Am toate motivele să cred că, pentru cei care rămân, cracovieni sau nu, săptămâna va fi în continuare interesantă.
Cred că sunt vreo 15 ani, de la prima audiţie a albumului „Luminitza“, de când tânjesc după un concert live al celebrului Bălănescu Quartet. Ascultasem tot ce am putut găsi, capturasem tot ce se putea captura, dar nu văzusem fenomenul pe viu. Anul trecut, cu prilejul Festivalului filmului românesc de la Londra, ratasem totul pentru două zile – când îmi luasem biletul, nu ştiam că vor avea un concert acolo. Anul acesta, însă, mi s-a intersectat sejurul cracovian de primăvară cu cea de-a doua ediţie a Festivalului culturii româneşti organizat de ICR Varşovia, iar organizatorii au avut fericita idee să deschidă şiragul de evenimente cu un spectacol al cvartetului în plăcuta sală de concerte a Academiei de Muzică.
Dacă spun că au cântat „Maria T“, fantasticul „tribut“ pentru Maria Tănase, cei care cunosc discul pot crede că înţeleg despre ce este vorba, dar nu e chiar aşa. Muzica discului este, desigur, excepţională, însă spectacolul este altceva, ceva atât de fabulos încât sutele de participanţi la audiţie nu s-au putut opri din bisuri minute în şir, Alex Bălănescu şi colegii săi englezi (Clair Connors – violină, keyboards, Andy Parcker – violă, Nick Cooper – violoncel, plus bateristul participant la câteva piese) fiind nevoiţi să facă naveta între scenă şi culise de mai multe ori şi să reia câteva fragmente muzicale. Spectacolul este altceva nu doar prin insertele audio şi video, nu doar prin prezenţa artiştilor „în carne şi oase“ în faţa ta, nu doar prin umorul lui Alex în vorbirile dintre piese, ci mai ales prin intensitatea interpretării. Asta este de nepovestit, dar pot aminti un detaliu sugestiv – la sfârşitul concertului, când artistul oferea autografe pe CD-urile sale, făcând nişte fotografii, am observat că toată partea stângă a gâtului său era roşie, tumefiată de la contactul de circa o oră şi jumătate cu vioara! De altfel, triumful de la Cracovia îl confirmă pe cel înregistrat în noiembrie la Varşovia, despre care muzicienii şi melomanii polonezi încă discută.
După aşa debut, mă întrebam cum se va descurca festivalul românesc mai departe! În fond, ştacheta fusese ridicată foarte sus! Am avut ocazia să constat că se descurca bine – am mai văzut cele două spectacole de teatru în stradă cu teatrul Masca al dlui Mălaimare, în Piaţa Mare a Cracoviei, cu sute, poate mii de spectatori, participare de excepţie pentru un oraş cu vreo cincisprezece teatre şi mai multe festivaluri internaţionale anual. Şi, după cum arată programul – filme de Lucian Pintilie, Dan Piţa, Radu Gabrea şi Alexandru Tatos, lansarea Marelui Dicţionar Român-Polon, degustări de vinuri, concert Shukar Collective, conferinţă-dezbatere despre Noica etc. -, am toate motivele să cred că, pentru cei care rămân, cracovieni sau nu, săptămâna va fi în continuare interesantă. Cred că Dorian Branea şi tinerii săi colegi de la ICR Varşovia merită felicitări pentru modul în care au gândit această săptămână de cultură românească la Cracovia – ei au reuşit să prindă bine „ritmul“ oraşului şi, pe cale de consecinţă, să găsească mai întâi „tonul“ cel mai potrivit. Iar când acesta a fost dat aşa cum a fost dat de Bălănescu Quartet, nu prea mai era cale de întoarcere!
Articolul a apărut inițial în www.cotidianul.ro