caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Victoria lui Marian Lupu

de (29-7-2009)

La această oră când cunoaștem practic rezultatele alegerilor din Republica Moldova o primă concluzie este destul de clară: pentru prima oară din 1998, Partidul Comuniștilor (PCRM) și-a pierdut majoritatea.

La fel de clar este că nici PCRM, nici cele patru partide de opoziție care vor fi reprezentate în parlament: Partidul Liberal Democrat (PLDM), Partidul Liberal (PL), Partidul Democrat (PDM) și Alianța Moldova Noastră (AMN), nu vor avea majoritatea necesară de 61 de mandate pentru alegerea președintelui și deci, a prioric, nu este exclus un al treilea rând de alegeri parlamentare în caz de nou eșec în desemnarea succesorului la președinție al lui Vladimir Voronin.

Rezultatele arată că trecerea lui Marian Lupu, fost președinte al Parlamentului, de la PCRM la PDM în luna mai a fost decisivă. Dacă cele trei partide de opoziție, PLDM, PL și AMN au obținut 40 de mandate față de 41 în Parlamentul ales la 5 aprilie, PDM a depășit de data aceasta pragul electoral, principalul păgubaș fiind evident PCRM.

Revista ACUM a anunțat printre primele trecerea lui Marian Lupu la PDM http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=9901. Informația mi-a fost comunicată atunci la Chișinău de artizanul acestei racolări, analistul politic Oazu Nantoi, unul dintre puținii politicieni cu o moralitate impecabilă din Republica Moldova.

Impactul lui Marian Lupu a fost imediat: PDM a urcat de la 3 la 12% în patru luni și acum deține balanța puterii în Parlament. De altfel, Marian Lupu este singurul candidat la președinție declarat din partea opoziției.

PCRM, care o susține din nou pe Zinaida Grecianîi, premier în exercițiu, pentru acest post, îi poate bloca lui Lupu ascensiunea spre magistratura supremă, iar PLDM, PL și AMN nu și-au ascuns suspiciunea față de acest „trădător” după cum l-au numit Comuniștii.

Cert este că Marian Lupu este poate singurul poilitician din rândul opoziției cu statură de prezidențiabil. Ambițiile sale datează de mult timp, așa cum mi-am dat seama când am fost primul jurnalist care i-am pus această întrebare cu mai bine de trei ani în urmă
http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/02/060203_consens_moldova.shtml.

Mulți l-au acuzat pe Marian Lupu de oportunism, dar într-o țară în care moralitatea în politică este o pasăre rară astfel de acuzații sună cam ipocrit.

Deocamdată, Lupu poate să își savureze victoria, dar pentru el greul abia începe: fără o bază reală de putere, disprețuit de foștii să colegi de la PCRM, suspectat de noii parteneri de opoziție, liderul PDM încearcă să scrie o nouă pagină in istoria politică a Republicii Moldova.

Ecouri

  • Everest: (29-7-2009 la 00:00)

    Dle Petru!
    Întru totul de acord. Noi de mult timp îl convingeam pe Dl M. Lupu să facă acest pas. Dar considerăm că a făcut acest pas la momentul oportun pentru Moldova.
    Lupu este unica persoană care meriotă cea mai înaltă funcţie în stat. E unicul politician adevărat care, în sfîrşit. pune problema imoralităţii în politică. Spre regret; acest pas este comentat drept un pas trădător. Este explicabil acest fapt, în Moldova cultura politică. cultura democratică este prea joasă. Nici un politician, cu excepţia Lupu, nu au atins acest nivel. Numai puetem vorbi despre acest lucru cînd ne fererim la popor.
    Avem o speranţă. Jocul pe eşichierul politic îl va face Lupu cu echipa modernă.Este o speranţă că societatea va fi tratată de rujeolă şi că modernizarea politică este inevitabilă!
    Suntem cu intenţia de a susţine speranţa unei schimbări moderne în Moldova.

  • Anton Constantinescu: (29-7-2009 la 00:00)

    Pentru prima data partidul comunist si-a pierdut majoritatea absoluta, dar nu si pe cea relativa.
    Marian Lupu poate face minuni in privinta schimbarii atmosferei politice in RM; problema este daca va vrea sa le faca.

  • Petru Clej: (29-7-2009 la 00:00)

    Anton,

    Dacă ai citit cu atenție titlul acestui articol dar și editorialul meu de dinaintea alegerilor în care anticipam acest rezultat (de altfel iată pronosticul meu din ziua alegerilor trimis foștilor colegi de la BBC Chișinău

    From: PETRU CLEJ Sent: Wednesday, 29 July, 2009 2:16:07 PM
    Subject: pronosticul meu pentru astăzi

    PCRM – 47 mandate
    PL – 22
    PDM – 13
    PLDM – 11
    AMN – 8)

    unde atrăgeam atenția asupra revenirii la situația din 1998 când PCRM avea cel mai numeros grup parlamentar iar guvernarea de coaliție ADR a fost un dezastru care a dus la opt ani de guvernare a Comuniștilor. Cam în aceeași situație suntem azi (atunci BMDP condus de Diacov și patronat de Lucinschi deținea balanța puterii, azi PDM – provenit din BMDP – e în aceeași situație). Complicația inexistentă atunci e necesitatea majorității de 61 în condițiile în care PCRM deține 48 de mandate din 101.

  • Anton Constantinescu: (29-7-2009 la 00:00)

    Asa e.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Institut de France : Premiul Colette Caillat dedicat studiilor indiene

Fundatia Colette Caillat, creata in 2007 sub egida Institut de France are ca scop sustinerea cercetarii si publicarii de studii...

Închide
3.144.121.109