Trăim într-o ţară în care mass media principale sunt controlate de un singur partid, care cu aroganţă şi cinism promovează politica de „spălare a creierilor” a propriilor concetăţenii. Aceluiaşi partid sunt subordonate justiţia, poliţia şi serviciile de informaţie.
Să începem cu unele constatări cu privire la realităţile moldoveneşti. Trăim într-o ţară în care mass media principale sunt controlate de un singur partid, care cu aroganţă şi cinism promovează politica de „spălare a creierilor” a propriilor concetăţenii. Aceluiaşi partid sunt subordonate justiţia, poliţia şi serviciile de informaţie. Şi aceasta se întâmplă în pofida faptului că în Constituţia ţării „uzurparea puterii” este calificată drept cea mai gravă crimă. Or, dacă să fim consecvenţi în estimările noastre, apoi în Republica Moldova nu există nici partidul de guvernare. În realiate, în Republica Moldova totul decide o singură persoană, ea fiind înconjurată de o ceată de lingăi, născuţi castraţi în ceea ce priveşte orice vlăstar de demnitate. Mai grav este că orice manual de politologie ne oferă un singur răspuns privind esenţa unui asemenea regim – autoritarismul.
Comportamentul acestui clan autoritar demonstrează cu prisosinţă că membrii lui în realitate nu au nevoie, ba chiar resping orice apropiere de UE. Deoarece, orice comunicare cu UE presupune că acest regim trebuie să mimeze existenţa statului de drept, a democraţiei politice, respectarea drepturilor omului, lupta cu corupţia etc.. Totodată, comportamentul acestui clan în ultima campanie electorală a demonstrat că membrii lui au ce pierde! Deoarece, „doctrina politică” a acestui regim se reduce la împărţirea printre „membrii familiei” a profitului obţinut în urma traficului de droguri (de ce justiţia moldovenească tace despre „accidentul” din 17 matrie 2008 cu cele 200 kg de heroină?), contrabandă, preluarea controlului asupra celor mai „mustoase” domenii ale businessului autohton, monopolizarea importului şi impunerea preţurilor „europene” la orice second hand importat, digerarea banilor publici etc. După opt ani de aflare la putere clanul s-a debarasat de orice complexe în ceea ce priveşte comunicarea cu restul lumii. Cândva, în 2001, unii dintre ei se mai fâsticeau să se declare „comunişti”. Or, în situaţia când Republica Moldova nu prezintă nici un interes pentru nimeni, nimenui nu-i pasă că un clan se menţine la putere prostind lumea cu momeala de „comunism”. Mai mult, membrii clanului au înţeles că principalul e să te menţii la putere. Restul nu contează. Oricum, restul lumii, inclusiv birocraţia europeană, va discuta şi va accepta „puterea reală”. Oare cineva cu adevărat se aştepta la modificarea componenţei comisiei create de Voronin în urma sugestiilor lui Topolanek şi Solana?
Un singur lucru perturbează acest tablou idilic pentru membrii clanului – alegerile. Mai ales după ce acest clan s-a prezentat destul de palid în alegerile locale din 2007. Şi este clar de ce – în asemenea alegeri, „icoana” lui Voronin nu totdeauna a putut compensa mediocritatea membrilor PCRM la nivel local. În schimb, în campania electorală din 2009 clanul a folosit toate pârghiile unui regim autoritar pentru a prosti şi intimida lumea şi a se menţine la putere.
Ce e de făcut? E târziu deja să strigăm despre fraudarea alegerilor, mai ales după ce opoziţia şi-a ridicat cele 41 de mandate. Trebuie să reieşim din ceea ce este. În fond, pentru a se reaşeza definitiv la putere, clanului îi lipseşte un singur vot, fără de care nu poate fi ales un nou preşedinte al ţării. Regulile nescrise ale politicii autohtone nu prea ne lasă loc pentru iluzii – mai multă lume este ferm convinsă că cei din opoziţie se vor îmbulzi pentru a se alege cu titlul onorific de „trădător”! Cert este, că dacă clanul PCRM va reuşi să impună vre-o marionetă în funcţia de preşedinte al ţării, după aceasta va urma un şir de răfuieli („zacistka”) cu tot ce poate fi numit opoziţie. Şi nici mandatul de deputat nu o să-i apere pe acei care vor mai îndrăzni să se declare în opoziţie faţă de clan.
Totuşi, declaraţiile celor din opoziţie, deocamdată cel puţin, sunt destul de categorice, atunci când ei promit că vor aduce situaţia la alegeri anticipate. Şi, atâta timp cât mai avem parte de iluzii, să căutăm soluţii. Pornim de la ipoteza, că numai alegerile anticipate ne oferă o şansă de a înlătura de la putere, pe cale paşnică, acest clan. Care sunt momentele slabe ale acestui scenariu, fără depăşirea cărora el este sortit eşecului? Ele sunt evidente.
În primul rând, pericolul principal îl reprezintă „rânza basarabeană”. Deoarece, scenariul optim de alegeri anticipate presupune că tot ce poate aduce succes trebuie să fie adunat şi aranjat într-o singură listă anti-comunistă. Numai în asemenea caz există şansa ca lista comună democratică, în pofida pagului electoral de 6%, să obină mai multe mandate decât PCRM cu „icoana” lui Vladimir Voronin în frunte. Ceea ce înseamnă că trebuie să fie date la o parte ambiţiile personale, laolaltă cu pretinsele doctrine. Omeneşte este lesne de înţeles, că nu toţi cei care s-au ales cu mandatul de deputat în urma scrutinului din 5 aprilie sunt încântaţi de perspectiva de aşi risca „vrabia din mână”, lansându-se în alegeri anticipate. Prin urmare, acestor persoane trebuie să li se ofere cele 41 primele locuri pe lista comună. Ideea este simplă – chiar în cazul repetării rezultatului din 5 aprilie, ei nu vor pierde nimic. Celelalte locuri pot fi distribuite printre reprezentanţii celorlate partide politice care vor fi gata să participe la această tentativă de salvare a democraţiei. Repet, dacă se conştientizează importanţa momentului şi se depăşesc ambiţiile, apoi este uşor de întocmit o listă comună, pornind de la rezultatele scrutinului din 5 aprilie.
Celălat moment slab al scenariului cu alegerile anticipate este situaţia cu mass media. Deoarece, nu are rost să mergi la alegeri anticipate dacă nu va fi distrus monopolul PCRM asupra mass media. Cert este, că clanul de la putere nu are de gând să renunţe la acest instrument eficient de manipulare a opiniei publice. Trebuie să recunoaştem, că evenimentele din 7 aprilie au fost prezentate de către media holdingul comunist într-un asemenea mod, încât însăşi Paul Joseph Goebbels le-ar fi pus nota 10! Ceea ce înseamnă, că acest media holding trebuie să fie adus în conformitate cu cadrul legal existent. Cum? Păi, cine poate opri pe cetăţenii care luptă (paşnic) pentru respectarea prevederilor Constituţiei (Art. 34) şi a Codului Audiovizualului? Fireşte că, în mod tradiţional, pot să ne încurce lenevia, frica, trufia etc.. Dar, nu şi demnitatea unui cetăţean, care se vrea liber într-o ţară democratică. Cu condiţia că reuşim să mai adunăm ceva la grămadă din această demnitate…
De, mai rămân careva momente. Cum, de exemplu, de mobilizat societatea şi de asigurat participarea activă la eventualul scrutin inclusiv a celora, care la 5 aprilie au plecat la frigărui, şi nu au participat la alegeri? Cum trebuie să arate acel mesaj, care să fie suficient de convingător în raport cu demagogia agresivă a clanului de la putere? Or, rândul acestor probleme va veni doar dacă se va ajunge la alegeri anticipate, şi dacă va fi întocmită lista comună. Consider, că atingerea acestor două scopuri va constitui un şoc demoralizator pentru clanul comunist, şi va oferi celor de pe lista comună dreptul moral de a se prezenta în faţa alegătorilor în calitate de o alternativă credibilă.
Cam atât. Încă un scenariu idealist pentru epava statlităţii moldoveneşti. Mai ştii?
Oazu Nantoi este analist politic și candidat la alegerile parlamentare pe lista Partidului Democrat, care nu a trecut pragul electoral. Articolul a apărut inițial pe pagina azi.md