Sigur, deosebit de opinia publică, eu formulez propoziţia de mai sus sub semnul întrebării. Pe de-o parte, pentru că respect prezumţia de nevinovăţie, pe de alta, pentru că se întâmplă să cunosc câţiva politicieni care nu sunt hoţi, ori despre care nu am eu informaţii că ar fi.
Poate nu foarte mulţi, dar existenţa lor mă împiedică să generalizez. Şi, de altfel, pot exista asemenea politicieni oneşti şi în afara cercului meu de cunoştinţe. Opinia publică însă, asediată cu informaţiile privind „furăciunile” – în creştere exponenţială şi tot mai rafinate, dovedind o imaginaţie debordantă în deturnarea banului public – politicienilor noştri şi exasperată de neruşinarea multora dintre ei, nu mai are răbdare să facă aşa discriminări gingaşe şi generalizează înlocuind bietul semn de întrebare din titlul meu cu punctul sau cu semnul exclamării. Mărturisesc că şi mie, de multe ori, îmi vine greu să nu procedez la fel. E adevărat, politicienii înşişi, cei prezumtiv oneşti, pe care încă îi bănuiesc a fi majoritari, mă împing adesea spre asemenea generalizări pripite, spre asumarea opiniei comune.
Cum? Prin comportamentele lor cumva „de haită”, prin solidarizările absurde, contraproductive în primul rând pentru ei înşişi. Când văd obstinaţia cu care parlamentarii PSD, asociaţi însă cu cei de la PNL şi UDMR, fac zid în jurul dlui Adrian Năstase, lipsindu-l pe acesta de o bărbătească întâlnire cu justiţia, nu pot să nu mă gândesc că au cu toţii un schelet în dulap, ba chiar mă bântuie gândul exagerat al unei infracţiuni în grup! Aceleaşi gânduri mă apucă şi când vine vorba de fenomenul „Micky Le Bakchich”, după formula ingenioasă a presei franceze. Şi măcar dacă aceste comportamente le-aş descoperi doar la o parte a spectrului politic, mi-aş spune că hoţii sunt grupaţi într-un partid ori în câteva, dar sunt şi altele alcătuite din îngeri şi heruvimi! Doar că bănuiala fuge repede, de vreme ce şi PDL s-a dovedit la fel de „strânsunit”, mai întâi în jurul dnei Ridzi şi apoi în privinţa dnei Udrea.
Să fie limpede, habar nu am dacă respectivele doamne au comis infracţiuni, că nu sunt nici anchetator, nici judecător, cred însă că anchetele în ce le priveşte, ca şi în celelalte cazuri semnalate şi nesemnalate, că nu vreau să fac pomelnic!, trebuie să se desfăşoare nestingherite de intruziunea politicului. Inclusiv ca să-şi poată dovedi nevinovăţia, dacă e cazul, pentru că acumularea suspiciunilor nu avantajează pe nimeni. Ce coincidenţă, exact asta doreşte şi UE în ultimul raport de monitorizare! Doar că, în loc să ia aminte la cele constatate în raport, politicienii noştri, în frunte cu dl Ponta, care se visează ministru al Justiţiei!, au găsit de cuviinţă să-l conteste, chiar să-l ironizeze cu o suficienţă descalificantă pentru nişte demnitari ai statului român.
Uneori, când dau peste chichiţa constituţională care deschide larg poarta amestecului politic în justiţie, ajung să mă întreb dacă nu cumva, Doamne fereşte!, avem de-a face cu o veritabilă strategie a premeditării furtului.
Politicienii noştri oneşti mai pot încă alege – ori renunţă la asemenea comportamente „de haită” şi lasă justiţia să funcţioneze, ori riscă compromiterea lor globală în faţa opiniei publice. Şi atunci, fac pârtie „justiţiarilor” care deja ne reprezintă în Parlamentul Europei…