Președintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, este unul din cei mai consecvenți anti-sioniștiLuna trecută, o cântăreaţă din Peshawar, Pakistan, pe nume Ayman Udas, mamă a doi copii, a fost ucisă de cei doi fraţi ai ei, pentru că “păcătuise” apărând frecvent la televiziune. Crima a “spălat ruşinea familiei”. “Onoarea” ei a fost salvată. Cercurile artistice din oraş precumn şi mulţi pakistanezi au fost evident şocaţi, alţii însă au considerat crima justificată, parte a campaniei din ce în ce mai violente a fundamentaliştior islamici împotriva emanicpării femeilor şi a libertăţii culturale de orice fel.
Tot pentru “spălarea ruşinii” de a fi fost respins de o fată, prietenii şi rudele unui tânăr pretendent din satul Bilge, din sud estul Turciei, regiune predominant kurdă, au descins, mascaţi şi înarmaţi la petrecerea de logodnă a fetei cu un alt tânăr unde i-au ucis pe amândoi împreună cu alţi 42 de membri ai celor două familii, inclusiv şase copii.
Sunt doar ultimele două incidente de acest gen de care auzim deoarece li s-a făcut mare publicitate în presa occidentală. Parlamentul Turciei, întrunit în sesiune de urgenţă a dezbătut masacrul de la Bilge iar primul ministru Erdogan a declarat că nici o datină nu justifică uciderea unor copii şi a unor oameni nevinovaţi). În acelaşi timp însă, în regiunile musulmane de pe glob unde este în vigoare legea fundamentalistă,”sharia”, femeile acuzate de adulter sunt în continuare ucise cu pietre, hoţilor li se ciopârţeşte o mână, homosexualii sunt torturaţi şi ucişi.
Cuvintele îmi lipsesc ca să exprim exact ce simt când citesc despre aseemea fapte. Structura mea mentală este probabil prea simplă ca să-mi permită să înţeleg modul de gândire al autorilor lor. Eu aş fi încântat dacă sora mea ar avea succes şi ar cânta la televiziune. Tot aşa, deşi ego-ul meu a suferit când am fost respins de fetele cărora le făceam curte în tinereţe, nu mi-a venit nici o clipă în minte să iau o armă şi să le “pedepsesc” pe ele şi pe preferaţii lor. Şi ca mine gândesc miliarde de alţi oameni de pe glob, marea majoritate a celor care trăiesc guvernaşi de legea “bunului simţ” şi a respectului pentru aproapele lor. Aceştia sutem “noi”. “Ei” sunt ceilalţi, printre care şi fundamentaliştii pe care “liberalii” occidentali îi descriu drept “o minoritate care refuză să respecte drepturile omului, interpretând în mod greşit preceptele religioase”.
Cum se face atunci că această “minoritate” câştigă teren peste tot în lumea musulmană? În Afganistan, Egipt, Somalia, Sudan, în Pakistan (unde armata a declarat acum război “militanţilor”) şi în alte ţări? Dacă sunt în minoritate de ce nu se revoltă populaţia împotriva lor? De ce preşedintele Afganistanului Hamid Karzai a oferit acum posturi ministeriale organizaţiei Hezbi-Islami, care luptă cot la cot cu talibanii împotriva trupelor NATO din ţară şi al cărei lider Gulbudin Hekmatyar, figurează pe lista americană a teroriştilor urmăriţi? De ce a aprobat recent o lege care practic permite bărbaţilor afgani să-şi violeze soţiile? De ce nu reacţionează “majoritatea” afgană? Nu cumva cine tace se complace? O altă explicaţie simplă este frica. Marea majoritatea a oamenilor trăiesc permanent într-o stare dr frică. Frica de a dozua zi, de terorişti, de vecini violenţi, de şeful de la servici, etc.
Cred însă că la baza întregii chestiuni se află un alt aspect.şi anume ce alegem din celebra frază a lui Andre Malraux: “Une vie ne vaut rient mais rien ne vaut une vie”. Cei care au distrus The World Trade Centre din New York cu 3000 de oameni înăuntru considerau evident că o viaţă, inclusiv a lor, nu valorează nimic. Noi, ceilalţi ne conducem după principiul că nimic nu valorează cât o viaţă. Ei învaţă în madrasele din Pakistan arta sinuciderii şi a asasinatului în grup, noi învăţăm că cine salvează o viaţă salvează un întreg univers.
Să fiu bine înţeles. Nu-i consider “ei” numai pe musulmani. Printre “ei” s-au numărat Hitler, Mengele, Eichman, Stalin, Beria, Pot Pot, Mao, lista este nesfârşită. Dar în Occident s-a mers înainte, chiar China și Cambogia nu mai sunt ceea ce au fost, în timp ce în ţările musulmane se merge parcă înapoi.
Ajungem aici la chestiunea care ar putea explica ceea ce mulţi cred că este ineficacitatea (dacă nu chiar nesăbuinţa) acţiunilor oricărei forţe expediţionare occidentale în zonele cultural religioase în care trăiesc oameni care printre oameni care “nu sunt ca noi”.
In istoria recentă doar două ţări s-au transformat radical în urma unui război, trecând de la dictatură la democraţie, Germania şi Japonia. Dar, Germania fusese “ca noi” înainte de aberaţia “Reichului millenar” iar Japonia era aproape ca noi, o ţară destul de industrializată şi modernă. Este adevărat că ambele au fost întâi distruse, (Japonia suferind şi efectele a două bombe atomice) şi apoi ocupate de forţele aliate timp de aproape 20 de ani dar elementul cel mai important a fost dorinţa lor de a se schimba.
Intervenţiile militare occidentale din Irak şi Afganistan par să aibă însă exact efectul opus. Când susţin că “situaţia s-a ameliorat dramatic” în Irak, guvernele occidentale se referă la faptul că astăzi nu mai au loc zeci de atentate şi atacuri sinucigaşe săptămânal ci doar câteva. Nu mai sunt ucişi sute de locuitori ci numai câteva zeci. Forţele britanice şi-au încheiat recent misiunile de luptă în zona Basra şi se pregătesc de plecare. Vor mai sta americanii 15 ani? Şi ce se va întîmpla după ce vor pleca totuşi? Se vor împăca până atunci suniţii, şiiţii şi kurzii? Cât va dura democraţia irakiană fără prezenţa trupleor americane? Dar dacă situaţia este atât de complexă în Irak, în Afganistan e de-a dreptul insolubilă, cu talibanii, cu nenumăratele clanuri şi triburi cu limbi şi obiceiuri diferite, cu vendete vechi, cu lealităţi schimbătoare şi cu un relief care nu favorizează stabilirea unui stat unitar, omogen.
De peste 100 de ani se încearcă “pacificarea” Afganistanului. Au încercat englezii, apoi ruşii iar acum americanii. Toţi au suferit pierderi grele, inacceptabile opiniei publice din ţările lor. Rezultatul pe teren? Afganii şi-au continuat ocupaţia lor seculară de bază, de a se ucide unii pe alţii. Singura diferenţă este că astăzi au arme mai bune.
Ce caută atunic occidentalii în Irak şi Afganistan? Pentru ce mor soldaţii lor? Pentru a încerca să aplaneze tot felul de conflicte sectare izvorând din diverse interpretări ale aceleiaşi religii? (Sau chiar mai crede cineva că în spatele acestor războaie se află “fabricanţii imperialişti de armament” în frac şi cu trabucul în gură?) Răspunsul oficial este “legitima apărare”. Dacă nu mergem să-i eliminăm pe terorişti în bîrlogul lor, vin ei la noi, aşa cum au venit la New York, Washington, Londra, Madrid, etc. Dar i-am eliminat? Sau i-am ajutat să-şi îngroaşe rândurile?
Se spune că jumătăţile de măsură nu dau niciodată rezultate. Ori faci orice până la capăt, ori nu faci nimic. Dar astăzi nimeni nu se gândeşte în occident la ocuparea totală a Irakului sau la bombardarea Afganistanului cu arme nucleare. Şi atunci? Să nu facem nimic când suntem atacaţi la noi acasă? Cum ne putem apăra totuşi de plaga monstruoasă a terorismului internaţional?
Din nefericire nu există prea multe soluţii. Dar taberele şi cuiburile de terorişti pot fi bombardate de la mare distanţă, “militanţii”pot fi urmăriţi şi eliminaşi peste tot în lume, guvernele care îi găzduiesc pot fi penalizate şi, poate cel mai important, cei care li se opun trebuie încurajaţi şi ajutaţi moral şi material pe cât posibil. Pentru că în ultimă instanţă, cred că schimbarea va veni tocmai de la oamenii în mijlocul cărora trăiesc aceşti terorişti şi care suferă de pe urma acţiunilor acestora. Răsturnarea comunismului în Europa a demonstrat că se poate.
Dar nu mă contrazic? Dacă “ei nu sunt ca noi”, nu se vor revolta, poate Sharia şi modul lor de viaţă “tradiţional” sunt în definitiv ceea ce îşi doresc. Dacă alegerile din Fâşia Gaza au fost într-adevăr libere şi palestinienii de acolo au votat pentru Hamas din convingere şi nu de frică, atunci ştim care este atitudinea majorităţii din teritoriu faţă de Israel. Dacă după toate declaraţiile sale din ultimii ani preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad va fi reales din convingere şi nu de frică, atunci vom şti ce crede majoritatea populaţiei iraniene despre Israel, despre SUA şi despre restul lumii neislamice. Vom şti exact unde stăm şi poate atunci vor amuţi şi “oamenii de bine” liberali care îi acuză pe anglo-americani de toate relele din lume, de “înăbuşirea culturilor diferite” şi care pledează în favoarea unui dialog cu “talibanii moderaţi”. (Ce este însă în acest context un “moderat”? Un taliban care nu filmează decapitarea unui reporetr american răpit şi pune filmul pe Internet? Care care nu bea sângele duşmanului prins, torturat şi ucis? Distincţia îmi scapă.)
Un astfel de “liberal” din România mi-a înşirat acum câţiva ani “crimele” comise de americani şi de israelieni. “Sunt, domnule, americanii ăştia ceva de nedescris şi israelienii îşi fac şi ei de cap ştiind că americanii le ţin partea”, spunea el. Am fost de acord cu el că nici americanii şi nici israelienii nu sunt uşă de biserică dar l-am întrebat apoi “dacă aţi fi obligat să trăiţi într-una din următoarele două ţări, SUA sau Rusia, pe care aţi alege-o?” “SUA” veni răspunsul după o oarecare ezitare. “Israel sau Iran”? am continuat. “Israel”, veni răspunsul, mai prompt de data aceasta. Discuţia s-a terminat aici.
Domnule Galbinski,
De ce sa mergem departe, in cautarea explicatiei pentru indulgenta fata/complicitatea cu aceste acte?
Sa ne oprim numai la cuvintelul acesta atat de iritant, „militanti” – vedeti, daca eu (scuzati-ma!) va dau cu maiul in cap ca sa va fur portofelul, sunt un talhar si un criminal, dar daca imi pun la cingatoare o salba de bete de dinamita ca sa va omor impreuna cu alti 40 de oameni intr-un autobuz sau intr-o cafenea, sunt „militant”. Nimeni nu ar accepta apararea cum ca „am militat pentru portofelul Dv” – trebuie, vorba lui Goebbels, o minciuna mai mare -si mai persistenta- decat atat…
Traim in epoca corectitudinii politice (imi asum cacofonia, parca se potriveste chiar!), epoca unde raul este edulcorat in stilul unui reality show, unde mutilarea genitala, datul cu pietre-n cap, taierea beregatei si cate altele sunt „a cultural thing”, „an age-old tradition”.
…asa incat, daca nu ma surprind aceste ecouri venind din decorul Louis XV al cancelariilor „civilizate”, apoi, iertati-ma, stramoseasca cutuma de a-ti omori sora in batai ca sa-i salvezi onoarea, e, cum sa spun,…nu prea impresionanta, deja.
Cunosc si eu mai multe asemenea cazuri petrecute in SUA. Intr-o familie, tatal a doua fete de liceu (musulmane, evident) si-a ucis fiicele pentru ca au vrut si ele sa mearga la intalniri cu baieti. Mama lor le-a imobilizat in timp ce tatal lor a bagat cutitul in inima fiecareia. Alta fata a fost tinuta strans de mama ei in timp ce tatal ei a taiat-o in doua. Un tanar sirian mi-a spus odata ca asta il asteapta si pe el daca parintii lui afla ca este homosexual. Toate acestea se datoresc exclusiv „educatiei religioase” atat de laudata de atat de atat de multi oameni!
Si totusi nu acestea mi se par cele mai groaznice lucruri, pentru ca noi nu le putem nici controla si nici anula. Insa cand am vazut ca in Rusia un rabin sef pe nume Berl Lazar s-a inhaitat cu muftiul sef (Grand Mufti Talgat Tadzhuddin) in condamnarea homosexualilor, reactia mea a fost de uluire si mai mare. Daca de la musulmani ma astept la orice, nu acelasi lucru pot spune despre rabini, care stiu totusi la ce duc condamnarile acestea bigote, unii dintre ei din experienta lor personala. Acestui rabin bigot merita sa i se arate intregul dispretz pe care il merita, pentru ca in lagarele mortii au fost atat evrei cat si homosexuali si rromi si preoti catolici, si stim cu totii rezultatul.
Cazul acestor doi sefi religiosi a devenit atat de cunoscut incat a ajuns sa fie publicat ca exemplu pana si in …Wikipedia!
Eu am devenit foarte sceptic cu privire la rolul religiilor si nu mai astept nimic bun de la ele. Mai ales „religiile cartii” au capacitatea de a face foarte mult rau, si nu vad deocamdata posibilitatea de a ne descotorosi vreodata de toate cele trei religii abrahamice. Raul facut in numele lor depaseste de sute sau de mii de ori numarul victimelor create de toate celelalte religii adunate la un loc, de la budisti la brahmani si de la shintoisti la santeria. Si tot raul porneste de la „despartirea oilor de capre” cum spune unul dintre „mantuitori”. Adica „noi, cei alesi” si „voi, cei respinsi”.
Cand oare vor intelege oamenii ca toti suntem una de fapt?
Ce as fi ales daca as fi putut sa aleg? In nici un caz o tara musulmana! Dar nici la Yerusalim nu as alege sa traiesc! De cate ori vad scoli yeshiva mi se face rau gandindu-ma la egoismul acelor rabini care ii educa pe copii prezentandu-le o lume falsa care nu exista decat in mintea lor intunecata.
Poate as fi ales vreuna din tarile unde gradul de fericire declarat de populatie este cel mai mare din lume, adica Danemarca, tarile scandinave sau poate Olanda. Evident ca nu este o simpla intamplare faptul ca locuitorii acestor tari fericite nu cred (marea lor majoritate cel putin) in bazaconii religioase.
Stimati Domni,
Cred ca tragedia nu este a religiilor abrahamice si a teologiei moderate. Ea este a grupurilor extremiste care interpreteaza textele traditionale in forme complet arbitrare, diferite de sensul lor real, moralizator. As propune sa facem diferenta intre sacru , respectiv textul traditional, cu valorile lui morale si sociale – si profan, respectiv interpretarea textului sacru intr-o forma criminala, departe de cea a gandirii autorilor lui. Nu cred ca cele zece porunci reprezinta un element de incitare la crima, ci dimportiva, la omenie, corectitudine si moralitate, impotriva crimei. Crima este in incercarea unirii intre primitivism, sentimentele antiumane si fanatism. In fond, putem vedea lucrurile si sub alta forma. Lumea este guvernata de trei elemente:vointa lui Dumnezeu, vointa omului si legile naturii. Vointa lui Dumnezeu este ca toti oamenii sa traiasca si sa se respecte reciproc: de aceea Dumnezeu a creat lumea. Dar odata cu crearea lumii, omul a primit si dreptul liberei alegeri; el are de ales intre bine si rau, fanatismul fiind raul, pacatul; un singur fanatism este si poate fi ingaduit, adevarul. Cel de al treilea fenomen este cel al legilor naturii, care odata formulate, functioneaza paralele cu vointa lui Dumnezeu si cea a omului. Adica, Dumnezeu vrea viata pentru fiecare. Un criminal omoara alt om; el porneste la aceasta actiune din propria lui vointa, opusa vointei lui Dumnezeu, chiar daca afirma ca face acest lucru in numele lui Dumnezeu, al unui Dumnezeu pe care nu il cunoaste si nu il intelege. Legile naturii urmeaza mai departe:victima lovita cu cutitul, injunghiata, nu mai poate rezista fizic, nu mai poate trai, moare. Actul este impotriva vointei lui Dumnezeu, care a creat omul dupa chipul si infatisarea Lui; deci, cel care loveste un om, mai grav, care il omoara, este ca si cum l-ar lovi pe Dumnezeu Insusi, Creatorul omului. Nimeni nu are dreptul sa se autonumeasca judecator in locul lui Dumnezeu.Crima facuta in numele lui Dumnezeu este mai grava chiar decat o crima obisnuita. Aici putem adauga ca, afara de crima obisnuita, a unui delicvent care il loveste pe un om pentru a-l jefui, exista o supra-crima, care din punct de vedere juridic ar putea fi denumita „monstruozitate”. Cei care comit asemenea acte nu sunt miliatnti, ci monstri.
Un alt aspect este cel al victimei. Indraznesc sa ma refer la teza juristului Beniamin Mendelssohn (1900-1998), originar din Romania, care a trait la Ierusalim din 1951 pana la sfarsitul vietii, creatorul victimologiei ca stiinta. Din punctul lui de vedere, ca si al stiintei victimologiei, victimele sunt atat cei ucisi, cat si ucigasii, dar din puncte de vedere diferite. Criminalul trebuie pedepsit pe masura faptelor sale, autorul unei monstruozitati de asemenea. Dar trebuie sa ne amintim ca el insusi este o victima a societatii, dupa cum cel ucis este o victima nu numai a criminalului insusi, ci si a societatii. Societatea este cea care trebuie sa ia toate masurile necesare, in timp, pentru a preveni asemenea fapte grave. Nu pot propune prea multe solutii; as propune in primul rand educatia, precum si transformarea organizatorica, incurajarea mobilitatii geografice si sociale, imbunatatirea situatiei economice, incurajarea teologiei pacii, omeniei si adevarului, a respectului pentru om. Lupta trebuie sa fie nu impotriva religiei, ci impotriva fanatismului religios, a crimei si a monstruozitatii, tocmai pe calea cultivarii valorilor morale si a dragostei de om, care apar in Cartile Sfinte. Dragoste, chiar nemotivata, in locul urii gratuite, nemotivate.Indiferent ca fanaticul extremist este muftiu, rabin sau preot, el trebuie respins, fiind ales teologul musulman, evreu sau crestin care promoveaza teologia omeniei si a respectului fata de om si de viata, alaturi de respectul fata de Dumnezeu.
In privinta atitudinii populatiei palestiniene fata de Israel, ca si a Iranului fata de Israel, acest lucru este evident, asa cum rezulta din alegerile din teritoriiile palestiniene, sau din Iran. Nu este vorba de interpretarea figurativa a rezultatelor alegerilor, sau de interpretarea lor politizata (din cauza presiunilor politice, militare, etc.). Este vorba de rezultatele reale si de guvernele si guvernantii legali care apar in urma alegerilor, chiar daca lumea occidentala ar vrea pe altii, potriviti ei in mod relativ, dar care au fost infranti in alegerei si nu vor sa-si paraseasca posturile pe care le-au pierdut deja…Poate ca lumea musulmana are – inca – valori diferite de cele ale lumii iudeo-crestine euro-americane. Intrebarea este in ce masura trebuie de actionat nu pentru distrugerea in masa a lumii musulmane – aceasta ar fi de asemenea o monstruozitate – ci pentru transformarea treptata a gandirii oamenilor din aceasta lume. Fenomen sau efort care ar putea dura generatii sau chiar zeci de generatii. Este problema contactului intre civilizatii, uneori chiar si a socului ciocnirii intre civilizatii. Poate ca solutia ar fi – deocamdata – interzicerea exportului de arme si cunostinte tehnologice legate de inarmare in tarile apartinand acestei lumi. Aceasta ar insemna totusi izolarea lor partiala, pastrandu-se legatura cu ele in alte privinte. Sa ne amintim ca o asemenea interdictie a existat in Europa in evul mediu tarziu si in apoca Renasterii. Sau, prefer sa spun ca, deocamdata, inca nu stiu..
Cu deosebit respect,
lucian-Zeev Herscovici
Domnule Herscovici, de multa vreme astept sa apara in discutii aceasta idee!!
Si pot sa va spun ca ma bucur foarte mult ca ca dvs ati pus-o, pentru ca va simpatizez; stiu ca aveti o fire buna si sunteti o persoana morala.
Dar, evident ca nu sunt de acord cu nimic din ceea ce spuneti! Cand am putin timp liber, va voi raspunde punct cu punct!
D-le Galbinski,
Fraza pe care dv. ați găsit-o, probabil, la André Malraux, eu am găsit-o în romanul lui Herbert Le Porrier, „Le Médecin de Cordoue”, o biografie romanțată a lui Maimonide (Rambam). Dar acolo, este citată de rabinul Maimon, tatăl eroului, dintr-un poet ARAB, Al Mrô, din secolul al XII-lea. Am citit cartea atât în versiune franceză, cât și într-una spaniolă. Traducerea era aproape literală (în spaniolă, („La vida no vale nada, pero nada vale una vida”). Dar se pare că fundamentaliștii musulmani de astăzi nu-și conduc acțiunile după…spusele poeților! Dacă găsiți cartea lui Le Porrier, v-o recomand cu căldură, este o încântare! Același citat este reluat de Cesar Vidal, într-o trilogie dedicată lui Maimonide, „El médico del Sultan”, un soi de roman documentar, de astă dată. Numai că trebuie să văd și… bârna din ochiul nostru: aici, în Israel, ultrareligioșii (care se confundă tot mai mult, politic, cu extremiștii de dreapta), trăiesc pe spinarea Statului, susținând că fără ei, „păstorii noștri spirituali, niciodată destui”, nici n-ar exista Statul Israel. De bună seamă, nici ei nu l-au citit pe Maimonide?!, care în „Ghidul pentru cei rătăciți” scrie că nu va fi primită rugăciunea evreului, oricât de evlavios, dacă nu-și câștigă pâinea cu sudoarea frunții! Ce-i drept, trebuie totuși să păstrăm proporțiile! Pentru un soldat evreu, sau un evreu, în general, viața unui om are totuși un preț, indiferent ce susțin naționaliștii antisemiți de toate culorile, chiar și din țările UE. Vezi ultimul „poem” al lui Günter Grass!
@Dorian Galbinki –Cum se face atunci că această “minoritate” câştigă teren peste tot în lumea musulmană ?
E o „reactie de aparare” (defense mechanism) a unei culturi istoric majore si cu un numar mare de membrii. Cultura ce e confruntata cu efectul coroziv a cea ce numim, vag, „cultura Occidentala”, „Vestul”. E e un intreg ansamblu de norme si valori, ceva greu de definit dar usor de recunoscut si ceva implicit (deci de ne-evitat) in orice produs cultural si tehnologic de origine „vestica” din ultmii 200 de ani („post-Enlightenment”).
„Vestul” e o cultura ce a devenit globala-universala si care „dizolve” orice alta cultura/”identitate” traditionala, religioasa si chiar si etnica.
De aici si contra-reactiile. „Islamul e sub atac” asa cum corect observa Bin Laden, doar ca atacul nu e doar militar, nu militar in primul rand, cat spiritual-cultural si vine din toate directiile, chiar si in combinatiile de culori dintr-un ambalaj comercial.
Reactie de aparare cam agresiva in cazul Islamului, desigur, dar daca nu vor „reusi” vor „dispare” ca forta reala (ca sursa vitala de valori) la fel cum s-a „diluat” si „atrofiat” si Crestinismul (cel real, cel de tip medieval) in Europa si America. Simpla schimbare a statutului femeii in Islam dupa modelul Vestic ar fi suficient sa il „ruineze” ca sistem moral-ideologic.
Nu toate culturile reactioneza la fel confruntate cu astfel de amenintari „existantial-identitare”. Vestul a fortat (militar) in sec. 19-lea „deschiderea” a Indiei, Japoniei, si apoi a Chinei, dar culturile respective sau transformat si sau adaptat devenind de tip „vestic” in prezent (nu complet desigur dar imens transformate comparativ cu ce erau).
Se va transforma si Islamul, nu are de ales. Chiar daca „occidentalii” propiu zisi („blonzii cu ochi albastrii” ce il obsedau pe Ahmadinejad intr-un discurs „anti-colonial”, anti-Vest), chiar daca ei dispar rapid demografic si EU&US vor fi „cucerite” demografic de imigratie, chiar si atunci cultura vestica si efectul coroziv-desintegrator al acestei culturi va ramne omniprezent in tot restul lumii si deci va continua sa ‘atace’ Islamul.
Se vor ‘ocidentaliza’ si musulmanii doar ca trebuie sa mai treaca inainte prin ceva „convulsii” si manifestari ostentativ-agresive de hiper-islamism, hiper-ortodoxism islamic. Sunt „regresii” temporare. Pacat desigur de cei care sunt/si vor mai fi victime ale acestui proces cultural (ca in masacrul de la Bilge din articol).