IAŞI 600 + QUASAR 30, Programul Colocviului de Fantastic, SF şi Avangardă
Primăria Municipiului Iaşi
Muzeul Literaturii Române Iaşi
Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi
Clubul UNESCO “Quasar”
Vă anunţăm că în anul 2009 Cenaclul de Anticipaţie / Clubul UNESCO \”QUASAR\” Iaşi /Avangarda, Fantastic, Science Fiction/, fondat de către Dan Merişca, a împlinit 30 de ani de activitate continuă – timp în care a lansat peste 20 de scriitori, numerosi artişti plastici, muzicieni, dansatori, cercetători în diverse domenii; a organizat numeroase Convenţii naţionale (cum ar fi cea din 1986, la care au participat Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Mihail Şora, ori cea din 2000, în cadrul căreia binecunoscutul scriitor şi futurolog parizian Gerard Klein a devenit Preşedintele de Onoare al Clubului. Printre cei care s-au simtit legaţi de grupul de elită ieşean, să-i amintim pe o parte dintre membrii Grupului \”Divertis\”, pe Cristian Tudor Popescu, ori pe fostul Ministru de Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu. Membri ai cenaclului au dus numele şi renumele QUASAR la Convenţii europene şi mondiale, au publicat peste graniţe – ca disidenţi, înainte de 1989, ori în antologii de renume de pe ambele maluri ale Atlanticului, nominalizate la premii mondiale. Avem printre noi quasarişti care au participat la şedinţe ale cenaclului încă înainte de a se naşte… (Mina Mihai, Georgiana, Dragoş…), avem pensionari plini de energie, tineri masteranzi şi doctoranzi de valoare (Nicole Vasilcovschi, Ciprian Soptica, Radu Chialda). Preşedintele Clubului, care îşi desfăşoară actualmente activitatea la Muzeul Literaturii Române (Casa Pogor) din Iaşi, este universitarul George Ceauşu, iar membrii si foştii membri au depăşit fizic de mult graniţele ţării, putând fi întâlniţi din Alaska şi până în Japonia.
Vă invităm să fiţi alături de noi sufleteşte, off-line sau on-line, la o mare întâlnire de familie SF (şi nu numai) care se va desfăşura în Iaşi, între 5-7 iunie 2009.
Programul Colocviului de Fantastic, SF şi Avangardă
„Iaşi 600 + Quasar 30”,
5-7 iunie 2009
Vineri, 5 iunie 2009:
17.00 Sala de conferinţe a Casei de Cultură a Studenţilor (CCS): conferinţă de presă asupra desfăşurării manifestării (Vlad Frânghiu)
18.00 Cafeneaua-ceainărie „Sage café”: Lectură publică de fantastic şi science fiction cu scriitorii invitaţi organizată de Radu Manole şi Felicia Ceauşu
19.30 Sala de conferinţe a CCS: Cuvântul organizatorilor şi invitaţilor: Dan Jumară, Adrian Căliman, Mihai Pricop şi Marian Coman
20.00, Sala de conferinţe a CCS: Iaşul literar-artistic, ştiinţific şi religios. Sesiune de comunicări ştiinţifice. Iniţiază dezbaterea George Ceauşu şi Corneliu Grumezea
21.00-22.00 Sala de discuţieconferinţe a CCS: De la Iaşul ficţional la alte Românii şi Europe asupra unor texte şi filme SF şi fantasy coordonată de Dan Popescu şi Paul Sava.
Sâmbătă, 6 iunie 2009:
10.00, Sala “Pod-Pogor Fiul” de la Muzeul Literaturii Române: Lansare de cărţi şi reviste (I): Colecţia „Povestiri ştiinţifico-fantastice” şi “Princeps Edit”. Prezintă George Lazăr, Daniel Corbu şi Mircea Boboc.
11.00 Sala “Pod-Pogor fiul”: Lista lui Manolescu: SF-ul românesc între existenţă şi neant. Iniţiază dezbaterea Sorin Camner şi Lucian Merişca.
12.00 Sala “Pod-Pogor fiul”: Lansare de cărţi şi reviste (II): Editurile “Bastion”, “Media-Tech” şi “Cronica”. Prezintă George Ceauşu şi Dan Doboş.
13.00-14.00 Fantastic românesc şi science fiction: prezenţe internaţionale. Iniţiază discuţia Traian Bădulescu şi Sorin Antohi.
17.00 Sala de conferinţe a CCS: Realităţi şi mituri româneşti şi europene. Iniţiază dezbaterea Cătălin Sandu şi Ana-Maria Mihai.
19.00 Sala de conferinţe a CCS: Festivaluri SF şi F. O secţiune extrasă din anii 2007 şi 2008 de “literaturi ale imaginarului” de către Casian Balabasciuc şi Nicole Vasilcovschi. Urmează acordarea diplomelor „Quasar” pentru science fiction şi genuri conexe
20.00-22.00, Sala de conferinţe a CCS: Noaptea textelor SF şi F. Cenaclu-concurs coordonat de Traian Bădulescu şi Ciprian Şoptică.
Duminică, 7 iunie 2009:
11.30 Sala “Pod-Pogor fiul”: dezbatere în care “evoluează”Există o literatură pentru copii şi tineret? Vlad Frânghiu şi Mihail Grămescu
12.30 Sala “Pod-Pogor fiul”: Mică antologie de ficţiune anticipativă. Comentarii concluzive în asupra manifestării plasate de Radu-Vasile Chialda, Lucian Merişca şi Adrian Bănuţă.
sursa: http://clubul-quasar.blogspot.com/