ACUM.TV

Vladimir Voronin a promovat constant românofobia

Acum câţiva ani, Victor Stepaniuc, unul dintre liderii PCRM, se revolta, fără pic de jenă pentru fraza cu iz nazist pe care a emis-o: ”În ţara asta (P.Moldova – n.n.) sunt prea mulţi români!” În acelaşi interviu, publicat concomitent în ziarele Timpul şi Comunistul, V.Stepaniuk insista pe expresia “neutralizare juridică”, referindu-se la “minoritatea românească” din RM, expresie prezentă în unul dintre documentele cele mai contestate, elaboarate de guvernarea comunistă – Concepţia Politicii Naţionale (2003). Fiţi atenţi, pentru că a aşa a început şi Hitler, mi-a zis un coleg din străinătate, cu care discutasem despre starea de lucruri de la noi. Se vede că fraza spusă atunci de unul dintre ideologii principali ai PCRM nu era întâmplătoare, ci una programatică, fundamentală, caracteristică pentru ideologia de stat a RM – numită de promotorii acestei teorii şi “moldo-statalism”. Evenimentele postelectorale din acest an de la Chişinău demontrează că nimic nu este întâmplător în politica de la noi, iar românofobia iese mereu la suprafaţă, de câte ori discursul moldovenist (alias moldo-statalist) este folosit – în lipsă de argumente – într-o polemică, şi, ceea ce e şi mai trist, violenţa verbală nu pierde prilejul, când acesta se iveşte, de a se transforma în violenţă fizică.
Mulţi comentatori de la noi şi de peste hotare şi-au spus părerile privind natura persecuţiilor prin care trece în aceste zile societatea (şi mai ales comunitatea românească) din RM. Ura liderilor PCRM faţă de contestatarii lor (care sunt, în mod evident, de diferite etnii şi purtători nativi ai diferitelor limbi, nu doar români) ia formele unui extremism naţionalist dezgustător.
Hate speech – atitudinea adoptată de Preşedintele Voronin.

Discursul lui Vladimir Voronin este atât de vehement, încât nu mai poate fi credibil. Ura cu care miniştrii săi îi ameninţă pe părinţi că în copiii lor se va trage, dacă aceştia vor fi prinşi în stradă, protestând, ură a discursului, coroborată cu excesul de zel al Poliţiei în lupta cu “complotiştii minori contra statului moldovenesc” ar putea fi un bun subiect de comedie, dacă ea nu ar viza vieţile şi sănătatea generaţiei tinere a acestei ţări. Sub pretextul că se îngrijesc de securitatea cetăţenilor, comuniştii terorizează însuşi viitorul RM.

Şi toate acestea pentru că, fiind educat la şcoala stalinistă, Preşedintele nostru nu poate înţelege că între noţiunea de “român” şi cea de “moldovean” nu poate exista antagonism, iar relaţiile dintre etnii şi naţiuni, în mod normal, nu se construiesc pe ură. Cu atât mai puţin productiv este acest tip de discurs (”hate speech”) în consolidarea realţiilor internaţionale. Este inaccesibilă, pentru un stalinist, ideea că unionismul este o stare firească, în condiţiile în care tendinţa, în lumea modernă, este fluidizarea frontierelor, schimbul cultural şi economic intens şi cât mai liberalizat şi depăşirea situaţiei de inchistare naţională, economică şi culturală, cu care ne-a obişnuit închisoarea sovietică. Da, s-ar putea ca unii lideri politici de la noi, obişnuiţi cu trândăvia şi câştigul ilicit, să fie speriaţi de schimbările care se cer pentru a asigura o bună capacitate de integrare a RM în structurile europene. Ajutorul României, în acest sens, ar fi foarte binevenit, cel puţin pentru că, având aceeaşi limbă, nu am cheltui timp şi bani pentru traduceri şi elaborarea actelor în limba română – procedura de ajustare a legislaţiei naţionale la cea europeană fiind, în fond, aceeaşi. Or, ura care a acoperit ochii liderilor noştri românofobi este atât de mare, încât ei sunt gata să dea vina pentru eşecurile politcii lor pe oricine: pe copii, pe statele vecine (de remarcat faptul că în 2005 tot dl Voronin vorbea despre un complot rusesc la adresa statului RM şi chiar arestase un presupus complotist, în persoana lui V.Pasat – ce-i drept, nu l-a bătut şi nu l-a violat, – iar peste un timp l-a extrădat “ţării complotiste”, adică Rusiei, şi s-a (re)împrietenit cu aceasta, devenind foarte blând cu cei pe care îi numise “duşmani ai statalităţii moldoveneşti”. S-a mai menţionat, cu diverse ocazii, faptul că acţiunile şi politica PCRM sunt absolut incoerente. Nici în acest caz, se pare, liderii comunişti încă nu s-au lămurit: ori a fost un complot – şi, atunci, sunt de vină liderii opoziţiei şi ţările (una sau toate împreună) vecine ale RM, ori e vorba de nişte copii, care nu pricep nimic, sunt manipulaţi şi nici n-au ce căuta la mitinguri (deşi, probabil, sunt mult mai bine instruiţi decât întreg aparatul birocratic al dlui Preşedinte, cu dl Preşedinte inclusiv)? De fapt, ascultând cântecele acestor tineri, auzindu-i scandând: “Câte doi, câte doi, comuniştii la gunoi!” – oricine îşi poate da seama că sunt aceiaşi elevi, liceeni, care în 2001-2002 au apărat democraţia în RM şi au obţinut, prin protestele lor, atenţia organizaţiilor internaţionale şi monitorizarea conducerii comuniste de către APCE. Ulterior, conducerea comunistă a interzis accesul tineretului la mitinguri (cu excepţia celor comunsite, desigur – pentru că la noi dublele standarde sunt o normă), deşi la unele dintre acele mitinguri se discutau chiar problemele lor, destinele lor, ale tinerilor, şi, conform legilor în vigoare, au şi ei dreptul la informare corectă şi la opinie.

Ei bine, acei copii au crescut şi au revenit în PMAN. Poate că, atunci când au aruncat cu pietre, unii dintre ei, şi-au amintit cum, copii fiind, erau vânaţi, şi în 2002, ca şi acum, de Poliţia comunistă? (Spun “comunistă” şi mă desolidarizez categoric de o politie care face dovada servilismului faţă de un singur partid şi a instinctelor lui criminale, apelând la tortură şi intimitări, sfidând legea şi bătându-şi joc de demnitatea cetăţeanului, de femei şi copii).
Să fie clar, dezaprob vandalismul şi nu am nici cea mai mică simpatie faţă de cei care îl practică. Doar că mă îndoiesc că aceste acte de vandalism s-ar fi produs, dacă Puterea nu ar fi provocat mulţimea la acţiuni violente prin terorismul său guvernamental – prin acţiunile îndreptate contra libertăţilor fundamentale ale omului, începând cu dreptul la identitate şi terminând cu cel la libertatea cuvântului şi a întrunirilor. Revolta populară era inevitabilă, în condiţiile în care, ani la rând, simţim că suntem minţiţi. Un exemplu este recensământul populaţiei din 2004, în timpul căruia au existat numeroase cazuri de intimidare şi de manipulare a populaţiei, pentru ca rezulatele să fie “ajustate” la ideea partidului conducător despre ceea ce s-ar numi “componenţa etnică a RM”. Dacă ar fi adevărat că în 2004 eram doar 2% de etnici români în RM, cum se întâmplă că acum, în 2009, partidele pe care Voronin le acuză de “unionism românesc” au obţinut 40%, dacă nu mai mult? Alte exemple: sondajul de opinie “La sfat cu poporul” şi, mai recent, referendumul din Transnistria. Ştiu că acestea din urmă nu le-a gestionat PCRM, dar ideea e că în această regiune minciuna şi falsul sunt la ele acasă. Or, nu cred că populaţia RM se poate lăsa minţită la nesfârşit- orice răbdare are o limită. După cum nu cred că suportă prea bine piruetele prezidenţiale (azi cu Vestul, mâine cu Estul, poimâine, iarăşi cu Vestul). Se creează impresia că, în loc să găsească o metodă de a armoniza diferenţele care există în societatea noastră, PCRM profită de ele, adâncindu-le şi instigând diverse segmente sociale şi, mai ales, minorităţile unul contra altuia şi pe toate contra tuturor. După principiul Divide et impera!

Cine a instigat?

Faptul că, la un moment dat, mii de cetăţeni ai RM, chişinăueni, care, conform rezultatelor alegerilor, ar fi votat în mare parte şi cu inima deschisă cu PCRM, au ridicat piatra contra simbolurilor “statalităţii moldoveneşti” – clădirile Preşedinţiei şi a Parlamentului – este, totuşi, un semn că PCRM a devenit mult mai puţin popular decât pretinde. Indiferent dacă arborarea drapelului UE şi a tricolorului (care, după cum insistă guvernarea, ar fi românesc) a fost un act sincer sau o diversiune, important e altceva: faptul că mulţimea, zecile de mii de protestatari, au aclamat gestul şi s-au bucurat sincer de el. Nu încape îndoială că anume acest fapt – susţinerea ideii proeuropene de către tineri – i-a determinat pe conducătorii comunişti ai RM să declanşeze acea ruşinoasă “vânătoare de români” şi să se răzbune, uitând de promisiunea preelectorală de a construi o “Moldovă europeană”, şi pe drapelul UE, arborat, împreună cu tricolorul, pe cele două clădiri administrative din Chişinău.

Partidul de guvernământ, având un impunător aparat represiv, după cum ne-am convins, urmărind evenimentele tragice din Chişinău, ar fi putut şti, mai bine decât toate echipele de sociologi, neguvernamentale, cât de nepopular a devenit, între timp, PCRM. Poate că a şi ştiut? Şi atunci, avea tot interesul să falsifice alegerile. Şi poate că le-a şi falsificat, aşa cum a falsificat recensământul populaţiei din 2004? De aici şi presupunerea mea (dar nu numai a mea) că actele de vandalism din 7 aprilie a.c. au fost o diversiune. Numeroşi comentatori au semnalat mai multe acţiuni ale puterii care sugerau că aceasta făcea “manevre de război” (de la aroganţa cu care PCRM şi-a anuţat “victoria” înainte de rezultatele finale ale alegerilor şi până la aberantele acţiuni de închidere a frontierelor, ca pe timpul “războiului rece”, pentru cetăţenii români şi pentru studenţii basarabeni care îşi fac studiile în România. S-a şi anuţat, de la tribuna oficială, că se ştia de mai demult că se pregătea un “complot”. Dacă Puterea a ştiut despre “complot”, este vina ei că nu l-a putut contracara. Dar se pare că, în ciuda tuturor măsurilor din arsenalul stalinist, pe care le-a folosit puterea de la Chişinău, revolta, de care oficialităţile se pregăteau de câteva săptămâni, dacă nu luni, s-a întâmplat, totuşi? Poate că nu era vorba de un complot? Poate că a fost doar o revoltă de proporţii mai mari? Şi, poate că “instigatorii” nu trebuie căutaţi în România, ci în manualele comuniste, impuse în modul cel mai nedemocratic de către PCRM, de “Istorie integrată”? Poate chiar în fragmentele falsificate, unde violenţa şi terorismul sunt prezentate ca metode de “luptă sfântă revoluţionară”?

Or, cum au gestionat autorităţile din Chişinău actele de violenţă ale protestarilor? Atunci când ar fi trebuit să intervină, Poliţia a stat cu mâinile în sân, ca după aceea, să vâneze oamenii pe stradă, să bată cetăţeni asbolut nevinovaţi (că de!, se mai întâmplă să se facă şi nişte confuzii. “Vă expulzăm, pentru securitatea dumneavoastră personală: puteţi să păţiţi ceva, pentru că semănaţi cu cineva…”, îi explica un poliţist unei jurnaliste din România motivul pentru care aceasta era nevointă să-şi întrerupă serviciul în RM).

Dacă Poliţia noastră şi SIS nu au alte metode de luptă contra infractorilor, decât terorismul impotriva cetăţeanului care le plăteşte salariul, nu e de mirare că structurile de forţă ale RM sunt absolut impotente în faţa adevăratelor pericole pentru securitatea RM. Nu e de mirare că, în loc să facă ordine pe malul stăng al Nistrului (unde o armată străină îşi bate joc de acest stat şi de acelaşi cetăţean al lui, plătitor de taxe şi impozite), ele preferă să se luptă cu copiii, cu femeile, cu jurnaliştii şi cu Limba Română. Cu adevărat – luptă eroică, demnă de nişte moldo-statalişti! Şi, după toate aceste isprăvi nemaivăzute, nu cred că se mai aşteaptă cineva ca aceşti tineri să mai creadă ce scriu manualele de “Istorie integrată” – că “românii băteau”. Realitatea îi învaţă că bat destul de bine şi naţional-comuniştii moldoveni, adepţii teoriei staliniste conforn căreia românii… băteau mai tare decât staliniştii. Asta doar sună complicat. De fapt, e foarte simplu, pentru că bătaia, violenţa în general, ar putea avea, în acest caz, şi un efect pozitiv: ea clarifică ceea ce unii istorici au preferat să încurce, în loc să relateze cu detaşare ştiinţifică, fără patimă şi fără resentimente. Amară lecţie, dar memorabilă…

Cui prodest?

Chiar a doua zi după devastarea Parlamentului şi a Preşedinţiei, în timp ce Poliţia vâna oamenii pe stradă, Ministrul de Externe Stratan a alergat să ceară bani de la UE pentru restaurarea edificiilor devastate. O sumă frumuşică, după cum s-a putut constata, de care va benificia vreo firmă “răsărită peste noapte”, conform “tradiţiei locale”…
Şi încă ceva: nu vom şti niciodată câte fraude au comis comuniştii, pentru că – ciudat, nu-i aşa? – “complotiştii”, cei care, în mod logic, ar fi trebuit să fie interesaţi să pună mâna pe cât mai multe materiale care îi incriminează pe guvernaţii actuali, au nimicit toate actele importante – aşa sugerează declaraţiile oficialilor, cel puţin… Deci, ca să tragem o concluzie, ar fi bine să vedem CUI PRODEST? – cine beneficiază de pe urma “vandalismului”? Nu mai spun de pretextul, de care a profitat cu grăbire dl Voronin, de a blestema şi înjura România şi românii în genere – nu că ar fi avut nepărată nevoie, dl Preşedinte a demonstrat că se poate răsti la România şi fără vreun pretext anume… Acuma stau şi mă întreb: ce fel de complotişti anticomunişti proşi o fi plămădit un complot procomunist, care o să ne coste cât nu ne-am imaginat vreodată? Mai ales că nu ne mai cheamă nimeni în UE, după ce poliţia noastră a hăituit copii şi a terorizat studenţi, pentru că au arborat drapelului UE pe clădirea Preşedinţiei, şi jurnalişti, pentru faptul că îşi făceau meseria. Oare chiar aşa de lipsiţi de minte să fie “complotiştii anticomunişti”? Când mă gândesc la acest aspect, la consecinţele pe termen lung ale acestor evenimente, cred că dacă i-aş prinde, i-aş mai bate şi eu o dată…

P.S. Citeam deunăzi un interviu cu un parlamentar străin, care nu prea pricepea ce e cu această RM şi nici de ce ne revoltăm noi aşa de tare că suntem minţiţi. Domnul susţinea că PCRM nu e un partid comunist, ci unul social-democrat. Programul economic al PCRM (aşa carent cum este) pare unul, mai degrabă, liberal, nu social-democrat. Nici nu se putea altfel, comuniştii fiind de fapt cei mai mari capitalisti de prin părţile locului. Un capitalist nu e prost să-şi împartă averea săracilor aşa, doar de dragul teoriei marxiste. Deci, în această privinţă, a politicilor sociale, PCRM e un partid demagogic, populist, nu unul social-democrat, cum presupunea, eronat, parlamentarul respectiv. În ce priveşte cealaltă latură doctrinară a sa, PCRM este un partid naţionalist şi xenofob (promovând sloganul de tip hitlerist ”Moldova numai pentru moldoveni”, ”NU – steagului UE”, “închidem graniţele cu România”, acelaşi lucru faţă de Rusia ( în 2005), omorâm şi snopim în bătaie vreo câteva sute de români, pentru că, vorba lui Stepaniuk, oricum “sunt prea mulţi români”)… Aşa se explică faptul că, fiind de fapt un partid al îmbogăţiţilor peste noapte, PCRM îşi dezbracă haina liberală, când trebuie să facă propagandă electorală, şi iese pe piaţă cu lozinci populsite de genul: “salam de două ruble şi pâine de 16 copeici” sau îşi agresează propriii cetăţeni, vânând fantomatici complotişti, dezvăluindu-şi adevărata esenţă – extremismul rasist şi xenofob. Un fel de naţional-comunism moldovenesc.

http://argribincea.wordpress.com/2009/04/29/fata-rosie-de-ura-a-nationalismului-comunist-din-rmoldova/

Acest articol a fost publicat miercuri, 6 mai 2009 la rubrica Republica Moldova.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.