de evrei clujeni deportaţi la Auschwitz, de autorităţile horthyste şi naziste, în iunie – iulie 1944. Şase supravieţuitoare ale lagărelor morţii au aprins şase lumânări în memoria celor şase milioane de victime .
S-au rostit rugăciuni, au fost intonate imnurile României şi Israelului şi Corul Talmud Tora a susţinut un program de cântece în limbile idiş şi ebraică. Cele trei cuvântări rostite cu acest prilej au scos în evidenţă aspecte diferite legate de păstrarea memoriei Holocaustului.
Filosoful şi profesorul universitar Nicolae Kallós, supravieţuitor al lagărelor de la Auschwitz şi Buchenwald, a spus printre altele:
Rândurile noastre, ale supravieţuitorilor, s-au rărit şi se răresc inexorabil. Cu atât mai mult ne preocupă predarea – preluarea ştafetei memoriei şi răspunderii. Nu este vorba de supraestimarea sau exagerarea experienţei noastre. Nu este vorba de acte de pietate. Ci de ferma convingere că lumea, deşi au trecut 65 de ani, se mai confruntă cu ameninţări de genul celora din trecut, cu pericolele antisemitismului, xenofobiei, urii rasiale care persistă atât în formele vechi, binecunoscute de no,i cât şi în haine noi. Inscripţiile în locuri publice cu semne şi sloganurile fasciste, discursurile rasiste, antisemite „de tip Coja”, profanarea cimitirelor evreieşti, defilarea tinerilor în straie legionare sau a gărzilor paramilitare de dreapta din Ungaria, sunt astăzi completate cu textele postate pe Internet de adepţii extremei drepte şi ai fundamentalismului, care instigă la ură şi la folosirea forţei. Desigur, nu se pot nega schimbările democratice care au avut loc în Europa sau adoptarea unor legi care condamnă negarea Holocaustului şi instigarea rasială, dar aplicarea lor este, de regulă, eludată prin invocarea dreptului la opinie. În afara Germaniei, care şi-a asumat în mod exemplar răspunderea pentru trecutul istoric, celelalte state implicate în Holocaust, ar mai avea multe de făcut. Profesorul Nicolae Kallos a dat citire şi Apelului care vizează păstrarea memoriei Holocaustului, adoptat în aprilie 2009, de Comitetul Internaţional Auschwitz şi alte zece comitele ale foştilor deţinuţi din lagărele naziste ( Bergen-Belsen, Buchenwald, Dachau şi altele).
În primăvara lui 1944 eseista Júlia Szilágyi avea 8 ani şi ar fi ajuns direct în camerele de gazare de la Auschwitz, dacă nu ar fi avut şansa miraculoasă să treacă frontiera spre România, într-unul dintre puţinele grupuri de evrei clujeni care au reuşit să se salveze. În discursul rostit la comemorare Júlia Szilágyi a înfierat banalitatea Răului şi a scos în evidenţă Faptele Omeneşti:
Shoah a lăsat moştenire umanităţii o lecţie înfiorătoare, dar ne-a învăţat astfel că nici o comunitate umană ameninţată de exterminare – mai ales dacă e compusă cu precădere din copii, bătrâni şi civili neînarmaţi – nu se poate apăra, dacă nu poate conta pe ceilalţi, pe populaţia din jur, dacă solidaritatea omenească nu-şi găseşte rostul de la amvon, de la forurile ştiinţei, de pe tărâmul vieţii de fiecare zi a omului de rând. În acest oraş, în oraşul meu natal, s-au găsit oameni români şi maghiari, gata să ajute. Să nu dăm uitării numele episcopului romano-catolic Márton Áron şi al protopopului lutheran Járossi Andor care, în spiritul autentic al învăţăturii creştine, şi-au afirmat credinţa în valoarea sacră a vieţii. Să ne amintim de anonimii care au ascuns şi chiar au salvat oameni aflaţi în primejdie de moarte.
Închei relatarea despre festivitatea comemorativă din Templul Martirilor Deportaţi din Cluj reproducând o parte din cuvântarea mea, un fragment care nădăjduiesc să fie şi un îndemn pentru cititorul acestui articol.
Timpul trece şi numele martirilor sunt rostite tot mai rar, fiind înghiţite de cifre. De cifrele contestate de negaţionişti. Odată intraţi în lagărele morţii au fost deposedaţi de nume. Li s-au atribuit numere şi, iată, rămân îngropaţi în neantul cifrelor. Cum să-i smulgem din imperiului numerelor, al uitării, al negării ?
Aici, astăzi, la comemorarea martirilor evrei din Cluj, vă propun să rostiţi numele unora dintre rudele, prietenii, cunoscuţii morţi în Holocaust. Dacă nu cunoaşteţi nici un nume, puteţi să spuneţi Adam, Eva, Ana, Moise, Isac, László, Zoltán, Ileana, Paul sau orice alt nume, pentru că cei 16.000 de evrei clujeni ucişi în lagărele morţii purtau mai toate numele evreieşti, ungureşti şi româneşti cunoscute de noi.