Am devenit, de voie – de nevoie, o naţie de auto-stopişti economici, cu lumea în băţ, cu degetul mare ridicat pe şoselele oportuniste ale unei promisiuni într-o monedă străină. Familie, preteni, colegi, vecini de bloc: toţi au pe cineva care a emigrat, fie decent, fie călători de ocazie pe piaţa internaţională a muncii necalificate. Ceea ce nu am auzit să fi luat cu noi este o identitate proprie, comună, a cuvântului „român”. Poate acesta este şi motivul care a condus la uşurinţa cu care etichetele societăţilor gazdă s-au lipit de noi, alături de incompetenţa autorităţilor române de a tresări cand identitatea de român este supusă flegmelor (meritate sau nu). Cât timp trebuie să ne mai ştergem faţa?
Tot ce a sperat generaţia părinţilor mei în ’89 s-a metamorfozat în frustrări. Promisiunile candidaţilor la funcţii politice au rămas nişte cutii goale de carton, înmuiate şi dezintegrate la prima ploaie de orgasm al puterii. „Sunt român”, altădată spus ferm, nu mai evocă decât bucăţi de istorie pe care vrem foarte mult sau nu am vrea deloc să le ştim. Prezentul nu mai există. Prezentul emigrează, zilnic, de sila sentimentului inutilităţii pe care îl ai încercând să trăieşti dintr-un salariu câştigat onorabil. De ce suntem încurajaţi din interior la dor de ducă?
Trecutul este băgat sub preş. Tinerii citesc despre Ceauşescu şi comunism pe Wikipedia. Află despre era hâdă de la oameni cărora nu le este uşor să şi-o reamintească. Am făcut şcoala după ’89, în România, şi nu mi s-a predat despre subiect nici măcar o oră din cele două săptămânale de istorie pe care le-am avut din clasa a patra până la bacalaureat. Străinii de rand care au auzit de România par să ştie mai multe decât noi: că România a făcut parte din graniţele blocului sovietic, că suntem o majoritate covârşitoare de rromi, că limba română derivă din rusă, că ştim să furăm de toate, inclusiv locurile de muncă. Câteva lapsusuri destul de greu de dus ca imigrant român. Autorităţile române au un handicap în a corecta percepţia. De ce nu merităm să ştim şi să se ştie cine suntem?
Oricât am încerca să stoarcem din identitatea de român nostalgii cu haiduci, oameni de ştiinţă, artişti, mămăligă şi legende folclorice, ele nu îşi pot aduce contribuţia în lada internaţională cu zestre culturală când suntem scoşi nomazii şi necalificaţii ieftini ai Uniunii Europene. O identitate solidă impune respect, nu degetul din mijloc al legii (şi birocraţiei) pentru obţinerea permisului de muncă (în Marea Britanie, de exemplu). Ce viitor avem?
cine e roman?
ce inseamna a fi roman?
cand e romanul roman?
care este prototipul de identitate a romanului?
ce inseamna „roman get beget”???
ce inseamna „nationalitate”
ce inseamna in romania etnie??
care e sau nu legatura intre cetatenie,nationalitate si religie??