De mă întrebi ce e norocul eu ţie azi îţi spun,
Norocul e atunci cănd eu te recunosc prin şoapte,
Şi când din toate cioburile vieţii pe care le adun
Le strâng doar pe acelea în care-mi eşti aproape.
Iar dintre stelele ce încă mai răsar să-mi lumineze
Viaţa şi drumul pe care în cale tu mi-ai apărut,
Mai plânge-o lacrimă să-mi ţină nopţile mai treze
Şi zilele-nsorite, la care m-am rugat la inceput.
Norocul e atunci când tu îţi aminteşti de mine
Mai plânge poate-o lacrimă şi-n amintirea ta,
Dar sufletul-mi te cheamă din alte zări senine,
Te-aştept pe-aprinsele cărări de stele, nu uita.
Norocul e atunci când în priviri îţi văd lumina
Ce-nnobilează omul lasat cu har de Dumnezeu,
Şi când tu ştii că pentru eşec nu poartă nimeni vina
Decât destinul pe care-l vrem supus şi tu şi eu.
Norocul e atunci cand tu…
—–
florentina craciun fabyola