Misiunea diplomatică a Preşedintelui UE, prim-ministrului ceh Mirek Topolanek la Chişinău reiterează câteva elemente centrale pe care UE le păstrează în relaţie cu RM:
– Susţinerea orientării europene a RM pe care Bruxellul o va asigura prin intermediul Parteneriatului Estic.
– UE nu are de gând să renunţe la solidaritatea faţă de România, cel puţin la nivel politico-diplomatic, chiar dacă recenta iniţiativă a lui Traian Băsescu de încetăţenire simplificată a moldovenilor/românilor basarabeni creează noi controverse în interiorul UE față de de ”constuctivismul”, adecvateţea şi pragmatismul Bucureştiului în privinţa vecinătăţii sale/europene estice. Făcând abstracţie de acest subiect sensibil, oficialul european a făcut demers pe lângă preşedintele moldovean pentru normalizarea relaţiilor moldo-române, invocând în special prioritatea garantării unei bune vecinătăţi viabile. Totodată, Topolanek a evitat să se focuseze pe alte aspecte legate de România, chiar dacă Voronin a făcut noi declaraţii denigrătoare în privinţa acesteia (”Pentru noi [RM] este înjositor să ne integrăm în UE prin România”). Deşi, România în ultima perioadă a confirmat cu mai multe ocazii că susţine perspectiva de integrare europeană pentru RM.
– UE nu recunoaşte oficial dacă ştie sau nu ce a avut loc în realitate în RM ante şi post alegerile din 5 aprilie 2009, soldate în final cu pierderi materiale substanţiale, violenţe, arestări, încălcări ale drepturilor omului etc. Totuşi, afirmaţiile lui Topolanek despre faptul “că fiecare parte are adevărul ei” nu par credibile, dar nici serioase, deoarece Bruxellul atât prin intermediul Delegaţiei sale, Reprezentantului său, dar şi via reprezentanţelor dimplomatice ale statelor membre, este suficient de informat şi deci apt să dea aprecieri sincere la adresa guvernării comuniste. În schimb, Topolanek s-a limitat doar la exprimarea unor aluzii (Topolanek: “nu cred practic nimic din ce am auzit şi doar vreo 50% din ce am văzut”). Prin urmare, comunicarea dintre acesta şi opoziţia moldoveană, pe lângă întrevederea oficială cu autorităţile centrale, poate fi echivalată cu intenţia UE de a pune bazele unui “consens politic naţional” de natură fictivă.
Declaraţia de presă a lui Topolanek în urma consultărilor cu Voronin/opoziţia atestă o atmosferă în linii generale constuctivă, pe calea căreia UE doreşte să gestioneze criza politică din RM. Conform declaraţiilor lui Topolanek, a fost elaborat un set de “instrumente” europene pentru atenuarea instabilităţii din mediul socio-politic moldovenesc, care ar consta din: reluarea dialogului politic, asigurarea funcţionării statului de drept, asigurarea şi respectarea libertăţilor, terminarea atacurilor şi a violenţei, instituirea unei comisii de monitorizare, în care să fie prezentă şi opoziţia şi organizaţiile internaţionale. Deşi aceste scopuri par a fi esenţiale, o parte din ele nu pot fi realmente realizate (asigurarea funcţionării statului de drept, asigurarea şi respectarea libertăţilor), deoarece ar însemna îngustarea pârgiilor utilizate de comunişti pe parcursul a ultimilor 8 ani, pentru a se menţine la putere. În plus, nimeni nu poate garanta că aceste principii vor fi respectate ca atare ulterior, deoarece niciun raport european sau cele realizate de organizaţiile internaţionale, foarte critice faţă de aceleaşi subiecte, nu au implicat acţiuni din partea UE anterior. Fapt ce a contribuit indirect şi parţial la fărădelegile întâmplate în perioada 2008 – 5 aprilie 2009 şi 7-10 aprilie 2009.
Alte obiective sunt lipsite de raţionament (reluarea dialogului politic), dat fiind faptul că relaţie constructivă dintre opoziţie şi putere nu poate avea loc în principiu.
În primul rând, pentru că funcţiile şi rolul opoziţiei au fost reduse premeditat de “majoritatea” comunistă odată cu venirea sa la putere. Or, comuniştii au nevoie de opoziţie doar pentru a muşamaliza crimele comise recent şi de a-şi peria imaginea de regim “totalitar şi poliţienesc”. Mai ales, în ajunul lansării Parteneriatului Estic, intensificării acţiunilor României “pan-basarabene”, conturării premiselor eventualei crize economice în RM.
Al doilea motiv constă în faptul că opoziţia actuală de facto va fi incapabilă să “spargă” cercul vicios prin care aceasta a fost exlusă efectiv din procesul decizional şi cel legislativ al RM, cimentat cu tenacitate de PCRM. Pe lângă aceasta, factorul european nu este capabil să rezolve această problemă, dar şi nu face destule eforturi, pentru că este insuficient motivat (atenţia prioritară faţă de “Balcanii de Vest” şi o politică externă estică timidă, încă dezechilibrată şi lipsită de condiţionalitate eficientă – atât ca urmare a crizei instituţionale şi integrării defectuoase a noilor membri UE, dar şi din cauza impotenţei regionale a statelor europene estice), slab comparativ cu influenţa rusă, reticent din cauza actualităţii problemei transnistrene şi a conjucturii economice regionale critice.
În orice caz, susţinătorii interni şi externi ai aspiraţiilor europene moldovene nu trebuie să se decepţioneze, deoarece RM a primit acceptul de facto din partea UE de a participa la Parteneriatul Estic, care ar putea să fie destul de dinamic datorită Preşedinţiei Suediei în cadrul UE, care va succeda Cehia şi care este unul din statele co-autor al acestei iniţiative.