Nu pot umbla prin spital cu fesul,
În cămaşă de noapte.
O să creadă lumea că sunt nebun,
Şi n-o să te mai pot vedea niciodată.
Când ies în curte, dragostea mea,
Te caut cu privirea chiar şi dincolo de gardul din plasă.
Nu înţeleg de ce nu te găsesc.
Ştiu că eşti acolo, pe undeva.
Încerc să adun nisip cu pumnii, să-ţi fac statuie.
Mi-o dărâmă cu sandalele profesorul Istrate.
Nu i-am dat aseară la cină porţia mea de iaurt.
Am vrut să-i dau o gutuie,
Dar nu a vrut.
Mi-a zis: Nu se poate!
O să îmbrac costumul negru cu şliţ,
De l-am purtat la ultima festivitate.
Fesul o să meargă la costum,
Mai bine decât la cămaşa de noapte.
Dan David, Los Angeles, martie-29-2007.