Cred că aveam vreo nouă sau 10 ani, când bunicul meu mi-a povestit, nu mai ţin bine minte în ce context, fabula următoare:
“Trăia odată un rege puternic care se plictisea. Şi ca să se distreze, a anunţat că oferă o avere fabuloasă celui care îi va învăţa măgarul preferat să vorbească, asigurându-i şi o viaţă ăndestulată până la reuşita operaţiunii. Dacă eşua însă, i se tăia capul. Evident, nimeni nu s-a prezentat să accepte oferta. După un timp însă, la curte sosi un bărbat de vârstă mijlocie, care spuse regelui că el avea să-i înveţe măgarul să vorbească.
“Ştii ce te aşteaptă, dacă nu reuşeşti”, îl preveni regele.
“Ştiu”, răspunse supusul său, “dar pentru ca să învăţ un animal să vorbească, îmi trebuie 15 ani”. Regele acceptă iar cutezătorul dascăl luă măgarul şi îl duse la el acasă.
“Ai înnebunit?” au sărit cu gura pe el rudele şi prietenii. “O să-ţi taie capul!”
“In 15 ani, ori mor eu, ori moare regele, ori moare măgarul”, veni răspunsul.
Nu am uitat fabula şi câţiva ani mai târziu, în adolescenţă, mi-am dat seama că regimul comunist o trannsformase într-unul din principiile sale politice de bază. Comuniştii promiteau paradisul cândva în viitor. La începutul fiecărui plan cincinal se anunţau obiective măreţe, care nu mai erau menţionate la sfîrşitul planului, când erau în schimb anunţate noi obiective, pe următorii cinci ani. Şi când în sfârşit a sosit “Iepoca de Aur”, paradisul comunist din România s-a dovedit a fi o societate disfuncţională, ruinată în toate domeniile: economic, politic, social şi cultural.
Ce i-a ajutat pe cei mai mulţi să reziste atâtea decenii, a fost speranţa. Speranţa omului că ceva se va întâmpla şi că la un moment dat va fi totuşi mai bine. Ori tocmai acest sentiment a fost exploatat la maximum de către “marxismul ştiinţific”.
Mai târziu, am constatat că principiul “viitorului luminos” este aplicat în multe alte ţări. Nu aş fi crezut însă că o să ajungă să infecteze şi scena politică a celei mai vechi democraţii din lume, cea britanică. Guvernul laburist promite şi el astăzi bunăstare în viitor, pe socoteala strângerii curelei între timp. După 12 ani de guvernare laburistă cu “cea mai îndelungată perioadă de stabilitate economică şi financiară din ultimii 300 de ani”, “expansiune economică combinată cu prudenţă”, creşterea vertiginoasă e preţului locuinţelor, care i-a făcut pe mulţi cetăţeni să se simtă bogaţi, a cheltuielilor publice, etc, populaţia a descoperit recent că regele este în pielea goală. Prosperitatea galopantă din ultimul deceniu era de fapt bazată pe credit şi pe un uriaş păienjeniş de speculaţii bursiere pe care aproape nimeni nu îl mai înţelegea. Acum a venit scadenţa. In plină recesiune, cu mii de locuri de muncă pierdute săptămânal, cu un număr crescând de falimente personale şi corporatiste, cu datorii de sute de miliarde de dolari, cu o infrastructură învechită, etc, etc, ministrul de finanţe, Alistair Darling, a prezentat recent bugetul pe anul viitor, şi tabloul este mult mai sumbru decât se anticipase, avertizându-i pe contribuabilii britanici că îi aşteaptă mulţi ani de austeritate. De fapt şi pe copiii lor,
Dar pe baza unor cifre şi prognozei economice, poate la fel de sigure ca cele meteorologice, Alistair Darling se arată încrezător că peste câţiva ani, ţara va ieşi la liman. Nu-l costă nimic să prezică ce se va întâmpla în 2011, 2015 sau după, deoarece ştie foarte bine că doar printr-o intervenţie divină va mai fi ministru de finanţe la anul, după alegerile generale. Va veni atunci un alt “rege” cu alte promisiuni noi. Şi nu putem face nimic altceva, decât să sperăm că de data aceasta nu vom mai fi înşelaţi.
Speranţa este însă o armă cu două tăişuri. Aşteptând cu nerăbdare sporirea salariului, de exemplu, încheierea unei perioade mai dificile, depăşirea unei crize, etc., viaţa se scurge parcă mult mai rapid. Şi ne putem trezi într-o bună zi ca personajul lui Isaac Bashevis Singer din romanul său “Familia Moskat”, care iese în curtea casei sale din Varşovia la 1 septembrie 1939, priveşte pe cer la avioanele germane care bombardează oraşul şi spune “În sfârşit, am înţeles. Moartea este Messiah”!
Spuneti: „Guvernul laburist promite şi el astăzi bunăstare în viitor, pe socoteala strângerii curelei între timp.”
Foarte interesant!
In SUA este invers: guvernul ofera bunastarea azi pe socoteala strangerii curelei de catre generatiile viitoare!