Omul Nou nu e invenţia comunismului. Cu toate acestea, dintre toate tipologiile de Oameni Noi care umblă astăzi liberi prin societatea românească, de departe cel care parazitează exasperant existenţa noastră de zi cu zi este Omul Nou comunist.
În cartea sa, „Mitologia ştiinţifică a comunismului” (Bucureşti, Editura Humanitas, 2005), Lucian Boia desfăşoară o convingătoare şi pertinentă argumentaţie pe această temă. Omul Nou e multilateral dezvoltat, dispreţuieşte proprietatea privată şi nu crede în intelectuali. Însă principala trăsătură care îl trădează oriunde şi în virtutea căreia se simte veşnic o victimă a celorlalţi (oricare ar fi ei) este impresia că statul e un fel se peştişor de aur a cărui singură datorie este să îi dea casă, să-i ofere o slujbă, să-i dea o primă de porc, haine sau miel şi să-l doteze eventual cu o butelie. Obişnuit să facă totul în colectivitate, Omul Nou comunist nu îşi poate asuma responsabilităţi. Singurele sale acţiuni individuale sunt cele legate de satisfacerea necesităţilor fiziologice (şi aici simte câteodată nevoia de a fi privit). Obişnuit cu fantezista idee că toţi suntem egali, Omul Nou comunist are şi câteva sloganuri care îi definesc evoluţia în postcomunism: „noi muncim, nu gândim” şi „nu ne vindem ţara”. Îi întâlneşti iarna prin crâşme infecte înjurând guverne, vara în faţa porţilor sau la mari întruniri electorale unde se dă (aceasta este sintagma care-i place: „se dă”) un mic şi o bere.
Vă imaginaţi cu ce zdruncinare interioară (uneori şi exterioară) a întâmpinat Omul Nou postcomunismul. Abia creat în laboratoarele comuniste, el intra complet inadaptat într-o lume pe care n-o putea înţelege. Ierarhiile cu care fusese obişnuit riscau şi ele să fie rediscutate. Omul Nou, însă, a găsit şi soluţia: negarea absolută, negarea a tot ceea ce nu făcea parte din adn-ul ideologic din care fusese zămislit. Şi astfel, s-au născut câteva clişee discursive al căror unic scop este să confere Omului Nou confortul interior de care are nevoie. De pildă, cei bogaţi sunt obligatoriu hoţi. În subtext, ideea se traduce în felul următor: „nu eu însumi sunt vinovat pentru că nu trăiesc mai bine, de vină este onestitatea care mă defineşte, eu nu fur şi tocmai de aceea nu sunt bogat”. Sau, elitele (medici, ingineri, profesori, magistraţi etc.) sunt inutile şi corupte, ele trăiesc din sudoare clasei muncitoare. Dispreţul pentru intelectuali este aici plenar. După ce zeci de ani a depăşit planuri cincinale, Omul Nou nu înţelege de multe ori „la ce e buna cartea”. Utilitatea unui individ se traduce pentru el în numărul de şuruburi pe care le poate produce într-un interval de timp dat.
O imensă nostalgie îl animă pe Omul Nou: nostalgia cozilor la pâine, nostalgia secretarului de partid care îţi putea repartiza oricând o garsonieră, nostalgia furatului de la locul de muncă, nostalgia zilelor de 1 mai şi 23 august… O, tempora! Unidimensional şi daltonist, el caută şi astăzi o coadă la care să se aşeze, vreun şef de stat căruia să-i strecoare în podul palmei o anonimă şi (tristă realitate!) uneori reuşeşte. Înghesuit în blocuri insalubre, obişnuit să-şi asculte vecinii cu paharul lipit de ziduri sau cu alte mijloace mai sofisticate, Omul Nou este invaziv. El nu cunoaşte noţiunea de „intimitate”, te agresează cu măruntele lui invidii, cu măruntele lui comploturi, cu măruntele lui convingeri. Îşi bârfeşte nevasta în crâşmă şi îşi caută vechii prieteni ajunşi în posturi-cheie pentru a asigura odraslelor – altfel competente, nu încape vorbă! – un viitor luminos.
Dacă discuţi despre ţară, Omul Nou ştie întotdeauna ce e în neregulă (cum ar putea să nu ştie?!). În primul rând, toţi tinerii din ziua de azi sunt „neieducaţi” (şi în timp ce îţi spune asta scuipă coji de seminţe), politicienii sunt cu toţii hoţi (cu excepţia zilei în care i-au bătut la poartă şi l-au târât la vot contra câtorva lei noi), „ruşii vrea să ne ia Moldova” şi – evident – „ungurii vrea sa ne ia Ardealul” .
Recunoaşteţi tipologia? Omul Nou nu poate să dispară prin decret şi nici nu e interesat de ce s-a întâmplat în 1989. El trece senin peste toate, votează atunci când i se cere şi ar fi în stare să colecţioneze şi capace de bere daca cineva i le-ar da gratis. Cum îl puteţi recunoaşte? Eu unul le recunosc privirea opacă, mai mereu plecată în pământ, îi recunosc după modul în care ţipă atunci când sunt în colectivitate şi după şoaptele umile de sclavi atunci când discuţia se poartă faţă în faţă.
Domnule profesor Ivancu,
Acesta este un articol la care subscriu intrutotul.
Am insa o singura problema.
Daca corelam cele spuse de dvs cu cele obtinute de dl Clej in sondajul legat de spalarea creierului in comunism si nu putem sa nu corelam lucruri intrutotul corelabile, se naste intrebarea: ce pot face cei care nu sunt „oameni noi” ca sa reduca impactul unei majoritati(acesta era si sensul in care la un alt articol al dvs eu am citat declaratia cinstita, singura cred, spusa de Adrian Nastase in activitatea lui politica referitoare la acea falie intre cele doua romanii, pe care sper ca dvs sa o fi inteles de atunci, chiar daca nu era intrutotul in topica articolului dvs)si ca fereasca Dumnezeu sa nu devina si ei prin molipsire oameni noi, caci nu cred ca putem face un auschwitz pentru ei?
Mi se pare fie o lipsă a sensului proproțiilor și lipsă de sensibilitate, fie cinism, să folosești numele lagărului de la Auschwitz în contextul acestui articol
Domnule Atanasiu,
Personal nu cred ca Omul Nou comunist poate contamina pe cineva. E atat de prost construit, atat de inadaptat si provoaca in mod constant repulsie. Nici nu cred ca e posibil sa ii izolam cumva, asa cum cred ca ati sugerat dvs. Intr-un alt articol pentru revista Acum vorbeam despre faptul ca nu cred ca putem sa comunicam cu prostii… atitudinea mea individuala este sa ii ignor. Este perfect valabil si pentru Omul Nou comunist. Eu unul ii ignor…nu stiu daca e o solutie si nu gasesc o alta rezolvare. Consider insa ca a incerca sa ii aducem catre ceea ce noi consideram normalitate e inutila.
Suntem, toti cei care am prins macar ciclul primar in comunism, „oameni noi”. Nu am apucat sa ni se spele creierele in totalitate, dar am fost educati in anii 90 de oameni care erau produse ale modelului „omului nou”. Parinti nostirii au fost „oameni noi”. Intr-o masura sau alta „omul nou” e in fiecare din noi. E in incultura celor care asculta manele, in refularile sexuale ale celor care o considera pe Sexy Braileanca o vedeta nationala, e in nesimtirea civica a celor care nu merg la vot pentru ca acum nu mai sunt obligati de stat sa o faca. Si exemplele pot continua.
„Omul nou” traieste in fiecare dram al societatii romanesti caracterizata de incultura, resemnare, lipsa de spirit civic, nationalism, nostalgie fata de comunism. El va trai inca vreo jumatate de secol. E nevoie sa disparem fizic noi, cei nascuti in anii 80, si, poate chiar si cei nascuti in anii 90, pentru ca „omul nou” sa dispara.
Domnule Simion,
Interventia dv. ma descumpaneste. Sa vina cineva care sa spuna: „raul este si in mine si nu va dispare decat odata cu mine” este de-a dreptul cutremurator.
Va asigur ca nu este asa. Nu trebuie sa ai o inteligenta stelara, nici o constiinta nepatata si nici sa fii intr-un mediu neprihanit ca sa devii mai bun. Nu trebuie decat sa fii cinstit cu tine insuti si sa crezi ca nu totul este iremediabil murdarit pe lumea asta.
Probabil oameni cu retorica dv. sunt dintre cei mai curati din societatea romaneasca. Va rog sa ramaneti alaturi de noi si va veti convinge ca noi suntem intr-o stare avansata de vindecare in raport cu minciunile care au spalat atatia oameni pe creier. Nici unul dintre noi n-am fost asa dintotdeauna, dar impreuna ne e mai usor sa gasim aerul curat de care de fapt toti avem nevoie.
Adi, iata unul dintre multele subiecte asupra carora nu suntem de acord. Nu cred ca Omul Nou traieste in fiecare dram al societatii romanesti.
Daca ar fi fost asa, nu ar fi existat nici rezistenta din Fagaras, nci Elisabeta Rizea si nici altii. E adevarat ca sunt exemple insulare, insa, chiar si insulara, normalitatea exista. Ca nu e majoritara, ma rog… aici mai e de lucru. Nici nu cred ca a nu merge la vot e „nesimtire civica”. Noi am mai discutat subiectul asa ca nu insist. Ideea e ca votul exercitat in afara unui minim discernamant e o risipa.