Inainte de a fi ales presedinte al Statelor Unite, ca si in discursul sau de la inaugurare, Barak Obama a afirmat ca intentioneaza sa restabileasca relatii detensionate in strainatate, sa ofere fostilor adversari „toleranta”, „dialog constructiv” si „cooperare” si sa incurajeze tratative personale intre liderii tarilor importante pentru asigurarea ordinei mondiale.
Criza economico-financiara din 2008-2009, doua razboaie de lunga durata in Irak si Afganistan si datoriile uriase acumulate de guvernul de la Washington au debilitat economia Statelor Unite, au limitat alocarea de fonduri bugetare pentru propulsarea intereselor nationale in afara tarii si au diminuat statura internationala a Americii. In aceste conditii, exista riscul ca ofertele lui Obama de a initia noi tatonari, tratative si compromisuri cu lideri care au interese nationale divergente sa fie interpretate ca dovezi de vulnerabilitate. Ceeace ar limita capacitatea de negociere a Washingtonului. Dar criza economica si financiara, avand o extindere globala, a provocat daune majore si in statele care au interese adverse si care detesta hegemonia Statelor Unite.
Noua administratie de la Washington a afirmat consistent ca reabilitarea relatiilor SUA cu Rusia este imperativa. Consilierii lui Obama si Secretarul de Stat Hillary Clinton au stabilit rapid noi canale de comunicatii si corespondenta secreta cu cei de la Kremlin. Presedntele rus Dimitri Medvedev a fost printre primii lideri straini care l-au felicitat pe noul presedinte american. In mod febril, s-au facut aranjamente pentru o intalnire directa Medvedev si Obama in aprilie 2009, la Londra, in cadrul summitului economic al „celor 20” si la Strasbourg, la summitul NATO. Receptiv, Medvedev a raspuns efuziv la mesajele primite de la Casa Alba. El i-a comunicat lui Obama ca se asteapta la o colaborare constuctiva intre „cei doi presedinti tineri” si ca este dispus sa discute deschis nu numai despre situatiile in care interesele nationale ale celor doua tari sunt convergente dar si cele in care exista dispute. Cu toate amabilitatile diplomatice si ofertele de reconciliere, divergentele politice si de securitate care au contribuit la deteriorarea relatiilor dintre SUA si Rusia au ramas nealterate.
CRIZA ECONOMICA IN RUSIA
Rusia a fost vatamata mai crunt decat SUA si UE de criza economica globala. Rubla si-a pierdut 30% din valoare, capitalul strain si autohton a contiunat sa fuga in strainatate, inflatia s-a agravat, somajul a crescut si bursa de actiuni s-a devalorizat vertiginos. In ianuarie 2009, productia industriala a Rusiei a scazut cu 20%. Sute de mii de angajati nu au primit salariile la timp.
Inital, autoritatile de la Moscova au blamat America pentru declansarea crizei, au interzis massmedia sa expuna realitatea precara si au asigurat populatia ca Rusia nu va fi afectata de criza economica. Declinul pretului la petrolul exportat a fortat guvernul de la Moscova sa consume o mare parte din rezervele valutare. Peste 200 de miliarde USD au fost alocate ca sa previna devalorizarea monedei nationale la un nivel derizoriu. In aceste conditii, Medvedev isi da seama ca nu este avantajos sa mentii o postura agresiva, sa fii arogant si sa-ti faci dusmani.
REABILITAREA RELATIILOR RUSO-AMERICANE
Relatiile dintre Putin si fostul presedinte american George Bush s-au deteriorat progresiv in decursul ultimilor opt ani. Ele au ajuns la nivel de ostilitate fatisa in timpul agresiunii militare a Rusiei in Georgia. Alegerea noilor presedinti la Moscova si la Washington a oferit o sansa de ameliorare in relatiile bilaterale.
In martie 2009, o delegatie americana compusa din patru fosti Secretari de Stat condusa de Henry Kissinger, s-a deplasat la Moscova si s-a intalnit cu Medvedev. Kissinger s-a intretinut separat si cu Vladimir Putin. Multi analisti considera ca Medvedev este inca un subordonat neoficial al fostului sau patron, actualul premier Putin. Deoarece fostul colonel KGB Putin, cand era presedinte, a demonstrat in tratativele cu SUA ca este inflexibil, abraziv si intransigent, oficialii americani prefera sa dezvolte o relatie speciala cu noul presedinte.
Putin a avut si inca are mare influenta in definirea „intereselor nationale” ale Rusiei. El a decis ca Rusia trebuie sa faca orice ca sa-si recapete statutul de mare putere, sa redevina un actor principal in toate deciziile internationale importante si sa forteze occidentalii sa recunoasca „interesele speciale” ale Rusiei in statele din fosta URSS si din Europa Rasariteana. El a amenintat ca, in cazul in care SUA, NATO sau UE incearca sa ia decizii politice, economice si de securitate fara sa se consulte in prealabil cu cei de la Kremlin, organizatiile respective se pot astepta la reactii obstructioniste din partea Rusiei.
De exemplu, ca sa oblige occidentalii sa se adreseze Moscovei in orice activitate in Asia Centrala, guvernantii rusi au pus presiuni enorme asupra fostelor republici sovietice din Asia ca sa sisteze orice tratative directe cu SUA. Cu promisiuni de ajutor economic masiv si cu constrangeri diplomatice, cei de la Kremlin au fortat Kargastanul sa interzica militarilor americani utilizarea bazei militare de la Manas. Neavand alte traseuri „sigure” pentru aprovizionarea trupelor NATO din Afganistan, SUA au fost fortate sa apeleze la Moscova.
In tratative preliminare cu Medvedev, Obama a oferit sa reactiveze discutiile pentru reducerea armamentelor strategice in ambele tari, sa revitalizeze Consiliul NATO-Rusia si sa reconsidere amplasarea sistemelor de aparare anti-racheta in Polonia si Cehia.
Demonstrand o atitudine conciliatoare, Obama i-a propus lui Medvedev un program de cooperare economica, o colaborare in efotrurile de neproliferare a amelor de distrugere in masa si un parteneriat strategic intre SUA si Rusia in schimbul carora Moscova sa ajute America sa-si ralizeze obiectivele in Irak, Iran si Afganistan. Americanii insista ca pacificarea si secularizarea Afganistanului sunt in interesul national al Rusiei. Revenirea unui regim fundamentalist isalmic la Kabul ar reprezenta un pericol major pentru Moscova deoarece ar stimula radicalizarea musulmanilor din Asia Centrala si din Federatia Rusa.
PROBLEMA IRANIANA
Moscova are interese comericale si strategice majore in Iran. Rusia a vandut Teheranului armament modern, a ajutat iranienii sa construiasca un reactor nuclear la Busher si a furnizat minereu de uraniu pentru centrifugele de imbogatire iraniene. Americanii incearca sa-i convinga pe liderii de la Moscova ca denuclearizarea Iranului este vitala pentru mentinerea stabilitatii in Orientul Mijlociu si ca Rusia, in mod rational, nu are cum sa beneficieze prin acordare de asistenta tehnica si militara unui stat islamic teocrat cu ambitii nucleare situat la granitele Feredatiei Ruse.
In februarie 2009, Iranul a lansat cu succes un satelit. Ceeace a demonstrat cau iranienii pot produce rachete putrenice, capabile sa actioneze la distante mari. Evenimentul a alarmat statele care sunt ingrijorate de ambitiile militare ale Teheranului. Conform unui contract negociat anul trecut, Rusia s-a obligat sa vanda Iranului un sistem sofisticat de aparare antiaeriana dotat cu rachete sol-aer de tip S-300. Cand ministrul adjunct al apararii de la Teheran Mohamed Najar a sosit recent la Moscova ca sa definitiveze detaliile livrarii, cei de la Kremlin au suspendat temporar tranzactia. Desi producatorii de armament si industria nucleara din Rusia depind vital de comenzi din exterior, se pare ca guvernantii ar fi dispusi sa contramandeze proiectul in cazul in care SUA renunta la amplasarea instalatiilor anti-racheta de tip Patriot in Cehia si Polonia.
Tandemul Putin-Medvedev pretinde ca nu poate sa renunte la parteneriatul strategic si economic cu Iranul, decat daca SUA acorda Rusiei anumite concesii majore. Oficialii de la Moscova, desi suspiciosi fata de intentiile Washingtonului, au semnalat ca ar fi dispusi sa explore un „aranjament” discret cu guvernantii americani prin care sa accepte sanctiuni mai severe contra Teheranului ca sa-i preseze pe iranieni sa renunte la programul nuclear.
PERICOLUL UNEI „MARI INVOIELI”
In America si in Europa Occidentala exista formatiuni influente care recomanda insistent o „mare intelegere diplomatica” intre SUA si Rusia prin care cele doua guverne sa-si respecte aspiratiile politice, economice si de securitate si sa-si acorde „avantaje” reciproce. De exemplu, America ar putea obtine cooperarea Moscovei in exersarea presiunilor asupra Iranului ca sa sisteze programul de imbogatire a uraniului in schimbul unor concesii in favoarea intereselor de securitate ale Rusiei in tarile vecine. Doritori de relatii amicale cu Rusia, furnizorul principal de energie pentru Europa Est-centrala, aliatii SUA din „vechea Europa” si mai ales Germania, incurajeaza guvernantii americani sa-si tempereze resentimentele create de invazia Georgiei de catre armata rusa, sa accepte pretentiile de „respect” ale celor de la Kremlin si sa amane indefinit aderarea Ucrainei si a Georgiei la NATO.
Anumite declaratii publice ale oficialilor rusi reflecta pozitiile Kremlinului in tatonarile discrete dintre SUA si Rusia. In martie 2009, Medvedev a declarat ca nu vede cum Rusia ar putea sa-si modifice atitudinea fata de Iran daca americanii insista sa plaseze interceptoare de rachete in Polonia si instalatii de radar in Cehia. Ceeace sugereaza ca, Moscova ar fi dispusa sa accepte sanctiuni mai severe impotriva Teheranului daca SUA ar revoca decizia de a plasa interceptoare de rachete in Europa Centrala. Desi Obama si diplomatii americani au semnalat ca SUA ar dori sincer sa remedieze relatiile cu Rusia, declaratiile publice ale multor oficiali de la Moscova au ramas ostile.
La Bruxelles in 2009, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a reiterat ca, in trecut, occidentalii au inselat Rusia, ca NATO ar trebui desfiintat si inlocuit cu Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OCSE) si ca Alianta Atlantica a fost si ramane un pericol pentru Federatia Rusa. In privinta Iranului, el a declarat ca nu exista nici o dovada ca guvernul de la Teheran intentioneaza sa confectioneze armament nuclear. Tot la Bruxelles, diplomatii rusi au respins cu indignare sugestiile unor delelgati ca Ucraina si Georgia au solicitat admitere in NATO deoarece ele sunt convinse ca Rusia le ameninta independenta nationala. Intr-o alta initiativa ostila fata de SUA, Rusia si China insista ca, in tranzactiile internationale, dolarul american trebuie sa fie inlocuit cu o noua valuta „independenta” care sa fie emisa de Fondul Monetar Interantional.
Tatonarile dintre Kremlin si Casa Alba sunt in continua derulare. Presedintii de la Moscova si de la Washington inteleg foarte bine care sunt aspiratiile celor doua state. Rusia prefera ca America sa renunte la plasamentul instalatiilor antiracheta din Europa Centrala, sa sisteze permanent expansiunea NATO spre est, sa nu participe la reinarmarea Georgiei si sa nu incerce sa stavileasca ambitiile Moscovei in tarile vecine.
America ar prefera ca Rusia sa-si tempereze propaganda anti-americana, sa nu preseze pentru dominanta in tarile vecine, sa renunte oficial al reconstituirea fostului imperiu sovietic, sa nu sustina regimuirle autocrate din tari precum Belarus, „stanurile” din Asia Centrala, Iran, Venezuela si Cuba si sa respecte drepturile umane in Rusia. Washingtonul spera ca, in viitor, regimul de la Moscova va renunta la autocratie, va permite participarea publicului la viata politica si va acorda independenta pentru massmedia si justitie.
Experienta istorica a demonstrat ca „mari invoieli” opace intre state puternice afecteaza soarta altor tari fara sa tina cont de aspiratiile populatiilor din tarile respective. Guvernantii, massmedia si liderii politici din natiunile care pot fi lezate de ambitiile marilor puteri trebiue sa insiste ca tatonarile, negocierile si acordurile preliminare intre statele puternice sa fie transparente si sa devina decizionale numai dupa consultari prealabile cu liderii tarilor care ar putea fi afectate. In secolul 21, nu mai este acceptabil ca marii protagonisti sa-si promoveze interesele proprii in detrimentul natiunilor dezavantajate.