Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă prin care se intenţionează modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, creându-se premise pentru simplificarea atât a procedurii de acordare, cât şi cea de redobândire a cetăţeniei. Deocamdată, proiectul de lege în această privinţă se află la faza incipientă de procedură legislativă. Pe lângă supapele procedurale de ordin intern, iniţiativa preşedintelui român Traian Băsescu va fi subiectul unor dezbateri în cadrul instituţiilor europene. Deşi oficialii europeni nu pot interveni direct în afacerile de competenţă strictă a României, poate fi prognozată activizarea lor întru blocarea sau cel puţin revizuirea serioasă a iniţiativei date. Obiectul de tranzacţie dintre autorităţile române şi cele europene va constitui termenele de accedere la Zona Schengen, dar şi posibile restricţii particulare din partea statelor europene membre în privinţa accesului românilor pe pieţele lor de muncă.
UE – pragmatism, mai mult ca solidaritate
Tentaţia Uniunii Europene de a minimiza importanţa principiului de solidaritate în defavoarea României este condiţionată de faptul că ordonanţa de urgenţă lansată de Bucureşti poate genera probleme europene de ordin general.
Din perspectiva legislaţiei naţionale europene, cazul României este unul riscant, deoarece impulsionează motivaţii etnico-culturale în problema oferirii cetăţeniilor în cadrul UE. Astfel, cei mai mari ofertanţi europeni de cetăţenii – Marea Britanie şi Franţa (câte 150.000 în 2006), Germania (125.000 persoane în 2006), aplică procedura de naturalizare efectuată în condiţia unei anumite perioade de rezidenţă, dar şi asigurarea respectării de către aplicanţi a legislaţiei ţării de domiciliu. Raţionamentul României însă ar putea reprezenta un precedent ireparabil şi costisitor pentru integritatea şi stabilitatea frontierelor europene. Or, noua ordonanţă de urgenţă vizează persoanele de origine “română” din Serbia – ţară inclusă în Parteneriatul de Asociere şi Stabilitate, dar în special din RM şi Ucraina – vecini europeni incluşi în Parteneriatul Estic (etc.). Reieşind din faptul că problemele identitare (RM şi Ucraina) şi cele ale minorităţilor naţionale (Serbia, RM şi Ucraina) sunt sensibile în aceste state, UE este reticentă faţă de o atare iniţiativă legislativă a Bucureştiului care poate duce la dinamitarea relaţiilor interstatale în regiune şi eventuala ei „balcanizare”.
În termeni de securitate, oficialii europeni discută oficial despre piaţa europeană de muncă care poate fi ţinta unor noi ameninţări.
Recent, liderul Partidului Independenţei Regatului Unit (UKIP), Nigel Farage, s-a opus acestei iniţiative pentru că ea va permite “moldovenilor să se stabilească oriunde în Uniunea Europeană, inclusiv în Marea Britanie” (Euroactiv.ro, 21 aprilie 2009). Această temere este şi mai imperioasă ca urmare a corupţiei persistente atât în instituţiile româneşti, cât şi cele moldovenşti (România este pe locul 70 şi RM – 109, conform Indicelui de Percepţie a Corupţiei, Transparency International), ceea ce poate provoca o simplificare controversată a procedurilor de acordare şi redobândire a cetăţeniei României. Totodată, în urma incidentelor multiple şi crizei referitoare la cetăţenii români din Italia (acutizată în 2008), România a căpătat o imagine discreditată în ce priveşte capacitatea de a supraveghea şi gestiona în mod eficient problemele cetăţenilor români emigraţi în ţările europene. Din aceste considerente, ideea unei viitoare „facilitări depline” a procesului de obţinere a cetăţeniei române pentru aproximativ 1 mln. de locuitori ai RM continuă să mărească tabăra opozanţilor printre statele membre ale UE, în special cele din Zona Schengen.
Abordarea superficială faţă de viitorii solicitanţi de paşapoarte româneşti observată în prevederile ordonanţei de urgenţă este alarmantă pentru europeni, deoarece este extrem de permisivă: “cetăţenii români şi descendenţii acestora până la gradul 3 pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română la cerere, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate”. Prin urmare, solicitanţi ai cetăţeniei româneşti ar putea deveni pe căi legale, dar şi în eventualitate ilegale (din cauza corupţiei încă destul de influente în România, RM, dar şi Ucraina- unde locuiesc aplicanţi potenţiali pentru cetăţenie românească în proporţie de 258,8 mii moldoveni şi 151 mii români) aproximativ 1,5 mln. de persoane, care vor avea dreptul să circule nestingherit pe întregul teritoriu al UE (conform unor date deja în 2014, Euroactiv.ro).
Pe lângă această latură a securităţii se impune cea de „hard policy” legată de lipsa tratatelor bilaterale moldo-române fundamentale (Tratatul de bază şi cel cu privire la frontierele de stat), conflictul transnistrean nesoluţionat şi factorul rusesc activ în regiune. Lipsa unor relaţii interstatale pe deplin formalizate şi a unor frontiere de stat nereglementate pe plan juridic ar putea duce la implicarea şi mai mare a jurisdicţiei româneşti asupra RM, în cazul în care va fi acordată masiv cetăţenia română. Totodată, aceasta ar putea complica relaţiile „cetăţean-stat” în RM (interdicţii în privinţa posesorilor de cetăţenie românească care doresc titulari sau aspiră să deţină o funcţie publică etc.), dar şi în România (cetăţeanul RM/României în relaţie cu responsabilităţile sociale de stat: pensii, asigurări sociale, idemnizaţii de şomaj etc.), cauzând tensiuni atât de ordin interstatal (cazul ultimelor alegeri parlamentare româneşti desfăşurate pe teritoriul RM), cât şi intern (nemulţumirea cetăţenilor români cu privire la realocările financiare din bugetul de stat al României pentru “noii” ceteţeni).
Reacţia neprietenoasă a oficialilor europeni derivă din scenariile pesimiste vizavi de reglementarea transnistreană, în care după revoltele „unioniste” post-electorale de la Chişinău vor apărea noi sincope. Cetăţenia furnizată de către România populaţiei din RM va constitui un argument suplimentar pentru regimul separatist de la Tiraspol, diminuând impactul eforturilor depuse de UE începând cu 2005 în vederea soluţionării conflictului transnsitrean (în 2005, UE a devenit parte componentă a formatului de negocieri „5+2”) şi respectiv securizarea şi stabilizarea frontierei sale estice. În consecinţă, aceasta ar putea cauza fortificarea factorului rusesc în RM, în urma unei combinaţii de circumstanţe: emigrarea în masă a populaţiei economic şi politic active pro-europene din RM prin intermediul cetăţeniei româneşti; consolidarea poziţilor forţelor politice pro-ruse şi ca urmare realizarea unui plan de rezolvare a conflictului transnistrean în avantajul intereselor ruse (inclusiv desfăşuararea proceselor de federealizare şi transnistrizare a RM). În plus, europenii sunt îngrijoraţi de posibila multiplicare a numărului mare de cetăţeni europeni-ruşi (de exemplu, legislaţia română nu exclude păstrarea cetăţeniei ruse, în cazul obţinerii celei româneşti), care în situaţia „naturalizării” anevoiase ar putea deveni problematici pe termen lung pentru securitatea europeană (mai ales în lumina imperativului privind apărarea cetăţenilor ruşi invocat de Moscova în contextul acţiunilor armate împotriva Georgiei, 7-12 august 2008).
În altă ordine de idei, UE este contrariată de decizia României, deoarece aceasta creează discordanţe în planurile europene de extindere axate actualmente pe Balcanii de Vest. Perspectiva oferirii cetăţeniilor româneşti/europene pentru jumătate din cetăţenii unei ţări neincluse în politica europeană de extindere pe termen scurt sau mediu reprezintă o derogare gravă de la înţelegerile politice oficiale la care România este de asemenea parte. Mai ales că, Uniunea Europeană riscă să fie atrasă involuntar în gestionarea mai responsabilă şi proactivă a problemelor din RM. Atunci când aceasta nu are alte strategii clare vizavi de această regiune, decât cele vizate de PEV (în special Black Sea Sinergy şi Parteneriatul Estic). Iar problema kosovară şi cea cipriotă nu sunt soluţionate definitiv şi durabil de către UE, care cu atât mai mult nu cunoaşte soluţia pentru conflictul transnistrean şi celelalte „conflicte îngheţate” de pe spaţiul ex-sovietic, în care Rusia deţine supremaţia.
În final, mişcarea Bucureştiului poate pune în pericol buna desfăşurarea a anumitor componente ale Parteneriatului Estic, care în cazul RM prevede desfăşurarea proiectului pilot a Parteneriatului de Mobilitatea Europeană, cu scopul unei facilitări mai mari a regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni (în final a unei liberalizări). Dar cel mai mult, aceasta va afecta iniţiativele cuprinse în Parteneriatul de Mobilitate legate de migraţia circulară, dezvoltarea unor capacităţi administrative şi instituţionale ale RM de gestionare a fluxului migraţionist, atragerea remitenţelor în activităţi economice etc. În schimb, UE va intra în posesia a peste 1 mln. de „noi” cetăţeni români greu gestionabili şi controlabili atât de către autorităţile moldovene, cât şi de cele româneşti şi europene.
Pe marginea celor evidenţiate mai sus putem anticipa conturarea unei situaţii complexe faţă de care UE va trebuie să-şi manifeste poziţia în cel mai apropiat timp, dacă intenţionează să prevină anumite surse de instabilitate în relaţiile interstatele din regiune, asigurând desfăşurarea conform agendei a activităţilor ulterioare de extindere europeană (concentrate pe Balcanii de Vest).
Nu cred ca pesimismul exagerat european isi are justificarea. Cererile sunt deja depuse, oamenii au dreptul prin lege sa primeasca cetatenia romana, cei peste 100 mii care deja o au, nu pericliteaza nicicum Europa. Iar imbunatatirea conditiilor, conform constitutiei oricarui stat, nu poate sa fie decat salutata. Europa rasfatata si lenesa se teme? Ei bine, nu are de ce, basarabenii nu sunt un pericol pentru ea. In schimb, avand un milion de basarabeni cu pasapoarte romanesti (europene) se va putea promova o politica mult mai eficientade aparare a drepturilor omului si se va evita, in ultima instanta, simularea miscarii pro-Europa a guvernarii actuale. Daca tot este declarata oficial orientarea Republicii Moldova spre UE, de ce sa nu fie acceptata dorinta basarabenilor de a o face mai repede, prin Romania?