Cel pe care îl ştiam critic literar la revista “Luceafărul”, în ultimii ani mai puţini glorioşi de până la Revoluţie, s-a retras din viaţă în dimineaţa zilei de 30 noiembrie 2008, la vârsta de 55 de ani, şi a fost înmormântat la Mănăstirea Pasărea, lăsând în urma sa un mare semn de întrebare. S-a afirmat în critica literară la “Luceafărul” şi nu scria deloc rău despre tinerii debutanţi, dar şi despre poeţi de anvergura lui Cezar Ivănescu ( prefaţa volumului său de versuri de la BPT). Lucrurile au început să se tulbure iremediabil când Artur Silvestri a lansat un serial lung şi incredibil, prin virulenţa acuzaţiilor împotriva celor de la “Europa liberă”, cu informaţii şi detalii atât de uimitoare, încât pentru toată lumea avea să devină clar că ele nu pot proveni decât din arhivele fostei Securităţi comuniste. Acest serial, căruia i-a dat drumul în ultimii ani ai dictaturii ceauşiste, când Securitatea îşi consuma ultimele fumigene din arsenal, l-a scos practic pe criticul literar Artur Silvestri din viaţa literară, după 1989. Dar nu şi din viaţa publică. Dimpotrivă!
Răsturnările spectaculoase din destinul personajului nebulos numit Artur Silvestri (Târnăcop, pe numele său real) sunt aproape o ilustrare didactică a ideii că Securitatea lucra la toate capetele sale de caracatiţă activă, decisă să nu piardă, oricât ar fi fost de imprevizibil viitorul. Imediat după 1989, îl regăsim pe virulentul duşman al “Europei libere”, atât de bine informatul critic literar Artur Silvestri, reciclat în teologul pios care l-a însoţit pe patriarhul Teoctist în retragerea sa de trei luni la Mănăstirea Sinaia (cea cu călugărul homosexual, recompensat după liniştirea apelor cu stăreţia Mănăstirii Cernica, unde a declanşat un scandal zgomotos de presă). După reaşezarea liniştii iliesciene în ţara bulversată de evenimentele din decembrie 1989, scăpate câteva zile de sub control, duhovnicul-bodyguard al patriarhului Teoctist îşi dă un doctorat, într-o universitate obscură din Spania, şi un altul, la o universitate şi mai obscură din India, după care revine în forţă în spaţiul public ca …expert pe noua piaţă imobiliară din România. În această calitate, îşi pune pe picioare o reţea mediatică de nişă, Casa Lux, care include şi o puzderie de publicaţii utilitare, cu imens succes la gospodinele singuratice şi neconsolate. Dar în această afacere extrem de profitabilă, Artur Silvestri o va scoate în faţă pe fermecătoarea sa soţie, Mariana Brăescu, ziaristă pe vremuri la Scânteia Tineretului, în umbra căreia va lucra ani de zile la viitoarele sale proiecte financiare şi mediatice.
Artur Silvestri va ieşi din nou la vedere, în presa de mare tiraj, după mai mulţi ani, cu un look total schimbat, binecunoscuta sa mustaţă, neagră ca pana corbului, extinzându-se într-o stufoasă barbă teologală, care îi va acoperi toată faţa. Ii regăsim imaginea acestei noi identităţii ilustrând texte extinse din cotidianele Evenimentul zilei sau Libertatea, unde dă sfaturi de specialitate pentru viitorii investitori în afaceri, în calitate de coordonator al rapoartelor anuale ale Institutului de Consultanţă Imobiliară, pe care îl conduce. În paralel, îşi pune pe picioare şi extinde reţeaua Intermundus, “un întreg imperiu mediatic online”, cum spune Mariana Brăescu, cu zeci de publicaţii sub umbrela bogatei Asociaţii Române pentru Patrimoniu (ARP), care recompensează cu premii anuale inclusiv scriitori pe care nu te-ai fi aşteptat să-i regăseşti în această zonă. Considerat de emulii săi “istoric al civilizaţiilor şi promotor cultural cu activitate enciclopedică”, Artur Silvestri înfiinţează inclusiv o Asociaţie a Scriitorilor Creştini, care îi ademeneşte pe mulţi creduli, sau veleitari necompetitivi, majoritatea colaboratorilor extrem de activi ai acestui imperiu parând că provin, după modul asemănător cum scriu, din aceleaşi laboratoare care pot scoate pe bandă produse standard, cu elemente constante în profilul textual, uşor identificabile.
În tot acest timp, cât a rămas în umbră ca scriitor, nefiind menţionat nici măcar în generosul Dictionar biografic al scriitorilor români (Aurel Sasu), Artur Silvestri a publicat 14 cărţi, la propria editură, desigur, care îi conturează proiectul său mai amplu, numit România Tainică, foarte aproape ca tematică şi ideologie literară de cărţile lui Pavel Coruţ. Între aceste cărţi, vom regăsi o monografie dedicată, inevitabil, vieţii şi activităţii patriarhului Teoctist, şi o alta, intitulată Modelul “Omului Mare”, care îl are în centru pe Antonie Plămădeală, fostul mitropolit controversat al Ardealului, în perioada comunistă. Îi prefaţează cărţile, sau scriu admirativ despre ele, în publicaţii undergound, nume sonore de talia acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, sau acad. Constantin Ciopraga. Surprinzător de numeroşii colaboratorii ai lui Artur Silvestri anunţă în perspectivă proiectul a cel puţin patru voluminoase cărţi omagiale, care să strângă mărturii despre dimensiunea “enciclo¬edică” a finanţatorului lor, pe care îl consideră “fondatorul şi sufletul acestei mişcări culturale şi patriotice”, numită Reţeaua Culturală ARP.
Activitatea febrilă şi de anvergură a acestei dimensiuni subterane a literaturii române necompetitive ar putea fi, însă, un model de mobilizare solidară şi eficientă pentru partea care se consideră reprezentativă şi valoroasă a literaturii noastre de azi şi de totdeauna.
text aparut in „Viata romaneasca”, nr. 1-2/2009