caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Ce v-a cășunat pe Principele Radu?

de (26-4-2009)

Intrarea în cursa prezidențială a Principelui Radu și mai ales sprijinul explicit pentru această candidatură al Regelui Mihai a produs mai multe reacții de iritare din partea unor cititori ai revistei ACUM.

Acuzațiile – că Principele ar fi omul lui Dinu Patriciu, că e o manevră a Securității ca să-l discrediteze pe Regele Mihai și Casa Regală, că nu are partid propriu, etc – constituie ceea ce englezii numesc \”a knee-jerk reaction\” sau pe românește o reacție pavloviană.

Este un automatism de gândire, o reacție leneșă, inspirată de cele mai multe ori de la fel de pavloviana presă din România.

Este comic să-i vezi pe foștii securiști complotând ca să-l discrediteze pe Regele Mihai, de parcă reinstaurarea monarhiei (dacă ăsta e pericolul) ar mai avea vreo șansă în România… Și pe urmă, în Bulgaria, fostul monarh Simeon a greșit candidând în alegeri, devenind prim ministru și aducându-și o contribuție decisivă la aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană? Era mai bine să viseze la cai verzi pe pereți, așteptând reinstaurarea (imposibilă) a monarhiei?

Este comic și să te gândești că magnatul Dinu Patriciu, care a depus eforturi serioase să-l promoveze pe Crin Antonescu în fruntea PNL și prin implicație candidat al partidului la președinție, ar miza acum pe încă un candidat, teoretic din aceeași zonă de electorat, ca să ce? Să-i netezească candidatului PSD (probabil Mircea Geoană) accesul în turul doi, unde ar fi foarte probabil surclasat de dușmanul de moarte al lui Dinu Patriciu, actualul președinte Traian Băsescu? Scuzați-mă, dar nu-l cred chiar atât de inept pe Patriciu.

Apoi Principele Radu nu are partid. Ei și? Să presupunem că ar ajunge președinte. Poate că ar fi o ocazie să schimbe practica constituțională și să transforme funcția de președinte în ceea ce ar trebui să fie: un arbitru imparțial, un șef de stat al tuturor cetățenilor, un reper moral și nu un jucător politic așa cum au fost Iliescu, Constantinescu și Băsescu.

Deranjează cumva faptul că Principele Radu nu are limbajul de băiat de cartier pe care-l practică toți potențialii săi contra-candidați Băsescu, Geoană, Antonescu, Vadim Tudor sau Becali? Că nu frecventează Golden Blitz, nu consumă mici la Cocoșatu și nu comentează meciuri de fotbal? Asta se așteaptă de la președintele care reprezintă România?

Aici trebuie să repet o precizare pe care am mai făcut-o: nu susțin niciun candidat la președinție și nu am votat niciodată altfel decât alb în alegerile prezidențiale din România la care m-am prezentat la vot (nu mai votez în aceste scrutinuri din anul 2000 încoace – ca cetățean sunt interesat de alegerile din Marea Britanie, unde locuiesc la ora actuală.) așa cum am promis în 1991 în România liberă, deoarece din principiu nu sunt de acord cu alegerea președintelui prin vot direct.

Așa că, oameni buni, relaxați-vă, gândiți cu mintea proprie și nu mai practicați microbismul politic care v-a adus atâtea dezamăgiri în ultimii 20 de ani. Fiți mai detașați și realizați faptul că n-o să vină niciun Mesia pe calul său alb sau chiar un tătuc să vă salveze. Și, la urma urmei, e chiar amuzant: un Prinț într-un scrutin prezidențial!! Nu vi se pare că e altceva decât plictisul înfiorător reprezentat de Iliescu, Constantinescu, Băsescu… Fie și măcar că are nu nume care nu se termină în “escu”…

Ecouri

  • atanasiu: (26-4-2009 la 00:00)

    Dle Clej,
    I-ati facut placere dnei Adriana Ichim si v-ati indeplinit cele ce-mi anuntasera-ti dar cred ca acest text era bun si ca un comentariu sa-i zicem mai concluziv la firul de visa vis unde a fost io discutie ampla pe acesta tema care daca ar fi ca cei de acolo sda participe si aici ar trebui reluata. De exemplu eu nu mai am nimic de adaugat la cele spuse acolo, dar daca alti cititori ma vor infirma spunand lucruri noi care sa ma stimuleze desigur ca, cu voia dvs voi mai interveni.
    Totusi ceva pot spune si la acest articol al dvs:
    1.Mie unul nu mi-a casunat cu nimic pe dl Duda care as fi spus acelasi lucru daca se numea Albert sau George sau Popescu.
    2. De ce sunteti asa sigur ca este o manevra securistica ptr a discredita monarhia prin Dinu Patriciu cand unii dintre noi(vezi dna Ichim) credem ca monarhia se discrediteaza prin domnul Radu Duda?
    3. De ce ne dati sfaturi, care nici dvs nu v-ar face plcere sa va fie date in aceasta maniera?

    Dle Constantinescu,
    Cat rau fac umorile si complexele personale.
    Un articol excelent al dvs care ramanea asa daca nu aparea si termenul insultator si fals referitor la Romania si Paulescu un mare medic (vaduvit de premiul Nobel, poate si datorita unor atitudini si actiuni ale dsale, considerate incorecte politic in limbajul de azi- iata un alt exemplu din cele cerute de dl Maier- actiuni care nu tineau de domeniul medical, in care ar fi putut primi premiul)nu cred ca v-ar aproba.

  • Petru CLEJ: (26-4-2009 la 00:00)

    Domnule Atanasiu

    1. N-ati vrea sa fiti mai putin obsedat de propria persoana?

    2. N-ati înteles nimic. Asta era o sugestie a unor detractori ai Principelui Radu.

    3. Eu apar linia editoriala a revistei ACUM atunci când este atacata, vehement si uneori într-un limbaj necivilizat. .

  • Mihai Platon: (26-4-2009 la 00:00)

    Un raspuns posibil la intrebarea din titlu:

    http://www.cotidianul.ro/tismaneanu_radu_duda_este_parte_a_sistemului_si_actioneaza_vizibil_in_acest_sens-82164.html

    Nu cred ca lumea onesta nu apreciaza eleganta de limbaj si atitudine publica ale lui R. Duda.

    Insa eu nici nu cred ca lumea se uita numai la aceste aspecte.

  • Petru CLEJ: (26-4-2009 la 00:00)

    Mihai,

    Vladimir nu este „lumea”, iar punctul sau de vedere se refera la cu totul altceva (daca Principele Duda este sau nu un candidat anti-sistem – sintagma lansata de Stelica Tanase) si sa nu uitam ca el este apropiat din punct de vedere politic de Traian Basescu.

    Eu as propune altceva: hai sa plecam de la premisa ca atât Principele Radu, cât si Basescu, Geoana, Antonescu, Vadim Tudor, Becali, etc, doresc binele public, dar o doresc pe cai diferite, iar acest lucru este perfect legitim într-o democratie.

    Hai sa discutam la un alt nivel decât o face presa din România, nu esti de acord?

  • Adriana Ichim: (26-4-2009 la 00:00)

    Nu ,nu mi-ati raspuns la nici unul din dubiile mele anterioare ,dar mi-ati aratat adevarata dvs.fata !!!
    Nu va multumesc pentru …modul care se vrea ELEGANT-in care jicniti pe cineva care va intreaba niste lucruri neplacute domniei voastre !!!
    Dar m-ati uimit !!!
    Se vede consideratia pentru CITITORUL revistei pe care o promovati !!
    Macar pentru faptul ca imi trimiteti mesaje fara sa va cer ,si pentru ca la invitatia domniei voastre -am raspuns !!!
    Dar vad cum discutati cu confratii dvs., si vad iritarile fata de cei care nu fac parte dintre ei …si atunci -va intreb ???
    Da de ce -mi trimiteti materialele dvs.,daca nu aveti acea …FINETE…( ) sa raspundeti unei femei si unei cititoare ,fara sa o faceti „mitocanca”si …eventual tiganca !!!?????

    Iar apropo de articolul dvs. ,
    putin ma intereseaza daca nu va fi publicat ce va spun,
    dar cred ca va bateti joc de cei carora le faceti invitatia ,dvs., traind in Anglia
    – SA SE DISTREZE la alegeri ,
    si sa fie mai RELAXATI ca pe dvs. nu va intereseaza decit cauza tarii in care traiti !!!
    SUPERB !!!CINISMUL dvs.,va face mai englez decit orce cetatenie …iar de suflet …ce sa mai vorbim…
    Poate veniti sa stati mai mult domnule, in tara asta in care -ti piere umorul cu viteza fulgerului -daca nu intri in jocul …murdar…
    -si incercati sa traiti un pic in ea -sa vedem daca va mai vine sa va RELAXATI !!!Sau sa dati asemenea exemple …SUPERIOARE…
    Dar daca doar asta este ,,minunatul ,,dvs. sfat ,mai ales pentru cei ca mine …
    – pot doar sa spun ca mi-am pierdut timpul cu corespondenta dvs.si m-ati dezamagit…,de fapt,v-am luat drept altcineva …
    Sint sigura ca de data asta nu veti publica aceasta ,,insulta,,

    Si nu va mai faceti iluzii ca purtati ,,discutii,,ci doar va mingiiati egoul…
    ,,discutii,,de care eu ma lipsesc.!!!

    IN ACESTE CONDITII VA ROG SA NU -MI MAI FOLOSITI ADRESA DE IMAIL !!!

    Adriana Ichim

  • Petru CLEJ: (26-4-2009 la 00:00)

    Doamna Ichim,

    N-are rost sa relev decat un singur lucru pentru a arata ca n-ati inteles nimic din toata discutia.

    „Da de ce -mi trimiteti materialele dvs.,daca nu aveti acea …FINETE…( ) sa raspundeti unei femei si unei cititoare ,fara sa o faceti „mitocanca”si …eventual tiganca !!!?????”

    Eu ma referisem la faptul ca ati folosit rasistul „tiganie”, iar dumneavoastra ati inteles ca va fac „tiganca”. Asta dovedeste ca nu ati inteles politica acestei reviste care lupta împotriva rasismului (între altele) si ca atare cred ca nu este absolut nicio paguba daca n-o mai cititi. Faptul ca sunteti femeie sau barbat este irelevant.

    Când veti învata sa va exprimati civilizat si coerent atunci poate pretentia dumneavoastra de a fi luata in serios va avea avea sansa de a fi acceptata. Va spun si dumneavoastra cum le-am spus si altora: cine seamana vânt, culege furtuna, cum spunea profetul biblic Hosea.

    Nu puteti avea pretentia sa fiti repectata, atat timp cât dumneavoastra nu respectati interlocutorul.

  • Petru CLEJ: (26-4-2009 la 00:00)

    Sondajul CURS, dat recent publicitatii îl plaseaza in fruntea intentiilor de vot pe Traian Basescu cu 32%, urmat de Mircea Geoana cu 26%, Crin Antonescu 20%, George Becali 10%, Vadim Tudor 9%, Principele Radu 3%.

    Iata deci ce se intampla daca Patriciu ar sprijini doi candidati, sansele lui Antonescu de a trece în turul doi scad.

    Sigur ca mai e mult pâna la alegeri si e doar un sondaj, dar nu credeti ca asta arata ca reactia la intrarea Principelui Radu a fost complet disproportionata?

    Domnilor si doamnelor care va indignati de candidatura Principelui Radu, nu va îngrijoreaza mai mult revigorarea lui Vadim si Becali si faptul ca voturile lor ar putea influenta cine câstiga presedintia si mai ales orientarea viitorului presedinte?

  • Anton Constantinescu: (26-4-2009 la 00:00)

    Fara discutie ca as prefera pe Dl Duda fatza de Becali si Vadim la un loc. Numai ca dl Duda are un dezavantaj serios: nu si-a expus pana acum nici un punct de vedere (politic). Daca o va face cu talent, va avea succes.
    Dar nu ma astept ca persoanele care il voteaza pe Vadim sa treaca la sustinerea dlui Duda.

  • Mircea Talpos: (26-4-2009 la 00:00)

    „Ca cetățean sunt interesat de alegerile din Marea Britanie, unde locuiesc la ora actuală.”-atunci, nu ar fi mai potrivit să încerci un articol despre ceva care te interesează cu adevărat?! Din ce perspectivă e scris articolul? După finalul:”Așa că, oameni buni, relaxați-vă, fie și măcar că are un nume care nu se termină în “escu”…” s-ar zice că „cetăţeanul” l-a lăsat pe „umorist” la tastatură.

  • Mihai Platon: (26-4-2009 la 00:00)

    Petrica, reiese clar ca V. Tismaneanu nu este „lumea”, insa o sursa foarte credibila pentru aceasta.

    Iar din articolul din Cotidianul, care nu este poluat cu minciuna si manipularea tipica – nu orice articol aparut in presa din Romania este asa, se deduce destul de clar la care sistem si anti-sistem face referire V. Tismaneanu.

    Eu utilizez, pentru mine cel putin, ipoteze bazate pe datele confirmate – in intelegerea mea – de trecutul apropiat, in care numerosi candidati au demonstrat prin activitatile din sistem ca-si urmareau binele personal, vorbind insa despre cel popular.

    Cred ca nu putem fi, in acelasi timp, taiosi inspre metehne persisitente si demonstrate de populatii largi, dar in acelasi timp ingenui, blanzi si conciliati referitor la moravurile castelor politice formate in prag de alegeri.

  • Petru CLEJ: (26-4-2009 la 00:00)

    Domnule Talpos, se pare ca nu ati inteles. Eu am scris de interesul meu de cetatean (care voteaza si nu scrie articole) ca sa dovedesc ca nu sunt implicat din acest punct de vedere in alegerile din Romania, deci sunt neutru.

    Ca jurnalist este altceva si recomandam o atitudine mai detasata si mai pragmatica, scuturata de microbism politic.

    Mihai, asta pledam si eu, pentru o tratare mai echilibrata a candidatilor, iar din acest punct de vedere aceasta supra-reactie la intrarea in cursa a Principelui Radu este o dovada.

    Asa cum am mai scris, este surpinzator, atunci cand Becali si Vadim sunt (deocamdata) impreuna la 19%, ne indignam de prezenta lui Radu. Hai sa pastram simtul proportiilor, mai ales ca nu el ocupa de aproape 20 de ani ecranele televizoarelor si paginile ziarelor.

  • Petru CLEJ: (26-4-2009 la 00:00)

    Domnule StefanB, înca de pe vremea când eram la BBC am realizat ca pentru foarte multi români impartialitatea, neutralitatea sunt extrem de deranjante.

    Le place, dupa cum se vede, sa fie microbisti, pentru ca mentalitatea de chibit si vorbitul dupa ureche sunt puternic inradacinate. Înainte de 1989 tot românul se pricepea la fotbal, acum se pricepe la politica. În realitate, dupa cum se vede si din aceste discutii si de fapt din întreaga evolutie de dupa 1989 lucrurile stau cu totul altfel în realitate.

  • StefanB: (26-4-2009 la 00:00)

    Dle P Clej felicitari pentru atitudine.

    Iritarea multor jurnalisti sau cetateni anonimi, porneste de la faptul ca sunt partizani infocati ai actualilor candidati.
    Unde-i pasiune nu poate fi detasare.

    Eu sunt neutru in ce priveste Romania ca monarhie sau republica parlamenara, pentru ca in ambele situatii atributile Monarhului sau ale Presedintelui sunt de arbitru si atributii protocolare – de reprezentare.
    Sunt impotriva republicii prezidentiale.

    In ce priveste candidatura anunatata mi se pare cea mai ancorata la atributile Prezidentiale prevazute in actuala Constitutie, dintre candidaturile care se prefigureaza.

  • musat nicolae: (26-4-2009 la 00:00)

    -sprijinul Regelui Mihai afecteaza hotaritor pozitia fostului suveran si mai putin pe cea a
    Principelui Radu.

    -indiferent de cine este sprijinit un aspirant la candidatura la presedentie ar fi mai credibil daca nu ar uza de aprobarea Regelui Mihai.

  • Petru CLEJ: (26-4-2009 la 00:00)

    Este interesant cum încearcă domnul Atanasiu să facă în continuare propagandă pentru Traian Băsescu (chestiunea monarhiei, așa cum singur a declarat, nu-l interesează).

    Cu alte cuvinte, în ceea ce am numit triunghiul toxic PSD – PDL – PNL se face că uită de partidul controlat de Traian Băsescu.

    Deci Principele Radu a fost preluat de guvernul Tăriceanu în momentul în care era un guvern PNL – PD (asta uită domnul Atanasiu de fiecare dată să spună).

    Și ce uită în mod convenabil domnul Atanasiu să spună (ca toți aceia care acum ling unde au scuipat și care înainte de alegerile din 30 noiembrie 2008 amenințau între altele că se aruncă de pe bloc dacă PDL face guvern împreună cu PSD) este că partidul domnului Băsescu guvernează împreună cu partidul lui Iliescu, așa cum guvernau când făceau cu toții parte din aceeași mare familie fesenistă, care a stricat ceea ce acum se mai poate repara doar în parte în România.

    Cât despre condamnarea comunismului, ar fi fost mult mai util dacă Traian Băsescu convingea PDL să nu voteze abjecta Lege 1 / 2009 care limitează și mai mult dreptul la restituirea în natură a proprietăților confiscate de stat.

    AMintiți-vă domnule Atanasiu, atunci când faceți propagandă pentru Băsescu (lipsită complet de principii) de atitudinea permanent ambiguă sau chiar ostilă a PD în chestiunea proprietății (de unde și dărâmarea cu consecințe catastrofale aguvernului Ciorbea și instaurare a guvernului Radu Vasile – prietenul la cataramă al PD și gropar al PNȚCD).

    Nu sunteți deloc interesat de candidatura Principelui Radu, nici de Regele Mihai de monarhie și nici de lupta împotriva comunismului, domnule Atanasiu, sunteți pur și simplu un propagandist al lui Traian Băsescu.

  • atanasiu: (26-4-2009 la 00:00)

    Ce mi-a casunat pe Radu Duda?

    Raspuns:
    Radu Duda a inceput de ceva vreme opera de demolare a statutului Casei Regale. Pas cu pas a blocat comunicarea directa dintre rege si romani, impingandu-l pe Suveran cat mai departe de viata publica. Si-a arogat rolul de unic reprezentant autorizat al Casei Regale, postura din care nu a mai stiut cu ce titluri sa se impauneze si ce fireturi sa-si mai puna pe unifoma militara.

    Dupa care, pas firesc, a implicat casa regala in politica, conform propriilor interese. Miscarea a fost recompensata cu o sinecura guvernamentala oferita de Adrian Nastase si mentinuta de Calin Popescu Tariceanu.

    Lucrurile au devenit evidente atunci cand la nunta de diamant a cuplului regal a fost invitat Ion Iliescu, cel care il fugarise pe rege pe autostrada si il alungase din tara ca pe un criminal, dar nu si seful statului in functie, Traian Basescu, care a condamnat oficial comunismul. A fost cel putin o imensa eroare de protocol. La masa aniversara nu au avut loc nici mari monarhisti care au platit pentru optiunile lor, precum Gabriel Liiceanu sau Horia Roman Patapievici. Radu Duda facuse jocurile.
    Cred insa ca tocmai pe voturile monarhistilor nu poate conta, nici el si nici patronul sau politic. Pentru acestia, el este intrusul care a sabotat din interior rostul si statura Casei Regale.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Vizita lui Topolanek în RM şi dedesubturile ei politice

Misiunea diplomatică a Preşedintelui UE, prim-ministrului ceh Mirek Topolanek la Chişinău reiterează câteva elemente centrale pe care UE le păstrează...

Închide
18.116.28.79