caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Zinaida Grecianîi candidată la președinția Republicii Moldova

de (14-5-2009)

Premierul în exercițiu al Republicii Moldova, Zinaida Grecianîi, a fost desemnată de Partidul Comuniștilor (PCRM) candidată în alegerile prezidențiale menite a-i găsi un succesor președintelui Vladimir Voronin ale cărui termen a expirat și care după două mamndate în funcție nu mai poate fi reales.

Parlamentul trebuie să aleagă noul șef al statului cu o majoritate de 3/5 adică 61 de voturi din totalul din 101, în condițiile în care PCRM dispune de 60 de mandate, iar opoziția, formată din Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM) și Alianța Moldova Noastră (AMN) a promis să boicoteze alegerea în semn de protest față de ceea ce consideră falsificarea scrutinului parlamentar din 5 aprilie.

Zinaida Grecianîi a fost propusă în detrimentul lui Marian Lupu, fost președinte al Parlamentului și considerat favorit la succesiunea lui Vladimir Voronin în fruntea statului, care acum ar viza funcția de prim ministru.

Actualul premier a avut o ascensiune fulminantă, fiind numită în acest post de abia la 31 martie 2008, ea ocupând în prealabil, din anul 2002 funcția de ministru al finanțelor.

De profesie contabil, desfășurându-și activitatea la Briceni în nordul Republicii Moldova, doamna Grecianîi este născută la Tomsk, în Siberia, în 1956, probabil din părinți deportați de Stalin, dar actualul premier nu a comentat niciodată în public acest lucru.

Deși a susținut întotdeauna că este doar un tehnocrat, recent doamna Grecianîi a luat o poziție extrem de dură față de protestele din 7 – 8 aporilie de la Chișinău împotriva rezultatului alegerilor.

„Organizatorii celei mai mari crime din istoria Republicii Moldova planifică pentru mâine şi duminică să folosească din nou copiii pentru a devasta şi alte edificii ale statului de data aceasta. Dacă acest lucru va fi admis de noi toţi, jertfele umane vor fi
foarte greu de evitat. Poliţia va folosi toate mijloacele necesare pentru apărarea
constituţionalităţii Republicii Moldova, inclusiv armele”, – declara doamna Greceanîi la 9 aprilie.

Analistul politic Oazu Nantoi consideră că această desemnare este o manevră a lui Vladimir Voronin, ales președinte al Parlamentului, de a rămâne principalul deținător al puterii.

„El şi-a rezervat funcţia de preşedinte al Parlamentului şi de lider al PCRM. În asemenea situaţie, orice persoană care are o poziţie civică mai clară şi, eventual, ar putea fi susţinută de opoziţie şi de Occident, fiind aleasă în funcţia de Preşedinte, ar prezenta pericol pentru Vladimir Voronin. Oricât de influentă ar fi fracţiunea comuniştilor în Legislativ, competenţele Preşedintelui sunt destul de mari şi, probabil, în asemenea situaţie, fără să-mi doresc să o supăr pe doamna Greceanîi, ea a fost desemnată datorită faptului că, pe parcursul mai multor ani, a demonstrate loialitate faţă de Vladimir Voronin”, a afirmat Oazu Nantoi într-un comentariu publicat de agenția Imedia de la Chișinău.

În caz că Parlamentul nu reușește alegerea noului președinte, după trei tururi de scrutin el se dizolvă și se convoacă alegeri parlamentare repetate.

Dar deputatul PCRM Mark Tcaciuc a declarat că partidul deține nu numai un “vor de aur” pentru alegerea președintelor, ci două sau chiar trei din rândurile deputaților opoziției care a promis boicotarea scrutinului prezidențial.

Ecouri

  • Alina: (14-5-2009 la 00:00)

    Art.78 p.4 al Constitutie RM spune: „Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se organizează alegeri repetate”. Deci, este o greseala sa se afirme ca e nevoie de trei tururi de scrutin.
    Cat despre tactica aleasa de PCRM, este absolut clar ca s-a ales simpla rocada a celor trei sefi, fara a periclita existentul „status quo”.
    Numai alegerile anticipate ar putea „arunca in aer” confortul guvernarii. Dar posibilitatea si succesul acestei noi ecuatii are mai multe necunoscute: 1) Rezistenta Opozitiei in fata santajului si atacurilor „sub centura”, la care sunt mari mesteri cei de la putere; 2) Actiunile Rusiei care a promis, prin ministrul de externe Lavrov, ca va interveni dur in cazul unor alegeri anticipate in Moldova (vezi radio Svoboda) si 3) Capacitatea UE de a trece de la vorbe la fapte in promovarea drepturilor omului in spatiul Europei de Est.
    Daca se tine Opozitia – nu stim ce va face Rusia. Daca se baga Rusia in RM cu tancurile, nu stim ce va face Europa. Judecand dupa reactia Europei la evenimentele din Georgia, nu ne putem astepta la surprize…
    Ce va face in cazul acesta Romania? Va „inghiti” hapul amar, ca si pana acum?…

  • Petru Clej: (14-5-2009 la 00:00)

    Stimată Alina,

    Vă rog să citiți în conjuncție art 78. alin 4 cu alin.5

    (4) Daca si In turul al doilea nici un candidat nu va Intruni numarul necesar de voturi, se organizeaza alegeri repetate.

    (5) Daca si dupa alegerile repetate Presedintele Republicii Moldova nu va fi ales, Presedintele In exercitiu dizolva Parlamentul si stabileste data alegerilor In noul Parlament.

    Deci, NU este o greseala sa se afirme ca e nevoie de trei tururi de scrutin, ca să vă parafrazez.

  • UnknownError: (14-5-2009 la 00:00)

    Sunt nevoie doar de două ori de a încerca să se aleagă președintele ca să se dizole parlamentul, o dată pe 20 mai și o dată pe 23.

  • Petru Clej: (14-5-2009 la 00:00)

    Este extraordinar ce cote atinge vorbitul după ureche! Scriu în ecoul al doilea ce prevede Constituția ca răspuns la primul ecou, după care în ecoul al treilea se reia aceeași greșeală! Ca atare, repet:

    Vă rog să citiți în conjuncție art 78. alin 4 cu alin.5

    (4) Daca si In turul al doilea nici un candidat nu va Intruni numarul necesar de voturi, se organizeaza alegeri repetate.

    (5) Daca si dupa alegerile repetate Presedintele Republicii Moldova nu va fi ales, Presedintele In exercitiu dizolva Parlamentul si stabileste data alegerilor In noul Parlament.

    În cea mai elementară logică rezultă că trebuie trei tururi de scrutin eșuate în alegerea președintelui pentru dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri parlamentare repetate.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Comunicat T.A.T.A.

Alianta T.A.T.A. cere Cabinetului Boc sa ajute ACUM familiile cu nasteri multiple http://www.t-a-t-a.ro/2009/02/02/proiectul-de-lege-privind-sustinerea-familiilor-cu-nasteri-multiple/ Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor - T.A.T.A....

Închide
3.137.221.252