Înaltul reprezentant al Uuniunii Europene în RM Kalmen Mizsei a afirmat recent că procesul de negocieri pe marginea conflictului transnitrean ar putea fi revigorat ca urmare a formării noului guvern de la Chişinău. Totodată, Rusia face mişcări clare în vederea activizării Tiraspolului, condiţionând astfel facilitarea reluării efective a negocierilor cu privire la reglementarea transnistreană.
Manevrele Moscovei pot fi interpretate diferit. În orice caz, aceasta este obligată să întreprindă acţiuni, deoarece, în caz contrar, ar însemna o cedare a poziţiilor geopolituce pe spaţiul din vecinătatea sa estică (CSI).
Ipoteza 1. Tendinţa Rusiei de a introduce subiectul transnistrean pe agenda politică a UE face parte din planul acesteia de a modera discursul Bruxellului vizavi de guvernarea comunistă, care se face vinovată de falsificarea alegerilor, dar şi de încălcarea în masă a drepturilor fundamentale ale omului. În ciuda acestor manifestări non-democratice, Moscova a susţinut comuniştii în perioada post-electorală. De aceea, în prezent, aceasta doreşte să sublinieze rolul său benefic în RM, jucând cartea transnistreană. Această tactică îmbină atât necesitatea Rusiei de a-şi îmbunătăţi imaginea în ochii europenilor, cât şi cea de susţine gruparea comunistă faţă de care se fac presiuni majore din partea Bruxellului.
Ipoteza 2. Atenţia europenilor faţă de subiectul transnistrean, de asemenea, implică şi sporirea interesului pentru stabilitatea politică din RM şi respectiv participarea indirectă a UE la dialogul politic dintre putere şi opoziţie. Or, problema transnistreană poate devine în viitorul apropiat un „remediu” pentru legitimizarea de către comunişti a „acaparării” ilegale şi anti-democratice a puterii politice.
Din această perspectivă, Rusia îşi asigură sustenabilitatea şi fezabilitatea investiţiilor sale făcute în favoarea comuniştilor în perioada ante şi post electorală. Astfel, via dosarul transnistrean, Kremlinul evidenţiază importanţa unei stabilităţi/dialog politic în RM pentru dinamizarea procesului general de negocieri. Iar datorită amintirilor recente despre evenimentele din Georgia, europenii sunt tentaţi să o accepte, demonstrând nu numai persuasivitate, dar şi atitudine proactivă faţă de conflictele îngheţate din vecinătatea sa.
Ipoteza 3.Rusia este în criză de instrumente viabile pentru a determina prezenţa sa politică în RM. Acest lucru are loc şi din cauza sprijinului nerezervat şi necondiţionat, tacit sau expres, a acţiunilor întreprinse de comunişti. Din aceste considerente, problema transnistreană reprezintă modalitatea practic unică de a se implica şi de a influenţa procesele politice din RM. Interesul ei sporit derivă şi din faptul că UE ar putea ocupa poziţia de lider, mai ales în contextul lansării Parneriatului Estic.
Totodată, Rusia simte nevoia de a readuce în discuţie problema transnistreană pentru a justifica semnificaţia şi actualitatea noului sistem de securitate pan-europeană, propus de preşedinte rus D. Medvedev, care prevede de asemenea un mecanism nou de soluţionare a conflictelor locale, inclusiv cele îngheţate.