Câteva fapte şi un zvon. Faptele sunt legate de foarte probabila scădere a cotei de popularitate a preşedintelui, relevată şi de recentele sondaje de opinie.
Că sondajele nu se înţeleg între ele la scoruri, adesea nici la ierarhii, că au obscure tendinţe manipulative e limpede, dar am analizat acest fapt în ediţia online de vineri. Dar aşa trase de păr cum sunt, sondajele surprind totuşi nişte tendinţe, una dintre acestea fiind tocmai scăderea cotelor de popularitate şi de încredere ale dlui Traian Băsescu.
De altfel, nici nu am fi avut nevoie de vreun sondaj pentru a şti acest lucru – exercitarea puterii uzează oricum, iar asocierea cu o guvernare ciudată din start şi nimerită la volanul ţării pe fondul crizei economice nu putea ameliora situaţia. Probabil, pe acest fond a apărut şi zvonul că dl Băsescu ar avea de gând să renunţe la încercarea de a obţine în toamnă un nou mandat prezidenţial. Am citit şi câteva analize plecate de la acest zvon, unele luându-l în serios şi trasând paralele amuzante cu situaţia dlui Constantinescu din anul 2000 şi renunţarea acestuia la o nouă candidatură, altele ridiculizându-l pur şi simplu, cred eu că pe bună dreptate.
Nu ştiu dacă acest zvon a fost lansat din taberele adverse dlui Băsescu, dinspre ceilalţi candidaţi anunţaţi sau posibili, ca un fel de autoîncurajare, ori chiar din cea a dlui Băsescu, ca un balon de încercare ori un fel de încercare subtilă de descurajare a adversarilor. Dar ştiu că e un zvon complet nerealist, începând chiar cu diferenţele psihologice structurale dintre cele două persoane aduse forţat în comparaţie.
În vreme ce toată personalitatea dlui Constantinescu, oricât de supravegheată ar ieşi în general în lume şi oricâte puseuri de energie i-ar fi fost induse din exterior, e clădită pe un fond astenic-depresiv, cea a dlui Băsescu nu are nimic depresiv în ea, ba din contră, aş spune că e fundamentată pe excese de sens contrar. Dl Băsescu n-ar putea deci renunţa la o bătălie pe motivul că sondajele îl arată în scădere de formă, nici n-ar fugi din faţa unor adversari, oricare ar fi aceştia, de la opinia publică la eventualii contracandidaţi. Domnia sa are o structură, în mod esenţial, centrată pe luptă şi fundamental conflictuală. Dacă nu are adversari, şi-i caută şi chiar şi-i creează.
Cu cât situaţia este mai complicată şi mai dificilă, cu atât se mobilizează mai bine, cum deja a şi arătat-o în mai multe rânduri de alegeri în nume propriu. Ba chiar cu puterile sale a tras mult mai înainte decât şi-ar fi imaginat actorii alcătuirii politice precare precum Alianţa D.A. de acum vreo cinci ani sau PDL-ul de toamna trecută. Eu nu spun că aşa este bine, poate ar fi fost de preferat ca România să fi avut un preşedinte mai aşezat, spun doar cum stau lucrurile. Iar după cum stau acestea, deocamdată, orice ar spune sondajele şi oricare ar fi zvonurile, eu nu întrevăd un adversar care să-i pună în pericol cu adevărat şansele dacă se decide pentru o nouă candidatură. Şi, oricum, dacă vreun candidat chiar s-a decis să-l învingă pe actualul preşedinte, n-ar fi rău să ştie că nu prin zvonuri şi sondaje măsluite acest lucru ar putea deveni posibil.
Nu, Traian chiar nu e Emil!
Acest articol a apărut inițial în Cotidianul cotidianul.ro